Prin urmare, dacă vorbim de un moment ce vine din 14 în 14 ani, poate ar fi indicat să profităm la maximum de el. Nu zic că vom lua locul Germaniei sau pe cel al Franţei, dar gradul de influenţă al României, care nu e foarte mare în prezent, ar putea ajunge la un nivel cu care să nu ne fie ruşine.
Apropo de gradul de influenţă: România a ajuns pe locul 16 din 28 în clasamentul statelor după numărul de funcţii de conducere în Comisia Europeană. Avem doi directori adjuncţi, dar niciun director general. Grecia are doi şi doi, Bulgaria trei şi unul. Mai exact, Mihail Dumitru ocupă funcţia de director general adjunct la DG AGRI (Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene), iar Mihnea Ioan Motoc este şef adjunct la EPSC — Centrul European de Strategie Politică. Din punctul de vedere al numărului de cetăţeni, în caz că pe la Palatul Victoria s-a uitat asta, România ocupă locul şapte.
V-aţi putea întreba, firesc, cum am ajuns într-o astfel de situaţie; răspunsul are de-a face, zic eu, cu lipsa de eficienţă a diplomaţiei româneşti. Un studiu publicat în 2016 de Transparency International arăta că peste 37.000 de lobby-işti activează pe lângă instituţiile europene – mi-ar plăcea să ştiu câţi dintre aceştia au plecat de pe Otopeni.
Există şi nişte semne bune: avem deja un site care funcţionează şi care aminteşte evenimentele majore din perioada ianuarie-iunie 2019, aşa cum ar fi ieşirea Marii Britanii sau trasarea bugetului pentru exerciţiul financiar 2021-2027.
Să rămânem un pic la tema bugetului: sunt tot mai multe voci în cadrul instituţiilor europene care cer micşorarea sumelor alocate fondurilor de coeziune şi a celor destinate agriculturii. Ambele sunt extrem de sensibile pentru România, care stă prost la aceste capitole. Suntem în urma statelor din vest în ceea ce priveşte infrastructura şi nu exploatăm în mod corespunzător potenţialul agricol existent. Nu ştiu în ce măsură ne-am pregătit pentru negocieri în această privinţă, dar sper să avem mai multe argumente decât cele existente pe site-ul de care aminteam mai sus.
Un alt semn de întrebare în ceea ce priveşte bugetul Uniunii Europene este cel legat de sumele care veneau de la britanici. Ieşirea acestora va aduce un minus anual de aproximativ 17 miliarde de euro, echivalentul contribuţiilor aduse în acelaşi interval de cele 12 state care au devenit membre în perioada 2004-2007. Vor dispărea, desigur, şi sumele cuvenite britanicilor, dar este de aşteptat să vedem o rearanjare în ceea ce priveşte distribuţia banilor către cele 27 de state rămase.
Avem ocazia, măcar la nivel de imagine, să punctăm în câteva domenii cheie; am putea să avem şi ceva beneficii financiare. Avem ocazia de a mai câştiga ceva influenţă prin instituţiile europene, iar asta e ceva ce ar trebui să ne preocupe în mod special. Nu în ultimul rând, cele şase luni de preşedinţie vor fi un bun prilej de a mai spăla imaginea pe care ne-am construit-o cu mare ambiţie în ultimul an şi ceva. Sunt lucruri ce pot fi realizate, dar ca să duci ceva la bun sfârşit trebuie să ştii ce ai de făcut.
Dar ce mă deranjează pe mine, în mod special, este lipsa de informare a publicului larg. Românii sunt printre primii în ceea ce priveşte gradul de apreciere faţă de Uniunea Europeană, cu un scor de 83% (potrivit unui studiu publicat în 2017 de Comisia Europeană); mai mult, aspectul pe care cei mai mulţi îl apreciază este nivelul de trai al cetăţenilor europeni. Câţi dintre români înţeleg însă importanţa momentului 1 ianuarie 2019? Sau, mai bine spus, câţi dintre români ştiu la ce se referă întrebarea anterioară?
Cei care se află la conducerea statului ar trebui să profite de oportunitate şi să încerce să ducă şi mai sus sentimentul proeuropean din rândul oamenilor. Ar trebui să popularizeze tot ceea ce este bun în Uniune şi să facă tot posibilul să demonstreze că şi România are un cuvânt de spus.
Un singur exemplu: atunci când Cipru se afla ”la cârmă“, aeroporturile de pe micul stat insular te întâmpinau cu semne pe care scria ”Bine aţi venit în Cipru, deţinătoarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene“. Nu e mare filosofie, dar cred că mândria ciprioţilor ajunsese pe undeva pe la tavan; zic că n-ar strica nici pe la noi.