Tag: real estate

  • Se cumpara blocuri intregi de locuinte!

    Unii aleg toate garsonierele din bloc, altii pun ochii pe cate o scara, sau pe apartamentele de la etajele inferioare. Evident, cei mai multi obtin o reducere la asemenea afacere, dar vand apoi mai scump.
    Castigul este deocamdata sigur, de aceea si intre clientii care cumpara "en-gros" este concurenta. Strainii au format chiar grupuri private de investitori, ca sa poata negocia pretul.

    Detalii aici

  • Psihologi, profesori sau economisti investesc 60 milioane euro in imobiliare

    Mai multi investitori persoane fizice din Romania, fosti profesori, psihologi sau economisti vor aloca circa 60 de milioane de euro pentru dezvoltarea unor proiecte rezidentiale in Bucuresti si Sibiu, totalizand peste 260 de apartamente si vile.  Alte astfel de proiecte vor fi dezvoltate in Constanta. Investitorii spun ca banii provin fie din credite bancare, fie ca urmare a unor afaceri inspirate cu terenuri sau din ani de munca peste hotare. Proiectele sunt expuse in cadrul Targului National de Imobiliare (tIMOn), care are loc in perioada 12-16 decembrie la World Trade Plaza.Cea mai mare investitie-in valoare de 25 milioane euro apartine omului de afaceri Ion Rosu si va fi dezvoltata langa Bolintin Vale, cu un total de 60 de case. Constructia va fi realizata prin intermediul firmei Corsarul Rosu, detinuta de Ion Rosu.

    Un alt proiect este Mayer Residence, dezvoltat de firma Valentin Construct Imob, controlata de Mircea Gradisteanu, care dupa opt ani in care a lucrat ca economist la o firma cu capital american a decis sa investeasca pe piata imobiliara. Proiectul este amplasat in zona Berceni, va cuprinde 64 de apartamente in doua blocuri, reprezentand o investitie de patru milioane de euro. O alta investitie apartine familiei Daniel si Nicoleta Ionita si va fi realizata in Otopeni, suma totala investita fiind estimata la 12 milioane euro.

    Detalii aici

  • 50 mil. euro in primul mall din Chisinau

    Shopping MallDova va avea aproximativ 25.000 de metri patrati suprafata inchiriabila, peste 100 de magazine, un supermarket parte a unui lant international, un cinematograf multiplex cu sase ecrane, o sala de bowling, jocuri electronice interactive si diferite optiuni pentru distractie.
    Proiectul comercial este inchiriat in proportie de 53 la suta, potrivit dezvoltatorului. Printre retailerii care au semnat contractele de inchiriere a spatiilor sau sunt in discutii pentru preluarea unui spatiu comercial in Shopping MallDova sunt branduri prezente deja in celelalte doua centre comerciale ale Anchor: G’Market, Debenhams, Esprit, Springfield, Olsen, Diverta, Sacoor Brothers, Gameworld, Mc’Donald’s, Leonardo, Alina Electronic, Jack & Jones, Vero Moda, Lanidor, Peter Murray, Tommy Hilfiger, Calliope, Terranova, Puma, Reebok, Adidas, Nike, Lacoste, Mango, Motivi, Sisley, Koton, Miss Sixty, Ecco, Bata, Mexx, Levi’s, Lee & Wrangler, Kenvelo, Steilmann, Pal Zileri, Olsen, Geox, Salamander, Polo Garage, Otter, S. Oliver.
    Mall-ul este situat pe una dintre cele mai mari artere de circulatie din Chisinau, Bulevardul Dacia, fiind pozitionat intre cele mai populate zone rezidentiale din Chisinau – Botanica si Centru. Shopping MallDova va pune la dispozitia vizitatorilor sai 800 de locuri de parcare in exterior si subteran.
    Anchor Grup a construit in Bucuresti, pe langa cele doua centre comerciale, un imobil de birouri – Anchor Plaza si lucreaza la constructia primului ansamblu rezidential al grupului InCity Residences. Compania a anunta ca, in urmatorii ani, va dezvolta alte proiecte de retail, rezidentiale sau cladiri de birouri.

