Tag: puncte

  • Isărescu nu ştie impactul măsurilor fiscale asupra inflaţiei: 0,2 – 0,6 puncte, fără proprietate

     În urmă cu două zile, Isărescu afirmase, la briefing-ul de presă de marţi privind deciziile de politică monetară, că impactul măsurilor fiscale anunţate de Guvern cu o seară înainte sunt limitate, undeva la 0,2 puncte.

    La prezentarea raportului asupra inflaţiei, marţi, Isărescu a precizat că s-a referit exclusiv la impactul creşterii accizelor la carburanţi asupra inflaţiei, întrucât nu se ştia ce rată a inflaţiei va fi luată în calcul la indexarea tuturor accizelor.

    Pe de altă parte, Isărescu a arătat că datele de pe piaţa futures a ţiţeiului indică în prezent o scădere a cotaţiilor până în toamna anului viitor, ceea ce ar putea avea impact pozitiv asupra preţurilor din piaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încrederea în economia României a înregistrat în octombrie cea mai puternică scădere din UE

     Indicele încrederii în economie a scăzut cu 2,6 puncte, de la cota de 97,4 în septembrie la 94,8 în octombrie. Pe locul al doilea la nivel european în funcţie de declinul încrederii în octombrie se situează Lituania – cu un declin de 2,4 puncte, urmată de Bulgaria şi Spania – ambele cu câte 2,2 puncte.

    Încrederea din sectorul serviciilor, încrederea consumatorilor şi cea din industrie s-au înrăutăţit în octombrie în România, în timp ce construcţiile şi comerţul cu amănuntul au înregistrat o evoluţie pozitivă faţă de luna precedentă.

    Reculul vine după ce în septembrie a fost înregistrată cea mai puternică creştere din ultimele şapte luni, datorită îmbunătăţirii sentimentului în servicii, industrie şi în zona consumatorilor, sectoare care au tras în jos indicatorul general în această lună.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Penfolds Grange, un vin de 100 de puncte Parker, disponibil miercuri pe unvinpezi.ro: “E aur lichid”. VIDEO

    Pasionaţii de vinuri bune au parte miercuri, 9 octombrie, de un vin special pe unvinpezi.ro. Aici va fi listat unul dintre puţinele vinuri notate cu 100 de puncte Parker disponibile în România, mai exact, un vintage Penfolds Grange din 2008.

    Vinul a fost degustat de cinci dintre cei şapte colaboratori ai proiectului unvinpezi.ro care spun că este “cu totul ameţitor”, o adevărată “enciclopedie de arome”.

    Urmăriţi VIDEO accesând AICI gandul.info

    “Un Penfolds Grange este pentru un amator de vinuri exact ca diferenţa dintre un drive test cu o maşină normală şi un drive test cu o maşină din Formula 1. Este Formula 1 a vinului. E ceva cu totul ameţitor. Intensităţile aromatice, absolut toţi parametrii vinului sunt mult peste orice te aştepţi la deschiderea sticlei”, susţine Răzvan Avram, blogger pasionat de vinuri .

    În opinia sa, vinul acesta reprezintă o investiţie. “E aur lichid, e ceva ce nu se va altera în următorii 20-30-35 de ani. Cine cumpără o sticlă de Penfolds Grange îşi va recupera investiţia de trei, de cinci, Dumnezeu ştie de câte ori în funcţie de câtă răbdare va avea să aştepte”, recomandă Avram.

    Evoluţia pieţei româneşti de vinuri a dus la rafinarea gusturilor consumatorilor locali, este de părere Gabriel Roceanu, general manager Carl Reh Winery, companie care a importat vinul.

    “Am observat cu satisfacţie în ultimii ani cum consumatorul de vin din România, consumatorul obişnuit, îşi creşte conştient sau inconştient dorinţa şi nevoia de a avea calitate atunci când savurează un vin bun, o gastronomie bună şi dorinţa de a încerca. Este un rezultat a acestei evoluţii a pieţei româneşti de vinuri”, afirmă Gabriel Roceanu.

    El spune că astfel de “etichete de vinuri”, precum acest Penfolds, sunt dificil de importat, fiind extrem de căutate. “Este într-adevăr un privilegiu să avem în faţă vinul acesta. A fost complicat într-adevăr pentru că noi în afară de a face vinuri mai avem o pasiune secundară de a selecta vinuri bune din lume. Am reuşit să convingem producătorul să ne rezerve câteva cutii pentru noi şi pentru clienţii noştri din România, cei care apreciază într-adevăr valorile şi ale noastre şi valorile internaţionale în domeniul vinului”, a spus el.

    Un Penfolds din 1999 al aceleiaşi etichete a fost scos la vânzare în luna februarie a acestui an pe unvinpezi.ro, stocul epuizându-se în doar trei ore de la listare. Pentru a se asigura că reuşesc să intre în posesia unei sticle de Penfolds Grange 2008, pasionaţii de vin sunt îndemnaţi să intre pe unvinpezi.ro începând cu ora 9.00, oră la care se pune în vânzare vinul.

    Unvinpezi.ro este un site de comerţ online, lansat în iunie 2012, dedicat descoperirii vinului de calitate, cu oferte de produse premium la preţuri cu discount şi livrare la domiciliu oriunde în România. Până în prezent, pe site au fost listate peste 480 de etichete, provenind de la 27 de producatori şi furnizori, iar 450 au fost degustate.

     
     
  • Traficul poştal s-a redus anul trecut cu sub 1%. Cota de piaţă a Poştei Române continuă să scadă

     “Piaţa serviciilor poştale s-a stabilizat în această perioadă, traficul poştal total fiind de 523.286.299 de trimiteri poştale, în scădere cu sub un procent faţă de anul 2011. Atât traficul intern, cât şi cel internaţional s-au menţinut aproape de nivelul din 2011, înregistrând scăderi uşoare de 0,59%, respectiv 3,43%. (…) Deşi Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a continuat şi în anul 2012 să prelucreze cea mai mare parte dintre aceste trimiteri (74,28%, de la 79,41% în 2011 – n.r.), traficul total al acesteia a scăzut faţă de anul 2011 cu 7,17 puncte procentuale, în timp ce restul furnizorilor au procesat cu 23,98% mai multe trimiteri faţă de anul anterior”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la nivelul trimiterilor interne şi internaţionale. Astfel, din numărul total de 493,44 milioane de trimiteri interne, CNPR a procesat cu 6,85% mai puţine decât în anul 2011, respectiv 367,22 milioane de trimiteri, în timp ce numărul de trimiteri interne procesate de furnizorii privaţi a ajuns la 126,22 milioane de trimiteri, crescând cu 23,54% faţă de anul 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Progrese la ONU asupra unei rezoluţii privind arsenalul chimic sirian

    Pe teren, rebeliunea care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad de doi ani şi jumătate s-a fracturat şi mai mult, principalele grupări islamiste rupând cu opoziţia politică şi anunţând o nouă alianţă cu o grupare afiliată Al-Qaida.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România a atras 1,5 miliarde de euro prin obligaţiuni pe 7 ani plasate pe pieţele externe

     Potrivit surselor, investitorii au subscris peste 6,2 miliarde de euro la emisiunea de euroobligaţiuni a României, depăşind de patru ori suma maximă pentru care Ministerul Finanţelor intenţiona să o atragă de pe pieţele externe, de 1,5 miliarde euro.

    Ministerul Finanţelor viza un randament de 3 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei.

    Randamentul a fost setat la 295 puncte de bază peste mid-swap. La ora transmiterii acestei ştiri rata midswap era de 1,825% pe an, ceea ce înseamnă un randament de circa 4,77% pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinea: Reducerea CAS cu 3 puncte ar avea un impact asupra bugetului de circa 3 miliarde lei

     “Răspunsul dacă se poate sau nu se poate depinde de sursa de finanţare a acestor 3 miliarde. Dacă avem o creştere de venituri din altă parte care să compenseze scăderea de 3 miliarde se poate. E de asemenea o decizie de oportunitate şi economică, dar şi politică, între diferite opţiuni de politici publice: creşterea investiţiilor, scăderea TVA la alte produse, scăderea cotei generale de TVA, scăderea CAS, fie măsuri pe parte de creştere a cheltuielilor, care să stimuleze economia în 2014”, a afirmat Voinea, la o întâlnire cu senatorii PSD, întrebat în ce măsură este fezabilă reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 3 puncte în 2014 şi dacă acestă scădere se va face exclusiv de la angajator.

    Potrivit acestuia, calculele privind impactul trebuie să fie făcute foarte conservator, fără să se plece de la premisa creşterii colectării ca urmare a scăderii taxelor şi că dacă va avea loc o astfel de evoluţie impactul asupra bugetului va fi pozitiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR reduce dobânzile la creditele de nevoi personale şi la depozitele în lei

     “Vrem să acordam credite. Avem suficientă lichiditate şi suntem pregătiţi să susţinem revenirea creditarii şi economia per ansamblu atât prin credite negarantate, cât şi garantate”, a declarat, într-un comunicat, Andrew Gerber, director produse retail în cadrul BCR.

    Pentru creditele de consum garantate cu ipotecă, dobânzile pornesc în prezent de la 8,9% pe an pentru clienţii care au salariul virat într-un cont BCR şi de la 9,1% pe an pentru clienţii standard, dobânzile fiind fixe pe primii cinci ani, iar nivelul poate fi mai mare cu până la un punct procentual, în funcţie de scoringul clientului. Noile dobânzi de la 1 septembrie vor porni de la 7% pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANCOM propune reducerea drastică a tarifelor de interconectare pentru telefonie

     “ANCOM a publicat astăzi (joi, n.r.) spre consultare publică tarifele maxime propuse pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor telefonice la puncte fixe şi mobile, determinate pe baza unor modele de calculaţie a costurilor. Autoritatea propune ca de la 1 ianuarie 2014 tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe să scadă de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,15 eurocenţi/minut, iar tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile de la 3,07 eurocenţi la 0,86 eurocenţi/minut”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

    Tarifele maxime vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România, identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile din România, respectiv 51 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: 30.100 de locuri de muncă vacante în trimestrul al doilea. În ce domenii s-au înregistrat cele mai multe

     Rata locurilor de muncă vacante a fost de 0,70% în trimestrul al doilea, în creştere cu 0,04 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,11 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecută, a precizat INS.

    Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (3,43%), alte activităţi de servicii (2,76%), respectiv în administraţie publică (1,61%).

    La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit activităţile de învăţământ (0,13%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,14%), respectiv cele din industria extractivă (0,15%).

    Ca şi în trimestrul precedent, în industria prelucrătoare s-a concentrat mai puţin de o treime (9.800 locuri vacante) din numărul total al locurilor de muncă vacante, fiind înregistrată o rată de 0,94%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro