Încătuşaţi, cu sânge pe faţă şi pe trup, forţaţi să stea în genunchi sau culcaţi pe direct pe caldarâm, de multe ori doar în lenjerie intimă. Aşa apar cei mai mulţi deţinuţi prezentaţi de mass-media turce ca fiind participanţi la lovitura de stat eşuată. Sunt imagini degradante despre modul în care sunt trataţi şi cel mai probabil torturaţi, în arest preventiv, liderii din armată care ar fi pus la cale puciul menit să îl dea jos pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit Daily Mail, imaginile video au fost difuzate de televiziunile pro-guvernamentale şi par a fi dovada epurării pe care o practică preşedintele turc.
“Avem informaţii că au fost ţinuţi în detenţie cu cătuşe, abuzaţi, bătuţi cu bestialitate. Nivelul de violenţă depăşeşte câteva lovituri aplicate”, a declarat Andrew Gardner, oficial Amnesty Internaţional.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, este propunerea partidului pentru postul de premier după alegerile generale din toamnă, a declarat miercuri preşedintele executiv al partidului Valeriu Steriu, spunând şi că mai întâi trebuie scris un program de guvernare.
“(Traian Băsescu – n.r.) a spus că ar fi cel mai bun premier şi într-adevăr este în clipa de faţă prima propunere a PMP, este normal să fie aşa. Vom avea cu siguranţă întâi de scris un program de guvernare şi acest lucru ni l-am propus imediat ce terminăm paşii aceştia de aşezare, va urma un program de guvernare. (PMP – n.r.) va genera nu doar un premier, va genera propuneri pentru toate posturile de miniştri”, a afirmat Steriu.
Folosind date istorice privind modul în care au votat statele federale, dar şi rezultatele a circa 300 de sondaje de opinie efectuate începând cu mijlocul lunii aprilie, modelul de calcul îl dă câştigător pe acest candidat. Utilizând acelaşi model de calcul, rezulta că Bill Clinton ar fi avut mai puţin de 20% şanse de deveni preşedinte în 1992, cu aproximativ patru luni înainte de alegeri. O lună mai târziu, după Convenţia Partidului Democrat, modelul îl dădea drept probabil câştigător pe Bill Clinton, cu 84% şanse de succes.
Samsung S7 şi Huawei P9 sunt produse de vârf ale celor două companii, care se încadrează în aceeaşi categorie de preţ (S7 este ceva mai scump) şi specificaţiile tehnice sunt asemănătoare (cu un plus, din nou, pentru S7).
Să începem de la exterior spre interior. Ambele produse sunt realizate din materiale premium (nu găsim plastic aici) unibody, cu diagonale de 5,2 inchi şi 5,1 inchi (S7). P9 este puţin mai subţire şi mai lat decât S7 şi se aseamănă mai mult cu un iPhone, iar Samsung cu această variantă s-a îndepărtat puţin de lookul iPhone-ului; spre deosebire de varianta precedentă coreenii au reintrodus cardul microSD şi l-au făcut rezistent la apă şi la praf. P9 nu are o aderenţă foarte bună şi este uşor de scăpat din mână (vine la pachet cu o carcasă de protecţie din plastic care rezolvă această problemă); în schimb, S7 este un magnet pentru amprente.
Un lucru pe care cele două telefoane îl au în comun şi un element tot mai prezent la telefoanele noi este senzorul de amprentă. La Huawei acesta se află pe spate în partea de sus, iar la Samsung pe butonul clasic de home. Dacă în cazul multor aspecte este greu de ales un câştigător dintre cele două produse, în cazul senzorilor Huawei P9 a câştigat detaşat. În primul rând, poziţionarea senzorului este mai bună, este mult mai natural şi mai uşor de utilizat. Pe când la S7 trebuie să duci degetul mare pe butonul fizic, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este foarte confortabil. În plus, acurateţea senzorului Huawei este mult mai bună decât a celui de pe S7 (am înregistrat mai multe poziţii ale degetului pe senzor şi tot „reuşea” să se blocheze). La P9 nu m-a blocat niciodată din sistem, pe când la S7 s-a întâmplat de mai multe ori pentru că nu-mi recunoştea amprenta. Şi încă un element plăcut al P9-ului este faptul că atunci când ai introdus codul PIN telefonul se deblochează instant, fără să mai fi nevoit să apeşi pe „OK“ cum este în cazul Samsungului. Ceva mărunt, dar care de-a lungul timpului se observă şi devine comod.
În cazul display-ului, Samsung a luat conducerea cu un ecran mai luminos, mai frumos, pe care culorile sunt mai vii şi mai contrastante. S7 are un ecran super AMOLED cu o rezoluţie de 1.440 x 2.560 pixeli şi cu o densitate de pixeli de 577 ppi. Pe când Huawei are un ecran IPS-NEO LCD cu o rezoluţie de 1.080 x 1.920 pixeli cu o densitate de doar 423 ppi. Dacă la Samsung nu ai probleme în a utiliza telefonul afară într-o zi însorită, cu Huawei, din cauza luminozităţii scăzute, experienţa de utilizare nu este ideală. Pentru Samsung acest lucru vine şi cu un minus, bateria se scurge mai repede, iar ambele au aceeaşi capacitate – 3.000 mAh. Amândouă telefoanele au opţiunea de fast charge şi se încarcă destul de repede. Huawei nu a adoptat designul celor de la Apple, ci şi portul USB-C, ceea ce vă poate da bătăi de cap dacă rămâneţi fără baterie şi nu veţi putea folosi un încărcător cu mini-USB (pe care majoritatea telefoanelor îl au acum).
În cazul ambelor telefoane, media de viaţă a bateriei a fost undeva la o zi şi jumătate (care se poate prelungi prin aplicaţiile de economisire a bateriei). Iar o zi de utilizare arată cam aşa: o oră de ascultat muzică online, browsing spre şi de la serviciu (aproximativ 60 minute), mesagerie, câteva telefoane şi fotografii plus o sesiune mică de joacă la finalul zilei.
Următorul element ce trebuie notat este camera, care a devenit un factor foarte important pentru clienţi în a decide o achiziţie.
Pentru acest model Huawei a realizat un parteneriat cu faimosul Leica pentru realizarea camerei şi nu au făcut doar una, ci două (fiecare de 12 MP). Cu toate acestea nu aş putea spune că face fotografii mult mai bune decât Samsung; dimpotrivă, probabil unii dintre voi veţi prefera imaginile realizate de S7 (contrastul este mai mare şi sharp-ul puternic, prea strident pentru gustul meu). Însă S7 suportă mai multe moduri de filmare, are chiar şi opţiunea de hyperlapse (deşi calitatea nu este ideală).
Ambele camere sunt foarte rapide, au module pentru portrete (estomparea fundalului, aici S7 face o treabă mai bună decât P9), ambele se descurcă în condiţii de luminozitate scăzută. Un alt element care ţine de gust este utilizarea senzorului pentru a face fotografii. Cu Huawei P9 eşti mai discret când vrei să faci fotografii pe stradă, doar prin apăsarea senzorului. Când vine vorba de camera de „selfie”, P9 este dotat cu una de 8 MP şi S7 cu una de doar 5 MP, însă ambele vin cu moduri de „beautify”, adică retuşarea automată a imaginilor pentru a fi gata de postat pe reţelele de socializare.
La capitolul sunet, S7 obţine poziţia de lider, atât la redarea sunetelor în boxe, cât şi în căşti. În plus, Samsung este mai puternic (deşi nu se vede o diferenţă mare în utilizarea obişnuită), obţinând un punctaj de aproximativ 140.000 pe aplicaţia de benchmark AnTuTu, pe când Huawei P9 a obţinut un scor de doar 90.000. Mai mult, coreenii de la Samsung oferă şi posibilitatea de a mări capacitatea de stocare până la 200 GB (doar 128 GB pentru P9).
