PIAŢA LOCALĂ A MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII A SIMŢIT DIN PLIN CRIZA, iar dacă în spatele multinaţionalelor care activează în acest sector a existat dintotdeauna sprijinul grupurilor-mamă, antreprenorii români au asimilat mai greu declinul vânzărilor, scăderea marjelor de profit şi chiar trecerea pe pierdere. Unii dintre ei au găsit însă un debuşeu care să îi ajute să nu capituleze în faţa scăderii consumului local: exporturile.
Pentru Final Distribution, firmă controlată de familia Mircescu, care produce ţiglă metalică, jgheaburi şi burlane, 2012 a fost anul în care s-au concretizat primele exporturi, în Slovenia, Franţa şi Spania. Pasul a venit de la sine pentru compania care a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro şi care în ultimii doi ani şi-a construit capacităţi de producţie la Băicoi, judeţul Prahova. “Ideea de a încerca să intrăm cu produsele noastre pe pieţele externe a venit firesc, odată cu începerea producţiei proprii, asta din dorinţa de a diversifica canalele de distribuţie şi de a nu fi captivi unei singure pieţe”, spune Dan Mircescu, director general şi proprietar al companiei Final Distribution. Iar dacă 2012 a fost un an în care compania mai mult a testat pieţe noi de desfacere pentru a se acomoda şi a cunoaşte caracteristicile acestora, antreprenorul prahovean speră ca în 2013 cel puţin un sfert din cifra de afaceri să fie generată de livrările în străinătate. Următoarele pieţe pe care Final Distribution încearcă să le cucerească sunt Republica Moldova, Polonia şi Ucraina.
În situaţia lui Dan Mircescu mai sunt mulţi alţi antreprenori din industria producătoare de materiale de construcţii din România. Înainte de criză, puţini au luat în calcul varianta exportului, având în vedere că de la an la an consumul local creştea, iar costurile de transport erau oricum mult prea ridicate pentru a îi convinge pe oamenii de afaceri români să ia calea străinătăţii. “Cineva spunea «Toţi trăim sub acelaşi cer, dar avem orizonturi diferite». Cred că noile condiţii de pe piaţă ne forţează pe fiecare să ne lărgim perspectiva, să încercăm explorarea unor noi orizonturi”, spune Marius Pantiş, director general şi acţionar al companiei Optimedia din Oradea, care produce ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu. Antreprenorul a luat decizia să înceapă livrările în străinătate încă din 2007, când pe piaţa locală încă era mult de lucru şi părea destul de complicat să faci şi alte tipuri de ferestre pentru pieţele vestice, care implicau mai multă manoperă şi un stoc de materii prime mai mare. “De ce să ne complicăm dacă lucrurile merg bine? Făceam cu greu faţă la cererea de pe piaţa internă. Am hotărât totuşi că ar fi bine să începem accesarea unor pieţe externe”, îşi aminteşte Pantiş, care spune că bineînţeles în primii ani volumele trimise la export nu au fost mari, dar experienţa l-a ajutat să înveţe regulile pe care un producător român trebuie să le îndeplinească pentru a vinde pe o anumită piaţă externă. În prezent, firma sa exportă circa 40% din rulajul anual de 8 milioane de euro, principalii clienţi fiind din Belgia, Italia, Franţa, Austria, Elveţia şi chiar Canada.
PIAŢA DIN VESTUL EUROPEI ESTE MULT MAI MATURĂ, MAI STABILĂ. Exportul este o activitate grea, implică un flux multiplu de informaţii, materii prime care la rândul lor trebuie să treacă printr-un flux tehnologic, bani, transport. Exportul este mai profitabil, dar implică şi alte costuri”, spune Pantiş. La rândul său, Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR), spune că deocamdată doar anumite produse se pretează pentru export, în special cele care au o valoare adăugată mare. Cimentul sau cărămizile, spre exemplu, nu pot fi livrate pe pieţe externe, în contextul în care costurile de transport nu justifică vânzarea acestor produse pe o rază mai mare de 300 de kilometri distanţă de fabrici. “Partea proastă este că nu avem o industrie a materialelor de construcţii profilată pe export, o industrie high-tech în acest domeniu”, explică Georgescu. Piaţa de profil, care reprezintă circa 30-40% din sectorul total al construcţiilor, a scăzut anul trecut cu circa 10%, până la 2,9 miliarde de euro, potrivit estimărilor Business Magazin pe baza informaţiilor furnizate de preşedintele APMCR.
Deocamdată nu există o estimare concretă privind ponderea exporturilor în această piaţă în 2012, însă în general, livrările în străinătate nu sunt încă cea mai importantă felie din rulajul producătorilor de materiale de construcţii locali. În cazul jucătorilor mari, exportul nu depăşeşte 10-12% din cifra de afaceri decât în cele mai fericite cazuri. Spre exemplu, Arcon Sfântu Gheorghe, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Ţiţeiu, a realizat anul trecut exporturi de 3,6 milioane de euro, echivalentul a 11% din businessul pe 2012. Similar, un alt mare producător de materiale de construcţii local, AdePlast, controlat de Marcel Bărbuţ, a exportat anul trecut produse în valoare de peste 1 milion de euro, în condiţiile în care cifra de afaceri s-a ridicat la peste 42 de milioane de euro, potrivit estimărilor Business Magazin. Cei doi producători de materiale de construcţii amintiţi mai sus au ajuns cu produsele lor inclusiv în ţări arabe, care de altfel au devenit în ultimii ani un adevărat El Dorado pentru firmele româneşti de construcţii. Antreprenorii locali au ajuns chiar să construiască şosele în aceste ţări, aşa cum este cazul firmei Delta ACM 93, controlată de omul de afaceri Florea Diaconu, care în prezent lucrează la o autostradă în Irak. Dacă şi cum vor cuceri românii Vestul sau Estul cu materialele de construcţii produse aici rămâne de văzut. Cert este însă că primul pas este făcut deja.
