BusinessMagazin

Tag: film

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10

     

  • Remember Stela Popescu 1935-2017: o viaţă dedicată teatrului şi filmului

    Stela Popescu, o viaţă dedicată teatrului şi filmului

    Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti.

    A absolvit Colegiul Naţional Unirea, din Braşov.

    A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959.

    VIDEO

    Activităţi:

    A fost actriţă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.
    Era îndeosebi cunoscută pentru cuplul pe care îl forma pe scenă împreună cu actorul Alexandru Arşinel.

    A jucat în filmele şi serialele:
    1958 – “Alos… Aţi greşit numărul” (regia: Andrei Călăraşu)
    1961 – “Omul de lângă tine” (regia: Horea Popescu)
    1965 – “Sărutul”
    1969 – “Pantoful Cenuşăresei” (regia: Jean Georgescu)
    1972 – “Astă seară dansăm în familie” (regia: Geo Saizescu)
    1975 – “Cantemir”(regia: Gheorghe Vitanidis)
    1979 – “Nea Marin Miliardar” (regia: Sergiu Nicolaescu)
    1981 – “Grăbeşte-te încet” (regia: Geo Saizescu)
    1984 – “Zbor periculos” (regia: Francisc Munteanu)
    1987 – “în fiecare zi mi-e dor de tine” (regia: Gheorghe Vitanidis)
    1993 – “A doua cădere a Constantinopolului” (regia: Mircea Mureşan).
    2001 – “Sexy Harem Ada-Kaleh”
    2005 – “Cuscrele” (Serial TV)
    2007 – “Războiul sexelor” (Acasă TV)

  • Remember Stela Popescu 1935-2017: o viaţă dedicată teatrului şi filmului

    Stela Popescu, o viaţă dedicată teatrului şi filmului

    Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti.

    A absolvit Colegiul Naţional Unirea, din Braşov.

    A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959.

    VIDEO

    Activităţi:

    A fost actriţă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.
    Era îndeosebi cunoscută pentru cuplul pe care îl forma pe scenă împreună cu actorul Alexandru Arşinel.

    A jucat în filmele şi serialele:
    1958 – “Alos… Aţi greşit numărul” (regia: Andrei Călăraşu)
    1961 – “Omul de lângă tine” (regia: Horea Popescu)
    1965 – “Sărutul”
    1969 – “Pantoful Cenuşăresei” (regia: Jean Georgescu)
    1972 – “Astă seară dansăm în familie” (regia: Geo Saizescu)
    1975 – “Cantemir”(regia: Gheorghe Vitanidis)
    1979 – “Nea Marin Miliardar” (regia: Sergiu Nicolaescu)
    1981 – “Grăbeşte-te încet” (regia: Geo Saizescu)
    1984 – “Zbor periculos” (regia: Francisc Munteanu)
    1987 – “în fiecare zi mi-e dor de tine” (regia: Gheorghe Vitanidis)
    1993 – “A doua cădere a Constantinopolului” (regia: Mircea Mureşan).
    2001 – “Sexy Harem Ada-Kaleh”
    2005 – “Cuscrele” (Serial TV)
    2007 – “Războiul sexelor” (Acasă TV)

  • Cine a fost Stela Popescu, actriţa iubită care şi-a dedicat viaţa teatrului şi filmului

    Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Stela Popescu era diagnosticată de mai mulţi ani cu diabet. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbuşită în casă.

    Stela Popescu s-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

    Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov. În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an.

    Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.

    La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde a lucrat până în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum “Omul care a văzut moartea”, “Mama Boema”, “Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în “Preşul”, 12 ani în “Peţitoarea” şi 10 ani în “Plicul”. A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

  • Cine a fost Stela Popescu, actriţa iubită care şi-a dedicat viaţa teatrului şi filmului

    Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Stela Popescu era diagnosticată de mai mulţi ani cu diabet. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbuşită în casă.

    Stela Popescu s-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

    Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov. În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an.

    Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.

