BusinessMagazin

Tag: Canada

  • Când toţi martorii spun aceeaşi poveste

    Uitaţi de „peak oil“, uitaţi de barilul la peste 100 de dolari, uitaţi de preţurile nesigure ale benzinei, care ba urmăresc, ba nu urmăresc tendinţele preţului ţiţeiului. Notaţi-vă în schimb data de 18 ianuarie 2016, când a apărut preţul negativ al petrolului.

    Presa internaţională a salutat premiera cu entuziasm, de la „Fraţii Koch inventează preţurile negative la petrol!“ la „Petrolul din North Dakota nu mai valorează nimic!“. Despre ce este vorba? Flint Hill Resources, rafinăria fraţilor miliardari Charles şi David Koch, a anunţat că va plăti minus 50 de cenţi pe barilul de petrol North Dakota, o varietate cu conţinut ridicat de sulf. Preţul a ajuns la acest nivel de la 13,5 dolari/baril cu un an în urmă şi de la 47,6 dolari/baril în ianuarie 2014.

    La câteva ore de la postarea preţului negativ pe site, Flint Hill a anunţat că a fost o greşeală şi că nu, producătorii de petrol nu trebuie să plătească 50 de cenţi pentru petrolul pe care îl vând, ci că vor primi 1,50 de dolari pentru un baril. Ceea ce, sincer, cred că e mai enervant decât un preţ negativ, care are, trebuie să spunem, farmecul său; aşa, un dolar şi jumătate mi se pare chiar o sumă rizibilă pentru o lume ameninţată. Vă reamintesc, de „peak oil“, de epuizarea rezervelor şi de spectrul barilului la 500 de dolari (este estimarea unui oficial al OPEC emisă cu ceva vreme în urmă, într-o perioadă pe care am denumit-o atunci „campionatul mondial de aruncări cu preţul ţiţeiului“ – veţi fi intuind la ce mă refer).

    Trebuie să spun, pentru buna informare a publicului,  că preţuri negative la hidrocarburi au mai fost – la un moment dat, anul trecut, propanul dădea cu minus prin Canada, iar rafinorii au plătit câteodată pentru a scăpa de stocuri de produse greu vandabile; dar acestea au fost cazuri de produse finite şi nu de materie primă. Preţul negativ al petrolului, sau cel de numai un dolar şi jumătate, este reflecţia perfectă a vremurilor tulburi pe care le trăim: avem analişti economici mai mulţi ca niciodată, dar nimeni nu poate emite o previziune care să se şi întâmple, avem creşteri economice, dar lumea, nu numai la noi ci şi aiurea în lume, sărăceşte, avem indicatori şi rezultate şi pieţe şi tranzacţii, dar totul pare a se petrece nu la noi, ci în camera vecinilor, iar noi auzim doar gălăgia. .
    Avem voci care prevestesc periodic criza cea mare care va să vină, de parcă cea precedentă s-ar fi încheiat; nu, nu s-a încheiat, ci a fost doar cosmetizată şi aruncată, asemeni pisicii, în curţile vecinilor.

    Dincolo de astfel de versuri albe, să privim totuşi spre un indicator din lumea reală, pe care tot îl invoc, din când în când: este vorba de Baltic Dry Index, indice emis zilnic de Baltic Exchange din Londra, care ia în calcul peste 20 de rute comerciale şi reflectă evoluţia costurilor de transport din industria navală a materiilor prime – minereu de fier, oţel, ciment, cărbune. Analiştii care îl folosesc şi îl citează spun că tranzacţiile cu materii prime, reflectate în evoluţia costurilor de transport, sunt direct legate de mersul viitor al economiei mondiale – creşte înaintea şi în timpul perioadelor faste şi scade înaintea şi în perioadele de criză. Cel mai recent l-am invocat în aprilie anul trecut, când a ajuns la interesanta valoare, oarecum emblematică, 666, de la aproape 12.000 de puncte în 2008. La finele săptămânii trecute Baltic Dry a ajuns la cea mai mică valoare înregistrată vreodată, de 369 de puncte, după ce în august anul trecut ajunsese la 1.222 de puncte şi de la 2.330 de puncte, care reprezintă „vârful“ din perioada de criză economică, atins în 2013.

