Tag: contract

  • Fostul preşedinte AEP, Ana Maria Pătru, a primit mită de la SIVECO pentru contracte

    Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a primit mită de la reprezentanţii firmei SIVECO pentru a derula contracte cu instituţia pe care a condus-o, potrivit motivării deciziei de arestare dată de magistraţii Tribunalului Prahova.

    “În motivarea propunerii s-a arătat că, în perioada aprilie-iunie 2008, A.M.P (Ana Maria Pătru -n.r.), în calitate de vicepreşedinte al A.E.P. – funcţie cu rang de secretar de stat – a pretins de la reprezentanţii SC S. R. SA contravaloarea unui apartament şi a primit, în cursul anului 2009, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului-apartament, promiţând în schimb că va susţine derularea în bune condiţii a contractului nr. 80703/25.04.2008 încheiat de SC S. R. SA cu A.E., precum şi că va susţine acelaşi agent economic pentru obţinerea şi derularea unor contracte viitoare cu instituţia publică precizată, fapt care s-a şi realizat”, se arată în motivarea Tribunalului Prahova, care a decis arestarea fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru.

    Potrivit unui raport de activitate al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pe anul 2008, raport postat pe site-ul instituţiei, acelaşi contract de achiziţie, respectiv cel cu numărul 80703/25.04.2008, a fost cu firma SIVECO România.

  • Doar în România. Fotbalistul care câştigă mai mulţi bani cântând la nunţi decât jucând pentru echipă: “Contractul meu pe o luna îl câştig la o singură nuntă!”

    N-are nevoie de salariu. Castiga bine din muzica si va canta de dor si jale in vestiarul oltenilor aflati la un pas de faliment.

    Tanarul de 21 ani a lasat-o in vara pe Pandurii, ca sa cante la nunti.
          
    “Contractul care-l aveam la Pandurii, pe o luna, il castig la o nunta.”, spune Cosmin Birlan.
       
    Pentru ca Sanmartean si Herea sunt pe picior de plecare, Grigoras l-a chemat inapoi la antrenamente.

    N-a ajuns la timp, pentru ca are concert – la Caransebes. Va ajunge la timp sa le cante colegilor, dupa o victorie cu Timisoara.
           
    “Dorinta mea cea mai mare este sa reusesc sa-mi indeplinesc visul sa ajung fotbalist pana la urma.”, spune Birlan.
     

    Cititi mai multe pe www.sport.ro

  • Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

    Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.

    Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”

    Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.

    A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.

    Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.

  • Cum a reuşit o fetiţă de 11 ani să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină

    O fetiţă de 11 ani din Texas, Statele Unite, a încheiat un contract în valoare de 11 milioane de dolari cu lanţul Whole Foods, care prevede că 55 de magazine îi vor pune la vânzare brandul său de limonadă.

    BeeSweet, limonada produsă de Mikaila Ulmer, a fost dezvoltată cu cei 60.000 de dolari pe care fetiţa i-a primit în urma apariţiei la emisiunea americană “Shark Tank”.

    După apariţia în emisiune, ea a servit limonadă mai multor personalităţi printre care şi preşedintele american Barack Obama; ea a fost invitată şi să facă parte din proiectul celor de la Google Dare to be digital.

    Ideea i-a venit tinerei la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină. A început apoi să le studieze şi a decis să folosească reţeta de limonadă a bunicii pentru a strânge bani. Destinaţia banilor? Organizaţii ce ajută albinele.

    Citeşte şi povestea lui Povestea lui Mark Cuban, creatorul emisiunii “Shark Tank”, care are o avere de peste 3 miliarde de dolari

  • Cum a scăpat un român de executarea silită pentru un credit

    În urma unui proces de contestare a executării silite, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de anulare a contractului, principalul motiv al măsurii fiind acela că împrumutul a fost acordat exclusiv online, deci nu poate produce efecte juridice.

    „Creditul a fost acordat strict online, fără alte formalităţi cum ar fi semnătura electronică, astfel că instanţa a
    catalogat această procedură ca fiind insuficientă pentru a i se acorda contractului puterea de titlu executoriu. A fost o speţă simplă şi le recomand tuturor celor care au credite obţinute online în situaţia de a fi executate silit să urmărească acest exemplu”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Adrian Călin Cuculis, care l-a asistat pe contestator în cadrul procesului.

    „Împrejurarea că întreaga procedură de semnare a contractului de credit se desfăşoară pe site-ul creditorului nu este de natură ca fiind asumată de debitor şi nu poate produce efecte juridice”, a argumentat avocatul.

    El consideră că acesta „poate fi considerat ca precedent juridic pentru speţele de acelaşi fel care ar urma să se judece de acum încolo”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicaliştii Metrorex ameninţă cu greva generală

    “Negocierile au durat mai bine de 5 ore, dar din păcate anumite puncte au rămas în divergenţă (în special cele referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă). În acest moment există premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă la nivel de Metrorex SA, ceea ce poate conduce la greva generală şi la blocarea circulaţiei trenurilor de metrou”, transmit sindicaliştii.

    La ultimul protest, din aprilie 2014, sindicaliştii de la metrou reclamau că nu se respectă contractul colectiv de muncă şi faptul că Metrorex a modificat organigrama, desfiinţând două departamente importante.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a scăpat un român de executarea silită pentru un credit

    În urma unui proces de contestare a executării silite, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de anulare a contractului, principalul motiv al măsurii fiind acela că împrumutul a fost acordat exclusiv online, deci nu poate produce efecte juridice.

    „Creditul a fost acordat strict online, fără alte formalităţi cum ar fi semnătura electronică, astfel că instanţa a
    catalogat această procedură ca fiind insuficientă pentru a i se acorda contractului puterea de titlu executoriu. A fost o speţă simplă şi le recomand tuturor celor care au credite obţinute online în situaţia de a fi executate silit să urmărească acest exemplu”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Adrian Călin Cuculis, care l-a asistat pe contestator în cadrul procesului.

    „Împrejurarea că întreaga procedură de semnare a contractului de credit se desfăşoară pe site-ul creditorului nu este de natură ca fiind asumată de debitor şi nu poate produce efecte juridice”, a argumentat avocatul.

    El consideră că acesta „poate fi considerat ca precedent juridic pentru speţele de acelaşi fel care ar urma să se judece de acum încolo”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul privind dispariţia contractului Bechtel a fost clasat de procurori

    Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au clasat dosarul privind dispariţia contractului Bechtel, unele dintre fapte fiind prescrise, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

    Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că soluţia de clasare a fost dată pe 30 septembrie 2015, iar, potrivit acestei soluţii, pentru infracţiunea de furt s-a concluzionat că fapta respectivă, aşa cum era descrisă, nu era prevăzută de legea penală.

    Cât priveşte infracţiunile de abuz în serviciu , neglijenţă în serviciu şi distrugere, s-a constatat că era împlinit termenul de prescripţie, au precizat aceleaşi surse pentru MEDIAFAX.

    Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la DNA, în 20 august 2013, o plângere penală pentru neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, ca urmare a lipsei exemplarului original al contractului cu Bechtel pentru autostrada Braşov-Borş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine a câştigat premiul Nobel pentru economie în 2016

    Economiştii Oliver Hart şi Bengt Holmström au primit luni, 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Economie pe 2016, pentru contribuţia lor la teoria contractelor, informează Academia Regală Suedeză de Ştiinţe.

    Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis să acorde ex-aequo Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice, în Memoria lui Alfred Nobel 2016 englezului Oliver Hart, de la Universitatea Harvard, şi finlandezului Bengt Holmström, de la Universitatea Massachusets, pentru explicarea formelor diferite ale contractelor, de la cele comerciale la cele din domeniul sănătăţii sau social.

    Anunţul a fost făcut de secretarul general al Royal Academy of Stockholm, Goran K. Hannson. Prestigioasa distincţie a fost acordată “pentru contribuţiile specialiştilor în economie la teoria contractelor”.

    Fundamentale în economiile moderne sunt numeroasele contracte. Noile instrumente teoretice create de Hart şi Holmström sunt valoroase pentru înţelegerea contractelor în viaţa reală, dar şi în cadrul instituţiilor, precum şi potenţialele capcane în conceperea unui contract, se arată în comunicatul oficial de presă publicat pe site-ul oficial al prestigioasei distincţii.