După cum am zis şi la începutul acestui articol, între cele două telefoane nu există o diferenţă mare, iar alegerea unuia dintre cele două telefoane ţine mai degrabă de gust şi de priorităţi. P9 are un senzor de amprentă foarte bun şi face fotografii bune, pe de altă parte Samsung are un display mult mai bun, este ceva mai rapid, are o capacitate mai mare de stocare şi este rezistent la apă (dacă e important pentru cineva). Dacă ar fi să aleg, aş merge pe mâna P9-ului datorită senzorului de amprentă, camerei şi faptului că este puţin mai ieftin decât S7.
Samsung S7 şi Huawei P9 sunt produse de vârf ale celor două companii, care se încadrează în aceeaşi categorie de preţ (S7 este ceva mai scump) şi specificaţiile tehnice sunt asemănătoare (cu un plus, din nou, pentru S7).
Să începem de la exterior spre interior. Ambele produse sunt realizate din materiale premium (nu găsim plastic aici) unibody, cu diagonale de 5,2 inchi şi 5,1 inchi (S7). P9 este puţin mai subţire şi mai lat decât S7 şi se aseamănă mai mult cu un iPhone, iar Samsung cu această variantă s-a îndepărtat puţin de lookul iPhone-ului; spre deosebire de varianta precedentă coreenii au reintrodus cardul microSD şi l-au făcut rezistent la apă şi la praf. P9 nu are o aderenţă foarte bună şi este uşor de scăpat din mână (vine la pachet cu o carcasă de protecţie din plastic care rezolvă această problemă); în schimb, S7 este un magnet pentru amprente.
Un lucru pe care cele două telefoane îl au în comun şi un element tot mai prezent la telefoanele noi este senzorul de amprentă. La Huawei acesta se află pe spate în partea de sus, iar la Samsung pe butonul clasic de home. Dacă în cazul multor aspecte este greu de ales un câştigător dintre cele două produse, în cazul senzorilor Huawei P9 a câştigat detaşat. În primul rând, poziţionarea senzorului este mai bună, este mult mai natural şi mai uşor de utilizat. Pe când la S7 trebuie să duci degetul mare pe butonul fizic, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este foarte confortabil. În plus, acurateţea senzorului Huawei este mult mai bună decât a celui de pe S7 (am înregistrat mai multe poziţii ale degetului pe senzor şi tot „reuşea” să se blocheze). La P9 nu m-a blocat niciodată din sistem, pe când la S7 s-a întâmplat de mai multe ori pentru că nu-mi recunoştea amprenta. Şi încă un element plăcut al P9-ului este faptul că atunci când ai introdus codul PIN telefonul se deblochează instant, fără să mai fi nevoit să apeşi pe „OK“ cum este în cazul Samsungului. Ceva mărunt, dar care de-a lungul timpului se observă şi devine comod.
În cazul display-ului, Samsung a luat conducerea cu un ecran mai luminos, mai frumos, pe care culorile sunt mai vii şi mai contrastante. S7 are un ecran super AMOLED cu o rezoluţie de 1.440 x 2.560 pixeli şi cu o densitate de pixeli de 577 ppi. Pe când Huawei are un ecran IPS-NEO LCD cu o rezoluţie de 1.080 x 1.920 pixeli cu o densitate de doar 423 ppi. Dacă la Samsung nu ai probleme în a utiliza telefonul afară într-o zi însorită, cu Huawei, din cauza luminozităţii scăzute, experienţa de utilizare nu este ideală. Pentru Samsung acest lucru vine şi cu un minus, bateria se scurge mai repede, iar ambele au aceeaşi capacitate – 3.000 mAh. Amândouă telefoanele au opţiunea de fast charge şi se încarcă destul de repede. Huawei nu a adoptat designul celor de la Apple, ci şi portul USB-C, ceea ce vă poate da bătăi de cap dacă rămâneţi fără baterie şi nu veţi putea folosi un încărcător cu mini-USB (pe care majoritatea telefoanelor îl au acum).
În cazul ambelor telefoane, media de viaţă a bateriei a fost undeva la o zi şi jumătate (care se poate prelungi prin aplicaţiile de economisire a bateriei). Iar o zi de utilizare arată cam aşa: o oră de ascultat muzică online, browsing spre şi de la serviciu (aproximativ 60 minute), mesagerie, câteva telefoane şi fotografii plus o sesiune mică de joacă la finalul zilei.
Următorul element ce trebuie notat este camera, care a devenit un factor foarte important pentru clienţi în a decide o achiziţie.
Pentru acest model Huawei a realizat un parteneriat cu faimosul Leica pentru realizarea camerei şi nu au făcut doar una, ci două (fiecare de 12 MP). Cu toate acestea nu aş putea spune că face fotografii mult mai bune decât Samsung; dimpotrivă, probabil unii dintre voi veţi prefera imaginile realizate de S7 (contrastul este mai mare şi sharp-ul puternic, prea strident pentru gustul meu). Însă S7 suportă mai multe moduri de filmare, are chiar şi opţiunea de hyperlapse (deşi calitatea nu este ideală).
Ambele camere sunt foarte rapide, au module pentru portrete (estomparea fundalului, aici S7 face o treabă mai bună decât P9), ambele se descurcă în condiţii de luminozitate scăzută. Un alt element care ţine de gust este utilizarea senzorului pentru a face fotografii. Cu Huawei P9 eşti mai discret când vrei să faci fotografii pe stradă, doar prin apăsarea senzorului. Când vine vorba de camera de „selfie”, P9 este dotat cu una de 8 MP şi S7 cu una de doar 5 MP, însă ambele vin cu moduri de „beautify”, adică retuşarea automată a imaginilor pentru a fi gata de postat pe reţelele de socializare.
La capitolul sunet, S7 obţine poziţia de lider, atât la redarea sunetelor în boxe, cât şi în căşti. În plus, Samsung este mai puternic (deşi nu se vede o diferenţă mare în utilizarea obişnuită), obţinând un punctaj de aproximativ 140.000 pe aplicaţia de benchmark AnTuTu, pe când Huawei P9 a obţinut un scor de doar 90.000. Mai mult, coreenii de la Samsung oferă şi posibilitatea de a mări capacitatea de stocare până la 200 GB (doar 128 GB pentru P9).
După cum am zis şi la începutul acestui articol, între cele două telefoane nu există o diferenţă mare, iar alegerea unuia dintre cele două telefoane ţine mai degrabă de gust şi de priorităţi. P9 are un senzor de amprentă foarte bun şi face fotografii bune, pe de altă parte Samsung are un display mult mai bun, este ceva mai rapid, are o capacitate mai mare de stocare şi este rezistent la apă (dacă e important pentru cineva). Dacă ar fi să aleg, aş merge pe mâna P9-ului datorită senzorului de amprentă, camerei şi faptului că este puţin mai ieftin decât S7.
Se pictează pe hârtie, pânză, sticlă, lemn, chiar şi pe ziduri sau asfalt, dar unii artişti consideră că se pot exprima cel mai bine atunci când aştern culorile pe trupul uman. O astfel de artistă este americanca Alexa Meade, din Los Angeles, care pictează modele pe trup şi pe faţă, le suprapune pe fundaluri pregătite dinainte astfel încât să aplatizeze imaginea, după care realizează fotografii spectaculoase, scrie CNN.
Cel mai dificil lucru în crearea unor asemenea lucrări, afirmă artista, este să reuşeşti să faci modelele să stea nemişcate, motiv pentru care ea încearcă să termine cât mai repede. Printre cele mai importante creaţii ale sale se numără o serie de imagini care închipuie un calendar în stilul vechilor afişe americane.
Editura Litera şi Metrorex demarează campania de încurajare a cititului în metroul bucureştean:Carte la Metrou,prin care călătorii susprinşi citind o carte vor primi încă una de la voluntarii Litera prezenţi la metrou între18-22 iulie, în intervalul 9:00-11:00, pe Magistrala 2 Pipera-Berceni-Pipera.
