Tag: risc

  • Vicepreşedinte PSD: E un moment de criză. Există riscul manelizării guvernării şi partidului

    ”E un moment de criză pe care trebuie să-l rezolvăm, pentru că altfel manelizăm şi guvernare şi partid şi…”, a declarat vicepreşedintele PSD Ionuţ Vulpescu, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului.

    În ceea ce priveşte manelizarea PSD, Vulpescu nu a precizat cine a făcut acest lucru, ci doar că trebuie eliminat ”acest risc”.

    Întrebat dacă va rămâne în funcţie premierul Mihai Tudose, el a spus: ”Aici vom vedea dezbaterea în cadrul CExN, şi e foarte bine că s-a reunit CExN, pentru că trebuie să luăm o decizie pe care o aşteaptă oamenii”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Principala problemă a directorilor din companii: au ajuns într-o zonă de confort şi nu mai vor să mute munţii

    Octavian Pantiş de la Qualians, consultant în leadership, spune că în acest moment principala problemă pentru managerii români este că s-au instalat într-o zonă de confort, le este bine aşa cum le este şi din acest motiv nu mai vor să mute munţii.

    În aceste condiţii, lucrurile se petrec mult mai lent în companii, în multinaţionale şi în firmele private, pentru că aceia care au puterea nu prea mai vor să rişte, nu vor să schimbe lucrurile în jurul lor.

    Ei trăiesc într-un trecut în care le-a fost şi le este bine şi de aceea viitorul nu li se mai pare atrăgător.

    În ultimii 27 de ani România a trăit extrem de intens, urmele acestei perioade cu creşteri explozive şi prăbuşiri neaşteptate se văd pe faţa multora dintre voi.

    Cine a ajuns într-o poziţie de manager, cu peste 2.500 de euro net în mână, plus ceva bonusuri, nu mai are chef să o ia de la capăt, nu prea mai are chef să aibă iniţiative, nu prea mai are chef să fie lider şi să aibă grijă de alţii, nu prea mai are sens pentru ei să se afirme.
    În aceste condiţii, foarte mulţi, cei mai mulţi dintre voi, vă apăraţi poziţiile obţinute, ca să nu fiţi daţi la o parte. Iar această apărare îmbracă toate formele, începând de la scăderea dorinţei de a spune punctul de vedere în şedinţe, în ierarhie, până la a te ascunde după proceduri, ca la stat.

    Mulţi dintre voi vă plângeţi de birocraţia din companii, dar acest lucru de multe ori vă aparţine. Când este vorba de noi iniţiative, care ar putea schimba măcar un scaun din punctul A în punctul E, nimeni nu mai vrea să-şi rişte poziţia. Nu are sens.

    Deşi există un deficit pe piaţa forţei de muncă, nu îţi găseşti chiar atât de repede un job de peste 2.000 de euro care să-ţi placă şi cu care să fii confortabil.

    Costin Tudor, de la platforma Undelucram.ro, care găzduieşte evaluări ale angajaţilor despre companiile în care lucrează, spune că salariul rămâne în continuare elementul principal care determină pe cineva să aplice pentru un job sau altul, dar constată că încep să capete greutate şi alte elemente: din punct de vedere logistic candidaţii se uită la nivelul de stres, la calitatea managementului, la pachetele de beneficii sau la programul de lucru.

    Nu mai sunt voluntari în fiecare zi pentru ”stres“, pentru noi provocări, pentru schimbarea rutinei zilnice. Oricum noi pierdem peste două ore la job, făcând altceva – începând de la bârfa zilnică de la cafea, de la fumat, uitatul pe site-uri, spune Octavian Pantiş. Mai rămân cinci ore pentru a face ceea ce trebuia să facem şi de multe ori nu terminăm în timp util şi rămânem peste program, adaugă el.

    Probabil că aceasta este modalitatea de a ne simţi bine cu noi şi cu cei din jur, la muncă.

    Pentru că numărul celor care vor să mute munţii se reduce, iar cei care deja s-au instalat pe poziţii nu le părăsesc chiar atât de uşor, companiile se mişcă mai greu, rezultatele sunt în buget, nimeni nu vrea o supraperformanţă şi să iasă în evidenţă într-un an, pentru că nu se ştie ce se va întâmpla în al doilea an dacă rezultatele nu vor mai fi aceleaşi.

    Octavian Pantiş spune că se menţine problema managerilor românilor în ce priveşte faptul că nu deleagă, că nu cresc oameni sub ei, că vor să facă ei toate lucrurile.

    Motivul este frica de a nu-ţi lua cineva locul, este frica de a nu greşi şi a-ţi pierde poziţia în care te-ai instalat, şi de aceea managerii români preferă să facă ei multe lucruri pe care ar putea să le delege.

    Leadershipul rămâne pe agenda companiilor, în special a multinaţionalelor, care au cultura de a aloca bani, de a investi în programe şi în cursuri care să-i facă mai buni pe managerii români. Companiile private româneşti, cu foarte puţine excepţii, nu au această cultură, pentru că proprietarul, acţionarul, patronul, ”el centrează, el dă cu capul“, el face vânzări, el angajează, el dă afară, el ţine contabilitatea banilor, el este peste tot. Poate din acest motiv peste 95% din companiile româneşti (600.000) au numai între 0 şi 9 angajaţi.

