BusinessMagazin

Tag: inflatie

  • S-a ajuns la capăt: Ratele mult prea mari şi inflaţia care nu dă înapoi îi trimit pe londonezi afară din propriul oraş. Oamenii nu îşi mai permit să plătească împrumuturile pentru locuinţe şi pleacă

    În ultimul deceniu, cumpărătorii care au intrat pentru prima dată pe piaţa imobiliară londoneză au abandonat piaţa imobiliară, după ce o creştere bruscă a ratelor la creditele ipotecare şi inflaţia care nu dă semne de ameliorare i-a forţat pe mulţi să abandoneze, scrie Financial Times.

    Finanţatorul ipotecar Halifax a declarat că doar 24,323 de londonezi au cumpărat o casă pentru prima dată între ianuarie şi august 2023, o scădere de 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Capitala este singura regiune din Marea Britanie cu mai puţini cumpărători la prima mână decât în urmă cu un deceniu. În altă parte, împrumuturile ieftine şi ajutoarele guvernamentale post COVID-19 au alimentat o creştere de două cifre în ultimii 10 ani.

    Ratele mai mari ale dobânzilor şi inflaţia răspândesc acum problema Londrei în restul pieţei imobiliare din Marea Britanie. Numărul celor care cumpără pentru prima dată o locuinţă în Marea Britanie a scăzut cu 22% faţă de acum un an, între ianuarie şi august, potrivit Halifax. Acest lucru se adaugă la dovezile că majorările de dobândă ale Băncii Angliei încetinesc piaţa imobiliară.

    Un salt al inflaţiei a produs o criză serioasă a costului vieţii care abia acum începe să se atenueze şi care, de asemenea, a afectat profund în bugetele gospodăriilor şi în capacitatea de a economisi pentru un depozit.

    Asta chiar dacă cerinţele privind depozitele au scăzut cu 12% faţă de anul trecut, iar preţurile locuinţelor au scăzut uşor ca răspuns la cererea mai lentă. Halifax a declarat că preţurile medii ale locuinţelor au scăzut cu 2%, ajungând la 288.030 lire sterline (351.180 dolari) din 2022.

    Sud-estul Angliei a suferit cel mai mare declin al cumpărătorilor pentru prima dată în acest an, urmat de Londra şi East Anglia. Acestea sunt, de asemenea, locurile cu cele mai scumpe depozite. Londonezii care îşi cumpără prima casă trebuie să aducă peste 113.000 de lire sterline, în timp ce în sud-estul ţării această cifră depăşeşte 62.000 de lire sterline.

    Chiar şi aşa, există semne de uşurare. Scăderea preţurilor proprietăţilor, coroborată cu creşterile salariale, au redus raportul dintre preţul casei şi venit, folosit de Halifax pentru a măsura accesibilitatea, la 5,1, de la 5,8 în iunie anul trecut. Acest lucru înseamnă că locuinţele pentru cei care cumpără pentru prima dată sunt la cel mai accesibil nivel din iunie 2020.

     

     

     

     

     

     

     

  • O nouă cauză de inflaţie în Europa de Est: monedele se depreciază

    În contextul actual al slăbi­ciu­nii economice şi scumpirilor dra­matice, monedele est-europene pierd din putere, putând crea şi mai multă inflaţie, scrie Ziarul Financiar.

    Monedele pieţelor emergente se îndreptau la finalul săptămânii trecute către cel mai puternic avans în raport cu dolarul din luna iulie, însă monedele din Europa de Est nu au avut parte de creşteri după o săptămână neobişnuit de turbulentă în regiune, potrivit Bloomberg.

    În timp ce activele mai riscante au fost în mare măsură impulsionate de datele privind inflaţia din SUA şi semnele de stabilizare din China, investitorii sunt mai precauţi cu privire la pieţele est-europene din cauza erodării diferenţei de dobânzi ce le făcea activele mai atrăgătoare.

    O intervenţie verbală din partea guvernului din Varşovia a dat zlo­tu­lui polonez un impuls temporar, însă efectele acesteia s-au disipat rapid.

    Din rândul celor 23 de monede de pieţe emergente monitorizate de Bloomberg, coroana cehă şi zlotul polonez s-au numărat printre cele mai slab performante în raport cu dolarul şi euro.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Economia Europei continuă să sufere: Cele mai mari economii ale bătrânului continent au încheiat al treilea trimestru în scădere

    Activitatea din sectorul privat din zona euro a continuat să se reducă în septembrie, ceea ce sugerează că economia s-a contractat în trimestrul curent, raportează Bloomberg.

    Un indice bazat pe sondajele efectuate de S&P Global în rândul directorilor de achiziţii a indicat a patra lună consecutivă de scădere a producţiei, ajungând la 47,1. Deşi reprezintă o uşoară îmbunătăţire faţă de luna august, indicatorul se situează clar sub nivelul de 50 care indică o contracţie. Economiştii prevăzuseră o scădere la 46,5.

    În timp ce încetinirea s-a atenuat în Germania, aceasta s-a adâncit în Franţa, potrivit sondajelor de conjunctură publicate vineri de S&P Global. Economiştii se aşteptau ca dinamica în ambele ţări să rămână în general stabilă.

    Performanţa sectorului serviciilor din Germania a reprezentat o „surpriză plăcută”, deoarece s-a contractat doar marginal în această lună, a precizat S&P Global. Industria prelucrătoare, care a avut de suferit din cauza încetinirii economiei mondiale şi a creşterii ratelor dobânzilor, a condus declinul activităţii generale.

    Cu toate acestea, cifrele pentru importantul sector industrial al ţării indică faptul că „lucrurile nu se duc la vale la fel de repede ca înainte, declinul comenzilor noi încetinind”, a declarat Cyrus de la Rubia, economist-şef la Hamburg Commercial Bank. „În plus, reducerea activităţii de cumpărare îşi pierde din avânt”.

    În Franţa, atât serviciile, cât şi industria prelucrătoare s-au înrăutăţit, ceea ce a dus la cea mai mare scădere a activităţii din sectorul privat din noiembrie 2020. Au existat rapoarte răspândite privind cererea slabă în ambele sectoare, iar încrederea în ceea ce priveşte următoarele 12 luni a slăbit simţitor, a precizat S&P Global.

    „Economia franceză va naviga, în viitorul apropiat, în ape foarte tulburi”, a declarat Norman Liebke, economist la Hamburg Commercial Bank. „Credem că în 2024 creşterea economică va fi mai mică decât se aştepta anterior”.

