BusinessMagazin

Tag: prezentare

  • Îngheţata, aşa cum a fost şi va fi

    Intitulată Scoop: A Wonderful Ice Cream World, expoziţia le dezvăluie celor interesaţi istoria de 400 de ani a îngheţatei, scrie CNN. O parte din spaţiul în care se desfăşoară evenimentul este dedicat aromelor acestui desert de-a lungul a patru secole, pe care vizitatorii le pot simţi ei înşişi atunci când se apropie de nişte panouri speciale instalate pe pereţi, aflând astfel despre îngheţata cu aromă de iasomie din 1695, cea de rodie din 1750 şi cea de castravete din 1885.
    Se poate admira şi o colecţie de instrumente şi vase folosite la prepararea şi servirea îngheţatei, unele datând de pe la începutul secolului al XIX-lea, când îngheţata era un desert doar pentru cei bogaţi, căci jumătate de kilogram costa în banii de azi 66 de dolari, după cum afirmă colecţionarii de tot ce ţine de acest domeniu. Printre cele mai spectaculoase astfel de exponate se numără nişte forme menite să dea un aspect frumos preparatului, cum ar fi una care aminteşte de un ananas. Se păstrează şi cupe de sticlă folosite de vânzătorii stradali pentru servitul îngheţatei către mase, odată ce acest produs a devenit accesibil. Istoria îngheţatei este însoţită şi de opere de artă semnate, unele dintre ele, de Andy Warhol, precum şi de cărţi poştale britanice care o au ca subiect.
    Viitorul, conform expoziţiei organizate de compania britanică specializată în deserturi din gelatină în forme arhitecturale şi evenimente culinare Bompass & Parr, îl reprezintă produse cum ar fi îngheţata de vanilie sub formă de vapori ce poate fi inhalată, îngheţata acidulată ori una care poate fi mâncată fără probleme pe întuneric datorită fosforescenţei sale.

  • Bancher de modă nouă

    Johan Gabriels a fost preşedinte şi director general al RBS România din septembrie 2009 până în 2012, el activând anterior ca director financiar în cadrul grupului, în Amsterdam şi Düsseldorf. În 2013 a devenit CEO al Băncii Carpatica, reuşind să salveze banca din Sibiu după trei ani grei, prin găsirea unui investitor care să facă o infuzie de capital şi să readucă instituţia în limitele de solvabilitate şi lichiditate. Ulterior, Banca Comercială Carpatica a fuzionat cu Patria Bank (fosta Nextebank) în 2017. Gabriels mai are în CV branduri precum Arthur Andersen, Eli Lilly, PepsiCo, Capital One şi MasterCard. Astfel, bancherul are expertiză în management financiar atât pe zona bancară, cât şi în domeniul bunurilor de larg consum.
    „Termenul fintech se referă mai degrabă la o industrie, este o modalitate nouă de a oferi produse bancare. O să vă dau un exemplu: dacă vă trimit acum un e-mail, o să îl primiţi în câteva minute sau chiar secunde. De ce ar dura câteva zile să vă trimit nişte bani? Fintech-urile îţi permit să faci totul mult mai repede, pentru că nu mai folosim sistemele vechi, tradiţionale”, explică Johan Gabriels. Există şi numeroase start-up-uri în zona fintech care sunt noi pe piaţă, iar acestea sunt mai inovatoare decât anumite departamente înfiinţate deja în băncile tradiţonale. „Nu trebuie să excludem nici ipoteza în care marii jucători de pe piaţa de tehnologie – Amazon, Google sau Facebook – se vor orienta către zona de banking, fie transformându-se în bănci, fie, mai probabil, prin asocierea cu un fintech”, adaugă el.
    Toate instituţiile financiare se supun anumitor norme, indiferent că vorbim de bănci sau instituţii nebancare, explică bancherul. „Cu toţii avem lucruri pe care le putem face şi lucruri care sunt interzise; într-un fel, fintech-urile sunt mai în siguranţă, pentru că nu avem o libertate atât de mare în ceea ce priveşte banii clienţilor, putem doar să primim şi să trimitem.”
    Din punctul său de vedere, e vorba nu de o alegere între bănci şi fintech-uri, ci de una între trecut şi viitor. Unele bănci folosesc tehnologii dezvoltate de fintech-uri, pentru că acestea din urmă propun un nou mod de a face banking. „Toate
    instituţiile financiare vor deveni fintech-uri, pentru că viitorul înseamnă digitalizare. Noi nu cerem românilor să renunţe la bănci, le cerem doar să ne acorde o şansă pentru a dovedi ce putem face pentru ei. Ne place competiţia.”
    Înfiinţată în 2009, Ebury este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creştere. Cu sediul central în Londra, Ebury oferă companiilor soluţii bancare pentru comerţul global. Compania serveşte peste 24.000 de clienţi corporativi, cu tranzacţii în peste 140 de valute. Fintech-ul oferă servicii financiare care sunt în mod obişnuit rezervate companiilor mari – finanţarea lanţului de aprovizionare, servicii valutare personalizate, gestionarea numerarului şi a riscurilor. Ebury a fost remarcată şi de publicaţiile internaţionale, fiind inclusă de Financial Times în topul companiilor europene cu cea mai rapidă creştere; între 2015 şi 2017, fintech-ul a fost prezent în Deloitte UK Technology Fast 50.
    Filiala locală este cel de-al 15-lea birou lansat de companie în 13 ţări de pe trei continente în ultimii 5 ani. Planurile Ebury includ deschiderea a 10 noi birouri la nivel global şi atingerea unui număr de 1.000 de angajaţi până la sfârşitul anului curent; în prezent, compania are în jur de 650 de angajaţi. „Anul acesta plănuim să deschidem alte 10 birouri şi am reuşit să facem plăţi în valoare de 12 miliarde de lire sterline la nivel global. Asta arată că facem ceva bine”, spune râzând Johan Gabriels.
    Având experienţa crizei financiare din 2007-2008, el spune că ceea ce face acum îi place mai mult: „Mă simt viu din nou, pot să construiesc ceva, nu doar să vând, să restructurez şi să mă ocup creanţe. Prefer să stau de vorbă cu clienţii şi să găsesc soluţii în loc să închid o bancă sau să caut capital pentru a compensa pierderile anterioare”.
    Ebury oferă două categorii de produse: servicii din zona plăţilor internaţionale, având capacitatea de a gestiona peste 140 de tipuri de valută, şi servicii de management al riscului. „Ascultăm clientul, încercând să aflăm ce fel de expunere va avea în faţa fluctuaţiilor valutare. În ultimul an, spre exemplu, dolarul a avut o evoluţie inconstantă faţă de euro – a fost 1,40, 1,03, 1,20 şi aşa mai departe. Dacă activezi în import-export, o asemenea fluctuaţie îţi generează un risc puternic. Noi venim cu soluţii prin care te poţi proteja de acest fenomen“, subliniază Johan Gabriels. „Dacă imporţi din China, în proporţie de 90% vei fi obligat să plăteşti în dolari, care e o valută extrem de volatilă. Primul lucru pe care îl poţi face este să spui: «Ştiu că voi cumpăra din China de 1 milion de dolari, valoarea actuală a dolarului este corectă, aşa că trebuie să mă asigur că voi avea acelaşi curs valutar şi peste 6 luni». Noi putem face acest lucru.“ Concret, Ebury cumpără suma respectivă şi o acordă sub formă de credit clientului.
    Deşi e un fintech, o companie axată pe tehnologie, filosofia Ebury este aceea de a avea o prezenţă fizică în birourile locale. „Poate părea ca un soi de contradicţie, pentru că poţi face toate aceste lucruri online; noi considerăm însă că cei care apelează la serviciile noastre au nevoie de sfaturi, de cineva care să îi ghideze, de un element de încredere.”
    Johan Gabriels spune că piaţa din România este mai apropiată de cele din Polonia sau Republica Cehă, existând încă nevoia unei mai bune educaţii financiare. Iar asta în condiţiile în care românii sunt obişnuiţi cu valutele străine, cele mai multe credite fiind acordate în alte valute decât cea locală. Bancherul remarcă însă faptul că nu se ştiu foarte multe lucruri despre cum te poţi proteja împotriva fluctuaţiei valutare.
    Cunoscând evoluţia Ebury pe alte pieţe, bancherul spune că are motive de optimism în ceea ce priveşte România. Mai exact, ţinta sa este adăugarea a 15-20 de noi clienţi în fiecare lună, notând de asemenea că Ebury se va concentra pe afacerile cu alte companii. „Există valoare şi în cadrul unor clienţi care vor să lucreze individual cu noi şi îi vom accepta, dar atenţia noastră se îndreaptă spre zona de B2B (business to business).” În ceea ce priveşte numărul angajaţilor în România, Johan Gabriels îl estimează la 15-20 de persoane până la finalul acestui an.
    „Nu pot să spun ce va urma, dar ştiu ce mi-ar plăcea să urmeze: totul se digitalizează, totul are legătură cu inteligenţa artificială, totul merge mai repede cu ajutorul tehnologiei”, încheie Johan Gabriels. „Dar va exista în continuare elementul uman, pentru că vei avea întotdeauna nevoie să discuţi cu cineva. Slujbele din sectorul financiar vor exista în continuare, dar într-o formă mai evoluată; nu vor mai fi oameni la tejghea care să pună ştampile sau să semneze, acele joburi vor dispărea. Dar rolurile de asistenţă, de consultanţă, acelea vor exista întotdeauna.”

  • Primul ghid împotriva promoţiilor mincinoase. Campaniile vizate de ANPC

    Ghidul ar putea curăţa în sfârşit piaţa de mesajele false, care îi fac pe oameni să cumpere produse mai scumpe sau care nu sunt ca în reclamă.

    Sunt vizate campaniile cu un produs cadou, pe cale să expire, concursurile care oferă premii fictive, dar şi prezentarea exagerată a unor beneficii pentru sănătate, asociate alimentelor.
     
    Imunitatea creşte, dacă veţi mânca… un anumit tip de ouă. Un iaurt întăreşte oasele, iar altul ajută digestia. Un fel de biscuiţi asigură energie, iar cerealele subţiază silueta. Astfel de menţiuni vor deveni riscante, pentru producătorii care nu pot demonstra clar efectele asupra sănătăţii.
     
    Dorin Cojocaru, reprezentant APRIL: “Intră la înşelarea consumatorului sau la marketing înşelător şi atunci intră pe regulamentul 169, responsabil ANPC-ul. Lucrurile acestea ar trebui ca autorităţile care au jurisdicţie să le facă mai des consumatorului prin mass-media.
     
    Federaţia industriei alimentare, dar şi comercianţii şi Protecţia Consumatorului ar putea semna curând un document care detaliază principii prin care clientul să nu mai poate fi tras pe sfoară, sub umbrelă cuvintelor magice: oferta, cadou şi promoţie.

