BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Profesoara de antreprenoriat: Goana după profit în detrimentul numerarului ucide afacerea

      

    Antreprenoare cum este Lavinia Raşca sunt eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman în Power” .

    CARE SUNT PRINCIPALELE TEMERI PE CARE LE INDICĂ POTENŢIALII ANTREPRENORI ÎN FAŢA LANSĂRII UNUI BUSINESS?

    Am auzit de multe ori: “Aş vrea să-mi pornesc propriul business, dar mediul nu e favorabil şi nu există surse de finanţare”. Nicăieri în lume investitorii nu finanţează start-up-uri ale unor antreprenori necunoscuţi, de aceea începuturile sunt foarte dificile. Cu toate acestea, există multe afaceri uriaşe şi foarte renumite care au fost lansate cu un capital mic de pornire. Teama e o barieră importantă pentru lansarea unei afaceri: teama de a părăsi un serviciu sigur pentru o afacere incertă; de a pierde statutul de persoană care lucrează într-o companie mare, respectată.

    ESTE MAI DIFICIL PENTRU PERSOANELE CU POZIŢII BUNE ÎN COMPANII SĂ DEVINĂ ANTREPRENORI?

    Pentru persoanele cu funcţii importante este mult mai dificil. Mai mulţi manageri de top care au devenit antreprenori mi-au mărturisit ce greu le-a fost să îşi schimbe stilul de lucru. Coordonaseră echipe mari şi avuseseră consultanţi care se ocupaseră de detalii. Avuseseră bugete şi furnizori, iar ei aveau, în multe situaţii, statut de clienţi importanţi. Şi, dintr-o dată, au devenit ei furnizori, în căutare de clienţi, şi au fost nevoiţi, un timp, să facă de toate: de la analize de piaţă la aprovizionarea biroului, de la vânzări până la mersul la spălătorie cu maşina. Nu mai aveau mulţi subalterni, ci unul, doi sau poate niciunul. Unii dintre ei au depăşit această etapă repede, cu bine, dar alţii n-au rezistat şi s-au întors în corporaţii.

    ESTE ANTREPRENORIATUL UN DOMENIU MASCULINIZAT ÎN ROMÂNIA?

    Nu cred că în România situaţia antreprenoarelor e mai grea decât în alte ţări. Dimpotrivă. Am întâlnit însă persoane care preferă să fie parteneri sau clienţi ai firmelor conduse de bărbaţi. Mi s-a întâmplat să aud, lucrând cu unele cupluri de antreprenori: “Ca să pot decide, trebuie să-mi întreb soţul„, fără să se întâmple şi reciproca. De ce? Fie din lipsă de încredere în sine, fie de teamă să nu-şi supere partenerii, cărora le plăcea să aibă ultimul cuvânt. Aş fi însă nedreaptă dacă nu aş spune că am întâlnit întreprinzătoare de succes, respectate de femei şi de bărbaţi deopotrivă, cu încredere în propriile forţe şi conştiente că norocul apare atunci când oportunitatea întâlneşte pregătirea. Ele nu consideră că businessul intră în conflict cu viaţa personală, iar mediul nu li se pare dezastruos, ci provocator, chiar aducător de oportunităţi. Au ceva în comun: pasiunea pentru tot ceea ce fac, fie în business, fie acasă.

    SUNT PIEDICILE ÎN CALEA ANTREPRENORIATULUI DIFERITE PENTRU FEMEI, RESPECTIV BĂRBAŢI?

    Diferenţele între dificultăţile pe care le resimt femeile şi bărbaţii în lansarea unei afaceri nu sunt fundamentale. Atât unii, cât şi alţii vorbesc în principal despre lipsa de surse de finanţare, birocraţie şi legislaţia schimbătoare. Dintre discuţiile pe care le-am avut cu persoane care doreau să pornească pe cont propriu şi în urma cercetărilor la care am luat parte, a reieşit că femeile tind să aibă mai puţină încredere în ele însele, sunt mai precaute decât bărbaţii şi sunt mai influenţabile atunci când familia şi cunoscuţii le sfătuiesc să nu-şi înfiinţeze propria afacere.

    CARE SUNT CAUZELE EŞECULUI ÎN ANTREPRENORIAT?

    Eşecul este cauzat în principal de greşelile antreprenorilor. Mulţi îşi aleg domeniul de activitate pentru că le place lor. Este foarte important să fii pasionat de ceea ce vei face, dar la fel de important este să te asiguri că vei avea clienţi. Înainte să porneşti la drum, este obligatoriu să cunoşti în cel mai mic detaliu răspunsul la întrebarea: “Ce voi face şi ce nu voi face eu ca să vină clienţii la mine şi nu la concurenţii mei?”. Goana după profit în detrimentul numerarului ucide afacerea în cele mai multe situaţii. Acelaşi efect apare şi atunci când antreprenorii nu îşi dezvoltă rapid o echipă managerială loială şi profesionistă, ca urmare nu au pe cine să se bazeze atunci când cererile clienţilor şi volumul de muncă le depăşesc puterile proprii. Lipsa de atenţie la detalii în execuţie, care conduce la dezamăgirea clienţilor, este o altă cauză a eşecului. Mă mai opresc asupra unei singure greşeli, care trebuie evitată. Mi s-a întâmplat să asist la situaţii când, în momente cheie, antreprenorii au pus interesele personale înaintea celor ale afacerilor lor. Fie că, deşi nu aveau o echipă managerială matură, au plecat o perioadă mai lungă din firmă, fie că, vrând maşină, casă sau alte bunuri pentru familie, au luat bani din companiile încă mici şi fragile, în momente când finanţarea era esenţială. Perfect legal, dar cu consecinţe tragice.