    El a adăugat că inflaţia este încă la pândă în Franţa, fiind determinată în întregime de servicii, fără a se vedea încă „prea multe semne de impact” în urma deciziei guvernului de a impune plafoane de preţ pentru anumite produse alimentare începând cu luna iulie.

    În cursul zilei de vineri, datele privind indicele managerilor de achiziţii pentru zona euro vor confirma continuarea contracţiei, în timp ce cifrele anterioare din Australia şi Japonia au indicat o expansiune. Se aşteaptă ca un indicator pentru Regatul Unit să arate o încetinire similară cu cea de luna trecută. Se preconizează că cifrele din SUA vor arăta o uşoară creştere.

  • Turcia majorează ratele dobânzilor pentru a patra oară din luna iunie: Banca centrală creşte costurile de împrumut la 30%, ca parte a eforturilor de combatere a inflaţiei ridicate

    Turcia a majorat costurile de împrumut pentru a patra oară din iunie, în timp ce ţara îşi intensifică campania de combatere a inflaţiei, care se apropie de 60%, scrie Financial Times.

    Banca centrală a majorat joi rata repo de referinţă pe o săptămână cu 5 puncte procentuale, până la 30%, egalând estimările economiştilor într-un sondaj FactSet.

    Majorarea ratei vine la doar câteva săptămâni după ce preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a îmbrăţişat public „politica monetară strictă” a autorităţilor bancare.

    Noua echipă de management economic numită de Erdoğan după realegerea sa în luna mai a primit sarcina de a combate criza inflaţionistă de lungă durată din Turcia, luând, de asemenea, o serie de alte măsuri pentru a atrage înapoi investitorii străini care au fugit în ultimii ani.

    Banca centrală a declarat joi că este pregătită să ia noi măsuri agresive privind ratele dobânzilor, în condiţiile în care rata anuală de creştere a preţurilor de consum a înregistrat 59% în august.

    „Înăsprirea monetară va fi întărită în continuare atât cât este necesar, în timp util şi gradual, până când se va obţine o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor inflaţiei”, a declarat joi banca centrală.

    Factorii de decizie monetară au avertizat că cererea internă, care a fost alimentată de ofertele publice preelectorale şi de graba consumatorilor de a-şi face provizii de bunuri înainte de noile scumpiri, împreună cu creşterea preţurilor la petrol, „reprezintă o serie suplimentară de riscuri de creştere a inflaţiei”.

    Investitorii şi economiştii spun că marile creşteri ale costurilor de împrumut, majorările de taxe, permiterea unei deprecieri puternice a monedei şi paşii spre desfacerea unui sistem de 125 de miliarde de dolari care protejează deponenţii împotriva scăderii lirei pe cheltuiala guvernului au reprezentat momente cheie în scopul îndreptării situaţiei. Un plan economic pe termen mediu publicat în această lună, care prevedea că inflaţia va ajunge la 65% până la sfârşitul anului, a fost, de asemenea, primit în mare parte cu optimist de către autorităţile bancare.

  • Probleme mari pentru europeni. Aceştia se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani

    Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani. Ei sărăcesc. Cheltuielile reduse şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru companii, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul luxului LVMH, care-şi obţin o parte din ce în ce mai mare din venituri în America de Nord. În trei ani şi jumătate, consumul privat din zona euro a scăzut cu 1%. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%, scrie The Wall Street Journal.

    Economia medie a UE este mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA, cu excepţia Idaho şi Mississippi, potrivit unei analize a Centrului European pentru Economie Politică Internaţională, un think tank independent cu sediul la Bruxelles.

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 decalajul dintre producţiile economice pe cap de locuitor din SUA şi din UE va fi asemănător celui dintre Japonia şi Ecuador în prezent, se arată în raport. „Da, ne este tuturor mai rău”, se plâng europenii. O populaţie îmbătrânită care îşi preţuieşte timpul liber a pus bazele stagnării economice. Apoi au venit pandemia de COVID-19 şi războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai experimentat-o de zeci de ani. Ei devin din ce în ce mai săraci.Viaţa pe continentul mult invidiat de străini pentru arta traiului îşi pierde rapid din strălucire, pe măsură ce europenii văd că puterea lor de cumpărare se topeşte. Francezii mănâncă mai puţin foie gras şi beau mai puţin vin roşu.

    Spaniolii îşi drămuiesc uleiul de măsline. Finlandezii sunt îndemnaţi să folosească saunele în zilele cu vânt, când energia este mai puţin costisitoare. În Germania, consumul de carne şi lapte a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele trei decenii, iar piaţa cândva în plină expansiune a alimentelor ecologice a luat-o în jos. Ministrul italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso, a convocat o întâlnire de criză în luna mai cu privire la preţurile la paste, alimentele de bază preferate ale ţării, după ce acestea au crescut de peste două ori rata inflaţiei naţionale. Cu cheltuielile de consum în cădere liberă, Europa a intrat în recesiune la începutul anului, întărind sentimentul de declin economic, politic şi militar relativ care a început la începutul secolului. Riscul recesiunii persistă şi este însoţit de o inflaţie încăpăţânată. Situaţia actuală dificilă a Europei a durat mult timp.

    O populaţie îmbătrânită, cu o preferinţă pentru timpul liber şi pentru siguranţa locului de muncă în detrimentul câştigurilor, a dus la ani de creştere economică şi productivitate slabe. Apoi au venit loviturile ca de uppercut şi de croşeu ale pandemiei de Covid-19 şi războiul prelungit al Rusiei în Ucraina. Prin răsturnarea lanţurilor globale de aprovizionare şi prin creşterea vertiginoasă a preţurilor energiei şi alimentelor, crizele au agravat bolile care se înrăutăţeau de zeci de ani. Răspunsurile guvernelor nu fac decât să agraveze problema. Pentru a proteja locurile de muncă, ele şi-au direcţionat subvenţiile în primul rând către angajatori, lăsând consumatorii fără un amortizor de numerar atunci când a venit şocul preţurilor.

    În trecut, formidabila industrie de export a continentului ar fi putut veni în ajutor. Dar o redresare lentă în China, o piaţă vitală pentru Europa, blochează acest motor de creştere. Costurile ridicate ale energiei şi inflaţia rampantă, ajunsă la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1970, anulează avantajul de preţ al producătorilor pe pieţele internaţionale şi distrug relaţiile de muncă cândva armonioase ale continentului. Pe măsură ce comerţul global se răceşte, dependenţa puternică a Europei de exporturi – care reprezintă aproximativ 50% din PIB-ul zonei euro faţă de 10% pentru SUA – devine o slăbiciune. Consumul privat a scăzut cu 1% în zona euro, regiune cu 20 de naţiuni, de la sfârşitul anului 2019, după ajustarea pentru inflaţie, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un club cu sediul la Paris al ţărilor bogate. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%.

     

    Uniunea Europeană reprezintă acum aproximativ 18% din toate cheltuielile globale de consum, comparativ cu 28% pentru America. În urmă cu cincisprezece ani, UE şi SUA reprezentau fiecare aproximativ un sfert din acest total. Ajustate pentru inflaţie şi puterea de cumpărare, salariile au scăzut cu aproximativ 3% din 2019 în Germania, cu 3,5% în Italia şi Spania şi cu 6% în Grecia.

    Durerea radiază adânc în clasa de mijloc. La Bruxelles, unul dintre cele mai bogate oraşe din Europa, profesori şi asistente stau, într-o seară de vară, la coadă pentru a lua alimente vândute la jumătate de preţ dintr-un camion. Vânzătorul, Happy Hours Market, colectează alimente ajunse aproape de data de expirare din supermarketuri şi le face publicitate printr-o aplicaţie. Clienţii pot comanda la începutul după-amiezii şi îşi pot ridica alimentele la preţ redus seara. „Unii clienţi îmi spun că prin acest serviciu pot mânca carne de două sau trei ori pe săptămână”, a spus Pierre van Hede, care împarte lăzi cu alimente. Cheltuielile pentru mâncare scumpă s-au prăbuşit. Germanii au consumat 52 de kilograme de carne de persoană în 2022, cu aproximativ 8% mai puţin decât în anul precedent şi cel mai scăzut nivel din cel puţin 1989. Deşi o parte din aceste statistici reflectă preocupările societăţii cu privire la alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, experţii spun că tendinţa a fost accelerată de preţurile la carne, care au crescut cu până la 30% în ultimele luni. De asemenea, germanii înlocuiesc carnea precum cea de vită şi mânzat cu alta mai puţin costisitoare, cum ar fi carnea de pasăre, potrivit Centrului Federal de Informare pentru Agricultură. Cheltuielile slabe şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru afaceri, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul produselor de lux LVMH, care îşi obţin o parte din ce în ce mai însemnată din vânzări în America de Nord. „Consumatorul din SUA este mai rezistent decât cel din Europa”, a declarat directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly, în aprilie.

    Economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, măsurată în dolari, comparativ cu 82% pentru SUA, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional. Acest lucru a făcut ca ţara medie din UE să fie mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA cu excepţia lui Idaho şi Mississippi, potrivit unui raport al Centrului European pentru Economie Politică Internaţională.

    Italia este cu puţin înaintea lui Mississippi, cel mai sărac dintre cele cincizeci de state americane, în timp ce Franţa este situată între Idaho şi Arkansas, respectiv al 48-lea şi al 49-lea stat american. Germania nu salvează turma Europei, fiind între Oklahoma şi Maine (locul 38 şi 39).

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 diferenţa dintre producţia economică pe cap de locuitor din SUA şi UE va fi la fel de mare ca aceea dintre Japonia şi Ecuador astăzi.

     

    Creşterea economică slabă şi explozia ratelor dobânzilor pun  presiuni pe statele providenţă din Europa, care oferă servicii de sănătate şi de pensii populare. Guvernele europene constată că vechile reţete pentru remedierea problemei fie devin inaccesibile, fie nu mai funcţionează. 750 de miliarde de euro în subvenţii, scutiri de taxe şi alte forme de facilităţi fiscale au fost îndreptate către consumatori şi întreprinderi pentru a compensa costurile mai mari ale energiei – ceva ce economiştii spun că acum alimentează inflaţia, acţionând contra scopului subvenţiilor. Reducerea cheltuielilor publice după criza financiară globală a înfometat sistemele europene de sănătate finanţate de stat, în special Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie. Huw Pill, economistul-şef al Băncii Angliei, i-a avertizat pe cetăţenii Marii Britanii în aprilie că trebuie să accepte că sunt mai săraci şi să înceteze să ceară salarii mai mari. „Da, ne este tuturor mai rău”, a spus el, explicând că încercarea de a compensa creşterea preţurilor cu salarii mai mari ar crea şi mai multă inflaţie.

    Având în vedere că guvernele europene trebuie să mărească cheltuielile pentru apărare şi creşterea costurilor împrumuturilor, economiştii se aşteaptă ca impozitele să urce, creând noi presiuni asupra consumatorilor. Taxele în Europa sunt deja mari în comparaţie cu cele din alte ţări bogate, echivalând cu aproximativ 40-45% din PIB, comparativ cu 27% în SUA. Sărăcirea Europei a întărit rândurile sindicatelor, care adună zeci de mii de membri pe tot continentul, inversând un declin de decenii, subliniază WSJ. Totul se va vedea în greve paralizante pentru întregi sectoare economice.

  • Banca Centrală Europeană nu dă niciun pas înapoi: Gabriel Makhlouf spune că este posibilă o nouă majorare a dobânzii BCE în octombrie şi respinge pariurile privind reducerile din primăvară

    Gabriel Makhlouf, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat că ar putea avea loc o majorare a ratei dobânzii în octombrie şi a respins pariurile privind reducerile din primăvară, raportează Bloomberg.

    „Nu spun că la următoarea noastră şedinţă vom menţine ratele aşa cum sunt”, a declarat Makhlouf pentru Irish Independent într-un interviu publicat joi.

    Totuşi, chiar şi o inflaţie peste ţinta de 2% a BCE ar putea să nu forţeze o acţiune suplimentară, a spus el.

    „Dacă inflaţia rămâne la fel, nu înseamnă neapărat că ratele dobânzilor vor creşte”, a spus Makhlouf. „Ele ar putea doar să rămână unde sunt pentru mai mult timp”.

    Săptămâna trecută, BCE a majorat costurile de împrumut pentru a zecea oară, iar economiştii se aşteaptă ca măsura să menţină rata depozitelor la nivelul record de 4% cel puţin până în iunie. 

    „Părerea mea în acest moment este că luna martie este un moment prematur [pentru scăderea ratelor] şi cu siguranţă oamenii nu ar trebui să facă planuri pe baza unor viitoare scăderi din primăvară”, a spus el.

  • Furtuna schimbării economice

    Deşi operează cu cifre şi statistici, economia nu este o ştiinţă exactă. Economiştii, de-a lungul timpului, au crezut cu tărie în anumite paradigme. Până când vremurile le-au demonstrat că nu este aşa. „Nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri”, spunea cronicarul Miron Costin. Aproape jumătate de mileniu mai târziu, nu poate fi contrazis. Crizele de amploare au schimbat curentele economice, care, atunci când au venit, au dat teoriile peste cap. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului, dar, în schimb, au făcut altele noi. Este piaţa suzerană? Cine face legea, cererea sau oferta? Sau statul? Meciul încă se joacă şi astăzi, la aproape 250 de ani distanţă de la teoriile lui Adam Smith, părintele economiei moderne.

    PIB, PIB pe cap de locuitor, inflaţie şi şomaj sunt printre cei mai uzitaţi indicatori economici de astăzi. Cercetătorii din domeniul economiei de astăzi încep să vorbească însă, cel puţin în bula vestică, din care face parte şi România, şi despre alţi indicatori ai bunăstării. Economia, pe măsură ce noile generaţii intră în joc, începe să dea mâna cu sociologia, iar pandemia, ruperea lanţurilor globale de valoare, criza energetică din ultimii ani grăbesc schimbarea. Cât de fericit eşti în ţara ta? Câţi bani face vecinul sau colegul şi cât munceşte pentru ei? Cum arată şcoala în care învaţă copilul, cum arată strada sau aleea pe care alergi în parc?

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii”, spune Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    Prima revoluţie economică a venit încă din epoca de piatră. Fără să îşi dea seama, oamenii vremurilor au trecut la o economie mai performantă şi la o îmbunătăţirea calităţii vieţii prin centralizare şi redistribuire a bunurilor. Practic, liderul aşezării adună toate bunurile produse de comunitate şi apoi le redistribuie societăţii. Dacă înainte o familie vâna o bovină şi o altă familie un iepure, prima avea prea mult şi a doua prea puţin. Din momentul centralizării resurselor, erau două familii cu câte o bovină şi un iepure la masă, adică destul pentru toţi.

    De atunci, însă, s-au inventat banii, moneda de schimb. Moneda de schimb, fie că este vorba de scoici, chihlimbar, aur sau bancnotele de astăzi, nu are o valoare mare în sine. Valoarea monedei de schimb este dată de cantitatea de bunuri reale pe care le poate cumpăra.

    Primul care a teoretizat economia modernă a fost Adam Smith, filosof scoţian. Celebra „mână invizibilă” a lui însemna că piaţa are capacitate de a se regla singură, prin mecanismul cerere-ofertă. Creşte cererea sau scade oferta, automat creşte preţul. Ideile lui Smith, deşi păstrate şi astăzi în forme diferite sau nuanţate, au însemnat la vremea aceea o revoluţie. Doar că vremea aceea era finalul secolului al XVII-lea. Aşa cum ideile lui Sigmund Freud, încă cel mai celebru „psiholog”, care a pus bazele psihologiei de astăzi, şi ideile lui Adam Smith au fost depăşite de timpuri.

    Adam Smith vorbea, de exemplu, în cartea sa „Avuţia naţiunilor”, despre diviziunea muncii în fabricarea acelor cu gămălie: „Un muncitor trage sârma, altul o îndreaptă, un al treilea o taie, un al patrulea o ascute, un al cincilea o pileşte în partea de sus, ca să îi formeze gămălia. Pentru a face gămălia, este nevoie de trei operaţiuni distincte: ataşarea ei este o ocupaţie în sine, albirea acelor de gămălie este alta, chiar şi împachetarea lor în hârtie este o activitate în sine”, scria Adam Smith în 1775. Evident, astăzi este de neimaginat să dăm ca exemplu fabricarea manuală a acelor cu gămălie în care iau parte cel puţin 5-6 muncitori distincţi, calificaţi. 

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii.”

    Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    După Adam Smith au urmat mai multe curente economice, primul fiind neoclasicismul economic, care a mai şlefuit din ideile lui Smith şi le-a adaptat la realitatea economică a acelor zile, adică în principal perioada celor două războaie mondiale, perioada interbelică şi puţin din perioada postbelică. Aici a intrat în scena John Maynard Keynes, alături de Adam Smith, cel mai cunoscut economist şi fondator al macroeconomiei.

    În 1970 lumea economică a stat faţă în faţă cu un concept nou, despre care se vorbeşte, din nou, astăzi: stagflaţia, adică o creştere economică redusă sau stagnare, împreună cu inflaţie mare. Valul a dat naştere unei noi şcoli de gândire economică, adică noul clasicism economic. Ultimele două curente vorbeau mai mult despre intervenţia statului în economie.

    Teoriile economice s-au nuanţat de atunci, sau la unele dintre ele pur şi simplu s-a renunţat. Astăzi, economiştii „de stânga”, care sunt mai degrabă pentru un stat mai puternic, se „bat” cu economiştii „de dreapta” în ideologie, care sunt pentru un stat cât mai subţire.

    În povestea lungă spusă pe scurt, crizele economice cu efecte sociale au schimbat paradigmele economice, indiferent că este vorba de Marea Criză din 1929, stagflaţia din 1970 sau criza financiară din 2008. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului şi, în schimb, să facă altele noi.

    Cifrele sunt reci, obiective, aşa cum spunea preşedintele României, Klaus Iohannis. Teoria economică este de asemenea rece şi obiectivă: dacă eu astăzi, îţi împrumut 10 lei care valorează 2 pâini, tu peste 10 ani, când trebuie să îmi dai datoria înapoi, trebuie să îmi dai valoarea a două pâini şi dobânda, nu aceiaşi 10 lei şi dobânda. Venitul împrumutatului este o variabilă din altă ecuaţie. Că preţul unei pâini a crescut în 10 ani de 10 ori, iar salariul doar s-a dublat, nu este problema cifrelor reci. Pe scurt, fără a intra în alte detalii, precum randamentul la depozitele bancare, acesta este unul dintre mecanismele economice ale creşterilor de dobânzi, atunci când inflaţia creşte. Din punct de vedere economic, sigur că are sens. Din punct de vedere social, discuţia este mult mai complicată.

    Astăzi, valoarea valutelor nu mai sunt ancorate la aurul deţinut de bănci, ci, de exemplu, valoarea leului este garantată de Banca Naţională a României, prin mecanisme specifice.  În 2008, tipărirea de bani de către băncile centrale, pentru a atenua criza, nu a generat inflaţie foarte mare. În 2020, în pandemie, s-a crezut acelaşi lucru, deşi mulţi economişti au avertizat încă de atunci. Iată că scepticii au avut dreptate şi miile de miliarde de dolari tipăriţi de către băncile centrale  din întreaga lume în 2020 pentru a susţine activitatea de consum au venit cu costuri pe care le plătim şi astăzi şi, probabil, le vom mai plăti o vreme. Peste excesul de lichiditate din piaţă, s-au adăugat şi efectele economice ale războiului, care au dat, la rândul lor, un impuls inflaţiei.

    Noile generaţii, aşa cum sugerează studiile, dar şi tendinţele precum ESG – Environmental, Social, Governance, pun un accent deosebit pe componenta socială din economie. La ce e bun, în definitiv, că România are un PIB pe cap de locuitor mare şi venituri mari, conform clasificării Băncii Mondiale, cât timp, în continuare, prima opţiune a tinerilor este să meargă spre ţări cu servicii sociale de calitate? Cu ce îl încălzeşte pe un angajat din Bucureşti că PIB/capita al Capitalei este la nivelul Vienei, când de două săptămâni nu are apă caldă şi vine iarna?

    Aceste întrebări şi le pun şi economiştii. „E drept, unii indicatori îşi pierd din consistenţă, chiar şi PIB-ul, însă ar fi eronat să credem că e vorba de o pierdere totală de semnificaţie. PIB-ul măsoară activitatea economică şi cam atât. El oferă totuşi o imagine mulţumitoare privind bunurile şi serviciile produse/prestate, precum şi evoluţia unei economii”, mai spune Liviu Deceanu.

    Ca o critică la indicatorul PIB, adaugă el, acesta nu cuantifică activităţi nonmarfare precum telemunca (munca de acasă) sau consumul online: „PIB are doar vocaţie materială, nu oferă o imagine privind starea de bine, fericirea persoanelor, iar accentul pe PIB este exagerat în ceea ce priveşte elaborarea politicilor economice, de către guverne în general, dar aici putem vorbi şi de instituţii precum băncile centrale ori organisme internaţionale – FMI etc. Cu toate acestea, un avantaj al indicatorului PIB este claritatea, faptul că este concis.”

    Dacă alte crize au schimbat ideile economice, ce impact vor avea crizele actuale? „O lecţie pentru guverne este că  e nevoie de responsabilitate şi mai puţine decizii electorale. Responsabilitatea este valabilă când vorbim de deficite ori de datoria suverană – nu este etic să îndatorăm generaţiile viitoare în scop electoral, ci pentru investiţii, infrastructură, transfer de tehnologie etc, elemente ce favorizează sustenabilitatea datoriei suverane”, mai spune Deceanu.

    Reducerea dependenţelor, un mai bun management la nivel de companii, cu atenţie la configurarea lanţurilor de aprovizionare, efecte de contagiune, este de dorit: „Dar  asta nu înseamnă în niciun caz că este oportună deglobalizarea, care ar genera şi mai multe tensiuni la nivel mondial”, mai adaugă el.

    Intervenţia statului în economie trebuie să fie limitată şi bazată pe teorie economică coerentă. Este nevoie de predictibilitate pentru antreprenori, să nu se modifice fiscalitatea şi în general climatul de business, decât în mod excepţional: „Taxele şi impozitele crescute nu sunt o soluţie, decât în cazuri particulare”, mai spune Liviu Deceanu.

    Întrebaţi despre care sunt modificările privind indicatorii la care se vor uita economiştii ca urmare a crizelor actuale din România, Europa şi din lume, economiştii sunt de părere că zona socială este din ce în ce mai mult de luat în considerare. Chiar dacă indicatorii economici clasici, precum PIB, inflaţie sau şomaj iau în considerare componenta cantitativă, componenta de calitate a vieţii, aşa cum este percepută „la firul ierbii”, începe să intre în prim-plan. 

  • Arbitrul celor mai dezvoltate naţiuni din întreaga lume anunţă un taifun economic: Economia globală va scădea pe fondul ratelor prea mari şi a inflaţiei care nu pare să dea înapoi. Vorbim de cel mai slab ritm de creştere economică de la criza din 2008 încoace

    Economia mondială este pe cale să sufere o contracţie, în condiţiile în care creşterile ratelor dobânzilor afectează activitatea economică, iar redresarea Chinei după pandemie pare să eşueze, scrie Bloomberg.

    Potrivit celor mai recente previziuni ale OCDE, creşterea economică se va diminua la 2,7% în 2024, după o expansiune deja „sub aşteptări” de 3% în acest an. Cu excepţia anului 2020, atunci când pandemia a lovit lumea, aceasta este cea mai slabă expansiune economică anuală de la criza mondială din 2008 şi până în prezent.

    „În timp ce inflaţia ridicată continuă să se dezlănţuie, economia mondială rămâne într-o poziţie dificilă. Ne confruntăm cu dubla provocare a inflaţiei şi a unei evoluţii economice sub aşteptări”, a declarat Clare Lomabrdelli, economistul-şef al OCDE.

    Organizaţia cu sediul la Paris a avertizat că prognoza pesimistă vine pe fondul multiplelor runde de înăsprire a politicii monetare, dar şi pe fondul inflaţiei care s-a dovedit a fi foarte persistentă şi care ar putea necesita o nouă majorare a ratelor dobânzii.

    După un început de an 2023 care a depăşit toate aşteptările, împins de la spate de scăderea preţurilor la energie şi redeschiderea Chinei, o temperare a creşterii economice globale este cel mai aşteptat şi prognozat scenario de către OCDE.

    „Impactul politicii monetare devine din ce în ce mai vizibil în economie, încrederea mediului de afaceri şi a consumatorilor a scăzut, iar revenirea Chinei s-a estompat”, au declarat reprezentanţii instituţiei.

    Perspectivele sumbre îi vor pune la încercare pe bancherii centrali, deoarece efectul luptei lor împotriva inflaţiei de până acum continuă să se răsfrângă asupra economiei, iar politicienii se tem că activitatea economică este sufocată.

    Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a lansat a zecea majorare consecutive a ratei dobânzii, deşi a semnalat că s-ar putea să se fi atins vârful. Se aşteaptă ca Rezerva Federală să lanseze aceeaşi măsură miercuri.

    OCDE a avertizat împotriva unei relaxări, inflaţia continuând să persiste în multe ţări, chiar dacă indicatorii principali sunt în scădere.

    În ceea ce priveşte perspectivele regionale şi naţionale, OCDE şi-a redus previziunile de creştere pentru zona euro pentru acest an şi anul viitor, estimând o contracţie de 0,2% în Germania în 2023, ceea ce face ca aceasta să fie singura ţară din G-20, cu excepţia Argentinei, care va suferi o scădere. În timp ce expansiunea SUA va fi mai puternică decât se preconiza în iunie, aceasta va încetini la 1,3% în 2024, de la 2,2% în 2023.

    Prognozele privind încetinirea economică au fost deosebit de accentuate pentru China, unde se estimează că economia va creşte cu mai puţin de 5% anul viitor, în condiţiile în care cererea internă scăzută şi tensiunile structurale de pe pieţele imobiliare afectează creşterea. OCDE a declarat că marja de manevră pentru un sprijin politic eficient în China ar putea fi, de asemenea, mai limitată decât în trecut.

  • O nouă cauză de inflaţie în Europa de Est: monedele se depreciază

    În contextul actual al slăbi­ciu­nii economice şi scumpirilor dra­matice, monedele est-europene pierd din putere, putând crea şi mai multă inflaţie, scrie Ziarul Financiar.

    Monedele pieţelor emergente se îndreptau la finalul săptămânii trecute către cel mai puternic avans în raport cu dolarul din luna iulie, însă monedele din Europa de Est nu au avut parte de creşteri după o săptămână neobişnuit de turbulentă în regiune, potrivit Bloomberg.

    În timp ce activele mai riscante au fost în mare măsură impulsionate de datele privind inflaţia din SUA şi semnele de stabilizare din China, investitorii sunt mai precauţi cu privire la pieţele est-europene din cauza erodării diferenţei de dobânzi ce le făcea activele mai atrăgătoare.

    O intervenţie verbală din partea guvernului din Varşovia a dat zlo­tu­lui polonez un impuls temporar, însă efectele acesteia s-au disipat rapid.

    Din rândul celor 23 de monede de pieţe emergente monitorizate de Bloomberg, coroana cehă şi zlotul polonez s-au numărat printre cele mai slab performante în raport cu dolarul şi euro.

    Şi pentru forintul maghiar profeţiile sunt negre, notează Daily News Hungary. Equilor Investment Consultant se aşteaptă ca forintul să piardă în continuare din valoare în lunile următoare, acesta putând atinge pragul psihologic de 400 de unităţi în raport cu euro până la finalul anului.

    Banca Centrală Europeană a majorat dobânzile la cote istorice săptămâna trecută, moneda unică europeană având de suferit drept urmare a deciziei.

    Monedele est-europene vor suferi cele mai însemnate deprecieri de pe pieţele emergente dacă euro va continua să scadă, având în vedere expunerea economică ridicată a acestora la zona euro, se arată într-o notă a Goldman Sachs, relatează Bloomberg.

    Moneda euro se îndrepta la finalul săptămânii trecute către cea mai lungă perioadă de pierderi de la introducerea acesteia pe fondul pariurilor că BCE şi-a încheiat ciclul de majorări de dobânzi.

    Fondurile de hedging au cele mai negative poziţii privitoare la euro de la începutul anului, iar analiştii îşi revizuiesc în jos estimările de sfârşit de an pentru monedă.

    În plus, Polonia şi Ungaria şi-au început deja ciclurile de relaxare a politicii monetare, în timp ce Cehia cântăreşte când să pornească pe aceeaşi cale, făcând monedele aces­tor ţări mai puţin atractive pentru investitori.

    „Ne menţinem poziţiile short cu privire la zlot“, au scris analiştii Citigroup într-o notă adresată clienţilor.

    Moneda poloneză s-a depreciat puternic după ce banca centrală a ţării a anunţat o reducere peste aşteptări a dobânzii de referinţă. Cresc speculaţiile pe pieţe că strategii vor fi nevoiţi să-şi încetinească planurile de relaxare a politicii monetare.

    Ceea ce s-a întâmplat cu zlotul este un semnal clar privind modul în care astfel de decizii legate de dobânzi pot afecta credibilitatea băncilor centrale, a declarat recent Ludwik Kotecki, membru al consiliului monetar al băncii poloneze.

    În Cehia, Jan Prochazka, membru al băncii centrale, a declarat că banca trebuie să evite reducerea dobânzilor prea curând în condiţiile în care presiunile inflaţioniste sunt în continuare „foarte puternice“.

    Analiştii anticipează perspective mai slabe pentru monedele est-europene în următorul an pe fondul reducerilor de dobânzi, dar şi din cauza faptului că economiile regiunii se redresează lent după ce inflaţia ridicată din ultimii ani a redus cheltuielile consumatorilor şi a apăsat asupra fabricilor.

  • INTERVIU. Adolfo Laurenti, economistul-şef al Visa pentru Europa: În România aţi trecut de middle income trap, dar trebuie să staţi pe această cale pe termen lung. Veţi vedea efectele în 10-15 ani

    Inflaţia şi creşterile de dobânzi care au venit ca răspuns din partea băncilor centrale pentru îmblânzirea acesteia remodelează viaţa economică a oamenilor. Chiar dacă avântul inflaţiei a încetinit, există în continuare câteva puncte de presiune. Despre etapele adaptării la inflaţie, despre următoarea etapă de creştere, dar şi despre riscuri sau oportunităţi, Business MAGAZIN a discutat cu Adolfo Laurenti, economistul-şef al Visa pentru Europa.

     

    Din păcate, dobânzile mai ridicate au un impact asupra economiei, dar cred că la finalul zilei este ceea ce trebuie făcut. Inflaţia a venit în etape şi cred că este important să înţelegem diferitele etape ale inflaţiei”, a explicat Adolfo Laurenti, economist-şef al Visa pentru Europa, într-un interviu acordat la Oradea, în cadrul Unchain Fintech Festival.

    Prima etapă a inflaţiei a venit aşadar din perturbarea lanţurilor de aprovizionare cauzată de pandemie, o perturbare care s-a menţinut şi după pandemie, în contextul în care au survenit schimbări majore în economie şi în piaţa muncii.

    „Pasul doi a fost reprezentat de preţurile la energie şi de război, evenimentul neaşteptat din 2022 care a încurcat revenirea econmică. Iar acum ajungem la momentul în care aceste costuri mai ridicate ale serviciilor, care reflectă parţial salariile, devin un factor de inflaţie”.

    În România, inflaţia anuală a scăzut în iulie 2023 la nivelul de 9,4%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), de la un vârf 16,8% în noiembrie 2022. Banca Naţională a României (BNR) estimează că inflaţia se va situa la 7,5% în decembrie 2023, comparativ cu o estimare anterioară de 7,1%.

    Dar din ce mai vine inflaţia? Creşterile salariale din sectorul serviciilor nu reprezintă singurul element, cel puţin nu în România. Spre exemplu, un raport al BCR arată că scăderea inflaţiei la 9,44% în iulie de la 10,25% în iunie se bazează parţial pe preţuri mai ieftine la alimente şi energie electrică.

    „Există încă un impact major pe preţurile alimentelor, de exemplu, în anumite ţări sunt încă cu 20% mai mari, este un mix între impactul încă resimţit pe lanţurile de aprovizionare şi impactul generat de război. Este interesant că atunci când te gândeşti la Ucraina este uşor să te gândeşti la cereale, dar sunt şi alte produse, produse chimice, îngrăşăminte, care fac parte din lanţul de aprovizionare şi generează un cost mai ridicat pentru produsul final”, a subliniat Laurenti.

    Horia Cardoş, cel care conduce grupul agroalimentar Agroland, explica în acest an pentru ZF că preţurile alimentelor au rămas ridicate în prima parte a anului 2023 pentru că marii producători şi-au făcut stocuri de materii prime la preţuri mai mari încă din 2022, pentru a fi siguri că au acces la aceasta, într-o perioadă în care disponibilitatea devenea o problemă.

    Astfel, companiile din industria alimentară au transmis preţurile mai departe şi au descărcat în acest an acele costuri ridicate de aprovizionare de anul trecut. Rămâne de văzut cum vor contribui în continuare preţurile alimentelor la inflaţie, întrucât sistemul agroalimentar a adunat mai multe elemente de presiune de-a lungul lanţulului.

    Pornind de pe câmp, unde contextul climatic începe să capete tot mai multă greutate, anul 2023 este unul de cumpănă pentru agricultura românească, aşa cum au declarat recent reprezentanţi producătorului de inputuri organice Norofert. Fermierii români au înfiinţat culturi la un cost foarte mare al inputurilor anul trecut, însă preţurile pe care le pot obţine pe marfă au scăzut în acest an. Astfel, mulţi fermieri nu reuşesc să îşi acopere nici costurile de înfiinţare pe hectar.

    La toate acestea se adaugă o presiune care vine dinspre modificările fiscale pe care le-ar pregăti guvernul şi care ar cuprinde şi eliminarea unor facilităţi fiscale, precum cele acordate abia în urmă cu un an angajaţilor din industria agroalimentară.

    Companiile au transpus banii din acea facilitate fiscală direct în câştigurile angajaţilor, iar eliminarea acestei facilităţi ar genera un cost suplimentar, despre care producătorii acum că ar fi nevoiţi să îl transpună către consumatorul final. Aceste elemente ar putea genera în continuare inflaţie dinspre preţurile alimentelor.

    Întorcându-ne la ce stă astăzi în spatele inflaţiei la nivel european, Adolfo Laurenti indică şi spre elemente precum criza cipurilor, care a generat întârzieri în livrare în mai multe pieţe, în special în piaţa auto, unul dintre pilonii economiei europene.

     

    Acţiuni necesare

    Pentru a stăvili inflaţia, băncile centrale se bazează pe creşterea ratei de dobândă, care este considerată „ceea ce trebuie făcut”, aşa cum a subliniat economistul-şef al Visa pentru Europa.

    „Cheia pentru băncile centrale este să prevină ca aşteptarea să fie în aşa fel încât să continuăm să anticipăm inflaţie mai ridicată în viitor. Asta vor să oprească băncile centrale cu adevărat. Deci avem dobânzi mai mari, dar avem şi o comunicare care este robustă în mesaj, ca oamenii să nu creadă că inflaţia va rămâne ridicată în viitorul apropiat. Ei vor ca oamenii să aibă aşteptarea că inflaţia va scădea la un moment dat”.

    Banca Centrală Europeană a majorat rata de dobândă la 3,75% pentru depozite şi 4,5, respectiv 4,25 pentru credite. În România, BNR menţine dobânda de politică monetară la 7%, cu 6% la depozite şi 8% pe creditare. Nu este clar la acest moment când se vor opri creşterile de dobânzi.

    „Cred că vom vedea un punct de cotitură în unele dintre tendinţe. Un lucru la care mă uit atent este cât se cheltuie pe servicii de retail, frizerii, avocaţi, este o categorie foarte vastă şi este o categorie unde am văzut undele dintre cele mai mari creşteri salariale şi ştim că este o zonă unde este mai dificil să opreşti inflaţia. Ce sugerează datele noastre este că oamenii încep să dea înapoi. Acesta este un mecanism cheie, inflaţia distruge cererea în final. Preţurile ajung la punctul în care oamenii nu mai cumpără.”

    Când preţurile ajung la punctul acesta, când poate fi observată o încetinire pe cheltuielile pe anumite elemente care au ridicat inflaţia, acesta ar putea fi un semnal că vânzătorii ajung la finalul capacităţii de a ridica preţurile pentru consumatori.

    „Când clienţii nu mai cumpără înseamnă că ai mers prea departe cu preţurile. Şi atunci cred că se inversează trendul şi mergem în direcţia bună. Vedem deja acest lucru în câteva segmente, dar nu la nivelul la care să le dea încredere băncilor centrale să spună că suntem pe o traiectorie de scădere.”

    Adolfo Laurenti consideră că cel mai mare risc cu care ne confruntăm vine chiar din echilibrul dobânzilor şi din dezbaterea soft landing versus hard landing.

    „Soft landing înseamnă că băncile centrale pot creşte dobânzile pentru a încetini inflaţia fără o recesiune, fără să afecteze în mod semnificativ sectorul financiar sau piaţa muncii. Hard landing ar fi o recesiune sau o criză financiară”.

    Până acum, el crede că „ne-am descurcat peste aşteptări”, în contextul în care creşterile succesive de dobânzi au venit, dar piaţa muncii a rămas solidă, salariile au rămas ridicate, ceea ce înseamnă că există încă posibilitatea unui soft landing.

    „Dar dacă vei continua să ai creşteri de dobânzi, sunt două zone care intră sub presiune, în primul rând sustenabilitatea unor instituţii financiare. Şi am văzut câteva bănci confruntându-se cu provocări, Silicon Valley Bank în SUA şi Credit Suisse în Europa. Cumva nu a existat o contagiune de la acele situaţii, dacă ne uităm în 2008-2009, atunci au fost multe efecte în cascadă pe care nu le-am văzut până acum”.

    A doua zonă pe care se pune presiune este cea a creditării, în special creditarea corporate pentru afaceri mici şi IMM-uri.

    „Devine mai scump pentru ei şi ar putea avea un impact asupra a cât de mult angajează, cât de mult investesc, cât de mult dezvoltă produse noi şi în anumite moduri asta este zona la care mă uit mai atent: creditarea corporate şi în special zona
    IMM-urilor”.

    În ceea ce priveşte modul în care populaţia se adaptează la inflaţie, acest lucru survine în etape, după cum arată inclusiv datele Visa.

    „În prima etapă, oamenii nu sunt mulţumiţi că preţurile cresc, dar nu fac nimic, doar aşteaptă să vadă ce se întâmplă. În a doua etapă, oamenii realizează că se confruntă cu un cost de trai în creştere, dar speră că acesta va fi tranzitoriu şi că nu îi va afecta. Aşa că oamenii cumpără la fel de mult, cheltuind mai mult, crezând că pot face asta. În etapa a treia, oamenii realizează că nu pot susţine presiunea pe buget şi încep să cheltuie mai puţin”.

    La acestea se adaugă cheltuielile pe care oamenii le pot amâna, fie că este vorba de electronice care nu sunt esenţiale, mobilier nou sau alte bunuri.

    „În aceste cazuri vedem un declin al numărului de tranzacţii, oamenii amână cheltuieile, deci şi mai puţine tranzacţii, dar şi sume mai mici. Asta îi ajută e oameni să gestioneze, pentru că în final problema este cum se descurcă oamenii cu asta.”

     

    Un context mai amplu

    Datele de la Banca Mondială arată că România avea un PIB per capita de peste 14.000 de dolari în 2021, ceea ce înseamnă că a depăşit aşa-numitul „middle income trap”, văzut până în 12.000 de dolari. Acest concept defineşte o economie care a crescut până la un punct şi a rămas pentru mai mulţi ani blocată la acel nivel.

    „Cred că sunt trei blocuri când vorbim de dezvoltare. Primul este doar PIB-ul, cât de mare este economia, şi ai ţări precum China, unde PIB-ul a crescut mult, dar probabil cel mai bun indicator este PIB per capita. China a crescut mult, dar are 1,5 miliarde de oameni, deci nu este doar despre PIB, este despre cât PIB este disponibil pentru fiecare”.

    Totuşi, economistul atrage atenţia că PIB sau PIB per capita sunt doar măsurători de flow, care arată câţi bani faci într-un an, dar pentru mulţi oameni este un element pe termen scurt. De aceea, este important nivelul de avere acumulat de populaţie.

    „Dacă te uiţi la PIB per capita în economiile avansate, Marea Britanie, SUA, Germania, ei nu cresc foarte mult, dar sunt mult mai sus, PIB per capita este mai sus, dar este sus de mai mult timp. Deci în anumite moduri oamenii au avut o perioadă lungă să acumuleze avere şi vezi asta la investiţiile imobiliare, spre exemplu. În mod obişnuit, unele dintre lucurile în care investesc oamenii sunt imobiliarele şi educaţia copiilor, iar asta duce la acumulare de capital”.

    El spune că România nu trebuie doar să fie pe această traiectorie de creştere şi dezvoltare, ci să stea pe ea cât mai mult timp, astfel încât populaţia să poată acumula capital pe care să îl ducă înspre educaţie, imobiliare sau chiar afaceri mici şi antreprenoriat.

    „În România aţi trecut de middle income trap, ceea ce este foarte bine, dar trebuie să stai pe această cale pe termen mediu şi lung, ceea ce înseamnă că în 10-15 ani veţi vedea impactul. Eu am crescut în Italia. Îmi amintesc că în anii ʼ40 Italia era extrem de săracă, a fost devastată de război, era încă săracă în anii ʼ50, dar la începutul anilor ʼ60 a înceut o creştere şi am trecut prin ceva similar cu middle income trap în anii ʼ70, cu inflaţie, o schimbare a modelului economic. Au trecut zece ani şi în anii ʼ80 începeai să te simţi mai bine, dar abia pe la finalul anilor ʼ80 era palpabil că ai ajuns la un statut de economie dezvoltată”.

    De aceea, România trebuie să profite de contextul creat la acest moment în jurul ei şi să vadă oportunităţile de dezvoltare, astfel încât să poată ajunge în deceniile următoare una dintre cele mai dezvoltate ţări din Europa.

    „Economiile dezvoltate erau Germania şi Franţa, apoi s-a alăturat şi Italia, iar în anii ʼ90 a intrat şi Spania. Acum cred că Polonia ajunge acolo. România este următoarea în linie şi trebuie să vină ca în 10 ani de acum să nu conteze că pentru 40 de ani a fost comunism.

    În anumite moduri, România poate deveni un motor de creştere, aşa cum este Polonia acum, aşa cum a fost Italia în ʼ80-ʼ90, Germania acum 50 de ani sau Marea Britanie acum un secol.”

    Parte din contextul mai amplu în care ne aflăm ţine şi de contextul geopolitic, dar şi de un model economic mondial în schimbare. Există o serie de transformări legate de decarbonizare, de ţintele Acordului de la Paris şi de ţintele de dezvotare durabilă, prin care toate ţările şi companiile trebuie să schimbe modul în care operează astăzi într-unul cu adevărat mai sustenabil.

    În acest context, subvenţiile aruncate în piaţă de SUA pentru a atrage investiţiile necesare tranziţiei energetice au declanşat un joc al protecţionismului la care şi Uniunea Europeană şi China se pregăteşte să vină cu un răspuns. În această cursă pentru atragerea de investiţii, forţa de muncă şi disponibilitatea acesteia va juca un rol crucial.

    Realitatea crizei climatice mai arată că vor exista 1,2 miliarde de refugiaţi climatici până în 2050, conform estimărilor Băncii Mondiale. Ar putea chiar migraţia să fie răspunsul la problema forţei de muncă dacă aceasta ar fi privită ca ceva permanent, nu tranzitoriu?

    „În Europa încă vedem imigraţia drept o provocare pe termen scurt, ceva de gestionat, dar mulţi dintre oameni vin pentru că ei deja resimt impactul crizei climatice şi provocarea trebuie abordată la nivel global. (…) Oamenii vin pentru că vor să facă parte din economii mai avansate, România, Ungaria sunt economii avansate astăzi, devin atractive pentru aceşti oameni şi sunt multe care pot fi făcute într-un mod sustenabil, respectând drepturile omului şi creând oportunităţi economice pentru cei care vin, dar şi pentru noi, pentru că avem o populaţie îmbătrânită, avem provocări cu care ne confruntăm, iar asta poate fi parte din soluţie.”