Tag: pozitie

  • Valoarea contururilor clare

    „Unul dintre obiectivele mele constante este să mă asigur că echipa mea creşte profesional într-o atmosferă în care membrii ei se simt în siguranţă şi încurajaţi să îşi exprime ideile şi să propună proiecte noi”, spune Ema Diea, head of corporate communication and business development la Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai populare spitale austriece. Departamentul pe care îl conduce are rolul de a promova activitatea şi competenţele medicale ale spitalului Wiener Privatklinik şi ale experţilor săi în rândul medicilor şi publicului austriac şi internaţional. 40% dintre pacienţii spitalului vienez sunt străini, iar 20% dintre aceştia sunt români; anul trecut, numărul românilor care au fost pacienţi ai WPK a fost cu 40% mai mare decât în 2015.

    „Pentru ca un spital privat să aibă o reputaţie de spital de top el trebuie să fie capabil să atragă experţi de elită în echipele sale, iar acest lucru se întâmplă atunci când aceştia consideră că spitalul le asigură toată infrastructura umană, organizatorică şi tehnică pentru a-şi profesa meseria la un nivel înalt”, declară ea. Adaugă că „standardele de calitate stau la baza strategiei WPK”; există diverse proceduri şi monitorizări la nivelul fiecărui departament, de la lucruri care par minore – de pildă, procedura de curăţare a mâinilor, pentru personalul medical – şi până la actele medicale complexe. „Acest lucru se face atât prin comunicare directă, cât şi prin identificarea partenerilor locali capabili să susţină efortul de a deservi pacienţii interesaţi de soluţiile medicale oferite în cadrul Wiener Privatklinik.” În plus, menirea unui sistem strict este de a se asigura că reduce la minimum riscul greşelilor în procesul de îngrijire a pacienţilor.

    De asemenea, pentru monitorizarea activităţii medicilor la nivelul spitalului există un consiliu ştiinţific consultativ, format din opt profesori universitari austrieci de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Viena, care acţionează ca o echipă de audit în activitatea medicală şi ştiinţifică. „Ca tendinţă mai nouă, care se conturează deja de câţiva ani, mă aştept ca Wiener Privatklink să devină una dintre principalele destinaţii de diagnostic şi tratament pentru pacienţii europeni care nu îşi găsesc soluţiile medicale în ţările lor”, mai spune Ema Diea. Spitalul are o istorie de 145 de ani şi conducerea mizează pe tradiţie pentru a atrage mai mulţi pacienţi; este dotat cu 145 de paturi, un bloc operator cu patru săli, servicii de imagistică avansată, fizioterapie şi recuperare medicală. WPK reuneşte nouă centre de competenţă, cu servicii de diagnostic şi tratament de la medicina cardiovasculară, chirurgia nervilor periferici, oncologie, ortopedie până la medicină sportivă, microchirurgie şi chirurgie plastică. În cadrul spitalului lucrează circa 30 de medici angajaţi şi peste 150 de medici colaboratori.

    Ema Diea a ales statutul de expatriată în urmă cu circa un an, dar anterior a lucrat tot în acelaşi domeniu, în cadrul clinicilor Amethyst de pe piaţa românească, vreme de aproape zece ani. „O nouă oportunitate pentru care mă voi lupta să o fructific”, a fost primul său gând atunci când i s-a propus poziţia actuală. Pe de altă parte, admite că este una dintre cele mai dificile experienţe ale sale; se declară însă foarte mândră de pasul făcut, care a presupus o schimbare fundamentală a traiectoriei profesionale, când a plecat de la Garanti Bank pentru a se implica în afacerea Amethyst. „Am schimbat domeniul de activitate: de la banking la servicii de sănătate; am schimbat poziţia în business: de la manager de divizie într-o instituţie aşezată şi bine structurată la director general şi investitor într-o firmă la început de drum”, povesteşte Ema Diea. Îşi aminteşte chiar că la acea vreme alegerea sa a fost considerată foarte riscantă de mulţi apropiaţi.