    Mihai Vişan, preşedintele ROMALIMENTA: “Ideea este să stabilim împreună un set de- hai să nu-i zicem reguli- de principii din spatele promoţiilor comerciale. E de folos pentru toată lumea şi speram să avansăm cât de rapid.”, scrie stirileprotv.ro

     

     

  • Conserve contra artă

    Pentru a convinge oamenii să doneze, acesta le-a propus să le dea la schimb o lucrare de-a sa pentru fiecare conservă oferită unei organizaţii care adună mâncare pentru cei fără posibilităţi materiale în oraşul său natal Sheffield, scrie BBC.

    Ca să-şi ţină promisiunea, artistul a pregătit lucrări de-ale lui aplicate pe cutii de conserve goale şi, spre surprinderea sa, publicul a stat la coadă să doneze, venind pregătit cu un număr mare de conserve ca să primească la schimb cât mai multe imagini realizate de artist. Ideea de a-şi prezenta lucrările în acest mod nu este ceva neobişnuit, el evitând galeriile de artă, după ce a fost refuzat pe când căuta un loc pentru prima sa expoziţie, pe care a organizat-o într-un pub, alegând apoi să expună în vechi fabrici. 

  • Reacţia lui Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, la situaţia de la DNA: Anunţul domnului Toader este unul normal

    “Anunţul domnului Toader este un anunţ normal. Chiar de dimineaţă am spus că ce e mai important este planul de management cu care s-a prezentat fiecare candidat şi tot eu am precizat că având în vedere că a avut loc o destituire pe probleme manageriale. S-au semnalat probleme în manageriatul doamnei Laura Codruţa Kovesi.

    Cei care vin după aceea trebuie neapărat să prezinte soluţii de rezolvare a problemelor respective şi în funcţie de soluţiile astea se va decide. Probabil că respectivii nu s-au uitat pe aceste probleme, au venit doar cu generalităţi, nu au venit cu nimic concret în planul de măsuri a situaţiei care există. Mapa profesională există, dar nu am auzit să fie cineva respins pe această chestiune, având atâţia ani de zile bănuiesc că şi activitatea este pe măsură. Asta nu ţine de mapa profesională”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD).

    El a apreciat că ministrul Tudorel Toader nu a ţinut cont de apropirea unor candidaţilor de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi.

    “Din moment ce nu ţine de criteriile pe care le-a enunţat domnul Tudorel Toader evident că nu a contat. Dacă în programul de management nu ai ce trebuie mai discutăm despre alte subiecte?”, a precizat Nicolicea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o candidatură la şefia DNA. Marius Iacob, fost adjunct al lui Kovesi, s-a prezentat la Ministerul Justiţiei pentru a se înscrie în cursă

    Procurorul DNA Marius Iacob este cel de-al doilea candidat care şi-a depus candidatura, luni, pentru ocuparea funcţiei de şef al DNA.

    „Am venit să-mi depun candidatura. Atât am de spus”, a declarat Marius Iacob la intrarea în Ministerul Justiţiei.

    Alt procuror care şi-a depus candidatura luni dimineaţă, pentru conducerea DNA, este Florentina Mirică.

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineaţă, că procurorul-şef ce va urma la DNA va trebui să reorganizeze Direcţia în acord cu noile legi ale justiţiei.

    “Avem aproape 2.950 de procurori, unii sunt tineri şi nu au condiţia cel puţin legală. Sunt două elemente în evaluare, este elementul obiectiv, spre exemplu, de îndeplinire a condiţiei de vechime în profesie şi elementul personal, poate unii îşi doresc să se angajeze la această mare, mare responsabilitate. Procurorul şef care va veni va trebui să reorganizeze DNA în acord cu noile legi ale justiţiei pentru că nu poţi să mai ai un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, ăla care spune să suspenzi deciziile CCR şi să-l pui procuror la DNA.

    S-a introdus o limită de vârstă. Va trebui să reorganizeze, să reaşeze DNA în parametrii competenţelor legale, constituţionale, să facă o evaluare managerială şi atunci vom vedea. Dacă doamna Jurma îşi doreşte această responsabilitate, şi-o asumă, vedem ce se va întâmpla. Am făcut apel către procurorii care doresc această responsabilitate să se înscrie pentru a repune DNA în limitele legii”, a afirmat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

  • Când vine următoarea criză? Experţii Saxo Bank spun că în 2019 sau 2020. „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Când vine următoarea criză? Experţii Saxo Bank spun că în 2019 sau 2020. „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”

  • „Dobânzile cresc, costul capitalului creşte mult, există şi risc geopolitic. Riscul unei noi crize financiare este inerent

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    Chiar dacă observă că discuţiile cu clienţii Saxo Bank sunt caracterizate de un ton optimist, în care ei vorbesc despre o revenire economică, Dembik crede contrariul. „Când mergi pe stradă, nu vezi o astfel de revenire − doar un mic procent din populaţie beneficiază de această revenire, care ajunge să alimenteze inegalităţile, populismul − riscul crizei şi populismul reprezintă un mare coşmar”, crede analistul.
    El spune că evoluţia PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează. „În România veţi avea probabil mai puţină activitate economică, trebuie să luaţi în calcul că în proiectul bugetului european se aşteaptă să scadă fondurile structurale spre ţări precum România sau Polonia; veţi avea un aflux de capital mai scăzut din ţările vestice şi în acelaşi timp va trebui să vă confruntaţi cu o încetinire globală a economiei”, descrie el perspectivele de dezvoltare economică în perioada următoare.

    Christopher Dembik spune că s-a ajuns la un cerc vicios din cauza faptului că piaţa nu a fost lăsată să se prăbuşească în 2007. „Desigur că aceasta ar fi avut un impact negativ imens, am decis să facem un pas pentru a opri asta, dar din acest motiv probabil următoarea criză va fi mult mai rea. S-au acumulat prea multe datorii în prezent, care la un moment dat va trebui plătite, mai ales când vorbim despre datorii private.” El crede că revenirea economică din ultimii ani a fost alimentată de datorie şi de credite ieftine. Analistul de la Saxo Bank subliniază că băncile centrale au cumpărat într-adevăr multe active, dar, de fapt, când ne uităm la nivelul datoriei private din multe ţări, acesta este extrem de ridicat; prin urmare, riscurile următoarei recesiuni sunt şi acestea mai mari.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Sesizează că ciclurile economice sunt normale, însă faptul că criza anterioară nu a condus la rezolvarea greşelilor şi la eliminarea datoriilor va face lucrurile mult mai rele de această dată. „De aceea cred că următoarea criză va fi mai puternică; există câteva legături între politicieni şi bănci, conceptul de too big to fail pentru sectorul bancar va fi înţeles ca o greşeală, în cele din urmă vorbim despre bănci mari, care sunt un risc pentru economie.”

    În contextul unei crize, cel mai afectate domenii se leagă, potrivit analistului de la Saxo Bank, de noile tehnologii, iar Tesla este cel mai bun exemplu în acest sens, din punctul lui de vedere. „Proiectul Tesla este uimitor, am crezut în ceea ce fac ei − dar problema este că nu reuşesc să livreze, au nevoie de prea multă finanţare, costul capitalului creşte, încep să piardă încrederea analiştilor, este compania perfectă pentru a ilustra excesul în prezent.” Astfel, crede el, chiar dacă această compania a fost „trendy” o perioadă de timp, în contextul unei crize nu ar putea supravieţui.

    „Toţi credem în ele, dar nu înseamnă că vor performa bine în perioade de criză, performează bine în perioade de revenire economică, în mod clar foarte bine − dar nu cred că poate fi considerată «a safe heaven», este cel mai vulnerabil sector economic din punctul meu de vedere.”

    Analistul de la Saxo Bank oferă perspectiva sa şi asupra modului în care monedele digitale şi tehnologiile din spatele acestora vor influenţa lumea finanţelor.

    „Blockchainul, dacă este implementat bine, poate să ajute la realizarea întregului back office din bănci. Acest lucru înseamnă că multe joburi, în special din Europa est-europeană, pot să dispară, fiindcă blockchainul va prelua o parte din aceste activităţi”, crede Dembik.

    Observă că majoritatea băncilor centrale au publicat explicaţii legate de modul în care poate fi folosit blockchainul pentru a schimba politicile monetare.

    „Este o inovaţie, sunt foarte optimist în ceea ce o priveşte, dar câţiva dintre pierzători vor fi marile bănci comerciale, din cauză că nu reuşesc să inoveze”, spune Dembik. Majoritatea marilor bănci comerciale, crede el, din moment ce nu au capacitatea să inoveze la nivel intern, cumpără start-up-uri, dar în majoritatea cazurilor acele start-up-uri nu reuşesc să evolueze: „Băncile omoară inovaţia atunci când cumpără start-up-uri”. 

    Aşadar, în timp ce companiile de dimensiuni medii sunt capabile să inoveze, iar câteva bănci online sunt foarte promiţătoare, marile bănci din ziua de azi sunt pierzători ai revoluţiei tehnologice. El spune că totuşi că acestea nu vor dispărea, din două motive: „au în continuare mult cash şi au conexiuni politice”.

    Oferă ca exemple ţări precum Germania, Franţa şi chiar şi Italia, unde majoritatea băncilor mari, chiar şi cele în formă foarte proastă, au în continuare susţinerea politicienilor. „Probabil vor fi mai puţin profitabile decât acum, aşadar vor avea reduceri de costuri, vor concedia oameni – aş spune că dacă eşti tânăr şi abia ţi-ai obţinut licenţa, să nu te duci niciodată să lucrezi în sectorul bancar, este cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci.”

    Pe de altă parte, criptomonedele vor schimba mult din politicile monetare şi reprezintă, din punctul lui de vedere, viitorul banilor. „Nu va fi vorba despre Bitcoin sau Ethereum − nu aş fi spus nimănui să investească în Bitcoin − sunt prea multe probleme, dar cred că monedele digitale sunt viitorul banilor.”

    Când vom vedea o ţară cu o monedă digitală? În timp ce exemplul lui Petro, moneda venezueleană, este o înşelătorie a guvernului venezuelean, toţi cumpărătorii acesteia fiind în Venezuela, ceea ce înseamnă că e vorba despre instituţii venezuelene, bănci centrale, etc. şi nu există investitori străini în aceasta, Christopher Dembik este de părere totuşi că sfârşitul cash-ului va veni. „Acest lucru este mult mai bun pentru majoritatea statelor pentru că problema cu statul este că vrea să lucreze unde se duc banii şi va fi o modalitate foarte bună pentru el să controleze acest lucru − mult mai bine decât cash-ul.”