  • Prima cladire de birouri cu heliport

    Felix Plaza va avea 24 de etaje (5 subterane, parter, 17 etaje supraterane si un nivel tehnic). Investitia in prima faza se ridica la 120 milioane de euro, urmand ca dezvoltatorul sa aloce alte 60 de milioane de euro pentru faza a doua, care va consta in alti 15.000 mp, potrivit Coldwell Banker.
    Constructia cladirii este prevazuta pentru primul trimestru al anului 2010, urmand ca a doua faza sa fie livrata in 2011-2012. Nivelul mediu al chiriei in Felix Plaza se situeaza la 20 euro/mp, apreciaza Catalin Secareanu, Manager, Offices & Occupiers Service la Coldwell Banker. Imobilul va avea nu mai putin de 600 de locuri de parcare in cele cinci niveluri subterane, incercand astfel sa surmonteze o mare problema a zonei in care va fi amplasat.
    Felix Plaza este o noua cladire de mari dimensiuni construita in zona Pietei Victoriei, care s-a conturat in ultimii ani drept centrul de afaceri al Capitalei, datorita numarului mare de cladiri de birouri construite in vecintate (Europe House, America House, turnul BRD, Tower City, Buzesti Business Center etc). Multe companii si-au mutat aici sediile, iar gasirea unui loc de parcare devine o adevarata aventura.
    Moritz Group nu este la prima investitie in Romania, dezvoltatorul fiind implicat, in parteneriat cu un alt dezvoltator imobiliar oiriginar din Irlanda – Mivan, in realizarea unui lant de 10 centre comerciale, sub brandul Tiago Mall, retea ce va necesita investitii de 700 de milioane de euro.

  • Bulgaria – lider mondial la cresterea preturilor locuintelor

    Daca, pana la jumatatea anului, tarile baltice conduceau clasamentul Knight Frank Global House Price Index, in trimestrul al treilea Bulgaria a devansat Letonia si a urcat pe prima pozitie. Aceasta in pofida ingrijorarilor privind supraoferta de locuinte in unele regiuni ale tarii, in special in statiunea montana Bansko si anumite destinatii de pe coasta Marii Negre.

    Astfel, ritmul anualizat de crestere a preturilor proprietatilor rezidentiale in Bulgaria s-a plasat la 30,6%, iar, in Letonia, la 10,2%. In trimestrul al treilea al anului 2006, Bulgaria a consemnat un ritm anualizat de crestere a preturilor locuintelor de 14%, in timp ce in Letonia, avansul s-a plasat la 5,9%. Scaderea foarte puternica este justificata de amplificarea ingrijorarilor privind supraevaluarea capitalei letone, Riga.

    Mai multe detalii, aici

  • Rothschild a platit 104 mil. euro sa intre pe piata rezidentiala

    Familia de bancheri Rothschild a intrat oficial pe piata rezidentiala locala saptamana aceasta, cand a fost incheiata tranzactia prin care a cumparat pentru 104 milioane de euro o participatie de 60% in trei proiecte rezidentiale controlate de oamenii de afaceri israelieni care detin compania Euro Habitat, dezvoltatorul proiectului Planorama din Colentina.

    Cele trei proiecte se afla in Ploiesti, Brasov si Bucuresti in zona cartierului Colentina -, si vor cuprinde circa 8.000 de locuinte, in urma unor investitii care se vor ridica la aproape un miliard de euro.

    Click aici pentru mai multe detalii

  • Peste 20% din ansamblul Vivenda a fost vandut

    Circa 300 de apartamente din cele 1.400 cuprinse in cadrul proiectului Vivenda au fost vandute, dezvoltatorul ansamblului, Hercesa Imobiliara, anuntand recent inceperea vanzarilor pentru al treilea bloc din cadrul proiectului.

    Compania spaniola, prezenta pe piata locala din 2004, mai are in derulare alte doua investitii pe segmentul rezidential, in doua proiecte situate in zonele Ghencea si Orhideelor din Bucuresti, totalul apartamentelor aflate in constructie fiind de peste 5.400 de unitati. Un alt proiect al dezvoltatorului spaniol este fostul hotel Cismigiu din Capitala, care va fi transformat in urmatorii ani intr-un imobil de tip aparthotel.

  • 35% din romani iau casa “din economii”

    Din totalul achizitiilor de imobile, in Romania 7% sunt finantate cu bani obtinuti din mosteniri sau primiti cadou (fata de 18% in ECE), 12% din vanzarea unei locuinte vechi (procent apropiat de cel inregistrat in alte tari din ECE, de 13%) si doar 1% dintre romani isi finanteaza achizitia cu fonduri luate de la societatile ipotecare (fata de 4% in ECE). Cea mai mare parte a locuintelor noi sunt insa achzitionate si in Romania si in alte tari din regiune cu credite de la banci, intr-o pondere de 68% si respectiv 65%. Sursa de finantare nu este in genere unica, insa, iar studiul Unicredit a permis formularea raspunsurilor multiple (motiv pentru care si suma procentelor care descriu optiunile trece de 100%).

