BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Regele celui mai periculos sindicat al crimei din lume are 23 de ani si se laudă cu sute de victime şi numeroase răpiri

    Şeful celei mai de temut găşti din Venezuela a descris în amănunt modul în care îşi hărţuieşte victimele, în care îi ucide pe cei nu achita răscumpărarea şi cum funcţionează reţeaua de ofiţeri corupţi din poliţie, au scris cei de la Daily Mail.

    În cadrul unui interviu tulburător, realizat la ameninţarea pistolului, interlopul a spus că nu are remuşcări faţă de valul de teroare pe care l-a provocat în Caracas. “Dacă nu primim banii  după o săptămână”, povesteşte regele crimei, “săpăm o groapă de doi metri şi îi împuşcăm în faţă, astfel încât nimeni să nu îi poată recunoaşte.”

    Interlopul în vârstă de 23 de ani s-a lăudat cu privire la numeroasele răpiri de care se face responsabil, profitând de o naţiune atât de săracă încât oamenii caută de mâncare prin gunoaie. “Nu regret nimic”, a spus el, “oamenii pe care i-am răpit erau plini de bani”.

    Sumele cerute pentru răscumpărare au crescut într-un ritm ameţitor în ultimii 5 ani: prima răpire a găştii, din 2011, le-a adus 120 de dolari; astăzi, ei cer 12.000 de dolari. Şi toate acestea în condiţiile în care salariul mediu în Venezuela e de 17 dolari pe lună, scriu cei de la Daily Mail.

    Numărul răpirilor din Venezuela a crescut vertiginos pe măsură ce statul s-a adâncit tot mai mult în criza financiară. Caracas, considerat cel mai periculos oraş din lume, are cea mai mare rată a criminalităţii: 3.946 de crime doar anul trecut într-un oraş cu o populaţie de 3,3 milioane.
    Poliţia recunoaşte, în mod public, că nu poate face faţă găştilor şi sindicatelor criminale. Santiago Rosas, directorul poliţiei municipale din Caracas, susţine că poliţia poate asigura protecţie pentru 9% din populaţia activă.

    Potrivit raportului Transparency International, Venezuela este a 9-a cea mai coruptă ţară din lume.

    Foto: Business Insider

  • Care a fost primul oraş din lume şi care este cea mai populată metropolă în prezent – GALERIE FOTO

    Încă de la începuturi oamenii s-au grupat în aşezări pentru a supravieţui.  De-a lungul istoriei, aceste grupări au evoluat în aşezări din ce în ce mai populate. În urmă cu 9.000 de ani, cea mai mare aşezare urbană era Çatalhöyük cu 1.000 de locuitori. Azi Tokyo conduce cu o populaţie de 38 milioane de oameni!

    După Războaiele Mondiale cele mai multe oraşe s-au dezvoltat apid şi agresiv, care a generat o atracţie majoră pentru locuitorii ţării.

    Această expansiune rapidă a adus de multe ori şi probleme de mediu, cauzate de poziţionarea geografică şi numărul ridicat de uzine şi maşini din trafic. De altfel, gestionarea unor astfel de oraşe gigant reprezintă una dintre principalele provocări ale secolului XXI, cu atât mai mult cu cât în multe dintre ele populaţia este în creştere. 

    1. Çatalhöyük este considerat de foarte mulţi ca fiind primul oraş al lumii, iar în anul 6500 î.e.n avea deja o populaţie de 3000 de oameni. Oraşul era atât de dens, încât oamenii mergeau pe acoperişuri şi nu pe stradă, potrivit Business Insider. Oraşul a fost abandonat în 5700 î.e.n

    2. Uruk avea o populaţie de 40.000 de locuitori în 3300 î.e.n

    Aflat pe malul râului Eufrat, Uruk s-a extins într-o perioadă în care agricultura a avut de suferit şi oamenii a trebuit să se grupeze pentru a putea supravieţuii. Legendarul Gilgamesh a condus oraşul în secolul 27 î.e.n.

    3. Babylon (populaţie 60.000 în 1770 î.e.n)

    Oraşul a devenit cunoscut în lume în secolul 6 î.e.n când a fost construite Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. De asemenea, oraşul este cunoscut din Biblie ca fiind un oraş al materialismului şi păcatului. Orşul a rămas o urbă importantă până în secolul 7 er noastră.

