Tag: asigurare

  • Modificare de neconceput pentru restaurantele franţuzeşti. Exact lucrul pe care francezii îl urau cel mai tare este posibil să devină lege

    Până de curând, când mergeai să mănânci într-un bristro franţuzesc şi cereai să ţi se împacheteze mâncarea rămasă pentru acasă, erai privit cu confuzie.  Acest lucru este posibil să se schimbe însă în curând, graţie noii legi care a fost propusă, potrivit căreia micile restaurante vor fi obligate să le asigure clienţilor aşa numitele “pungi pentru căţei” (doggy bag), în care să îşi poată lua acasă mâncarea rămasă.

    Acestea sunt deja populare în Statele Unite şi Asia, unde sunt privite ca şi compimente aduse chefului respectivului local, însă în Europa gestul nu e privit cu ochi buni.

    În Paris şi în celelalte oraşe mari din Franţa, oamenii au tendinţa de lua mai des masa în oraş. Cu toate acestea, în restul ţării, oamenii mănâncă mai mult acasă”, spune sociologul parizian Anne Lhuissier. “De obicei, mergem la restaurant pentru o ocazie specială, aşa că mulţi consideră că este ciudat să iei mâncarea acasă”, adaugă aceasta. 

    Practica e atât de neobişnuită, încât oamenii numesc respectivele pachete “pungi pentru câini”, deoarece nu au niciun termen echivalent. Uniuniea hotelurilor şi a restaurantelor (UMIH) a încercat totuşi să promoveze expresia mult mai chic, “le gourmet bag”(plasa gourmet).  

    “E o idee bună. De obicei, dacă mâncarea e bună, nu îţi rămâne, dar dacă se întâmplă, e normal să o iei din moment ce ai plătit pentru ea”, spune said Emmanuel Dumas, un parizian în vârstă de 36 de ani.

    Un sondaj recent realizat de guvernul francez arată că 70% din populaţia franceză nu a luat niciodată acasă resturile rămase, dar 75% dintre cei intervievaţi s-au declarat încântaţi de noul proiect.

    În ultimii ani, Franţa a făcut eforturi considerabile pentru a reduce risipa de mâncare, şi doreşte să înjumătăţească cantitatea pierdută de alimente până în 2025. Astfel, li s-a interzis supermarketurilor să arunce alimentele, ordonând ca acestea să fie donate organizaţiilor de caritate. În 2016, guvernul a solicitat restaurantelor care servesc mai mult de 150 de clienţi pe zi să asigure “pungi pentru câini” clienţilor. Noua măsură ar extinde regula pentru toate restaurantele, deoarece majoritatea restaurantelor franceze au un număr mai mic de clienţi.

    Iniţiative precum lansarea unor aplicaţii de food-sharing sau grupuri care donează alimente în surplus au ajutat la răspândirea mesajului. Ca urmare, Franţa a câştigat anul trecut primul loc într-un sondaj realizat în 25 de ţări, ca ţară care a pierdut cea mai mică cantitate de alimente. The Economist arată chiar, într-un raport, că în Franţa se pierd 106  kg de mâncare anual/cap de locuitor, în vreme ce în SUA, unde “pungile pentru câini” reprezintă deja o normă, se risipesc în jur de 200 de kg, aproape dublu. Lindsey Tramuta, autoarea cărţii The New Paris, spune că diferenţele ar putea veni din diferenţa de perspectivă, francezii optând în general pentru mese lejere, fără porţii uriaşe.

     

  • Nu doar în IT salariile sar de 5.000 de dolari. Iată 10 funcţii care asigură un salariu mai mare decât ai fi visat

    Site-ul de monitorizare Comparably a realizat recent un sondaj pe un eşantion de peste 14.500 de persoane, al cărui rezultate obţinute au determinat cele mai populare locuri de muncă pentru persoanele fără experienţă tehnică, precum şi salariile pe care le pot obţine pentru ocuparea acestor posturi.

    Angajaţii au luat în calcul companii mici, mijlocii şi mari, inclusiv Apple, Uber, Facebook şi multe altele. În mod comparabil, au fost găsite o mulţime de roluri care necesită puţină experienţă tehnică, iar salariile şi bonusurile sunt bine remunerate.

    Acestea sunt cele mai populare posturi fără de care companiile nu pot supravieţui.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce vreţi să fiţi: patron sau antreprenor?

    De la mijlocul anilor 2000, în business a apărut noţiunea de antreprenor, superioară patronului.

