Este cel mai bogat om din Spania şi al doilea din lume, cu o avere estimată la circa 78 de miliarde de dolari. Amancio Ortega s-a născut într-un orăşel din provincia Leon, Spania, în anul 1936, perioadă când în ţară izbucnise războiul civil. Tatăl său lucra la căile ferate, iar mama era menajeră. Când era copil, familia lui s-a mutat în La Coruña.
Acolo, Amancio a început să lucreze de la vârsta de 13 ani, fiind comis-voiajor pentru un magazin de tricouri numit Gala. A realizat aici că distribuirea hainelor consumă o sumă mare de bani, fiind de părere că un sistem de distribuţie direct spre magazine şi clienţi ar fi soluţii care ar ajuta la economisire. Ideile sale sunt puse în practică în 1960, când devine managerul unui magazin de haine adresat oamenilor înstăriţi din La Coruña, unde va produce haine de calitate la preţuri reduse. Succesul l-a determinat pe Ortega ca trei ani mai târziu să-şi deschidă propria afacere.
La 27 de ani, deschide Confeccions GOA (iniţialele numelui său scrise invers). Primul magazin Zara ia naştere doi ani mai târziu pe strada cea mai circulată din La Coruña şi este numit aşa pentru că numele său preferat, Zorba, era deja luat. Strategia controlului total asupra producţiei şi distribuţiei l-a propulsat rapid pe Ortega în rândul celor mai puternici oameni ai lumii: ce desena astăzi apărea pe rafturile magazinelor în cel mult trei săptămâni. În 1988, reţeaua de magazine Zara depăşeşte graniţele şi ajunge în Porto, Portugalia, iar numele companiei este schimbat în Inditex.
Până în 1990, Ortega reuşeşte să îşi lanseze magazinele în Statele Unite ale Americii şi în Franţa, iar apoi în Mexic, Belgia, Suedia sau Grecia. Sub umbrela Inditex a lansat noi mărci de îmbrăcăminte şi accesorii. În prezent, Inditex este un imperiu al modei, cu magazine deschise în mai bine de 80 de ţări din întreaga lume. Pe piaţa locală, compania a intrat în 2003.
Astăzi, Amancio este pe jumătate retras din afacere, lărgindu-şi orizonturile înspre domeniile imobiliar, petrolier sau turistic.
Tag: numire
-
Capitalistul săptămânii: Amancio Ortega
-
Holcim l-a numit director general pe Horia Adrian
Totodată, Horia Adrian preia responsabilităţi regionale, prin rolul de market head LafargeHolcim pentru Europa emergentă, care cuprinde Serbia, Bulgaria, Moldova şi Azerbaidjan. Managerii locali ai operaţiunilor grupului din ţările menţionate vor raporta direct către acesta, iar noile poziţii preluate de către Horia Adrian raportează direct către Marcel Cobuz, care a fost numit în luna decembrie la conducerea operaţiunilor LafargeHolcim pentru Regiunea Europa.
„Sunt bucuros să revin în cadrul Holcim România, compania în care mi-am început cariera, şi în operaţiunile din Europa, o regiune cu un istoric pozitiv în ceea ce priveşte performanţa. În România, avem o bază industrială solidă, o echipă cu o înaltă calificare, capacităţi reale de cercetare şi dezvoltare, şi beneficiem de sinergiile create în grup. Sunt convins că aceste avantaje ne vor ajuta să facem performanţă în pieţele în care operăm”, declară Horia Adrian, CEO Holcim România şi market head Europa emergentă.
Horia Adrian (48 ani) este absolvent al programului de masterat în Administrarea Afacerilor al Universităţii Anjou şi al programelor de licenţă şi de masterat în Inginerie Mecanică ale Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi. El s-a alăturat grupului LafargeHolcim în anul 2000 ca manager de proiect pentru diviziile Betoane şi Agregate ale Holcim România. În intervalul 2004 – 2010 a activat ca sales, marketing & logistics director şi apoi ca CEO pentru compania Garadagh Cement, subsidiara din Elveţia a grupului Holcim.
Rezultatele obţinute şi modelul său de management l-au recomandat pentru următoarele funcţii de conducere în cadrul grupului, la conducerea Holcim Rusia, CEO pentru Europa de Est şi zona CSI, CEO LafargeHolcim în Orientul Mijlociu. Înainte de a fi numit CEO al Holcim România, Horia Adrian a ocupat poziţia de head of business transformation pentru grupul LafargeHolcim.
Holcim (România) S.A., care activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcţii din România, deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare, 13 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi terminale de ciment în Bucureşti, Turda şi Roman. Holcim are aproximativ 800 angajaţi în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei şi pagina de Facebook.
Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge şi Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experienţă combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii îşi propune să intre într-o nouă eră de tehnologii şi inovaţii de vârf în industria materialelor de construcţii, pentru a face faţă provocărilor secolului 21.

CEO-ul GSK România, promovat la nivel regional
În calitate de General Manager al GSK România, din septembrie 2016, Andre s-a concentrat pe creşterea prezenţei deja puternice a GSK pe piaţa locală, pe implementarea de soluţii inovatoare şi schimbări în modelul de business, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei. Mai mult decât atât, abilităţile lui Andre de lider, implicarea sa proactivă şi contribuţia sa la dezvoltarea politicilor publice în sistemul de sănătate au fost recunoscute de asociaţiile de afaceri cum ar fi Consiliul Investitorilor Externi, în cadrul căruia a fost ales ca membru al Consiliului de Administraţie, ocupându-se totodată şi de coordonarea Grupului de Lucru pe Sănătate al Consiliului, din septembrie 2018.
Datorită calităţilor sale de lider, împreună cu performanţa sa puternică în România, cea mai mare piaţă din această regiune, numirea lui Andre este o evoluţie naturală. În noul său mandat Andre va fi responsabil de continuarea furnizării indicatorilor de performanţă globali ai Grupului, de stimularea inovării în ţările din regiune şi de consolidare a poziţiei GSK ca o companie de încredere.
Andre va conduce activităţile din această regiune din România, unde este stabilit împreună cu familia sa. El va continua să coordoneze echipa GSK România până când va fi anunţat un succesor. Noul Director General al GSK România va fi comunicat în curând.
“De când m-am alăturat echipei din România, mi-au atras atenţia recunoştinţa şi bunătatea oamenilor. Fiind parte din povestea acestei regiuni, în calitate de General Manager pentru România, am inteles complexitatea acestei zone, oportunităţile pe care le avem în faţa noastră şi provocările pe care trebuie să le depăşim. Sunt încântat să preiau noua poziţie, deoarece aceasta reprezintă un pas important înainte şi o mare şansă de a continua activitatea şi iniţiativele dezvoltate în Europa de Sud-Est. România a fost o experienta minunată pentru mine şi aştept cu nerăbdare să preiau provocările pe care această regiune le oferă”, Andre Vivan da Silva, VP & GSK Cluster Area Director South East Europe.
Înainte de rolul său de General Manager al GSK România, Andre a fost Vicepreşedinte al Primary Care şi Commercial Operations din Italia începând cu 2014 şi a contribuit la creşterea competitivităţii pe segmentul Primary Care din Italia.Andre s-a alăturat echipei GSK în 2009, ca Specialty Business Unit Director, în Brazilia. În 2012, a fost numit Head of Academy, Commercial Excellence EMA, conducând divizia regională de Operational Planning, Sales şi Launch Excellence iar în 2013 a fost numit Head of Business Planning, China. Înainte de a se alătura GSK, Andre a ocupat diferite funcţii executive în departamentele comerciale din industria farmaceutică, precum Schering Plough, Organon, Lundbeck şi Eli Lilly.
Andre Vivan are un master în Administrarea Afacerilor Internaţionale la Universitatea Bournemouth UK. El a preluat rolul de la Sally Storey, care a fost numită Vicepreşedinte şi General Manager în cadrul Gulf Cooperation Council, începând cu data de 1 ianuarie 2018.
-
Lenovo îl numeşte pe Ivan Bozev în funcţia de Director Executiv pentru Europa Centrală şi de Sud-Est
El va fi responsabil cu asigurarea unei creşteri continue a activităţii diviziei de PC-uri a Lenovo în Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi alte şase ţări est europene. Ivan Bozev va raporta către Francois Bornibus – Preşedintele EMEA Lenovo – şi îşi va desfăşura activitatea la sediul Lenovo din Sofia, Bulgaria.
Ivan Bozev lucrează în cadrul Lenovo de peste 17 ani. Acesta a avut diferite funcţii în cadrul grupului, care l-au ajutat să înţeleagă diverse modele de business şi tipologii de comportamente ale clienţilor din Europa de Sud-Est.
Ivan Bozev deţine o diplomă de master obţinută în cadrul Universităţii Tehnologice din Viena. El locuieşte în Sofia, iar pasiunile lui includ schiatul, înotul şi călătoriile.
-
CSM, aviz negativ pentru propunerile lui Cătălin Rădulescu pe legile justiţiei
Consiliul Superior al Magistraturii a emis un aviz negativ faţă de propunerile lui Cătălin Rădulescu şi semnate de mai mulţi deputaţi de modificare a legilor justiţiei, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.
„Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora ar trebui să fie numiţi de Senatul României, având în vedere că acesta din urmă exercită un mandat de reprezentativitate dat de popor ca deţinător al suveranităţii naţionale. Propunerea ar trebui să aparţină ministrului Justiţiei, ca reprezentant al ministerului care veghează la respectarea puterii judecătoreşti, ca una dintre cele trei puteri statale fundamentale. De asemenea, este necesar avizul CSM, ca reprezentant al magistraţilor”, se arată în expunerea de motive a propunerii lui Cătălin Rădulescu, de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Bogdan Despescu, demis de la conducerea Poliţiei Române. Cătălin Ioniţă, numit pentru 6 luni
Prim-ministrul interimar Mihai Fifor a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Bogdan Despescu din funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.
Totodată, Fifor a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de şase luni, în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru-Cătălin Ioniţă.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Alt mare producător românesc a intrat în insolvenţă
Preşedintele Tribunalului Specializat Cluj, Răzvan Costea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost numit şi un administrator judiciar care va face propuneri în funcţie de stuaţia pe care o constată la SC Clujana SA.
”Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea de insolvenţă a SC Clujana SA, s-a dechis procedura generală a insolvenţei şi s-a numit administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania. Se va depune un raport, iar administratorul judiciar va face propuneri în funcţie de situaţia pe care o constată la debitoare. Ulterior se va putea discuta despre reorganizarea societăţii sau intrarea în faliment”, a spus Costea.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Aurelia Luca a fost numită managing director al Skanska Property România
În noua sa poziţie, Aurelia Luca va continua misiunea Skanska de a dezvolta clădiri de birouri sustenabile . Skanska este prezentă în România de 6 ani. Operaţiunile companiei se vor desfăşura în continuare în Bucureşti, unde este deja prezentă în zonele de centru-vest şi nord ale capitalei, prin proiectele Campus 6 (Politehnică) şi Equilibrium (Floreasca – Barbu Văcărescu).
“Sunt extrem de mândră să fiu liderul şi în acelaşi timp parte a unei echipe de oameni profesionişti, entuziaşti şi dedicaţi. Împreună vom continua fără îndoială drumul pe care am pornit in 2011”, Aurelia Luca, managing director, Skanska România.
Promovarea în noul rol înseamnă şi că Aurelia Luca va fi prima româncă aflată în consiliul de management regional al Skanska CDE (Commercial Development Europe) – ce are ca rol coordonarea activităţilor grupului suedez în România, Ungaria, Cehia şi Polonia.
Aurelia Luca are un Master în Economia Imobiliară, la Academia de Studii Economice Bucureşti şi mai bine de 16 ani de experienţă în domeniu, alăturându-se companiei în 2012 ca leasing manager şi devenind apoi country director la începutul anului 2016.
Compania este prezentă pe plan local din 2011 şi este parte a grupului suedez Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară şi construcţii. Proiectele Skanska România vin ca răspuns la cererea de spaţii noi şi inovatoare din România, iar soluţiile sustenabile pe care le integrează ajută angajaţii să îşi atingă potenţialul maxim.