Tag: dedicatie

  • Grupul Floria deschide primul său depozit engros de flori, cu o investiţie peste 100.000 euro

    Grupul Floria, care operează florăria online Floria.ro, divizia corporate şi reţeaua de florării Floria în Stradă, a deschis primul său depozit engros de flori, cu suprafaţă de 330 mp. Investiţia depăşeşte 100.000 euro şi urmează să fie recuperată în următorii 3 ani. Odată cu deschiderea depozitului de flori, Floria lansează şi un magazin online B2B dedicat floriştilor, pentru achiziţii de flori în regim engros, se arată într-un comunicat dat publicităţii de companie.

    Noul depozit de plante şi flori va deservi diviziile Grupului Floria, precum şi revânzători din domeniu: ateliere de creaţie floristică, florării şi designeri florişti, organizatori de evenimente şi săli pentru evenimente. În depozitul de 330 mp pot fi stocate peste 15.000 fire de flori şi 1500 plante.

    „Deschiderea depozitului este primul pas al Grupului Floria către vânzările engros, o zonă de business pe care intenţionăm să o dezvoltăm. Apoi, am vrut să arătăm o dată în plus că se poate face business la alb în tot ceea ce reprezintă vânzare de flori, cu totul facturat, taxele plătite şi preturi corecte”, a declarat Andreea Uceanu, Director General Divizie Floria Offline.

    Floria lansează şi webshop-ul pentru clienţi business, prin care aceştia pot comanda florile engros într-o platforma e-commerce B2B, dedicată clienţilor corporate ai depozitului. Clienţii depozitului primesc la semnarea contractului şi date de acces în platforma webshop, din care pot alege florile rapid, acestea urmând să le fie livrate direct la florarie sau atelier.

    „Webshop-ul pentru florişti este un concept foarte popular în Olanda şi alte ţări cu tradiţie în floristică, dar deloc folosit la noi. Avem însă încredere că şi floriştii din România vor adopta aceasta modalitate simplă şi intuitivă de a comanda florile online, aşa cum şi clienţii finali au facut-o cu buchetele online” –adaugă Andreea Uceanu.

  • Găsirea echilibrului

    O echipă de studenţi români a dezvoltat primul gadget dedicat măsurării echilibrului urechii interne care ar putea scuti spitalele şi cabinetele medicale de costuri importante. În plus, acest gadget ar face mai uşoară testarea pacienţilor.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Primul gadget dedicat măsurării echilibrului urechii interne şi verificări posturii individului.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Mai uşor de implementat decât dispozitivul care este utilizat în prezent. Reducerea costurilor pentru spitale şi cabinetele medicale, deoarece device-ul este mult mai mic şi mai ieftin; device-ul permite economii importante de timp pentru diagnosticare.

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Start-up-ul-ul ENTy, înfiinţat de trei studenţi ai Universităţii Politehnice din Bucureşti – Flavia Oprea, Iulian Mateşică şi Cristian Alexandrescu -, dezvoltă un dispozitiv medical portabil de dimensiuni reduse, ieftin, care generează informaţii numerice ce susţin o diagnoză precisă şi o urmărire a evoluţiei pacienţilor. Produsul lor va costa companiile câteva sute de euro (preţul nefiind încă stabilit), în comparaţie cu aparatura actuală, ce costă zeci de mii de euro.

    Aparatura actuală din domeniu este învechită, mare şi greu de utilizat, potrivit lui Oprea. Acum, pentru a detecta problemele cu echilibrul, un pacient trebuie să meargă la un medic ORL, care va face nişte teste pentru a determina natura problemei – urechea internă sau cauză neurologică. Pentru a determina acest lucru este nevoie şi de aparatură, care în momentul de faţă este un fel de cabină telefonică, un sistem greoi de utilizat.

    În schimb, ENTy propune un dispozitiv nu mai mare decât un săpun (care va deveni şi mai mic) şi va fi folosit de medici în locul tehnologiei actuale. „După ce am început să lucrăm la acest device ne-am dat seama că domeniul medical duce lipsă de tehnologie, de inovaţii. Stomatologia stă bine la acest capitol, dar sunt sub domenii care nu stau bine deloc. Am vrut să aducem ceva din IT în sectorul medical”, spune Oprea.
    Produsul are încorporaţi mai mulţi senzori care detectează postura individului, dar are şi o componentă software care traduce informaţiile acumulate de către obiectul fizic.

