Tag: pasiune

  • Caseta care întoarce ceasul

    Câteodată colecţionarii nu se mulţumesc doar să adune exemplare din obiectul pasiunii lor şi să le expună în locuinţa personală, ci realizează ei înşişi gadgeturi care se le pună în valoare.

    Un astfel de colecţionar este Allen Hsieh din Taiwan, pasionat de ceasuri mecanice, care, din dorinţa de a le menţine în stare de funcţionare, aproiectat şi confecţionat nişte casete speciale în care ceasurile pot fi expuse şi întoarse ca să nu se oprească din ticăit.

    Cea mai importantă astfel de creaţie, scrie New York Times, este ”Lucky Egg„, care arată ca un ou mare, este confecţionată din plastic ransforsat cu fibre de sticlă, a fost produsă într-o serie limitată de numai 28 de exemplare şi poate fi achiziţionată de cei interesaţi pentru suma de 12.000 de dolari.

  • Sfatul de business al săptămânii: „Este important ca atunci când ajungi într-un loc să nu spui: «ştiu această ţar㻓

    Gilles Roudy, CEO Metro Cash & Carry Romania, povesteşte care a fost cel mai dificil moment din carieră şi care este cel mai important lucru care l-a învăţat, ca manager.

    BM: AŢI AVUT VREO SURPRIZĂ LA VENIREA ÎN ROMÂNIA?

    GILLES ROUDY: După 35 de ani de carieră nu mai ai multe surprize la muncă. Dar este important ca atunci când ajungi într-un loc să nu spui: „Ştiu această ţară“. La venirea mea în România, a fost neaşteptată abordarea din modelul cash & carry faţă de cea cu care eram obişnuit, în hipermarket. Sortimentul este diferit, pentru că nu ne adresăm cumpărătorilor finali, ci clienţii sunt, de pildă, revânzători (proprietari de chioşcuri) sau spaţii horeca. Este complet diferit. Pentru mine a fost o surpriză.

    BM: CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    GILLES ROUDY: Când am preluat funcţia de director general al afacerii Carrefour în Turcia, în urmă cu mai bine de 15 ani. Când eşti director de magazin sau regional nu ai responsabilitatea tuturor departamentelor unei companii. Când eşti CEO toată lumea vine spre tine cu întrebări şi nu ştii totul. Dar este fantastic pentru că trebuie să-ţi adaptezi comportamentul, cunoştinţele şi modul de lucru. De pildă, nu poţi lucra cu turcii aşa cum lucrezi cu românii sau polonezii. Modul de gândire şi de consum pe plan local este mai apropiat de al altor latini, de pildă francezii, decât de al popoarelor învecinate, ca polonezii. Şi stilul de management trebuie adaptat, trebuie să fii flexibil, nu poţi spune despre o ţară că o cunoşti doar pentru că ai fost acolo ca turist.

    BM: CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    GILLES ROUDY: O altă profesie nu aş vedea decât tot în comerţ, domeniu care îmi place şi de care sunt atras, poate şi prin prisma faptului că îmi oferă foarte multe satisfacţii, de la lucrul cu oamenii, dinamism, emoţii şi implicare în a face totul ca businessul să funcţioneze, până la relaţionare interumană, precum şi a reuşi să-ţi pui amprenta în slujba pe care-o ai. Totodată, sunt sigur că dacă nu eşti pasionat de ceea ce faci, nu poţi reuşi.

    BM: UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ?

    Să fie deschişi la minte pentru a fructifica orice oportunitate spre a învăţa, a dobândi şi a asimila din ce în ce mai multe cunoştinţe (cu fiecare acţiune pe care o întreprind în drumul lor profesional); să fie pasionaţi de ceea ce fac şi să facă jobul lor cu maximă plăcere şi pasiune; să-şi canalizeze toată energia şi gândirea pozitivă în a face cu maximum de implicare şi eficienţă jobul pe care l-au ales; să asculte şi să audă, în sensul de a absorbi lucrurile şi informaţiile care le apar tot timpul, şi, desigur, să poată învăţa în permanenţă din ele.

    CEO-ul Metro România, care vorbeşte în engleză rotunjind vocalele, după modelul franţuzesc, are 59 de ani şi înainte de a prelua acest mandat a lucrat circa 34 de ani tot în comerţ, dar în reţele de hipermarketuri. Şi-a început cariera la Groupe Casino France în funcţia de trainee manager, s-a angajat apoi casier la Carrefour, unde şi-a construit cariera pas cu pas, vreme de 30 de ani, ajungând în poziţii de top management, ca CEO al Carrefour în Turcia, Belgia sau Polonia. A fost recrutat în 2009 de concurentul lui Carrefour, reţeaua de hipermarketuri Real International, unde a ocupat funcţia de director comercial. De doi ani coordonează Metro Cash & Carry România, companie cu afaceri de peste 1,01 miliarde de euro anul trecut, în scădere faţă de 2013, când a avut o cifră de afaceri de 1,07 miliarde de euro.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT:

    Not pressure, just passion! – Fără presiune, doar cu pasiune.

    CARTE:

    Micul Prinţ, Antoine de Saint Exupery

    PERSONALITATE:

    Steve Jobs
     

  • Doi tineri din Bucureşti au găsit o metodă inedită de a face bani: primesc bani de la corporaţiile din România ca să le încuie angajaţii în timpul liber

    Catrinel Stoica (30 de ani) şi Sergiu Prundurel (29 de ani) s-au cunoscut la o masă de fussbal şi, descoperind pasiunea comună pentru jocuri, au deschis “The Codex”, un business pentru oameni ca ei.

    Afacerea celor doi este o combinaţie între conceptul Escape the Room şi alte jocuri de societate. Primul este un joc în care, într-o perioadă limitată de timp, prin căutarea de indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia, participanţii trebuie să scape din cameră într-o anumită perioadă de timp.

    „În urmă cu ceva timp, Sergiu m-a dus la primul meu Escape the Room. Şi am fost extraordinar de încântată, eram plină de adrenalină şi n-aş mai fi plecat de acolo. Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce eram la o cafea, ne-am gândit că am putea deschide şi noi un astfel de business”, povesteşte Catrinel Stoica.

    „Am început cu idei măreţe, voiam să deschidem şi o cafenea, să fie un loc în care să ai tot felul de jocuri. Voiam un loc pentru toţi pasionaţii de jocuri de societate şi de jocuri în general“, o completează partenerul său de afaceri.
    „Iniţial am vrut să deschidem patru camere, dar ne lipsea componenta aceea de competiţie, precum şi cea de noroc, de hazard. Aşa că ne-am gândit că am putea face ceva mai dinamic şi mai distractiv.” Astfel, cei doi au dezvoltat conceptul numit challenge rooms, un joc bazat pe ideea de Escape the Room, dar care are ceva componente în plus. „Ideea de challenge room e ceva mai complexă”, povesteşte tânăra antreprenoare, „nu se rezumă doar la ideea de a ieşi din cameră. Uneori ai misiuni şi se merge pe o variantă de punctaj.”

    Au investit până în prezent 10.000 de euro, dar au planuri de a mai deschide o cameră şi de a dezvolta mai multe scenarii pentru clienţi. „Acum sunt gata trei camere şi sperăm că cea de-a patra va fi gata pe 15 aprilie.”

    Business Magazin a fost una dintre primele publicaţii care au scris despre fenomenul Escape the Room şi businessurile care se deschid în acest domeniu. În octombrie 2014, atunci când Business Magazin a publicat primul material despre acest gen de afacere din România, pe piaţă existau mai puţin de zece locaţii. Astăzi există aproape 50 de companii şi peste 200 de camere care îi aşteaptă pe cei pasionaţi de senzaţii tari.

    Pe cei doi antreprenori nu i-a speriat însă faptul că în Bucureşti se deschid aproape săptămânal astfel de businessuri. „Când am început businessul, erau mult mai puţini concurenţi pe piaţă. Credem că există o piaţă a celor care sunt deja sau care vor ajunge împătimiţi foarte curând“, crede Sergiu Prundurel.

  • Cum să îţi transformi pasiunea într-o afacere profitabilă

    Londonezul Michael Zee, 30 de ani, obişnuia să prepare micul dejun în fiecare dimineaţă pentru iubitul său. Mândru de preparatele sale, Zee a început să fotografieze mâncarea preparată şi să împărtăşească fotografiile pe Instagram. Trei ani mai târziu, această activitate s-a transformat într-o carieră. Contul de Instagram al acestuia, Symmetry Breakfast, are în prezent peste 500.000 de fani, informează Daily Mail.

    “Obişnuiesc să mă trezesc devreme şi pregătesc micul dejun pentru amândoi”, spune el. Prima fotografie publicată de aceasta a fost bine primită de prietenii acestuia, iar Zee, încurajat, a început să posteze fotografii în fiecare dimineaţă. Odată cu creşterea numărului de fani a început să crească şi presiunea de a crea ceva nou în fiecare dimineaţă. “La început cheltuiam undeva între 70 şi 100 de lire în fiecare săptămână pe ingrediente. Mă trezeam la 4 dimineaţa în unele zile pentru a pregăti ceva elaborat, să nu-mi dezamăgesc fanii”, a spus el.

    În primi doi ani, Michael nu a câştigat niciun ban din asta şi lucra în continuare la muzeul Victoria&Albert. Însă în octombrie anul trecut a semnat un contract de editare cu editura Transworld, în urma căruia a primit mai mulţi bani decât făcea într-un an la slujba de la muzeu.

    Cartea sa “SymmetryBreakfast: Cook-Love-Share” este programată să fie lansată în august 2016 şi va conţine 80 de reţete pentru micul dejun.