    Şi-a început cariera, pe când era studentă, ca analist pe piaţa de capital într-o companie de tip investment banking străină şi spune despre acel job că şi l-a dorit mult: „După ce am urmat la facultate cursul despre bursa de valori şi piaţa de capital, am întrebat-o pe doamna profesoară ce ar trebui să fac pentru a fi activă în acest domeniu. M-a trimis la un interviu, l-am trecut şi am început să învăţ meserie”, îşi aminteşte Diea. De-a lungul timpului, mai spune ea, a avut de învăţat de la mulţi dintre cei cu care a lucrat; „Chiar şi acum lucrez direct cu cei doi CEO ai grupului Wiener Privatklinik, care sunt nu doar strategi experimentaţi, ci şi foarte eleganţi în abordarea de business. Învăţ în continuare cum să ai succes în business păstrând o abordare elegantă”, explică Diea. Privind în urmă, se declară mulţumită de toţi paşii din carieră şi de fiecare experienţă în parte. „Nu îmi amintesc să fi fost parte dintr-o echipă din care să nu fi învăţat şi crescut profesional. Am avut şi am în continuare multe momente frumoase. Unele sunt şi frumoase şi grele în acelaşi timp”, mai declară ea.

    Acum, românca îşi propune să fie un lider, nu un şef, pentru cei din echipa sa: „În general, încerc să creez o atmosferă de siguranţă şi să încurajez proactivitatea colegilor de echipă. Şi cred că o strategie sau obiectiv bine conturat şi clar comunicat are şanse mult mai mari de reuşită decât ţinte care sună interesant sau măreţ, dar în esenţă sunt vagi şi generale”, spune managerul. De asemenea, consideră că poate îngădui orice greşeală angajaţilor, dacă aceasta nu se va repeta.

    Pentru o perioadă a testat şi gustul antreprenoriatului, iar unele lecţii învăţate atunci îi sunt folositoare şi acum. „Cred că abordarea antreprenorială a proiectelor de business îmi vine oarecum natural. Oferă un grad mai ridicat de libertate către creativitate, asumare de riscuri şi îţi dă satisfacţia lucrului iniţiat şi crescut de tine”, consideră managerul.

    În opinia sa, micromanagementul trebuie evitat, deoarece „funcţionează doar pe termen scurt, îţi taie entuziasmul şi poţi pierde din vedere imaginea de ansamblu”. Nu în ultimul rând, managerii trebuie să fie permanent interesaţi să înveţe lucruri noi: „Poţi învăţa foarte multe nu doar de la traineri sau şefi, ci şi de la colegi”, precizează reprezentanta WPK.

    În timpul în care nu trasează strategiile dezvoltare ale Wiener Privatklink, Ema Diea citeşte mult, face sport şi merge la concerte. „Mai nou, mare parte din timpul meu liber, am început şi să grădinăresc”, povesteşte ea. Se declară un cititor destul de nerestrictiv, afirmând că citeşte cu plăcere beletristică, cărţi de istorie, autobiografice, ştiinţifice sau de business. Una dintre cărţile sale preferate este scrisă de tatăl său, Ion Diea, „Amintiri din Epoca de Aur” – o colecţie de nuvele care surprinde momente cheie din evoluţia comunismului în România şi efectele lor asupra oamenilor normali. Pe de altă parte, sportul pare a fi mai mult decât un hobby pentru Ema Diea. Întrebată ce i-ar fi plăcut să profeseze dacă nu ar fi avut cariera actuală, managerul spune zâmbind: „Cred că aş fi fost o bună jucătoare de tenis dacă aş fi învăţat acest sport încă din copilărie. E doar o părere neconfirmată de specialist”.

  • Ce au citit românii în 2016

    “Poziţionarea Irinei Binder pe primul loc în topul cărţilor cumpărate de pe elefant.ro nu este surprinzătoare având în vedere vânzările constant bune pe care autoarea le-a avut pe piaţa din România în ultimii ani”, declară Adrian Dinu, chief commercial officer la elefant.ro.
     
    În continuarea clasamentului, pe poziţia a doua s-a situat volumul Înainte să te cunosc, scris de Jojo Moyes, iar pe poziţia a treia Fata din tren, titlu scris de Paula Hawkins.
     
     
    Locurile al patrulea şi al cincilea în preferinţele cititorilor români sunt ocupate de Jojo Moyes cu După ce te-am pierdut, respectiv Markus Zusak cu Hoţul de cărţi.
     
