Nu este nicun secret ca fiecare barbat doreste sa fie inconjurat
de femei frumoase, iar Muammar al-Gaddafi nu face exceptie. Numai
ca liderul libian stie sa imbine placutul cu utilul, asa ca femeile
din jurul sau ii sunt si garda de corp, un lucru foarte folositor
in momente ca acesta, cand libienii incearca sa-l rastoarne de la
putere.
Cititi mai multe pe www.apropo.ro
Joia trecuta, cam pe cand liderul egiptean Hosni Mubarak
marturisea la postul american ABC ca s-a saturat sa fie presedinte
si ca ar vrea sa renunte la functie, dar se teme de haos, pe
bulevardul Dacia din Bucuresti, la numarul 67, ambasada celei mai
agitate tari din Orientul Mijlociu era printre putinele teritorii
egiptene linistite. Cele doua duzini de egipteni care cerusera in
timpul amiezii, de pe trotuarul de vizavi, demisia lui Mubarak
disparusera la timp pentru a se bucura de cea mai importanta
victorie a protestelor de pana atunci: anuntul liderului autoritar
care nu a mai plecat de la putere din 1981 ca este dispus sa
demisioneze mai devreme de expirarea mandatului sau prezidential,
in toamna. Analistii au gasit imediat paralele cu tipologia
discursiva a liderului tunisian Ben Ali, demisionat cu doua
saptamani in urma: intai un discurs de infierare a protestatarilor,
apoi un altul cu concesii fata de revendicarile strazii, inclusiv
promisiunea de a nu candida pentru un nou mandat, si in fine un al
treilea in care se manifesta disponibilitatea de a renunta la
functie in viitorul imediat. Ben Ali dusese pana la capat
promisiunile din ultimul discurs, in vreme ce pentru Mubarak,
protestele de amploare anuntate pentru ziua de vineri urmau sa fie
probabil decisive in luarea unei hotarari asemanatoare.
Dar, dupa cum am invatat pe propria piele in 1989 si am vazut in
Orientul Mijlociu in 2003, dupa inlaturarea lui Saddam Hussein de
la conducerea Irakului, alungarea dictatorului e cea mai usoara
parte a misiunii. Construirea unor noi structuri economice si
politice pe ruinele fostului regim e cea mai grea, mai ales in
Orientul Mijlociu, teritoriu prin excelenta marcat de diviziuni
etnice, religioase si, in ultima perioada tot mai acut, economice.
Deocamdata, aceasta problema e eclipsata de moda, pentru ca in zona
se poarta, in ultimele saptamani, revolutiile: Yemenul, Iordania,
chiar Siria sau Algeria au sanse sa fie, nu neaparat in aceasta
ordine, urmatoarele regimuri care se pregatesc sa dea piept cu
presiunea maselor in ceea ce deja a fost numita o “primavara a
popoarelor” orientale, cu trimitere la fenomenul de emancipare
declansat in Europa cu peste 160 de ani in urma.
De ce se striga insa acum “Kefaya!” (“Destul!”) in Orientul
Mijlociu si ce pericole stau in fata unor rasturnari atat de bruste
de regim?
Daca in Romania, in 1989, revolta strazii a adunat laolalta
generatia “decreteilor” (nascuti dupa decretul dat de Nicolae
Ceausescu in 1966 prin care se interziceau avorturile), in Orientul
Mijlociu inima protestelor sunt tinerii care abia se nasteau cand
dictatorii de azi se instalau in functie. |narmati pe langa pietre
si sticle incendiare si cu telefoane mobile de pe care isi striga
lozincile direct pe Twitter sau retele sociale, acestia isi cer in
primul rand dreptul de a participa la o bunastare pe care in
ultimele decenii o casta conducatoare a confiscat-o in propriul
beneficiu. |nsa in spatele acestor solicitari, in mare parte
justificate, planeaza pericolul alunecarii Orientului Mijlociu
intr-o zona de influenta greu reversibila a extremismului religios.
O perspectiva greu de acceptat de Occident, cel putin in cazul
Egiptului, cea mai importanta tara din Orientul Mijlociu,
principalul aliat al Israelului in lumea araba si, din 1979
incoace, contragreutatea puternic sustinuta de la Washington la
tendintele de islamizare pe care Iranul a tot incercat sa le
impuna.
Recent, insa, echilibrul geopolitic a inceput sa se strice, iar
Teheranul a reusit sa impuna in Liban un premier din pepiniera de
cadre a militiilor siite Hezbollah.
Constient de cat de mult sperie Occidentul orice amenintare cu
preluarea controlului de catre un regim islamic intr-o tara de
tranzit comercial atat de importanta precum Egiptul, presedintele
Hosni Mubarak si-a definit regimul doar pe binomul maniheist “Daca
nu mai sunt eu, atunci vin ei”, unde “ei” reprezinta cea mai
coagulata forma de opozitie a tarii, Fratii Musulmani, verisorii
ideologici ai Hamas, organizatia palestiniana considerata de
Statele Unite terorista. Pentru Washington, care intretine de peste
trei decenii o relatie foarte stransa cu Egiptul (inclusiv pe plan
financiar, prin ajutoare anuale care anul trecut au fost de 1,5
miliarde de dolari), perspectiva ca un guvern islamist sa dicteze
asupra tarifelor de traversare a Suezului sau, mai grav, impotriva
procesului de pace dintre Israel si lumea araba a fost indeajuns de
indezirabila pentru a continua sprijinirea regimului Mubarak. (Din
fericire, Fratii Musulmani au facut in aceste proteste cateva erori
tactice care i-au transformat intr-un actor secundar, nu intr-un
pionier al revoltei din strada; nu este insa exclus ca influenta
lor sa revina pe crestere daca turbulentele civile se
amplifica.)
Atent la perceptia pe care o lasa in exterior, “faraonul”
egiptean a neglijat potentialul de revolta al propriilor supusi:
desi economia Egiptului a crescut in ultimii ani intr-un ritm
sustinut (in anul de criza 2010, avansul a fost de aproape 6%),
deficientele sale structurale au facut ca tocmai tinerii – si
dintre ei cei mai scoliti – sa profite cel mai putin de aceste
evolutii: in randul tinerilor absolventi de invatamant superior
pana in 30 de ani, somajul este de peste 30%, similar cu cel
intalnit in grupa demografica 15-24 de ani. |n tot Orientul
Mijlociu, inclusiv Egipt – care e si cea mai mare tara araba,
aceasta grupa de varsta reprezinta circa doua treimi din intreaga
populatie. Astfel, dintre cei 80 de milioane de egipteni, cel putin
50 de milioane au destule motive sa nu-si doreasca perpetuarea
status-quo-ului: tinerii absolventi de facultate, adesea de
specializari necautate pe piata muncii, se lovesc si de un alt
obstacol – incremenirea economiei egiptene in mainile unei caste
bine conectate la anturajul presedintelui Mubarak.
Armata egipteana a blocat, marti dimineata, accesul in Cairo,
dar si in alte orase, unde manifestantii intentionau sa participe
la un “mars de un milion” de persoane.
Autostrada care face legatura intre Alexandria si Cairo este
blocata, la un kilometru de capitala, de un baraj al armatei,
potrivit unui jurnalist AFP.
Camioane de marfa si masini au format o coloana, asteptand sa poata
trece, in timp ce soldatii impiedicau cu fermitate trecerea
vehiculelor in directia capitalei.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Toni Grecu a ajuns si el, cu suvoiul de revolutionari, pe
bulevardul Primaverii, la numarul 50, pe deasupra caruia, cu cateva
zile inainte, nici pasarile nu ar fi indraznit sa zboare. In curtea
strasnic pazita odinioara, putea ajunge acum oricine, insa nu cei
care intrau i-au starnit lui interesul, ci cei care ieseau. “In
timp ce intram, am remarcat un grup de doamne, foarte voluminoase,
cu fuste foarte colorate, sub care ascundeau niste carafe de sticla
cu capace de inox”, povesteste pentru gandul Toni Grecu, de la
Serviciul Roman de Comedie.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Unii ii considera niste teribilisti, daca nu huligani de-a
dreptul, ramasi probabil pe strada din greseala si morti din
greseala, fiindca nu s-au ferit la timp. Altii ii considera niste
biete victime vrednice de mila, pentru ca ucigasii lor nu sunt nici
acum pedepsiti, ba nici macar cunoscuti, iar fiecare luna decembrie
ar mai adauga astfel un an riscului ca Romania sa ramana etern
bantuita de mania unor suflete care cer razbunare pentru sangele
varsat.
