Tag: autoritati
-
Povestea uneia dintre cele mai DISTRUGĂTOARE AREME cibernetice din istoria modernă
Una dintre aceste grupări poartă numele de Sandworm şi este responsabilă pentru NotPetya, una dintre cele mai distrugătoare arme cibernetice din istoria modernă.Henrik Jensen, un administrator IT de la firma Maersk unul dintre cei mai mari operatori maritimi din lume, cu 76 de porturi şi peste 800 de nave pregătea un update software pentru cei 80.000 de angajaţi ai companiei când calculatorul său s-a resetat, aparent din senin. Jensen a întors capul, curios dacă şi alţi colegi se confruntă cu aceeaşi problemă, şi a văzut că toate ecranele afişează acelaşi mesaj. Jensen şi colegii săi aveau să descopere, în doar câteva momente, că staţiile lor de lucru erau blocate în mod ireversibil, după cum relatează un articol al publicaţiei americane Wired.Dimensiunea crizei devenea evidentă în toate departamentele Maersk; în mai puţin de treizeci de minute, angajaţii împânziseră holurile, alergând dintr-o cameră în alta şi avertizându-şi colegii să se deconecteze de la reţeaua principală înainte ca unităţile să fie afectate. În acelaşi timp, zeci de tehnicieni dădeau buzna în săli de conferinţe şi deconectau toate laptopurile.
Deconectarea întregii reţele globale a Maersk a durat ceva mai mult de două ore. La finalul procesului, toţi angajaţii primiseră ordin să închidă calculatorul sau laptopul şi să îl lase pe birou.
În jurul orei 15, un director al companiei a intrat în biroul în care se aflau Jensen şi colegii săi şi le-a spus să se ducă acasă. Reţeaua era atât de puternic afectată, încât nici cei de la departamentul IT nu puteau face nimic.
Rădăcinile unui atac devastator
În cartierul Podil din Kiev, pe o stradă din apropierea unei autostrăzi, îşi desfăşura activitatea o mică afacere de familie. Compania de software Linkos Group realiza actualizări pentru un program de contabilitate extrem de popular în rândul cetăţenilor. Serverele deţinute de companie, prin care se lansau respectivele actualizări, au fost punctul de plecare a celui mai devastator atac cibernetic din istorie.
Codul dezvoltat de cei de la Sandworm a avut ca scop principal răspândirea rapidă. „Până în prezent, NotPetya rămâne malware-ul (codul maliţios – n.red.) cu cea mai rapidă viteză de propagare“, le-a explicat celor de la Wired Craig Williams, director în cadrul Cisco, una dintre primele companii care au analizat NotPetya. „În secunda în care ai realizat ce se întâmplă, datele tale sunt deja pierdute.“
NotPetya este un tip de virus care cere o anumită sumă de bani, ameninţând că în caz contrar va şterge anumite informaţii sau documente aflate pe serverele companiilor vizate.
Creatorii NotPetya s-au folosit de două erori descoperite anterior: în primul rând, ei au utilizat EternalBlue, un program realizat de Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite (NSA) şi care ajunsese în mâinile publicului în urma unei breşe. EternalBlue exploata vulnerabilităţile dintr-un protocol Windows, permiţând hackerilor să facă orice cu datele dintr-un calculator după instalarea unui anumit program. În al doilea rând, cei de la Sandworm au folosit Mimikatz, un soft creat cu scopul de a scoate în evidenţă mai multe probleme ale sistemelor de operare.
Microsoft lansase o actualizare de Windows înainte de atac, care bloca accesul prin EternalBlue, dar combinarea celor două softuri le-a permis hackerilor să dezvolte un malware aproape imposibil de oprit.
NotPetya îşi luase numele de la un alt program maliţios, Petya, care funcţiona pe acelaşi sistem. Cei de la Sandworm nu aveau însă intenţia de a da înapoi accesul: orice încercare de a plăti pentru răscumpărarea datelor era inutilă.Lansarea NotPetya a fost un act clar de terorism cibernetic, unul cu efecte mult mai grave decât anticipaseră, probabil, creatorii săi. În câteva ore de la apariţia sa, codul s-a răspândit în toată Ucraina şi în mii de alte calculatoare din lumea întreagă. A blocat activitatea a sute de multinaţionale precum Maersk, TNT Express, gigantul farmaceutic Merck sau compania franceză de construcţii Saint-Gobain. Malware-ul a ajuns chiar şi înapoi în Rusia, afectând compania petrolieră de stat Rosneft. Fiecare incident a generat costuri de milioane de dolari.
Pagubele totale s-au ridicat la peste 10 miliarde de dolari, potrivit unui calcul al Casei Albe confirmat de reprezentanţi ai Departamentului de Securitate Internă.
Pentru a înţelege amploarea atacului cu NotPetya, este utilă o comparaţie cu WannaCry. Sute de mii de terminale din companii şi instituţii publice din întreaga lume au fost lovite în luna mai 2017 de ameninţarea WannaCry, care folosea o vulnerabilitate prezentă în majoritatea versiunilor sistemului de operare Windows. Atacatorii au exploatat aceeaşi vulnerabilitate (EternalBlue) care ar fi fost folosită în scopuri de spionaj de către agenţii guvernamentale pentru a livra victimelor diverse ameninţări informatice. Incidentul a fost mult mai puternic mediatizat, deşi pagubele totale au fost de aproximativ 4-5 miliarde de dolari.
„Deşi nu vorbim de pierderi de vieţi, NotPetya a fost echivalentul folosirii unei bombe nucleare pentru a obţine o mică victorie tactică“, a spus Tom Bossert, expert în securitate cibernetică şi care ocupa, la momentul atacului, funcţia de consilier al preşedintelui american Donald Trump.
Ucraina a fost aproape complet paralizată de atac: NotPetya a lovit patru spitale, şase furnizori de energie electrică, două aeroporturi, 22 de bănci, ATM-uri, sisteme de plată cu cardul şi majoritatea agenţiilor guvernamentale. „Sistemul de stat era mort“, a descris incidentul Volodimir Omelyan, ministrul ucrainean pentru infrastructură.Potrivit unor oficiali din Ucraina, 10% din toate calculatoarele din ţară au fost afectate de NotPetya.Ca urmare a incidentului, oficiali din SUA şi Marea Britanie au anunţat că vor emite o alertă în legătură cu aceste atacuri cibernetice, considerându-le parte a unei campanii de spionaj care în viitor ar putea fi folosită pentru operaţiuni ofensive. „Atunci când observăm astfel de activităţi cibernetice nocive, indiferent că vin din partea Kremlinului ori a altor entităţi statale negative, le respingem“, a declarat Rob Joyce, coordonatorul pentru securitate cibernetică al preşedinţiei SUA. Guvernele celor două ţări le-au cerut victimelor atacurilor să semnaleze orice activitate dăunătoare, pentru a se înţelege mai bine impactul campaniei cibernetice.
Încă „nu avem o perspectivă completă asupra scopului atacurilor cibernetice“, a explicat Jeanette Manfra, un oficial din cadrul Departamentului pentru Securitatea Internă. „Ar putea fi poziţionate softuri pentru a fi folosite în perioade tensionate“, a atras atenţia şi Ciaran Martin, directorul Centrului Naţional pentru Securitate Cubernetică al Marii Britanii, explicând că au fost vizate „milioane de computere“. Acesta a mai explicat că autorităţile monitorizează de un an aceste activităţi, subliniind că este vorba de o campanie amplă, care poate afecta „sisteme precum cele ale marilor companii ori birouri private“. Experţii în antivirus sunt de părere că cel puţin 2.000 de atacuri au fost lansate împotriva reţelelor guvernului ucrainean şi companiilor din Ucraina.
Theresa May l-a acuzat chiar pe preşedintele rus Vladimir Putin, la finalul anului trecut, că ar încerca să provoace un conflict între statele din Occident prin ingerinţele în alegerile electorale, prin diseminarea de informaţii false şi prin războiul cibernetic.
Ruşii au negat însă că ar avea vreo responsabilitate pentru atacul NotPetya, argumentând că inclusiv instituţii din Rusia au fost afectate. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia neagă categoric acuzaţiile oficialilor britanici privind responsabilitatea armatei ruse în atacul cibernetic. În cadrul unei conferinţe telefonice cu reporterii, Peskov a afirmat că acuzaţiile sunt nefondate şi fac parte dintr-o campanie „rusofobă“ condusă în unele state occidentale. „Condamnăm astfel de acuzaţii, le considerăm nefondate, ele fiind parte din campania bazată pe ura faţă de Rusia“, a mai spus el.La o săptămână după primul incident, poliţia din Ucraina a ajuns la Linkos Group; autorităţile găsiseră ceea ce căutau, şi anume serverele care au servit drept „pacient zero“ în atacul orchestrat de Sandworm.
A trecut mai bine de un an de la incidentul NotPetya, dar experţii în securitate cibernetică nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte codul maliţios şi adevăratele intenţii ale hackerilor. Firma de securitate ISSP, din Kiev, a înaintat teoria conform căreia NotPetya nu a fost lansat cu scopul de a distruge date, ci cu acela de a şterge urme. Hackerii ar fi avut acces la informaţii din mii de calculatoare câteva luni bune, iar lansarea malware-ului a reprezentat ocazia perfectă de a şterge orice dovadă în acest sens.