    “Cartea ar putea fi un bestseller sau s-ar putea să fie un eşec. Îmi pun sufletul în această carte şi sper că oamenii să aprecieze asta”, a mai spus el. 

  • Hobby de CEO: „Sportul apropie oamenii, ridică barierele mai rapid decât orice altceva.”

    Pasiunea pentru navigaţie a lui Mihai Marcu a început în urmă cu 20 de ani, pe vremea când lucra în bancă şi mergea la pescuit în Deltă, „cu mici tentative de a ieşi pe mare pe la Sfântu Gheorghe”, cu ambarcaţiuni cu motor.

    Şi-a cumpărat o barcă, iar apoi, în decurs de circa zece ani, a schimbat 14 ambarcaţiuni. Povesteşte că dedică nu mai mult de 10% din timpul său activităţilor legate de domeniul navigaţiei, „MedLife este de departe principala mea preocupare”. Dar în mod cert este pasionat de mare, pe care iese depotrivă în ambarcaţiuni cu vele sau motor, mari sau mici. „Sunt unul dintre oamenii care ies tare pe mare cu barca cu motor şi cred că toţi cei care fac asta se numără pe degete, dar nu mă refer la ambarcaţiuni comerciale“, completează Marcu.

    A început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar în urmă cu zece ani era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 60 mile –, să stea trei zile în deltă şi să se întoarcă.

    „Nu erau prea mulţi care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ţine omul cât ţine barca. Dacă nu ai exerciţiul de a te lovi de câteva ori de asta te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport aşa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie şi cheamă paza de coastă. Trebuie să ştii marea, să te uiţi la vreme, să-ţi iei ce-ţi trebuie“, spune antreprenorul. „Eu evit să fac afaceri pe barcă”, mai zice Mihai Marcu.

    El adaugă că, fără dubiu, pasionaţi de navigaţie sunt oameni de afaceri, iar comunitatea acestora creşte într-un ritm alert. Deşi numărul pasionaţilor de navigaţie este foarte mic în comparaţie cu alte ţări, ritmul de creştere a numărului celor care practică acest sport se află în creştere geometrică, după cum spun cei implicaţi în afacerile de profil.

    „Nu e niciun sport – cu excepţia ciclismului, care este un sport de masă – care să înregistreze o creştere aşa spectaculoasă a numărului de pasionaţi. Cred că în fiecare an se adaugă cam 100 de noi oameni în navigaţie”.

    Ce hobby aveti şi cât timp dedicaţi?

    Navigaţie, antreprenoriat social, pescuit, schi.

    Ce corespondenţe găsiţi între sport şi afaceri?

    Multe, foarte multe. Sportul apropie oamenii, ridică barierele mai rapid decât orice altceva.

    Este zona de hobby benefică pentru relaţiile de afaceri?

    Depinde de circumstanţe. Răspunsul este da, dar nu trebuie să fie un scop în sine. Dacă vine de la sine – bine, dacă nu – trebuie lăsat în pace. De cele mai multe ori sportul e doar… sport.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    Ajutor. Încredere. Altruism.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Fairplay.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Aş practica orice sport.

    Preferinţe:

    CUVÂNT: Curaj

    CARTE: Mai nou, „Game of Thrones”

    SPORTIV: Muhammad Ali

    PERSONALITATE: Nicolae Iorga
     

  • Vezi fotografiile uimitoare ale unui român, fost bancher, devenit fotograf. A vizitat până acum 70 de ţări – GALERIE FOTO

    Andrei Duman este  fotograf specializat în fotografia de călătorie, aeriană şi de peisaje. Duman s-a născut în Bucureşti în 1982, însă a fost crescut şi educat în Anglia, unde a obţinut în 2005 o diplomă de master în Finanţe şi Investiţii de la Universitatea York. Însă el nu s-a făcut remacat în domeniul finanţelor, ci datorită fotografiilor sale spectaculoase.

    “Cariera mea a fost împărţită în două: ziua lucram în domeniul finanţelor, dar adevărata mea pasiune este călătoria şi fotografia şi am încercat să mă dedic pasiunii mele cât de mult am putut”, a declarat Duman pentru Daily Mail. Din Anglia s-a mutat la New York unde a trăit câţiva ani înainte să se stabilească la Los Angeles.

    Pasiunea pentru fotografie a început când se afla în turnee internaţionale în calitate de jucător de tenis semi-profesionist, înainte de a-şi începe cariera de bancher de investiţii, lucru care i-a permis să viziteze 70 de ţări până acum, potrivit site-ului Gallery 825 din L.A.

    “Vreau să văd tot. Cu cât sunt mai departe de oraşele mari, în spaţiile deschise, cu atât mă simt mai bine. Vreau să văd cum trăiesc oamenii din diferite zone, ce mănâncă, ce experienţe au. Cred că cu toţi ar trebui să explorăm mai mult. Să vedem ce se află în spatele acelui deal, acelui canion”, a spus el.

    Deşi acoperă mai multe zone în fotografie, Duman este cel mai interesat de fotografia aeriană. S-a plimbat zeci de ore cu avioane şi elicoptere pentru a surprinde imagini incredibile de la sute de metri distanţă.

    “Am învăţat mai multe despre viaţa din călătoriile mele şi din întâlnirile cu oameni decât prin orice alt mod şi vreau să văd cât mai mult din planeta noastră”, a mai spus el.

    Operele acestuia au fost expuse în galerii precum Iris Gallery din Aspen, Colorado, Keystone Gallery din Los Angeles sau BG Gallery din Santa Monica.

    Pe 14 septembrie 2015, artistul şi-a deschis propria galerie (Andrei Duman Gallery) în Los Angeles.  “Deschiderea acestei galeri este o culminare a muncii mele”, a declarat Duman.   

    GALERIE FOTO

  • O idee de afacere inedită, automatul cu râme şi viermi. Invenţia ciudată a unui ucrainean, pasionat de pescuit

    În zilelele noastre, poţi cumpăra aproape orice de la un automat. Inclusiv momeală dacă vrei să mergi la peşte.

    Într-o benzinarie din oraşul ucrainean Liov a fost instalat primul automat cu râme şi viermi mici folosiţi de pescari. Cel care a venit cu ideea este un om de afaceri ucrainean, pasionat de pescuit.

    Aparatul solutioneaza o doleanţă mai veche de-a lui. Cum să găseşti momeala proaspătă foarte devreme dimineaţa sau pe timp de noapte, când magazinele obişnuite sunt închise.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

  • Următorul Uber vine de pe mare şi este dezvoltat de trei români

    Dacă pui la un loc trei antreprenori români şi unul belgian, modelul de marketplace care a stat la baza Uber sau Airbnb şi pasiunea pentru navigaţie, iese un start-up care aduce iahturile şi mai aproape de pasionaţii care nu sunt milionari.


    Sailingul nu este doar un hobby, o vacanţă pe un iaht cu două-trei cabine poate să fie un mediu propice pentru negocieri sau pentru discuţii, fiind un mediu mult mai relaxat decât la birou sau la restaurant“, motiva segmentul din piaţă în care a ales să activeze Alina Bota, cofondator al Yachting Lifestyle, firmă care se ocupă de organizarea vacanţelor pe iahturi, într-un articol de copertă din Business Magazin. Alina Bota adăuga că  iahtingul nu este un sport ieftin, dar este accesibil, şi „orice persoană care are un venit lunar de 2.000 de euro poate să meargă într-o vacanţă fără nicio problemă „. 

    Iahtingul nu este rezervat doar celor foarte bogaţi, care deţin bărci sau iahturi luxoase. Şi cei cu venituri modeste pot petrece câteva zile în larg la bordul unei bărci, prin închirierea unei ambarcaţiuni. Conceptul nu este nou, dar Sailo, start-up fondat de trei români şi o belgiancă, vrea să facă acest proces de închiriere cât mai uşor.

    Sailo este asemănător cu Airbnb sau Uber: un marketplace care face legătura între proprietarii de bărci, entuziaştii de navigaţie şi căpitani, un loc unde oamenii pot închiria ambarcaţiuni. „Oricine e interesat să închirieze o barcă merge pe site, îşi alege criteriile de căutare, în funcţie de mărimea grupului, ce fel de barcă doreşte, care este bugetul disponibil, dacă vrea sau nu căpitan şi dacă se vrea o activitate specifică (un apus de soare romantic, o întâlnire de afaceri, relaxare cu prietenii la o bere, pescuit etc.), apoi alege barca ideală“, spune Magda Marcu. Dacă vrei să iei o cină romantică la apus de soare, dacă vrei să ai parte de o experienţă inedită de ziua ta sau poate doar vrei să ieşi în larg şi să scapi de aglomeraţia din oraş, dar nu ai nici cea mai mică idee despre navigaţie şi confunzi prora cu pupa, Sailo nu-ţi dă pe mână o barcă sau un iaht fără un căpitan autorizat. Prin Sailo, căpitanii pot obţine o nouă sursă de venit, iar proprietarii bărcilor valorifică ambarcaţiuni care altfel ar fi stat în port. Pe site se regăsesc bărci care au şi căpitan, bărci fără căpitan sau pur şi simplu persoane care se oferă să treacă la timona ambarcaţiunii.

    Povestea Sailo a început când Adrian Grădinaru, cofondator şi CEO al Sailo, s-a lovit de o problemă la care a căutat o soluţie. „Adrian a încercat să închirieze o barcă şi a descoperit că este un proces foarte dificil. Oferta era fragmentată, a trebuit să caute pe mai multe site-uri care nu aveau preţuri afişate, pe urmă trebuia să trimită un e-mail sau să sune ca să afle detalii. După două zile de căutări nereuşite şi frustrante, lui Adrian i-a venit ideea să creeze o platformă care să ajute oamenii să găsească cu uşurinţă o barcă“, povesteşte Magda Marcu. Adrian Grădinaru, originar din Constanţa, este îndrăgostit de apă şi de sailing şi membru în Clubul de Sailing de la Columbia Business School (SC-CBS). Fiind student MBA în CBS, a participat într-o excursie de sailing organizată de acest club cu bărci închiriate în Grecia în vacanţa de vară din 2013. Întors din vacanţă şi încă afectat de experienţa închiriatului, Adrian a sunat-o pe Magda Marcu, alături de care mai făcuse un start-up când locuiau în Silicon Valley, şi i-a spus despre ideea lui. După două săptămâni de discuţii, analize şi cercetări s-a născut Sailo. Pe măsură ce s-a conturat mai bine ideea, au fost cooptaţi în echipă Bogdan Batog (fost coleg de la olimpiadele de informatică cu Cătălin Frâncu, fondator al dexonline.ro şi prieten comun) şi Delphine Braas (colegă cu Adrian la CBS şi pasionată de sailing).

    Să înfiinţezi un start-up şi să aibă succes nu este un lucru uşor de realizat şi implică multă muncă şi dedicare, spun cei patru antreprenori care au pus la punct Sailo. „Muncim în general câte 12-14 ore pe zi şi uneori chiar şi mai mult, dar e din pasiune şi ne vine natural“, apreciază Magda Marcu. Succesul şi ascensiunea afacerii s-au datorat în parte şi faptului că lumea cunoştea deja conceptul de sharing economy, propulsat de companii precum Uber sau Airbnb, companii cu care Sailo a fost asociat în nenumărate rânduri. „Piaţa în sine a fost foarte deschisă către modelul nostru de business, iar momentul este potrivit pentru că închirierea de bărci e o piaţă lipsită de tehnologie, care suferă de segmentare şi de comunicare greoaie, iar potenţialul este extraordinar.“ Potenţialul despre care vorbeşte Magda Marcu este dat de valoarea pieţei mondiale a închirierilor de ambarcaţiuni, care are o valoare de 35 de miliarde de dolari. Această valoare este prognozată să crească la 51 de miliarde până în 2020, potrivit Future Market Insights. „Noi credem că va creşte foarte mult pentru că în cifrele astea nu sunt incluşi şi proprietarii mici de bărci, ci numai operatorii de chartere“, subliniază Magda Marcu, cofondator al Sailo. În momentul de faţă, în Statele Unite sunt 15 milioane de bărci deţinute privat, iar majoritatea dintre acestea stau 95% din timp nefolosite. În plus, 88 de milioane de americani merg cu barca în fiecare an (aproximativ 40% din populaţia adultă a Statelor Unite), dintre care 15 milioane închiriază bărci.

    Sailo nu este singurul marketplace de acest fel pe piaţă – Boatbound, Cruzin’ şi Boatsetter sunt câteva companii care oferă produse similare. Însă Sailo a crescut repede şi se diferenţiază datorită faptului că nu doar oferă acces la ambarcaţiuni, ci şi un nivel foarte ridicat de customer service, potrivit lui Marcu. „Pentru noi, customer service-ul face parte din modelul nostru de business. Suntem implicaţi personal şi noi, şi echipa noastră în a oferi un serviciu bun pentru clienţii noştri, pentru ca aceştia să se simtă în siguranţă şi să revină“, spune ea. În momentul de faţă, în sistemul Sailo sunt aproape 700 bărci, iar până la sfârşitul anului antreprenorii vor să ajungă la 1.000 de ambarcaţiuni.

    De ce a pornit Sailo în Statele Unite, de ce New York? Deoarece Magda şi Adrian locuiesc în New York şi cunoşteau piaţa de acolo, aşa că au decis să lanseze Sailo în New York. „Pe lângă faptul că ştiam piaţa de aici (- n.r. New York), când am început nu era nicio companie care mai făcea asta. Pieţele pe care ne concentrăm strategic acum sunt New York şi Florida de Sud, unde suntem cei mai mari“, a mai explicat ea.

    Cum face bani Sailo? Modelul de business este asemănător cu cel al Uber sau Airbnb: „Noi luăm 14% de la proprietarii de bărci şi 7% de la cei care închiriază. Şi oferim asigurare prin Lloyds of London în caz că barca nu are asigurare charter pentru încă 15% de la proprietarul bărcii. Vara asta am făcut 170.000 de dolari din vânzări, dar sezonul în Florida abia începe, aşa că ne concentrăm toate eforturile să creştem închirierile acolo peste iarnă“.

    Dacă un client american al Uber care ia o maşină de acasă până la serviciu scoate din buzunar între 10 şi 15 dolari, preţul în medie pentru o ambarcaţiune este de 1.500 de dolari. „Intenţia noastră este să educăm piaţa şi să-i atragem şi pe cei care încă nu ştiu prea multe despre bărci. Este o activitate absolut extraordinară şi inspiraţională să fii pe un iaht, departe de gălăgia oraşului“, spune Marcu. De exemplu, o plimbare cu o barcă cu motor, fabricată în 2010, ar costa un client 160 de dolari pe oră, 700 de dolari pentru o zi de pescuit sau 600 de dolari pentru o plimbare de patru ore, însoţită de cină şi spectacol de artificii. Însă preţurile pot ajunge şi la mii de dolari (88.000 pentru o zi pe un iaht din Miami sau 40.000 pentru o ambarcaţiune de lux la New York).

    Creşterea Sailo merită urmărită, mai ales că start-up-ul a fost primit în acceleratorul Techstars, program care oferă posibilitatea start-up-urilor să se dezvolte mai mult şi mari repede de cât ar putea în mod normal. „Programul e foarte intens, avem acces gratuit la foarte multe resurse şi la mentori care ne ajută să ne definim strategia şi să creştem foarte repede. Este extraordinar să vezi aşa de mulţi oameni de calibru foarte mare dedicaţi să te ajute. Avem ca mentori oameni la care nu am fi avut acces altfel. A fost foarte greu să ne calificăm şi suntem foarte recunoscători că am fost acceptaţi“, afirmă Magda Marcu. Start-up-urile care intră în programul Techstars primesc 18.000 de dolari în prima etapă, acces la resursele Techstars pe viaţă, un program de mentorat de 90 de zile şi acces la reţeaua de alumni şi de mentori de 5.000 de persoane şi un spaţiu de birouri pentru timp de 3 luni.

    În schimb, Techstars preia 6% din companiile care intră în program. „Vedem deja efectele şi creştem cu o viteză ameţitoare. La sfârşitul programului vom deschide o rundă de finanţare care va fi la un nivel mai ridicat decât am avut până acum“, îşi expune intenţiile Magda Marcu, care nu exclude extinderea în Europa sau în România. Iniţial însă, fondatorii Sailo vor să se concentreze pe piaţa din New York şi din Florida de Sud, apoi, după ce se cristalizează modelul, va urma şi dezvoltarea pe alte pieţe:  „Intenţia noastră e să înţelegem exact principiile fundamentale în a deschide cu succes o destinaţie nouă. Imediat după aceea vom replica acel model în alte pieţe. La momentul acesta, datorită sinergiei cu Miami, luăm în considerare doar Insulele Caraibe“.
     

  • Un tânăr din Bucureşti vinde brăţări de 40.000 de euro pe lună. Are magazine în Anglia, Germania şi chiar şi în Australia

    Constantin Nautics este un start-up romanesc ce comercializează braţări nautice, destinate celor pasionati de sporturile de vara.

    În urmă cu aproape un an, atunci când compania era la inceput, Business Magazin a spus povestea start-up-ului. Între timp, Constantin Nautics a ajuns la vânzari de 400.000 de euro şi se laudă cu prezenţa la mai multe evenimente importante.

    “De la începutul anului, am reuşit să deschidem magazine în Anglia, Germania, Austria, Ungaria, Italia şi Australia. În curând vom mai deschide câteva şi în Franţa, Irlanda, Spania si Cehia”, ne-a declarat Lucian Gherghiţă, managerul Constantin Nautics.

    Compania a obţinut venituri de 400.000 de euro din vânzarea brăţărilor în primele 10 luni ale anului,  iar Lucian Gherghiţă se aşteaptă ca acest număr să crească în perioada următoare, odată cu venirea sărbătorilor.

    Vânzarea de brăţări pare o idee banală, dar o privire mai atentă asupra brăţărilor nautice explică de ce produsele Constantin Nautics au succes.

    Lucian Gherghiţă a absolvit două facultăţi – relaţii internaţionale şi drept –, dar a preferat întotdeauna să lucreze pentru el însuşi. A deschis primul business în urmă cu patru ani, în consultanţă, dar între timp şi-a mai încercat norocul şi în alte domenii. A decis la sfârşitul verii să preia un business de producţie şi vânzare de brăţări nautice: „Mi s-a părut o idee bună – fondatorul companiei avea nişte probleme financiare şi nu mai avea resursele să dezvolte businessul. Am preluat integral businessul de la persoana respectivă la scurt timp după înfiinţarea societăţii“.

    Una din primele măsuri luate de antreprenor a fost protejarea imaginii companiei şi a produselor. „Ambele sunt mărci înregistrate, atât brăţările nautice, cât şi Constantin Nautics. Am vrut să rezolvam cât mai repede această problemă pentru a ne proteja“, spune Lucian Gherghiţă.

    „Toate produsele noastre sunt confecţionate manual şi sunt creaţii originale. Prin natura materialelor din care sunt construite, ele pot fi purtate tot timpul, în condiţii de umiditate, căldură sau frig extreme fără să se deterioreze. Cred că acest lucru a ajutat mult la succesul produselor“, explică tanarul antreprenor, care insistă ca materia primă folosită să fie de bună calitate, chiar dacă acest lucru scade într-o anumită măsură marja de profit. „Spre exemplu, frânghia este cea folosită în porturile nautice, la ambarcaţiuni. Toate produsele sunt autentice. Ne-am dat seama că oamenii înţeleg acest lucru când am văzut că se întorc să mai cumpere“, spune Gherghiţă.

    “Magazinul online, prin care se desfăşoară mare parte a activităţii, a fost lansat la jumătatea lunii octombrie 2014. „Platforma online a devenit funcţională pe 14 octombrie şi atunci am început şi să investim în promovare, dar în primă fază nu am avut foarte multe produse. A durat ceva până am cumpărat materialele necesare, pentru că nu ne aşteptam să se vândă stocul existent atât de repede“, povesteşte Lucian Gherghiţă.

    Promovarea consta în mare măsură in social media, investind zilnic bani pentru ca postările lor de pe Facebook să ajungă la cât mai multe persoane. Până acum, această strategie s-a dovedit a fi corectă: „Cel mai mult ne promovăm în mediul online, iar aici ne bazăm pe reţelele de socializare, în special Facebook. 90% din vânzări se realizează online, prin intermediul platformei noastre de shopping, iar 10% prin magazine partenere şi participări la diverse târguri şi expoziţii“, spune managerul Constantin Nautics, precizând că bugetul de promovare se modifică în funcţie de cerere.

  • A renunţat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată şi şi-a reluat studiile în Franţa. Acum conduce 23 de centre comerciale în România

    Tânărul care a renunţat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată şi şi-a reluat studiile în Franţa la 26 de ani, deşi absolvise Academia Militară în România, a anunţat la interviul de angajare ca vânzător part-time, într-un oraş francez, că în cinci ani va ajunge director general al filialei din România. Deşi declaraţia părea nebunească, parcursul carierei sale a urmat întocmai proiecţia de la acel moment.

    De cel puţin două ori în cariera sa i s-a spus: „E perfect, dă-i bătaie“, o dată pentru a învăţa o preţioasă lecţie de management, deşi a greşit, iar a doua oară în momentul în care directorul de dezvoltare al Decathlon l-a întrebat cum va face el să deschidă primul magazin al reţelei din România. Mult mai des, acum, le spune celor din echipa sa: „E perfect. Dă-i bătaie!“. Tatian Diaconu conduce Immochan România, are în echipă 44 de oameni şi este responsabil de activitatea a 23 de centre comerciale, de trei ori mai multe decât plănuiseră strategii de la Paris pentru trei ani de activitate.

    Păstrez încă la mine în calculator ceea ce francezii numesc Scrisoare de Misiune, un concept care nu prea are corespondent în română“, spune Tatian Diaconu, care la 37 de ani este la cârma Immochan România, divizia imobiliară a grupului Auchan. În România Immochan a fost înfiinţată în februarie 2012, iar în „foaia de parcurs“ primită de la strategii de la Paris „scrie că în trei ani voi avea o echipă de opt oameni şi un portofoliu de trei centre comerciale“, spune, uşor amuzat, Tatian Diaconu, un manager jovial şi energic, pasionat de sport în viaţa privată.

    Acel plan a fost depăşit demult; la trei ani şi jumătate de la începerea activităţii sale în România, Immochan are 45 de oameni şi administrează 23 de centre comerciale. „Nimeni n-a ştiut că Immochan România se va dezvolta atât de repede“, spune Diaconu, făcând referire la achiziţia hipermarketurilor Real de către Auchan. Ca urmare a acestei tranzacţii, în portofoliul Immochan au intrat şi galeriile comerciale cumpărate de grupul Auchan. Despre această achiziţie, Diaconu afirmă că „a fost o oportunitate de piaţă pe care la momentul venirii mele nici şeful meu nu a anticipat-o“. Tot el spune că dacă ar fi fost pus să descrie evoluţia companiei pe plan local, deşi este ambiţios şi are o imaginaţie bogată, nu şi-ar fi închipuit un ritm de dezvoltare aşa de rapid.

    În toamna acestui an a fost finalizată achiziţia de către Auchan a 20 de hipermarketuri Real de la grupul german Metro, inclusiv a spaţiilor în care funcţionează o parte din magazine şi galeriile comerciale ataşate. Valoarea de 257 de milioane de euro plasează preluarea pe primul loc în topul tranzacţiilor de anul trecut şi cea mai importantă din piaţa românească de retail de până acum. În prezent, Auchan România are în proprietate 70% din spaţiile reţelei sale de magazine, iar de administrarea acestora se ocupă Immochan. Compania a dezvoltat pe parcursul ultimilor trei ani şi două proiecte de anvergură: spaţiul comercial Auchan din Drumul Taberei (Bucureşti), inaugurat la finalul anului trecut, precum şi Coresi Shopping Resort din Braşov, deschis în martie 2015. Valoarea investiţiilor cumulate în cele două proiecte este de 120 de milioane de euro.