    La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde a lucrat până în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum “Omul care a văzut moartea”, “Mama Boema”, “Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în “Preşul”, 12 ani în “Peţitoarea” şi 10 ani în “Plicul”. A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

  • Cine este femeia care a organizează unul dintre cele mai exclusivite JOCURI DE POKER din lume. ” Într-o noapte am văzut cum cineva a pierdut 100 de milioane de dolari”.

    “Motivaţia care m-a făcut să am succes este puţin cam disfuncţională”, a declarat Bloom pentru Fortune. Bloom mai are doi fraţi, unul dintre ei a câştigat medalii la olimpiadă, iar altul este un chirurg ce a absolvit Harvadul. “Dacă nu erai numărul 1 în lume nu erai impresionant la mine în familie”, a spus ea.

    Un meci obişnuit din New York atrăgea oamenii de pe Wall Street şi intrarea costa 250.000 de dolari, iar după o seară unii dintre ei câştigau milioane de dolari, iar alţii pierdeau milioane.

    Care a fost secretul? Bloom a fost banca nu doar un alt jucător “Le dădeam banii, verificam jucătorii şi decideam dacă să le măresc creditul. Viaţa mea era una destul de stresantă. Nu aveam resursele tradiţionale de a colecta datoriile şi nici nu voiam să devin violentă în această privinţă”

    Mai mult de atât,Bloom a şi plătit şi taxe pentru business-ul ei underground. “În 2009, veniturile mele au ajuns la 4 milioane de dolari. Nu neapărat de la meciurile de poker, ci din bacşişul pe care-l primeam de la jucători, recunoscători că le-am mărit creditul. “Unele bacşişuri au fost uriaşe. Într-o noapte am văzut cum cineva a pierdut 100 de milioane de dolari”. Cineva trebuia să garanteze pentru el şi pentru aceea sumă, aceea persoană a fost  Bloom.

    Curând şi-a făcut apariţia şi mafia rusească, ea a devenit dependentă de droguri şi în ultimele 7-8 luni ale business-ului ea lua o parte din suma care era pusă pe masă.

    Hollywood pregăteşte un film după viaţa ei. Acesta se numeşte Molly’s Game, cu Jessica Chastain în rolul principal şi scenariul este scris de Aaron Sorkin şi filmul este regizat tot de către el.

  • Cronică de film: un horror românesc de succes

    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Bazându-se pe un scenariu semnat Octav Gheorghe, regizorul Dragoş Buligă a reuşit, spun eu, să scoată publicul din zona de confort şi să îl aducă în mijlocul poveştii, prezentând o atmosferă gri, aproape întunecată, marcată de întâmplări neobişnuite.
    Distribuţia este una excelentă, avându-i în prim plan pe Armand Assante, Lior Ashkenazi şi Branko Djuric. De remarcat au fost şi interpretările semnate de Raluca Aprodu şi Oana Marcu; Răzvan Vasilescu îşi face treaba excelent, aşa cum de altfel ne-a obişnuit.

    Scenele de umor au punctat bine, dar cred că s-ar fi putut umbla ceva mai mult la ordinea în care ele şi-au făcut apariţia în poveste. Nu vreau să critic prea mult filmul, pentru că efortul celor implicaţi merită toată admiraţia; aşa cum spunea
    şi Andrei Boncea, nimeni nu poate reuşi o capodoperă de la prima încercare.

    Revenind la umor, nu cred că folosirea unui astfel de moment la începutul filmului a fost cea mai inspirată idee. Un horror trebuie să te prindă din primele momente, trebuie să debuteze cu o ancoră care să definească ceea ce vei urmări în următoarele ore; majoritatea regizorilor preferă să slăbească ritmul după ce s-au asigurat că interesul spectatorilor e la cote ridicate.

    Un alt element care pentru mine nu a fost chiar în ordine este asocierea, în momentele tensionate, dintre vizual şi auditiv. Intuiesc intenţia producătorilor, dar reţeta clasică a secvenţelor de sunet care intensifică efectul de groază din imagini e una ce rareori dă greş.

    Interesant este că The Wanderers se apropie mult mai mult de un horror tradiţional în a doua parte, fiind din ce în ce mai bun spre final.

    În concluzie, vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori.

    Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români. Nota de mai jos nu reflectă numai calitatea filmului, ci şi este acordată şi pentru curajul celor care s-au implicat în acest proiect.

    NOTĂ: 8/10

     

  • Veste bună pentru fanii Star Wars: Disney a anunţat lansarea UNEI NOI TRILOGII

    Compania Disney a anunţat că a bătut palma cu Rian Johnson, regizorul noului film Star Wars: The Last Jedi, pentru dezvoltarea unei noi trilogii. Vestea a venit la momentul potrivit, dat fiind faptul că profitul Disney a înregistrat în septembrie prima scădere din ultimii 8 ani.

    Acţiunile Disney au coborât după anunţarea rezultatelor financiare, dar au crescut imediat după prezentarea noii înţelegeri cu Johnson.

    Bob Iger, CEO-ul Disney, a spus că rămâne optimist în ceea ce priveşte viitorul.

    Viitorul film din seria “Star Wars” se va numi “The Last Jedi” şi va fi lansat pe 15 decembrie 2017. Filmul, care va fi regizat de Rian Johnson, va prezenta noile aventuri ale lui Luke Skywalker, Rey sau Princess Leia.

    Star Wars: Ultimii Jedi va apărea în cinematografele din România în avanpremieră din data de 14 decembrie, fiind distribuit în ţara noastră de Forum Film România.

  • Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa

    Moţiunea a fost semnată de 39 de senatori de la PNL, PMP şi USR, care îi cer demisia ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa.

    Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, în discursul susţinut în faţa senatorilor, a afirmat că situaţia economică a României din 2017 este „incomparabil mai bună decât în anul 2016”. De asemenea, el a precizat că România înregistrează a doua creştere economică din UE, de 6,1%, după Malta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unora le place horror-ul

    Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat în colaborare cu postul de televiziune Viasat History, ediţia de anul acesta având loc de pe 18, pe 22 octombrie. Iubitorii de film prezenţi la festival au putut viziona peste 55 de filme de lungmetraj şi scurtmetraj din 16 ţări; o parte din ei au mărşăluit pe străzi în cadrul primului zombie walk organizat în oraşul de sub Tâmpa. Invitatul special al ediţiei din 2017 a fost actorul Armand Assante (ce interpretează rolul principal în The Wanderers) care a primit trofeul onorific Count Dracula.

    Primul lucru ce trebuie notat este că Dracula Film Festival nu se rezumă doar la genul horror, fiind accesibil şi filmelor science-fiction, supranaturale, thriller sau fantasy. Horrorul nu este cel mai popular gen din România, dovadă şi rezultatele oarecum modeste ale filmelor ce au rulat în cinematografele de la noi; dar producţiile au destui fani (printre care mă număr, recunosc), iar iniţiativa de a organiza un astfel de festival e binevenită. 

    Nu am reuşit să urmăresc toate scurtmetrajele intrate în competiţie, dar din ce am reuşit să văd, două mi-au atras în mod special atenţia: Mathew 19:14 şi Sunken Convent, acesta din urmă fiind declarat câştigător al competiţiei în care a participat, respectiv ”Scurtmetraje internaţionale“. Mathew 19:14 este un scurtmetraj rusesc care foloseşte, din punctul meu de vedere, elemente definitorii pentru genul horror. Nu este un film care să se bazeze în prea mare măsură pe efecte speciale (deşi acestea sunt prezente), ci pe situaţii în care spectatorul trebuie să încerce să înţeleagă care e realitatea şi care e imaginaţia.

    Nu cred că s-a îndoit nimeni de calitatea extraordinară a cinematografiei ruseşti, dar e bine să avem şi confirmarea faptului că noua generaţie, reprezentată aici de regizorul Aleksandr Domogarov, încearcă să calce pe urmele celor de dinainte.
    Cât despre Sunken Convent, acesta este inspirat de povestirile lui Hans Christian Andersen, iar motivarea juriului explică poate cel mai bine de ce acest scurtmetraj în regia lui Michael Panduro iese în evidenţă: ”Un film curajos şi fascinant, care poate tocmai pentru că nu oferă răspunsuri clare rămâne în mintea spectatorului mult timp după vizonare“.

    Marele premiu al festivalului a revenit producţiei româneşti The Wanderers, practic primul film românesc horror, în adevăratul sens al cuvântului. Aşteptările mele legate de The Wanderers erau mixte: pe de-o parte speram ca filmul să reproducă măcar ceva din atmosfera producţiilor de referinţă ale genului horror, pe de-altă parte eram pur şi simplu mulţumit că mă aflu în faţa unui ecran pe care rulează un astfel de film produs în România.

    Părerea mea despre The Wanderers o veţi regăsi într-o cronică viitoare, dar simt totuşi nevoia de a spune că filmul reprezintă un moment extrem de important în dezvoltarea cinematografiei româneşti. Sper că reacţiile majoritar pozitive vor încuraja şi alţi tineri cineaşti să exploreze acest gen şi, mai ales, să înţeleagă că un proiect gândit cu cap poate atrage finanţare chiar şi atunci când instituţiile abilitate – în speţă Centrul Naţional al Cinematografiei – preferă să ”valideze“ filme care abordează teme ceva mai pe gustul tuturor.

    Printre câştigători s-a numărat şi coproducţia germano-canadiană Replace, un thriller horror despre obsesia tinereţii şi modul în care industria medicală şi cosmetică profită de ea, regizat de Norbert Keil, care a fost distins cu o menţiune specială ”pentru stilul vizual puternic şi foarte interesant al unui talent in devenire“. Trofeul Vlădutz pentru cel mai bun scurtmetraj românesc a fost acordat filmului OffStage, în regia lui Andrei Huţuleac, o altă menţiune specială primind şi animaţia elveţiană Ooze, în regia lui Kilian Vilim.

    Dincolo de proiecţii de film, Dracula Film Festival a găzduit şi mai multe conferinţe cu teme precum ”Cât de greu e să realizezi un horror în Europa“ sau ”Horror-ul românesc iese din umbră“; la cea din urmă, organizată sub forma unui workshop, cei prezenţi au avut ocazia de a participa la o discuţie alături de echipa de producţie din spatele filmului The Wanderers. Şi chiar dacă subiectul principal a fost cel al finanţării pentru filmele fantasy sau horror, cea mai interesantă idee a fost cea transmisă de producătorul Andrei Boncea: primul film românesc care va trece de pragul de 500.000 de spectatori va schimba peisajul cinematografic local. E o ipoteză ce merită atenţie, Boncea exprimându-şi convingerea că acest moment va fi marcat într-un termen relativ scurt.

    Revenind la finanţare, s-a amintit în mai multe rânduri că horror-ul este, de ani buni, cel mai profitabil gen cinematografic de la Hollywood. Cea mai bună rată de recuperare a investiţiei aparţine filmului Paranormal Activity, care a costat 15.000 de dolari şi a generat venituri de 161 de milioane de dolari – o rată de recuperare a investiţiei de 539,336%. Alte exemple sunt The Blair Witch Project, cu rată de recuperare a investiţiei de 20,591%, Night of the Living Dead (13,057%) sau Evil Dead (3,820%). Ca element de comparaţie, Avatar – cel mai de succes film produs vreodată din punct de vedere al veniturilor – a adus în conturile producătorilor 2,7 miliarde de dolari, dar rata de recuperare a investiţiei a fost de doar 500%.

    De ce este nevoie de un festival de film horror în România? Răspunsul e cât se poate de simplu: pentru că există iubitori ai genului. Şi aş îndrăzni să spun că nu sunt puţini. Cred că o mai bună promovare a evenimentului ar putea aduce şi mai mare interes din partea publicului – până la urmă, mai există un singur festival de gen în România, desfăşurat în luna august, la Biertan.

    |n încheiere, dacă ar trebui să recomand un film de la Dracula Film Festival cuiva care nu e neapărat un iubitor al genului horror, acesta ar fi Double Date. E genul de film care e suficient de amuzant ca să te facă să râzi şi nu atât de violent încât să te gonească din sala de cinema. E mai mult comedie neagră decât horror, fiind astfel perfect pentru a introduce pe cineva în lumea filmelor de groază.