    Multiplele relaţii contractuale din societate le includ pe cele între acţionari şi managementul executiv de top, o companie de asigurări şi proprietarii de automobile, sau o autoritate publică şi furnizorii săi. Întrucât astfel de relaţii implică de obicei, conflictele de interese, contractele trebuie să fie proiectate în mod corespunzător pentru a se asigura că părţile iau decizii reciproc avantajoase.

    Laureaţii din acest an au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractuale, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.

    La sfârşitul anilor 1970, Bengt Holmström a demonstrat cum un debitor principal (de exemplu, acţionarii unei companii) ar trebui să proiecteze un contract optim pentru un agent (CEO-ul companiei), a cărei acţiune este parţial neobservată de către principalul obligat. Principiul informării, dezvoltat de Holmström, atestă cu exactitate modul în care acest contract trebuie să facă legătura între plata agentului şi informaţiile relevante la nivel de performanţă. Pe baza modelului de bază debitor principal-agent, el a arătat modul în care contractul optim cântăreşte cu atenţie riscurile împotriva sistemului stimulativ din punct de vedere salarial. În studiile sale de mai târziu, Holmström generalizată aceste rezultate la obiective mai realiste, şi anume: atunci când angajaţii nu sunt doar răsplătiţi prin plată, adăugându-se, de asemenea, un potenţial de promovare; atunci când agenţii depun efort pentru multe sarcini, în timp ce directorii observă doar anumite dimensiuni ale performanţei; şi atunci când membrii individuali ai unei echipe pot să deturneze eforturile altora.

    La mijlocul anilor 1980, Oliver Hart a adus contribuţii fundamentale la o nouă ramură a teoriei contractelor, care se ocupă de cazul contractelor incomplete. Pentru că este imposibil ca un contract să stipuleze orice situiaţie posibilă, această ramură a teoriei precizează alocarea optimă a drepturilor de control –mai exact: care parte a contractului are dreptul de a lua decizii şi în ce circumstanţe.

    Constatările lui Hart privind contractele incomplete au pus într-o lumină nouă conceptul de proprietate şi controlul afacerilor şi au avut impact asupra mai multor sectoare economice, precum şi asupra ştiinţelor politice sau ştiinţelor juridice.

    Cercetările sale oferă noi instrumente teoretice pentru a studia probleme cum ar fi: ce tipuri de companii ar trebui să fuzioneze, care este mixul potrivit de datorii şi capitaluri proprii de finanţare, iar în cazul unor instituţii precum şcolile sau închisorile: când ar trebui acestea să fie în proprietate privată sau publică.

    Prin contribuţiile lor iniţiale, Hart şi Holmström au lansat teoria contractelor drept un domeniu fertil al cercetării de bază în domeniul economiei. De-a lungul ultimelor decenii, ei au explorat, de asemenea, multe dintre aplicaţiile teoriei. Analiza aranjamentelor contractuale optime pe care au determinat-o economiştii reprezintă o bază intelectuală pentru conceperea politicilor şi structurilor instituţionale în multe domenii, de la legislaţia falimentului la constituţiile politice.

    Oliver Hart s-a născut în anul 1948, în Londra, Marea Britanie. În anul 1974 a obţinut un doctorat din partea Universităţii Princeton din New Jersey, SUA. Este profesor de economie în cadrul Universităţii Harvard din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii, potrivit http://scholar.harvard.edu/hart/home.

    Bengt Holmström s-a născut în 1949, la Helsinki, în Finlanda. A obţinut, în 1978, un doctorat la Universitatea Stanford din California, SUA. Este profesor de economie şi management în cadrul Institutului de Tehnologie de la Massachusetts din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii.

    Premiul pentru ştiinţe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel, de obicei prescurtat, impropriu, ca Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice, este acordat anual pentru contribuţii excepţionale în domeniul ştiinţelor economice şi este considerat drept unul dintre cele mai prestigioase premii în acest domeniu. Nu este unul dintre premiile Nobel fondate în 1985 prin testamentul lui Alfred Nobel, dar este asimilat cu ele. Premiul a fost fondat în 1968 de Banca Centrală Suedeză (Sveriges Riksbank), la cea de-a 300 a aniversare a băncii, în memoria lui Alfred Nobel. Laureaţii premiului pentru ştiinţe economice sunt selectaţi, ca şi laureaţii premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică şi chimie, după aceleaşi criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe. A fost acordat pentru prima oară în 1969 economiştilor Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch pentru „descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.

    Sveriges Riksbank plăteşte Fundaţiei Nobel cheltuieli administrative asociate cu premiul şi finanţează partea monetară a premiului. Din 2001, partea monetară a Premiului în Economie a totalizat 10 milioane de coroane suedeze. Din 2006, Sveriges Riksbank a dat Fundaţiei Nobel o sumă anuală de 6,5 milioane de coroane suedeze pentru cheltuielile administrative asociate cu premiul şi un milion de coroane suedeze (până la sfârşitul anului 2008), pentru a include informaţii despre premiu în pagina de internet a Fundaţiei Nobel.

    În 2015, premiul Nobel pentru economie fost acordat profesorului Angus Deaton de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, care a fost recompensat pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale. În 2014, Comitetul Nobel l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole pentru munca sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imprfecte. În 2013, Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller au obţinut premiul Nobel pentru cercetările referitoare la mişcările pe pieţele financiare. Între laureaţii premiului Nobel pentru economie se mai numără Milton Friedman, Friedrich von Hayek şi Amartya Sen.

    Premiul este în valoare de opt milioane de coroane suedeze (echivalentul a aproximativ 925.000 de dolari americani). Peste 80% dintre economiştii laureaţi ai Premiului Nobel sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru Economie, Elinor Ostrom, în 2009.

    Sezonul Nobel 2016 a debutat luni, 10 octombrie, când specialistul în biologie celulară Yoshinori Ohsumi au fost recompensat cu premiul pentru medicină, acordat pentru descoperiri privind mecanismele de autofagie, procesul de consumare a propriilor componente celulare de către un organism. Marţi, 4 octombrie, fizicienii David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz au primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperiri teoretice legate de stările topologice ale materiei. Miercuri, 5 octombrie, cercetătorii Jean Pierre-Sauvage, sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa au primit Premiul Nobel pentru Chimie “pentru proiectarea şi sinteza de maşini moleculare”, iar vineri, 7 octombrie, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia. Sezonul Nobel 2016 va continua cu acordarea premiului pentru literatură, pentru care nu a fost încă stabilită data.

    Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

  • Investiţi în brand! Este mai puternic decât cei care fac produsul

    De aceea, cei de la vânzări câştigă mai bine decât cei din „producţie“, decât cei care fac produsul propriu-zis. Dacă extindem puţin discuţia, ajungem la marcă, brand şi produs. Ani de zile am trăit cu iluzia că produsul este mai important şi înţelegem acum că brandul este mai puternic. Un produs sau un serviciu de o calitate mai slabă poate face mai mulţi bani, poate rezista mai mult, dacă are un brand bun. Poţi face produsul în România, în Moldova sau în China (un bun furnizor pentru Dedeman) şi în orice moment găseşti pe cineva să-l execute. Un brand se construieşte mai greu. Americanii fac produsele unde este mâna de lucru mai ieftină, dar bagă sume uriaşe în marketing, în imagine, în brand. Acolo este cea mai mare valoare adăugată şi prin asta cuceresc pieţele lumii.

    Poate jumătate din componentele unui BMW sau ale unui Mercedes sunt făcute în România: volanul la Bistriţa, motorul la Sebeş, cauciucurile la Timişoara, o piuliţă la Sibiu sau tapiţeria la Ploieşti. Dar brandul este german, iar acest lucru face toţi banii, nu contează unde sunt făcute componentele. Iar maşinile germane au cea mai mare marjă din industria de componente auto (ironic, Dacia, o maşină low-cost, are o marjă care se apropie de cele ale brandurilor premium).

    Brandul, povestea lui, spusă zi de zi, an de an, duce produsul mai departe şi îi asigură supravieţuirea. De asemenea, puterea brandului aduce o marjă mai mare pentru produs, ajutându-l să facă faţă competiţiei.

    Noi tot ne mândrim că avem produse bune, româneşti, începând de la roşii, mere, pâine până la haine, costume, pantofi versus ce ne aruncă Occidentul. Cum pot românii să cumpere mere poloneze în loc de mere româneşti de la supermarket? Cum se poate duce tineretul din ziua de astăzi la cârpele de la H&M versus cunoscutele rochii de pe Lipscani sau Calea Victoriei?

    Ce pantofi de piele se făceau pe vremuri la Guban (Timişoara) comparativ cu pantofii din ziua de astăzi, pe care îi porţi o lună şi se rup! Ce maşină bună era Dacia făcută în anii ’70! Ce cămăşi făcea Ceauşescu şi cum sunt cele de astăzi, când le speli o dată şi deja se scămoşează! Ce bere era înainte şi ce bere este acum! Fiecare dintre noi a auzit aceste remarci. Produsele de pe vremea comunismului erau mult mai bune decât cele de astăzi.

    După ’90, multe companii au trăit cu iluzia că este de ajuns să faci un produs şi se vinde de la sine. Nimeni nu-şi punea problema concurenţei, nimeni nu-şi punea problema preţului sau a brandului. Marketingul era o noţiune abstractă, doar un capriciu.

    Când s-a dat liber la importuri, o treime din economia românească s-a trezit că românii nu le mai cumpără produsele. Consumatorii au început să facă comparaţii şi să aibă opţiuni. Decizia lor a fost cruntă pentru produsele româneşti. Foarte multe dintre ele nu au făcut faţă schimbării timpurilor, erau depăşite de vremuri, pentru că între timp au venit alte generaţii. Nu aveau ambalaj, nu aveau culoare, nu aveau sclipici, nu aveau un brand.

    Românii care au preluat companiile în procesul de privatizare, de multe ori directorii fabricilor în perioada comunistă, nu au ştiut ce să facă cu produsele mai departe (poate nici nu-şi propuneau lucrul acesta), pentru că ei îşi concentrau atenţia numai pe partea de producţie. Asta ştiau să facă. Dar dincolo de poarta fabricii era o altă lume, pe care nu o cunoşteau, mult mai dură, cea a consumatorului, a celui care îţi validează produsul prin achiziţia lui. De investiţie în brand nici nu se punea problema, pentru că era considerată o cheltuială inutilă care nu aduce niciun venit palpabil.

    Treptat, multe nume româneşti au ieşit din piaţă, au ajuns la fier vechi, la propriu şi la figurat.

    Pe piaţă însă au apărut alte nume, dincolo de cele străine, care şi-au făcut loc. Noii antreprenori români au început să-şi construiască brandurile de la zero, din necesitatea de a se face cunoscuţi. Mulţi le-au dat o poveste – numele lui, numele fetiţei, numele soţiei, un nume găsit la întâmplare într-o carte sau un nume străin, care dădea mai bine decât un nume românesc. Dacă era un nume german era perfect.

    Brandurile româneşti noi, apărute după ’90, au câştigat teren pentru că a trebuit ca proprietarii să investească în ele pentru a le face cunoscute. De aceea, ei sunt mai bine pregătiţi pentru lupta de zi cu zi cu competiţia. Odată cu criza, pe piaţă există un trend al consumatorilor români de a cumpăra într-un spirit de solidaritate brandurile româneşti. O parte din antreprenorii români au înţeles acest lucru şi au investit în marketing. Alţii au tăiat bugetele şi au pierdut teren în piaţă. Multinaţionalele care aveau în portofoliu branduri româneşti au început să reinvestească în ele pentru a nu pierde schimbarea din mintea consumatorilor. Nu de multe ori, privirea consumatorilor se îndreaptă fără niciun cost către brandurile româneşti. Această fereastră poate ţine încă alţi câţiva ani.

    De aceea este important ca antreprenorii români să investească acum în brandurile lor, să le spună povestea, să le dea o valoare în mintea românilor. O investiţie acum, chiar dacă nu va produce vânzări de mâine, va asigura supravieţuirea unui brand şi a unei afaceri.