Tag: faliment

  • Familia care a băgat în faliment unul dintre cele mai mari magazine de calculatoare din România. În 2008 vindeau de 80 de milioane de euro

    În prima ediţie a catalogului Tineri Manageri de Top apăreau soţii Alina şi Cristian Fughină, director general, respectiv preşedinte al companiei K-Tech Ultra Pro, la acea vreme al doilea lanţ de distribuţie IT din România, după Flamingo.

    ifrele erau impresionante: 82 de magazine în martie 2006, 850 de angajaţi, cifră de afaceri 80 de milioane de dolari în 2005 şi aproape 100 de milioane de dolari în 2006.  Dar în mai 2009 o copertă a BUSINESS Magazin afişa un titlu scurt: Ultra Faliment, iar cifrele se schimbaseră: datorii neachitate la bănci şi furnizori de 15 milioane de euro, circa 150 de angajaţi care mai lucrau în circa 20 de magazine funcţionale.

    Cu totul imaginea unei companii în derivă, care se lupta pentru supravieţuire. Nu a supravieţuit, pentru că în vara anului 2010 K Tech Ultra Pro a intrat în faliment, cu datorii de 28 de milioane de euro la 114 creditori. Activitatea soţilor Fughină şi a apropiaţilor lor a intrat în vizorul DIICOT, într-un dosar privind falimentarea controlată a companiei.

  • O nouă companie gigant intră în FALIMENT. Anunţul care cutremură piaţa tocmai a fost făcut

    Falimentul este o lovitură pentru mogulul Stephen Feinberg, care a fost un susţinător proeminent al preşedintelui Donald Trump. Gigantul producător de arme a lui Feinberg, Cerberus Capital Management, a achiziţionat Remington în 2007 şi, ulterior, la înmagazinat cu datorii de aproape 1 miliard de dolari. Depunerea de faliment ​​va permite companiei Remington să rămână în afaceri, în timp ce va elabora un plan de întoarcere a companiei şi de plată a creditorilor.
     
  • Jamie Oliver dă faliment? Motivul pentru care a închis aproape JUMATATE din restaurante pe care le deţine intr-o singură zi

    Zvonurile privind închiderea localurilor au apărut începând de săptămâna trecută însă nimeni din interiorul companiei nu a vrut să confirme. Totuşi, astăzi a fost făcut anunţul iar motivaţia este că este o ”mişcare strategică menită să asigure buna funcţionare a companiei în viitor. Localurile rămase nu vor fi afectate de această restructurare.”
     
    Anul trecut Jamie Oliver a mai închis 7 dintre restaurantele sale cu specifi italian, dar şi lanţul de pizzerii Union Jack. În 2017 localurile sale au pierdut 10 milioane de euro, după ce în 2016 au avut profit de 2,5 milioane.
     
  • Peste 19.000 de locuri de muncă în pericol, după ce cea mai mare firmă de construcţii a ţării intră în colaps. Sute de subcontractori riscă falimentul

    Falimentul firmei Carillion, unul dintre cei mai mari contractori ai guvernului, ameninţă peste 19.000 de locuri de muncă din Marea Britanie. De asemenea, sute de subcontractori şi de business-uri mici sunt în pericol de faliment.

    Un plan de pensie cu rol de protecţie va prelua fondul de pensie al companiei, care a înregistrat un deficit de 800 de milioane de dolari.

    Colapsul spectaculos al companiei care ajuta guvernul să rezolve chiar şi operaţiuni cotidiene – precum gestionarea închisorilor sau a mesei de prânz din cadrul şcolilor – ridică o serie de întrebări cu privire la contractele mari pe care guvernul a continuat să le ofere companiei, în ciuda problemelor evidente şi a avertismentelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A pierdut un business de 30 mil. dolari, a petrecut şi câteva zile la închisoare, dar asta nu a oprit-o şi azi conduce o companie de 11 mil. dolari

    Povestea lui Heather Blease, şi a companiei pe care a fondat-o, este una de success, dar cu multe multe suişuri şi coborâşuri.

    Chiar dacă a fost înclinată spre artă şi gimnastică, tatăl său i-a sugerat să urmeze un colegiu de inginerie electrică. Când fabrica pentru care lucra a fost vândută, neştiind ce se va întâmpla cu ea şi cu echipa sa, Heather Blease a hotărât să-şi deschidă propria afacere. Aşa că 1995 lansează EnvisioNet, un furnizor extern pentru firme din industria tehnologică, ajungând, în doar şase ani, la 2.500 de angajaţi şi venituri de 30 de mil. dolari.

    Acceptând o ofertă de colaborare din partea Microsoft, Heather Blease a investit milioane de dolari în infrastructură, dar produsul lansat de Microsoft nu a avut success. Investitorii s-au retras, şi firma a dat faliment.

    Problemele nu apăruseră doar în carieră, ci şi în viaţa personală a lui Heather. Cu al patrulea copil abia născut, ea trece printr-un divorţ, o luptă cu cancerul şi prin decesul mamei sale. Într-o zi, după ce petrece câteva zile în închisoare, arestată pentru că a condus în stare de ebrietate, se hotărăşte să lase în urmă aceste eşecuri şi întâmplări nefericite, şi să îşi găsească motivaţia pentru a o lua de la capăt.

    Acceptând postul de vice-preşedinte într-o companie tehnologică, după şase luni în care lucrase la diverse proiecte legate de piaţa guvernamentală de outsourcing şi se familiarizase cu mersul lucrurilor, având şi experienţa anterioară de la EnvisioNet, se hotărăşte să pună bazele unei noi companii.

    Astfel, în 2013, lansează SaviLinx, o companie de outsourcing care, în doar trei ani, ajunge la o cifră de afaceri de 11,4 milioane de dolari. 

  • Un faliment, un divorţ, şi o revenire de 11 milioane de dolari

  • Anul dezastrelor pentru retail. Mii de magazine s-au închis şi multe altele au intrat în faliment

    1. Foarte multe magazine s-au închis anul acesta. În SUA, peste 8000 de magazine din reţele naţionale şi-au închis uşile anul acesta. J.C Penney, Macys sau Sears sunt câteva exemple de reţele de retail care au renunţat la zeci de locaţii, relatează Fortune.com

    2. În mai 2017 a fost bătut recorduri de falimente din industrie înregistrat în 2016. Câteva dintre companiile care şi-au declarat falimentul: The Limited, Radio Shack, Gymboree, Wet Seal sau Hhgregg.

    3. Amazon a surprins pe toată lumea achiziţionând Whole Foods pentru 13,7 miliarde de dolari. Achiziţia a declanşant un război al preţurilor cu rivali Amazon.

    4. Walmart intră pe teritoriul Amazon şi în 2017 şi-a crescut oferta online. Walmart a cumpărat branduri precum Bonobos, Moosejaw sau Modcloth. Compania şi-a crescut veniturile online cu 50% în al treilea trimestru al anului, dovedind că se poate bate cu Amazon.

    5. Retaileri precum Best Buy, Nike sau Calvin Klein au devenit parteneri cu Amazon în 2017

  • Aromă de faliment? Cel mai larg lanţ de restaurante din lume a închis peste 900 de locaţii în 2017

    Lanţul de restaurante din Statele Unite a închis 909 unităţi în 2017, pe teritoriul Statelor Unite, aproape de trei ori mai multe decât în anul precedent. Subway are 25.835 de locaţii deschise, potrivit unui reprezentant, în comparaţie cu 26.744 de locaţii deschise în 2016. Aceste date se referă doar la locaţiile din Statele Unite.
     
    Business Insider a discutat cu trei francizaţi din diferite regiuni ale Americii în legătură cu starea în care se află lanţul de restaurante. Majoritatea dintre ei spun că sunt pregătiţi pentru mai multe veşti proaste şi fac diferite speculaţii cu privire la viitorul locaţiilor lor.
     
    Pe baza unor conversaţii şi ale unor statistici de vânzare la nivel naţional, unul dintre francizaţi a estimat că o treime din locaţiile Subway nu sunt profitabile.
     
    Un alt antreprenor susţine că în cadrul unei discuţii cu un agent de dezvoltare Subway – francizor responsabil cu dezvoltarea unei regiuni – acesta i-a dat de înţeles că majoritatea francizorilor speculează închiderea unui număr şi mai mare de magazine în perioada următoare.
     
    Săptămâna trecuta, New York Post scria că aproape 400 de francizaţi protestează împotriva planului lanţului de restaurante de a aduce înapoi în meniul produsul clasic de 5$. La două zile distanţă, directorul de marketing al Subway, Karlin Linhardt, a demisionat din cadrul companiei.