Tag: masini

  • Tesla accelerează în Romania

    Tesla intră în linie dreaptă cu planurile pentru România şi a actualizat lista oraşelor unde va construi staţii de tip Supercharger. Prima staţie ar urma să fie gata în primul trimestru al acestui an în Timişoara, potrivit planului Tesla, descris de ZF.

    În trimestrul al doilea Tesla are în plan să deschidă staţii de încărcare şi în Sibiu, Piteşti şi Bucureşti. Iniţial compania condusă de Elon Musk avea planuri de a construi staţii pentru superchargere în Craiova, Bucureşti şi Brăila.

    Tesla deja a deschis în Bulgaria la Plovdiv o staţie Supercharger, dar şi în Serbia, iar în Ungaria deja sunt şapte funcţionale.

    Miza unei reţele de superchargere o reprezintă faptul că maşinile Tesla, alături de alte maşini electrice, vor putea traversa România mult mai uşor, staţiile de mare putere ale constructorului american având suficientă putere pentru a alimenta un automobil Tesla în doar jumătate de oră. Spre exemplu Tesla Model 3, cel mai accesibil din gamă, care are un preţ de 57.900 de euro pentru versiunea Long Range, are o baterie de 75 kWh, iar un Supercharger încarcă cu până la 250kW.

    Tesla a intrat în linie dreaptă cu deschiderea centrului din Bucureşti şi a scos la concurs mai multe posturi pe site-ul oficial al companiei la mijlocul lunii decembrie.

    Zvonurile cu privire la deschidere circulă deja de mai bine de un an, iar americanii iau în calcul mai multe locaţii pentru a deschide un centru, iar cel mai probabil vor alege o locaţie în partea de nord a Capitalei.

    Tesla a fost brandul cu cea mai puternică creştere în 2020 în România, de 250% în primele 11 luni, la 56 de maşini noi înmatriculate. Până acum clienţii comandau online maşinile care sunt livrate în România.

     

     


     

  • Cifra săptămânii 11 – 17 ianuarie 2021

    Piaţa de maşini rulate nu a fost la fel de lovită, iar ponderea importurilor de second-hand a urcat în piaţă de la 73% în 2019, la 75% în 2020.

    Totuşi, decembrie a fost a patra lună consecutivă în care piaţa auto a punctat o creştere  de 16% faţă de perioada similară a anului trecut, cu un volum de aproape 16.000 de unităţi, creşterea fiind chiar mai mare decât în lunile anterioare.

    Dacă în septembrie volumele pieţei totale, luând în calcul şi vehiculele comerciale, creşteau cu 73% – creştere realizată în condiţiile în care august 2019 a adus o creştere puternică, urmată de o lună septembrie 2019 cu o scădere la fel de puternică pe fondul schimbărilor standardelor de poluare, în octombrie piaţa urca cu 14%, iar în noiembrie avansul s-a mai domolit spre 1%, pe fondul mesajelor legate de un nou posibil lock­down în decembrie, care însă nu a mai avut loc.

  • Bucureşti: Maşinile abandonate sunt ridicate de pe străzile din Sectorul 2

    Poliţia Locală din Sectorul 2 al Capitalei anunţă că a identificat mai multe maşini abandonate pe domeniul public. În aceste zile, vehiculele sunt ridicate pentru a elibera locurile de parcare. Poliţiştii locali acţionează în mai multe zone ale sectorului bucureştean.

    „Au fost preluate vehiculele abandonate din: str. Sânzieni nr. 23, str. Grigore Ionescu nr. 26, str. Plantelor nr. 2 şi din str. Gheorghe Şerban nr. 71 A”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Locale pe Facebook.

    Potrivit legislaţiei în vigoare sunt considerate abandonate vehiculele aflate pe domeniul public, cu proprietar cunoscut, în cazul cărora există indicii temeinice că nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice. Printre aceste condiţii legale, un vehicul trebuie să aibă ITP valabil, precizează poliţiştii locali.

  • Ce spun analiştii de pe Wall Street despre proiectul dedicat maşinilor autonome lansat de Apple

    Apple a declarat săptămâna aceasta că va lansa până în 2024 prima maşină autonomă din istoria companiei, eforturile încadrându-se într-un proiect cunoscut drept „Project Titan”.

    Construirea unei maşini electrice (EV) de la zero reprezintă un obiectiv extrem de ambiţios, însă analiştii din cadrul băncilor Morgan Stanley şi RBC Capital Markets sunt de părere că multinaţionala americană are suficient de multe resurse pentru a deveni un jucător stabil al pieţei auto, scrie Business Insider.

    Pentru început, brandul puternic al companiei va face din lansare un eveniment de neratat pentru jurnalişti şi fanii industriei de automobile, avantaj ce nu putea fi reprodus de startup-uri precum Rivian, Fisker şi Lucid – firme care vor replica cu greu rezultatele înregistrate de Tesla –, spune Joseph Spak, membru RBC Capital.

    În plus, gigantul din Silicon Valley deţine suficient de mult capital pentru a-şi propune o astfel de misiune şi nu întâmpină probleme cu privire la atragerea marilor talente din SUA şi alte ţări: Apple deţine una dintre cele mai mari cantităţi de bani cash din Statele Unite, mai precis 191 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii septembrie. Pentru a pune în context suma, Rivian – startup EV susţinut de Amazon – a atras investiţii de 6 miliarde de dolari până acum.

    Adam Jonas, membru în cadrul Morgan Stanley, spune că Apple beneficiază de pe urma „unui ecosistem bogat care alimentează veniturile generate de servicii şi abonamente”.

    Divizia de servicii, incluzând aici Apple TV, Apple Music, App Store şi iCloud, a obţinut rezultate spectaculoase în ultimii ani, iar experţii cred că atenţia de care se bucură software-urile va continua să crească în viitorul apropiat.

    Totuşi, cei doi analişti sunt de părere că succesul companiei în industria auto va depinde de parteneriatele privind construcţia propriu-zisă a vehiculelor.

    „Referitor la Tesla, am crezut pentru o perioadă bună de timp că un jucător din industria tech precum Apple (care lucrează cu unul dintre cei mai mari producători de electronice din lume – Foxconn) reprezintă un competitor mai periculos decât firmele consacrate şi producătorii de componente originale (OEM – Original Equipment Manufacturer). Apple poate fi mai bine poziţionată în dezvoltarea unui nou set de inovaţii decât companiile auto de azi”, spun analiştii de la Morgan Stanley.

     

  • ​Cine transportă vaccinul împotriva COVID-19? Patru distribuitori de medicamente spun că pot pune infrastructura la dispoziţie, circa 800 de maşini, dar deocamdată nu au fost solicitaţi

    Distribuitorii de medicamente Mediplus, Alliance Healthcare(fostul Farmexpert), Farmexim şi Dona Logistică şi-au pus la dispoziţie resursele logistice pentru a distribui vaccinul împotriva COVID-19, însă autorităţile încă nu au discutat despre partea logistică prin care dozele vor ajunge la pacienţi.

    Iar termenul la care primele doze trebuie să ajungă la pacienţii români, în contextul în care în toate statele europene urmează să înceapă simultan campania de vaccinare, este între Crăciun şi Revelion, o dată posibilă înaintată de autorităţi fiind 27 decembrie.

    Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, nu a răspuns la întrebarea ZF privind modul cum va ajunge vaccinul de la Institutul Cantacuzino în cele zece spitale din mai multe regiuni ale ţării, de la Timişoara, la Iaşi, Constanţa, Dolj sau Maramureş.

    „Din ce s-a declarat, am înţeles că vor folosi infrastructura Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Interne. În alte ţări s-a folosit şi sistemele de distribuţie private, ştiu că în UK, Austria, Franţa, Germania sunt implicaţi şi distribuitorii privaţi. La noi tot ce s-a anunţat a fost la nivel statal. Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor şi-a exprimat disponibilitatea de a oferi infrastructura şi expertiza autorităţilor. Noi urmărim ce se întâmplă, deocamdată nu s-a întâmplat nimic”, a spus Iulian Trandafir, preşedintele ADRFR.

    Flota de maşini a celor patru distribuitori, reuniţi sub Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici (ADRFR), este de circa 800 de maşini, iar în total sunt puse la dispoziţie 29 de depozite. La acestea se adaugă şi 10.000 de angajaţi în total.

    Este important ca vaccinul să ajungă rapid în centre pentru că sunt condiţii speciale de păstrare şi administrare, mai explică Trandafir.

    „Aparent este foarte simplu, avem câteva centre mari, lumea se vaccinează, pleacă acasă. Dacă intrăm în detalii, trebuie monitorizări de temperatură, sunt termene scurte, ele stau la -75 grade, dar în momentul în care se dezgheaţă, ele mai sunt valabile 120 de ore, timp în care trebuie să plece către centrele de vaccinare şi să fie şi vaccinate persoanele”, a mai spus Iulian Trandafir.

     

  • Înmatriculările de maşini noi în UE, scădere cu 25,5%

    Înmatriculările de maşini noi în Uniunea Europeană au scăzut, în primele 11 luni ale anului, cu 25,5%, iar în noiembrie cu 12%. România se situează pe poziţia 14 în UE.

    Conform ACAROM, în luna noiembrie, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 12.0% faţă de noiembrie 2019, atingându-se un nivel de 897,692 unităţi.

    În perioada ianuarie-noiembrie 2020 se înregistrează scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi în toate ţările din UE. Pe principalele pieţe: Germania (-21.6%), Franţa (-26.9), Italia (-29%), Marea Britanie (-30.7%) şi Spania (-35.3%), au fost înregistrate cele mai importante scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi.

    Volumul total al autoturismelor înmatriculate în UE a fost de 8,911,131 unităţi, o scădere de -25.5% faţă de perioada similară din anul trecut.

    România se situează pe poziţia 14 în UE, cu un volum de 110.377 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o scădere de 25.3% comparativ cu primele unsprezece luni din anul trecut.

    În ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 2,725,139 unităţi, în scădere cu -24.1%, urmate de grupul PSA cu 1,559,600 unităţi, în scădere cu –32.5% şi de Grupul Renault cu 1,101,853 unităţi, în scădere cu –26.7% (din care DACIA: 365.495 unităţi o scădere de -31% faţă de perioada ian-noiembrie 2019). Autoturismele marca Ford au reprezentat în ianuarie – noiembrie un număr de 596,429 unităţi noi înmatriculate, în scădere cu -32.4% faţă de perioada similară din 2019.

  • Uber îşi vinde businessul bucată cu bucată

    Joby Aviation, un dezvoltator de aeronave electrice de pasageri, a anunţat săptămâna aceasta că va prelua divizia de taxiuri zburătoare Elevate, controlată de Uber, potrivit Reuters.

    Tot săptămâna aceasta Uber a renunţat la ambiţia de a construi propria maşină autonomă şi a vândut divizia ATG către startup-ul Aurora, susţinut de Amazon şi Sequoia. Ambele vânzări au fost realizate în încercarea de a aduce profit în bilanţul Uber.

    Joby nu a anunţat detaliile tranzacţiei, dar a declarat că Uber este de acord să investească 75 mil. dolari în compania de aeronave electrice de pasager. Joby a strâns până acum finanţări de peste 720 mil. dolari din 2009, când a fost fondată, iar majoritatea investiţiilor au provenit de la Toyota Motor.

    Uber le-a promis investitorilor că va atinge EBTIDA pozitiv până la finalul anului 2021. În ultimul trimestru, Uber a raportat pierderi EBITDA de 625 mil. dolari.

    Compania şi-a asumat că se va concentra pe businessul de bază, cel de ride-hailing, şi pe platformele de food delivery, iar managementul a pus în aplicare un plan dur de reducere de costuri, care a cuprins şi concedieri.

  • UE vrea să aibă în circulaţie 30 milioane de maşini electrice până în 2030

    Comisia Europeană vrea ca cel puţin 30 milioane de autovehicule electrice să circule pe drumurile regiunii până la sfârşitul deceniului în linie cu un plan care ar cere industriei auto să-şi accelereze masiv procesul de transformare, notează Bloomberg. Ţinta este una ambiţioasă având în vedere că în prezent se află în circulaţie aproximativ 1,4 milioane de maşini elecrice în Europa.

  • Primarul Sectorului 6 renunţă la o parte din maşinile Primăriei: Am nevoie de bani pentru investiţii

    Primarul Sectorului 6 din Bucureşti, Ciprian Ciucu, a anunţat că va renunţa la jumătate dintre maşinile Primăriei din cauza cheltuielilor mari de întreţinere a parcului auto. Ciucu a mai spus că foarte multe maşini sunt folosite doar de directori, în special automobilele de teren. Banii care vor fi economisiţi prin reducerea parcului auto vor fi folosiţi la investiţii.

    „V-aţi întrebat vreodată câte maşini are o primărie de sector? Nu cred că v-aţi întrebat dar sunt sigur că vreţi să ştiţi (…) Dacă scot poliţia locală din schemă, mai mult de jumătare sunt pentru directorime. Foarte multe dustere şi alte 4×4 au fost cumpărate în ultimii patru ani. Vom reduce parcul auto, generator de costuri (şoferi, revizii, combustibil, parcări etc) la jumătate. Să nu vă pară rău, dar am nevoie de bani pentru investiţii. Investiţii în sector, investiţii pentru cetăţeni. Gata cu boieria pe bani publici. Aşa am văzut la Oradea”, scrie în mesajul postat pe Facebook de primarul Ciucu.

    Parcul auto al Sectorului 6 are în total 40 de autoturisme şi 20 de autoutilitare. La Poliţia Locală a sectorului mai sunt 56 de autoturisme şi 5 autoutilitare.

  • Clienţii îi ai cum ţi-i creşti, iar ca să ajungi la o parte din ei, trebuie să te adaptezi

    Clienţii îi ai cum ţi-i creşti, iar ca să ajungi  la o parte din ei trebuie să te adaptezi, după cum consideră, mai recent, diverşi producători auto, care şi-au îndreptat atenţia către companii din industria modei.

    Dat fiind că anumite studii cu privire la piaţa de automobile din SUA, cel puţin, au arătat că jumătate din persoanele care cumpără maşini sunt în vârstă de 54 de ani sau chiar mai mult, în timp ce procentul cumpărătorilor în vârstă de 34 de ani sau mai puţin se situa la 14% în 2017, companiile auto s-au gândit că e cazul să ia măsuri. Mulţi dintre tinerii de azi, scrie Wall Street Journal, preferă să circule cu maşinile comandate prin intermediul aplicaţiilor de transport alternativ ca Uber şi Lyft în loc să-şi ia propriul autovehicul.

    Ca atare, producători ca BMW sau Porsche şi-au căutat parteneri în lumea modei urbane („streetwear”) , încheind parteneriate cu Kith sau Aimé Leon Dore şi încercând să atragă atenţia asupra unor modele clasice ale lor cu ajutorul creatorilor de modă ale acestor firme, dar nu numai. La începutul anului a fost prezentat într-o expoziţie un Porsche 964 Coupé restaurat după dorinţa fondatorului Aimé Leon Dore, Teddy Santis, iar mai nou BMW a anunţat ediţie limitată a modelului M4 pe care şi-a lăsat amprenta Kith şi care s-a epuizat, în ciuda preţului de peste 100.000 de dolari. Ca să atragă tinerii, casele de modă au creat şi diverse articole vestimentare cum ar fi geci, hanorace, tricouri, pulovere, şepci, brelocuri sau umbrele în cadrul parteneriatul cu producătorii auto, în ideea că publicul căruia i se adresează va cumpăra aceste produse şi va fi mai uşor de convins să cumpere şi maşini pe viitor.