In istoria recentă a metroului bucureştean s-au înregistrat din ce în ce mai multe cazuri fericite de oameni care citesc. S-au semnalizat gânduri mai bune, zâmbete printre rânduri, ochiade peste umeri la povestea celui din faţă, autori pe care ceilalţi călători îi recunosc, poveşti de care îşi aduc aminte cu plăcere şi câte şi mai câte. Simptomele nu se opresc aici: cititul la metrou face din ce în ce mai bine.
,,Social media ne distruge viaţa”, a spus o fată din Los Angeles care nu mai suportă reţelele de socializare. Din declaraţiile fetei, reiese faptul că utilizatorii de social media nu pot renunţa să folosească reţelele sociale, deoarece ei simt că nu ar mai avea o viaţă după aceea.
Jurnalista Nancy Jo Sales a petrecut 30 de luni călătorind de-a lungul Statelor Unite. Nancy a intervievat fete şi băieţi ca să afle cum este să creşti într-o lume saturată de social media.
Mai jos puteţi vedea câteva descoperilele provocatoare pe care le-a ilustrat Nancy Jo Sales în cartea sa:
92 % dintre copiii americani au cel puţin o prezenţă online înainte de vârsta de doi ani.
Adolescenţii petrec până la unsprezece ore pe zi uitându-se la un ecran (fie că e vorba de telefon, tabletă sau computer).
Pew Research Center a constatat că 73 % dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între treisprezece şi şaptesprezece deţin smartphone-uri.
Dintre aceştia, 92% folosesc un dispozitiv mobil pentru intra online în fiecare zi, iar 24% sunt online ,,aproape constant “.
Apple este numărul unu în vânzările de smartphone-uri în rândul adolescenţilor.
Copiii încep să se uite la filme pentru adulţi pe internet de la vârsta de 6 ani, în timp ce majoritatea adolescenţilor americani au urmărit astfel de filme înainte să împlinească 18 ani .
Înainte de modificarea politicii recente a Tinder, 7 % din cei 50 de milioane de utilizatori ai aplicaţiei ar fi adolescenţi cu vârste cuprinse între treisprezece şi şaptesprezece ani. Pentru a utiliza aplicaţia trebuie să ai minim 18 ani.
În 2013, CDC a constatat că aproximativ 20 % din liceene consumă băuturi alcoolice.
Caz şocant la Constanţa. Un medic homeopat a fost reţinut de procurori pentru că ar fi abuzat o pacientă de numai 11 ani. Denunţul a venit de la părinţii fetei. Medicul a fost înregistrat de anchetatori chiar în propriul cabinet. “Inculpatul nu şi-a recunoscut fapta, susţinând că victima a fost supusă unui tratament şi tot ceea ce s-a întâmplat acolo făcea parte din tratamentul pe care i l-a oferit”, a declarat procurorul Gabriel Teliceanu. Procurorii cred că mediatizarea acestui caz ar putea să ducă la apariţia altor persoane care au fost abuzate de acelaşi medic.
În cazul în care oamenii vor dispărea de pe faţa Pământului, ce s-ar întâmpla cu planeta noastră?
Conform unui scenariu, nu va dura mult până Pământul să va ”reseta” singur, dar procesul va fi unul terifiant. În numai câteva ore, cele mai multe dintre lumini s-ar stinge, iar în câteva luni, dezastrele nucleare ar lovi întreaga planetă.
După mii de ani, singura dovadă a existenţei noastre ar fi rămăşiţele unor structuri de piatră ale Marelui Zid Chinezesc sau Muntele Rushmore.
Canalul YouTube #Mind Warehouse a creat un video în care ilustrează aceste consecinţe. Videoclipul a unit între ele secvenţele video create de National Geographic.
Să ne imaginăm ce se va întâmpla dacă oamenii vor dispărea de pe pământ:
Câteva ore mai târziu: majoritatea luminilor din întreaga lume se vor opri, deoarece centralele electrice nu vor mai funcţiona fară combustibil. Panourile solare ar ajunge în cele din urmă să stea acoperite de praf. Singurele centrale care ar continua să genereze energie ar fi centrale hidroelectrice.
Două sau trei zile mai târziu: sistemele subterane de cale ferate ar fi inundate, deoarece pompele de menţinere a apei s-ar opri din lucru.