    Ce spun preţul scăzut al petrolului şi valoarea extrem de scăzută a BDI? Păi ceea ce spun şi preţurile în derută ale mărfurilor, şi temerile legate de evoluţia economiei în China, şi pieţele care cad, şi avertismentele domnului Soros. Lachian Gunn, profesor universitar australian, a scris o lucrare, susţinută matematic şi economiceşte, cum că, cu cât dovezile sunt mai multe, cu atât probabilitatea ca ele să prezinte realitatea sunt mai puţine. Lumea a intuit aceasta – poliţiştii, de exemplu, ştiu că dacă mai mulţi martori la un eveniment îţi spun exact aceeaşi poveste, atunci lucrurile nu s-au întâmplat deloc aşa. Aşa că toate cele enumerate, şi care spun toate aceeaşi poveste, a crizei care va veni, greşesc.
    Sau poate nu. 

    „Nud coborând scările“ a lui Marcel Duchamp, o pictură la fel de limpede ca textul de mai sus.


     

  • Lecţia de business: Frederick şi Fred Trump

    Frederick Trump  (n. Friederich Trump, 14 martie 1869 – 30 martie 1918) este tatăl oamenilor de afaceri Fred şi John G. Trump şi bunicul magnatului american şi candidatului la preşedinţia americană din acest an Donald Trump.

    Frederick Trump a făcut avere operând hoteluri, restaurante şi bordeluri în Statele Unite ale Americii şi în Canada, în oraşe aflate în dezvoltare. Trump s-a născut în oraşul Pfalz din regiunea germană Kallstad, în familia lui Christian Johannes Trump şi Katherina Kober, ce îşi câştigau existenţa prin cultivarea de vie.

    A emigrat în New York în 1885 şi a lucrat acolo ca bărbier timp de şase ani. În 1891 s-a mutat în Seattle, Washington, unde a pus bazele unui restaurant „decadent“, cunoscut ca Poodle Dog (Pudelul – n.r.). În 1894, Trump a început să administreze un hotel în oraşul minier Monte Cristo, iar trei ani mai târziu, după ce a auzit de goana după aur din Klondike, a început să administreze un alt restaurant pentru prospectorii ce soseau în zona respectivă. În aprilie 1899 s-a mutat în Bennett, British Columbia, unde a lansat restaurantul şi hotelul Arctic, dezvoltate în corturi.

    Cererea pentru hotel şi restaurant a crescut atât de mult încât a ajuns  să ocupe o clădire cu două etaje. „Pentru bărbaţii singuri, Arctic are excelente condiţii de cazare, restaurantul este la fel de bun, dar nu aş sfătui pe nicio femeie respectabilă să meargă să doarmă acolo pentru că ar putea să audă lucruri neplăcute şi s-ar îngrozi de depravatele propriului gen“, descria Frederick Trump locul într-o scrisoare adresată ziarului Yukon Sun. Casa Arctic era cel mai mare şi cel mai decadent restaurant din regiunea Klondike, ce oferea fructe proaspete şi cocoş polar, în adiţie la preparatele principale din carne de cal, potrivit surselor vremii.

    Odată cu dezvoltarea liniei de cale ferată ce lega Bennett de oraşul Whitehorse din teritoriul canadian Yukon, Trump a pus bazele restaurantului şi hanului White Horse în oraşul cu acelaşi nume. În 1901 însă, Frederick Trump a început să aibă temeri în ce privea încetarea goanei după aur şi, în consecinţă, asupra declinului prostituţiei, astfel că şi-a vândut investiţiile şi s-a întors în Germania. În 1902, s-a însurat cu vecina sa, Elizabeth Christ (10 octombrie 1880 – 6 iunie 1966). Autorităţile germane l-au determinat însă pe Trump să emigreze din nou pentru a evita taxele şi serviciul militar obligatoriu, astfel că s-a întors în Statele Unite ale Americii.

    A început din nou să lucreze ca bărbier şi manager de restaurant în Woodhave, Queens, locul în care fiii săi, Fred şi John, s-au născut în 1905 şi 1907. În 1918, Frederick Trump a murit din cauza pandemiei de gripă din perioada respectivă. Începuse însă să investească în imobiliare în Queens, iar soţia sa şi fiul său Fred i-au continuat proiectele sub umbrela companiei Elizabeth Trump & Son. Deşi ambii săi părinţi erau germani, Fred Trump le-a spus tuturor cunoştinţelor ani întregi după cel de al doilea război mondial că familia sa avea origini suedeze – motivând acest lucru, potrivit nepotului său, John Walter, prin faptul că „avea mulţi chiriaşi germani şi nu era un lucru bun să fii german în vremurile respective“.

    Fred Trump a intrat în afacerile din domeniul imobiliar în 1927, la 22 ani, iar la sfârşitul anilor 1920 a început să construiască locuinţe unifamiliale în Queens, pe care le vindea cu câte 3.990 de dolari. Până la mijlocul anilor 1930, în mijlocul Marii Depresiuni, a contribuit la pionieratul unor suermarketuri cu Piaţa Trump din Woodhaven, ce se promova prin motto-ul „Serveşte-te şi economiseşte!“, ce a adus un succes rapid. După un an, a vândut pentru un profit consistent afacerea lanţului de supermarketuri King Hullen, ce există şi în zilele noastre. În timpul celui de-al doilea război mondial, a construit barăci şi  apartamente pentru personalul marinei americane din apropierea şantierelor navale de pe coasta de est.

    După război, s-a axat pe construcţia de case pentru familiile veteranilor ce se întorceau din război, cu venituri medii. A construit două complexe în 1949 şi 1950, ce aveau un total de 2.700 de apartamente, iar în 1963 a construit satul Trump din Coney Island, cu 3.800 de apartamente. În 1968, fiul său în vârstă de 22 de ani, Donald, s-a alăturat afacerii Trump Management Co.

    În timp ce Fred Trump s-a concentrat pe Brooklyn şi Queens, fiul său, căruia îi împrumutase bani, a început dezvoltările imobiliare în Manhattan. Până la moartea sa, Fred Trump a strâns o avere estimată la între 250 şi 300 de milioane de dolari. Fiul său avea anul trecut o avere de aproximativ 4 miliarde de dolari, potrivit estimărilor publicaţiei americane Forbes.

  • Doi miliardari americani primesc bani ca să cumpere petrol. Cum s-a ajuns aici

    Piaţa de petrol se află într-o zonă extrem de periculoasă, barilul ajungând să fie tranzacţionat cu 20 de dolari. În Canada preţul este chiar mai mic, respectiv de 8 dolari pe baril.

    Cu toate acestea, chiar şi preţul de 8 dolari pare mare raportat la o tranzacţie recentă încheiată de fraţii Kock. Flint Hill Resources, o unitate de rafinare deţinută de fraţii Kock, a anunţat că va cumpăra petrol nerafinat din North Dakota la preţul de -50 de cenţi.

    Un preţ negativ pare ceva de necrezut, dar explicaţia stă în faptul că petrolul s-a depreciat atât de mult încât producătorii dau bani cumpărătorilor interesaţi doar pentru a scăpa de materia primă.

    Petrolul cumpărat de Flint Hills conţine de asemenea o cantitate mare de sulf, iar pentru rafinarea acestuia este necesar un proces destul de costisitor, acesta fiind un alt motiv pentru care producătorii renunţă la preţ. Cantitatea extrasă zilnic în statul american North Dakota este de aproximativ 15.000 de barili pe zi.

    Preţurile petrolului au coborât miercuri, în timpul tranzacţiilor asiatice, la sub 28 de dolari pe baril, un nou minim al ultimilor 12 ani, supraoferta din piaţă continuând să influenţeze investitorii, potrivit MarketWatch.

    La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este tranzacţionat pe platforma electronică Globex în declin cu 3,2%, la 27,56 dolari pe baril, cel mai redus nivel din septembrie 2003.

    Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în coborâre cu 2%, la 28,19 dolari pe baril.

    Agenţia Internaţională pentru Energie anticipează în raportul lunar publicat în această săptămână că preţurile ţiţeiului vor continua probabil să scadă în acest an, piaţa fiind incapabilă să absoarbă cantităţile suplimentare de petrol provenite din ţări precum Iranul, care a ieşit de sub sancţiunile occidentale.

  • Povestea lui Cecil Rhodes, omul care caută diamante în America şi Africa

    Cecil Rhodes a fondat De Beers Jewellery, una dintre cele mai importante companii în domeniul prelucrării şi comerţului cu diamante, cu peste 20.000 de angajaţi, o cifră de afaceri de peste 7,1 miliarde de dolari în 2014 şi exploatări miniere în Canada, Namibia, Botswana şi Africa de Sud.

    Cecil John Rhodes a fost un simbol al oamenilor de afaceri din perioada Imperiului Britanic, un magnat în domeniul minier şi politician în Africa de Sud. A fost al cincilea fiu al familiei reverendului Francis William Rhodes şi al soţiei sale Louisa Peacock. Născut în Hertfordshire, Anglia, în 1853, a fost trimis la 16 ani peste hotare de către părinţii săi, deoarece avea o sănătate precară, iar clima din Marea Britanie nu-i făcea bine.

    Pe 1 septembrie 1870 el a pus pentru prima oară piciorul pe pământ african, unde un frate mai mare conducea o fermă la care se cultiva bumbac. Când Cecil Rhodes avea 18 ani, cei doi fraţi au început activitatea în domeniul minelor de diamante, în regiunea Kimberley, iar cu finanţarea asigurată de compania N M Rothschild & Sons cei doi Rhodes au cumpărat micile operaţiuni miniere din întreaga zonă în decurs de 17 ani. Cecil Rhodes s-a întors în UK în 1973, pentru a studia la Oxford, iar după absolvire a revenit în Africa, unde a ajuns cel mai important om de afaceri din domeniul minelor de diamante în 1890, după încheierea unui parteneriat cu Sindicatul Diamantelor, aflat la Londra.

    Prin acest acord, Rhodes şi sindicatul de profil au stabilit să menţină preţuri ridicate în comerţul mondial cu diamante. În 1888, Rhodes şi asociatul său, C. D. Rudd, înfiinţau De Beers Consolidated Mines, după ce au unificat mai multe titluri de proprietate pentru exploatarea minelor de diamante. Rhodes era secretarul acestei companii. De-a lungul anilor care au urmat, Rhodes şi-a diversificat investiţiile, mizând pe producţia şi comerţul cu fructe, dar şi pe achiziţii de teren.

    Fiind un susţinător înfocat al ideii colonialismului britanic, Cecil Rhodes a avut şi activităţi pe scena politică din continentul african, fiind cel care a fondat aşa-numitul teritoriu Rhodesia (acum Zimbabwe şi Zambia). În Africa de Sud există o universitate care îi poartă numele şi a înfiinţat şi bursele finanţate din averea sa. În cariera sa politică a luat decizii controversate, într-o perioadă plină de frământări în sudul continentului african. De pildă, a fost susţinătorul unui raid militar care s-a dovedit dezastruos, Cecil Rhodes fiind nevoit să renunţe la funcţia de prim-ministru al coloniei; unul dintre fraţii săi, militar de carieră, a fost judecat pentru înaltă trădare, dar a scăpat totuşi de pedeapsa capitală.

    Cecil Rhodes şi-a folosit averea pentru a extinde influenţa imperiului britanic în noi teritorii, cumpărând de la şefii de triburi africane dreptul de proprietate a terenurilor, fiind interesat de exploatări miniere.

    La moartea sa, în 1902, la 48 de ani, era considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din întreaga lume. Nu s-a căsătorit niciodată, declarând că din pricina muncii nu ar fi un soţ bun; o parte din averea sa a lăsat-o naţiunii sud-africane – de pildă pe o porţiune din terenul deţinut a fost construit campusul Universităţii Cape Town.

  • Netflix, prezent la nivel global. Singurele excepţii sunt China, Siria şi Crimeea

    După ce a intrat pe câteva pieţe europene în 2015, Netflix a făcut miercuri un anunţ surprinzător, spunând că serviciul este de acum disponibil în alte 130 de ţări. Astfel, Netflix poate fi accesat din toată lumea, cu excepţia Chinei, a Siriei şi a Crimeei.

    Netflix a început expansiunea în afara Statelor Unite în 2010, primul stat ales fiind Canada. În ultimii ani, compania a accelerat procesul de integrare a serviciului la nivel internaţional, dar nimeni nu se aştepta ca acesta să devină disponibil la nivel global într-un timp atât de scurt.

    În septembrie 2015, Netflix avea 43 de milioane de clienţi la nivelul Statelor Unite şi 26 de milioane în afara graniţelor.

  • Star Wars: The Force Awakens a doborât recordul deţinut de Avatar în America de Nord

    Disney a anunţat că biletele vândute în Statele Unite şi Canada pentru cel mai recent film din seria Star Wars au generat până marţi seară încasări de 758,2 milioane de dolari şi că vor depăşi cu certitudine după proiecţiile din cursul zilei de miercuri recordul de 760,5 milioane de dolari deţinut din anul 2009 de filmul Avatar.

    Tot miercuri, Star Wars: The Force Awakens a depăşit pragul de 800 de milioane de dolari din veniturile generate de vânzarea biletelor în afara Americii de Nord.

    Până acum, Star Wars a doborât peste 40 de recorduri de box office, potrivit boxofficemojo.com. Printre acestea se numără cea mai de succes lansare internaţională (528 milioane dolari) şi mai multe recorduri pe continentul nord-american: cele mai mari încasări într-o singură zi (119 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de vineri (119 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de duminică (60 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de luni (40 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de marţi (37 milioane dolari), filmul care ajunge cel mai repede la 100 de milioane de dolari (1 zi), 200 de milioane de dolari (2 zile), 500 de milioane de dolari (10 zile).

    La nivel global, Star Wars: The Force Awakens a generat vânzări de bilete de 1 miliard de euro în doar 12 zile; în comparaţie, Avatar a atins acest prag după 17 zile.

    Singurul prag important pe care Star Wars îl mai poate trece este cel deţinut tot de Avatar, şi anume cele mai mari încasări din istorie. Avatar, lansat în 2009, deţine primul loc cu încasări de 2,77 miliarde dolari, urmat de Titanic (2,19 miliarde dolari), Jurassic World (1,66 miliarde dolari) şi Star Wars: The Force Awakens (1,55 miliarde dolari).

  • Românul care a făcut înconjorul lumii de trei ori şi a creat industria aventurii pe mare

    Jimmy Cornell, navigator de origine română, a creat o industrie a aventurii pe mare; povestea sa este emblematică.

    Jimmy Cornell este pesudonimul lui Dragoş Cişmaşu, născut în 1940, fiul administratorului domeniului regal de la Săvârşin. A scris 16 cărţi legate de yachting, iar siteul cornellsailing.com spune că a navigat 200.000 de mile, incluzând trei călătorii în jurul globului, dar şi drumuri spre Antarctica, Patagonia, Alaska, Groenlanda, Canada sau Insulele Spitzbergen. Cartea sa “World Cruising Routes” a inspirat mii de navigatori; a fost tipărită în şapte ediţii şi s-a vândut în sute de mii de exemplare.

    Pasiunea pentru călătorii i-a stârnit-o navigatorul norvegian Thor Hayerdal, care a călătorit cu pluta Kon-Tiki, în 1947, din America de Sud până în insulele polineziene.  Tatăl său a fost o victimă a comunismului şi a pierit în 1959 la Jilava; Jimmy a plecat în Marea Britanie după ce a încercat să îşi termine studiile universitare şi după ce a lucrat o vreme la studiourile cinematografice Buftea.

    O cunoaşte pe Gwenda, venită ca turist în România, şi, după doi ani de discuţii cu autorităţile române, reuşeşte să plece din ţară, în Marea Britanie. Lucrează ca reporter pentru BBC. În 1975 începe prima sa călătorie în jurul lumii, împrună cu soţia sa Gwenda şi cei doi copii, Doina şi Ivan. Drumul a durat şase ani, a totalizat 68.000 de mile şi au văzut 70 de ţări.

    Primul său vas, Aventura I, avea sub piciorul catargului o monedă de argint din vremea lui Cuza.

    În anii 90 Cornell porneşte în al doilea drum în jurul lumii, iar în 1992 organizează evenimentul care i-a adus nominalizarea în Guiness Book; este vorba de cea mai mare cursă transoceanică cu yachturi din lume. În timp a organizat şi alte manifestări: ARC (Atlantic Rally for Cruisers), din Insulele Canare până în Caraibe, Millennium Odyssey, din 1998 până în 2000, cursă menită să sărbătorească noul mileniu, Blue Planet Odyssey, care vrea să atragă atenţia asupra încălzirii globale, Atlantic Odyssey, Islands Odyssey şi Canaries Odyssey. În 2014 a lansat la apă al patrulea yacht Aventura, un vas de 14 metri construit de Garcia, ales de două publicaţii drept vasul anului 2015 şi nominalizat la “European Boat of the Year”.

  • Ţara atât de poluată încât aerul curat se vinde la sticlă. Este de 50 de ori mai scump ca o sticlă de apă

    Nivelul de poluare din oraşele din China a ajuns atât de ridicat încât tot mai mulţi chinezi se văd obligaţi să cumpere aer curat de la magazin, îmbuteliat, pentru a putea respira corect. Canadienii pofită de această nevoie a chinezilor şi au început să le vândă aer proaspăt îmbuteliat în sticle.

    Compania canadiană Vitality Air, fondată anul trecut, care a lansat afacerea în glumă, îmbuteliază acum aer din zona Parcului Naţional Banff din Munţii Stâncoşi şi îl vinde la preţuri foarte mari în China.

    Un recipient cu o capacitate de 7,7 litri de aer proaspăt se vinde cu un preţ aproximativ 100 de yuani (10 lire), de 50 de ori mai scump ca o sticlă de apă minerală în China. 

    Cei mai mulţi chinezi care cumpără aer sunt din marile oraşe din nord-estul şi sudul ţării, acolo unde nivelul de poluare a ajuns atât de ridicat încât autorităţile au emis recent un cod roşu de smog.

    Moss Lam povesteşte că afacerea a pornit de o glumă, atunci când un alt cofondator al companiei, Troy Paquette, a umplut o pungă de plastic cu aer şi a vândut-o pentru 50 de cenţi pe site-ul Ebay. O a doua pungă de plastic cu aer a fost vândută pentru 160 de dolari.

    “Apoi ne-am dat seama că există o piaţă pentru aşa ceva”, a declarat Lam.

    Compania Vitality Air vinde recipiente cu aer proaspăt şi oxigen în America de Nord, India şi Orientul Mijlociu, dar China rămâne cea mai mare piaţă de desfacere pentru produsele sale.

    Compania canadiană de pe piaţa chinezească nu este prima care vinde aer. Anul trecut un chinez, Liang Kegang a vândut un borcan cu aer din sudul Franţei cu 512 lire sterline, iar în 2013 un multimilionar chinez a vândut aer adus din zone mai puţin industrializate ale ţării.

    De asemenea în 2014, o serie de imagini cu locuitori ai oraşului Zhengzhou care stăteau la rând pentru a putea respira aer curat de munte au făcut înconjurul lumii. Sute de bătrânii şi copiii din capitala provinciei Henan nu au stat pe gânduri atunci când au avut şansa de a respira aerul adus de pe Muntele Laojun. Oamenii au format cozi lungi pentru a putea beneficia de aerul adus în zeci de pungi şi peste 2.000 de cutii de către compania de turism Laojun Mountain Natural Reserve Development Co.

     

  • “Star Wars: Trezirea Forţei”, cel mai bun debut din istoria box office-ului nord-american

    “Star Wars: Trezirea Forţei”, a doborât recordul de încasări în primul weekend de proiecţii în Statele Unite şi Canada, înregistrând cel mai bun debut din istoria box office-ului nord-american, cu 238 de milioane de dolari. Filmul, regizat de J.J. Abrams, a depăşit precedentul record, deţinut de “Jurassic World” (208,8 milioane de dolari), lansat pe marile ecrane în luna iunie.

    Filmul nu a reuşit să învingă “Jurassic World” pe plan mondial, înregistrând 517 milioane de dolari în weekendul premierei faţă de 524,9 milioane de dolari în cazul peliculei cu dinozauri; explicaţia este în lansarea mai târzie a Star Wars în China, pe 9 ianuarie 2016.

    Citiţi mai multe despre fenomenul Star Wars

    Cu  57 de milioane de dolari, “Star Wars: Trezirea Forţei” doborâse deja un prim record, cel al încasărilor pentru o primă seară de proiecţii pe ecranele nord-americane, deţinut până la momentul respectiv de ultimul film din seria “Harry Potter”, cu 43,5 milioane de dolari.

    “Star Wars: Trezirea Forţei” este o continuare a faimoasei saga creată de George Lucas, iar acţiunea se petrece la 30 de ani distanţă de cea din episodul al şaselea al seriei, “Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi”, lansat în 1983. Luke Skywalker, ultimul maestru Jedi, a dispărut, însă el trebuie neapărat să fie găsit pentru a salva galaxia de acţiunile maleficului Prim Ordin, organizaţia ce a înlocuit Imperiul Galactic. Prinţesa Leia, devenită general, îl trimite pe pilotul de vânătoare Poe Dameron într-o misiune specială, cu obiectivul de a-l găsi pe Luke Skywalker. El se va întâlniîn această misiune cu tinerii Finn şi Rey. Din distribuţia celui de-al şaptelea episod al francizei fac parte, între alţii, Harrison Ford, Daisy Ridley, Carrie Fisher, Mark Hamill, Adam Driver, Peter Mayhew, Gwendoline Christie, Oscar Isaac şi Simon Pegg.

  • Elon Musk şi misiunea construirii unui viitor fantastic

    Există, ne place sau nu, inşi predestinaţi să devină figuri publice; în afaceri cu atât mai mult, apare la un moment dat sau altul câte cineva care încalecă valul cel mare şi, ca un surfist de succes, rămâne pe creastă. Jurnalistul Ashlee Vance, colaborator al Bloomberg Businessweek, The Economist, Chicago Tribune, CNN.com, Globe and Mail sau International Herald Tribune, îi face portretul lui Elon Musk, antreprenorul şi omul de afaceri care pare să-i fi luat locul legendarului Steve Jobs în mitologia populară a afacerilor americane.

    Musk, în vârstă de 43 de ani, este părintele maşinii electrice Tesla şi numele din spatele companiei SpaceX, jucător important în ceea ce se numeşte transport spaţial privat, şi a colaborat cu jurnalistul la scrierea cărţii, dar nu şi-a dat binecuvântarea finală asupra acesteia. Imaginea pe care Vance o trasează este amănunţită şi descoperim un Musk dur cu sine, pentru că lucrează în mod curent 100 de ore pe săptămână, dar la fel de dur şi cu colaboratorii săi, iar povestea concedierii asistentei sale Mary Beth Brown, în 2014, este relevantă în acest sens.

    Mai aflăm de un Musk care este obsedat de-a binelea de greşelile de scriere din e-mailuri şi care ignoră, pur şi simplu, astfel de mesaje, dar şi de un Musk care se ridică de la masă şi iese fără un cuvânt, pentru a privi cerul, pentru că nu mai suportă discuţiile anapoda sau proştii. Altfel, povestea adolescentului plecat din Africa de Sud spre Canada, trăind din mila rudelor şi tăind lemne pentru a câştiga câţiva bănuţi, sau începuturile averii sale, astăzi estimată la 13 miliarde de dolari, este menită să captiveze şi să ofere idei, întrebări şi răspunsuri oricui are un vis.