BusinessMagazin

Tag: medicamente

  • PRIMER – Singură soluţie reală pentru a opri dispariţia medicamentelor ieftine este reprezentată de scutirea „clawback” a medicamentelor care costă sub 25 Ron

    Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, PRIMER, avertizează că fabricile de medicamente din ţară sunt forţate de mai bine de 8 ani să plătească pe lângă impozitul pe profit de 16% şi un impozit pe cifra de afaceri, sub formă obligaţiei de plata de tip “clawback” care a ajuns începând cu 2015 să depăşească valoarea impozitului pe profit. 
     
    „Această dublă impunere fiscală, care a trecut în anumite trimestre de 40%, este discriminatoare şi împovărătoare pentru agenţii industriali din acest sector economic şi reprezintă motivul pentru care membrii PRIMER au ajuns să fabrice medicamente care nu au rentabilitate economică, existând pierderi care trec de 10%” a  declarat Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER.
     
    „Astfel, din cele peste 1000 de medicamente care fac obiectul dublei impuneri fiscale şi care costă în marea lor majoritate mai puţin de 25 Ron în farmacie sau în spital, cel puţin 200 sunt nerentabile, din cauza suprataxării aplicate în contextul celui mai mic preţ din UE. Continuăm să fabricăm aceste medicamente din respect pentru pacienţi din  România şi cu speranţa că ele vor fi scutite în cel mai scurt timp de obligaţia de plata de tip “clawback. În ciuda repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras la numeroase nivele, autorităţile de resort par să nu înţeleagă rolul strategic pentru sistemul sanitar şi economie al fabricilor de medicamente din ţară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri şi pe profit. În lipsa unui cadru fiscal corect şi predictibil, vom putea asista pe lângă problemele pe care le au pacienţii în a-şi procura medicamentele esenţiale şi la închiderea sau relocarea din ţară a unor secţii de manufacturiere sau a unor fabrici întregi”, spune acesta.  
     
    Unităţile de manufacturiere de medicamente din ţară, membre ale PRIMER, au pentru următorii 5 ani planuri ambiţioase de extindere şi tehnologizare în valoare de peste 100 milioane Euro care vor crea peste 500 de noi locuri de muncă; toate aceste investiţii pot face din România în hub industrial cu deschidere pentru exporturi către toate ţările din regiune. „Aceste planuri rămân însă pe hârtie, pentru că în loc să investească în unităţi de manufacturiere, laboratoare de calitate, centre de cercetare-dezvoltare şi de studii clinice, membrii PRIMER sunt împovăraţi cu un impozit dublu nedrept şi impredictibil, de 40%”, mai spune Damian. 
     
    “Suntem încurajaţi de determinarea Primului Ministru Mihai Tudose de a rezolva probleme ale sistemul sanitar care trenează de ani buni. O astfel de abordare trebuie utilizată şi pentru a iniţia consultări cu producătorii industriali de medicamente din România pentru identificarea de urgenţă a măsurilor care să stopeze imediat aplicarea discriminatorie a unei duble impozitări asupra unei ramuri industriale. De altfel, un dialog deschis cu fabricile de medicamente din ţară poate rezolva multe din probleme aprovizionării cu medicamente a pacienţilor români, pentru că site-urile de manufacturiere pot introduce rapid în fabricaţie aproape orice produs deficitar”, a conchis reprezentantul PRIMER.
     
    Din PRIMER fac parte cele mai importante 16 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SĂ, SLAVIA PHARM, ZENTIVA, TERAPIA-SUN PHARMA, VIM SPECTRUM.

    În ciuda repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras la numeroase nivele, autorităţile de resort par să nu înţeleagă rolul strategic pentru sistemul sanitar şi economie al fabricilor de medicamente din ţară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri şi pe profit. În lipsa unui cadru fiscal corect şi predictibil, vom putea asista pe lângă problemele pe care le au pacienţii în a-şi procura medicamentele esenţiale şi la închiderea sau relocarea din ţară a unor secţii de manufacturiere sau a unor fabrici întregi. 

  • Vrei să-ţi prelungeşti viaţa? Cât te costă un an în plus

    Dominic Wilkinson, doctor în cadrul Centrului Uehiro de la Oxford, a publicat recent un articol în care pune următoarea întrebare: cât am fi dispuşi să plătim pentru o viaţă mai lungă? Cei de la BBC au luat legătura cu el pentru a încerca să afle cum se poate calcula costul unei vieţi.

    La momentul actual, medicamentele pentru boli în stadiu terminal sunt analizate în funcţie de două elemente: cât de mult pot prelungi viaţa pacientului şi care este calitatea vieţii respectivului pacient, folosind un indice numit QALY (numărul de ani de viaţă salvaţi, ajustat la gradul de calitate a vieţii). Spre exemplu, un medicament care te ajută să trăieşti încă un an, la o calitate neschimbată a vieţii, va avea un scor de 0.5. Similar, un medicament care doar creşte calitatea vieţii timp de un an, fără a prelungi durata, va avea tot un scor de 0.5.

    De aici trebuie pornit calculul despre care vorbea Dominic Wilkinson; în Marea Britanie, spre exemplu, costurile recomandate pentru fiecare an de viaţă în plus variază între 20.000 şi 30.000 de lire sterline. Acest lucru a determinat Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie să respingă anumite medicamente, pe motiv că ar fi prea costisitoare. Kadycla, de pildă, este un medicament folosit în tratamentul contra cancerului de sân care poate extinde viaţa pacientului cu aproximativ şase luni; costul este însă unul exorbitant: 95.000 de lire sterline.

    Mai multe asociaţii cer autorităţilor să intervină pentru a convinge companiile farmaceutice să reducă preţul acestor medicamente, însă reacţia nu a fost una importantă.

    Interesantă a fost concluzia unui studiu derulat în Singapore, la care au participat atât oameni sănătoşi cât şi pacienţi bolnavi de cancer. Subiecţii au declarat că ar cheltui mai mulţi bani pe îngrijire acasă decât pe medicamente care le-ar putea prelungi viaţa; de asemenea, ei au arătat că ar plăti, în medie, 5.000 de lire sterline pentru un tratament ce le-ar putea prelungi viaţa cu un an.

  • A pornit o companie vânzând un singur produs. Astăzi, corporaţia generează venituri de peste 50 de miliarde de dolari

    Charles Pfizer (22 martie 1824 – 19 octombrie 1906) este fondatorul multinaţionalei americane din industria farmaceutică Pfizer, companie care a ajuns anul trecut la venituri de 51,5 miliarde de dolari şi 78.000 de angajaţi, potrivit raportului anual al corporaţiei.

    Antreprenorul s-a născut în Ludwigsburg, Germania, cu numele de Karl Pfizer şi a emigrat în America în anul 1848, când avea 23 de ani, schimbându-şi numele în Charles Pfizer. Un an mai târziu, a fondat compania Charles Pfizer & Company, în parteneriat cu vărul său, Charles Erhart, care emigrase împreună cu el în căutarea de noi oportunităţi. Cei doi au investit în afacere 2.500 de dolari, bani pe care Pfizer îi împrumutase de la tatăl său.

    Au pornit compania într-o clădire din cărămidă aflată în cartierul newyorkez Brooklyn, un spaţiu modest ce servea drept birou, laborator, fabrică şi depozit, şi au început să producă primul medicament. Acesta era o versiune îndulcită de santonină, un medicament contra viermilor intestinali, afecţiune comună în perioada aceea. De profesie chimist, Pfizer a preparat medicamentul, iar partenerul său de afaceri a aplicat aroma de migdală îndulcită.

    În 1857, Pfizer a deschis un birou în Manhattan, pe strada Beekman, în inima districtului destinat produselor chimice şi medicamentelor. (11 ani mai târziu, acest birou a fost mutat într-o clădire cu patru etaje de pe strada Maiden Lane, unde, în 1978, compania a instalat unul dintre primele telefoane din New York – n.r.). Charles Pfizer călătorea deseori în Europa, pentru a menţine contactele cu producătorii de materie primă necesară medicamentelor sale. Într-una dintre aceste călătorii a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Anna Hausch, cu care s-a căsătorit în 1859 şi cu care a avut cinci copii, dintre care doi au lucrat în cadrul companiei.

    Până în 1860, compania ajunsese să producă şi acid boric, Pfizer fiind primul producător important al acestuia şi al substanţelor derivate din acesta în SUA. Dezvoltarea a continuat şi în contextul Războiului de Secesiune (războiul dintre Nord şi Sud), când un tarif protector împotriva tartraţilor a permis companiei să înceapă producţia locală a acestora. Aceştia erau făcuţi din reziduurile încrustate rămase în butoaiele de vin. Acidul tartric avea un rol important în vindecarea soldaţilor răniţi şi îmbolnăviţi în luptă, prin urmare afacerea a devenit înfloritoare în perioada războiului.

    În afară de substanţele vândute în scopuri medicinale, Pfizer începuse să producă şi chimicale folosite în noua industrie a fotografiei. În perioada de după război, expansiunea a continuat: în 1880, cel mai important produs al lui Pfizer devenise acidul citric, folosit în prepararea sucurilor recent inventate, precum Coca-Cola şi Dr. Pepper. Produsele lor au căpătat rapid recunoaştere, un rol important în promovarea acestora avându-l şi vărul lui Pfizer. Se vorbea despre ”Calitatea Pfizer“, slogan care a fost folosit mai târziu în ambalarea medicamentelor produse de companie. În 1882, pe seama creşterii numărului de clienţi, cei doi s-au extins cu birouri şi depozite în afara New Yorkului, în Chicago, Illinois.

    În 1891, Erhart a murit, iar Pfizer a devenit unicul proprietar al afacerii. Înainte de a se retrage, Charles Pfizer a listat compania la bursă, cu acţiuni ce se vindeau cu preţul de 100 de dolari. S-a retras din afacere în 1900 şi a murit în 1906, după ce s-a accidentat căzând pe scările casei sale.

  • A pornit o companie vânzând un singur produs. Astăzi, corporaţia generează venituri de peste 50 de miliarde de dolari

    Charles Pfizer (22 martie 1824 – 19 octombrie 1906) este fondatorul multinaţionalei americane din industria farmaceutică Pfizer, companie care a ajuns anul trecut la venituri de 51,5 miliarde de dolari şi 78.000 de angajaţi, potrivit raportului anual al corporaţiei.

    Antreprenorul s-a născut în Ludwigsburg, Germania, cu numele de Karl Pfizer şi a emigrat în America în anul 1848, când avea 23 de ani, schimbându-şi numele în Charles Pfizer. Un an mai târziu, a fondat compania Charles Pfizer & Company, în parteneriat cu vărul său, Charles Erhart, care emigrase împreună cu el în căutarea de noi oportunităţi. Cei doi au investit în afacere 2.500 de dolari, bani pe care Pfizer îi împrumutase de la tatăl său.

    Au pornit compania într-o clădire din cărămidă aflată în cartierul newyorkez Brooklyn, un spaţiu modest ce servea drept birou, laborator, fabrică şi depozit, şi au început să producă primul medicament. Acesta era o versiune îndulcită de santonină, un medicament contra viermilor intestinali, afecţiune comună în perioada aceea. De profesie chimist, Pfizer a preparat medicamentul, iar partenerul său de afaceri a aplicat aroma de migdală îndulcită.

    În 1857, Pfizer a deschis un birou în Manhattan, pe strada Beekman, în inima districtului destinat produselor chimice şi medicamentelor. (11 ani mai târziu, acest birou a fost mutat într-o clădire cu patru etaje de pe strada Maiden Lane, unde, în 1978, compania a instalat unul dintre primele telefoane din New York – n.r.). Charles Pfizer călătorea deseori în Europa, pentru a menţine contactele cu producătorii de materie primă necesară medicamentelor sale. Într-una dintre aceste călătorii a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Anna Hausch, cu care s-a căsătorit în 1859 şi cu care a avut cinci copii, dintre care doi au lucrat în cadrul companiei.

    Până în 1860, compania ajunsese să producă şi acid boric, Pfizer fiind primul producător important al acestuia şi al substanţelor derivate din acesta în SUA. Dezvoltarea a continuat şi în contextul Războiului de Secesiune (războiul dintre Nord şi Sud), când un tarif protector împotriva tartraţilor a permis companiei să înceapă producţia locală a acestora. Aceştia erau făcuţi din reziduurile încrustate rămase în butoaiele de vin. Acidul tartric avea un rol important în vindecarea soldaţilor răniţi şi îmbolnăviţi în luptă, prin urmare afacerea a devenit înfloritoare în perioada războiului.

    În afară de substanţele vândute în scopuri medicinale, Pfizer începuse să producă şi chimicale folosite în noua industrie a fotografiei. În perioada de după război, expansiunea a continuat: în 1880, cel mai important produs al lui Pfizer devenise acidul citric, folosit în prepararea sucurilor recent inventate, precum Coca-Cola şi Dr. Pepper. Produsele lor au căpătat rapid recunoaştere, un rol important în promovarea acestora avându-l şi vărul lui Pfizer. Se vorbea despre ”Calitatea Pfizer“, slogan care a fost folosit mai târziu în ambalarea medicamentelor produse de companie. În 1882, pe seama creşterii numărului de clienţi, cei doi s-au extins cu birouri şi depozite în afara New Yorkului, în Chicago, Illinois.

    În 1891, Erhart a murit, iar Pfizer a devenit unicul proprietar al afacerii. Înainte de a se retrage, Charles Pfizer a listat compania la bursă, cu acţiuni ce se vindeau cu preţul de 100 de dolari. S-a retras din afacere în 1900 şi a murit în 1906, după ce s-a accidentat căzând pe scările casei sale.

  • A pornit o companie vânzând un singur produs. Astăzi, corporaţia generează venituri de peste 50 de miliarde de dolari

    Charles Pfizer (22 martie 1824 – 19 octombrie 1906) este fondatorul multinaţionalei americane din industria farmaceutică Pfizer, companie care a ajuns anul trecut la venituri de 51,5 miliarde de dolari şi 78.000 de angajaţi, potrivit raportului anual al corporaţiei.

    Antreprenorul s-a născut în Ludwigsburg, Germania, cu numele de Karl Pfizer şi a emigrat în America în anul 1848, când avea 23 de ani, schimbându-şi numele în Charles Pfizer. Un an mai târziu, a fondat compania Charles Pfizer & Company, în parteneriat cu vărul său, Charles Erhart, care emigrase împreună cu el în căutarea de noi oportunităţi. Cei doi au investit în afacere 2.500 de dolari, bani pe care Pfizer îi împrumutase de la tatăl său.

    Au pornit compania într-o clădire din cărămidă aflată în cartierul newyorkez Brooklyn, un spaţiu modest ce servea drept birou, laborator, fabrică şi depozit, şi au început să producă primul medicament. Acesta era o versiune îndulcită de santonină, un medicament contra viermilor intestinali, afecţiune comună în perioada aceea. De profesie chimist, Pfizer a preparat medicamentul, iar partenerul său de afaceri a aplicat aroma de migdală îndulcită.

    În 1857, Pfizer a deschis un birou în Manhattan, pe strada Beekman, în inima districtului destinat produselor chimice şi medicamentelor. (11 ani mai târziu, acest birou a fost mutat într-o clădire cu patru etaje de pe strada Maiden Lane, unde, în 1978, compania a instalat unul dintre primele telefoane din New York – n.r.). Charles Pfizer călătorea deseori în Europa, pentru a menţine contactele cu producătorii de materie primă necesară medicamentelor sale. Într-una dintre aceste călătorii a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Anna Hausch, cu care s-a căsătorit în 1859 şi cu care a avut cinci copii, dintre care doi au lucrat în cadrul companiei.

    Până în 1860, compania ajunsese să producă şi acid boric, Pfizer fiind primul producător important al acestuia şi al substanţelor derivate din acesta în SUA. Dezvoltarea a continuat şi în contextul Războiului de Secesiune (războiul dintre Nord şi Sud), când un tarif protector împotriva tartraţilor a permis companiei să înceapă producţia locală a acestora. Aceştia erau făcuţi din reziduurile încrustate rămase în butoaiele de vin. Acidul tartric avea un rol important în vindecarea soldaţilor răniţi şi îmbolnăviţi în luptă, prin urmare afacerea a devenit înfloritoare în perioada războiului.

    În afară de substanţele vândute în scopuri medicinale, Pfizer începuse să producă şi chimicale folosite în noua industrie a fotografiei. În perioada de după război, expansiunea a continuat: în 1880, cel mai important produs al lui Pfizer devenise acidul citric, folosit în prepararea sucurilor recent inventate, precum Coca-Cola şi Dr. Pepper. Produsele lor au căpătat rapid recunoaştere, un rol important în promovarea acestora avându-l şi vărul lui Pfizer. Se vorbea despre ”Calitatea Pfizer“, slogan care a fost folosit mai târziu în ambalarea medicamentelor produse de companie. În 1882, pe seama creşterii numărului de clienţi, cei doi s-au extins cu birouri şi depozite în afara New Yorkului, în Chicago, Illinois.

    În 1891, Erhart a murit, iar Pfizer a devenit unicul proprietar al afacerii. Înainte de a se retrage, Charles Pfizer a listat compania la bursă, cu acţiuni ce se vindeau cu preţul de 100 de dolari. S-a retras din afacere în 1900 şi a murit în 1906, după ce s-a accidentat căzând pe scările casei sale.

  • Se caută oameni care să protejeze Pământul de extratereştri. Salariul este de şase cifre

    Acest ofiţer ar trebui să apere Pământul de contaminarea extraterestră şi să se asigure că planeta noastră va evita contaminarea lumilor străine pe care încearcă să le exploreze. Remuneraţia? Un salariu de şase cifre, între 124.406 dolari şi 187.000 dolari pe an, plus alte beneficii. În timp ce multe agenţii spaţiale angajează ofiţeri de protecţie planetară, contractele sunt, deseori, part-time. De fapt, în lume există doar două astfel de roluri cu normă întreagă: una la NASA şi cealaltă la Agenţia Spaţială Europeană. Acest post este momentan al lui Catharine Conley, singurul ofiţer de protecţie planetară al NASA din 2014.  „Acest nou loc de muncă este rezultatul relocării poziţiei pe care o deţin în prezent,  o autoritate tehnică independentă din cadrul NASA”, a declarat Conley recent. Nu a spus, însă, dacă intenţionează să-şi depună din nou candidatura pentru această funcţie, care poate fi deţinută timp de cel puţin trei ani, dar poate fi prelungită până la cinci ani.

    Candidatul trebuie să aibă cel puţin un an de experienţă ca angajat pe o poziţie înaltă în guvernului civil şi să aibă „cunoştinţe avansate” de protecţie planetară. Dacă nu aveţi o „experienţă demonstrată de planificare, executare sau supraveghere a programelor spaţiale de importanţă naţională”, este posibil să vă pierdeţi timpul aplicând. De asemenea, trebuie să aibă un grad avansat de cunoştinţe în fizică, inginerie şi matematică. NASA acceptă cererile la USAJobs.gov de la 13 iulie până la 14 august.

  • Samsung îşi face intrarea pe piaţa medicamentelor. ”Elixirul” minune pe care compania vrea să îl vândă pentru 760 de dolari flaconul

    Compania sud-coreeană Samsung, cunoscută pentru succesul de pe piaţa smartphone-urilor şi a televizoarelor, plănuieşte să lanseze, pe piaţa din Statele Unite, un medicament care va fi varianta ieftină a cunoscutului medicament Remicade.

    Produsul va fi vândut prin furnizorii de servicii şi produse medicale, Merck & Co, şi va fi listat cu un preţ cu 35% mai redus decât Remicade.

    Medicamentul a primit aprobarea FDA în luna aprilie. Este produsul de debut al gigantului Samsung pe cea mai mare piaţă de soluţii medicale şi exprimă dorinţa companiei de a se afirma dincolo de segmentul electronicelor.

    Samsung Bioepis Co, noul segment de biotehnologie al companiei, încearcă să creeze variante mai ieftine pentru brandurile cu notorietate precum Remicade.

    Piaţa medicamentelor a înregistrat produse vândute anul trecut în valoare de 202 miliarde de dolari, la nivel global, iar estimările făcute de EvaluatePharma anunţă încasări de 214 miliarde pentru anul acesta.

    Citeşte mai multe pe ZF

     

  • Ameninţarea unei noi superbacterii fără rival

    Tulpini netratabile ale gonoreei se răspândesc tot mai mult, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alimentând temerile că cele mai noi tipuri de antibiotice vor fi în curând inutile. Gonoreea este a doua cel mai des întâlnită infecţie cu transmitere sexuală bacteriană, cea mai frecventă infecţie cu transmitere sexuală în Marea Britanie, după Chlamydia, cu aproape 35.000 de cazuri raportate în Anglia în 2014. OMS estimează că 78 milioane de oameni din întreaga lume contractează boala în fiecare an, cei mai mulţi fiind tineri sub 25 de ani. Ultimul avertisment se bazează pe constatările din două studii, realizate de cercetătorii OMS, analizând datele din 77 de ţări. Aceştia au afirmat că în peste 50% dintre cazuri antibioticele de primă linie au fost ineficiente.

    ”Pentru a controla gonoreea avem nevoie de noi antibiotice, dar şi de teste rapide şi precise de diagnosticare care pot indica medicamentele ce funcţionează pentru fiecare infecţie în parte. Pe termen lung, avem nevoie de vaccin pentru a preveni gonoreea“, a declarat Marc Sprenger, director al secretariatului pentru rezistenţă la microbi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Iar aceste afirmaţii sunt susţinute şi de alte voci din domeniu. ”Suntem foarte preocupaţi de dezvoltarea tulpinilor de gonoree rezistente la antibiotice. Într-un timp foarte scurt, am văzut schimbări ale bacteriilor într-o rată fără precedent, ceea ce înseamnă că multe antibiotice care au funcţionat până acum nu mai sunt eficiente. Nu mai avem opţiuni“, a declarat  prof. Claudia Estcourt, membru al Asociaţiei Britanice pentru Sănătate Sexuală şi HIV. Pe lângă rezistenţa extinsă la antibioticele de primă linie pentru gonoree, mai nou creşte rezistenţa şi faţă de tratamentele din a doua şi a treia linie.

    Mulţi dintre cei care contractează boala nu prezintă niciun simptom, dar fără tratament aceasta poate provoca infertilitate şi, în cazul femeilor gravide, intervine riscul de orbire a bebeluşilor. De la introducerea antibioticelor în anii 1930, bacteriile responsabile pentru gonoree, Neisseria gonorrhoeae, au demonstrat o abilitate remarcabilă de a fi cu un pas înaintea celor mai eficiente antibiotice. ”Gonoreea este o bacterie foarte inteligentă. De fiecare dată când introducem un nou tip de antibiotic pentru tratarea acesteia, ea dezvoltă rezistenţă“, a spus Teodora Wi, specialist în reproducere umană la Agenţia Naţională pentru Sănătate din Geneva. Wi a declarat că unul dintre cele două noi studii despre gonoree publicat în revista Plos Medicine a documentat cazuri rezistente la antibiotice în Japonia, Franţa şi Spania.

    ”Aceste cazuri pot fi doar vârful aisbergului deoarece sistemele de diagnosticare şi de raportare a infecţiilor netratabile lipsesc în ţările cu venituri mici, unde gonoreea este de fapt mai frecventă.“ Aşadar, experţii adaugă în ecuaţie şi problemele de finanţare. ”Suntem preocupaţi de faptul că într-o perioadă de dezvoltare a tulpinilor de gonoree rezistente la medicamente, când opţiunile de tratament sunt din ce în ce mai limitate, finanţarea generală a serviciilor de sănătate sexuală este redusă, iar un sfert din autorităţile locale au fost nevoite să reducă cheltuielile pentru servicii de sănătate sexuală“, a spus Estcourt, făcând referire la situaţia din Marea Britanie. Ea a adăugat că situaţia este ”foarte gravă“ şi există o nevoie stringentă de noi medicamente. Şi, din păcate, în acest moment se află în dezvoltare doar trei potenţiale noi medicamente pentru gonoree, fără nicio garanţie că se vor dovedi eficace în faza finală, a declarat Manica Balasegaram, directorul parteneriatului global pentru cercetare şi dezvoltare privind antibioticele.

    ”Trebuie neapărat să profităm de oportunităţile pe care le avem, de medicamentele existente şi de cele în curs de dezvoltare. Orice tratament nou dezvoltat trebuie să fie accesibil tuturor celor care au nevoie, asigurându-se, în acelaşi timp, că este utilizat în mod corespunzător, astfel încât rezistenţa la medicamente să încetinească cât mai mult posibil“, conchide acesta.

    De la apariţia penicilinei antibioticele au transformat sistemul de sănătate şi au salvat milioane de vieţi. Astăzi, la circa 90 de ani distanţă, ca rezultat al folosirii incorecte şi excesive, antibioticele îşi pierd treptat din eficienţă, iar descoperirea altora noi se lasă aşteptată. Situaţia a fost semnalat de însuşi Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei, care, în 1945, a tras un semnal de alarmă spunând: ”Există un mare pericol ca omul să îşi administreze doze insuficiente de antibiotic. Prin expunerea microbilor săi la cantităţi nonletale de antibiotic, va determina apariţia rezistenţei microbiene“. Ulterior, studiile au demonstrat o relaţie directă între consumul de antibiotice şi apariţia sau diseminarea liniilor bacteriene rezistente la ele.

    ”Până la mijlocul secolului, rezistenţa bacteriilor în faţa antibioticelor va fi un pericol pentru umanitate mai mare decât este cancerul în prezent; asta dacă marii lideri ai lumii nu stabilesc un acord internaţional pentru a combate această ameninţare“, spunea în 2015 George Osborne, fostul cancelar al Marii Britanii. El a atras atenţia, de asemenea, asupra sumelor enorme pe care acest lucru le-ar implica, ajungând la o valoare cumulată estimată la 100.000 de miliarde de dolari până la nivelul anului 2050. ”Nu este doar o problemă ce ţine doar de sănătate, ci şi de economie, iar costurile suferite dacă nu facem nimic ar fi mult prea mari, atât în ceea priveşte vieţile pierdute, cât din punct de vedere financiar. Statele lumii trebuie să se unească într-o abordare comună“, a completat Osborne în cadrul întâlnirii FMI la Washington.

    Conform raportului prezentat de Comisia Europeană, un sondaj Eurobarometru despre utilizarea antibioticelor şi despre informaţiile consumatorilor cu privire la acestea la nivel european, cunoştinţele europenilor rămân reduse. Spre exemplu, 57% nu ştiu că antibioticele sunt ineficiente împotriva virusurilor. 58% dintre români cred, în mod greşit, că antibioticele distrug virusurile, comparativ cu 46% media europeană; pe de altă parte, numărul românilor care au răspuns corect la această întrebare a crescut semnificativ, de la 15% în 2013, la 29% în prezent. De asemenea, 79% din români, mai mulţi cu 21% faţă de Eurobarometrul din 2013, consideră că antibioticele devin ineficiente dacă sunt luate când nu este necesar (apropiat de media UE, de 84%). Rezultatele sondajului mai demonstrează că există o legătură directă între nivelul mai bun de cunoştinţe şi un consum raţional de antibiotice.

    Criza sănătăţii publice globale în raport cu rezistenţa la antibiotice se află astăzi în centrul atenţiei OMS.

  • Noi efecte secundare ale paracetamolului au fost identificate. Află care sunt şi cum le poţi evita

    Oamenii de ştiinţă au demonstrat anterior că paracetamolul (sau acetaminofen) are mai multe efecte, nu doar reducerea durerii. Într-un studiu, oamenii care au luat acest medicament au resimţit nu doar o atenuare a durerii fizice, ci şi o diminuare a durerii emoţionale, sugerând că ambele senzaţii sunt controlate în creier de “circuite” similare.

    Cel mai recent studiu, publicat în revista Psychological Science, sugerează că acetaminofenul ar putea avea şi alte efecte, dincolo de uşurarea durerii, şi ar putea duce la o scădere în intensitate a reacţiilor emoţionale în general.

    “Pe lângă utilizarea în combaterea durerii, acetaminofenul poate fi văzut ca un medicament universal de atenuare a reacţiilor emoţionale”, a declarat Geoffrey Durso, psiholog în cadrul Ohio State University.

    Durso le-a administrat celor 82 de studenţi participanţi la studiu fie 1.000 de miligrame de acetaminofen, fie o pilulă identică, dar care era de fapt un placebo. După o oră, interval în care medicamentul începea să-şi facă simţite efectele, cercetătorul le-a cerut studenţilor să se uite la o serie de 40 de fotografii. Imaginile fuseseră selectate pentru a declanşa răspunsuri emoţionale puternice, unele arătând copii grav afectaţi de malnutriţie sau copii fericiţi care se jucau cu pisici.

  • Noi efecte secundare ale paracetamolului au fost identificate. Află care sunt şi cum le poţi evita

    Oamenii de ştiinţă au demonstrat anterior că paracetamolul (sau acetaminofen) are mai multe efecte, nu doar reducerea durerii. Într-un studiu, oamenii care au luat acest medicament au resimţit nu doar o atenuare a durerii fizice, ci şi o diminuare a durerii emoţionale, sugerând că ambele senzaţii sunt controlate în creier de “circuite” similare.

    Cel mai recent studiu, publicat în revista Psychological Science, sugerează că acetaminofenul ar putea avea şi alte efecte, dincolo de uşurarea durerii, şi ar putea duce la o scădere în intensitate a reacţiilor emoţionale în general.

    “Pe lângă utilizarea în combaterea durerii, acetaminofenul poate fi văzut ca un medicament universal de atenuare a reacţiilor emoţionale”, a declarat Geoffrey Durso, psiholog în cadrul Ohio State University.

    Durso le-a administrat celor 82 de studenţi participanţi la studiu fie 1.000 de miligrame de acetaminofen, fie o pilulă identică, dar care era de fapt un placebo. După o oră, interval în care medicamentul începea să-şi facă simţite efectele, cercetătorul le-a cerut studenţilor să se uite la o serie de 40 de fotografii. Imaginile fuseseră selectate pentru a declanşa răspunsuri emoţionale puternice, unele arătând copii grav afectaţi de malnutriţie sau copii fericiţi care se jucau cu pisici.