Tag: Moda

  • Cum schimbă fintech-urile bankingul tradiţional. „Termenul fintech se referă mai degrabă la o industrie, este o modalitate nouă de a oferi produse bancare”

    Johan Gabriels a fost preşedinte şi director general al RBS România din septembrie 2009 până în 2012, el activând anterior ca director financiar în cadrul grupului, în Amsterdam şi Düsseldorf. În 2013 a devenit CEO al Băncii Carpatica, reuşind să salveze banca din Sibiu după trei ani grei, prin găsirea unui investitor care să facă o infuzie de capital şi să readucă instituţia în limitele de solvabilitate şi lichiditate. Ulterior, Banca Comercială Carpatica a fuzionat cu Patria Bank (fosta Nextebank) în 2017. Gabriels mai are în CV branduri precum Arthur Andersen, Eli Lilly, PepsiCo, Capital One şi MasterCard. Astfel, bancherul are expertiză în management financiar atât pe zona bancară, cât şi în domeniul bunurilor de larg consum.

    „Termenul fintech se referă mai degrabă la o industrie, este o modalitate nouă de a oferi produse bancare. O să vă dau un exemplu: dacă vă trimit acum un e-mail, o să îl primiţi în câteva minute sau chiar secunde. De ce ar dura câteva zile să vă trimit nişte bani? Fintech-urile îţi permit să faci totul mult mai repede, pentru că nu mai folosim sistemele vechi, tradiţionale”, explică Johan Gabriels. Există şi numeroase start-up-uri în zona fintech care sunt noi pe piaţă, iar acestea sunt mai inovatoare decât anumite departamente înfiinţate deja în băncile tradiţonale. „Nu trebuie să excludem nici ipoteza în care marii jucători de pe piaţa de tehnologie – Amazon, Google sau Facebook – se vor orienta către zona de banking, fie transformându-se în bănci, fie, mai probabil, prin asocierea cu un fintech”, adaugă el.

    Citiţi aici continuarea

  • Bancher de modă nouă

    Johan Gabriels a fost preşedinte şi director general al RBS România din septembrie 2009 până în 2012, el activând anterior ca director financiar în cadrul grupului, în Amsterdam şi Düsseldorf. În 2013 a devenit CEO al Băncii Carpatica, reuşind să salveze banca din Sibiu după trei ani grei, prin găsirea unui investitor care să facă o infuzie de capital şi să readucă instituţia în limitele de solvabilitate şi lichiditate. Ulterior, Banca Comercială Carpatica a fuzionat cu Patria Bank (fosta Nextebank) în 2017. Gabriels mai are în CV branduri precum Arthur Andersen, Eli Lilly, PepsiCo, Capital One şi MasterCard. Astfel, bancherul are expertiză în management financiar atât pe zona bancară, cât şi în domeniul bunurilor de larg consum.
    „Termenul fintech se referă mai degrabă la o industrie, este o modalitate nouă de a oferi produse bancare. O să vă dau un exemplu: dacă vă trimit acum un e-mail, o să îl primiţi în câteva minute sau chiar secunde. De ce ar dura câteva zile să vă trimit nişte bani? Fintech-urile îţi permit să faci totul mult mai repede, pentru că nu mai folosim sistemele vechi, tradiţionale”, explică Johan Gabriels. Există şi numeroase start-up-uri în zona fintech care sunt noi pe piaţă, iar acestea sunt mai inovatoare decât anumite departamente înfiinţate deja în băncile tradiţonale. „Nu trebuie să excludem nici ipoteza în care marii jucători de pe piaţa de tehnologie – Amazon, Google sau Facebook – se vor orienta către zona de banking, fie transformându-se în bănci, fie, mai probabil, prin asocierea cu un fintech”, adaugă el.
    Toate instituţiile financiare se supun anumitor norme, indiferent că vorbim de bănci sau instituţii nebancare, explică bancherul. „Cu toţii avem lucruri pe care le putem face şi lucruri care sunt interzise; într-un fel, fintech-urile sunt mai în siguranţă, pentru că nu avem o libertate atât de mare în ceea ce priveşte banii clienţilor, putem doar să primim şi să trimitem.”
    Din punctul său de vedere, e vorba nu de o alegere între bănci şi fintech-uri, ci de una între trecut şi viitor. Unele bănci folosesc tehnologii dezvoltate de fintech-uri, pentru că acestea din urmă propun un nou mod de a face banking. „Toate
    instituţiile financiare vor deveni fintech-uri, pentru că viitorul înseamnă digitalizare. Noi nu cerem românilor să renunţe la bănci, le cerem doar să ne acorde o şansă pentru a dovedi ce putem face pentru ei. Ne place competiţia.”
    Înfiinţată în 2009, Ebury este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creştere. Cu sediul central în Londra, Ebury oferă companiilor soluţii bancare pentru comerţul global. Compania serveşte peste 24.000 de clienţi corporativi, cu tranzacţii în peste 140 de valute. Fintech-ul oferă servicii financiare care sunt în mod obişnuit rezervate companiilor mari – finanţarea lanţului de aprovizionare, servicii valutare personalizate, gestionarea numerarului şi a riscurilor. Ebury a fost remarcată şi de publicaţiile internaţionale, fiind inclusă de Financial Times în topul companiilor europene cu cea mai rapidă creştere; între 2015 şi 2017, fintech-ul a fost prezent în Deloitte UK Technology Fast 50.
    Filiala locală este cel de-al 15-lea birou lansat de companie în 13 ţări de pe trei continente în ultimii 5 ani. Planurile Ebury includ deschiderea a 10 noi birouri la nivel global şi atingerea unui număr de 1.000 de angajaţi până la sfârşitul anului curent; în prezent, compania are în jur de 650 de angajaţi. „Anul acesta plănuim să deschidem alte 10 birouri şi am reuşit să facem plăţi în valoare de 12 miliarde de lire sterline la nivel global. Asta arată că facem ceva bine”, spune râzând Johan Gabriels.
    Având experienţa crizei financiare din 2007-2008, el spune că ceea ce face acum îi place mai mult: „Mă simt viu din nou, pot să construiesc ceva, nu doar să vând, să restructurez şi să mă ocup creanţe. Prefer să stau de vorbă cu clienţii şi să găsesc soluţii în loc să închid o bancă sau să caut capital pentru a compensa pierderile anterioare”.
    Ebury oferă două categorii de produse: servicii din zona plăţilor internaţionale, având capacitatea de a gestiona peste 140 de tipuri de valută, şi servicii de management al riscului. „Ascultăm clientul, încercând să aflăm ce fel de expunere va avea în faţa fluctuaţiilor valutare. În ultimul an, spre exemplu, dolarul a avut o evoluţie inconstantă faţă de euro – a fost 1,40, 1,03, 1,20 şi aşa mai departe. Dacă activezi în import-export, o asemenea fluctuaţie îţi generează un risc puternic. Noi venim cu soluţii prin care te poţi proteja de acest fenomen“, subliniază Johan Gabriels. „Dacă imporţi din China, în proporţie de 90% vei fi obligat să plăteşti în dolari, care e o valută extrem de volatilă. Primul lucru pe care îl poţi face este să spui: «Ştiu că voi cumpăra din China de 1 milion de dolari, valoarea actuală a dolarului este corectă, aşa că trebuie să mă asigur că voi avea acelaşi curs valutar şi peste 6 luni». Noi putem face acest lucru.“ Concret, Ebury cumpără suma respectivă şi o acordă sub formă de credit clientului.
    Deşi e un fintech, o companie axată pe tehnologie, filosofia Ebury este aceea de a avea o prezenţă fizică în birourile locale. „Poate părea ca un soi de contradicţie, pentru că poţi face toate aceste lucruri online; noi considerăm însă că cei care apelează la serviciile noastre au nevoie de sfaturi, de cineva care să îi ghideze, de un element de încredere.”
    Johan Gabriels spune că piaţa din România este mai apropiată de cele din Polonia sau Republica Cehă, existând încă nevoia unei mai bune educaţii financiare. Iar asta în condiţiile în care românii sunt obişnuiţi cu valutele străine, cele mai multe credite fiind acordate în alte valute decât cea locală. Bancherul remarcă însă faptul că nu se ştiu foarte multe lucruri despre cum te poţi proteja împotriva fluctuaţiei valutare.
    Cunoscând evoluţia Ebury pe alte pieţe, bancherul spune că are motive de optimism în ceea ce priveşte România. Mai exact, ţinta sa este adăugarea a 15-20 de noi clienţi în fiecare lună, notând de asemenea că Ebury se va concentra pe afacerile cu alte companii. „Există valoare şi în cadrul unor clienţi care vor să lucreze individual cu noi şi îi vom accepta, dar atenţia noastră se îndreaptă spre zona de B2B (business to business).” În ceea ce priveşte numărul angajaţilor în România, Johan Gabriels îl estimează la 15-20 de persoane până la finalul acestui an.
    „Nu pot să spun ce va urma, dar ştiu ce mi-ar plăcea să urmeze: totul se digitalizează, totul are legătură cu inteligenţa artificială, totul merge mai repede cu ajutorul tehnologiei”, încheie Johan Gabriels. „Dar va exista în continuare elementul uman, pentru că vei avea întotdeauna nevoie să discuţi cu cineva. Slujbele din sectorul financiar vor exista în continuare, dar într-o formă mai evoluată; nu vor mai fi oameni la tejghea care să pună ştampile sau să semneze, acele joburi vor dispărea. Dar rolurile de asistenţă, de consultanţă, acelea vor exista întotdeauna.”