    4. În anul 300 î.e.n în Alexandria trăiau 150.000 de oameni

    Alexandria, Egipt, a fost fondat de către Alexandru cel Mare în 331 î.e.n. Oraşul s-a dezvoltat foarte mult şi a fost capitala ţării timp de 1000 de ani. Măreţia Alexandriei a scăzut în timpul imperiului roman.

     

  • Au investit 7.000 de euro într-un business care necesită multă răbdare: “Oamenii se distrează bazându-se pe propria lor minte”

    Franciska Vaida (28 de ani) şi Radu Tiu (37 de ani) sunt echipa din spatele No Exit Escape Room, brand ce operează două camere: Salon #13 şi The Box. „Venim din medii diferite, el este corporatist pursânge, iar eu psiholog; o vreme am lucrat în privat iar acum sunt angajata unei instituţii de stat“, povesteşte Franciska Vaida. „Credem că aceste diferenţe de background ne-au ajutat în crearea acestui proiect.“

    Au investit în afacere 7.000 de euro, investiţie ce a inclus partea de construcţie, amenajări şi implementare a conceptelor celor două camere. „Radu a auzit de concept şi amândurora ne-a plăcut foarte tare ideea. El era într-un fel de an sabatic şi eu eram într-o perioadă destul de rutinată la muncă, aşa că momentul a fost perfect. Eu aveam ceva experienţă în zona asta de antreprenoriat, el era curios să încerce un business nou care să îmbine creativitatea cu arta şi zona de entertainment, iar de aici lucrurile au evoluat într-un mod constructiv şi s-a născut No Exit Escape Room“, povesteşte ea.

    Piaţa de Escape the Room nu este neapărat una stabilă, cred ei, numărul clienţilor variind puternic de-a lungul unui an. „Am avut câteva luni foarte bune, dar în aceeaşi măsură am avut trei luni teribil de slabe. Vizavi de clienţi, situaţia este mai complicată decât ar părea în prima fază şi am să vă explic de ce: acest concept este relativ nou în România şi încă sunt foarte mulţi oameni care nu au auzit de el, astfel încât este în continuă mişcare şi creştere. Radu are o vorbă draguţă: «Suntem prieteni cu clienţii preţ de două camere, apoi putem să le recomandăm şi altele»; asta înseamnă că după ce o echipă termină camera unui operator, va merge să joace în camerele altor operatori şi de aici fluxul de clienţi. Este un domeniu în care concurenţa este cât se poate de constructivă şi necesară“, explică fondatorii No Exit. „Sunt foarte multe camere bune în acest moment în Bucureşti. No Exit se diferenţiază prin faptul că game play-ul se bazează foarte mult pe logică, pe vizualizare, oamenii se distrează bazându-se pe propria lor minte şi mai puţin pe artificii ale decorului sau pe altfel de device-uri.“

  • 10 lecţii despre succes şi afaceri de la Bill Gates pentru antreprenori

    1. Ţinteşte sus

    Foarte puţini oameni ştiu că Bill Gates a reuşit datorită faptului că a spus o minciună. În 1975, Gates a fost contactat de o companie MITS şi le-a spus că a dezvoltat un intepretator pentru un microcomputer. MITS era interesată să vadă programul, numai că Gates şi prietenul spu, Paul Allen, încă nu dezvoltaseră software-ul. Asta l-a determinat pe Gates şi pe Allen să dezvolte produsul în grabă şi l-au prezentat celor de la MITS în doar câteva săptămâni. Microsoft a fost infiinţată o lună mai târziu, împingându-i pe Gates să livreze peste aşteptări.

    2. Gândeşte în perspectivă

    Microsoft a avut succes datorită faptului că a reuşit să gândească în perspectivă, în viitor să se gândească la următoarea inovaţie. Astfel a fost cu un pas înainte competitorilor.

    3. Nu lăsa succesul să te distragă de la muncă

    “Succesul este un profesor foarte prost. Acesta seduce oamenii inteligenţi în a crede că nu pot pierde”, este unul dintre citatele celebre ale lui Gates. E bine să reflectăm asupra succeselor obţinute, dar trebuie să ne asigurăm că nu ne întunecă judecata şi să nu devenim prea încrezători.