    Printre primele zece titluri cele mai apreciate în 2016 s-au situat şi Spioana de Paulo Coelho şi clasicul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez.
     
    În topul primelor 5 titluri scrise de autori români care au înregistrat cele mai mari vânzări în 2016 pe elefant.ro se numără, pe lângă Fluturi-Volumul al treilea al Irinei Binder, cartea Te iubesc, orice-ai face! scrisă de Ioana Chicet Macoveiciuc, binecunoscută şi pentru activitatea sa pe blogul prinţesaurbană.ro.
     
    Românii au fost totodată interesaţi şi de nutriţie, pe poziţia a treia,  în topul autorilor români situându-se ABC de nutriţie, scrisă de Mihaela Bilic. Urmează în clasament titlurile 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara şi Suge-o, Ramona!, scris de Andrei Ciobanu.
     
    Elefant a întrebat câteva personalităţi româneşti din domeniul cultural şi mass-media care au fost cele mai interesante apariţii de carte din 2016, titluri ce ar putea fi o bună opţiune de lectură în acest an. 
     
    Aurora Liiceanu – cele mai interesante apariţii din 2016:
    Kenko Tsurezuregusa – Însemnări din ceasuri de zăbavă (Humanitas)
    Jim Fergus – Amintirea dragostei (Humanitas)
    Amos Oz – Iuda (Humanitas)
    Ian McEwan – Coajă de nucă (Polirom)
    Akira Yoshimura – Naufragii (Humanitas fiction)
    J.M.Coetzee, Arabella Kurtz – Povestea cea bună (Trei)
    Monica Davidescu:
    Donna Tartt – Sticletele (Litera)
    Carla Guelfenbein – Restul e tăcere (Litera)
    Elif Shafak – Cele 40 de legi ale iubirii (Polirom)
    Cesare Pavese – Meseria de a trăi
    Haruki Murakam – La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (Polirom).
     
    Dragoş Pătraru:
    Karl Ove Knausgard – Lupta mea – trilogie (Editura Litera)
    Josepf Stiglitz – Marea Divizare (Editura Publica)
    Stephen J. Dubner, Steven D. Levitt – Când să jefuieşti o bancă şi alte 131 de idei (Editura Publica)
    Amos Oz – Iuda (Editura Humanitas)
    Svetlana Aleksievici – Războiul nu are chip de femeie (Editura Litera)
     
    Retailerul online elefant.ro are peste 600.000 de clienţi, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Fondat în 2010, Elefant s-a extins recent şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova şi un magazin online local elefant.md.
     
     
  • Airbus Helicopters a livrat 418 elicoptere anul trecut

    Airbus Helicopters a livrat 418 elicoptere în 2016, cu 5% mai mult decât în 2015, în condiţiile unei pieţe în scădere. Compania şi-a întărit poziţia de lider pe segmentele civil şi public-privat, menţinându-şi în acelaşi timp poziţia pe piaţa militară.

    Airbus Helicopters a înregistrat comenzi brute de 388 de elicoptere în 2016, o performanţă stabilă, comparabilă cu 2015 când a avut 383 de comenzi brute. În 2016 au fost comandate, printre altele, 188 de elicoptere uşoare mono-motor, 163 de aparate H135/H145 şi 23 de aparate din familia Super Puma. La finalul anului 2016, comenzile în curs erau de 766 de elicoptere.

    „Multiplele provocări pe care le-am avut în 2016 ne-au întărit dorinţa de a ne sprijini clienţii,  angajându-ne mai mult ca oricând în favoarea calităţii şi securităţii zborurilor, graţie portofoliului nostru care include cele mai moderne produse şi servicii”, a spus Guillaume Faury, CEO Airbus Helicopters. „Anul 2016 a fost probabil cel mai dificil din ultima decadă pentru întreaga industrie producătoare de aparate de zbor. În ciuda contextului de piaţă complex, am reuşit să ne atingem toate obiectivele operaţionale şi să punem în aplicare planul nostru de transformare a companiei”, a adăugat Faury.

