Tag: conferinta

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Ministrul Agriculturii: Vrem să deschidem unele măsuri din PNDR mai devreme decât este stabilit în calendar

     “PNDR nu va fi gata foarte repede. Avem un calendar bine stabilit, până în ianuarie 2014 să trasmitem forma finală a programului spre Comisie, iar la jumătatea lui 2014 să deschidem măsurile pentru depunerea proiectelor în a doua jumătate a anului viitor. Dacă regulamentul de tranziţie ne permite, pe măsurile care vor cunoaşte o prelungire şi prin regulamentele europene, încercăm pe răspunderea statului membru chiar în prima parte a anului să deschidem anumite măsuri şi în special mă refer la măsurile de investiţii, la explotaţiile agricole sau modernizarea exploataţiilor agricole”, a declarat joi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture.

    Ministrul a arătat că pe 30 septembrie se va da votul pe reforma agricolă în Comisia de Agricultură a Parlamentului European, urmând ca pe octombrie Consiului Special pe Agricultură să adopte regulementele şi apoi să se treacă la regulamentele de tranziţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asseco, Fujitsu şi EMC au prezentat, la Mediafax Talks, soluţii IT pentru domeniul financiar-bancar

     Bogdan Mustaţă, Business Development Manager în cadrul Asseco SEE România, a precizat că “focusul” companiei vizează “aplicaţiile, soluţiile proprii din diverse domenii, în principal din domeniul financiar-bancară, dar şi din alte zone”.

    “Asseco România face parte din Asseco South Eastern Europe, o regiune cu multe provocări, foarte dinamică, cu cea mai mare diversitate politică, culturală, lingvistică, regiune ce acoperă 12 ţări”, a declarat Mustaţă, adăugând că peste 150 de bănci din regiunea est-europeană se numără printre clienţii Asseco.

    “În această regiune, zona de mobile este una dintre cele mai dinamice şi Romania se află în frunte”, a adăugat el, explicând această situaţie prin gradul mare de utilizare a “device-urile mobile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacian Cioloş şi Daniel Constantin participă la conferinţa “Mediafax Talks about Agriculture”

     Ministrul Daniel Constantin va deschide dezbaterile, după care comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş va prezenta prevederilor noii Politici Agricole Comune şi benefiicile acesteia pentru agricultorii români. În condiţiile unui an agricol bun, Daniel Constantin va face o analiză a situaţiei din agricultură la începutul toamnei, dar va vorbi şi despre problemele din acest sector, precum şi despre deciziile care trebuie luate în viitor.

    Ca şi la precedentele conferinţe “Mediafax Talks about Agriculture” la care au participat, Cioloş şi Constantin vor intra în dialog cu agricultorii pentru a identifica soluţii la problemele acestora.

    Ceilalţi lectori ai conferinţei sunt Veronica TONCEA – directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural, Cristian POPESCU – managing associate Popovici, Niţu&Asociaţii, Robert ARSENE – director general Agricover Group, Răzvan PETCU – reprezentant Biso Romania, Viorel MATEI – preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Nicolae SITARU – vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Sorin MINEA – preşedintele Romalimenta, Dorin COJOCARU – preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX Talks About SME’s – Grapini: Pot intra în Cartea Recordurilor, niciun ministru n-a spus până acum ce prost e Guvernul. REACŢIA premierului

     “Dacă s-a înţeles că eu am apăsat prea mult pe Guvern este ceva unicat, pentru că niciun ministru nu a venit până acum şi să spună ce prost e Guvernul. Nu? Intru şi eu în Cartea recordurilor”, a spus Grapini la conferinţa MEDIAFAX Talks About SME’s.

    Ea a răspuns astfel unei critici aduse de Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, care i-a reproşat ministrului că vorbeşte prea mult despre ce trebuie să facă statul pentru mediul de afaceri şi pentru firme, şi că a apăsat prea mult pedala Guvernului.

    Vasilescu a făcut această observaţie după ce a afirmat că decizia de stopare a creditării adoptată la nivel de vârf în multe bănci pe motiv de criză, insolvenţe, sau management prost reprezintă o judecată greşită, dar banca centrală nu este minister şi nu poate le poate spune ce să finanţez

    Grapini a arătat că problemele mediului de afaceri nu sunt înţelese perfect la nivelul Executivului şi că uneori are impresia “că merge pe contrasens” când prezintă în Guvern dificultăţile firmelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX talks about SME’s: Grapini susţine scutirea la plată a impozitului reinvestit în cercetare, dezvoltare şi tehnologie

     “În întâlnirile cu mediul de afaceri am identificat cele mai importante cinci probleme ale IMM-urilor. Spre surprinderea tuturor, pe primul loc nu este nivelul de impozitare, ci la egalitate finanţarea şi lipsa forţei de muncă calificată. Trebuie să vedem cum rezolvăm problema creditării, am făcut şi o întâlnire cu Asociaţia Română a Băncilor. Trebuie să vedem ce măsuri se pot lua astfel ca banii să ajungă în economie şi nu la stat”, a spus Grapini.

    Ea a arătat că pe locul trei în topul celor mai mari probleme reclamate de IMM-uri se numără parafiscalitatea – suprapunerea plăţilor şi a avizelor. De asemenea, nevoia de a susţine investiţiile în tehnologie, precum şi partea de cercetare şi dezvoltare în IMM-uri este importantă pentru firmele mici şi mijlocii din România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA Mediafax talks about SME’s – Grapini: Guvernul nu înţelege perfect problemele mediului de afaceri, uneori parcă merg pe contrasens

     “Nu se înţeleg perfect problemele mediului de afaceri la nivelul Guvernului. Am impresia uneori că merg pe contrasens când mă duc cu anumite lucruri preluate din mediul privat, dar asta este problema mea. De aceea mi-aş fi dorit ca mai mulţi oamnei de afaceri să-şi asume acest risc şi să fie dispuşi să-şi bage în acest malaxor întreaga carieră. M-am dus în sistemul public cu dorinţa de încerca sa transmit în Executiv problema reală din mediul economic”, a spus Grapini.

    Ea a reiterat ideea că în mediul public este mult mai greu de pus în practică anumite decizii decât în mediul privat, în special din cauza barierelor birocratice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soluţii IT la Conferinţa “Mediafax Talks about Document Processes for Financial Institutions”

     Conferinţa este organizată de Agenţia de presă Mediafax şi Asseco SEE, cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Creşterea veniturilor, maximizarea eficienţei angajaţilor, menţinerea satisfacţiei clienţilor, dar şi atragerea de clienţi noi cât mai rapid sunt cruciale în mediul de afaceri competitiv din zilele noastre. În cadrul conferinţei “Mediafax Talks about Document Processes for Financial Institutions” dezbaterile se vor concentra pe identificarea celor mai bune practici de organizare a proceselor prin care trec documentele pentru deschiderea de conturi noi sau managementul creditelor.

    De asemenea, reprezentanţi din top management ai Asseco SEE România, ASEE Croaţia, EMC România şi Fujitsu vor arăta cum trebuie să fie stabilite standardele noi de management privind procedurile bancare şi cum se poate obţine automatizarea proceselor bancare folosind managementul documentelor şi integrarea optimă a acestor procese in sistemul financiar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maria Grapini participă la conferinţa “Mediafax Talks about SME’s” – ediţia a VII-a

     Conferinţa este organizată de Agenţia de presă Mediafax la hotelul Radisson Blu, sala Atlas, începând cu ora 09.30, alături de Maria Grapini urmând să fie prezenţi ca lectori Adrian Vasilescu – consilierul guvernatorului BNR; Bogdan Paul Dobrin – preşedinte ANRMAP; Codruţ Nicolau – Director Strategie Retail, UniCredit Tiriac Bank, Marius Ghenea – antreprenor; Camelia Şucu – antreprenor; Bogdan Balaci – CEO Ymens.

    Seria de conferinţe “Mediafax Talks about SME’s” a ajuns deja la a şaptea ediţie şi, la fel ca precedentele conferinţe, au fost invitaţi importanţi lectori din domeniu, atât reprezentanţi ai IMM-urilor, cât şi reprezentanţi ai Guvernului României şi ai instituţiilor publice.

    Prin aceste conferinţe ne propunem sǎ intermediem relaţia dintre autoritǎţi şi toţi cei implicaţi în activitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Întrebarea principalǎ la care vom încerca sǎ rǎspundem în cadrul evenimentului este: “Cum susţinem IMM-urile?”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Energia României – strategii, privatizare, liberalizare, în discuţie la Mediafax Talks about Energy

    Lectorii evenimentului au fost: Gabriel DUMITRAŞCU – Şeful Direcţiei Generale de Privatizare din Departamentul pentru Energie; Valentin MIRCEA – Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; Răzvan NICOLESCU – Director Petrom; Niculae HAVRILEŢ – Preşedintele ANRE; Mihai ANIŢEI – Director General al Azomureş; Jens RASCHKE – Partener BearingPoint; Lucian ANGHEL – Preşedintele BVB şi CEO BCR Pensii; Carmen NEAGU – Membru al Consiliului de Supraveghere Transelectrica; Silvia VLĂSCEANU – Director General ACUE şi Corneliu CONDREA – Director în Ministerul Economiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy: Stoparea scăderii producţiei, principalul obiectiv pentru Romgaz

     “În cazul Romgaz, cu datorii aproape de zero, nu era nevoie o listare pe bursă pentru a atrage investiţii. La Romgaz era nevoie de o creştere a performanţei. Noi am ţinut morţiş ca în planul de administrare principalul obiectiv să fie stoparea scăderii producţiei. Dacă Romgaz şi-ar fi pastrat producţia de acum 10-12 de ani, importurile României ar fi fost aproape zero”, a spus Dumitraşcu, prezent la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy.

    În ultimii ani, producţia Romgaz Mediaş a scăzut cu o medie anuală de 4,7%.

    Întrebat de ce Romgaz nu a luat măsuri pentru a stopa scăderea producţiei, Dumitraşcu a spus că nu are un răspuns.

    “N-am cum să mă pun în poziţia celor care au fost în diverse poziţii în Romgaz, care au acceptat această realitate. Investiţii s-au făcut, că nu s-au finalizat e la fel de adevarat, poate au fost investiţii neadecvate”, a spus Dumitraşcu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro