Tag: ONU

  • A fost odată Crimeea

    Parlamentul rus a ratificat tratatul cu cvasiunanimitate (un singur deputat a fost împotrivă), iar data alegerilor regionale din Crimeea pentru desemnarea autorităţilor locale a fost stabilită pentru 13 septembrie. Ca bonus, Putin a cerut guvernului de la Moscova să pregătească ridicarea unui pod pentru trafic rutier şi feroviar, în valoare de 3 mld. dolari, care va uni teritoriul rusesc Krasnodar cu peninsula Crimeea, iar ministrul de externe Serghei Lavrov a repetat că transformarea Ucrainei într-un stat federal este singura cale de a stabiliza situaţia în ţară, astfel încât interesele tuturor cetăţenilor şi regiunilor să fie respectate.

    SUA şi UE au extins lista oficialilor ruşi afectaţi de blocarea conturilor din străinătate sau de interzicerea vizelor, iar autorităţile financiare americane au cerut fondurilor de investiţii cu active ruseşti să-şi informeze clienţii asupra riscurilor asociate cu criza din Crimeea. În prima jumătate a lunii martie, acţiunile ruseşti deja au pierdut în medie 14% din valoare, dar în ultima săptămână au câştigat 6,6%, ca urmare a referendumului din Crimeea, perceput ca o soluţie paşnică a crizei, în locul unei rezolvări pe cale militară.

    Pentru moment, Kievul a adoptat o poziţie destul de conciliantă: în afară de desfăşurarea preventivă de trupe de-a lungul graniţei cu Rusia, promisa introducere a vizelor pentru cetăţenii ruşi nu a avut loc, iar premierul interimar Arseni Iaţeniuk a declarat că Kievul nu se grăbeşte să introducă un regim de vize, fiindcă aceasta ar putea avea un impact negativ asupra cetăţenilor ucraineni.

    După semnarea acordului politic de asociere cu UE, guvernul interimar ucrainean aşteaptă acum următoarele mutări ale comunităţii internaţionale, respectiv discutarea situaţiei Ucrainei în Adunarea Generală a ONU, care va avea loc la 27 martie, cu participarea a 193 de state. Până în prezent, Rusia nu are decât sprijinul declarat din partea Venezuelei, a Siriei şi a autorităţilor din Kazahstan, iar mai nou şi al autorităţilor din Belarus, care au recunoscut de facto alipirea Crimeei la Rusia. China şi India s-au mărginit să dezaprobe impunerea de sancţiuni contra Rusiei, dar fără să aprobe explicit alipirea Crimeei.

    Următoarea fază importantă a evenimentelor va fi însă de ordin economic, odată cu încheierea, la 25 martie, a misiunii FMI la Kiev, care discută condiţiile ce vor fi impuse pentru acordarea unui credit de 15 miliarde de euro pe doi ani. Dacă până acum misiunea FMI a comunicat doar că discuţiile cu partea ucraineană decurg excelent, RIA Novosti a scris, cu câteva zile în urmă, că lista de condiţii a FMI cuprinde zece puncte, între care tăierea unor cheltuieli sociale şi renunţarea la programele finanţate de la buget care nu sunt prioritare, creşterea vârstei de pensionare, privatizarea minelor şi anularea subvenţiilor pentru sectorul minier, tăierea subvenţiilor pentru producătorii agricoli, renunţarea la moratoriul asupra vânzării de terenuri agricole, creşterea preţului la gazul şi electricitatea furnizate consumatorilor şi liberalizarea tarifelor la serviciile publice.

  • Ucraina: Rusia este pregătită să lanseze o INTERVENŢIE în estul şi sudul ţării

     “Există indicii potrivit cărora Rusia este pregătită să lanseze o intervenţie de anvergură în estul şi sudul Ucrainei”, a declarat el pentru jurnalişti.

    Ucraina va lupta pentru “eliberarea” Crimeei şi “nu va recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia”, arată o rezoluţie adoptată joi de Parlamentul de la Kiev.

    “Ucraina nu va înceta să lupte pentru eliberarea Crimeei, oricât de lungă şi de dureroasă va fi această luptă”, arată rezoluţia adoptată la iniţiativa preşedintelui interimar Oleksandr Turcinov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama l-a avertizat pe Putin cu privire la alipirea Crimeei. Premierul Iaţeniuk va susţine un discurs la ONU

     Arseni Iaţeniuk este aşteptat joi la sediul ONU, la New York, unde urmează să suţină un discurs, într-o sesiune publică a Consiliului de Securitate, începând de la ora 19.00 GMT (21.00, ora României), după ce s-a întâlnit miercuri la Washington cu preşedintele american, directoarea FMI Christine Lagarde şi congresmeni.

    “Vom continua să spunem Guvernului rus că, în cazul în care continuă pe drumul actual (…) vom fi obligaţi să impunem un preţ pentru încălcările dreptului internaţional de către Rusia în Ucraina”, a declarat Obama după ce l-a primit la Iaţeniuk în Biroul Oval, o onoare rezervată şefilor de stat şi de guverne străini, în contextul în care Moscova respinge legitimitatea Guvernului de la Kiev.

    Însă, cu patru zile înainte de o consultare asupra viitorului peninsulei în care locuiesc două milioane de persoane, inclusiv minorităţi tătară şi ucrainofonă, nimic nu pare în măsură să împiedice intrarea acesteia sub tutela rusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema crizei ucrainene, soldată cu eşec

    Cei 15 membri ai Consiliului s-au reunit din nou, luni după-amiază, la New York, pe tema crizei din Ucraina.

    “Situaţia se agravează în fiecare zi (…). Există un sentiment de urgenţă”, a declarat pentru presă ambasadorul francez, Gérard Araud, la finalul celei de a cincea reuniuni din ultimele zece zile.

    Regiunea ucraineană prorusă Crimeea va organiza duminică un referendum pe tema eventualei uniri cu Rusia. Kievul şi ţări din Occident denunţă acest referendum, pe care îl consideră nelegitim.

    O eventuală anexare a Crimeei de către Rusia ar fi “periculoasă”, a avertizat Araud. “Această reuniune este un apel la Rusia să nu meargă în această direcţie şi să nu înceapă negocieri”, a adăugat el.

    “Vrem să evităm cel mai periculos scenariu”, a continuat el. Dar, în pofida presiunii occidentale, “ruşii nu arată niciun semn că sunt pregătiţi să ne asculte”, a precizat Araud.

    În cadrul reuniunii, a anunţat el, ambasadorul rus, Vitali Ciurkin, a reiterat că Moscova “îşi va asuma responsabilitatea istorică” faţă de Crimeea.

    Cea de a cincea reuniune a Consiliul de Securitate ONU pe tema crizei ucrainene a fost solicitată de ambasadorul Ucrainei, Iuri Sergheev.

    Potrivit ambasadorului britanic, Mark Lyall Grant, Sergheev a spus din nou că referendumul este nelegitim, iar “majoritatea ţărilor membre ale Consiliului” au fost de acord.

    “Nu poate exista un referendum echitabil şi liber când Crimeea este ocupată de trupele ruse”, a afirmat Mark Lyall Grant. Apreciind că situaţia “s-a degradat periculos”, el şi-a exprimat dorinţa pentru “detensionare şi (trimiterea unor) observatori internaţionali”.

    Însă, întrebat în legătură cu poziţia rusă, el a recunoscut că aceasta a rămas la fel de inflexibilă. Totuşi, “există o presiune crescută şi o izolare tot mai mare a Rusiei”, a subliniat ambasadorul britanic.

    Consiliul de Securitate nu a reuşit până în prezent să adopte o poziţie comună pe tema crizei ucrainene. Rusia, membră permanentă a Consiliului, dispune de un drept de veto şi poate bloca toate luările de poziţie ale Consiliului de Securitate.

  • Consiliul de Securitate ONU se reuneşte din nou, astăzi, pe tema situaţiei din Ucraina

    Consultările între cei 15 membri ai Consiliului vor începe la ora 19.30 GMT (17.30, ora României), la New York.

    Este vorba despre cea de a patra reuniune în decurs de o săptămână a Consiliului pe tema crizei ucrainene.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU

     UPDATE 13:00 – Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva “clanului Ianukovici” pentru spălare de bani

    Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru “spălare de bani”.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Sute de civili sirieni, epuizaţi, evacuaţi din cartiere rebele de la Homs

     Acest efort umanitar a avut loc cu o zi înaintea reluării negocierilor între regim şi opoziţie, sub egida ONU, la Geneva, unde prima rundă nu a permis vreun progres în vederea soluţionării conflictului, care s-a soldat cu peste 136.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi deplasaţi în decurs de aproape trei ani.

    După evacuarea unui prim grup de 83 de civili, vineri, conform prevederilor unui acord încheiat între rebeli şi regim prin intermediul ONU, 611 civili – inclusiv 210 femei şi 180 de copii – au fost evacuaţi duminică din cartiere situate în partea veche a oraşului Homs (centru), asediate de către armată începând din iunie 2012, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie.

    Potrivit ONG-ului, dintre aceştia “130 de tineri s-au predat autorităţilor siriene, sub supervizarea ONU” şi “vor fi eliberaţi în curând”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ban Ki-moon l-a contactat telefonic pe Viktor Ianukovici pentru a-i cere să discute cu opoziţia

     Ban “şi-a exprimat profunda îngrijorare în faţa situaţiei din Ucraina şi a subliniat că nu trebuie să se recurgă la violenţă”, afirmă comunicatul. “El a făcut apel la un dialog paşnic între toate părţile vizate”.

    Ban “a primit cu mulţumire asigurările preşedintelui, potrivit cărora vor fi lansate consultări pentru a se încerca o calmare a situaţiei”.

    Refuzul puterii ucrainene de a semna la sfârşitul lui noiembrie Acordul de Asociere cu UE, negociat de trei ani şi violenţele comise împotriva manifestanţilor în urmă cu o săptămână au plonjat această ţară cu 46 de milioane de locuitori într-o criză politică fără precedent de la “revoluţia portocalie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ONU – Producţia alimentară creşte în Coreea de Nord, însă malnutriţia persistă: “Întârzierea procesului de creştere la copii este alarmantă”

     În lipsa unui sistem public de distribuţie a alimentelor în economia planificată de stat, familiile depind de pieţele negre şi de trocuri pentru a se hrăni, potrivit unui studiu naţional efectuat de Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) şi Programul Alimentar Mondial (PAM), publicat joi seara.

    “În pofida unei ameliorări continue a producţiei agricole, sistemul alimentar rămâne foarte vulnerabil la şocuri şi la penurii”, anunţă Kisan Gunjal, economist la FAO.

    Producţia alimentară totală a Coreei de Nord este estimată la 5,03 milioane de tone pentru 2013, adică o creştere cu 5% în raport cu anul precedent.

    Dar consumul alimentar, care reprezintă 84%, este considerat “limitat” sau “sărac”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport ONU: Suprafeţele cultivate cu opiu au atins un nivel record în Afganistan în 2013

     Întinderea suprafeţelor cultivate cu opiu a trecut de la 154.000 de hectare în 2012 la 209.000 în 2013 (plus 36 la sută), depăşind recordul precedent stabilit în 2007, afirmă Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi criminalităţii (UNODC) în raportul său anual pe această temă.

    Consecinţa directă a fost aceea că producţia de opiu, din care se extrage în special heroina, a atins 5.500 de tone în 2013 (plus 49 la sută în raport cu 2012), adaugă documentul, redactat în comun de serviciile ONU şi administraţia afgană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro