Tag: gasire

  • Descoperire demnă de Premiul Nobel: fizicienii au găsit o nouă formă a materiei care este pe cât de bizară, pe atât de fascinantă

    Echipa a studiat cristale ale metalului de tranziţie 1T-TiSe2 pe bază de seleniu şi titan, reproducând de cinci ori rezultatele surprinzătoare. Jasper van Wezel de la Universitatea Amsterdam a oferit interpretări teoretice cruciale ale rezultatelor experimentale, scrie Scienmag.
     
    Noua formă a materiei este numită excitoniu, un condensat care prezintă un fenomen cuantic macroscopic, precum un superconductor sau superfluid. Este realizat din excitoni, particule care se formează în perchi cuantice bizare, formate dintr-un electron care s-a deplasat şi spaţiul pe care l-a lăsat în urmă.
     
    Sfidează raţiunea, dar se pare că atunci când un electron care se află la marginea benzii unui semiconductor poate sări peste golul de energie, lăsând în urmă o „gaură”. Aceasta se comportă ca o particulă cu sarcină pozitivă şi atrage electronul scăpat. Acestea formează o particulă compusă, un exction.
     
    Deşi existenţa lui a fost teoretizată acum aproape jumătate de secol, doar tehnologia modernă a permis descoperirea în sine a noii forme de materie.
     
  • Poveştile milionarilor în Bitcoin sau cum să faci o avere cu o investiţie de 5 dolari

    Erik Finman şi-a câştigat faima ca antreprenor la 14 ani, ca investitor în bitcoin care a reuşit să transforme o investiţie de 1.000 de dolari într-o criptomonedă într-o avere de peste un milion de dolari şi cu un pariu care i-a dat şansa de a nu mai vedea niciodată interiorul vreunui liceu. Povestea adolescentului a captivat America, încântând oamenii cu amestecul acesteia de ambiţie copilărească, abilităţi antreprenoriale şi muncă grea. Povestea lui începe în 2011, când avea 12 ani şi bunica sa i-a dăruit 1.000 de dolari, bani pentru educaţie, scrie The Telegraph.

    Erik a luat banii şi i-a investit în bitcoin, urmând sfaturile fratelui său Scott. „Eram un eşec din aproape toate punctele de vedere“, povesteşte băiatul despre acea perioadă. „Nu am fost cel mai studios dintre copii. Jucam Call of Duty şi mă strecuram în Grand Theft Auto pentru ca părinţii să nu mă vadă.” La şcoală, spune Erik, îi era teamă să discute cu profesorii, care-i făceau eşecurile să pară ceva rău, ceea ce-l demotiva. Unul dintre profesori, susţine el, i-a spus că nu va realiza niciodată nimic, aşa că la fel de bine ar putea renunţa la şcoală pentru a se angaja la McDonald’s. În 2013, Erik făcea deja primul profit din investiţia în bitcoin. O monedă virtuală, care în 2011, anul investiţiei,  valora 12 dolari, ajunsese la 1.200 de dolari bucata. Cadoul primit de la bunică era pe cale să devină o comoară.

    În 2014, când avea 15 ani, le-a propus părinţilor să-l lase să renunţe la liceu, unde se simţea mizerabil, şi să vândă bitcoin de 100.000 de dolari pentru a pune pe picioare o companie de tehnologie educaţională numită Botangle. Dacă până la 18 ani ajungea milionar, nimeni nu-l va mai obliga să meargă la facultate. A fost un pariu acceptat de părinţii săi, tatăl inginer şi mama fizician. Aceştia l-au retras de la şcoală. Tânărul Finman s-a mutat în Silicon Valley, unde Botangle, o companie de educaţie online, a devenit realitate,  permiţând  elevilor frustraţi ca Erik să-şi găsească profesori prin videochat. Botangle i-a adus câteva aventuri, inclusiv o întâlnire cu cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, şi un schimb mai violent de idei cu un membru al consiliului Uber. A fost dificil să-i convingă pe investitori să ia în serios un antreprenor de 15 ani, îşi aminteşte tânărul Finman. Îi este vie în minte mai ales amintirea unui interviu cu un executiv de la Uber „foarte, foarte sus pus“ care, în loc să-i asculte planurile cu Botangle, l-a descurajat şi i-a spus că nu va câştiga niciodată pariul cu părinţii săi.

    În cele din urmă, în ianuarie 2015, a găsit un investitor care i-a oferit pentru companie fie 100.000 de dolari, fie încă 300 de bitcoin. Moneda virtuală era în depreciere atunci, însă Erik a ales tot bitcoin, majorându-şi astfel numărul de monede virtuale deţinute la 403. Acum băiatul este milionar şi nu regretă că n-are diplomă de licenţă. Între timp, şi-a găsit de lucru la alte proiecte, inclusiv la unul în care lucrează în programul ELaNa al NASA, care permite studenţilor să lanseze în spaţiu sateliţi de dimensiuni reduse. „Nu mi-am luat niciodată diploma, nu văd să aibă vreo valoare. Scopul ei ar fi să ajung la un alt grad de educaţie şi să obţin o slujbă. A trebuit să învăţ cum să-mi conduc afacerea. În loc să scriu eseuri pentru cursul de engleză, trebuia să scriu e-mailuri unor oameni importanţi.“

    Silicon Valley a mai dat un milionar în bitcoin. Povestea acestuia a scris-o Forbes. Este vorba de un multimilionar, domnul Smith, întâlnit de un contributor al revistei la Hong Kong. Domnul Smith – autorul îi spune aşa pentru că personajul i-a cerut să nu-i facă numele public – este plin de bani şi nu face niciun efort s-o ascundă. De patru ani, călătoreşte în jurul lumii într-un stil ultraluxos. Zboară numai la clasa întâi, doarme doar în apartamente de cinci stele şi nu şi-a mai pregătit de mâncare de luni de zile. Într-o lună a vizitat Singapore, New York, Las Vegas, Monaco, Moscova, s-a întors la New York, apoi s-a dus la Zürich pentru a da de autorul poveştii la Hong Kong. „Niciodată să n-ai vreun moment plictisitor“, spune el, ridicând în semn de salut un pahar de şampanie.

    Cu acest salut, şi pahar de şampanie, şi-a început povestea. După ce a absolvit colegiul în 2008, Smith a aterizat într-un loc de muncă de invidiat, ca inginer de software pentru o companie de tehnologie respectabilă din Silicon Valley. Era un angajat bun şi îndrăgit de mulţi dintre colegi. De la unul dintre aceşti prieteni „la fel de tocilari ca şi el“, în iulie 2010 Smith a auzit pentru prima dată despre bitcoin, la scurt timp după prima creştere semnificativă a preţului, când criptomoneda s-a apreciat de zece ori, de la 0,008 dolari la 0,08 dolari în cursul a cinci zile. „Acest salt de preţ mi-a atras atenţia, dar am aşteptat câteva luni înainte de a investi. Voiam să aflu mai întâi despre tehnologia de bază.”

  • Poveştile milionarilor în Bitcoin sau cum să faci o avere cu o investiţie de 5 dolari

    Erik Finman şi-a câştigat faima ca antreprenor la 14 ani, ca investitor în bitcoin care a reuşit să transforme o investiţie de 1.000 de dolari într-o criptomonedă într-o avere de peste un milion de dolari şi cu un pariu care i-a dat şansa de a nu mai vedea niciodată interiorul vreunui liceu. Povestea adolescentului a captivat America, încântând oamenii cu amestecul acesteia de ambiţie copilărească, abilităţi antreprenoriale şi muncă grea. Povestea lui începe în 2011, când avea 12 ani şi bunica sa i-a dăruit 1.000 de dolari, bani pentru educaţie, scrie The Telegraph.

    Erik a luat banii şi i-a investit în bitcoin, urmând sfaturile fratelui său Scott. „Eram un eşec din aproape toate punctele de vedere“, povesteşte băiatul despre acea perioadă. „Nu am fost cel mai studios dintre copii. Jucam Call of Duty şi mă strecuram în Grand Theft Auto pentru ca părinţii să nu mă vadă.” La şcoală, spune Erik, îi era teamă să discute cu profesorii, care-i făceau eşecurile să pară ceva rău, ceea ce-l demotiva. Unul dintre profesori, susţine el, i-a spus că nu va realiza niciodată nimic, aşa că la fel de bine ar putea renunţa la şcoală pentru a se angaja la McDonald’s. În 2013, Erik făcea deja primul profit din investiţia în bitcoin. O monedă virtuală, care în 2011, anul investiţiei,  valora 12 dolari, ajunsese la 1.200 de dolari bucata. Cadoul primit de la bunică era pe cale să devină o comoară.

    În 2014, când avea 15 ani, le-a propus părinţilor să-l lase să renunţe la liceu, unde se simţea mizerabil, şi să vândă bitcoin de 100.000 de dolari pentru a pune pe picioare o companie de tehnologie educaţională numită Botangle. Dacă până la 18 ani ajungea milionar, nimeni nu-l va mai obliga să meargă la facultate. A fost un pariu acceptat de părinţii săi, tatăl inginer şi mama fizician. Aceştia l-au retras de la şcoală. Tânărul Finman s-a mutat în Silicon Valley, unde Botangle, o companie de educaţie online, a devenit realitate,  permiţând  elevilor frustraţi ca Erik să-şi găsească profesori prin videochat. Botangle i-a adus câteva aventuri, inclusiv o întâlnire cu cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, şi un schimb mai violent de idei cu un membru al consiliului Uber. A fost dificil să-i convingă pe investitori să ia în serios un antreprenor de 15 ani, îşi aminteşte tânărul Finman. Îi este vie în minte mai ales amintirea unui interviu cu un executiv de la Uber „foarte, foarte sus pus“ care, în loc să-i asculte planurile cu Botangle, l-a descurajat şi i-a spus că nu va câştiga niciodată pariul cu părinţii săi.

    În cele din urmă, în ianuarie 2015, a găsit un investitor care i-a oferit pentru companie fie 100.000 de dolari, fie încă 300 de bitcoin. Moneda virtuală era în depreciere atunci, însă Erik a ales tot bitcoin, majorându-şi astfel numărul de monede virtuale deţinute la 403. Acum băiatul este milionar şi nu regretă că n-are diplomă de licenţă. Între timp, şi-a găsit de lucru la alte proiecte, inclusiv la unul în care lucrează în programul ELaNa al NASA, care permite studenţilor să lanseze în spaţiu sateliţi de dimensiuni reduse. „Nu mi-am luat niciodată diploma, nu văd să aibă vreo valoare. Scopul ei ar fi să ajung la un alt grad de educaţie şi să obţin o slujbă. A trebuit să învăţ cum să-mi conduc afacerea. În loc să scriu eseuri pentru cursul de engleză, trebuia să scriu e-mailuri unor oameni importanţi.“

    Silicon Valley a mai dat un milionar în bitcoin. Povestea acestuia a scris-o Forbes. Este vorba de un multimilionar, domnul Smith, întâlnit de un contributor al revistei la Hong Kong. Domnul Smith – autorul îi spune aşa pentru că personajul i-a cerut să nu-i facă numele public – este plin de bani şi nu face niciun efort s-o ascundă. De patru ani, călătoreşte în jurul lumii într-un stil ultraluxos. Zboară numai la clasa întâi, doarme doar în apartamente de cinci stele şi nu şi-a mai pregătit de mâncare de luni de zile. Într-o lună a vizitat Singapore, New York, Las Vegas, Monaco, Moscova, s-a întors la New York, apoi s-a dus la Zürich pentru a da de autorul poveştii la Hong Kong. „Niciodată să n-ai vreun moment plictisitor“, spune el, ridicând în semn de salut un pahar de şampanie.

    Cu acest salut, şi pahar de şampanie, şi-a început povestea. După ce a absolvit colegiul în 2008, Smith a aterizat într-un loc de muncă de invidiat, ca inginer de software pentru o companie de tehnologie respectabilă din Silicon Valley. Era un angajat bun şi îndrăgit de mulţi dintre colegi. De la unul dintre aceşti prieteni „la fel de tocilari ca şi el“, în iulie 2010 Smith a auzit pentru prima dată despre bitcoin, la scurt timp după prima creştere semnificativă a preţului, când criptomoneda s-a apreciat de zece ori, de la 0,008 dolari la 0,08 dolari în cursul a cinci zile. „Acest salt de preţ mi-a atras atenţia, dar am aşteptat câteva luni înainte de a investi. Voiam să aflu mai întâi despre tehnologia de bază.”

  • Furtună pe piaţa bancară, 25 de bănci verificate de Consiliul Concurenţei. Ce nereguli s-au găsit

    Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional, pe piaţa de leasing financiar şi pe a creditului de consum din România.

    „S-au efectuat inspecţii simultane la Bancpost SA, Unicredit Bank SA, Raiffeisen Bank SA, Banca Comercială Română SA, BCR Leasing IFN SA, BRD Sogelease IFN SA, Raiffeisen Leasing IFN SA, Unicredit Leasing Corporation IFN SA, Viva Credit IFN SA, ALD Automotive SRL, Arval Service Lease Romania SRL, Autotechnica Fleet Services SRL, BCR Fleet Management SRL, BT Operational Leasing SA, Leaseplan Romania SRL, Porsche Mobility SRL, Unicredit Leasing Fleet Management SRL, Finmedia SRL, Asociaţia Societăţilor De Leasing Operaţional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB), Federaţia Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului şi al Creditului din România şi Patronatul Creditului IFN.

    Una dintre investigaţii vizează posibile schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum. Părţile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB), Patronatul Leasingului şi al Creditului din România (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, şi Diplomat Consult SRL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci 300.000 de euro din cartofi prăjiţi

    Brandul românesc Naked Potato, lansat pe piaţă anul trecut, se ocupă de comercializarea cartofilor prăjiţi şi copţi cu sosuri specifice belgiene, potrivit Catalogul Francizelor din România publicat de Ziarul Financiar.

    Acesta a ajuns la trei unităţi în Bucureşti şi Constanţa, toate fiind deţinute de compania Eduard & Dale. Anul acesta, brandul s-a lansat în regim de franciză şi vizează extinderea în oraşe precum Sibiu, Timişoara şi Braşov.

    Anul trecut, reţeau a realizat vânzări de 200.000 de euro, iar anul acesta ţinteşte venituri de 300.000 de euro. Cei care doresc să obţină franciza trebuie să plătească o taxă de 30.000 de euro, însă compania nu percepe redevenţe lunare sau contribuţii la bugetul de marketing. “Francizatul dispune de afacere la cheie incluzând rulota Airstream complet utilată cu echipamente profesionale”. Contractul se semnează pe o perioadă de trei ani. Pentru afacere ai nevoie de un capital circulant de lucru de 5000 de euro.

  • Cum au transformat două surori un business de retail într-un butic cu afaceri de 2 milioane de euro

    Surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea au găsit modalitatea prin care să transforme un business de retail de mici decoraţiuni interioare şi mobilier cu stocuri de marfă şi numeroşi angajaţi într-un butic de amenajări interioare profitabil. Au păstrat doar numele afacerii iniţiale şi l-au transformat într-un sinonim al căminului ideal pentru oamenii fără timp de investit în amenajarea casei. Veniturile anuale ale afacerii se apropie de 2 milioane de euro.

    Un spaţiu amplu, cu ferestre înalte, o masă lungă, din lemn masiv, aşezată lângă o bibliotecă ce umple peretele, o altă masă, din piele, sticle de şampanie, obiecte de iluminat cu decoraţiuni atipice – sunt câteva dintre micile detalii reprezentative pentru biroul Lemon Interior Design, în care s-au mutat recent surorile-antreprenoare Cristina Căpitanu şi Elena Oancea.

    Biroul se află la baza unuia dintre proiectele de amenajare pe care s-au concentrat în ultimul an şi jumătate – complexul rezidenţial One Herăstrău Park din Bucureşti; unul dintre criteriile alegerii acestuia a fost proximitatea de clienţii aflaţi în clădire. ”Vedeam genul acesta de birouri plimbându-mă pe străzi, în marile oraşe. Se vedea că este un spaţiu pentru arhitecţi, designeri – mi-am spus că dacă vreodată ne luăm un spaţiu mai mare, genul acesta de loc trebuie să fie, în care să îţi doreşti să vii să munceşti, iar clientul să se simtă bine“, descrie Cristina Căpitanu locul în care ne aflăm.

    Acesta este reprezentativ pentru afacerea condusă de cele două surori: Lemon Interior Design este un butic de amenajări interioare destinat mai ales persoanelor fizice; au lucrat însă la cerere şi pentru amenajarea unor spitale, spaţii de birouri şi restaurante. În prezent, alături de ele lucrează alţi doi angajaţi, iar veniturile firmei se îndreaptă anul acesta spre 2 milioane de euro. Modelul lor de business presupune că designul este un serviciu pe care nu îl taxează; clienţii plătesc doar mobilierul, selectat prin intermediul celor aproximativ 30 de furnizori cu care lucrează buticul de design. Printre proiectele la care au lucrat se află circa 60-70% din cele aflate în complexul rezidenţial One Herăstrău Park, unde există aproximativ 100 de apartamente. 

    Pentru această clădire, s-au ocupat şi de alegerea finisajelor, de realizarea băilor personalizate ale tuturor clienţilor, precum şi de designul pentru spaţiile comune din cadrul clădirii. În prezent, au în lucru şi proiectele One Charles de Gaulle şi One Herăstrău Plaza, ale aceluiaşi dezvoltator (One United Properties). în afara acestor proiecte, a unor case în ţară, precum şi a unor apartamente timp penthouse în Bucureşti, în ultimele două luni nu au mai preluat alte proiecte, fiindcă, spune Cristina Căpitanu, nu au capacitatea să se ocupa de ele.

    Cristina Căpitanu descrie intrarea în afacerea designului de interior drept o întâmplare pentru ea şi asociata sa, Elena Oancea, care este, de altfel şi sora ei. Niciuna dintre cele două surori nu şi-a propus de la început să se axeze pe acest domeniu: Căpitanu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar sora ei, Dreptul. ”Noi suntem complementare, cred că de aceea a şi funcţionat să lucrăm astfel; fiind de mici împreună, ne cunoaştem şi ne completăm. înainte să terminăm sau să facem un concept, analizăm amândouă proiectul respectiv.“

    În timpul facultăţii şi după facultate, Căpitanu a lucrat în cadrul a două companii ca manager de import-export, iar apoi ca account manager în cadrul magazinelor TCM; dar şi-a dorit o schimbare. în căutarea a ceva care să le placă, au intrat în businessul decoraţiunilor şi mobilierului de interior, dar în retail, prin achiziţia unui lanţ de magazine în care se comercializau astfel de produse (Lemon Interior Design). Când au preluat afacerea, aceasta era formată din trei magazine, iar ulterior au mai deschis două. Cristina Căpitanu povesteşte însă că la momentul preluării acestea aveau stocuri foarte mari, foarte mulţi angajaţi, depozit, preluarea nefiind divizată.

    Au funcţionat aşa, în retail, până în 2013 – deschizând şi închizând magazine, până când au început să se reorienteze spre produsele de design, ca urmare a solicitărilor primite de la clienţii care le cereau sfaturi. Au înţeles astfel că de fapt, în loc să aibă cinci magazine cu stocuri şi angajaţi, le place mai mult să meargă la târguri, să vadă colecţiile şi apoi să facă vânzare, astfel a venit ideea afacerii de amenajare. ”Este foarte greu să faci retail, mai ales pe nişa obiectelor mici – există pierderi foarte mari, existau produse care se puteau sparge, fura. în timp, ne-am dat seama că ne regăsim mai mult pe partea amenajărilor interioare; a venit ideea, dar şi necesitatea ne-a dus în direcţia aceasta, a unui butic de design.“

    Până în 2013, magazinele s-au aflat în mai multe centre comerciale din Bucureşti, precum şi în Piaţa Victoriei, cel mai recent închis fiind în centrul comercial Băneasa. Şi-au propus să continue cu vânzarea produselor de mobilier, dar nu printr-un showroom, la fel ca al unor branduri mari de pe piaţă, prin care să vândă din stocuri şi să se ocupe de toate aspectele pe care le presupun această activitate. Buticul de design oferă un concept de design şi o amenajare completă, iar clienţii cărora li se adresează sunt cei care nu au timp pe care să-l dedice amenajării unei locuinţe. ”Sunt oameni ocupaţi, care călătoresc, care câştigă prin muncă aceşti bani, înţeleg valoarea banilor şi vin la noi în căutarea unui sprijin pentru realizarea unui spaţiu în care să se simtă bine, în care să se relaxeze după o zi de muncă“, descrie antreprenoarea profilul clienţilor.

    Ea spune că sunt deopotrivă persoane cu bugete mici, cât şi unii cu foarte bugete mari – ”poţi să ai un apartament superb mobilat cu un buget foarte mic – şi pot să îl ai urât realizat, cu un buget foarte mare. Nu ţine de buget, ci de ce îşi doreşte omul respectiv să aibă la el în casă“. Oferă ca exemplu de la clienţii care, cu 15.000 de euro, şi-au amenajat un apartament, format dintr-un dormitor şi un living, până la cei care au dedicat câteva sute de mii de euro amenajării unei case. ”Contează foarte mult momentul în care ei vin să îşi facă locuinţa. Una este când vin să îşi facă prima casă şi altfel când sunt la a treia; contează foarte mult momentul în care sunt ei şi ce îşi doresc, poate nu ştiu exact ce piesă vor într-un anumit loc“, descrie Căpitanu filosofia pe care se axează în amenajare, care nu încurajează trendurile noi, ci preferinţele clienţilor.

    Iar un stil care va rămâne atemporal este, potrivit ei, cel modern elegant. Din rândul preferinţelor mai puţin obişnuite, oferă exemplul unui client care şi-a dorit să-şi amenajeze casa cu verde şi oranj şi povesteşte că au reuşit să ducă proiectul la capăt, în pofida combinaţiei atipice de culori. Durata amenajării unei locuinţe poate varia, pentru apartamentele mai mici, care nu presupun şi pereţi şi finisaje băi, de la minimum 4-5 săptămâni şi până la opt luni – în cazul proiectelor mari, unde realizează totul.

    În ceea ce priveşte provocările pe piaţa pe care activează, Cristina Căpitanu menţionează munca cu echipele care realizează proiectele: ”Noi cerem un anumit nivel de finisaje, de montaj, suntem foarte atente la detalii şi este foarte greu să explici acest lucru oamenilor care fac operaţiuni simple, să monteze un tapet, de exemplu, fiind atenţi la detalii de fineţe. Ştiu că este mai uşor să faci o amenajare standard, dar ştiu că se poate şi altfel fiindcă alţii, în afară, au făcut. Dacă alţii au putut şi se poate, trebuie să putem şi noi.“

  • Lovitură pentru service-urile auto. Decizia luată de reprezentanţii RAR după ce au găsit peste 200 de centre fără autorizaţie de funcţionare

    Departamentul Supraveghere Piaţă al Registrului Auto Român (RAR) a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizaţie de funcţionare şi a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 596.000 de lei, potrivit unui comunicat publicat marţi.

    Decizia de închidere a celor 200 de service-uri a fost luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăţi din toată ţara.

    RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu şi-au menţinut condiţiile iniţiale de autorizare. Acestea îşi vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Un primar irlandez, despre vizita din România: „M-am simtit ca un idiot pentru ca m-am asteptat la ce e mai rau”

    Andrew McGuinness este fostul primar al orasului Kilkenny din Irlanda, si de curand a vizitat Romania. Acesta nu a stat la un hotel, ci acasa la niste romani care lucreaza de multi ani in orasul unde a fost primar. Irlandezul spune ca s-a simtit „ca un idiot”, pentru ca s-a asteptat la ce e mai rau inainte sa ne calce pragul, potrivit stireazilei.ro.

    ”Primarul” a venit in Romania ca muzician invitat la Festivalul Celtic, care a avut loc in perioada 26-28 iunie in orasul Beclean. Si se astepta sa gaseasca numai blocuri comuniste. Fostul edil care si-a terminat mandatul cu doar cateva zile inainte sa vina in Romania a profitat excursie si aflandu-se la doi pasi de Cluj-Napoca a participat la concertul The Prodigy.

    “Acele blocuri comuniste sunt inconjurate de cladiri cu cea mai frumoasa arhitectura romaneasca si ungureasca, care combina elemente romantice cu cele neoclasice. Cand treci pe langa aceste cladiri si vezi cum orasele sunt inconjurate cu intinderi de iarba si munti care-ti taie rasuflare si pe care le gasesti cu greu aici, realizezi ca Romania pe care ezitai sa o vizitezi nu seamana cu ce ai gasit”, a spus Andrew McGuinness.

    „M-am simtit ca un idiot pentru ca m-am asteptat la ce e mai rau. Romania este o tara minunata plina de istorie, cultura, mancare delicioasa si cel mai important, cu cei mai prietenosi oameni pe care i-am intalnit”, a conchis irlandezul.

     

  • Simona Halep n-a găsit loc de cazare în propriul hotel din Poiana Braşov

    Interesant este că hotelul-pensiune din Poiana Braşov a fost fully-booked în weekend, aşa că Simona şi familia ei s-au cazat la hotelul Alpin, informează libertatea.ro

    Simona Halep este proprietara fostei pensiuni Heraldic Club din Poiana Braşov, redenumită Drachenhaus, dar şi a hotelului cu acelaşi nume din municipiul Braşov, de pe strada Nicolae Bălcescu, în plin centru istoric al oraşului. Halep a plătit pentru cele două imobile două milioane de euro.

    Preţul pentru o noapte de cazare începe de la 40 de euro de persoană (Economic Single), şi poate ajunge la 60 de euro (”dublă” cu balcon) şi la 109 euro (junior suite, trei paturi), informează libertatea.ro

    Hotelul este o pensiune care combină confortul modern cu ambianţa medievală şi are blazoane, halebarde, armuri, scuturi, săbii şi picturi originale. Camerele au podea cu mochetă, TV prin cablu cu 300 de canale, precum şi facilităţi pentru prepararea de ceai/cafea.

    DRACHENHAUS HOTEL e cotat la 8.9 din 10 pe booking.com

  • Cum businessurile se folosesc de nostalgie pentru a vinde mai mult

    Cercetătorii au găsit că atunci când oamenii se gândesc cu drag la trecutul lor, relaţiile şi legăturile sociale devin mai importante decât banii. Rezultatul este faptul că persoana respectivă îşi face mai puţine griji în legătură cu banii şi mai dispusă să îi cheltuiască. De aceea, mai multe magazine şi diferite business-uri folosesc tehnici diferite pentru a induce nostalgie rezultând în vânzări mai mari.

    Mersul într-un restaurant sau cafenea care evocă o perioadă trecută ne poate transporta într-un mediu mai cald, mai confortabil, drept urmare să ne simţim mai bine să cheltuim mai mult.

    Arhitectul Tyeth Gundry explică faptul că designul unui loc trebuie să facă o referinţă la trecut. “Utilizând o serie de referinţe, care prin definiţie sunt nostalgice, atunci tu creezi o serie de elemente declanşatoare şi mementouri”.