Ca au fost doua mii sau trei mii de medici, asa cum sustin
organizatorii, nici nu mai conteaza. Targul, organizat intr-un
hotel din sudul Bucurestiului, a fost luat cu asalt de halatele
albe. Liftul urca pana la etajul al 13-lea, cel unde are loc
evenimentul, iar la coborare constati ca n-ai cum sa mai iesi. Zeci
de oameni isi dau coate pentru un loc in ascensor.
Ies cu greu, imi trag sufletul si deja aud doua tinere cu
planuri pentru tari mai insorite: “Eu zic ca mai bine invatam
impreuna franceza. Ne e si mai usor si sigur ne recruteaza la
targul urmator”. Tinerele tocmai au inceput deja rezidentiatul si
se gandesc sa plece la absolvire, de aceea si-au predat inca de
acum CV-ul si celelalte documente. Ne intoarcem si ne lovim de
Dragos, proaspat student la medicina si probabil cel mai tanar
doctor dintre sutele prezenti la targ. Pana sa duc pana la capat
intrebarea, Dragos spune ca toata lumea vrea sa plece in Vest ca sa
faca bani. “Nu se mai poate aici. Mi se pare normal ca aceia care
au prins deja experienta cu spitalele noastre sa plece.” Si el vrea
sa plece, iar cat timp acolo tara unde va ajunge ii va permite sa
aiba o viata decenta, nici nu mai conteaza locul: “Vreau sa nu am
grija zilei de maine, sa am o masina si in timp sa-mi cumpar o
locuinta. Nu mi se pare ca cer mult dupa ce o sa am zece ani de
studii”.
Daca Dragos e mai pragmatic, Andreea Munteanu, endocrinolog
rezident, e mai cumpatata. Inca din primii ani de studentie o batea
gandul sa plece. O deranjeaza conditiile din Romania. Standardul
profesional pe care il apreciaza ca destul de scazut, lipsa
sanselor de a se remarca si in plus mereu invocata parte
financiara. “Ma retin familia si speranta inceputului ca poate va
fi mai bine si poate daca muncesti mult si poate daca arati ca esti
bun si poate daca…” Andreea se opreste si reformuleaza: “As vrea
sa plec in Franta pentru ca sunt endocrinolog si acolo stiu ca sunt
sanse mari de avansare”.
Intrebat ce argumente i-ar da unui medic sa nu paraseasca tara,
presedintele Colegiului Medicilor, profesorul Vasile Astarastoae,
raspunde franc: “Nu am niciun argument”. Totusi, medicul vorbeste
despre dificultatile pe care le intampina cei plecati la munca in
Occident: perioada de adaptare dificila, lipsa prietenilor si a
cunostintelor, problemele cu necunoasterea limbii. Am reformulat
intrebarea si, incercand sa aflu ce-i determina pe ceilalti doctori
sa ramana in tara, am primit mai multe ipoteze de lucru: pe de-o
parte, dificultatea de a se desparti de familie, apoi comoditatea
si frica de concurenta, mai ales dupa o anumita varsta. Exista insa
medici cu ani buni de experienta care raman nu de teama concurentei
din afara, ci pur si simplu pentru ca au reusit sa-si creeze o
situatie materiala si sociala care sa le permita sa duca o viata
decenta. Cel mai greu ramane insa pentru cei la inceput de
drum.
Nu doar tinerii vor sa plece. Doar ca pentru cei trecuti de
30-40 de ani, lucrurile se complica. Sau, dupa cum se exprima un
medic, e mai mult decat atat, e o “aventura”. Mihaela Axente este
specialist in neurologie pediatrica si are deja bagajele facute. In
scurt timp va ingriji bolnavi din Marea Britanie. Cand o intreb ce
motive are ca sa plece, medicul nu se plange atat de bani, cat mai
ales de viitorul tot mai incert. “Am o pozitie destul de buna aici
si as pleca pur si simplu pentru lipsa de perspectiva si de orizont
pe plan profesional.” Axente nu se vede mutata definitiv in insula,
ci doar provizoriu. Pentru multi dintre medici, o problema e si
limba, de aceea singura optiune pentru o pondere ridicata a
halatelor albe este Marea Britanie, unde pot sa vorbeasca limba la
un nivel corespunzator.