Tag: acordare

  • Ajutoare de stat de 491 milioane lei, acordate pentru 9 firme, care vor investi 1,3 miliarde lei

    Cele nouă companii vor primi un ajutor de stat cumulat în valoare de 491 de milioane de lei, iar valoarea investiţiilor estimate a fi realizate este de 1,3 miliarde de lei, prin care vor fi create 1.940 de locuri de muncă.

    Unul dintre cei mai mari beneficiari ai aceste runde de finanţare este grupul Teraplast, care a obţinut două finanţări din cele trei depuse. Unul dintre proiectele câştigătoare al acestuia este pentru firma TeraPlast, iar altul este pentru Depaco, companie din grup.

    Schema de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014 susţine investiţiile de mare anvergură, favorizează extinderea activităţilor economice în regiunile defavorizate şi stimulează investiţiile în tehnologii avansate care conduc la crearea de locuri de muncă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Business Magazin a premiat cei mai admiraţi CEO din România în 2018 – GALERIE FOTO

    În cadrul evenimentului, a fost organizată o dezbatere pe tema “psihologia liderului”, iar la întrebări au răspuns: Elena Munteanu – consultant Ascendis; Mihai Marcu – CEO, Medlife; Omer Tetik – CEO, Banca Transilvania; Florin Godean – Country Manager, Adecco Romania şi Bogdan Georgescu – fondator, Bookster.
     
    Iată cum arată primele 10 locuri din clasamentul admiraţiei:
     
    1. Iulian Stanciu, CEO şi acţionar, eMAG
     

     

    2. Dragoş Pavăl, preşedinte, Dedeman


     

    3. Florin Talpeş, cofondator şi CEO, Bitdefender
     

     

    4. Omer Tetik, director general, Banca Transilvania
     

     

    5. Steven van Groningen, preşedinte şi CEO, Raiffeisen Bank

     

     
    6. Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar, Medlife
     

     

    7. Daniel Dines, CEO şi cofondator, UiPath

     

     
    8. Cristina Bâtlan, proprietar, Musette

     

     
    9. Fady Chreih, CEO, Regina Maria

     

     
    10. Dan Isai, CEO şi acţionar, Salad Box
     
     
    Marele laureat al acestui an, CEL MAI ADMIRAT MANAGER, este Iulian Stanciu, CEO şi acţionar eMAG, care a obţinut pentru a doua oară – de asemenea, în 2014 – cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri.
     
    În cadrul galei, Business Magazin a acordat încă nouă premii pentru: 
     
    Florin Godean, Country Manager, Adecco
    Fady Chreih, CEO, Regina Maria
    Cosmin Pătroiu, Director General, Terasteel
    Steven van Groningen, preşedinte şi CEO, Raiffeisen Bank
    Tal Lahav, CEO, Sixt New Kopel
    Sergiu Oprescu, preşedinte executiv, Alpha Bank
    Cristina Bâtlan, proprietar, Musette
    Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania
    Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar, Medlife
     

     

  • Se apropie lansarea aplicaţiei PEVAUTO: Încep înscrierile pentru acordarea de eco-vouchere de la Primăria Capitalei

    Potrivit Municipalităţii, aplicaţia va genera fiecărui proprietar înregistrat un cod unic, ce va fi comunicat pe adresa de e-mail valabilă, împreună cu un link unic pe baza căruia va putea ulterior accesa aplicaţia pentru a încarcă documentele referitoare la casarea şi radierea autovehiculului uzat.

    „Lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO va fi publicată pe site-ul PMB şi va cuprinde codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui persoanei fizice/ denumirea persoanei juridice precum şi ora înregistrării.

    Din lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO, în ordinea înscrierii, după finalizarea perioadei de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament, vor fi acceptaţi în Program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.

    De la momentul publicării pe site-ul PMB a listei celor 5.000 de proprietari eligibili, în termen de 90 de zile, aceştia îşi pot casa şi radia din circulaţie autovehiculul uzat, urmând a încărcă în aplicaţia PEVAUTO documentele doveditoare de casare şi radiere a autovehiculul uzat, cât şi a documentelor care fac dovadă că nu înregistrează datorii la bugetul de stat şi la cel local (documente în termen de valabilitate la dată depunerii) accesând link-ul unic primit la înscriere, potrivit reprezentanţilor PMB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Confort păsăresc

    Printre acestea se numără, scrie Financial Times, aşa-numitul apartament al păsărilor, realizat de compania japoneză Nendo, care este, de fapt, o căsuţă în copac, prevăzută într-o parte cu locuinţe pentru păsări şi în cealaltă cu un spaţiu în care poate sta un om care să admire păsările prin nişte găurele din peretele despărţitor. Aceste adăposturi includ şi mobilă pentru hrănit păsările Green & Blue, formată din nişte bile colorate ceramice prevăzute cu spirale metalice pe care să stea vrăbiuţe, piţigoi sau alte păsări mici ori un turn pentru lilieci, care seamănă la formă cu un astfel de animal şi este prevăzut în partea superioară cu spaţii de acces pentru aceştia, ce le permit să intre şi să doarmă agăţaţi de tavan.

  • Românii pot lua, începând de astăzi, credite fără dobândă, prin programul “Investeşte în tine”. În ce condiţii acordă băncile împrumuturi cu dobânda zero

    Începând cu luni, tinerii între 16 şi 26 de ani pot contracta credite cu dobândă suportată de la bugetul de stat de până la 40.000 de lei, iar persoanele între 26 şi 55 de ani pot lua acelaşi tip de credite de până la 35.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.

    Salariaţii pot solicita suplimentar 20.000 de lei, pe lângă creditul iniţial. De asemenea, anii de studiu vor reprezenta perioada de graţie pentru acest tip de finanţare. Sumele pot fi folosite pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale sau pentru acces la diferite servicii de sănătate şi activităţi sportive.

    “Un alt proiect ajuns la maturitate este <<Investeşte în tine>>. Vor fi semnate astăzi toate documentele necesare pentru începerea efectivă a acestui program destinat românilor care au nevoie de finanţare pentru o mai bună pregătire profesională. Este un proiect adresat, în primul rând, tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, care pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, dar şi celor cu vârste între 26 şi 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă persoana care apelează la acest împrumut este salariat, poate contracta încă 20.000 de lei”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, joia trecută, la Palatul Victoria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea româncei care a creat “CEL MAI BUN PARFUM DIN LUME”

    A venit însă şi mânată de dorul de casă. Păstrează din copilărie dorul de munţi şi amintirea olfactivă a pădurii după ploaie, pădurea din apropierea casei de la Câmpulung Muscel.


    Mădălina Stoica-Blanchard a condus ca manager branduri celebre din industria modei şi produselor de lux şi a creat parfumuri apreciate în întreaga lume.

    Parfumurile ei au ca sursă de inspiraţie viaţa şi poveştile ei şi au Oscarul în materie de parfumuri. Românca a povestit, la 1 Matinal, cum l-a cunoscut pe soţul ei şi cum a luat naştere conceptul casei de parfumuri.

    “Întâlnirea a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare, pe străzile Parisului. După o zi foarte încărcată, mă aflam la terasa unei braserii şi am avut o apariţie extraordinară. Privirile ni s-au întâlnit pur şi simplu, a fost un moment de scânteie extraordinară, apoi ne-am zâmbit foarte scurt şi şi-a continuat drumul, a povestit la TVR Mădălina Stoica-Blanchard. Ea a mărturisit că fiecare parfum creat reprezintă un moment specific care a marcat povestea lor de dragoste.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Noi REGULI de circulaţie pentru şoferi! Se schimbă LEGILE pentru prioritate! Cui va trebui să daţi prioritate de acum

    Proiectul legislativ completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul în care autovehiculele aparţinând „Băncii Naţionale a României care efectuează şi însoţesc transporturile de valori” primesc dreptul de utilizare în trafic a luminii albastre ca semnal special de avertizare luminos.

    Potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule”, iar „lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere”.
     
    „Iniţiativa legislativă îşi propune îmbunătăţirea unor aspecte privind asigurarea securităţii transportului de valori al Băncii Naţionale a României. Prin modificările propuse se doreşte recunoaşterea coloanei de transport special şi interzicerea interpunerii altor autovehicule între cele care alcătuiesc coloana, posibilitatea efectuării în siguranţă a unor manevre specifice pentru evitarea producerii unor situaţii deosebite în timpul deplasării, precum şi descurajarea unor atitudini agresive din partea unor persoane care tulbură ordinea publică”, se arată în expunerea de motive a proiectului de modificare a OUG 195/2002.
     
  • Cum a transformat această femeie o veste proastă într-o afacere de milioane

    Karen Lynch a decis să renunţe la goana din corporaţie după moartea unui prieten şi după o problemă de sănătate pe care a avut-o.
    ”După pierderea prietenului meu apropiat am realizat că viaţa este prea scurtă”, spune Karen, care este acum şef al afacerii de apă îmbuteliată Belu. ”Voiam să fac ceva mai personal”, a declarat ea, într-un interviu acordat BBC.
    În 2008, când avea 38 de ani, Karen şi-a dat demisia din rolul pe care îl avea din banca Barclays. Apoi, a călătorit timp de şase luni împreună cu soţul ei, în Caraibe, Vietnam şi Thailanda.

    La întoarcerea în Regatul Unit, Karen a aplicat pentru un post de marketing director la Belu, o companie de îmbuteliere de apă din Regatul Unit. La momentul angajării sale, afacerea avea datorii de 1,9 milioane de lire sterline. Karen a pus la cale un plan de afaceri care să redreseze situaţia companiei, iar opt luni mai târziu a devenit CEO-ul acesteia.


    Planul ei era să redirecţioneze businessul, orientat atunci spre supermarketuri, spre HoReCa şi birouri. Belu a fost creată de producătorul de film Reed Paget, care a renunţat la poziţia de CEO în favoarea lui Karen. Planul ei de salvare a companiei a avut atât de mult succes încât vânzările au crescut considerabil: veniturile au ajuns în 2015 la 5,9 milioane de lire sterline. Din 2011, Belu a donat mai mult de 1,5 milioane de lire sterline spre WaterAid, o organizaţie caritabilă globală care vrea să deschidă accesul oamenilor din ţările aflate în dezvoltare spre apa potabilă şi igienă.
     

  • Ministerul Educaţiei a aprobat standardele naţionale minimale pentru acordarea titlului de doctor

    “Ministrul Educaţiei Naţionale a aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor prin ordinul nr. 5.510/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 817/24.09.2018. Acest tip de reglementare reprezintă o premieră în legislaţia din domeniul învăţământului superior din România, oferind un sistem standardizat de asigurare a calităţii în privinţa acordării titlurilor de doctor”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Astfel, MEN urmăreşte creşterea calităţii învăţământului universitar românesc.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns faimosul bucătar Jamie Oliver la un pas de faliment si de ce a fost nevoit sa închidă mai multe restaurante

    „Am rămas pur şi simplu fără bani”, îşi aminteşte Jamie Oliver într-un amplu interviu acordat publicaţiei Financial Times, acordat la nouă luni după ce a aflat vestea că lanţul său de restaurante, Jamie’s Italian, se afla în pragul falimentului. „Nu ne aşteptam. Asta nu este normal, în niciun business. Ai întâlniri trimestriale. Faci şedinţe de board. Oamenii care ar trebui să facă managementul acestor lucruri ar trebui chiar să facă managementul acestora.”

    Lanţul de restaurante al chefului, devenit celebru datorită seriei TV Naked Chef, s-a extins agresiv de la o unitate în Oxford, în 2008, la 43 de restaurante până la finalul lui 2016.

    Singura opţiune a lui Oliver pentru salvarea afacerii a fost să îşi pună bancherii să injecteze o investiţie de 75 milioane de lire sterline din propriile economii în restaurantele sale. A urmat o altă investiţie, din sursele proprii, de 5,2 milioane de lire sterline, în următoarele câteva luni. „Am avut două ore la dispoziţie pentru a investi banii şi a salva afacerea, altfel totul s-ar fi scufundat în acea zi sau în următoarea, atât de dramatică a fost situaţia”, povesteşte el în interviul acordat FT. Anul trecut, averea lui Oliver era estimată la 150 de milioane de lire sterline.

    Oliver a fost forţat să închidă 12 restaurante şi să renunţe la sute de angajaţi. A îndurat numeroase critici, în special din cauza deciziei controversate de a-l susţine pe cumnatul său, Paul Hunt, pe care l-a numit director executiv al grupului Jamie Oliver în 2014.

    „Mărturisesc că nu ştiu ce s-a întâmplat. Încercăm să lucrăm la refacerea businessului – dar cred că senior managementul pe care l-am avut încerca să facă managementul furtunii perfecte – cauzate de chirii, costurile alimentelor, Brexitul, creşterea salariului minim. S-au petrecut multe”, descrie el câteva dintre posibilele motive pentru care a ajuns în această situaţie.

    Imperiul lui Jamie Oliver are o istorie de mai bine de două decenii. A început să lucreze ca spălător de vase în pubul părinţilor săi, în Essex, Cricketers, la vârsta de opt ani.

    A dezvoltat foarte repede o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii care a urmat. La vârsta de 16 ani, Oliver a ştiut că vrea să fie bucătar-şef şi a urmat cursurile şcolii Westminster Catering College, iar mai apoi a plecat în Franţa.

    La întoarcerea în Regatul Unit, a lucrat mai întâi pentru cheful italian Antonio Carluccio, iar ulterior la cafeneaua The River Café din Hammersmith, unde, în 1997, a fost descoperit de o echipă de televiziune. La doi ani după primele serii TV The Naked Chef, în care Oliver străbătea Londra pe un scuter şi gătea în diverse locuri, s-a transformat într-un star. Iar banii au urmat celebritatea. 

    În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef.

    În prezent, Jamie Oliver este cel mai de succes chef din media din toate timpurile. A vândut mai mult de 40 de milioane de cărţi şi a devenit cel mai bun autor de nonficţiune din Regatul Unit.

    Totuşi, campaniile sale de promovare a alimentelor sănătoase i-au adus şi controverse: spre exemplu, Jamie Oliver s-a luptat cu lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s, reuşind să demonstreze că un anumit tip de carne era nocivă pentru consumatori.

    Procesul nu a fost unul de tip juridic, ci moral, iar bucătarul a reuşit să creeze o presiune necesară pentru ca McDonald’s să elimine o substanţă nocivă pentru oameni în procesul de preparare a hamburgerilor. Conform bucătarului, carnea folosită de McDonald’s era din cel mai ieftin tip de carne.

    Ca urmare a acţiunilor lui Jamie Oliver, reprezentanţii McDonald’s au anunţat că vor schimba reţeta şi vor elimina hidroxidul de amoniu din procesul de preparare a hamburgerilor. O altă iniţiativă a celebrului chef a fost să demonstreze felul în care acelaşi lanţ de restaurante prepară faimoasele Chicken McNuggets. Se pare că acestea sunt gătite din resturile dintr-un pui (grăsimea, pielea şi organele interne), care sunt procesate şi apoi prăjite.

    Cum arată o zi din viaţa chefului celebru? În multe dintre dimineţile sale, Oliver călătoreşte de la casa sa de 9 milioane de lire sterline din Highgate, din nordul Londrei, spre sediul central al grupului său din Holloway pe un scuter, cel albastru, folosit în prima serie Naked Chef. Ajunge deseori la birou la 5:30 şi nu pleacă până la 9 seara. Are aici peste 100 de angajaţi, care testează reţete, gândesc programe pentru TV şi internet, publică reţete şi fac campanii legate de politici de alimentaţie.

    În 2008, când a pus bazele restaurantului Jamie’s Italian, acesta avea multe elemente distinctive. El împreună cu chefii lui şi-au propus să folosească ingrediente de calitate şi alimente organice precum laptele, untul şi uleiul de măsline. A introdus ingrediente în trend, precum burrata, descoperită în călătoriile sale în Italia.

    A reuşit să îi surprindă pe criticii greu de suprins. Spre exemplu, Giles Coren, un cunoscut critic, făcând o recenzie a restaurantului Oxford în The Times, a scris: „Locul acesta este cu mai multe străzi înaintea oricărui lanţ italienesc la care mă pot gândi oriunde în lume.”

    „Am reuşit să fim disruptori importanţi. Am schimbat întregul peisaj al mid-marketului. Povestea noastră în primii şase ani a fost incredibilă. Cultura pe care am construit-o a fost fenomenală. Am avut totul, iar acum ni s-a luat totul.”

    Banii pe care Jamie Oliver i-a scos din buzunarul propriu pentru salvarea lanţului de restaurante au ajuns la un total de 37 de milioane de lire sterline – fonduri de la HSBC şi subsidii de la alte companii din Jamie Oliver Group – printre care Jamie Oliver Holdings, companie responsabilă de publicare şi de programele media. Datoriile declarate ale lanţului de restaurante au ajuns anul trecut la 71,5 milioane de lire sterline.

    Pentru a opri fluxul de lichidităţi în afara grupului, Oliver şi consiliul director al companiei au optat pentru aplicarea unei CVA (company voluntary arrangement – aranjament voluntar al companiei), care a implicat închiderea restaurantelor şi renunţarea la 600 de angajaţi.
    Oliver susţine că nu a avut nicio altă şansă în afara unei restructurări pentru a menţine celelalte 1.600 de locuri de muncă rămase.

    În februarie, a fost forţat să facă o înţelegere care să-i permită să se agaţe de unul dintre cele două restaurante de steakuri Barbecoa. I s-a permis să păstreze deschisă subsidiara din City-ul londonez sub operarea unei noi companii, One New Change, ceea ce însemna că aceasta nu era responsabilă de datoriile mari ale restaurantului. Micii furnizori ai restaurantului erau lăsaţi fără plata datoriilor, publicitatea negativă fiind astfel atrasă din nou asupra sa.

    Reprezentanţii grupului spun însă că au fost plătiţi toţi cei cărora restaurantul le datora bani.

    Will Wright, parte din echipa de restructurare a KPMG, spune că Jamie Oliver, şi alte grupuri de restaurante care trec prin aceleaşi turbulenţe, se confruntă, aşa cum a spus şi celebrul chef, cu „o furtună perfectă”. Wright a fost numit să ajute la echilibrarea businessului Carluccios, lanţul de restaurante fondat în 1999 de fostul mentor al lui Oliver. Pentru a aduce grupul la linia de plutire, KPMG spune că este nevoie de închiderea a 30 de restaurante Carluccios.

    Wright spune, tot în cadrul unui interviu în FT, că este probabil ca segmentul mid-market să aibă în continuare probleme, cel puţin în viitorul imediat; în contextul în care, în urmă cu un deceniu, existau mult mai puţine lanţuri competitoare şi nu existau aplicaţii de livrare la domiciliu.
    Alix Partners, compania de consultanţă care administrează CVA-ul grupului lui Oliver, este mai puţin circumspectă şi descrie eşecul ca fiind consecinţa faptului că „a investit în locaţii noi nepotrivite pentru business.”

    La vremea respectivă, partenerul de business de cursă lungă al lui Oliver era Simon Blagden, CEO al lanţului de restaurante, iar Paul Hunt era şeful întregului grup. Blagden a renunţat la rolul său în octombrie 2017 şi a fost înlocuit de Jon Knight, care se ocupa de administrarea afacerii internaţionale şi este un fost executiv al Marks and Spencer. El este de acord că  „deschideam prea multe restaurante, prea repede, în locurile nepotrivite. Deschideam în locuri care nu erau oraşe universitare şi nu aveau suficienţi turişti.” Knight i-a promis lui Oliver că în aproximativ patru ani va readuce valoarea lanţului său de restaurante – şi îl va readuce pe profit.

    În cazul lui Oliver, cele mai multe întrebări se leagă de managementul grupului – o serie de articole din presă din prima parte a anului au sugerat că toate problemele lanţului de restaurante au fost generate de deciziile de business nefericite ale lui Paul Hunt, CEO-ul grupului.
    Alte critici aduc în lumină atmosfera toxică de la sediul central al grupului lui Oliver, de unde exista un exod al executivilor cheie, inclusiv al lui Blagden, dar şi al directorului financiar Tara O’Neill.

    Oliver i-a luat însă apărarea lui Hunt în social media; el a scris pe Twitter: „Îl cunosc pe Paul de ani buni, atât în calitate de cumnat loial şi tată dedicat, precum şi în rolul de CEO capabil şi puternic pe care l-am mandatat cu remodelarea businessului”.

    Căsătorit cu sora lui Oliver, Anne-Marie, este o figură controversată – are la bază o carieră lungă în City-ul londonez şi are abilităţile caracteristice unui trader. În interviul acordat FT, el spune: „Am vrut să schimb modelul de business, Jamie a vrut să schimbe modelul. Cred că existau 38 de businessuri diferite în care eram implicaţi – de la agenţii de talente la studiouri de design grafic şi restaurante. Trebuia să facem ca businessul să fie despre Jamie din nou”, spune el în interviu.

    Procesul a fost însă dureros pentru toată lumea. „A fost extrem de stresant. Lucram până la 2-3 dimineaţa, dormind pe podeaua biroului când era necesar. Aveam consilieri buni şi trebuia să luăm decizii dure. Erau vremuri disperate.”

    El descrie „răzbunătoare” şi „fără bază” acuzaţiile din presă. „Când oamenii devin redundanţi în posturile lor, în care muncesc din greu, se creează mult stres, furie şi negativism. Tot ce pot să spun este că am plătit mereu mai mult decât standardul în cazul acestor redundanţe.”
    În anii ’90, Hunt era un lider de succes la London International Financial Futures and Options Exchange (Liffe) şi lucra pentru subsidiara londoneză a controversatei companii americane Refuco, care într-un final a eşuat în contextul unor infracţiuni.

    Cumnatul lui Oliver a fost găsit vinovat de „front-running”, o formă de trading care implică cumpărarea de acţiuni de către traderi la preţuri avantajoase pentru ei înaintea unei tranzacţii importante. A fost amendat cu 60.000 de lire sterline şi exclus din Liffe pentru un an. Philip R. Bennet, cel care conducea compania Refco în Statele Unite, a primit o sentinţă de 16 ani pentru fraudă în 2008 şi a pledat vinovat la acuzaţia că a ascuns o datorie de 400 de milioane de dolari. Cazul a generat un imens scandal în Statele Unite şi a înăsprit controalele făcute acestor instituţii financiare.

    Totuşi, Hunt spune că a fost tratat incorect şi găsit vinovat pe baza unui detaliu tehnic. „Nu credeam că încălcăm regulile; consilierii noştri ne-au spus că nu este aşa.”

    Oliver nu pare să fie deranjat de trecutul cumnatului său şi crede în continuarea că numirea lui în funcţie a fost decizia corectă.
    „Aveam nevoie de sinceritate, de claritate şi să rezolv o serie de lucruri, inclusiv numărul prea mare de angajaţi. Jobul meu de zi cu zi este să produc conţinut pentru TV şi cărţi. Nu pot să fac totul”, descrie el munca alături de cumnatul său.

    Ca urmare a restructurării lui Hunt, afacerea lui Oliver s-a redus la patru componente principale – media şi publishing, care în 2017 a generat venituri de 30 de milioane de lire sterline, cu un profit înainte de taxe de 5,4 milioane de lire sterline, licenţe şi endorsement, care au generat profit de 7,3 milioane de lire sterline, la venituri de 10 milioane de lire sterline, lanţul de restaurante şi actele de filantropie.

    Următoarele rezultate financiare ale restaurantelor vor fi publicate luna aceasta şi nimeni din companie nu se aşteaptă la o revenire la profitabilitate.

    „​Tot ce am vrut a fost să fac mâncarea accesibilă tuturor, să demonstrez că poţi să faci greşeli – eu le fac tot timpul – dar nu contează”, spunea el într-un interviu mai vechi din presa internaţională. Ce consecinţe vor mai aduce cele mai recente greşeli de business pe care le-a făcut?