    4. Valorifică timpul

    “Oricât de mulţi bani ai avea, nu poţi cumpăra mai mult timp”. Gates înţelege importanţa valorificării şi managementului timpului din fiecare zi, şi prioritizarea sarcinilor. Dacă simte că nu este nevoie de el într-o şedinţă, nu se duce. Are grijă să comunice cu cei dragi şi se asigură că are destul de mult timp pentru evenimentele importante din viaţa lui.

    5. Controlul calităţii este crucial

    Pe măsură ce Microsoft a crescut, Bill Gates a angajat din ce în ce mai mulţi programatori, iar el şi-a luat rolul de CEO al companiei, ceea ce însemna că nu trebuia să scrie cod sau să verifice programele, dar asta nu l-a împiedicat să nu verifice linii de cod scrise de programatorii săi în fiecare zi. În plus, era foarte familiar cu toate produsele Microsoft.

    6. Ideile revoluţionare se arată, nu se spun

    În anii 80, Bill Gates şi Steve Ballmare călătoreau prin SUA pentru a participa la seminarii în care explicau că interfeţele grafice erau viitorul sistemelor de operare, dar nimeni nu-i credea. Totul s-a schimbat în 1984 când Apple a lansat primul Macintosh ce avea o interfaţă grafică. La doar un an, Microsoft a lansat Windows 1. Dacă ai o idee revoluţionară începe să lucrezi la ea acum şi să fii pregătit să o arăţi la momentul potrivit.

    7. Împărtăşeşte viziunea ta asupra viitorului cu echipa ta

    În 1995, Bill Gates era convins că internetul era viitorul Microsoft şi s-a simţit nevoit să împărtăşească asta cu angajaţii săi.

    “Internetule este un tsunami. Va schimba reguliele. Este o oportunitate incredibilă, dar şi o provocare incredibilă. Aştept de la voi păreri cu privire la modul în care ne-am putea îmbunătăţii strategia pentru a continua succesul companiei”, a scris Bill Gates.Windwos 95 a venit la pachet cu Internet Explorer.

    8. Învaţă de la clienţii nemulţumiţi

    Mulţi oameni s-au plâns, se plâng de produsele Microsoft, de Windows, dar şi aşa majoritatea populaţiei foloseşte sistemul de operare al lui Bill Gates. În 2011, Windwos avea o cotă de piaţă de 82%.

    “Cei mai nemulţuimiţi clienţi ai tăi sunt resursa cea mai importantă de învăţare”

    9. Foloseşte-te de poziţia ta pentru a da înapoi comunităţii

    Gates nu este faimos pentru felul în care şi-a risipit averea, ci pentru faptul că a donat de-a lungul anilor milioane de dolari şi este implicat în multe proiecte benefice omenirii, mai ales prin intermediul fundaţiei Bill şi Melinda Gates.

    10. Citeşte mult şi din domenii variate

    An de an, Bill Gates cataloghează cărţile pe care le citeşte pe blog-ul său şi face recomandări anuale.

     

  • Au investit 7.000 de euro într-un business care necesită multă răbdare: “Oamenii se distrează bazându-se pe propria lor minte”

    Franciska Vaida (28 de ani) şi Radu Tiu (37 de ani) sunt echipa din spatele No Exit Escape Room, brand ce operează două camere: Salon #13 şi The Box. „Venim din medii diferite, el este corporatist pursânge, iar eu psiholog; o vreme am lucrat în privat iar acum sunt angajata unei instituţii de stat“, povesteşte Franciska Vaida. „Credem că aceste diferenţe de background ne-au ajutat în crearea acestui proiect.“

    Au investit în afacere 7.000 de euro, investiţie ce a inclus partea de construcţie, amenajări şi implementare a conceptelor celor două camere. „Radu a auzit de concept şi amândurora ne-a plăcut foarte tare ideea. El era într-un fel de an sabatic şi eu eram într-o perioadă destul de rutinată la muncă, aşa că momentul a fost perfect. Eu aveam ceva experienţă în zona asta de antreprenoriat, el era curios să încerce un business nou care să îmbine creativitatea cu arta şi zona de entertainment, iar de aici lucrurile au evoluat într-un mod constructiv şi s-a născut No Exit Escape Room“, povesteşte ea.

    Piaţa de Escape the Room nu este neapărat una stabilă, cred ei, numărul clienţilor variind puternic de-a lungul unui an. „Am avut câteva luni foarte bune, dar în aceeaşi măsură am avut trei luni teribil de slabe. Vizavi de clienţi, situaţia este mai complicată decât ar părea în prima fază şi am să vă explic de ce: acest concept este relativ nou în România şi încă sunt foarte mulţi oameni care nu au auzit de el, astfel încât este în continuă mişcare şi creştere. Radu are o vorbă draguţă: «Suntem prieteni cu clienţii preţ de două camere, apoi putem să le recomandăm şi altele»; asta înseamnă că după ce o echipă termină camera unui operator, va merge să joace în camerele altor operatori şi de aici fluxul de clienţi. Este un domeniu în care concurenţa este cât se poate de constructivă şi necesară“, explică fondatorii No Exit. „Sunt foarte multe camere bune în acest moment în Bucureşti. No Exit se diferenţiază prin faptul că game play-ul se bazează foarte mult pe logică, pe vizualizare, oamenii se distrează bazându-se pe propria lor minte şi mai puţin pe artificii ale decorului sau pe altfel de device-uri.“

  • Aceşti oameni şi maşinile lor zburătoare

    În ultimele luni, Donald J.Trump, candidatul la preşedinţia americană, a fost văzut traversând ţara într-un business jet tip Cessna 750 Citation X, preferat de omul de afaceri american în campanie datorită dimensiunilor reduse. În afară de acesta, Trump deţine încă patru aeronave – un Boeing 757 şi trei elicoptere Sikorsky, o flotă devenită parte importantă a imaginii miliardarului american. Boeingul model 757-200, pe care este scris cu litere aurii numele lui Trump, a costat 100 de milioane de dolari. Spre comparaţie, totalitatea avioanelor deţinute de oamenii de afaceri de pe piaţa locală au o valoare cumulată tot de aproximativ 100 de milioane de euro. Ce şi cât mai pilotează oamenii de afaceri din România?

    „Zborul are multe faţete – pentru unii este un sport, acrobaţie, pentru alţii este un mijloc de transport, în acelaşi timp reprezintă şi o relaxare, dar şi o pasiune – nu te urci în avion şi porneşti de la A la B – pilotarea unei aeronave implică pregătirea, e vorba despre o poveste, despre experienţa zborului“, descrie Radu Merica, preşedinte al Aircraft Owners and Pilots of Romania (AOPA România) şi al Camerei de Comerţ Româno-Germane, experienţa sa de pilot. Merica deţine în prezent o aeronavă de mici dimensiuni, model Cirrus SR 20, numit şi „Mercedesul avioanelor mici“. El spune că pasiunea lui pentru zbor a început în urmă cu 21 de ani, pe un aerodrom din Germania – iar de atunci şi-a obţinut nu doar licenţa de pilot în Europa, ci şi în SUA şi Africa.

    Radu Merica povesteşte că a ajuns să parcurgă anual circa 150 de ore de zbor, atât în interes personal, cât şi de business. „Cu avionul meu pot să plec până la Paris – dar ar dura aproximativ 6 ore şi jumătate zborul, este de preferat să te deplasezi cu acest model pe distanţe de până în 1.000 km, în ţară sau în ţări precum Croaţia, Grecia, Ucraina“, explică el.

    În prezent, în Registrul Unic de Înmatriculare al Aeronavelor Civile din România se regăsesc 72 avioane înmatriculate pe numele unor persoane fizice din România, potrivit asociaţiei pe care o conduce Merica. Preşedintele AOPA crede însă că 50 este numărul real de avioane mici din România, excluzându-le pe cele ultrauşoare, de două locuri, folosite la agrement. Parte din aeronavele persoanelor fizice din România sunt înmatriculate în afara ţării, din cauza complicaţiilor birocratice şi a costurilor mai mari de pe piaţa locală, potrivit reprezentanţilor aceleiaşi asociaţii.

    În acelaşi timp, Radu Merica observă că numărul aeronavelor private din România este mult mai mic, prin comparaţie, faţă de Cehia sau Polonia, unde pe un singur aerodrom de aviaţie generală sunt parcate circa 20-30 de persoane.

    Un vârf al numărului de aeronave înmatriculate pe piaţa locală a fost atins în 2008, când a urcat la 10, iar dacă ar fi să ne ghidăm după numărul de înmatriculări ca indicator economic, în 2015 numărul aeronavelor private înmatriculate în România l-a depăşit pe cel din 2008, atingând un maxim de 12. „În lume este mult mai dens traficul de aviaţie generală decât traficul de linie – chiar dacă aviaţia de linie transportă mult mai mulţi pasageri, mişcările sunt mult mai dense în aviaţia generală. În plus, nu poţi ajunge pilot de linie până când nu treci prin toate activităţile de pregătire, trebuie să acumulezi o experienţă de zbor pe care o faci în cadrul aviaţiei generale. O ţară  nu poate să aibă o aviaţie foarte dezvoltată dacă nu are partea de aviaţie mică – business aviation – dezvoltată, oameni de afaceri care trebuie să ajungă repede dintr-un punct în altul şi pentru care time is money“, explică Merica necesitatea dezvoltării aviaţiei necomerciale, cunoscută şi ca „aviaţia mică“ sau „generală“ (operaţiunile de aviaţie civilă neremunerate, n.r.).

    Unul dintre motivele pentru care acest tip de transport nu e foarte popular în rândul oamenilor de afaceri din România este lipsa infrastructurii, potrivit preşedintelui AOPA. „În Germania, unde infrastructura rutieră este mai dezvoltată, infrastructura de zbor este la fel de dezvoltată; la noi, deşi nevoia de un mijloc de transport alternativ este mai mare, costurile legate de infrastructură sunt mai mari.“ În prezent, în afară de cele opt aeroporturi internaţionale (Băneasa, Arad, Timişoara, Sibiu, Henri Coandă, Baia Mare, Avram Iancu – Cluj-Napoca, Mihail Kogălniceanu – Constanţa) şi cele şapte aeroporturi naţionale (aeroportul Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Ştefan cel Mare – Suceava, Transilvania – Târgu-Mureş, Delta Dunării – Tulcea, Tuzla), în România există încă opt aerodromuri şi 11 heliporturi certificate. „Densitatea de aerodromuri în România este mult sub media europeană.

    Aparent avem multe aeroporturi internaţionale, însă nu avem decât două aerodromuri certificate, deşi numărul de mişcări de aviaţie generală este la fel de mare ca numărul de mişcări de linie. (…) Nu ştiu dacă există vreun aeroport naţional cu hangar în România, în timp ce pe toate aeroporturile din Europa există spaţii de hangare.“ Merica explică necesitatea unor proceduri de aviaţie generală cu zone clar delimitate şi oferă ca exemplu cazul aeroportului Băneasa: „Băneasa se confruntă cu o indecizie între păstrarea statutului dedicat aviaţiei generale şi întoarerea la operatorii de linie. Ca efect al acestei indecizii se confruntă cu o problemă de infrastructură, se plătesc taxe de handling, de pildă, ceea ce nu este necesar“.

     

  • Cum o cameră de hostel a dus la o idee de afacere evaluată la 1 miliard de dolari

    În 2012 Shintaro Yamada avea 34 de ani, era singur şi frustrat la locul de muncă. A părăsit o slujbă confortabilă din Tokyo pentru a călători în lume, scrie Bloomberg.

    Nu voia să cheltuie mult, dar dorea şi să cunoască cultura locală. Aşa că a stat în hosteluri foarte ieftine, a făcut autostopul şi a mers cu transportul în comun. De-a lungul a şase luni a vizitat 23 de ţări.

    „Călătoria mi-a deschis mintea. M-a făcut să vreau să fac ceva folositor pentru oamenii din întreaga lume. Am început să mă gândesc la o platformă care să le permită oamenilor să facă schimb de obiecte, servicii, unde pot schimba bani, doar prin intermediul unui smartphone”, a spus Yamada.

    A fost determinat să înfiinţeze un start-up care le-ar permite oamenilor din diferite zone ale globului să intre în contact unii cu alţi. Astfel a fondat Mercari Inc, un site de e-commerce unde oamenii pot cumpăra şi vinde aproape orice.

    Mercari a fost fondată în 2013, iar luna aceasta a ajuns la o evaluare de 1 miliard de dolari, fiind primul unicorn din Japonia, a treia economie a lumii. Pe glob există în prezent 155 de unicorni, dintre care 92 în Sua, 25 în China şi 7 în India, potrivit CB Insights.

    Yamada nu crede că este o problemă atât de mare, faptul că nu există unicorni în Japonia. Multe companii de tehnologie din Japonia se listează la bursă înainte de a ajunge la o evaluare de 1 miliard de dolari deoarece cerinţele pentru listare sunt mult mai puţin restrictive decât în alte ţări. Pe piaţa din Japonia, compania are nevoie de o capitalizare de 10 milioane de dolari şi nu necesită să aibă un venit, pe de altă parte, companiile care decid să se listeze în SUA au nevoie de o capitalizare de 50 milioane de dolari sau 750.000 de dolari în profituri.
    Unul din motivele pentru care Mercari a avut succes a fost faptul că a fost creat special pentru mobil. Oamenii vând orice, de la haine, la gadgeturi sau la cărţi de baseball. Aplicaţia a fost descărcată de peste 32 de milioane de ori şi a generat tranzacţii de 10 miliarde de yeni în fiecare lună, iar Mercari primeşte o parte din fiecare tranzacţie.

    „Piaţa serviciilor business-to-consumer este deja dezvoltată, dar piaţa de aplicaţii user-to-user încă mai creşte”, spune Tomoaki Kawasaki, analist la Iwai Cosmo Securities.

  • Ploile au făcut ravagii în judeţul Suceava: Zeci de gospodării au fost inundate. Patru persoane, salvate de pompieri

    Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, pompierii militari suceveni au intervenit, începând de sâmbătă după amiază în urma ploilor torenţiale, care au afectat mai multe localităţi din tot judeţul, în special în Suceava, Siret, Rădăuţi, Gura Humorului, Frasin, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Valea Moldovei, Muşeniţa, Vicovu de Jos, Frătăuţii Noi, Şcheia şi Brodina.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Echilibrul între corp şi minte

    Există o categorie importantă de oameni pentru care faptul că Amy Cuddy a ţinut să dezvolte al doilea cel mai vizionat discurs pe site-ul TED înseamnă foarte mult. Speech-ul profesoarei de psihologie de la Harvard Business School, vizionat de 34 de milioane de ori, arată modul în care suntem definiţi şi percepuţi de ceilalţi în funcţie de limbajul propriului trup.

    În regnul animal, expresiile nonverbale ale puterii şi dominaţiei ţin de expansiune, subiecţii se fac mari se extind, ocupă mult spaţiu; se deschid. Oamenii procedează la fel şi când deţin puterea, dar şi când se simt puternici pe moment. Când se simt fără putere fac exact invers, se strâng tot mai mult, se fac mici. Când e vorba de putere, contrabalansăm elementele nonverbale ale celorlalţi. Este doar un prim exerciţiu din „Prezenţă“, cartea scrisă de Cuddy în siajul discursului de la TED, menită să ajute oamenii să devină conştienţi de semnalele transmise de corpul lor şi să-i ajute să îşi construiască prezenţe puternice, menită să genereze respect şi încredere în propria persoană.

    Sigur că asta nu trebuie să se transforme într-un soi de kabuki prost, cu personalităţi „răcnite“ şi prost jucate, ci mai degrabă identificarea căilor care vă vor transforma în mod natural într-o prezenţă alfa. Pare complicat şi va deveni complicat dacă veţi dori asta; dar dacă în timpul unei discuţii sau al unei prezentări veţi adopta posturile corespunzătoare, puterea va veni în mod firesc, însoţită de autenticitate şi pasiune. Şi asta nu este tot: puterea poate fi cedată, interlocutorul poate fi ascultat cu atenţie şi asta se traduce, în cele din urmă, tot printr-un câştig de putere, pentru că astfel ceilalţi capătă încredere în noi, pot fi obţinute informaţii utile şi ajungem să-i vedem pe ceilalţi ca pe nişte parteneri potenţiali.

    Şi nu, nu competenţa este valuta supremă în relaţii, aşa cum suntem tentaţi să credem de cele mai multe ori, ci încrederea este cel mai important factor al evaluărilor la care suntem supuşi. Prezenţa lui Amy Cuddy este mai adâncă şi mai pătrunzătoare decât speech-ul de la TED, în paginile cărţii veţi descoperi de exemplu o analiză amănunţită a sindromului impostorului, care macină nu numai oameni obişnuţi, ci şi scriitori de talia lui Neil Gaiman, sau despre rolul magic al haka în cultura jucătorilor All Blacks. Sau, şi asta sper să vă minuneze, legătura neaşteptată dintre dimensiunea ecranelor şi a dispozitivelor cu care lucraţi şi sentimentul de putere: cu cât ecranul este mai mic, cu atât mai lipsiţi de fermitate sunt utilizatorii; aşa că de fapt smartphone-ul, în loc să ne facă mai productivi şi mai eficienţi, ne subminează aceste bune intenţii. Şi mai e şi postura aceea cocoşată pe ecran…

    De citit musai!

  • Teoria ghionturilor în politicile guvernamentale şi în servicii

    Iată o carte care face parte din ceea ce aş numi volume recuperate, asta pentru că „Nudge“ a apărut în urmă cu opt ani, generând – este adevărat, nu singură – chiar o teorie a ghionturilor, valabilă în stiinţele comportamentale, în politică şi în economie. Principalul driver al teoriei a fost British Behaviourial Insights Team, sau Nudge Unit, organizaţie care a avut misiunea de a aplica teoria ghionturilor în politicile guvernamentale şi în servicii, dar şi să reducă cheltuielile bugetare din Marea Britanie. „Nudge“ a generat şi un blog, activ între 2008 şi 2011, şi, cel mai important, a pus umărul la apariţia economiei comportamentale.

    Cartea este scrisă de Richard Thaler, economist şi profesor de ştiinţe comportamentale în Chicago, şi de Cass Sunstein, profesor de jurisprudenţă la Universitatea din Chicago (ultimul a făcut parte şi din cabinetul preşedintelui Obama). Singura recomandare pe care o pot face este să citiţi cartea, chiar dacă între data scrierii şi cea a apariţiei în limba română lumea a primit câteva ghionturi serioase din partea crizei economice (care, de altfel, sunt analizate într-o oarecare măsură în carte, cel puţin criza imobiliară din 2007 – 2008). În esenţă, „Nudge“ dărâmă mitul lui homo economicus, care ia mereu cele mai bune decizii; homo sapiens, insul obişnuit, comite erori pentru că face tot felul de asocieri şi este influenţat şi de contextul social. Sau, altfel spus, oamenii sunt neinformaţi, lipsiţi de voinţă, inconsistenţi şi leneşi, incapabili să reziste în faţa tentaţiilor de astăzi chiar dacă mâine ar fi recompensaţi. Şi reacţionează cumva aiurea: exemplul clasic, folosit în „Nudge“, este cel al muştelor pictate în centrul pisoarelor aflate în aeroportul din Amsterdam, care au îmbunătăţit considerabil precizia utilizatorilor, dar şi condiţiile de igienă.

    O istorioară care poate părea uşor trivială, dar care păstrează şi ilustrează cât se poate de bine modul în care trebuie administrate ghionturile: păstrând libertatea alegerii, dar intervenind destul de ferm în actul alegerii, o formă de paternalism soft şi destul de neintruziv. „Lăcomia şi corupţia au contribuit la declanşarea crizei, dar simpla slăbiciune a naturii umane a jucat şi ea un rol esenţial. Nu vom putea să ne apărăm de crize viitoare dacă spumegăm împotriva lăcomiei, a corupţiei şi fărădelegii, fărăa  ne uita în oglindă şi fără a înţelege efectele ptenţial devastatoare ale raţionalităţii limitate, ale problemelor de autocontrol şi ale influenţelor sociale“, ne avertizează Thaler şi Sunstein, oamenii care vor să ne aducă aminte că suntem oameni şi ne învaţă să trăim şi să acceptăm asta.