Altii ii ignora complet, pentru ca mortii Revolutiei nu conteaza in
raport cu diversele teorii ale conspiratiei la care adera acesti
compatrioti informati, care stiu cel mai bine cine a facut
“revolutia” (neaparat cu ghilimele si cu R mic) si, de la inaltimea
certitudinilor ca americanii, rusii, ungurii sau Vestul in general
au pus la cale totul, stiu ca deja nu mai conteaza cativa morti,
infinit mai putin interesanti decat ultimele dezvaluiri despre
urzelile dinainte ca zidul Berlinului sa se darame. In fine, altii
ii dispretuiesc pe mortii din 1989 si ii acuza ca au iesit in
strada ca niste copii rai care nu asculta de tovarasa, ca sa
combata un regim care de fapt era bun, doar ca nu-si dadeau ei
seama: acei copii n-au stiut ce fac, caci au distrus – unelte
inconstiente ale marilor puteri ce voiau raul tarii – o epoca asa
de luminoasa a istoriei noastre.
Indiferent insa de opiniile despre imprejurarile mortii lor, exista
undeva un punct de consens. Luati periodic drept potentiali aliati
politici post-mortem in lupta cu cate un vremelnic presedinte,
prim-ministru sau partid la putere, cei ucisi la Revolutie sunt
considerati automat nenorocosi pentru ca si-au dat viata fara sa
poata prevedea ca Romania va ajunge o tara dezbinata, fara
directie, saracita, condusa de cine nu trebuie si asa mai departe.
“Daca ar sti, s-ar zvarcoli in morminte!”
Dar eu nu cred deloc ca se zvarcolesc in morminte. Ramasi pururi
tineri cum sunt, daca ar fi printre noi s-ar imprieteni atat de
repede cu atatia dintre oamenii tineri de azi, care le seamana
izbitor. Ii stiti – cei ce invata nu doar ca sa treaca clasa, incep
sa munceasca devreme, strang bani ca sa plece in vacanta sa vada
Europa, prind rapid limbi straine, nu admit sa li se bage pe gat
parerile altora, viseaza la o Romanie de unde sa nu mai fie impinsi
sa emigreze si sunt gata sa faca misto de orice, dar nu si de
libertatea lor, pentru ca vad singuri la multi dintre cei mai in
varsta ce sechele urate a lasat lipsa de libertate.
De asta nu mi se pare deloc ciudat ca, pe cate un forum online sau
intr-o discutie intre colegi unde apare cineva care zice “mai
lasati-ma cu Revolutia asta” sau “era mai bine inainte”, intre cei
ce le dau replica imediat, aratandu-le ce inseamna sa fii liber si
ce le datoram celor cazuti atunci la Timisoara si la Bucuresti,
sunt oameni nascuti dupa 1989 sau cu doar cativa ani inainte de
Revolutie. Acesti oameni tineri sunt infuriati de aceleasi lucruri
care i-ar infuria si pe cei din cimitirele Revolutiei – ca Romania
nu scapa de hoti, de securisti, de politruci si ca nu ne-am revenit
suficient de repede dupa o arsura de 45 de ani cu fierul rosu. Dar
asta nu stirbeste cu nimic bucuria din decembrie 1989 ca dictatorul
a fugit. Ea a ramas intreaga si se innoieste zi de zi la vederea
dezinvolturii normale, orgolioase, stangace, inteligente cu care
traiesc generatiile crescute dupa Revolutie. A, da, sunt niste
inculti, lenesi, au obiceiuri foarte proaste si n-au respect. Exact
ca prietenii lor din ’89 🙂
N-am uitat intrebarea din titlu. Asadar: primiti cu colindul? Daca
da, inregistrarile audio ale colindelor se afla
aici – cine vrea poate sa le descarce la liber, sa le ia pe mp3
player si sa le asculte. In masina, in drum spre supermarket, spre
o petrecere sau pur si simplu in timp ce impodobeste bradul de
Craciun.