    În aceste condiţii, companiile au şanse mult mai reduse să progreseze, să crească mai repede, să facă şi să aibă vânzări mai mari.

    România este o piaţă plină de oportunităţi doar dacă vrei şi poţi să ieşi din zona de confort.

  • Copiii din Statele Unite au cel mai mare risc de a muri înainte de maturitate decât în orice altă ţară bogată.

    Începând cu 1961, sărăcia din America a dus la moartea a peste 600.000 de copii. “În celelalte state bogate pe care le-am luat în calcul, rata deceselor infantile e mai mică decât acum 50 de ani”, notează autorul. “Cu toate acestea, în Statele Unite mor mai mulţi copii decât în orice altă ţară similară.”
     
    Între 2001 şi 2010, riscul decesului la copii era, în Statele Unite, cu 76% mai mare decât în alte ţări cu condiţii similare. Printre statele comparate în studiu se numără Canada, Australia, Franţa, Suedia şi Marea Britanie.
     
    Autorul înaintează teoria potrivit căreia fragmentarea sistemului de sănătate din Statele Unite ar fi responsabilă de gradul mare de risc. “Mame care devin eligibile pentru Medicaid (sistem de sănătate destinat celor cu venituri reduse – n.red.) atunci când rămân gravide văd doctori pentru prima oară. Unele nu au avut niciodată medic de familie”, scrie Thakrar.
     
    El mai aminteşte şi o serie de factori sociali care au jucat, probabil, un rol important, aşa cum ar fi creşterea gradului de sărăcia la copii din anii ’80.
     
    De asemenea, adolescenţii din SUA au de 82 de ori mai multe şanse să moară ucişi de arme de foc decât în altă ţară. Deşi SUA are doar 4,4% din populaţia lumii, aproape jumătate din armele deţinute de civili din întreaga lume sunt deţinute de americani.
  • De ce trebuie să se ferească angajatorii: Sunt situaţii în care angajaţii noi vin pe salarii cu 20-30% mai mari faţă de ceilalţi. Riscul este ca cei din urmă să devină toxici

    „Chiar dacă salariile sunt confidenţiale, angajaţii discută adesea despre pachetele pe care le au, putând genera frustrări. De exemplu, pot apărea situaţii (din ce în ce mai frecvent întâlnite) în care angajaţi nou-veniţi, care nici nu cunosc specificul business-ului, să pri­meas­că salarii cu 20-30% mai mari faţă de un angajat care lucrează de mulţi ani în companie“, a explicat Cristina Posto­lache, managing partner în cadrul companiei de activităţi în domeniul resurselor umane Big4HR. Ea spune că angajaţii vechi din companie cu experienţă şi competenţe apropiate de cele ale noului angajat –  care este mai bine plătit – pot deveni frustraţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Republica “găştilor” PSD şi cum Liviu Dragnea riscă să devină comestibil

    Republica social-democrată a rămas în bezna dictaturii, suspendată de un fir pe care îl zgâlţăie ignobilul Liviu Dragnea, deocamdată cârmaciul suprem. Pentru că, din cauza negurii, Bădălău (de Giurgiu) nu poate să pună lupa şi lumina pe sus-menţionatul, i-a trimis o scrisorică plină de obidă. La etajul său, ca să nu tulbure prea tare întunericul, Dragnea a aprins becul de 50 de waţi şi a zis că răvaşul e bun şi va fi cercetat.

    Răstimp, un alt mare curajos, Mihai Tudose (de Piaţa Victoriei) a lăsat să se afle că nervii i-au fost zdruncinaţi de claustrofobia din Trabant si vrea să evadeze din rablă ca să demareze în trombă. Spre Formula 1 a guvernării. Mai mult, Tudose (de Piaţa Victoriei) tot dă sfoară, pe la colţuri, că l-a fentat pe acelaşi Dragnea printr-un viraj demn de Le Mans. Însă, din pricina luării curentului în PSD, a nimerit năuc într-un perete.

    Scrisorelele, actele de curaj pe din dos, întâlnirile tainice prin birturi şi cotloane nu sunt de mirare într-un partid bântuit de obsesia “bărbăţiei” şi unde, la ananghie, “bărbaţii” se pitesc după pantalonii doamnelor. PSD este o pâine dulce de mâncat pentru psihanalişti şi defulările de acolo ar fi făcut deliciul marelui Freud.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • E LEGE. Fiscul te amendează dacă pleci din ţară mai mult timp şi nu anunţi

    Românii care intenţionează să plece din ţară pentru mai mult de şase luni de zile riscă, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendaţi dacă nu notifică Fiscul în prealabil prin completarea şi depunerea unui chestionar de rezidenţă fiscală.