    Printre evenimentele notabile care au marcat anul 2016 se numără licitaţii-cheie câştigate în domeniul achiziţiilor militare cu elicopterul H225M, care a fost selectat de Singapore şi Kuweit, precum şi cu familia de elicoptere H135/H415 care a fost aleasă de Marea Britanie pentru instruirea militarilor. Tot anul trecut au fost livrate primele exemplare ale noului elicopter AS565 Mbe Panther în versiune navală şi a avut loc primul zbor al NH90 Sea Lion pentru marina germană.

    Referitor la versiunea civilă, primul elicopter H175 de clasă medie, cu dublu motor, în configuraţie VIP a intrat în serviciu în 2016 şi tot atunci au început testele de zbor pentru versiunea sa dedicată serviciilor publice, în vederea obţinerii certificării în 2017. Un consorţiu din China a semnat o comandă de 100 de elicoptere tip H135s care vor fi asamblate local în următorii 10 ani. În noiembrie 2016, Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) a certificat versiunea H135 dotată cu echipament Helionix iar pe parcursul întregului an au avut loc zboruri-test pentru noua generaţie de elicoptere H160, creând premisele semnării primelor contracte în 2017.

    În 2016, flota globală de aproximativ 12.000 de elicoptere Airbus, aflată în serviciul a peste 3.000 de operatori, a ajuns la 90 de milioane de ore de zbor. Airbus este lider mondial în aeronautică şi servicii în domeniul spaţiului. În 2015 a generat venituri de 64,5 miliarde de euro şi a avut 136.000 de angajaţi. Airbus oferă cea mai complexă gamă de avioane de pasageri, cu capacităţi între 100 – 600 de locuri. Airbus este de asemenea lider european în domeniile avioanelor cargo, de luptă, transport şi misiuni de  salvare precum şi numărul 1 în Europa şi numărul 2 mondial în industria spaţială. În domeniul elicopterelor, Airbus livrează cele mai eficiente soluţii civile şi militare din lume.

     

  • Cine este tânărul de 36 de ani care o să conducă America impreună cu Trump

    Biografia ginerelui lui Trump, Jared Kushner, se aseamănă foarte mult cu preşedintelui. Amândoi au moştenit afaceri în imobiliare de la taţii lor şi amândoi s-au mutat în Manhattan de la periferia ieftină a New York-ului – Trump din Queens, Kushner din Jew Jersey. Şi niciunul nu are experienţă în politică.

    Dar acum, de când a preluat preşedinţia SUA, Trump i-a oferit tânărului Kushner un job de consultant senior, „trăgându-l” după el în politică. Trump, în vârstă de 70 de ani, s-a înconjurat până acum de consultanţi ai Partidului Republican. Fiind singura rudă într-o mare de străini, Kushner, în vârstă de 36 de ani, se află într-o poziţie privilegiată: ar putea fi consultantul de bază al celui mai puternic om din America. 

    Chiar dacă nu este la fel de influent în Manhattan cum este socrul său, Jared Kushner este şi el magnat imobiliar, fiind la conducerea unei companii fondate de tatăl său. Influenţa lui se extinde şi în presă, fiind proprietarul publicaţiei The New York Observer. Potrivit unor surse, Kushner şi-a făcut deja simţită influenţa în echipa de tranziţie, fiind implicat în efortul de renunţare la serviicile guvernatorului statului New Jersey, Chris Christie, care, în calitatea de procuror federal, a contribuit la condamnarea tatălui său, Charles B. Kushner, acum peste zece ani.

    Nu este clar care ar putea fi statutul lui Jared Kushner. Legea Antinepotism le interzice oficialilor federali americani să angajeze rude, subliniază publicaţia New York Daily News, explicând că, în cazul în care ginerele va fi consilier voluntar, ar putea intra sub incidenţa altei legi, care interzice activităţile de voluntariat la instituţii federale. Chiar dacă Jared Kushner ar deveni membru al noii Administraţii de la Washington fără a încălca vreo lege, acest lucru ar genera polemici de ordin etic.

    “Domnul Kushner probabil va exercita influenţă majoră asupra noului preşedinte indiferent dacă va deţine sau nu o funcţie oficială. Kushner, care nu are experienţă în politică ori în funcţii publice, are frecvent ultimul cuvânt în consilierea lui Trump”, notează NYT.

     

  • Cine este tânărul de 36 de ani care o să conducă America impreună cu Trump

    Biografia ginerelui lui Trump, Jared Kushner, se aseamănă foarte mult cu preşedintelui. Amândoi au moştenit afaceri în imobiliare de la taţii lor şi amândoi s-au mutat în Manhattan de la periferia ieftină a New York-ului – Trump din Queens, Kushner din Jew Jersey. Şi niciunul nu are experienţă în politică.

    Dar acum, de când a preluat preşedinţia SUA, Trump i-a oferit tânărului Kushner un job de consultant senior, „trăgându-l” după el în politică. Trump, în vârstă de 70 de ani, s-a înconjurat până acum de consultanţi ai Partidului Republican. Fiind singura rudă într-o mare de străini, Kushner, în vârstă de 36 de ani, se află într-o poziţie privilegiată: ar putea fi consultantul de bază al celui mai puternic om din America. 

    Chiar dacă nu este la fel de influent în Manhattan cum este socrul său, Jared Kushner este şi el magnat imobiliar, fiind la conducerea unei companii fondate de tatăl său. Influenţa lui se extinde şi în presă, fiind proprietarul publicaţiei The New York Observer. Potrivit unor surse, Kushner şi-a făcut deja simţită influenţa în echipa de tranziţie, fiind implicat în efortul de renunţare la serviicile guvernatorului statului New Jersey, Chris Christie, care, în calitatea de procuror federal, a contribuit la condamnarea tatălui său, Charles B. Kushner, acum peste zece ani.

    Nu este clar care ar putea fi statutul lui Jared Kushner. Legea Antinepotism le interzice oficialilor federali americani să angajeze rude, subliniază publicaţia New York Daily News, explicând că, în cazul în care ginerele va fi consilier voluntar, ar putea intra sub incidenţa altei legi, care interzice activităţile de voluntariat la instituţii federale. Chiar dacă Jared Kushner ar deveni membru al noii Administraţii de la Washington fără a încălca vreo lege, acest lucru ar genera polemici de ordin etic.

    “Domnul Kushner probabil va exercita influenţă majoră asupra noului preşedinte indiferent dacă va deţine sau nu o funcţie oficială. Kushner, care nu are experienţă în politică ori în funcţii publice, are frecvent ultimul cuvânt în consilierea lui Trump”, notează NYT.

     

  • Business Lease ocupă prima poziţie pe segmentul de management al flotelor, cu o cotă de piaţă de 27%

    „România a afişat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 4,7%, fapt care a stimulat, de asemenea, vânzările de autoturisme noi în 2016. Această evoluţie poate fi trecută în contul companiilor, deoarece mai mult de 70% din aceste maşini noi au fost cumpărate prin vânzări de flote şi leasing operaţional, de către segmentul B2B. Sunt mulţumit să văd că şi noi am înregistrat o creştere în 2016 a portofoliului de leasing operational, o creştere de 21%”, declară Philip Aarsman, Managing Director al Business Lease România. „Importanţa pe care o acordăm pieţei din România poate fi confirmată şi prin decizia luată de Business Lease Group, cu sediul în Olanda, acţionarul majoritar al Business Lease România, care ne-a majorat capitalul social cu 9 milioane de lei, la un total de 10,5 milioane lei. Această infuzie demonstrează o susţinere a planului de dezvoltare a afacerilor din România, pregătit pentru 2017.”

    Compania a implementat două tipuri de sondaje, ce măsoară gradul de satisfacţie al clienţilor, dar şi al şoferilor care utilizează maşinile (Customer and Driver Satisfaction Surveys), pentru că acest tip de feedback ajută la îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite.

    Astfel, rezultatele din 2016 arată că peste două treimi dintre clienţi recomandă compania şi sunt de părere că serviciile Business Lease România sunt de la foarte bune la excelente. Mai mult, peste 86% dintre ei apreciază gradul de profesionalism, expertiza, eficienţa şi pregătirea angajaţilor. Aceste aspecte reies şi din sondajul adresat şoferilor, care arată că peste 90% dintre aceştia apreciază suportul oferit, monitorizarea constantă şi eficienţa cu care sunt livrate maşinile.

    Business Lease furnizează soluţii complete de Leasing operaţional şi Mobilitate, atât pentru companii mari, cât şi pentru companii mici şi mijlocii. În plus, compania oferă importatorilor şi dealerilor soluţii personalizate în domeniile de leasing captiv, finanţarea stocurilor dealerilor şi alte produse şi servicii de finanţare.

  • „Creierele“ din spatele strategiei economice a lui Trump

    Cine sunt cei care-l vor ajuta pe Donald Trump să-şi proiecteze stra­tegia economică?

    Preşedintele ales al SUA îşi va dezvolta politicile economice cu aju­torul unui cerc de asociaţi. Candidatul la poziţia de secretar al Trezoreriei Steve Mnuchin şi nominalizatul la poziţia de secretar al comerţului Wilbur Ross vor fi cei mai influenţi la acest nivel, ca şi fostul preşedinte al Goldman Sachs Gary Cohn, viitorul şef al Consiliului Economic Naţional, scrie Bloomberg. Afecţiunea pentru Ronald Reagan îi uneşte pe mulţi din cei aflaţi alături de Trump, iar acesta se va baza pe consilieri cu idei ferme despre comerţ şi sectorul manufac­turier pentru a-i „livra“ mesajul.

    Trump va pleca urechea şi la un cerc de prieteni din industriile imo­biliară şi a jocurilor de noroc, cum ar fi CEO-ul Vornado Realty Trust Steven Roth şi mogulul cazinourilor Phil Ruffin, care i-au fost loiali lui şi familiei sale decenii la rând.

    Iar susţinători bogaţi cum ar fi Carl Icahn, Peter Thiel, ambii sus­ţinători ai restrângerii reglemen-tărilor, şi alţii vor avea de asemenea un cuvânt de spus care va fi atent ascultat de Trump.

    Citeste mai multe pe www.zf.ro

  • Dacia a atins în 2016 un nou record al vânzărilor

    Dacia a înregistrat în 2016 un nou record comercial, volumul vânzărilor atingând 584.219  unităţi, cu 6% mai mult faţă de nivelul atins în 2015. Cu 38.861 vehicule comercializate (+ 5,2% faţă de nivelul înregistrat în 2015), compania şi-a consolidat anul trecut poziţia de lider pe piaţa din România, atribuindu-şi o cotă de aproape 30% din vânzările de vehicule noi.

    Cu peste 15.200 de unităţi vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 40% din vânzările totale, Logan rămâne cel mai bine vândul model Dacia în România. Succesul berlinei Logan este completat de cel al variantei MCV care, cu peste 3.300 unităţi comercializate, s-a impus drept cel mai bine vândut model break din România. Duster a ocupat locul 2 în topul vânzărilor, cu peste 7.300 unităţi vândute. SUV-ul gamei Dacia beneficiază, din ultimul trimestru al anului 2016, de seria limitată Duster Black Touch.

    Rezultatele Dacia au fost pozitive şi în afara graniţelor: în total, în afara României au fost vândute anul trecut peste 545.000 de maşini, cu 6% mai multe faţă de anul 2015.

    Cu peste 112.000 de unităţi, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă înregistrată până în prezent, Franţa este prima destinaţie de export a Dacia. Cota sa de piaţă se ridică la 4,62%, ceea ce o plasează pe locul 5 în topul mărcilor cu cele mai mari vânzări, imediat după Volkswagen. Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de 54.543 unităţi şi o cotă de piaţă de 4,13%. Italia se situează pe poziţia a treia, cu peste 52.000 de unităţi, urmată de Germania, unde au fost vândute anul trecut aproape 51.000 de vehicule marca Dacia. În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 26.562 unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul şapte în clasamentul pieţelor externe ale mărcii.
     

  • Bitdefender a cumpărat o companie franceză de tehnologie

    Bitdefender a anunţat preluarea partenerului companiei de pe piaţa franceză, Profil Technology, ca parte a strategiei de expansiune a business-ului pe segmentul marilor companii. Aceasta este cea mai mare achiziţie derulată de Bitdefender până acum şi întăreşte poziţia companiei în Europa şi la nivel global, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Preluarea permite companiei româneşti să-şi consolideze poziţia pe piaţa franceză atât pe segmentul enterprise cât şi în consumer şi adaugă o echipă de 50 de profesionişti în vânzări, marketing şi relaţii cu clienţii. 

    Prezent pe piaţa franceză din 2001, Bitdefender a devenit rapid un jucător puternic în retailul de soluţii de securitate cibernetică din Franţa, controlând o treime din piaţa soluţiilor achiziţionate în magazine de consumatorii francezi. Bitdefender protejează de asemenea mai mult de un million de calculatoare de business în toate industriile (sectorul public, educaţie, sănătate, sectorul financiar). 

    „Franţa este o piaţă cheie pentru noi în viitor. Prin preluarea business-ului nostru in-house, vom putea fi mai aproape de parteneri şi de clienţi şi ne propunem să repetăm în domeniul enterprise succesul înregistrat de noi pe piaţa consumatorilor rezidenţiali, mizând pe superioritatea tehnologică a produselor noastre pentru a câştiga o poziţie de lider”, a declarat Florin Talpeş, CEO Bitdefender. 

    Propulsate de cele mai recente inovaţii tehnologice, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani.

    Doar în 2016, Bitdefender şi-a stabilit prezentă locală în Italia şi Suedia ca parte a strategiei de expansiune la nivel global, şi şi-a crescut reţeaua de parteneri cu mai bine de 100% în ultimii doi ani.

  • Hezi Shayb a plecat de la conducerea New Kopel Group. Un nou CEO a preluat conducerea companiei din România

    Incepand cu 1 ianuarie 2017, Tal Lahav va fi noul CEO al New Kopel Group. Tal Lahav il va inlocui pe Hezi Shayb care a acceptat o noua provocare in cariera sa, in Israel, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. In noua pozitie, Tal Lahav va continua sa dezvolte New Kopel Group. 

    Tal Lahav face parte din echipa New Kopel Group de 3 ani, timp in care a activat in pozitia de Deputy CEO si CFO. In tot acest timp, a fost mana dreapta a lui Hezi Shayb si implicat la nivel strategic si decizional in toate activitatile companiei.

    Tal Lahav are un background in zona financiar – manageriala, format in cadrul KPMG, unde a activat pentru peste 7 ani, atat in Romania cat si in USA si este licentiat in administrarea afacerilor, cu specializarea contabilitate si economie, in cadrul Universitatii Adelphi (NY, USA).

    “Stiu ce implica pozitia de CEO in cadrul New Kopel Group. De aceea ma simt onorat si increzator cand imi asum aceasta misiune importanta. Plec la drum cu o echipa de manageri creativi, talentati si profesionisti care vor conduce “corabia” la tarm chiar si in ciuda celor mai defavorabile conditii. Sunt nerabdator sa incep o noua calatorie si am toata increderea ca New Kopel Group isi va continua evolutia si va insemna realizari chiar si mai mari in viitor”, a declarat Tal Lahav CEO New Kopel Group

    Hezi Shayb va ramane aproape de companie din pozitia de Chairman al New Kopel Group. Obiectivul New Kopel Group a fost mereu acela de a crea solutii personalizate adaptate nevoilor reale ale clientilor. Ne-am dorit sa oferim toate solutiile existente pe piata auto si am creat sistemul “One-Stop Shop” prin care oferim servicii integrate. Clientii au astfel posibilitatea de a opta pentru unul sau mai multe servicii in functie de nevoile lor concrete. In prezent, aproximativ 80% dintre clientii nostri acceseaza 4 sau 5 servicii simultan. De asemenea, datorita sinergiei Grupului si pentru ca dispunem de serviciile de rent-a-car si de leasing operational, din 2015, ne-am indreptat atentia spre IMM-uri si spre companiile de tip Start Up. Le oferim acestora accesul la beneficii pe care doar marile companii le au.

    Accentul pus pe serviciile personalizate a dus in 2015 la crearea unui serviciu unic pe piata locala, posibilitatea de a inchira o masina cu doar 9.99 Euro pe zi, in weekend. De asemenea, am lansat Programul Prima Masina SH sau “Pachetul Fara Griji”, gandit sa vina in sprijinul romanilor care isi doresc sa cumpere o masina Second Hand. Programul a fost vandut integral in 2 ani.