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 23 iulie 2018

    COVER STORY: Câţi bani se fac din adrenalina noastră
     


    MANAGEMENT: “Bancher de modă nouă” 12

     


    SMART BUSINESS: Jucăria care ţine la distanţă gadgeturile  30

     


    STRATEGIE: Antreprenor global – în serie 44

     


    ANALIZĂ: Înapoi la meserie 36
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • De ce vor unii să iasă din tipare?

    „Mă decolorez de patru ori pe an, mă vopsesc o dată sau de două ori pe an cu vopsea permanentă şi de până la zece ori cu vopsea semipermanentă iarna. În anotimpul rece este nevoie de dublă decolorare ca să pot obţine păr alb sau argintiu, îmi place cum se asortează cu zăpada şi cerul înnorat”, spune Carol Turculeţ, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

    El povesteşte că s-a vopsit pentru prima dată înainte de a participa la prima ediţie a evenimentului East European Comic Con, când avea
    15 ani.

    „Prima dată m-am vopsit înainte să particip la prima ediţie a evenimentul East European Comic Con, în primăvara lui 2013, când aveam 15 ani. Personajul în care voiam să mă costumez avea părul portocaliu, dar eu nu obişnuiam să mă decolorez pe atunci şi m-am făcut vişiniu. Ulterior nu m-am mai vopsit până la începutul primului an de facultate, când m-am făcut brunet şi de atunci alternez culorile constant”, spune Carol Turculeţ.

    Specialiştii spun că unul dintre motivele pentru care bărbaţii se vopsesc este pentru a se conforma la un anumit grup, spre exemplu cel al hipsterilor.

    „Motivul psihologic pentru care bărbaţii se vopsesc este nevoia de noutate şi dinamism, de poziţie şi atitudine freestyle. De asemenea, poate fi şi nevoia de apartenenţă la un anumit stil, precum cel renumit al hipsterilor”, spune Alin Sebastian Godeanu, psiholog clinician specialist şi lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti.

    Carol Turculeţ spune că nu s-a vopsit niciodată la salon, el apelează la serviciile unui hairstylist doar pentru a se tunde şi se vopseşte acasă sau la prieteni, iar „în momentul vopsirii, oriunde aş fi, am grijă să am la mine strictul necesar: oxidant, vopsea, elastice şi clame mici deoarece am părul scurt, mănuşi şi pensule, dar şi suplimente precum balsam, mască de păr sau un borcan de ulei esenţial, în cazul în care simt părul uscat după vopsire”.

    El recurge la vopsitul permanent şi la decolorat de aproximativ şase ori pe an şi foloseşte vopseaua semi-permanentă de cel puţin zece ori pe an, mai des în sezonul rece. „Nu costă mult nici vopsirea propriu-zisă şi nici decolorantul. Înainte devenea costisitor când, fără experienţă fiind, îmi ardeam părul şi trebuia să achiziţionez măşti de păr, care costau 20 de lei pe doză şi era nevoie de trei doze pe săptămână, sau uleiul esenţial, pe care îl aplicam zilnic, şi nici acela nu era ieftin.”

    Ulterior a învăţat să se vopsească/decoloreze singur şi, astfel, pudra decolorantă şi oxidantul ajung să îl coste între 10 şi 20 de lei, „iar cea mai scumpă vopsea pe care am achiziţionat-o este cea ametist, pe care o am acum în păr, care a costat 25 de lei tubul. Nu consider că, în prezent, este un obicei costisitor”.

    Cristi Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi hairstylişti din România, priveşte la polul opus şi spune că mulţi bărbaţi se vopsesc pentru a acoperi firele albe de păr; pentru asta plătesc 200 – 250 de lei, iar vopsirea se repetă o dată la trei săptămâni.

    „Bărbaţii îşi doresc şi ei să arate mai bine. Unul dintre motivele pentru care se vopsesc este să-şi acopere părul alb, ceea ce este valabil mai ales în cazul celor care îşi câştigă existenţa prin imagine, precum cântăreţi, oameni de televiziune, oameni de presă sau cei care intră în contact cu publicul”, spune Cristi Pascu.

    El adaugă că vârsta este relativă, deoarece la bărbaţi părul alb începe să apară încă de la vârsta de 18 ani. „Am văzut băieţi care la 20 de ani aveau părul grizonat. Asta poate fi cool la început, dar la un moment dat te vopseşti, pentru că nu vrei ca la 30 de ani să arăţi de 50.”
    În acelaşi timp, Sebastian Godeanu spune că băieţii încep să se vopsească încă de la vârsta de 16 – 17 ani.

    Avantajul pe care îl aduce schimbarea culorii de păr la bărbaţi este cel legat de sentimentul de bunăstare, de aceea mulţi recurg la schimbarea culorii de păr pentru a fi în acord cu propria personalitate, adaugă Sebastian Godeanu, făcând referire la cei care abordează culorile vii, câteodată combinate.

    Dar cum cultura noastră nu se apropie atât de mult de cea asiatică, unde cei mai mulţi bărbaţi sunt vopsiţi în culori stridente, majoritatea bărbaţilor din România se vopsesc pentru a acoperi firele albe şi astfel nu există o culoare care să fie la modă sau care să fie preferată de bărbaţi, spune Cristi Pascu. „Nu există o culoare căutată de bărbaţi, pentru că ei îşi vopsesc părul din necesitate şi încearcă să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea lor naturală. E bine că în prezent vopselele sunt destul de avansate din punct de vedere tehnologic şi astfel poţi obţine un aspect perfect natural.”

    Stilistul adaugă că pentru bărbaţi moda este relativă, deoarece „suntem mai conservatori” şi atunci moda poate fi o tendinţă care ţine de statutul social şi de vârstă. „Poate fi ceva la modă pentru cei care sunt la nivel de business şi poate fi altceva la modă pentru cei care ies cu skateboardul în parc.”

    Însă, deşi bărbaţii care se vopsesc nu sunt prea bine văzuţi în România şi această schimbare este asociată cu imaturitatea, psihologul Sebastian Godeanu spune că femeile sunt atrase de bărbaţii care îndrăznesc să îşi asume aceste schimbări, mai ales într-o lume tradiţionalistă.

    „Am observat că femeile sunt atrase de bărbaţii vopsiţi, pentru că îndrăznesc să-şi asume personalitatea într-o lume tradiţionalistă, cum este a noastră. Chiar dacă multe femei asociază vopsitul părului cu imaturitatea, este apreciată iniţiativa”, adaugă Sebastian Godeanu.

  • Thomas Carlyle Ford

    Thomas Carlyle Ford (Tom Ford) s-a născut pe 27 august 1961 în Austin, Texas, în familia agenţilor imobiliari Shirley Burton şi Thomas David Ford. La vârsta de 11 ani, s-a mutat cu familia în Santa Fe, New Mexico, iar după absolvirea liceului a plecat la studii în New York.
    Ford s-a înscris la şcoala de design Parsons, iar în ultimul an de studii a petrecut un semestru la Paris, unde a lucrat ca intern în biroul de presă al casei de modă Chloé’s, post care l-a motivat în alegerea unei cariere în fashion.
    Tendinţele sale în materie de creaţii vestimentare au fost influenţate mai ales de era disco glamour a cluburilor. La terminarea studiilor, Ford a obţinut o diplomă în arhitectură.
    În ciuda lipsei de experienţă în fashion, Ford a insistat zilnic, timp de o lună, să obţină un job în compania de articole sportive a designerului american Cathy Hardwick. Mai târziu, ea a povestit că l-a primit la interviu cu intenţia clară de a-i tăia orice speranţă. Totuşi, la sfârşit, Ford era angajat. „L-am întrebat care sunt designerii săi preferaţi din Europa şi mi-a răspuns: Chanel şi Armani. După doi ani, a recunoscut că mi-a dat acest răspuns deoarece în acea zi purtam creaţii ale celor doi.” Între 1988 şi 1990, Ford a lucrat pentru brandul Perry Ellis, însă după doi ani s-a hotărât că este timpul pentru o schimbare. „Propria mea cultură mă inhiba. Prea mult stil în America înseamnă kitsch. Europenii, în schimb, îl apreciază”, a povestit acesta într-un interviu pentru New York Times.
    În 1990, Ford a fost angajat de casa de modă Gucci, aşa că a fost nevoit să se mute la Milano. În numai doi ani, a obţinut poziţia de director de design. El a depus o muncă asiduă în cadrul casei de modă şi uneori lucra 18 ore pe zi la 11 linii de producţie în paralel. În 1994, Ford a fost promovat în funcţia de director de creaţie şi, datorită inovaţiilor sale, vânzările casei de modă, care se afla în pragul falimentului când designerul fusese angajat, au crescut în 1995-1996 cu 90%, ajungând la valoarea de 4 miliarde de dolari.
    În 1999, Gucci a achiziţionat Yves Saint Laurent, iar Ford a fost numit directorul de creaţie al casei de modă. În 2004, în urma unor neînţelegeri, Ford a părăsit Gucci, experienţă care l-a devastat şi pe care a numit-o un fel de criză a vârstei de mijloc. După plecarea sa, a fost nevoie să fie angajate patru persoane pentru a acoperi volumul de muncă al acestuia.
    În 2006, designerul şi-a lansat propria casă de modă, pe care a numit-o Tom Ford, iar în poziţia de preşedinte al brandului a fost numit Dominico De Sole. Printre personalităţile care au purtat ţinute semnate Tom Ford se numără Michelle Obama, Beyoncé, Jennifer Lopez, Tom Hanks, Johnny Depp, Ryan Gosling şi Will Smith. Ford a creat şi ţinutele lui Daniel Craig pentru ultimele trei producţii ale seriei James Bond: Quantum of Solace, Skyfall şi Spectre. În 2013, rapperul Jay Z a lansat un cântec numit Tom Ford. Designerul s-a făcut cunoscut şi în industria cinematografică, prin regizarea producţiilor A Single Man (2009) şi Nocturnal Animals (2016), nominalizate la Oscar. Ford a fost criticat în numeroase rânduri pentru folosirea nudurilor feminine în campaniile sale.
    El este căsătorit cu jurnalistul Richard Buckley, cu care are o relaţie încă din 1986. Cei doi trăiesc în Italia. În 2013, averea designerului era estimată de site-ul therichest.com la peste 200 de milioane de dolari.

  • Soluţii pentru moda eco

    Printre soluţiile care ar putea-o ajuta se încadrează, în viziunea The Guardian, următoarele: tipărirea la imprimantă 3D a articolelor vestimentare la domiciliul clientului sau la magazin, eliminându-se astfel stocurile, şi confecţionarea hainelor din fibre textile obţinute din frunze de ananas sau tulpini de banani, din piele sau mătase obţinută cu ajutorul drojdiilor, colorate cu coloranţi naturali. O altă soluţie ar fi returnarea hainelor purtate firmei sau magazinului care le-a comercializat, care va plăti o sumă pentru ele, după care le va curăţa şi prelucra şi le va pune iar în vânzare, existând deja iniţiative de la brandul outdoor Patagonia sau retailerul John Lewis.

  • Transparenţa pe roţi

    Abloh, devenit anul acesta director artistic pentru colecţiile de modă masculină ale casei Louis Vuitton, afirmă că a luat decizia de a face trolerele transparente deoarece publicul ţintă pentru acestea este format din cei care pun mare preţ pe identitatea distinctă şi personalizarea produselor lor. Trolerele transparente vor costa circa 1.000 de dolari bucata şi vor fi disponibile în magazinele Rimowa de la finalul acestei luni.

  • Transparenţa pe roţi

    Abloh, devenit anul acesta director artistic pentru colecţiile de modă masculină ale casei Louis Vuitton, afirmă că a luat decizia de a face trolerele transparente deoarece publicul ţintă pentru acestea este format din cei care pun mare preţ pe identitatea distinctă şi personalizarea produselor lor. Trolerele transparente vor costa circa 1.000 de dolari bucata şi vor fi disponibile în magazinele Rimowa de la finalul acestei luni.

  • Cum au transformat două tinere din România un proiect pregătit pentru licenţă într-un business veritabil

    Ambele tinere au fost pasionate de designul vestimentar încă din copilărie, iar când s-au întâlnit la facultate au pornit un parteneriat care s-a transformat în atelierul de creaţie Thaïs & Ströe. „După absolvire şi lansarea colecţiei de licenţă ca expresie artistică, ne-am pus pe studiat piaţa şi am realizat planul de afaceri.

    La finalul anului 2015 am înfiinţat societatea, după care am început să lucrăm la magazinul online şi la colecţii”, spune Oana Stroe. Magazinul a fost lansat în 2016, dar primul produs a fost vândut imediat după înfiinţarea societăţii. „Expuneam la un târg în centrul Bucureştiului şi era prima ieşire în lume la un eveniment cu vânzare. Era o bluză cu imprimeu digital realizat de noi. Satisfacţia a fost nemăsurată.”

    Cele două lucrează cot la cot la designul produselor, iar gestiunea celorlalte activităţi, precum relaţiile cu colaboratorii, acţiuni de promovare, finanţele, şi-o împart egal. „Funcţionăm perfect împreună şi de nenumărate ori gândim acelaşi lucru, situaţie în care corectitudinea deciziei este incontestabilă”, mărturiseşte Stroe.

    Atelierul de modă realizează produse vestimentare pentru femei şi pentru bărbaţi, cu un design minimalist, iar preţurile sunt aferente produselor din gama premium, depăşind 50 de euro pe bucată. Acestea se vând în România, dar şi în străinătate, în ţări precum Cehia, Slovacia sau Marea Britanie, susţine tânăra antreprenoare. În acest moment, produsele se vând doar online, iar „colecţia de iarnă va fi prezentă şi într-un magazin din Londra; momentan suntem în discuţii cu anumite magazine fizice din ţară”.

    Atelierul celor două tinere se află în Bucureşti şi au şi un angajat. Până acum au investit în afacere 11.000 de euro, iar pentru anul în curs ţinta de vânzări este de 35.000 de euro, afirmă Oana Stroe. „Afacerea este încă în faza de recuperare a investiţiei. Estimez că 2018 va fi un an nou cheie pentru noi, deoarece anul trecut în decembrie am făcut o investiţie considerabilă pentru noi prin achiziţia de utilaje noi, care a început să dea roade la numai trei luni de la achiziţie.”

    Cum se transformă o idee într-un produs finit? Oana Stroe îşi aduce aminte cum a decurs procesul pentru colecţia Phobia. „Am pornit de la o idee şi un mesaj pe care vrem să îl transmitem publicului. Am dezvoltat această idee care s-a concretizat în inspiraţia noastră, şi anume: cum să-ţi depăşeşti fricile.

    După stabilirea ideii şi a mesajului, am început să dezvoltăm totul în cuvinte şi în imagini. A urmat apoi un studiu în privinţa ţesăturilor şi identificarea celor potrivite la furnizorii existenţi, dar şi căutarea de furnizori noi”, mărturiseşte creatoarea de modă. În următoarea etapă, povesteşte ea, se creează un prototip, iar dacă acesta este în regulă, următorul pas este realizarea produsului finit; „dacă necesită schimbări se reia procesul din faza de tipar”.

    Fondatoarele firmei au studiat designul timp de un semestru în Bologna, ceea ce le-a ajutat foarte mult, „întrucât acolo am cunoscut şi am învăţat de la profesionişti în industria modei, de la profesionişti în organizarea de show-uri de modă şi de la profesionişti în branding şi marketing”.
    Pentru anul acesta cele două creatoare de modă au planificate călătorii în străinătate, „pentru a intra în contact cu noi pieţe şi pentru a promova brandul. Ideal ar fi să intrăm pe pieţele din ţările nordice şi, de ce nu, peste ocean”. În 2019 vor să angajeze mai multe persoane, deoarece „dorim să păstrăm producţia inhouse şi să nu o externalizăm”.

    Oana Stroe este de părere că pasiunea pentru modă nu e îndeajuns pentru a porni o afacere în acest domeniu, ci consideră că ai nevoie de o determinare şi dorinţă de reuşită mare. „Ca să pui bazele unui business nu este de ajuns doar pasiunea pentru domeniul respectiv, fiindcă pasiunea pentru modă se putea concretiza într-un job ca fashion designer, editor, buyer în această industrie. Este nevoie de curaj la graniţa nebuniei pentru a fi antreprenor.”

  • Christian Louboutin

    Christian Louboutin s-a născut pe 7 ianuarie 1964, în Paris, ca fiu al lui Roger şi al Irenei, şi a avut trei surori. Deoarece avea tenul măsliniu, diferit de restul familiei, mulţi ani a bănuit că a fost adoptat şi că de fapt ar avea origini egiptene. Bănuiala i-a fost confirmată parţial, deoarece în 2014 a aflat că mama sa avusese o aventură cu un egiptean, care era, de fapt, tatăl său biologic.

    În adolescenţă, ignorându-şi studiile academice, Louboutin a început să deseneze pantofi. A fost exmatriculat de trei ori în timpul şcolii, aşa că ajuns să lucreze la cabaretul Folies Bergères. De cariera sa se leagă şi apariţia într-o serie de producţii cinematografice, precum Race d’ep.
    Loubutin a studiat arte şi desen decorativ la Academia de Arte Roederer, însă ideea lansării pantofilor stiletto care l-au făcut celebru a avut ca sursă de inspiraţie un model de pantofi din cultura africană, de care designerul a fost fascinat în urma unei vizite la muzeul naţional de arte din Africa şi Oceania din 1976.

    Călătoriile sale în Egipt şi India au reprezentat, de asemenea, o bogată sursă de inspiraţie pentru creaţiile sale. S-a întors la Paris în 1981, unde a realizat un portofoliu al unor modele de pantofi, pe care a dorit să îi aducă la nivelul de haute couture de top.
    Louboutin a început să colaboreze cu case de modă celebre, precum Chanel, Yves Saint Laurent şi Maud Frizon. În anii ’80, el a abandonat industria modei pentru o perioadă şi s-a ocupat de grădinărit, însă nu a putut să stea mult timp departe de mult timp de prima sa dragoste. Astfel, în 1991, pune bazele casei de modă care îi poartă numele, Christian Louboutin, moment marcat prin deschiderea primului magazin de pantofi la Paris, cu bani împrumutaţi de la doi bancheri.

    Prima sa clientă a fost prinţesa Caroline de Monaco. După ce comentariul apreciativ al acesteia la adresa magazinului a fost redat de un ziarist de fashion în paginile publicaţiei pentru care lucra, succesul a fost garantat. Mai târziu, multe alte vedete, printre care se numără Christina Aguilera, Jennifer Lopez, Madonna, Tina Turner, Marion Cotillard, Nicki Minaj, Gwyneth Paltrow sau Blake Lively şi-au manifestat interesul pentru pantofii stiletto marca Louboutin, iar Sarah Jessica Parker a purtat o pereche de pantofi Louboutin la nunta sa. 
    Louboutin a fost numită cea mai prestigioasă companie de pantofi de damă trei ani la rând, între 2007 şi 2009. Doi ani mai târziu, în 2011, era cel mai căutat brand de pantofi din mediul online.

    Louboutin a avut o contribuţie importantă la readucerea pantofilor stiletto pe piaţă şi în tendinţe în anii 1990-2000, perioadă în care a lansat zeci de astfel de modele. Talpa roşie, care a reprezintă semnătura designerului, a fost creată în 1993. „După ce am încercat în nenumărate rânduri să îmi reproduc schiţele şi nu am reuşit, într-un final am luat oja roşie a asistentei mele şi am colorat talpa unei perechi de pantofi pe care îi creasem”, povestea Louboutin. „M-am îndrăgostit instantaneu de noul design şi am ştiut că va avea succes.” Codul nuanţei de roşu folosit de Christian Louboutin, culoare care a devenit marcă înregistrată, este Pantone 18-1663 TPX.

    Cel mai cunoscut client al designerului este scriitoarea americană Danielle Steel, cunoscută pentru faptul că deţine peste 6.000 de perechi de pantofi Loubutin şi că de obicei îşi cumpără câte 80 de perechi la o singură sesiune de shopping. Anual, casa de modă Louboutin vinde aproximativ 1 milion de perechi de pantofi şi generează venituri de peste 300 de milioane de dolari.