Sarbatori cu bucurie!
Manifestarile au inceput la ora 9.00 la Cimitirul Eroilor
Revolutiei, unde a avut loc o ceremonie religioasa si au fost
depuse coroane de flori.
Reprezentantii Ministerului Apararii si alti oficiali vor
participa apoi la ceremonii de comemorare la Crematoriul “Cenusa”,
la Troita de la Spitalul Coltea, Troita din Piata Universitatii, in
fata Salii Dalles si la Troita din Piata Romana.
Si Asociatia “21 Decembrie 1989” organizeaza mai multe
evenimente pentru comemorarea eroilor Revolutiei. Manifestarile au
inceput la ora 9.30, la Cimitirul Eroilor, cu o slujba de
comemorare, urmata de depuneri de coroane. Membrii asociatiei vor
merge apoi la Crematoriul “Cenusa”, la monumentul de langa Spitalul
Coltea si la Sala Dalles, pentru a depune coroane de flori si vor
participa la o slujba de comemorare a eroilor in Piata
Universitatii. De la ora 13.00, la sediul Asociatiei va avea loc un
moment de evocare a memoriei eroilor din Decembrie 1989.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Ion Iliescu a declarat, joi, la Craiova, in cadrul unui
simpozion privind “Rolul revolutiilor in societatea romaneasca de-a
lungul timpului. Personalitatile marcante ale acestora”, ca la mai
bine de 20 de ani de la evenimentele din 1989 sunt persoane care
incearca “sa cultive confuzii” referitoare la Revolutie.
“De 20 de ani ne confruntam cu incercarile de a cultiva confuzii
in jurul acestei chestiuni: ce a fost in decembrie 1989: a fost
revolutie, a fost lovitura de stat? Pe unii ii inteleg. Nu au
cultura necesara – cultura politica, cultura istorica – sa
inteleaga aceste evenimente si, ma rog, scriu, dar fac o gazetarie
din asta de proasta calitate, de periferie intelectuala. Dar altii,
cum este Stoenescu istoricul, care nu poate fi banuit ca este un
tip care nu stie despre ce este vorba, insa in toate scrierile lui
cultiva in mod constient anumite confuzii”, a declarat Ion
Iliescu.
Cititi mai multe www.mediafax.ro
Il vedem pe tanarul rege preluand fraiele puterii, perfect
constient de indatoririle sale, dar impiedicat sa-si puna in opera
aspiratiile, din pricina tuturor proceselor care care au facut ca
Revolutia sa devina ineluctabila: criza financiara, blocarea
reformelor de catre cei privilegiati, manipularea opiniei publice
impotriva monarhiei.
Incepand cu 1789, sistemul se deregleaza complet, iar autorul nu
disimuleaza niciunul dintre momentele lipsite de glorie ale
evenimentelor. Citandu-l pe Joseph de Maistre, Gallo ne arata felul
cum Revolutia a ajuns sa nu mai poata fi controlata de catre
principalii sai actori.
“Revolutia franceza, poporul si regele”, Max Gallo, Editura
Allfa, Bucuresti, 2010
Informatia a fost confirmata de familia fostului general. Chitac
suferea de mai multe boli cronice, el fiind eliberat din inchisoare
pentru a fi supus unei interventii chirurgicale pe cord. Chitac a
fost condamnat, alaturi de fostul general Athanasie Stanculescu, la
15 ani de inchisoare in urma procesului referitor la reprimarea
manifestantilor de la Timisoara, din decembrie 1989.
Cititi mai multe pe www.gandul.info