    El nu crede că există un viitor pentru criptomonedele lansate deja, în special pentru Bitcoin. Este de părere însă că anumite guverne vor începe să folosească tehnologia criptomonedelor pentru a implementa propriile monede digitale şi vor avea succes fiindcă vor fi credibili. În Venezuela nu există credibilitate, dar monedele digitale lansate în Scandinavia ar putea avea mare succes – în contextul încrederii generate de ţările de aici.

    Dembik crede totuşi că este o chestiune de decenii până când se va realiza acest lucru; este nevoie de regularizarea domeniului, tehnologia are nevoie de îmbunătăţiri şi, deocamdată, analistul nu observă vreun guvern sau bancă centrală care să facă acest pas în curând. „Când vine vorba despre politici monetare, este nevoie mereu de decenii pentru schimbări atât de mari precum aceasta.”

    Dembik a vorbit şi despre intrarea României în zona euro, pas pe care îl consideră a fi o greşeală. „Călătoresc deseori în Polonia şi, de fiecare dată când merg acolo, ceea ce spun este nu ar trebui să adopte euro. De ce? O astfel de decizie este benefică doar pentru o economie foarte puternică, cu o competitivitate foarte ridicată; dar dacă arunci o privire spre Slovacia şi chiar şi ţări ca Spania, Portugalia, Italia, acestea au pierdut multă competitivitate din cauza introducerii euro. Aşadar euro este un vis frumos, dar, de fapt, dacă nu ai o competitivitate puternică a produselor, poate însemna mari probleme pentru ţara respectivă.”

    El oferă exemplul Slovaciei, ţară care a aderat la zona euro în 2009 şi, ulterior, a intrat în recesiune. Chiar dacă economia globală per ansamblu nu se afla într-o stare bună în acel moment, crede că impactul acestei schimbări a contribuit la involuţia situaţiei economice a ţării.

    „Nu este o mişcare inteligentă, mai ales când vezi probleme mari în interiorul zonei euro în termeni de politică; acum câţiva ani m-am întâlnit cu fostul guvernator al băncii centrale din Polonia, el este un social- democrat, proeuropean, mi-a spus că nu adoptă euro nu fiindcă nu au încredere în monedă, ci în politicile din spatele acesteia, ştim că vom avea un impact negativ asupra economiei noastre.”

    Care sunt soluţiile pentru o creştere economică puternică? Christopher Dembik este de părere că pentru economia României, cel mai bun pariu este ca în continuare să ofere servicii pentru ţările vestice: „Este cel mai bun pariu, funcţionează bine. Trebuie să investiţi însă mai mult în educaţie, fiindcă este singura modalitate prin care veţi putea inova. Totodată, trebuie să aveţi un parteneriat puternic între sectorul privat, educaţie şi stat”.

    Analistul oferă exemplul Tel Avivului, unde a locuit pentru câţiva ani. El spune că a fost uimit să regăsească în acelaşi campus, pentru studenţii din domeniul IT, guvernul, companiile private, educaţia – toate lucrau împreună pentru a asigura inovaţia. „Nu avem un astfel de parteneriat nici în ţările vestice; trebuie să existe genul acesta de parteneriate pentru că este cheia spre a merge upmarket, trebuie să inovaţi. Ştiu că în Europa Centrală şi de Est sunteţi foarte buni în industria jocurilor, care evoluează deja spre upmarket, dar trebuie să găsiţi noi industrii, noi pieţe de nişă în care să aduceţi inovaţie, poate va lua mult timp, dar va ajuta pe termen lung.”

    Cum e văzută acum România în Franţa, ţara sa de origine? „Pentru investitorii francezi, e prea departe. Nu o înţeleg. Majoritatea francezilor nu îşi aduc aminte legăturile puternice dintre Franţa şi România, nu înţeleg foarte bine în ce constă economia României în prezent – nu ştiu despre IT-ul foarte puternic, nu toţi ştiu asta – cred că există nevoia ca România să facă lobby în Franţa pentru a încerca să atragă investiţii.”
    Chiar dacă avem exemplul unui mare investitor precum Renault, crede că este nevoie de aducerea mai multor investiţii: „Trebuie să faceţi ceva pentru a-i seduce pe investitorii francezi. Problema este că deseori investitorii francezi nu se uită la Europa Centrală şi de Est. Se uită la ţările vestice, la nordul Africii − Maroc, Algeria dar e păcat, pentru că eu cred − din moment ce aveţi angajaţi foarte talentaţi − că puteţi face foarte multe”.

    O parte din munca lui Christopher Dembik este formată din călătorii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar în România s-a aflat recent pentru a se întâlni cu o parte dintre clienţii Saxo Bank pentru a le prezenta o perspectivă a situaţiei economice globale şi a evoluţiei pieţei de capital.

    El mărturiseşte că a ajuns să studieze economia accidental. A studiat ştiinţe politice, şi-a dorit o carieră politică, a candidat ca primar în Franţa şi a ajuns chiar să îl sfătuiască pe Emmanuel Macron în campania sa în aspecte care ţin de macroeconomie – şi în prezent îi sfătuieşte pe o parte din membrii echipei sale în legătură cu situaţia economică politică din Europa Centrală şi de Est.

    A lucrat şi pentru Ambasada Franceză din Israel şi pentru un start-up financiar din Israel. La întoarcerea în Franţa, s-a angajat la Saxo Bank ca economist pentru biroul francez al companiei, iar în prezent lucrează pentru compania globală.

    În urma vizitei în România, a observant că clienţii români au cunoştinţe solide de economie, chiar mai multe decât în ţările vestice şi, în special, în comparaţie cu ţara sa de origine. „Cunosc foarte bine evoluţia pieţei de capital. Clienţii francezi, de obicei, au mai puţine cunoştinţe, în majoritatea cazurilor, dar mulţi bani; pentru a deveni unul dintre clienţii noştri din România trebuie să ai deja un nivel ridicat de câştiguri, în Franţa este un profil diferit şi am fost extrem de impresionat.” A observat de asemenea că majoritatea clienţilor aşteaptă câştiguri pe termen scurt şi mediu; totodată, investitorii români sunt mai dispuşi să îşi asume riscuri decât clienţii din alte ţări.

    „Acest lucru este deopotrivă pozitiv, înţeleg riscul, vă ofer un exemplu: am fost uimit de cât de multe întrebări am primit legate de criptomonede; dacă vorbesc cu investitori britanici, francezi şi chiar şi germani, îmi vor spune că acestea sunt o înşelătorie, în care nu investim. Aici am observat un interes puternic, am fost impresionat − este prima dată aici şi am fost surprins.”

    Christopher Dembik mărturiseşte că, deşi îi place economia, ştie că nu îşi va petrece toată cariera în acest domeniu, lucru pe care îi sfătuieşte şi pe studenţii la economie pe care îi întâlneşte. „Nu este o ştiinţă exactă, greşeşti de mai multe ori decât ai dreptate − dacă faci 20-30 de ani de carieră ca economist, în cele din urmă nu mai suporţi, repeţi de milioane de ori aceleaşi lucruri, ce le spun studenţilor este că pot face asta la începutul carierei lor, dar să se gândească la valoarea pe care ar putea-o aduce mai târziu asupra unei companii, guvern etc.”

    De altfel, descrie postura de economist drept una facilă: „Critici, dai sfaturi, dar nimeni nu verifică de fapt ceea ce spui, nu îţi asumi responsabilitatea pentru nimic. Mi-ar plăcea să îmi asum responsabilitatea, de aceea îmi place politica, fiindcă îmi place să îmi asum responsabilitatea de a schimba vieţile oamenilor”.

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • „Cocktail pentru o nouă criză”

    „Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, creşte mult, există şi risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, şeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiţii Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluţii ale pieţelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.

    El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare şi dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câştigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franţa şi este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză şi poloneză.

    Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede şi că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puţin protecţioniste, naţionaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorităţi eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ.  „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist şi cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetăţenilor, vor avea parte de un eşec”, previzionează analistul, originar din Franţa.

    Chiar dacă observă că discuţiile cu clienţii Saxo Bank sunt caracterizate de un ton optimist, în care ei vorbesc despre o revenire economică, Dembik crede contrariul. „Când mergi pe stradă, nu vezi o astfel de revenire − doar un mic procent din populaţie beneficiază de această revenire, care ajunge să alimenteze inegalităţile, populismul − riscul crizei şi populismul reprezintă un mare coşmar”, crede analistul.
    El spune că evoluţia PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează. „În România veţi avea probabil mai puţină activitate economică, trebuie să luaţi în calcul că în proiectul bugetului european se aşteaptă să scadă fondurile structurale spre ţări precum România sau Polonia; veţi avea un aflux de capital mai scăzut din ţările vestice şi în acelaşi timp va trebui să vă confruntaţi cu o încetinire globală a economiei”, descrie el perspectivele de dezvoltare economică în perioada următoare.

    Christopher Dembik spune că s-a ajuns la un cerc vicios din cauza faptului că piaţa nu a fost lăsată să se prăbuşească în 2007. „Desigur că aceasta ar fi avut un impact negativ imens, am decis să facem un pas pentru a opri asta, dar din acest motiv probabil următoarea criză va fi mult mai rea. S-au acumulat prea multe datorii în prezent, care la un moment dat va trebui plătite, mai ales când vorbim despre datorii private.” El crede că revenirea economică din ultimii ani a fost alimentată de datorie şi de credite ieftine. Analistul de la Saxo Bank subliniază că băncile centrale au cumpărat într-adevăr multe active, dar, de fapt, când ne uităm la nivelul datoriei private din multe ţări, acesta este extrem de ridicat; prin urmare, riscurile următoarei recesiuni sunt şi acestea mai mari.

    „Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtăşeşte de obicei şi clienţilor companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piaţă, o recesiune, doar trei opţiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opţiune sunt banii.”

    Sesizează că ciclurile economice sunt normale, însă faptul că criza anterioară nu a condus la rezolvarea greşelilor şi la eliminarea datoriilor va face lucrurile mult mai rele de această dată. „De aceea cred că următoarea criză va fi mai puternică; există câteva legături între politicieni şi bănci, conceptul de too big to fail pentru sectorul bancar va fi înţeles ca o greşeală, în cele din urmă vorbim despre bănci mari, care sunt un risc pentru economie.”

    În contextul unei crize, cel mai afectate domenii se leagă, potrivit analistului de la Saxo Bank, de noile tehnologii, iar Tesla este cel mai bun exemplu în acest sens, din punctul lui de vedere. „Proiectul Tesla este uimitor, am crezut în ceea ce fac ei − dar problema este că nu reuşesc să livreze, au nevoie de prea multă finanţare, costul capitalului creşte, încep să piardă încrederea analiştilor, este compania perfectă pentru a ilustra excesul în prezent.” Astfel, crede el, chiar dacă această compania a fost „trendy” o perioadă de timp, în contextul unei crize nu ar putea supravieţui.