    La finele lunii octombrie, volumul imprumuturilor acordate de banci gospodariilor romanesti pentru cumpararea de case era de 12 miliarde de lei, potrivit informatiilor publicate de Banca Centrala. O mare parte dintre imprumuturile folosite de romani la achizitia de case sunt insa "ascunse" in creditul de consum, dat fiind faptul ca, potrivit cerintelor BNR, la acest capitol sunt cuantificate si creditele de nevoi personale cu ipoteca.

    Cititi mai multe despre ofensiva creditelor ipotecare
    Un roman din cinci vrea casa in 2-3 ani

  • 70% din locuintele de lux se cumpara pentru inchiriere

    In zona de nord apartamentele cu 1-3 dormitoare au preturi de inchiriere cuprinse intre 2.000 – 4.000 de euro pe luna, in functie de zona, suprafete, anul constructiei, finisaje si dotari, loc de parcare inclus. In acelasi timp chiriile in zona centrala se situeaza intre 600 si 2.800 de euro pe luna, iar in zona Unirii se ajunge la 400 – 2.000 de euro pe luna.

    Penthouse-urile si apartamentele spatioase, care starnesc interesul unei categorii de chiriasi datorita suprafetelor medii de aproximativ 250 mp si a teraselor cu dimensiuni generoase si vedere panoramica., se inchiriaza cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro.

    Colliers Residential are in prezent in promovare un portofoliu in valoare de doua miliarde de euro potrivit datelor comunicate de catre companie. Departamentul s-a specializat in ultimii doi ani in vanzarea proiectelor rezidentiale de mari dimensiuni, momentan reprezentand in exclusivitate 18 proiecte cu peste 8.500 de locuinte.

  • Upground investeste 260 mil. euro intr-un complex imobiliar

    Complexul va cuprinde doua cladiri de apartamente, in regim de inaltime 3S+P+16E, care vor reuni 600 de apartamente si doua cladiri de birouri, cu o suprafata inchiriabila de 100.000 de metri patrati. Investitia totala a companiei se va ridica la 260 milioane de euro, din care 100 de milioane vor fi directionati catre componenta rezidentiala.

    "Proiectul pune la dispozitia rezidentilor supermarket, clinica medicala, gradinita, after-school, farmacie, banca, curatatorii si spalatorii ecologice, cafenele, restaurante si multe altele. Spre exemplu, World Class, prin brandul sau de top, Health Academy, a semnat deja un parteneriat pentru 2.200 mp. In acest fel, ne asiguram ca viitorii locuitori Upground au tot ce le trebuie chiar langa casa”, a declarat Valentin Preda, General Manager Upground.

    Proiectul va fi finantat din resurse proprii si din doua linii de finantare in valoare de 150 milioane de euro, obtinute de la Banca Romaneasca si Bancpost. Valentin Preda a mai spus ca valoarea comerciala a intregului proiect va fi de 450 mil. Euro.

    Proiectul se va situa in perimetrul delimitat de Bd. Barbu Vacarescu, Str. Fabrica de Glucoza si Sos. Petricani, cu vedere spre Lacul Tei, cladirile de birouri urmand sa fie primele finalizate (in martie respectiv octombrie 2008), in timp ce cladirile rezidentiale vor fi finalizate in semestrul II din 2009.

    Pretul pe metru patrat porneste de la 1.600 euro + TVA, reprezentantii dezvoltatorului afirmand ca acesta va creste in etape in urmatoarea perioada. In acest moment, cea mai ieftina proprietate rezidentiala costa 168.000 de euro, in timp ce cea mai scumpa costa 1,2 milioane de euro.

    Upground propune cumparatorilor sai 600 de apartamente, avand 46 de tipologii: 5 tipuri de apartamente de 2 camere, 5 tipuri de apartamente de 3 camere, 2 tipuri de 4 camere, 19 tipuri de duplex-uri si alte 15 tipuri de apartamente penthouse. Suprafetele sunt cuprinse intre 97 si 400 de mp.

    Compania Upground este o companie care are in componenta actionariatului mai multe companii si investitori din Marea Britanie si Grecia, cea mai mare parte dintre acestia facand parte si din actionariatul companiei Jaguar Development, care a dezvoltat centrul comercial City Mall din sudul Capitalei.