    Primii patroni ai României au trecut într-o etapă superioară, businessul lor nu mai era un butic, ci dimpotrivă, afacerile lor au ajuns mari, aveau hoteluri, magazine, fabrici, bănci, companii de asigurare, erau deja un brand în business.

    Dar România a uitat de educaţie.

    Patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri au fost mulţi prinşi în business; prima dată să prindă creşterea economică, iar apoi să supravieţuiască crizei economice.

    Toată lumea din business credea şi spera ca statul să introducă educaţia antreprenorială şi să ţină pasul cu ceea ce fac ei. Dar nu a fost aşa, iar acum pe piaţă rezultatul este un mutant.

    Mulţi vor să devină patroni, antreprenori, dar nu au educaţie, iar şcoala îi trimite după terminarea studiilor să fie angajaţi, să lucreze la stat, într-o multinaţională; şi dacă nu îşi găsesc loc aici, în cel mai rău caz merg într-o companie antreprenorială, la un patron sau antreprenor român.

    ”La noi antreprenoriatul nu este un vis. Mulţi au auzit de patroni, vor să devină patroni, dar nu antreprenori. Este un hău, nu un gol în materie de educaţie antreprenorială. Chiar dacă introduci materia, nu ai profesori, aşa că în primă etapă cred că trebuie să pornim chiar de la această interacţiune directă între antreprenori şi elevi, studenţi“, a menţionat Cosmin Alexandru, decanul Academiei de Antreprenoriat, la lansarea Muzeului Antreprenoriatului din România, un proiect al CITR Group pentru a marca cei 100 de ani de la Unire.

    Cosmin Alexandru spune că a doua problemă este că statul a devenit un angajator preferat: jobul de la stat este sigur, bine plătit şi de multe ori nu este încărcat de responsabilităţi. Pe termen lung, o astfel de politică a aparatului de stat atacă masiv dorinţa de competitivitate.

    Andrei Cionca, preşedintele CITR Group, spune că o economie sănătoasă nu înseamnă antreprenori mari şi puţini. ”Avem nevoie de o bază mult mai largă pentru a balansa tot sistemul economic, avem nevoie de mulţi şi mici.“

    După aproape 30 de ani de la căderea comunismului (nu ştiu câţi dintre voi vă amintiţi celebra expresie a lui Nicolae Ceauşescu de la ultimul congres: Capitalismul va reveni în România când va face plopul pere şi răchita micşunele), şcolile din România, şi în special cele economice, fie ele licee sau facultăţi, de-abia acum îşi fac curajul mai mult să pună accent pe materia antreprenoriat.

    Patronul, antreprenorul, omul de afaceri nu prea este iubit în România şi cu atât mai puţin respectat. Exemplele în care un om de afaceri este respectat pot fi numărate pe degete; poate Ion Ţiriac conduce acest grup. În mintea tuturor, responsabilitatea de a plăti salariile la finalul lunii este o noţiune extrem de vagă şi se înţelege de la sine. Poate aici este o greşeală, că aceia care au pe mână un business nu vorbesc atât de mult despre salariile pe care le plătesc angajaţilor: ”Am o cifră de afaceri de 120 de milioane de lei, am două unităţi de producţie şi dau de lucru la 2.000 de oameni, care la rândul lor au responsabilitatea unor familii„, de exemplu.

    În America nu există capitalist care să nu vorbească despre acest lucru înainte de a vorbi despre ce face el. Când te aşezi la masă cu un politician, cu o autoritate locală, cu un ministru, cu un prim-ministru sau chiar un preşedinte, ai în spate angajaţii şi salariaţii cu familiile lor.

    La noi, de frică să nu-i calce ANAF sau ITM, patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri vorbesc prea puţin despre acest lucru – că dau de lucru la oameni, iar aceştia pot să asigure traiul familiei lor. Indiferent cum este un patron sau un antreprenor, ceea ce face el în businessul lui trebuie adus la suprafaţă, trebuie povestit şi promovat.

    Încă din liceu trebuie să le spui tuturor că pentru a număra milioanele, pentru a avea maşini frumoase şi puternice, trebuie să munceşti mai mult decât alţii, trebui să te zbaţi, trebuie să cauţi business, trebui să-ţi numeri banii şi mai mult să suferi decât te bucuri.

    Puţini antreprenori au succes din prima şi poate nu se bucură de el la fel de mult ca aceia care au plătit un preţ, spune Andrei Cionca de la CITR.

    Celor care vor să se facă patroni, antreprenori sau oameni de afaceri trebuie să li se spună că opt din zece businessuri mor în primul an. Dar acest lucru nu trebuie să-i descurajeze; un antreprenor pursânge este cel care încearcă, încearcă, încearcă să găsească ceva, să pună ceva pe piaţă care să capete tracţiune.

    Unui licean, unui student sau unuia care lucrează într-o companie şi care vrea să devină antreprenor trebuie să-i spui să nu se retragă în castelul lui când intră în dificultăţi, spune Dan Ştefan, unul din fondatorii Autonom.

    Societatea românească penalizează eşecul şi de aceea mulţi renunţă extrem de repede la ideea de a face un business, de frică să nu fie arătaţi cu degetul, în primul rând de către familie şi prieteni.

    România are nevoie de mult mai mulţi antreprenori decât are acum pentru a putea să-şi depăşească condiţia. Dar pentru asta, cei care sunt deja antreprenori, patroni sau oameni de afaceri trebuie să-şi asume educaţia antreprenorială a celor care vin din urmă. Statul nu are cum să predea antreprenoriatul.

  • Sancţiunile impuse de SUA împotriva Rusal declanşează turbulenţe pe pieţele globale de metale

    „Este cu adevărat fără precedent din punctul de vedere al turbulenţelor pe care le dezlănţuie”, a declarat Robin Bhar, analist la Société Générale SA, citat de Bloomberg.

    Sancţiunile SUA asupra celui mai mare producător de aluminiu din lume, ameninţă să crească lanţul de aprovizionare global pentru aluminiu, utilizat în avioanele fabricate de Boeing Co. şi F-150 de la Ford Motor Co.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa berii a înregistrat anul trecut o creştere de 2%, consum de 82 de litri pe cap de locuitor

    Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 82 l, precizează un comunicat al asociaţiei.

    “Piaţa berii a evoluat firesc pe parcursul anului trecut înregistrând o creştere moderată de 2% în volum. Avem de-a face cu un trend pozitiv pe care deşi îl considerăm încă fragil, ne dorim să constituie o bază importantă pentru evoluţia pieţei berii anul acesta. Factorul determinant pentru conservarea trendului pozitiv al pieţei rămâne şi în continuare asigurarea unui context economic stabil şi a unui cadru de reglementare predictibil. Berea este o băutură extrem de iubită la noi în ţară, aşa că românii trebuie să continue să se poată bucura de ea alături de toţi cei dragi lor”, a declarat Lucian Ghinea, Preşedinte Asociaţia Berarii României.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca l-a împrumutat cu 2 milioane de dolari, apoi a cheltuit toţi banii pe femei, alcool şi droguri. Vezi ce a păţit

    Luke Brett Moore, un tânăr australian, tocmai îşi pierduse jobul când a descoperit că banca la care avea deschis un cont îi putea oferi credit nelimitat din cauza unei erori. La acel moment s-a gândit că nu e o oportunitate pe care ar putea să o piardă şi, după cum povesteşte el însuşi publicaţiei online bbc.com, a întrecut limita cheltuielilor şi nu s-a oprit până când s-a trezit cu poliţia la uşă:

    „Iniţial, în 2010, am avut doar un cont bancar normal, pentru  împrumutul de casă, asigurarea de sănătate şi facturi.  Dar am  avut un accident de maşină destul de urât, iar contul meu a fost mutat la altă bancă; legat de asta, nu prea cunosc circumstanţele. Prima săptămână am fost îngrijorat, deoarece nu aveam nici bani să îmi plătesc ipoteca. Aşa m-am gândit să-mi accesez contul.

    Iniţial, am accesat 500 de dolari, pentru ipotecă. Dar apoi am tot continuat, fără ca banca să se sesizeze. Până într-o zi când am sunat şi am întrebat dacă pot retrage 5.000 de dolari şi au fost aprobaţi. Am fost şocat – m-am trezit cu acces la o linie de credit extraordinară. A fost o perioadă nebună pentru mine. Eram un tânăr de 22 de ani, fără minte. Abia mă recuperasem după accident şi m-am trezit pentru prima dată fără serviciu. M-am hotărât să mă despart de iubita mea din liceu, cu care aveam o relaţie de patru ani, şi m-am trezit în căutarea unei vieţi proaspete, cu alţi oameni, în alt loc. Recunosc că a fost minunat – am făcut ceea ce ar face majoritatea tinerilor aflaţi la o vârstă fragedă, care se află în posesia unei sume frumuşele – distracţie şi petreceri. M-am dus în cluburi de striptease, am cheltuit mii de dolari pe femei, alcool şi  cocaină.

    De fiecare dată când le ceream împrumut celor de la bancă, nu mă aşteptam să îmi ofere, dar îi primeam. Apoi, în 2012, într-o zi normală, m-am trezit cu poliţia în casă, care m-a arestat. Câţiva ani mai târziu am fost găsit vinovat de obţinere de avantaje financiare prin înşelăciune cu bună ştiinţă şi am fost condamnat pentru o perioadă de maximum patru ani şi jumătate de închisoare. Însă am stat după gratii doar şase luni îngrozitoare deoarece, din punct de vedere legal, am dovedit că nu eram obligat să informez banca despre ceea ce fac eu cu banii. Judecătorul mi-a reproşat că nu am fost onest,  dar, totuşi, trăim într-o societate în care nedreptăţile aduc oameni după gratii; iar la mine a fost vorba de ghinion.  

    Oricum, această experienţă aproape mi-a distrus viaţa şi lunile de distracţie nu au meritat. Abia acum încep să transform experienţa în ceva pozitiv –studiez dreptul şi în doi ani voi fi un avocat specializat în drept penal.”

     

  • A cumpărat o maşină pentru că era mai ieftină decât un bilet de tren

    Dorind să se întâlnească cu un prieten din Bristol, londonezul a fost şocat să vadă preţul unui bilet de tren. Pentru o călătorie dus-întors, compania de cale ferată cerea 218 lire sterline.

    Prin urmare, Church a decis să abordeze problema altfel: a cumpărat o maşină second-hand doar pentru acel drum.

    Tânărul a cumpărat o Honda din 1997 cu 80 de lire. “Am găsit maşina pe site-ul Gumtree”, povesteşte Church. “Doamna de la care am cumpărat-o o vindea practic pe degeaba. E o maşină foarte veche, un Honda Civic de acum mai bine de 20 de ani.”

    După ce a cumpărat maşina, tânărul a plătit alte 81 de lire pentru vignietă, 21 de lire pentru asigurarea obligatorie timp de 24 de ore şi a cumpărat benzină în valoare de 25 de lire. Costul total a fost de 210 lire, cu 8 lire mai puţin decât preţul biletului de tren.

    “Preţul a fost oricum foarte mare”, a declarat Tom Church celor de la Metro.co.uk. “Dar am vrut să arăt cât de nebuneşti sunt preţurile la tren. Mai mult, o să mai recuperez ceva bani şi din vânzarea maşinii.”

  • Viitorul în asigurările auto este reprezentat de „spionul din maşină“ care îţi poate reduce substanţial preţul

    „Spionul din maşină“, aşa cum poate fi numit sistemul telematics, poate aduce şoferilor o reducere substanţială a primei plătite pentru poliţa RCA sau Casco dacă comporta­mentul lor în trafic este unul prudent.

    În prezent sunt puţini asigurători în piaţă care iau în calcul sistemele telematics în stabilirea primelor de asigurare auto, printre ei numărându-se Groupama şi Omniasig.

    Groupama a introdus în luna iulie a anului trecut o clauză numită „autocontrol“ care poate fi ataşată poliţelor Casco de peste 800 de euro pe an, plătiţi în 4 rate. Această clauză poate aduce o reducere de până la 40%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • S-a confirmat: Facebook îţi citeşte mesajele şi îţi scanează pozele pe care le trimiţi prin intermediul aplicaţiei Messenger

    Compania a confirmat această practică după ce un interviu cu CEO-ul Mark Zucerberg publicat la începutul săptămânii a ridicat întrebări cu privire la practicile Messenger şi la intimitatea pe care o au utilizatorii atunci când folosesc aplicaţia.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Turiştii români preferă de Paşte litoralul bulgăresc celui din România

    Aproximativ o mie de turişti români au ales să petreacă, anul acesta, minivacanţa de Paşte pe litoral, mulţi dintre aceştia aflându-se la mare în unităţi de cazare care asigură şi proceduri de relaxare, întreţinere sau balneo. Hotelierii spun că litoralul nu este o destinaţie tradiţională în perioada Paştelui, în special dacă sărbătoarea cade timpuriu, ca în acest an, în această perioadă fiind deschise acele unităţi de cazare care sunt oricum operaţionale tot timpul anului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro