BusinessMagazin

Tag: nume

  • Istoria fondatorului celor mai cunoscute cristale din lume. Astăzi compania are venituri de peste 3 miliarde de dolari

    Daniel Swarovski s-a născut pe 24 octombrie 1862, în Georgenthal bei Gablonz, Boemia, pe atunci Imperiul Austriac (azi Jiřetín pod Bukovou, Republica Cehă), în familia lui Franz Anton şi a Helenei Swarovski. Regiunea în care s-a născut este renumită pentru maeştrii în tăierea sticlei. Tatăl său deţinea de altfel, ca mulţi alţi bărbaţi din zonă, o fabrică axată pe acest meşteşug.

    Tânărul Swarovski a învăţat de la el arta tăierii sticlei. A avut parte însă şi de o educaţie aleasă la şcoli din Paris şi Viena. Cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Electricitate din 1883, organizată în capitala Austriei, Swarovski l-a întâlnit pe František Křižík, un inventator şi electrician ceh, şi a devenit la rândul său interesat de acest domeniu.  În 1887, el s-a căsătorit cu Marie Weis, cu care a avut trei fii: Fritz, Alfred şi Wilhelm.             

    În 1892, folosindu-se de cunoştinţele de electricitate dobândite înainte, Swarovski a patentat o maşină electrică de tăiat şi şlefuit, care facilita producţia de bijuterii din cristal. Până atunci, cristalul era tăiat manual, aşa că invenţia sa uşura mult munca depusă. Noul procedeu era mult mai precis.

    În 1895, a imigrat în Austria şi a stabilit un parteneriat cu Armand Kosman şi cu Franz Weis, cumnatul său, alături de care a pus bazele companiei A. Kosmann, D. Swarovski & Co. Împreună, au construit o fabrică de prelucrare a cristalelor în Wattens, Tirol. Prezenţa unei centrale hidroelectrice în localitate s-a pliat foarte bine pe nevoile maşinii patentate de Swarovski, care era un mare consumator de energie. În 1899, a fost creat primul logo al companiei, o floare de colţ, înlocuit, mai târziu, de literele S.A.L. Ulterior, în 1988, logoul companiei a fost schimbat din nou cu cel actual, reprezentat de o lebădă.

    În 1908, cei trei fii ai antreprenorului s-au alăturat companiei, care a devenit astfel un business de familie. Cererile au crescut şi compania a început să se extindă. Investitorul a angajat 200 de oameni, iar produsele sale au ajuns, rapid,  în toată Europa.

    Deoarece, comparativ cu diamantele, bijuteriile Swarovski aveau un preţ mult mai mic, acestea erau apreciate nu doar de elita societăţii, ci şi de clasele mijlocii, cărora diamantele, prea scumpe, le erau inaccesibile. Însă, odată cu începerea primului război mondial, cererea pentru bijuterii în Europa a scăzut simţitor. Aşa că, în 1919, Swarovski a inovat piaţa de unelte abrazive şi de tăiere prin fondarea companiei Tyrolit, cu produse destinate şlefuirii şi lustruirii cristalelor. În 1949, unul dintre fiii antreprenorului, Wilhelm Swarovski, a fondat Swarovski Optik KG, în Absam, Tirol.

    În 1977, compania Swarovski a intrat şi pe piaţa din Statele Unite. Odată cu creşterea popularităţii, compania a atras atenţia caselor de modă, intrând astfel în industria fashionului. În anii ’50, Swarovski a avut colaborări cu creatori de modă celebri, precum Coco Chanel, Elsa Schiaparelli sau Cristobal Balenciaga. Colaborările cu industria de fashion continuă şi în prezent. Prada, Dolce & Gabbana şi Valentino sunt doar câteva dintre casele de modă care folosesc produsele Swarovski în creaţiile lor. Daniel Swarovski a murit pe 23 ianuarie 1956.

    Anul trecut, grupul Swarovski a avut o cifră de afaceri de 3,36 miliarde de dolari, din care 2,6 miliarde au fost generate de divizia de cristale, Swarovski Crystal Business, unde sunt produse bijuterii Swarovski şi cercei Swarovski şi altele. Compania are în jur de 32.000 de angajaţi în 2.800 de magazine proprii sau partenere, deschise în toată lumea. Compania Tyrolit are venituri de 635 de milioane de dolari şi 4.260 de angajaţi.

  • PRIMA ŢARĂ din Europa care anunţă că ÎŞI SCHIMBĂ NUMELE

    Skopje şi Atena au fost de acord anul acesta să intensifice negocierile pentru a încheia disputa care blochează aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană şi NATO.

    Grecia, care deţine drept de veto în ceea ce priveşte admiterea în ambele organizaţii, consideră că denumirea fostului stat iugoslav reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă acelaşi nume.

    Macedonia, care speră că problema va fi rezolvată înainte de summitul NATO care va avea loc în luna iulie la Bruxelles, a sugerat folosirea unui calificativ geografic pentru a diferenţia denumirea celor două teritorii.

    “Sugestiile sunt Republica Macedoniei de Nord, Republica Macedoniei de Sus, Republica Macedonia Vardar şi Republica Macedoniei (Skopje)”, a declarat premierul Zoran Zaev, în urma unui summit al statelor din Balcanii de Vest, ţinut la Londra.

  • Povestea celui care a creat unul dintre cele mai cunoscute branduri de căşti din lume

    Andre Romelle Young (Dr. Dre) s-a născut pe 18 februarie 1965, în Compton, California. A primit cel de-al doilea nume, Romelle, după numele trupei de R&B a tatălui său, The Romells. După divorţul părinţilor, în cea mai mare parte a copilăriei a fost crescut de bunica sa, şi, după ce a schimbat mai multe şcoli, a abandonat în cele din urmă liceul, din cauza violenţei bandelor de tineri şi a rezultatelor şcolare slabe.

    Pe 15 decembrie 1981, la doar 16 ani, i s-a născut primul fiu, Curtis, din relaţia cu Cassandra Joy Greene, care avea pe atunci 15 ani. Crescut de mama sa, Curtis şi-a întâlnit tatăl abia la vârsta de 20 de ani, după ce a devenit el însuşi rapper, cunoscut ca Hood Surgeon.

    Din diferite relaţii ulterioare, Dr. Dre a mai avut trei copii, iar în 1996 s-a căsătorit cu Nicole Threatt, cu care are un fiu, Truice, şi o fiică, Truly.

    Porecla Dr. Dre este un mix între cea iniţială, Dr. J, inspirată din numele jucătorului său de baschet preferat, Julius Erving, şi primul său nume, Andre. Titlul de Dr. se referă la talentul său ca DJ, un fel de doctor în mixologie, cum îi plăcea să spună.
    Dr. Dre şi-a început cariera muzicală în trupa World Class Wreckin’ Cru, dar faima a venit mai târziu, când a devenit membru în trupa de hip-hop N.W.A. (Niggaz Wit Attitudes), din oraşul său natal, alături de Eazy-E, Ice Cube, MC Ren şi DJ Yella. Cântecele lor conţineau în principal versuri explicite, controversate, şi detalii despre violenţa vieţii de pe străzi.

    În 1992 a lansat primul album solo, The Chronic, în colaborare cu casa de discuri Death Row Records, care l-a propulsat anul următor în topul celor mai bine vânduţi artişti americani şi i-a adus un premiu Grammy pentru piesa Let Me Ride. |n acelaşi an, a produs albumul de debut al rapperului Snopp Dogg, Doggystyle. În 1996, a înfiinţat propria casă de discuri, Aftermath Entertainment.

    În 2006, Young a fondat compania Beats Electronics, alături de Jimmy Iovine, iar în iulie 2008 a lansat primul său brand de căşti, Beats by Dr. Dre. În 2014, compania a fost cumpărată de gigantul tehnologic Apple Inc., contra sumei de 3 miliarde de dolari. A fost cel mai mare contract încheiat de Apple şi i-a adus lui Young statutul de cel mai bogat om din hip-hop, surclasându-l astfel pe rapperul P. Diddy.

    În mai 2013, Young a donat, alături de Jimmy Iovine, suma de 70 de milioane de dolari Universităţii de Sud din California, pentru a înfiinţa Academia de Arte, Tehnologie şi Inovaţie în Business, care le poartă numele.

    De-a lungul anilor, Dr. Dre a fost acuzat de violenţă fizică de câteva dintre partenerele sale, dar şi de prezentatoarea televiziunii Fox, Dee Barnes, incident pentru care a fost amendat cu 2.500 de dolari şi a primit o pedeapsă de 240 de ore de muncă în folosul comunităţii. Ulterior, şi-a cerut public scuze tuturor femeilor pe care le-a abuzat.

    Pe lângă antreprenoriat şi cariera muzicală, Dr. Dre s-a implicat şi în industria cinematografică, având câteva apariţii în producţii precum Set It Off, The Wash şi Training Day. Ca producător, pe lângă o serie de comedii negre şi filme horror, a realizat în 2015, alături de rapperul Ice Cube, filmul biografic Straight Outta Compton, despre trupa N.W.A.

    Pe parcursul carierei, Dr. Dre a câştigat şase premii Grammy şi două premii MTV. |n prezent, averea sa se ridică la 740 de milioane de dolari. Vânzările companiei Beats Electronics au generat, în 2015, aproximativ 800 de milioane de dolari.
     

  • Tataee de la B.U.G. Mafia a părăsit definitiv România

    La vârsta de 41 de ani, Tataee de la B.U.G. Mafia, pe numele său real Vlad Irima, a luat decizia de a părăsi România. Rapperul român, împreună cu soţia lui, Mona, şi cei trei copii ai lor s-au mutat, aşadar, pe tărâm iberic.
     

    Tataee de la B.U.G. Mafia a ales să trăiască de-acum înainte în Barcelona. A afiormat că va mai veni în România numai în vizită.

    “Încă mi se pare ireal că soţia, eu şi armata noastră de trei copii ne mutăm la Barcelona. O călătorie doar dus! Visele devin realitate. Munceşte ca un superstar în ţara ta natală, trăieşte ca un tip privat într-o ţară mai caldă. O să iau în considerare acceptarea unui premiu pentru întreaga carieră în prima zi după ce am murit, poate voi realiza cel mai epic ***** în ultima zi din viaţa mea”, a postat Tataee de la B.U.G. Mafia pe reţelele de socializare.

    Vlad Irimia, cunoscut în special ca Tataee, este un rapper şi producător muzical român. El este unul din fondatorii formaţiei B.U.G. Mafia. Adesea el este considerat a fi unul din pionerii versiunii de gangsta rap românesc, un stil de muzică apropiat versiunii originale americane, dar care mai include progresie de acorduri derivată din funk, jazz sau mai nou, din muzică electronică, scrie realitatea.net

  • Pariul pe informaţie, petrolul secolului al XXI-lea

    Numele nu dezvăluie legăturile acestuia cu România, ţara unde a locuit până la 15 ani, înainte de a pleca în hexagon, unde a devenit inginer, apoi antreprenor. Theodore Michel Vrangos, pe jumătate român, este cofondator al i-Tracing, cel mai puternic pure player independent din domeniul securităţii cibernetice, un business de 20 de milioane euro anul trecut, cu 150 de clienţi din toată lumea printre care giganţi precum Carrefour, Société Générale sau Credit Agricole. Iar dacă povestea nu era destul de complexă, în scenă a intrat recent şi fondul de investiţii Keensight Capital, controlat de familia Rothschild, una dintre cele mai bogate şi puternice din lume.

    Să începem cu începutul. Cine este Theodore Michel Vrangos? ”Mama este pe jumătate româncă şi pe jumătate franţuzoaică“, povesteşte antreprenorul. Bunicii săi s-au cunoscut în 1910 la Sorbona, unde bunicul său urma un doctorat. ”Apoi el a convins-o pe bunica să vină în România, unde au trăit de altfel toată viaţa, astăzi fiind înmormântaţi la cimitirul Bellu.“

    Tatăl său provenea dintr-o familie cu origini greco-macedonene, dar care venise în România cu afaceri, bunicul patern deschisese o fabrică de ciocolată aici. Familia tatălui său a fost apoi expulzată odată cu instalarea regimului comunist, dar tatăl lui Theodore Michel Vrangos a rămas. ”Aşa că eu m-am născut în România şi am şi trăit aici până la vârsta de 15 ani.“

    Era 1979-1980 când familia sa a decis să plece în Franţa, prima destinaţie fiind însă Grecia, unde locuiau încă bunicii paterni. ”Am mers la Salonic, iar pe mine m-au înscris la Pinewood College.“ Văzând nivelul de matematică de acolo, părinţii săi au decis să îl trimită singur înapoi în România vreme de un an de liceu pentru a învăţa matematică, astfel ca atunci când ajunge în Franţa să se poată înscrie la un liceu bun. După liceu a absolvit şcoala de ingineri Grande École D’Ingenieurs, care este diferită de celelalte facultăţi din Franţa.

    Apoi a plecat în Anglia pentru un Master of Sciences care a durat un an şi jumătate. ”Acolo am ajuns să fac şi un internship în consultanţă, la o companie devenită astăzi PwC.“ în 1991 îşi înfiinţa prima sa firmă, în domeniul consultanţei, alături de trei asociaţi. După şase ani au vândut-o grupului Dimension Data din Africa de Sud, astăzi un gigant cu afaceri de 8 mld. euro, cu prezenţă în 47 de ţări şi 28.000 de salariaţi. în 1996, la Paris, era fondată firma Ciber Networks, care după cum îi spune şi numele activa în domeniul securităţii cibernetice.

    Această companie a fost fondată de Theodore Michel Vrangos alături de un partener francez care i-a rămas alături în business până astăzi; sunt acţionari împreună şi în firma actuală – i-Tracing. ”Pe la jumătatea vieţii acestei companii, am vândut pachetul majoritar către grupul Omnicom, unul dintre cei mai mari jucători din media, listat la bursa de la New York.“ Apoi, la nouă ani de la momentul fondării, în 2005, au făcut exit cedând businessul către BT, fostul British Telecom Franţa.

    Astfel a apărut i-Tracing în 2006, o companie specializată în cybersecurity. ”|n total, eu am înfiinţat 11 companii, de la firmă de head-hunting – Human Eye – la alte mici firme adiacente businessurilor principale.“

    Antreprenorul spune că i-Tracing este din acelaşi domeniu mare de activitate ca şi Ciber Networks, dar de fapt cele două fac lucruri total diferite. Ciber Networks a fost o companie utilă în primii ani ai internetului, care acoperea nevoi de bază. ”Aduceam din Israel tehnologie CheckPoint în 1996. Astăzi ne ocupăm de protecţia informaţiei, nu a maşinilor. Informaţia este petrolul secolului al XXI-lea.“

    Printre altele, compania i-Tracing face astăzi audit IT, se ocupă de detecţia intruziunilor şi a furtului de informaţii. Mulţi dintre clienţii firmei sunt prezenţi în România, ba chiar au SOC  Society Operation Center  local, au antene de securitate amplasate aici pentru protecţia sistemelor. ”Noi le concepem, le implementăm şi-i ajutăm să le opereze. Diferenţa este colosală faţă de acum zece ani, atacurile cibernetice sunt mult mai subtile“, povesteşte antreprenorul, pe care l-am cunoscut în timpul uneia dintre vizitele sale în România. El vine lunar pentru întâlnirile cu clienţii.

    Tot cam la fel de des merge şi la Londra, unde există o sucursală a businessului. ”Cunosc toţi clienţii. Timpul mi-l împart în special între Paris şi restul Franţei. Eu mă ocup şi de recrutare şi de achiziţii.“

    i-Tracing are filiale în Hong Kong, Marea Britanie şi Elveţia. |n fiecare dintre aceste ţări compania a trimis ingineri francezi, pentru că trebuie să fie aproape de clienţi. Prima filială deschisă a fost la Londra în 2013, unde băncile franceze aveau şi au încă filiale importante. Brexitul ar putea produce însă schimbări pe viitor.

    ”Primii noştri clienţi au fost Crédit Agricole, Sanofi şi Carrefour. A urmat apoi SFR, legat atunci de Vodafone.“ Acum firma i-Tracing are peste 150 de clienţi, dintre care 53 sunt veniţi doar anul trecut. Pe listă se numără şi publicaţia Les Echos din Franţa.

    ”Clienţii ne-au ales pentru că aveam un track record bun în Paris în IT. Există un ecosistem IT şi lumea ne ştie.“ Ca start-up trebuie să fii creativ şi să ai o poziţionare bună, să alegi şi momentul potrivit pentru lansare. Nu trebuie să fii «nice to have», ci «have to have», explică antreprenorul. ”|mi amintesc că în primele trei luni am avut întâlniri cu patru clienţi şi fiecare ne-a dat o idee pe care nu o aveam.“

    A mers la un meeting cu un client din industria bancară şi i-a oferit ideea de a se ocupa de cei care creează profiluri false pentru a lua credite fără a le mai rambursa apoi. Asta se întâmpla acum mai bine de un deceniu, în primele luni de activitate. Businessul a ajuns la afaceri de 20 mil. euro anul trecut şi pentru 2018 are bugetată o creştere de peste 25%. ”Ca să ne menţinem pure player independent trebuie să creştem foarte repede.“

    Anul trecut, la final de septembrie, fondul de investiţii Keensight Capital − fostul R Capital Management şi divizia de investiţii a grupului Rothschild − a intrat în acţionariatul i-Tracing, cumpărând 33% din acţiuni. Theodore Michel Vrangos nu oferă date despre valoarea acestei tranzacţii, care a avut de partea cumpărătorului una dintre cele mai influente familii din lume.

    În 1744 se năştea primul membru al celebrei dinastii Rothschild, o familie de bancheri cunoscută în cele mai selecte cercuri de interes din lume. Mayer Amschel Rothschild era ceea ce germanii numeau ”Hoffaktor„, un bancher evreu care gestiona finanţele nobilimii europene. Mai târziu, Mayer şi-a trimis copiii în toată Europa, de la Londra, Paris şi Frankfurt până la Viena şi Napoli, pentru a pune bazele unuia dintre cele mai complexe sisteme bancare din lume. Businessul familiei s-a extins apoi şi în alte domenii de activitate, de la imobiliare la IT.

    ”Am fost curtaţi de mai multe fonduri. Noi suntem patru acţionari − doi fondatori şi doi angajaţi deveniţi acţionari. Avem şi alţi zece oameni cheie în companie. Am negociat puternic pentru că am vrut şi vrem să rămânem majoritari.“
    Compania de securitate cibernetică i-Tracing are astăzi 150 de angajaţi, însă se află în plin proces de recrutare. De fapt, din cauza lipsei grave de talente pe piaţa din Franţa, Theodore Michel Vrangos spune că se uită şi la piaţa din România. El este de părere că guvernul local ar trebui să investească masiv în IT. |n Franţa sunt multe programe care sprijină industria IT prin facilităţi fiscale pentru companiile tech.

    ”Căutăm ingineri în securitate care să ofere şi consultanţă. Analizăm chiar posibilitatea deschiderii unui centru în România. Am avut un CTO (chief technology officer) român, dar nu mai este la noi. |n rest nu avem alţi români în echipă, deşi ştiu că sunt cunoscuţi în piaţă ca fiind buni profesionişti.“

    Antreprenorul spune că firma i-Tracing are două direcţii principale de dezvoltare. |n primul rând, ”vrem să ne dezvoltăm organic şi să continuăm angajările. Avem în plan să ajungem la 200 de persoane anul acesta.“ Antreprenorul Theodore Michel Vrangos spune că, pe lângă faptul că găsesc greu oameni, se confruntă şi cu o serie de plecări.

    Mulţi dintre cei care pleacă aleg să se relocheze în provincie, deci nu este vorba de o mutare la concurenţă. Viaţa la Paris este scumpă, iar salariile sunt similare cu cele din alte oraşe mari din Franţa. ”Circa 15 ingineri au plecat de la noi anul trecut, iar mai bine de jumătate au ales să se relocheze, au plecat în oraşele lor natale.“ Preţurile din sectorul imobiliar fac diferenţa în luarea unei astfel de decizii: în Paris costul este de 10.000 de euro/mp, pe când în Bordeaux sau Lyon preţurile sunt de trei ori mai mici, spune antreprenorul.

    El adaugă că i-Tracing plăteşte angajaţii la preţul pieţei, mai exact un inginer junior câştigă 3.000 – 3.500 de euro brut pe lună. După circa zece ani, când ajunge pe la 35 de ani, câştigul urcă la 50.000-55.000 de euro brut pe an.

    ”O a doua direcţie de dezvoltare pentru noi va fi realizarea de achiziţii. Suntem cel mai puternic pure player independent pe o piaţă de securitate cibernetică dominat dominată de corporaţii. Ne batem cu Atos, cu Orange, care are o filială specială Cyberdefense, şi cu CapGemini.“

    Antreprenorul estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 25-27 mil. euro, fără să ţină cont de viitoarele achiziţii. ”Vrem însă să cumpărăm două companii, fie amândouă din Franţa, fie una de pe piaţa noastră şi o alta din Elveţia sau Germania de Sud, o zonă puternic industrializată. Purtăm discuţii cu şase societăţi.“ După aceste preluări compania ar urma să ajungă la 250-300 de ingineri.

    Pentru că antreprenorii vor să rămână majoritari în business şi pe viitor, achiziţiile se vor face prin finanţare bancară, nu cu bani de la fond, deci prin diluarea participaţiei lor. După ce a fondat 11 firme şi a făcut deja o serie de exituri către giganţi internaţionali, antreprenorul Theodore Michel Vrangos nu se gândeşte la o nouă vânzare, ci la dezvoltare.

  • Cum arată fraţii şi surorile celor mai cunoscute vedete din lume – GALERIE FOTO

    Cei de la Bored Panda au adunat imagini cu rudele vedetelor pe care le urmărim zilnic, iar lista e impresionantă.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • Cum a ajuns fiul fostului şef al Hotelului Continental de la maşini de lux, la livrat de pizza

    Cornel Urcan a fost una dintre persoanele cele mai cunoscute ale Timişoarei. În anii 1990, dar şi înainte de Revoluţie, numele său a fost asociat cu cel al Hotelului Continental. 

    O spune chiar şi fiul său, Tinel Urcan: „Hotelul a fost copilul lui”. De fapt, la un moment dat, chiar numele complexului devenise „Continental-Cornel”. În final, tocmai această adevărată obsesie avea să-i fie fatală fostului om de afaceri, un personaj pentru care trecerea de la succes la eşec total a fost dintre cele mai abrupte care s-au văzut vreodată, scrie renasterea.ro.

    Copil de bani-gata, pasionat de muzică

    Urcan-senior a lucrat la Continental de când s-a înfiinţat hotelul. A fost chelner, apoi a ajuns director, pentru ca, după 1989, să preia afacerea pe cont propriu. Mai întâi a luat imobilul în chirie, apoi contractul s-a transformat într-unul de leasing.

    Au fost vremuri frumoase, în care numele Urcan era unul cu foarte mare greutate în Timişoara, mai ales că se ştia că la „Conti” cam aveau uşa deschisă mai-marii vremurilor respective, de la politicieni, la poliţişti şi vedete din show – biz.

    Cornel Urcan are un fiu, Tinel, pe care, la acea vreme, mai toţi tinerii îl invidiau pentru situaţia sa: maşini de lux, haine scumpe şi iubite care câştigaseră concursuri de miss.

    Desigur, şi Tinel Urcan a fost un răsfăţat al acelor timpuri, numai că tatăl său i-a şi pretins unele lucruri. De exemplu, marele boss de la „Conti” a ţinut neapărat ca fiul său să devină muzician.

    Pentru asta, Tinel Urcan a urmat cursurile şcolilor cu profil muzical până la terminarea liceului. „Chiar am câştigat unele concursuri, iar tata m-a încurajat mereu”, spune Tinel.  Urcan-junior conducea atunci cele mai avangardiste modele de maşini. Era normal să roiască şi fetele în jurul său. Nu e de mirare că Tinel Urcan umbla doar cu foste miss-uri, pentru că trebuia să ţină la etichetă.

    Totuşi, „play-boy”-ul de acum 15-20 de ani ţine să aducă o nuanţă: „Eu umblam doar cu una, nu cu mai multe, cum se întâmplă acum. Am avut câteva relaţii lungi, de trei-patru ani. La fel a fost şi cu maşinile. Erau modele tari, dar aveam o singură maşină, nu zece, cum fac alţii în ziua de azi. Atunci, erau alte distracţii, mergeam la un grătar, la un chef, nu ştiam de droguri sau alte prostii, cum se întâmplă în vremea asta”.

    O cădere pe toate planurile

    Toate au fost bune şi frumoase până în anul 2001, când Cornel Urcan a fost arestat.

    „Am rămas fără nimic. Tata a pierdut hotelul, dar şi apartamentul în care stăteam în chirie. A fost o lucrătură, pentru că miza a fost hotelul. De aia l-au arestat pe tata, ca să îi ia hotelul. L-au acuzat de delapidare, dar cum putea el să fure tot de la el? În fine, a fost tare neplăcut”, îşi aminteşte Tinel. Vremurile frumoase au apus brusc, fetele s-au reorientat, iar maşinile de fiţe au rămas doar amintiri.

    „Nici nu am mai avut maşină. Mai îmi împrumutau, câteodată, prietenii autoturismul lor, dar de foarte multe ori am mers cu tramvaiul. Am făcut de toate în acea perioadă. Am fost ospătar, iar apoi am cărat pizza acasă la oameni.

    Ce, e o ruşine să munceşti? Mie nu mi-a fost ruşine. Prietenii s-au împuţinat dintr-odată, au mai rămas doar câţiva, îi pot număra pe degete. Recunosc, au fost şi câţiva care ne-au ajutat, dar cât să îţi dea şi prietenii? Te ajută o dată, de două ori, dar nu mai mult, că doar nu îţi e nici mamă, nici tată”, spune Tinel Urcan.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Capitalistul săptămânii: Henry Nestlé

    Nestlé este una dintre cele mai importante companii multinaţionale din industria alimentară, cu o cifră de afaceri de aproximativ 89,5 miliarde de miliarde de euro. A avut la bază asocierea a două companii: una anglo-elveţiană producătoare de lapte care a fost întemeiată în 1867 de fraţii George şi Charles Page şi “Farine Lactée Henry Nestlé” creată de Henry Nestlé în 1866.

    Henry Nestlé este farmacistul german care a realizat produsul “Farine lactée”, o combinaţie de lapte de vacă, făină şi zahăr, pentru a-l vindeca pe copilul bolnav al vecinului. Aceasta a reprezentat piatra de temelie a companiei, numele, logoul şi primul produs pentru bebeluşi al companiei se datoreză fondatorului Henry Nestlé. Imigrant din Germania, Nestlé s-a orientat spre expansiune internaţională încă de la început, iar valorile lui – , flexibilitate, dorinţa de a învăţa, respect pentru oamenii din alte culturi – s-au transmis în continuare după ce acesta a dispărut dintre noi, în 1890.

    În prezent, Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare şi de băuturi din lume. Este prezentă în 191 de ţări şi are circa 328.000 de angajaţi. Compania oferă un portofoliu larg de produse şi servicii pentru oameni şi animale de companie; acesta cuprinde peste 2.000 de branduri, atât mărci de renume global, ca Nescafé sau Nespresso, cât şi produse locale cum ar fi JOE. Nestlé a intrat pe piaţa din România în 1995, în momentul de faţă având aproximativ 900 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, unde se află fabrica Nestlé. Compania a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de alimente şi băuturi, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie. Portofoliul Nestlé România cuprinde produse precum: băuturi (NESCAFÉ 3în1, NESCAFÉ Dolce Gusto, NESCAFÉ Gold, NESCAFÉ Brasero, Nesquik), dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight, Smarties), produse culinare (Maggi), hrană pentru copii (Nestlé Infant Nutrition), Nestlé Professional –  divizia de soluţii „out of home”, batoane şi cereale pentru micul dejun (Nestlé Fitness, Musli, Nesquik, Chocapic etc.) şi hrană pentru animale (Purina). Nescafe Dolce Gusto a deschis piaţa sistemelor de băuturi pe bază de capsule în România prin lansarea primului aparat de acest tip în septembrie 2009. La fabrica din Timişoara sunt produse napolitane (JOE), Nesquik şi specialităţile de cafea Nescafe 3în1.

     

     

  • La doar 25 de ani a transformat un singur hotel într-un imperiu de 19 miliarde de dolari

    Conrad Nicholson Hilton s-a născut pe 25 decembrie 1887, în San Antonio, New Mexico. Numele de Hilton vine de la ferma Hilton din Kløfta, Norvegia, unde s-a născut tatăl său.

    Hilton a urmat Goss Military Academy, colegiul St. Michael’s, colegiul de agricultură şi arte mecanice Mexico şi a fost membru în frăţia internaţională Tau Kappa Epsilon. În timpul primului război mondial a servit doi ani în Armata Statelor Unite.
    Încă din adolescenţă, Hilton a dat dovadă de bune abilităţi antreprenoriale, în timp ce lucra în magazinul tatălui său din Socorro County, New Mexico, transformat parţial într-un hotel cu zece camere.

    În 1919, la 25 de ani, cu gândul de a deveni bancher, a plecat în Texas, să cumpere o bancă. În schimb, s-a decis să achiziţioneze hotelul Mobley, cu 40 de camere, din Cisco. Deoarece noua afacere a avut succes, a continuat să cumpere şi să construiască hoteluri în tot Texasul. Primul hotel care i-a purtat numele a fost Dallas Hilton, deschis în 1925, iar prima unitate construită în afara Texasului a fost inaugurată în 1939, în Albuquerque, New Mexico, cunoscută astăzi ca Hotel Andaluz. În timpul Marii Crize, Hilton aproape a fost forţat să falimenteze după ce a pierdut câteva dintre hotelurile pe care le deţinea. În cele din urmă însă, a redobândit controlul asupra celor opt unităţi rămase.

    De-a lungul deceniilor următoare, s-a extins în regiunea vestică, spre California, şi în est, spre Chicago şi New York. Şi-a încoronat achiziţiile cu cel mai mare hotel din lume, Stevens Hotel din Chicago, redenumit Conrad Hilton, precum şi cu legendarul Waldorf-Astoria din New York.

    În 1946, investitorul american a pus bazele corporaţiei Hilton Hotels, iar în 1948 a fondat Hilton International Company. Între anii 1950 şi 1960, expansiunea mondială a companiei Hitlon, primul lanţ hotelier din lume, a facilitat atât turismul american, cât şi afacerile corporaţiilor americane din afara graniţelor. A fost şi prima companie de profil care a stabilit un anumit standard mondial pentru serviciile oferite în hotelurile sale.

    Ulterior, Hilton a preluat compania de credit Carte Blanche şi un procent din compania americană Crystal Sugar Company, precum şi din alte întreprinderi.

    În 1954, în hotelul Caribe Hilton din Puerto Rico a fost creat, de către Ramon Monchito Marrero, cocktailul care avea să devină celebrul Piña Colada. În 1958 Hilton şi-a publicat autobiografia, intitulată Be My Guest (Fii invitatul meu).
    O serie de universităţi i-au acordat antreprenorului diplome de onoare, printre care se numără Universitatea din Detroit şi Universitatea Sofia din Tokio. Hilton a avut trei soţii: Mary Adelaide Barron, actriţa Zsa Zsa Gabor şi Mary Frances Kelly, cu ultima fiind căsătorit până la moartea sa. Din prima căsnicie a avut trei fii: Conrad Nicholson Nicky Hilton Jr., William Barron Hilton şi Eric Michael Hilton, iar din cea de-a doua, o fiică – Constance Francesca Hilton.

    Hilton a murit din cauze naturale pe 3 ianuarie 1979, la 91 de ani. Moştenirea a împărţit-o între rude, fiica şi nepoţii săi, iar cea mai mare parte din acţiunile lanţului hotelier au fost lăsate fundaţiei Conrad N. Hilton, înfiinţată în 1944. În urma unei înţelegeri, fiului său, Barron Hilton, care îşi petrecuse cea mai mare parte a carierei ajutând la construirea lanţului hotelier, i-au revenit 4 milioane de acţiuni în cadrul companiei.

    În prezent, Hilton Hotels Corporation numără în jur de 570 de hoteluri răspândite la nivel mondial (fiind incluse şi proprietăţi temporare), peste 856.000 de camere şi aproape 170.000 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut s-a ridicat la 18,7 miliarde de dolari.

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.