Toţi cei care au studiat NotPetya sunt însă de acord cu un lucru: astfel de incidente ar putea avea loc din nou, şi la o scară mai mare. Corporaţiile globale au devenit interconectate, iar schimbul de informaţii este aproape imposibil de protejat.
-
Încotro se îndreaptă piaţa farmaceutică din România. Cum ar putea avea românii acces la tratamente noi şi mai ieftine
Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România, spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.
Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.
„Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.
La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.
„Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.
O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.
-
Un sfert de secol de inovaţie pentru pacienţii români
Compania Janssen a venit în România în 1993, când piaţa farmaceutică locală se afla încă la început, prin intermediul unui distribuitor, având un număr redus de medicamente, printre care se numărau primele tratamente pentru managementul schizofreniei, precum şi singurul produs de la acea vreme care avea o indicaţie pediatrică pentru refluxul gastroesofagian.
Anul acesta, compania sărbătoreşte 25 de ani de activitate pe piaţa locală. A fost una dintre dintre primele companii internaţionale care au deschis birou în România, contribuind activ la dezvoltarea industriei farmaceutice locale, iar în prezent are un portofoliu de medicamente inovatoare în oncologie, neuroştiinţe, imunologie şi boli infecţioase. În ultimii cinci ani, compania a lansat pe piaţa locală 11 terapii inovatoare pentru pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni grave precum leucemia limfocitară cronică, mielomul multiplu, cancerul de prostată, HIV/SIDA sau schizofrenie, iar în 2017 a încorporat portofoliul Biogen de medicamente – care se adresează pacienţilor din România diagnosticaţi cu scleroză multiplă. În prezent, Janssen deţine în portofoliul local peste 30 de medicamente inovatoare.
Analizând structura şi evoluţia actuale ale pieţei farmaceutice, reprezentantul Janssen spune că aceasta se îndreaptă spre o zonă de maturitate, cu mai multe opţiuni terapeutice disponibile pentru anumite afecţiuni deservite, până nu demult, parţial sau deloc. „În România, şi în egală măsură la nivelul Uniunii Europene, rata populaţiei de vârsta a treia este în creştere şi deopotrivă observăm această tendinţă şi în privinţa speranţei de viaţă. Datorită medicamentelor inovatoare, oamenii pot continua să lucreze sau se pot reîntoarce la locul de muncă, în acest mod fiind redus impactul financiar pe care îl au afecţiunile.
De exemplu, datorită terapiilor inovatoare, peste 75% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer au capacitatea să îşi reia activitatea profesională. Avem speranţa că piaţa va continua să se dezvolte, astfel încât pacienţii să poată beneficia de standarde în domeniul sănătăţii precum cele de la nivelul Uniunii Europene”, spune Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România.
Compania a contribuit anul trecut la salvarea şi îmbunătăţirea vieţii a 960.000 de pacienţi, faţă de 841.000 în anul 2016, la nivelul regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), în care este inclusă şi România, prin intermediul portofoliului de medicamente inovatoare pe care îl deţine. De asemenea, investiţiile în cercetare şi dezvoltare realizate în 2017 la nivel global au fost cu 12% mai mari faţă de anul precedent, suma ridicându-se la 7,9 miliarde de dolari.
Anul acesta, Janssen a adus pe piaţa locală un medicament inovator pentru mielomul multiplu, precum şi noi terapii pentru pacienţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA sau cu psoriazis. „În perioada următoare ne vom concentra să susţinem local aceste noi produse. Inovăm atât în dezvoltarea terapiilor, cât şi în privinţa modului lor de administrare pentru a creşte rata de aderenţă la tratament a pacienţilor şi implicit, odată cu aceasta, pacienţii să aibă şansa unui răspuns mai bun la terapie. Sperăm să putem aduce noi medicamente pentru depresie, scleroză multiplă, cancer de prostată, precum şi pentru afecţiuni imunologice în anii următori”, descrie Rodseth planurile companiei pentru următoarea perioadă.
Printre structurile menite să contribuie la sprijinul pacienţilor şi dezvoltarea sistemului creat în cei 25 de ani de activitate a companiei pe piaţa locală se numără programele şi sprijinul financiar pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată, cu schizofrenie sau cu leucemie limfocitară cronică, precum şi susţinerea financiară acordată pentru dezvoltarea primei curricule de îngrijire paliativă din România.
„În cele 150 de ţări în care suntem prezenţi, precum şi în România, de 25 de ani, ne-am asumat misiunea de a schimba în mod pozitiv vieţile oamenilor din perspectiva sănătăţii şi nu numai. Din acest motiv, contribuim activ prin expertiza şi cunoştinţele noastre la acele discuţii al căror obiectiv este sprijinirea dezvoltării sistemului de sănătate în direcţii precum digitalizarea – registrele electronice ale pacienţilor şi creşterea nivelului de accesibilitate la medicamentele inovatoare prin diferite modalităţi de colaborare dintre domeniul privat şi cel public, schemele de acces facilitat sau parteneriatele public-private. Toate acestea au ca scop avansarea spre obiectivul final, acela de a crea un sistem de sănătate bazat pe rezultate”, spune Christian Rodseth.În ceea ce priveşte strategia de viitor, Rodseth spune că „Janssen va continua să dezvolte proiectele al căror scop este creşterea accesului pacienţilor români la inovaţie şi la medicamente la standarde europene. Facem acest lucru independent sau prin colaborare cu asociaţiile din industrie ai căror membri suntem, ori în parteneriat cu autorităţile şi cu specialiştii cu care lucrăm în diverse domenii.”
Citând ultimele date ale Cegedim publicate în Pharma & Hospital Report în septembrie 2018, reprezentantul Janssen spune că piaţa de medicamente a evoluat cu 6,2% în perioada iulie 2017 – iunie 2018 faţă de iulie 2016 – iunie 2017, valoarea medicamentelor pe bază de reţetă crescând în intervalul menţionat cu 8,9%: „Acest lucru este explicat de actualizările periodice ale listei de medicamente compensate, precum şi de măsurile care au fost luate pentru creşterea acurateţii diagnosticării şi evidenţei pacienţilor”.
El spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.
Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.
„Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.
„Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.
În plus, consumul de medicamente de la nivelul spitalelor şi produsele cu un preţ sub 25 de lei ar trebui eliminate din calculul taxei. Aceste măsuri ar asigura sustenabilitate şi predictibiltate la nivelul industriei, astfel încât companiile să poată continua să aducă pe piaţă în continuare noi opţiuni terapeutice în beneficiul pacienţilor români, sau să le menţină pe cele actuale.”
Alţi paşi prin care reprezentantul Janssen crede că sistemul poate fi îmbunătăţit sunt: standardizarea datelor colectate, respectiv strângerea şi analizarea acestora în cadrul unor infrastructuri create anume în acest sens, un proiect pe care mai multe companii din industria inovatoare şi-au exprimat interesul de a-l susţine, dar şi „o abordare holistică“ în care beneficiile sunt măsurate raportat la criterii internaţionale şi per arie terapeutică. Este nevoie să fie realizată trecerea de la bugete separate, care reprezintă abordarea actuală în sănătate şi în sistemele sociale, spre o perspectivă integrată a costurilor asociate sănătăţii”.
Johnson & Johnson România are peste 170 de angajaţi direcţi şi contractori pentru cele trei divizii active pe piaţa locală: medicamente inovatoare (Janssen), Johnson & Johnson – medicamente fără prescripţie (OTC-uri) şi produse pentru consumatori şi Ethicon – dispozitive medicale. Dintre acestea, echipa Janssen pe care Christian Rodseth o coordonează direct este alcătuită din 130 de persoane.
Janssen deţine 8 centre de cercetare şi dezvoltare în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) alături de 9 unităţi de producţie.
De-a lungul celor 25 de ani de activitate pe piaţa locală, Janssen s-a alăturat unei serii de asociaţii reprezentative ale industriei farmaceutice şi mediului de afaceri din România, ocupând poziţii-cheie sau chiar fiind membu fondator; printre acestea, se numără ARPIM, Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerţ Americană în România (AMCHAM), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi Institutul Aspen România. De asemenea, a organizat sau a fost implicată în peste 15 campanii şi proiecte de conştientizare a pacienţilor. -
BREAKING: Arabia Saudită RECUNOAŞTE că jurnalistul Jamal Khashoggi a murit în consulatul din Istanbul
Procurorul public din Arabia Saudită a anunţat într-un comunicat că între Khashoggi şi oamenii care l-au întâlnit în consulat a izbucnit o luptă care a dus la moartea acestuia.
“Investigaţiile sunt încă în desfăşurare şi 18 cetăţeni saudiţi au fost arestaţi”, se arată în comunicatul transmis de presa de stat saudită, adăugând că un consilier regal, Saud al-Qahtani, şi şeful serviciului de informaţii, Ahmed Asiri, au fost concediaţi din funcţiile lor.
Khashoggi, un critic al Prinţului Mohammed bin Salman, a dispărut după ce a intrat în consulat pe 2 octombrie pentru a obţine documentele necesare pentru a se căsători.
Comentariile de sâmbătă au marcat pentru prima oară de la dispariţia lui Khashoggi când Arabia Saudită a admis moartea jurnalistului.
-
„Prima dată nu ştiam de unde vine”. O primărie din Gorj a montat un sistem de boxe pe stâlpi, prin care redă muzică şi hotărârile de consiliu local
Pe aleile parcului din faţa Primăriei Târgu-Cărbuneşti, în staţiile de autobuz, în apropierea spitalului şi în piaţa din localitate răsună muzica, din această săptămână, de dimineaţă până seara. Deocamdată, zece boxe au fost amplasate pe stâlpi, oamenii ascultând programele unui post de radio.
„Am achiziţionat un sistem de radioficare, pe care să-l folosim şi pentru diverse anunţuri, şi pentru atmosferă ambientală plăcută, zic eu, mai ales că vin şi sărbătorile şi o să avem colinde. Ne-am hotărât să avem un post de radio care să aibă în principal muzică şi mai puţină politică, să nu stea oamenii să asculte vorbărie multă. Iniţial avem zece difuzoare amplasate pe o distanţă de 1.100 de metri, în zona pieţei două, două către spital, în apropierea staţiilor de microbuz şi vrem ca anul viitor să ne extindem şi spre aleea liceului. Este o boxă în parcul din faţa Primăriei, care acoperă tot parcul”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Dănuţ Birău, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.
-
De ce s-au STINS focarele de pestă porcină africană în Transilvania, deşi în restul ţării apar zilnic unele noi?! Explicaţia e INCREDIBILĂ
Nu foarte încet, dar foarte sigur, epidemia a cuprins întreg sud-estul României, punând la pământ – prin diverse metode – sute de mii de porci, în aproape 250 de localităţi din 10 judeţe ale acestei părţi de ţară. În nord-vest însă, situaţia se schimbă: prin disciplină şi organizare, epidemia a fost – cel puţin deocamdată – oprită. Un nou episod din investigaţia jurnalistică pe care Gândul o realizează pe urmele virusului pestei porcine africane.
Comisia Europeană a decis să înceapă un audit de urgenţă în România, chiar în această lună, pentru a evalua situaţia epidemiei de pestă porcină africană (PPA). ”Comisia consideră că evoluţia PPA este îngrijorătoare, deoarece România a anunţat, în mai puţin de 4 luni, aproape 1.000 de focare în gospodăriile domestice, virusul fiind, de asemenea, confirmat în mai multe exploataţii comerciale. Această situaţie este extraordinară şi ridică îngrijorări foarte serioase,” a declarat pentru Mediafax, Anca Păduraru, purtător de cuvânt pe domeniile Sănătate, Siguranţa Alimentaţiei şi proiecte specifice legate de Uniunea Energetică în cadrul CE.
-
Oraşul din România unde primăria a inceput montarea luminiţelor de Crăciun în timp ce afară sunt la 20 de grade
Autorităţile locale din Craiova au început deja montarea ornamentelor de Crăciun, un proces care va dura aproximativ o lună.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Maria Andronache, a declarat pentru MEDIAFAX că nu se poate pune problema în termenii unei acţiuni premature, în contextul în care an de an autorităţile amplasează ornamentele aproximativ în aceeaşi perioadă, indiferent de temperatură.
“Se face din timp, ca să se facă în linişte, să nu interfereze cu traficul, atunci când e aglomeraţia mare, înainte de sărbători şi să poată pune peste tot până pe 23 noiembrie, când are loc deschiderea oficială a luminiţelor. Le montează aceeaşi firmă de anul trecut, e un contract pe 10 ani şi ei probabil că şi-au făcut programul în aşa fel încât să nu-şi complice programul normal de lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
-
Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate de autorităţile din Costa Rica / Avocat: Şansele de extrădare sunt minime
Avocatul Veronel Rădulescu a declarat, joi dimineaţă, că şansele de extrădare pentru Elena Udrea din Costa Rica sunt minime, precizând că fetiţa fostului ministru a rămas în îngrijirea mamei acesteia şi a lui Adrian Alexandrov.Elena Udrea a fost reţinută miercuri, în jurul orei locale 10.00, în zona Sabana Oeste, în timp ce Alina Bica a fost arestată în jurul orei locale 14.00 în zona Sabana Este.
Autorităţile au postat o înregistrare în care este prezentată reţinerea Elenei Udrea.