    Dezvoltarea produsului a durat aproximativ trei luni: „La început aveam toate firele, senzorii la vedere; am reuşit să-l facem şi mai mic, i-am pus şi această carcasă pentru a rezista la şocuri“, a spus Iulian Mateşică.

    ENTy a câştigat premiul pentru cel mai bun produs în cadrul competiţiei din cadrul Innovation Labs din Bucureşti, dar tinerii nu s-au oprit aici. Cei trei au reprezentat România la finala globală a Microsoft Imagine Cup 2016.  Finala s-a desfăşurat la Seattle şi echipa din România a reuşit să câştige categoria Inovaţie şi un premiu în valoare de 50.000 de dolari, apoi au intrat în finala mare, unde s-au luptat cu alţi câştigători ai secţiunilor respective. Au izbutit să iasă învingători şi acolo şi au avut ocazia să aibă o discuţie privată cu Satya Nadella, CEO al Microsoft.

    Pentru că este un produs medical, tinerii aşteaptă primirea certificărilor necesare pentru a comercializa produsul. „Vom încerca să obţinem certificările necesare de la FDA (Food and Drug Administration – agenţie guvernamentală) din SUA. Cu acele aprobări vom putea vinde oriunde în lume. Procesul e mai direct“, explică tânărul antreprenor.
     

  • Libra Internet Bank deschide prima sucursala “International Desk”, ajunge la 48 de unităţi

    Libra Internet Bank a anunţat deschiderea unei noi sucursale Large Corporate, dedicata companiilor cu cifra de afaceri de peste 40 milioane lei pe an. 

    Noua sucursala va fi amplasata in zona Dorobanti din Bucuresti si va deservi clientii din comunitatea de afaceri israeliena din Romania, respectiv cea greceasca. Pentru acest tip de clienti Libra Internet Bank a infiintat de-a lungul timpului linii de business dedicate: Israeli Desk si Greek Desk.

    “Prin infiintarea diviziei Large Corporate, la inceputul anului 2012, Libra Internet Bank a reusit sa vina in intampinarea companiilor mari cu produse de calitate si solutii de finantare diversificate pentru dezvoltarea afacerii. Anul acesta venim cu o noutate si deschidem prima sucursala International Desk din cadrul Libra Internet Bank, prin care urmarim sa fim cat mai aproape de comunitatea oamenilor de afaceri straini. Avem incredere in potentialul acestei piete si ne dorim sa oferim cele mai bune servicii pentru clientii din aceasta zona”, a declarat Selcuk Senkaya, Senior Manager, coordonator Divizie Large Corporate & International Desk.

    Prin deschiderea noii sucursale, reteaua LIBRA INTERNET BANK ajunge la un numar de 48 de unitati teritoriale in Romania.

  • Primii paşi ai oraşului inteligent

    Prin intermediul unui sistem cu patru componente integrate, Telekom România împreună cu partenerul său pe tehnologie, Cisco, a pus bazele primului spaţiu de tip „oraş inteligent”, în Parcul Tineretului din Bucureşti.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Telekom România a implementat primul proiect integrat de tip Smart City din România, în Parcul Tineretului, zona Orăşelului Copiilor, în sectorul 4 din Bucureşti, proiect finalizat în aprilie 2016. Soluţiile implementate constau în patru componente integrate: parcare inteligentă, conectivitate Wi-Fi oferită gratuit, siguranţă publică şi iluminat inteligent, pentru o zonă delimitată din Parcul Tineretului. Proiectul a fost implementat de operatorul telecom cu sprijinul partenerului său de tehnologie, Cisco.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    De aceste soluţii pot beneficia atât locuitorii Capitalei, atunci când îşi petrec timpul în parc, dar şi autorităţile locale, care vor putea gestiona mai eficient spaţiile publice, la costuri mai reduse. 

    Prin utilizarea aplicaţiei mobile Tap & Park, disponibilă pentru IoS, Android şi Windows Mobile, şoferii pot identifica în timp real dacă sunt locuri de parcare disponibile în zona delimitată din Orăşelul Copiilor, în Parcul Tineretului. Soluţia are un modul dedicat pentru administraţia locală sau cea a parcărilor, care afişează gradul de ocupare a spaţiilor de parcare şi nivelul traficului din zonă. Aceasta generează, de asemenea, diferite rapoarte. În perioada următoare, aplicaţia va fi dezvoltată pentru a acoperi mai multe zone de parcare din Bucureşti. De asemenea, o funcţionalitate viitoare va permite şoferilor să plătească parcarea cu ajutorul telefonului mobil, direct către autoritatea locală sau operatorii de parcări, fără costuri adiţionale. Soluţia de parcare va include şi notificări prin care şoferii sunt anunţaţi când le expiră timpul de parcare.

    Soluţia Wi-Fi oferă vizitatorilor parcului acces gratuit la internet în zona delimitată. Soluţia poate fi dezvoltată în continuare pentru a include componenta de data analytics, care furnizează autorităţilor locale un instrument de control al traficului pietonal, cu evidenţierea momentelor cu traficul cel mai intens, respectiv scăzut, pe baza căruia serviciile de securitate din zonă pot fi gestionate mai eficient. În plus, alte facilităţi publice pot fi introduse sau reamplasate pentru a deservi mai eficient nevoile reale ale cetăţenilor.

    Soluţia de siguranţă publică cuprinde un sistem de supraveghere video şi o aplicaţie pe baza căreia pot fi identificate anumite scenarii predefinite care vizează intervenţia autorităţilor. Soluţia generează alerte în caz de vandalism sau nerespectarea resticţiilor pentru anumite zone sau dacă o persoană este în situaţia de a avea nevoie de ajutor urgent. Alt beneficiu al soluţiei îl reprezintă posibilitatea de a identifica autovehiculele parcate ilegal. Soluţia poate fi utilizată, de asemenea, pentru numărarea maşinilor şi pentru identificarea plăcuţelor de înmatriculare.

    Soluţia de iluminat inteligent este instalată pe opt stâlpi echipaţi cu tehnologie LED şi senzori sensibili la mişcare şi la intensitatea luminii ambientale. Aceştia pot fi controlaţi automat de la distanţă pentru a creşte intensitatea luminii când cineva este în preajma acestora. Implementarea soluţiei va genera reduceri de costuri cu energia de până la 60%, un beneficiu semnificativ pentru autorităţile locale.

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Soluţiile de tip Smart City implementate în sectorul 4 al Capitalei operează pe o platformă dedicată de tip Internet of Things (IoT). IoT permite conectarea diverselor obiecte şi platforme la internet şi comunicarea „smart” între ele, prin intermediul unor interfeţe inteligente. Interconectarea dispozitivelor şi a senzorilor cu bazele de date şi aplicaţii se face cu ajutorul soluţiilor Machine-to-Machine (M2M). În România, Telekom are opt soluţii M2M în portofoliu şi beneficiază de acces la cele mai avansate platforme tehnnologice dezvoltate de diviziile de cercetare şi dezvoltare ale Grupului Deutsche Telekom.

    Echipa implicată în proiect a cuprins specialişti din cadrul Telekom Romania, Cisco şi Deutsche Telekom. Implementarea proiectului pilot a durat aproximativ opt luni, de la etapa de planificare şi design până la faza de implementare. Instalarea propriu-zisă şi configurarea soluţiilor au durat mai puţin de patru luni.

  • Cristian Mungiu este elogiat „la scenă deschisă” de revista Paris Match

    Realizatorului de film român îi este dedicată o cronică entuziastă, pentru „Bacalaureat”, la secţiunea Cinema a site-ului prestigioasei reviste franceze.

    „După ce a obţinut Palme dʼOr în 2007 pentru «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», cineastul român Cristian Mungiu revine cu un thriller despre corupţie: «Bacalaureat» – premiul pentru regie la Cannes, 2016.”

    La data obţinerii premiului, criticul de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, a spus despre filmul lui Mungiu că este „un studiu de observaţie de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuţiozitate şi subtilitate” şi i-a acordat 5 stele din 5.

    În evaluarea recentă (6 decembrie), Paris Match acordă 4 stele din 5 aceluiaşi film, dar concluzia articolului este cât se poate de fermă şi de flatantă: „Cristian Mungiu este un mare cineast, iar «Bacalaureat» este un film mare.”

  • Trenul Regal a pornit în călătoria simbolică de 1 Decembrie

    Trenul Regal a oprit, joi dimineaţa, pentru prima dată de când face traseul de Ziua Naţională, în Gara din Buşteni, unde a fost aşteptat de zeci de localnici şi turişti, călătoria din acest an fiind dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Trenul Regal a oprit în Gara din Buşteni la ora 10.36, unde va sta 17 minute. Este şi pentru prima dată când trenul opreşte în gara din localitate.

    Din vagoane au coborât Principesa Margareta şi Principele Radu, care au fost întâmpinaţi de autorităţi în cadrul unei ceremonii festive.

    Trenul regal a ajuns, miercuri după amiază, în gara din Sinaia, pentru al treilea an consecutiv şi a putut fi vizitat de zeci de persoane în Gara Regală din Sinaia, între orele 16.30 – 18.30.

    Potrivit Casei Regale, trenul a pornit într-o călătorie simbolică, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pe ruta Sinaia-Buşteni-Predeal-Braşov-Codlea-Făgăraş-Avrig-Sibiu.

    Călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României şi promulgării Constituţiei din 1866, în tren fiind prezente Familiile Regale ale Belgiei şi Bulgariei.

    A doua oprire va avea loc în Gara din Predeal, la ora 11.08. Trenul va opri şi aici tot pentru 17 minute, ultima oprire de 1 Decembrie fiind Gara din Sibiu, la ora 16.35.

  • Cum să investeşti în artă

    Casa de licitaţie Goldart a anunţat lansarea unui serviciu de vânzări private cu randament garantat. Potrivit reprezentaţilor companiei, acesta vine în întâmpinarea celor care privesc arta nu doar ca pe o pasiune ci şi ca pe o investiţie, oferind un randament garantat de 15% la trei ani pentru o selecţie de opere artistice. 

    Goldart va lansa bimestrial un catalog de peste 50 de lucrări artistice – picturi si opere grafice cu valori cuprinse între 250 de euro şi 5.000 de euro – reprezentând oferta de vânzări private. Peste jumătate dintre lucrările promovate vor aparţine unor artişti contemporani. 

    Prin vânzarea privată de obiecte de artă cu randament garantat la 3 ani, Goldart materializează sintagma “arta ca investitie” care în prezent circulă în spaţiul public mai mult la nivel conceptual şi declarativ. Garantând un randament obiectului de artă, acesta îşi completează dimensiunea artistică şi emoţională cu una profund pragmatică, el devenind nu doar un bun de colecţie ci şi o variantă de plasament financiar pe termen mediu alături de produse tradiţionale precum: depozitele bancare, titlurile de stat, acţiuni sau unităţi ale fondurilor de investiţii.” a declarat Cristian Anghel, Director Executiv Goldart

    Pentru a sprijini produsul de investiţii nou lansat şi pentru a deschide apetitul pentru domeniul artistic al clienţilor tineri – profesionişti şi antreprenori cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani – Goldart va susţine pe parcursul anului 2017, o serie de seminarii exclusive dedicate investiţiilor în artă. 

    Fondată în 1997 ca galerie de artă, sub coordonarea familiei Luminiţa şi Alexandru Ghilduş, Goldart este unul dintre principalii jucători de pe piaţa de artă autohtonă. În 2008, Goldart devine casă de licitaţii numele sau fiind asociat cu cea mai mare tranzacţie de artă încheiată până în prezent în România – vânzarea tabloului “Doua Fete” semnat de Ştefan Luchian, pentru suma de 300.000 de euro, în cadrul unei licitaţii organizate în aprilie 2013. În cei 8 ani de activitate, Goldart a organizat peste 180 de licitaţii în care a promovat peste 570 de autori contemporani. Două dintre licitaţii au fost organizare în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici, fiecare cuprinzând 150-200 de opere artistice, în timp ce patru dintre licitaţii au fost realizate în scop caritabil.

    Anul 2016 aduce schimbări în acţionariatul şi managementul Goldart. Cristian Anghel, colecţionar şi dealer de artă, cu o experienţă de 15 ani în piaţa de capital, asigurări şi reasigurări şi de 3 ani în management cultural, s-a alăturat echipei Goldart în octombrie 2015, asumându-şi managementul companiei la începutul anului 2016.

    Goldart işi reafirma angajamentul de a sprijini artiştii contemporani autohtoni prin lansarea programului Contempl’Art, in noiembrie 2015. Acesta reprezintă o serie de expoziţii lunare organizate în spaţiul galeriei Goldart de pe Intrarea I.L. Caragiale, nr. 1 cuprinzând, pe parcursul unui an, lucrările a cel puţin 150 de artişti. O selecţie a lucrărilor expuse intră în fiecare luna în licitaţie, confirmând astfel valoarea acestora. Casa de licitaţii Goldart îşi propune astfel ca sintagma “arta ca investiţie” să nu mai fie alăturată doar valorilor certe, confirmate, din arta modernă şi post-modernă romanească, ci să includă şi artişti contemporani în afirmare. 

  • Startup-ul românesc Tracia a câştigat marele premiu de 70.000 de euro la Startarium Pitch Day

    „Startarium îmi oferă ocazia ca acest proiect să meargă mai departe şi România să fie pusă pe harta vehiculelor recreative în Europa”, a declarat Gabriel Bugnar, fondatorul startup-ului Tracia.

    Locul 2, în valoare de 20.000 de euro, a fost adjudecat de Re.Flex, companie ce creează un set de senzori care ajută pacienţii în partea finală a recuperării. Startup-ul a fost fondat de Camil Moldoveanu şi Andrei Kluger.

    Locul 3, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat Clinicii de Pediatrie Anastasia din Piatra Neamţ, singura de acest tip din regiune. Clinica, prezentată de Ilinca Nicolae, a fost recompensată şi cu o menţiune specială de 5.000 de euro din partea juriului competiţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complexul Therme se extinde din nou! Cum va arăta complexul

    Complexul de wellness şi relaxare Therme Bucureşti, inaugurat la începutul lu­nii ianuarie, se extinde cu un nou spaţiu de 4.000 de metri pătraţi, dedicat familiilor, indiferent de vârsta copiilor.

    Zona, care include o bibliotecă de sare, un loc de joacă dotat cu 14 console Playstation şi alte distracţii pentru toată familia, trei saune umede tematice sau 20 de paturi cu infraroşu, se va deschide publicului la 1 decembrie.

    ZF a scris în luna octombrie despre proiectul de investiţii ale grupului A-Heat din Austria, proprietarul Therme, în complexul de lângă Bucureşti. Conform informaţiilor furnizate de A-Heat, investiţia în acest nou spaţiu se ridică la 10 milioane de euro. 

    Therme Bucureşti cuprinde în prezent trei zone – Galaxy, The Palm şi Elysium. Proiectul Therme, a cărui construcţie a început în anul 2013, a necesitat o investiţie iniţială de circa 50 mil. eu­ro şi are o capacitate de circa 4.000 de persoane si­multan. 

    Compania Therme Nord Bucureşti, prin care grupul aus­­triac controlează complexul, a primit un ajutor de stat de circa 6,6 mil. euro pentru crearea a 200 de locuri de muncă.  Centrul are aproximativ 500 de angajaţi în pre­zent.

    Complexul Therme Bucureşti este primul de acest tip în care a investit grupul austriac, în timp ce dezvoltatorul proiectului – WUND – mai are patru astfel de spaţii.

    Conducerea grupului A-Heat estima anterior un număr de 900.000-1.100.000 de vizitatori pentru primul an de funcţionare. 

     

     

     

  • Evenimentul Hour of Code, dedicat programării revine în 2016

    Hour of Code (Ora de Programare), evenimentul de educaţie cu cea mai mare amploare internaţională dedicat programării, dă startul celei de-a treia ediţiiîn România, în săptămâna 5 – 11 decembrie.

    Timp de şapte zile, în toată ţara vor fi organizate evenimente Hour of Code în şcoli, licee, universităţi şi companii. Oricine poate fi gazda unui eveniment Hour of Code, organizatorul având nevoie doar de un calculator conectat la internet. Programarea este accesibilă oricărei persoane indiferent de vârstă, iar cei care nu au cunoştinţe în domeniu pot să-i descopere secretele. Tutorialele Hour of Code sunt disponibile gratuit pe ro.code.org şi pot fi accesate oricând, individual sau sub îndrumarea unui coordonator.

    Programul Hour of Code se desfăşoară în peste 180 de ţări din toată lumea şi a fost tradus în peste 40 de limbi. Acesta oferă gratuit resursele necesare pentru oricine îşi doreşte să înveţe să programeze. Până în prezent, 400.000 de români s-au înscris şi au participat la evenimente Hour of Code în săptămâna dedicată programării în cele două ediţii precedente.

    ”Pentru mulţi elevi din România informatica se rezumă la cursuri de Pascal sau C++ pentru că doar la acestea sunt expuşi. Sperăm că Hour of Code o să dea şansa cât mai multor copii, şi nu numai, să afle mai multe despre secretele programării.Tehnologia a avansat foarte mult în ultimii ani, iar mediul digital a evoluat dincolo de ştiinţa programării: astăzi vorbim despre un domeniu ce stă sub semnul inovaţiei, şi care influenţează toate celelalte domenii din jurul său.”, declară Alin Chiriac, Fondator & CEO ADFABER.org.