    „Toţi credem în ele, dar nu înseamnă că vor performa bine în perioade de criză, performează bine în perioade de revenire economică, în mod clar foarte bine − dar nu cred că poate fi considerată «a safe heaven», este cel mai vulnerabil sector economic din punctul meu de vedere.”

    Analistul de la Saxo Bank oferă perspectiva sa şi asupra modului în care monedele digitale şi tehnologiile din spatele acestora vor influenţa lumea finanţelor.

    „Blockchainul, dacă este implementat bine, poate să ajute la realizarea întregului back office din bănci. Acest lucru înseamnă că multe joburi, în special din Europa est-europeană, pot să dispară, fiindcă blockchainul va prelua o parte din aceste activităţi”, crede Dembik.

    Observă că majoritatea băncilor centrale au publicat explicaţii legate de modul în care poate fi folosit blockchainul pentru a schimba politicile monetare.

    „Este o inovaţie, sunt foarte optimist în ceea ce o priveşte, dar câţiva dintre pierzători vor fi marile bănci comerciale, din cauză că nu reuşesc să inoveze”, spune Dembik. Majoritatea marilor bănci comerciale, crede el, din moment ce nu au capacitatea să inoveze la nivel intern, cumpără start-up-uri, dar în majoritatea cazurilor acele start-up-uri nu reuşesc să evolueze: „Băncile omoară inovaţia atunci când cumpără start-up-uri”. 

    Aşadar, în timp ce companiile de dimensiuni medii sunt capabile să inoveze, iar câteva bănci online sunt foarte promiţătoare, marile bănci din ziua de azi sunt pierzători ai revoluţiei tehnologice. El spune că totuşi că acestea nu vor dispărea, din două motive: „au în continuare mult cash şi au conexiuni politice”.

    Oferă ca exemple ţări precum Germania, Franţa şi chiar şi Italia, unde majoritatea băncilor mari, chiar şi cele în formă foarte proastă, au în continuare susţinerea politicienilor. „Probabil vor fi mai puţin profitabile decât acum, aşadar vor avea reduceri de costuri, vor concedia oameni – aş spune că dacă eşti tânăr şi abia ţi-ai obţinut licenţa, să nu te duci niciodată să lucrezi în sectorul bancar, este cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci.”

    Pe de altă parte, criptomonedele vor schimba mult din politicile monetare şi reprezintă, din punctul lui de vedere, viitorul banilor. „Nu va fi vorba despre Bitcoin sau Ethereum − nu aş fi spus nimănui să investească în Bitcoin − sunt prea multe probleme, dar cred că monedele digitale sunt viitorul banilor.”

    Când vom vedea o ţară cu o monedă digitală? În timp ce exemplul lui Petro, moneda venezueleană, este o înşelătorie a guvernului venezuelean, toţi cumpărătorii acesteia fiind în Venezuela, ceea ce înseamnă că e vorba despre instituţii venezuelene, bănci centrale, etc. şi nu există investitori străini în aceasta, Christopher Dembik este de părere totuşi că sfârşitul cash-ului va veni. „Acest lucru este mult mai bun pentru majoritatea statelor pentru că problema cu statul este că vrea să lucreze unde se duc banii şi va fi o modalitate foarte bună pentru el să controleze acest lucru − mult mai bine decât cash-ul.”

    El nu crede că există un viitor pentru criptomonedele lansate deja, în special pentru Bitcoin. Este de părere însă că anumite guverne vor începe să folosească tehnologia criptomonedelor pentru a implementa propriile monede digitale şi vor avea succes fiindcă vor fi credibili. În Venezuela nu există credibilitate, dar monedele digitale lansate în Scandinavia ar putea avea mare succes – în contextul încrederii generate de ţările de aici.

    Dembik crede totuşi că este o chestiune de decenii până când se va realiza acest lucru; este nevoie de regularizarea domeniului, tehnologia are nevoie de îmbunătăţiri şi, deocamdată, analistul nu observă vreun guvern sau bancă centrală care să facă acest pas în curând. „Când vine vorba despre politici monetare, este nevoie mereu de decenii pentru schimbări atât de mari precum aceasta.”

    Dembik a vorbit şi despre intrarea României în zona euro, pas pe care îl consideră a fi o greşeală. „Călătoresc deseori în Polonia şi, de fiecare dată când merg acolo, ceea ce spun este nu ar trebui să adopte euro. De ce? O astfel de decizie este benefică doar pentru o economie foarte puternică, cu o competitivitate foarte ridicată; dar dacă arunci o privire spre Slovacia şi chiar şi ţări ca Spania, Portugalia, Italia, acestea au pierdut multă competitivitate din cauza introducerii euro. Aşadar euro este un vis frumos, dar, de fapt, dacă nu ai o competitivitate puternică a produselor, poate însemna mari probleme pentru ţara respectivă.”

    El oferă exemplul Slovaciei, ţară care a aderat la zona euro în 2009 şi, ulterior, a intrat în recesiune. Chiar dacă economia globală per ansamblu nu se afla într-o stare bună în acel moment, crede că impactul acestei schimbări a contribuit la involuţia situaţiei economice a ţării.

    „Nu este o mişcare inteligentă, mai ales când vezi probleme mari în interiorul zonei euro în termeni de politică; acum câţiva ani m-am întâlnit cu fostul guvernator al băncii centrale din Polonia, el este un social- democrat, proeuropean, mi-a spus că nu adoptă euro nu fiindcă nu au încredere în monedă, ci în politicile din spatele acesteia, ştim că vom avea un impact negativ asupra economiei noastre.”

    Care sunt soluţiile pentru o creştere economică puternică? Christopher Dembik este de părere că pentru economia României, cel mai bun pariu este ca în continuare să ofere servicii pentru ţările vestice: „Este cel mai bun pariu, funcţionează bine. Trebuie să investiţi însă mai mult în educaţie, fiindcă este singura modalitate prin care veţi putea inova. Totodată, trebuie să aveţi un parteneriat puternic între sectorul privat, educaţie şi stat”.

    Analistul oferă exemplul Tel Avivului, unde a locuit pentru câţiva ani. El spune că a fost uimit să regăsească în acelaşi campus, pentru studenţii din domeniul IT, guvernul, companiile private, educaţia – toate lucrau împreună pentru a asigura inovaţia. „Nu avem un astfel de parteneriat nici în ţările vestice; trebuie să existe genul acesta de parteneriate pentru că este cheia spre a merge upmarket, trebuie să inovaţi. Ştiu că în Europa Centrală şi de Est sunteţi foarte buni în industria jocurilor, care evoluează deja spre upmarket, dar trebuie să găsiţi noi industrii, noi pieţe de nişă în care să aduceţi inovaţie, poate va lua mult timp, dar va ajuta pe termen lung.”

    Cum e văzută acum România în Franţa, ţara sa de origine? „Pentru investitorii francezi, e prea departe. Nu o înţeleg. Majoritatea francezilor nu îşi aduc aminte legăturile puternice dintre Franţa şi România, nu înţeleg foarte bine în ce constă economia României în prezent – nu ştiu despre IT-ul foarte puternic, nu toţi ştiu asta – cred că există nevoia ca România să facă lobby în Franţa pentru a încerca să atragă investiţii.”
    Chiar dacă avem exemplul unui mare investitor precum Renault, crede că este nevoie de aducerea mai multor investiţii: „Trebuie să faceţi ceva pentru a-i seduce pe investitorii francezi. Problema este că deseori investitorii francezi nu se uită la Europa Centrală şi de Est. Se uită la ţările vestice, la nordul Africii − Maroc, Algeria dar e păcat, pentru că eu cred − din moment ce aveţi angajaţi foarte talentaţi − că puteţi face foarte multe”.

    O parte din munca lui Christopher Dembik este formată din călătorii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar în România s-a aflat recent pentru a se întâlni cu o parte dintre clienţii Saxo Bank pentru a le prezenta o perspectivă a situaţiei economice globale şi a evoluţiei pieţei de capital.

    El mărturiseşte că a ajuns să studieze economia accidental. A studiat ştiinţe politice, şi-a dorit o carieră politică, a candidat ca primar în Franţa şi a ajuns chiar să îl sfătuiască pe Emmanuel Macron în campania sa în aspecte care ţin de macroeconomie – şi în prezent îi sfătuieşte pe o parte din membrii echipei sale în legătură cu situaţia economică politică din Europa Centrală şi de Est.

    A lucrat şi pentru Ambasada Franceză din Israel şi pentru un start-up financiar din Israel. La întoarcerea în Franţa, s-a angajat la Saxo Bank ca economist pentru biroul francez al companiei, iar în prezent lucrează pentru compania globală.

    În urma vizitei în România, a observant că clienţii români au cunoştinţe solide de economie, chiar mai multe decât în ţările vestice şi, în special, în comparaţie cu ţara sa de origine. „Cunosc foarte bine evoluţia pieţei de capital. Clienţii francezi, de obicei, au mai puţine cunoştinţe, în majoritatea cazurilor, dar mulţi bani; pentru a deveni unul dintre clienţii noştri din România trebuie să ai deja un nivel ridicat de câştiguri, în Franţa este un profil diferit şi am fost extrem de impresionat.” A observat de asemenea că majoritatea clienţilor aşteaptă câştiguri pe termen scurt şi mediu; totodată, investitorii români sunt mai dispuşi să îşi asume riscuri decât clienţii din alte ţări.

    „Acest lucru este deopotrivă pozitiv, înţeleg riscul, vă ofer un exemplu: am fost uimit de cât de multe întrebări am primit legate de criptomonede; dacă vorbesc cu investitori britanici, francezi şi chiar şi germani, îmi vor spune că acestea sunt o înşelătorie, în care nu investim. Aici am observat un interes puternic, am fost impresionat − este prima dată aici şi am fost surprins.”

    Christopher Dembik mărturiseşte că, deşi îi place economia, ştie că nu îşi va petrece toată cariera în acest domeniu, lucru pe care îi sfătuieşte şi pe studenţii la economie pe care îi întâlneşte. „Nu este o ştiinţă exactă, greşeşti de mai multe ori decât ai dreptate − dacă faci 20-30 de ani de carieră ca economist, în cele din urmă nu mai suporţi, repeţi de milioane de ori aceleaşi lucruri, ce le spun studenţilor este că pot face asta la începutul carierei lor, dar să se gândească la valoarea pe care ar putea-o aduce mai târziu asupra unei companii, guvern etc.”

    De altfel, descrie postura de economist drept una facilă: „Critici, dai sfaturi, dar nimeni nu verifică de fapt ceea ce spui, nu îţi asumi responsabilitatea pentru nimic. Mi-ar plăcea să îmi asum responsabilitatea, de aceea îmi place politica, fiindcă îmi place să îmi asum responsabilitatea de a schimba vieţile oamenilor”.