    Obligaţia de notificare a intenţiei de a pleca din România pentru mai bine de jumătate de an nu este nouă în legislaţia autohtonă, însă recent a fost reglementată, prin ordonanţă a Guvernului, o amendă pentru cei ce o omit.

    Concret, amenda pentru nedepunerea în timp util a chestionarului respectiv este, din prima zi a anului curent, între 50 şi 100 de lei.

    Conform unor lămuriri oferite lunile trecute de funcţionarii Fiscului, obligaţia vizează orice persoană fizică ce stă în România şi pleacă mai mult timp din ţară, indiferent de motiv (muncă, studii etc.).

    Cititi mai multe pe www.realitatea.net

  • ŞOC pentru posesorii de iPhone: toate dispozitivele Apple, în risc de a fi compromise

    Mai exact, eroarea lasă dispozitivele vulnerabile în faţa Meltdown şi Spectre, porţi de acces descoperite de către cercetătorii în securitate.

    Apple a transmis clienţilor să descarce doar software autorizat de pe platforme precum App Store.

    Dezvoltatorii de browsere Google, Microsoft Corp şi Mozilla au anunţat că update-urile lansate zilele trecute nu protejează utilizatorii de iOS. Reprezentanţii Apple au transmis că nu există, până în prezent, situaţii în care hackerii să fi exploatat erorile în cauză. “Toate sistemele Mac şi dispozitivele iOS sunt afectate, dar nu am întâlnit până acum vreun incident.”

    Companiile de tehnologie sunt familiare cu situaţia, Intel primind informaţiile încă din iunie 2017, dar utilizatorii au aflat recent de existenţa erorilor.

    Ben Johnson, cofondator şi strateg şef la firma de securitate cibernetică Carbon Black, a declarat celor de la Daily Mail că decizia celor de la Apple de a nu-şi informa încă de la început clienţii ar putea afecta vânzările companiei pe termen mediu şi lung.

    Din păcate, potrivit mai multor experţi în securitate, patch-urile software pentru exploit-ul Meltdown nu fac decât să mascheze simptomele unei probleme imposibil de rezolvat fără înlocuirea fizică a dispozitivelor vulnerabile, lăsând hackerilor o ţintă sigură pentru care să dezvolte noi căi de atac. Nu este exclus ca în săptămânile şi lunile următoare să fie create noi variante ale atacului Meltdown care ocolesc patch-urile de securitate abia lansate.

    Pentru a înţelege mai bine situaţia în care ne aflăm, nu trebuie decât să aruncăm o privire asupra unei alte tehnologii care prezintă vulnerabilităţi fundamentale de proiectare – Adobe Flash. Prinşi într-un joc nesfârşit de-a şoarecele şi pisica, dezvoltatorii Adobe Flash lansează periodic patch-uri de securitate care adresează diverse vulnerabilităţi, doar pentru ca tabăra adversă să le contracareze în scurt timp, scriu cei de la Go4IT.

  • Peste jumătate din companiile care prelucrează carnea au un risc de insolvenţă ridicat

    92 de companii din acest sector au înregistrat o cifră de afaceri anuală mai mare de 1 milion de euro în 2016, acesta un segment care reprezintă 25% din totalul firmelor, dar generează 97% din veniturile sectorului

    137 dintre companiile din sector au raportat venituri în scădere.

    Analiza Coface a cuprins un univers total de 369 de firme care au depus declaraţiile financiare privind activitatea desfăşurată în 2016. Conform situaţiilor financiare publicate de Ministerul Finanţelor, acestea au generat o cifră de afaceri totală de 5,78 miliarde de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVERTISMENTUL lui Iohannis: Există un risc de activare a Articolului 7 şi în cazul României,din cauza legilor justiţiei

    „Există un risc evident de activare a Articolului 7 şi în cazul României, din cauza legilor justiţiei. Ministrul Justiţiei mă evită”, a susţinut Klaus Iohannis. Şeful statului a adăugat că nu înţelege atitudinea acestuia faţă de aceste modificări, mai ales că este o persoană din sistem.

    Şeful statului nu a dorit să spună ce va face în cazul legilor din justiţie, care încă sunt pe traseul legislativ, şi nu au ajuns la promulgare. Preşedintele consideră însă că cei care au în acest moment pârghiile de a face ceva se manifestă chiar vocal, şi că, la rândul lui, o va face la momentul potrivit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incendiul izbucnit la sonda de gaz din Satu Mare rămâne nestins după aproape 60 de ore

    Echipa de specialişti ai IGSU, condusă de inspectorul general, împreună cu autorităţile locale şi experţi ai unor companii de profil din Canada, a mers la sonda de gaze din Moftinu, judeţul Satu Mare, unde are loc incendiul, ca să găsească soluţii tehnice pentru stingerea focului.

    “Acţiunile de stingere a incendiului produs la sondă trebuie precedate, în mod obligatoriu, de măsuri tehnice speciale pentru captarea fluxului de gaze care să reducă presiunea la capătul sondei”, detaliază IGSU, precizând că “stingerea imediată a incendiului creează riscul producerii unor acumulări de gaze care să conducă la o explozie”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro