Cristian Bodnar are 21 de ani şi s-a născut în Bistriţa, apoi a plecat să studieze la Universitatea Manchester din Marea Britanie unde a studiat informatică.
Premiul a fost câştigat în baza proiectului „De la text la sinteza imaginii. Folosind reţele generative adversariale”. Folosind acest proiect, o persoană poate spune sintagma „floare roşie”, iar programul va desena o floare roşie, aşa cum este imaginată de cel care a dat comanda.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
„Cererea de comunicare instantanee în oraşele moderne este un fenomen continuu. În ciuda acestui fapt, există doar câteva alternative la nivelul oraşului şi al spaţiului public pentru a încărca telefonul sau dispozitivul atunci când rămâne fără baterie”, descriu reprezentanţii Green Spots nevoia pe care au sesizat-o atunci când s-au gândit la dezvoltarea unei soluţii de încărcare a telefoanelor în oraşe.
Dispozitivul dezvoltat de ei are la bază transformarea energiei solare în energie electrică şi generarea puterii necesare pentru încărcarea dispozitivelor de tip tabletă sau telefon mobil, fără racordul la reţeaua de energie electrică stradală, ci doar prin intermediul energiei regenerabile. Astfel, prin instalarea Green Spots în spaţiul public, pietonii au posibilitatea de a-şi reîncărca dispozitivul, au iluminare pe timpul noptii, Wi-Fi, iar investitorul care cumpără soluţia are sisteme cu camere de supraveghere integrate şi spaţiu de publicitate.
„Acesta reprezintă viitorul tehnologiei durabile pentru următoarele oraşe verzi. Staţia de încărcare oferă energie sigură şi curată pentru dispozitivele mobile, în aer liber”, spun reprezentanţii start-up-ului Green Spots Technology. Acesta a fost înfiinţat anul trecut şi finanţat în 2018 prin programul Start-Up Nation. Energia electrică a staţiilor de încărcare este generată de panouri fotovoltaice, care pot alimenta până la 12 dispozitive simultan. Bateria cu litiu-ion încorporată stochează energie pentru un total de 300 de încărcări, iar staţiile pot fi folosite atât pe timp de zi, cât şi noaptea.
În plus, arhitecţii Green Spots descriu aceste dispozitive ca reprezentând şi un nou tip de mobilier stradal, care poate contribui substanţial la dezvoltarea zonei în care este amplasat. Prin funcţionalităţile lor, Green Spots au capacitatea de a transforma spaţiul respectiv prin creşterea traficului pietonal şi implicit prin crearea mediului propice pentru deschiderea unor spaţii comerciale de retail sau alimentaţie publică.
Există trei modele standard de încărcătoare Green Spots, de dimensiuni şi capacităţi diferite: o versiune standard care integrează trei panouri fotovoltaice (90W) şi o baterie litiu-ion de 12 V x 60 A; această staţie permite încărcarea a şase dispozitive mobile simultan şi oferă şi o soluţie de afişaj stradal pentru branduri. Un al doilea model este prevăzut cu nouă panouri fotovoltaice flexibile (135 W) integrează o baterie litiu-ion de 12 V x 60 A; staţia include şase prize USB de maximum 10 W (1-2 A, 5 V) şi este echipată cu blaturi de depozitare, iar al treilea are 12 prize USB, precum şi bănci şi un blat generos. Acesta din urmă este echipat cu şase panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 180 W, şi a fost creat pentru parcuri şi piaţete urbane. Opţional, acestuia i se pot adăuga şi panouri publicitare.
„De la dotarea standard cu prize USB şi LED-uri pentru iluminat nocturn, acestea pot fi echipate suplimentar cu Wi-Fi, sisteme de supraveghere video, panouri cu touchscreen, hărţi interactive, prize pentru încărcarea laptopurilor, trotinetelor sau bicicletelor electrice şi alte elemente de design”, completează reprezentanţii companiei.
Dezvoltatorii proiectului Green Spots sunt doi arhitecţi, Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu, precum şi business developerul Cristian Danciu, parteneri şi cofondatori în cadrul biroului de arhitectură şi amenajări interioare Triptic Studio. Asocierea lor se leagă de înfiinţarea, în urmă cu şase ani, a Asociaţiei Române a Tinerilor Arhitecţi de către Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu. Asociaţia a deţinut, până de curând, o revistă naţională de arhitectură, Atelierul de Proiectare, ce avea ca scop promovarea proiectelor şi a activităţilor studenţilor atât în ţară, cât şi peste hotare.
„A fost momentul în care, pe lângă relaţia de prietenie dintre noi trei, s-a născut şi latura antreprenorială”, povestesc reprezentaţii afacerii. În prezent, biroul de arhitectură Triptic Studio are un portofoliu de proiecte în domeniile industrial, logistic, rezidenţial şi al amenajărilor interioare de tip office, retail, HoReCa, design de mobilier, structuri şi instalaţii pentru evenimente şi târguri.
Cristian Danciu are un background internaţional de business development în domenii precum consultanţă financiară, resurse naturale, energie regenerabilă, construcţii navale, arhitectură. Atât arhitecţii, cât şi business developerul din echipa Triptic Studio au fost implicaţi în proiecte internaţionale. Elementul comun al celor trei tineri a fost revenirea în ţară şi implicarea activă în mediul românesc.
Ei spun că dezvoltarea ideii Green Spots a venit ca o consecinţă a activităţii studioului de arhitectură. „Specificul activităţii unui studio de arhitectură implică analiza continuă a designului, funcţionalităţilor şi nevoilor spaţiilor publice şi private”, spun ei.
De asemenea, din experienţa de antreprenori, au identificat o caracteristică de bază în mediul urban, şi anume aceea de a fi permanent conectat la mijloacele mobile de comunicare.
„Deşi această nevoie este tot mai mare, soluţiile de încărcare a dispozitivelor sunt aproape inexistente la nivelul spaţiului public în România. Astfel, Green Spots rezolvă o problemă cotidiană a oricăruia dintre noi, aliniindu-se la caracteristicile de smart city”, spun arhitecţii.
Concret, de la identificarea nevoii până la implementarea primului charger au trecut un an şi jumătate, interval de timp în care au adunat informaţii, au definit şi au construit conceptul Green Spots.
Primul Green Spots a fost construit pentru festivalul de muzică Untold din Cluj-Napoca – iar acest pas a fost cel mai dificil din dezvoltarea proiectului, potrivit reprezentanţilor acestuia. „Investiserăm deja foarte mult în partea de start şi trebuia să să demostrăm în cadrul unui festival de renume internaţional că soluţia noastră este viabilă”, spune Cristian Danciu. Încărcătorul a funcţionat, iar în plus faţă de obţinerea acestei confirmări, Primăria Cluj-Napoca a dorit implementarea soluţiilor dezvoltate de tineri pe termen lung în oraş.
Valoarea investiţiei iniţiale s-a ridicat la aproximativ 100.000 de euro şi a fost acoperită parţial din fondurile Start-Up Nation. Reprezentanţii proiectului apreciază că vor acoperi în maximum doi ani această investiţie.
Preţul „copacului” Green Spots începe de la 5.000 de euro. Până acum, au implementat trei astfel de soluţii în Cluj, iar a patra va fi implementată în Bucureşti în incinta unui complex de birouri. „Suntem în discuţii cu toţi dezvoltatorii de clădiri de birouri, aceştia numărându-se şi ei printre beneficiarii vizaţi”, spun reprezentanţii proiectului.
Dezvoltatorii Green Spots au identificat clienţii acestei soluţii deopotrivă ca parte a mediului public şi a celui privat: clienţii publici sunt primăriile şi alte autorităţi locale subordonate, universităţi, campusuri studenţeşti, iar clienţii privaţi pot fi reprezentanţii unor centre de birouri, complexe rezidenţiale, spaţii comerciale, festivaluri, HoReCa sau complexe sportive.
Până acum, au ajuns la vânzări de 50.000 de euro şi aşteaptă comenzi de încă 25.000 de euro până la finalul anului.
În ceea ce priveşte producţia, copacii Green Spots sunt realizaţi la Green Yard, firma de construcţii metalice din Brăila deţinută de antreprenorul Grigore Danciu. „Astfel, deţinem controlul întregului proces de creaţie până la producţie şi implementare. Sursa principală a resurselor prime este România, iar durata de realizare diferă în funcţie de modelul şi de funcţionalităţile comandate”, explică arhitecţii.
Planul de dezvoltare a proiectului în continuare implică în primul rând implementarea la nivel naţional şi apoi regional a produsului Green Spots. „Vrem să demonstrăm încă o dată că antreprenorul român este puternic, creativ şi poate dezvolta soluţii viabile la nivel internaţional. Cu alte cuvinte, vrem ca Green Spots să devină un brand românesc în regiune”, spune Danciu. Tinerii şi-au propus să dezvolte soluţia în direcţia conceptului de smart city – „care devine o nevoie pentru mediul urban din România şi Europa”.
Romanul, al treilea din cariera lui Matthieu, este o frescă socială şi politică, iar acţiunea se desfăşoară în regiunea franceză Lorraine, dezindustrializată, devastată de criza de la sfârşitul anilor Mitterand.
Ca şi scriitorii Daniel Pennac, Tonino Benacquista, Daniel Picouly şi Pierre Lemaître, recompensaţi în anii anteriori cu Goncourt, Nicolas Matthieu, în vârstă de 40 de ani, a devenit celebru prin romane poliţiste. Primul volum i-a fost publicat în 2014. “Aux animaux la guerre” (Actes Sud) a primit mai multe premii şi a fost adaptat într-o serie de şase episoade de postul TV France 3.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Valentin Văcăruş, managing director şi principalul acţionar al Godmother, o companie de organizare de evenimente cu afaceri de
4 milioane de euro şi 30 de angajaţi: „Nu am nimic cu firmele româneşti, cu antreprenorii români, dar prefer să lucrez cu multinaţionalele. Asta e politica noastră”.
Un antreprenor român cu o firmă 100% românească spune clar, cu subiect şi predicat, că preferă să lucreze cu multinaţionalele, cu firmele străine, decât cu antreprenorii români, cu companiile româneşti.
De ce?
Antreprenorii români sunt imprevizibili, îşi schimbă ideile peste noapte şi tot timpul ştiu pe cineva, un văr, o cunoştinţă care ştie pe cineva, care poate să facă un lucru mai ieftin.
Multinaţionalele sunt mai clare, ştiu ce au de făcut, au strategiile lor şi ştiu, de exemplu, că la anul trebuie să organizeze un eveniment, se gândesc acum la el, alocă buget şi fiecare dintre cei implicaţi în respectivul proiect ştie ce are de făcut.
Nu cred că politica lui Valentin Văcăruş este singulară, nu cred că el este o excepţie.
Acum patru ani, la o întâlnire la Braşov între Volksbank şi clienţii ei, antreprenorii români se întrebau retoric ce mai este românesc în România, în economie, în industrie, în bănci, iar pe de altă parte mie la sută vor să lucreze cu şi pentru multinaţionale, pentru că acolo lucrurile sunt clare şi nu ai probleme cu plata facturilor şi încasarea banilor.
În aceste condiţii, dacă antreprenorii români se evită între ei în business, bineînţeles nu toţi, cum poate să crească businessul românesc, cum pot apărea antreprenori români?
Investitorii străini, multinaţionalele, atunci când preiau, când cumpără o companie, încep să îşi aducă şi furnizorii lor de servicii. Francezii lucrează cu francezii, austriecii cu austriecii, nemţii cu nemţii, americanii cu americanii, iar românii vor să lucreze cu toţi dinainte, mai puţin cu românii.
Aşa cum spunea şi Valentin Văcăruş, antreprenorul român tot timpul ştie pe cineva, tot timpul ştie cum se face un lucru, tot timpul este prezent peste tot şi în final nu îi mai rămâne timp pentru business.
Românii vor să lucreze la multinaţionale ca primă opţiune, apoi la stat şi, în final, ca o ultimă alternativă, preferă să meargă la o companie privată românească.
Pe lângă faptul că antreprenorii români nu vor să lucreze cu firme româneşti, cu alţi antreprenori români, mai sunt şi angajaţii, cei mai talentaţi, care preferă să meargă la multinaţionale decât la firmele româneşti.
Privatizările, investiţiile străine greenfield, achiziţiile de companii şi de branduri româneşti au dus ponderea multinaţionalelor în businessul românesc la 50%, faţă de 46% cât au companiile private româneşti şi 4% cât mai are statul.
Iar tendinţa este ca multinaţionalele să câştige teren, mai ales după anii de criză în care firmele româneşti au fost lovite din plin şi au fost nevoite să se retragă de tot sau să facă mai mulţi paşi în spate.
Este greu, dacă nu imposibil, de schimbat mentalităţile din business, mai ales ale antreprenorilor români. Treptat companiile româneşti vor pierde teren pentru că nu toată lumea va dori să lucreze cu ele şi nu vor avea acces, poate, la cele mai bune servicii. Dar mai mult pentru că nu îşi dau business reciproc nu vor putea să crească.
Iar acest lucru este cel mai rău în business şi din care toţi vor avea de pierdut.
“Am fost promovat recent şi sunt responsabil momentan pentru oportunităţile strategice în zona de credit corporatist şi suveran în pieţele emergente din Europa, Africa şi Asia”, descrie Moşneanu rolul său în cadrul JPMorgan Chase. Pe scurt, românul lucrează cu fonduri mari de investiţii de la nivel global pentru a le ajuta să investească în oportunităţi care rezonează cu politica lor internă. Tranzacţiile la care lucrează sunt complexe şi poate dura luni întregi până se finalizează, după cum spune chiar el.
„Dinamica din pieţele de capital şi riscurile geopolitice sunt factori pe care îi luăm mereu în considerare. Vorbim de o platformă care generază zeci de milioane de dolari anual.” Cam aşa sună jobul actual al lui Mihai Moşneanu, însă povestea sa şi a carierei lui în domeniul financiar sunt mult mai lungi şi chiar mai complexe.
Mihai Moşneanu a plecat din România în 2006 pentru a urma studiile în economie la University College London. „Am terminat primul în anul meu cu ceea ce sistemul britanic numeşte First Class Honours.” Nu a ştiut însă de la început ce cale îşi dorea să urmeze din punct de vedere profesional. Pentru primul an cel puţin, ideea revenirii în ţară a fost constantă. Însă, treptat, atât apropierea de noul acasă (Londra), cât şi oportunităţile profesionale pe care le-a remarcat l-au făcut să încerce să obţină un job în investment banking, o industrie atât de râvnită şi de competitivă.
„Am absolvit (universitatea – n.red.) în anul 2010, care din perspectiva pieţei muncii a fost probabil cel mai stringent an din timpul crizei.” A obţinut însă, „în cele din urmă”, un internship de 10 săptămâni la Nomura, o bancă de investiţii japoneză care la momentul acela achiziţionase de puţin timp portofoliul din Europa şi Asia rămas în urmă falimentului Lehman Brothers. La sfârşitul celor 10 săptămâni i s-a oferit un job full time.
„Au fost doi ani de început incredibil de interesanţi, acoperind pieţe emergente, de la Africa de Sud la Israel şi regiunea de centru şi est a Europei.” La sfârşitul lui 2012 a primit un telefon de la JPMorgan, cea mai mare bancă de investiţii din lume, şi decizia de a accepta un job aici nu a fost deloc grea.
„Şase ani mai târziu, simt că am făcut alegerea corectă pe deplin. Este un mediu incredibil de competitiv; în general primim peste 10.000 de aplicaţii pentru 70-80 de joburi entry level anual”, spune executivul român. Prima sa poziţie în cadrul băncii a fost aceea de vice-president pentru global emerging markets – CEE origination & derivatives risk management, conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Funcţia actuală a preluat-o de doar câteva luni.
În total, au trecut 12 ani de când a plecat din România şi nu are în plan să se întoarcă prea curând, deşi nu exclude complet această posibilitate.
„Cei 12 ani au trecut incredibil de rapid. Am plecat pentru că asta mi-am dorit din şcoala primară. A fost o chemare internă pentru o nouă experienţă, o chemare pe care nu o pot explica.” Uitându-se în urmă, spune că a avut o copilărie frumoasă şi a avut sprijinul necondiţionat al familiei în alegerile pe care le-a făcut. „România pentru mine nu a fost o experienţă tipică a tranziţiei postcomuniste. Spiritual însă, nu a fost de ajuns. Am avut constant curiozitatea să aflu ce este în plus în lume, ce este «acolo».”
Recunoaşte că în acest moment nu urmăreşte activ varianta de a se întoarce în ţară. Singura „strigare interioară”, după cum spune el, este aceea, „poate naivă”, de a schimba ceva, cât de puţin, în bine. România de astăzi se pierde din cauza mediocrităţii care vine de la vârf, adaugă Mihai Moşneanu.
„Cred că dacă m-aş întoarce vreodată ar fi în zona de politici publice sau chiar politică, unde sper să pot aduce puţină valoare din experienţa mea.” Spune că e mai puţin importantă poziţia – angajat sau antreprenor. În măsura în care ca angajat poţi schimba ceva, este o variantă.
„Mama mea este angajat, tatăl meu este antreprenor. Din punctul meu de vedere, ambii au contribuit social pozitiv în România.” Ceea ce contează este modul în care îţi manifeşti etica profesională şi viziunea.
Ultima oară a fost acasă, în România, la sfârşitul lui august, la nunta unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, care trăieşte la rândul lui la Londra: „A fost o petrecere frumoasă”.
El este originar din Ploieşti, oraş despre care spune că „din păcate nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii 12 ani”. Bucureştiul, în schimb, a devenit mult mai european: „Oamenii zâmbesc, sunt diverşi, poartă haine colorate şi merg la cafenele şi restaurante pentru că se bucură de viaţă, nu doar pentru a celebra un botez, o nuntă sau o zi de naştere”.
În puţinul timp petrecut în ţară, i se pare îmbunătăţit şi traficul şi adaugă că poate mult mai bine nu se poate pentru o capitală, un oraş cu câteva milioane de locuitori. Recunoaşte însă că nu are experienţa navetei zilnice în România pentru o părere avizată. „În România este încă o cultură mare a jeepului, a maşinii mari ca statut sau a maşinii în general.” Cu cât oamenii sunt dispuşi să meargă mai mult pe biciclete, să ia metroul, cu atât traficul se va îmbunătăţi, crede el. În Londra, toată lumea foloseşte transportul public. Este eficient, util şi sigur. Nu există nicio exigenţă socială de a deţine o maşină. „Eu nu deţin una.”
Cum arată o zi obişnuită în viaţa unui bancher de investiţii în Londra, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume şi – pentru moment – capitala financiară a Europei?
Ziua începe adesea cu alarma de la 5:15. „Mă duc la sală la un bootcamp la ora 6:00, clasă care durează o oră. Este important pentru mine să am acea oră la început de zi”, spune el. Îl ajută să se concentreze, să fie productiv şi motivat la muncă în restul zilei, după cum precizează executivul.
Ajunge la birou în jurul orei 8. „Ştiu că poate sună a clişeu, însă nicio zi nu e la fel.” Sunt zile în care începe discutând cu clienţi şi colegi din Asia, lucrând la tranzacţii de finanţare în Orientul Mijlociu, având apoi un prânz cu un client în Londra şi teleconferinţe cu echipele din New York după amiază. Încearcă să plece de la birou pe la 18:30.
„Niciodată nu termini ce ai de făcut, ideea e să ştii când să te poţi opri, când, din cauza oboselii, eficienţa ta scade.” Serile le petrece la cină cu prietenii, acasă cu partenerul de viaţă, citind, la operă sau la teatru. „În ultimul an, serile mi le petrec tot mai mult studiind pentru un master în relaţii internaţionale pe care îl urmez part time la Universitatea Cambridge.” O experienţă superbă la toate nivelurile, spune el.
Timpul liber şi-l petrece şi alergând (a participat la maratoanele de la Londra şi Berlin), luându-se la întrecere cu înălţimile (a escaladat Kilimanjaro şi Aconcagua) sau călătorind. A locuit în cinci ţări şi a vizitat peste 40. Iar călătoria continuă – în carieră şi în timpul liber.
De ce anume vă e cel mai dor din România?
De limba română. Este o limbă minunată, pe care din păcate nu o mai vorbesc atât de des precum mi-aş dori. Viaţa mea personală este 90% în engleză; la birou, acasă, în weekenduri cu prietenii. În liceu am participat ani la rând la olimpiada naţională de limba şi literatura română. Citeam atât de mult. Îmi e dor să retrăiesc acele zile, deşi dormeam 5-6 ore maximum pe noapte. Îmi e dor de (Liviu – n.red.) Rebreanu şi de Marin Preda. Îmi este, fireşte, dor şi de mirosul cozonacilor de acasă de Crăciun, dar încerc, pe cât se poate, să fiu în România în fiecare an în perioada sărbătorilor.
Anul acesta mă voi duce la Alba Iulia de 1 Decembrie. Este un moment solemn – curajul şi demnitatea unei generaţii au dus la Marea Unire. Este un bilanţ important pe care România ar trebui să îl aibă ca societate la centenar.
Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
De negoţul din taxi, de gropile din asfalt, de pretenţia la valoare a unora, care prin aroganţă şi-au asumat conducerea ţării.
Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
„Educaţia, educaţia, educaţia”, ca să îl citez pe un fost premier britanic. Totul pleacă din şcoală. Am avut o experienţă excelentă în România în cei doisprezece ani (de şcoală generală – n.red.) şi liceu, datorită profesorului minunat de matematică din gimnaziu şi profesoarei minunate de literatură română din liceu. Mi-au fost mentori incredibili. Din păcate, asta a fost excepţia. Per ansamblu, vorbim de un sistem corupt, în care mediocritatea, spoiala şi aparenţa iau locul performanţei, efortului şi onestităţii. Clasa politică a facilitat această constantă degradare a societăţii.
E modul prin care poţi continua să controlezi un sistem.
Este, fireşte, nevoie de drumuri mai bune, de mai puţină „cârpeală” în tot ceea ce se face, dar toate acestea vin din şcoală, din educaţie, din modul în care fiecare dintre noi acţionează când nimeni nu se uită. Aceasta este adevărata măsură a demnităţii unei societăţi.