    DE LA AVIAŢIE LA COMERŢ

    „Unele lucruri s-au întâmplat fără să le planific prea mult“, povesteşte Diaconu, care s-a pregătit încă de mic copil pentru o meserie pe care nu o practică. Este pasionat de aviaţie şi şi-a dorit să fie pilot de avion. A construit în copilărie atât de multe machete încât a crezut că într-o zi va zbura şi el cu avionul; pentru a-şi împlini visul, a urmat latura militară a învăţământului, cu un parcurs tradiţional, începând cu liceul militar şi apoi cu academia de profil. Dar mama sa nu a fost de acord, la înscrierea la academie, să semneze un formular prin care statul român era absolvit de responsabilitate în cazul în care studentul sau aviatorul Tatian Diaconu ar fi păţit ceva. A mers totuşi la Academia Militară din Sibiu, dar pe ceea ce el însuşi numeşte „latura mai cuminte, cel puţin iniţial, academia trupelor de uscat“.

    A ales apoi specializarea de paraşutişti, gândindu-se că dacă nu poate să piloteze un avion, mai întâi se urcă în el şi apoi vede ce se mai poate face. „Intrat la academie, mă vedeam deja cu bastonul de mareşal în raniţă şi n-am reuşit să-l iau decât pe cel de sublocotenent, la terminarea academiei. Viaţa m-a împins, oarecum, să părăsesc România, dar nu într-un stil clasic, cum o fac cei mai mulţi.“ A hotărât să-şi urmeze soţia, plecată în Franţa într-un proiect profesional personal. Momentul, pe care îl consideră cel mai complicat din întreaga sa carieră, a însemnat „o ruptură considerabilă pentru mine; fusesem oarecum un produs al armatei române şi o făcusem din pasiune. Vreo 3-4 luni chiar îmi părea rău după ceea ce lăsasem în urmă. Dar până la urmă a fost o decizie asumată, iar acum, privind în urmă, sunt sigur că a fost bună. Dar la acel moment a fost greu de luat şi digerarea ei a durat mult.“

    A ajuns în Franţa, în oraşul Le Havre, pe coasta Normandiei, în februarie 2002, într-un context stabil, pentru că soţia avea un loc de muncă, aveau locuinţă şi maşină, tot ce le trebuia; el însă nu avea o idee prea clară despre ce va urma. Într-o discuţie cu un prieten, înaintea plecării, a fost întrebat ce o să facă în Franţa. A răspuns franc că nu ştie, „dar până la urmă cât de complicat să fie acolo să nu mă descurc?“.

    Ulterior, după ce a trăit 2-3 ani în Franţa, răspunsul ar fi fost complet diferit. A descoperit uşor-uşor sistemul francez, care îşi proteja rezidenţii; cum la acel moment Uniunea Europeană nu includea şi ţara noastră, iar românii erau trataţi ca fiind extracomunitari, apăreau toate problemele de rigoare, având dificultăţi de pildă în obţinerea actelor. A căutat un loc de muncă, dar a descoperit repede că era foarte complicat să se angajeze, iar singura soluţie pentru a nu rămâne acasă drept soţul soţiei a fost să meargă la facultate; avea 26 de ani, dintre care cinci petrecuţi la academie şi „în niciun caz nu-mi mai ardea de facultate“. Acum spune că a fost una din deciziile majore luate, deşi iniţial a vrut să îşi echivaleze diploma de studii din ţară. Un decan i-a replicat că acest lucru nu este posibil, pentru că „voi, în România, cumpăraţi diplome“.

    Nu avea argumente pentru a-l contrazice la acel moment şi s-a înscris la facultate, la tehnici de comerţ, sfătuit de un prieten întâlnit acolo, care i-a spus că i se potriveşte. Experienţa de student în Franţa i-a prins bine pentru că avea în preajmă colegi mai tineri, unul dintre ei cu aproape zece ani („diferenţă de vârstă destul de marcantă“), dar maturitatea i-a permis să înţeleagă diferenţa de mentalitate dintre generaţii şi să înveţe rapid franceza. Asta cu toate că la plecarea din România era încredinţat că ştie destul de bine limba.

    A făcut doi ani de facultate, moment în care a primit prima diplomă, aşa cum permite sistemul francez, şi s-a întors, „într-un spirit de revanşă uşor oltenesc“, către persoana care refuzase iniţial să-i echivaleze studiile. I-a arătat rezultatele sale şi alţi doi ani de facultate i-au fost echivalaţi, fiind admis la master.