  • Are 27 de ani şi a renunţat la antreprenoriat ca să muncească pentru alţii: le-a mărit afacerea de zece ori în criză

    AM TRECUT PRINTR-UN PROCES DE RECRUTARE CARE A CONSTAT ÎN CINCI INTERVIURI, DINTRE CARE DOUĂ ÎN BUDAPESTA, IAR INTERVIUL FINAL  S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN APARTAMENT DIN VITAN„, descrie Octavian Moroianu, business partner al furnizorului de soluţii pentru pardoseli Decor Floor, unul dintre momentele definitorii în carieră. Avea 23 de ani atunci, iar poziţia pentru care aplica era de sales team leader al companiei ungureşti ce avea ca business principal vânzarea de mochetă medium şi premium către corporaţii.

    A acceptat jobul în pofida sediului improvizat într-un apartament al firmei şi la 27 de ani conduce operaţiunile subsidiarei locale a companiei. Din momentul când a fost recrutat, filiala din România a crescut de zece ori: de la o cifră de afaceri de 230.000 euro în 2009 la 2,6 milioane de euro anul trecut.

    Afacerea Decor Floor este împărţită în două segmente, în funcţie de tipul de client: divizia de retail şi divizia de contract business, care reprezintă motorul businessului. Ambele vând soluţii pentru pardoseli din categoria medium şi premium, dintre care comercializarea mochetei reprezintă 65% din activitate. Cei mai mulţi clienţi sunt companii multinaţionale şi companiile care se ocupă de construcţii de spaţii, partea de retail ocupând 10% din afacere, fiind lansată de mai puţin de doi ani.

    CONCOMITENT CU CREŞTEREA CIFREI DE AFACERI, FIRMA S-A MUTAT DIN APARTAMENTUL DIN CARTIERUL VITAN AL CAPITALEI ÎNTR-UN SPAŢIU DE BIROURI ÎN ZONA UNIRII ÎN CARE AU INVESTIT CIRCA 100.000 DE EURO, iar apoi în showroomul Point Zero Casa – destinat în special diviziei de retail a companiei, din zona Pipera. Un al doilea showroom a fost deschis în Târgu-Mureş, iar pe viitor există planuri de extindere în mai multe oraşe mari ale ţării.

    RECRUTAREA LUI MOROIANU S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN MOMENT-CHEIE AL COMPANIEI UNGUREŞTI, ÎN CARE REPREZENTANŢII ACESTEIA HOTĂRAU DACĂ SE JUSTIFICĂ SĂ PĂSTREZE FILIALA DIN ROMÂNIA. Decor Floor a intrat pe piaţa locală în 2005, urmând unul dintre clienţii-cheie ai companiei, OTP Bank, singurul proiect în afara băncii fiind centrul comercial Polus Center din Cluj. Odată ce OTP şi-a blocat activitatea de expansiune, conducerea companiei avea ca alternative fie închiderea firmei, fie resuscitarea acesteia.

    S-a decis reorganizarea activităţii companiei, iar Octavian Moroianu a fost ales responsabil pentru aceasta. Absolvent al Facultăţii de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, tânărul a dorit să se lanseze în afaceri chiar înainte de a împlini 18 ani. „A trebuit să aştept majoratul pentru a înfiinţa o firmă care se ocupa cu un sistem de publicitate în lift. Am reuşit cu greu să obţin câteva contracte cu clienţi precum Omniasig, Volksbank, Jerry’s Pizza, iar la exit, când aveam 19 ani, am reuşit să câştig 700 de dolari de la asociaţii mei„, descrie Moroianu prima experienţă de business.

  • Inginerul de 43 de ani care poate vinde orice: locuinţe, ciocolată, săpunuri, bere sau vopsea

    Din decembrie anul trecut ocupă funcţia de director business unit (comercial) al diviziei Arhitectural în cadrul Policolor. “ZI DE ZI, PAS CU PAS, STRADĂ CU STRADĂ, MAGAZIN CU MAGAZIN” – sunt cuvintele pe care Florin Stoleriu, noul director comercial al Policolor pe divizia de vopsele pentru decorarea şi finisarea casei, le-a scris pe tabla de metal din biroul său din Bucureşti. Aceasta este strategia pe care Stoleriu încearcă să o adopte în vânzarea vopselelor Policolor şi rezumă practic principiul după care oamenii care lucrează în vânzări ar trebui să se ghideze pentru a se asigura că produsul pe care îl promovează ajunge la cât mai mulţi clienţi.

    DE-A LUNGUL CARIEREI SALE, STOLERIU A FOST ŞI ANTREPRENOR, a fost şi angajat, însă a ajuns la concluzia că „adrenalina şi provocarea„ pe care ţi le oferă un post într-o companie de top surclasează dorinţa de a fi propriul şef. Iar domeniul vânzărilor este cel care l-a atras cel mai mult de-a lungul timpului, deşi la bază este inginer în electronică. Primul său contact cu lumea businessului a avut loc în timpul facultăţii, la Iaşi, când a deschis o afacere în domeniul reclamelor cu LED-uri. A urmat o agenţie imobiliară tot în Iaşi, în a doua jumătate a anilor ‘90, însă după aceste încercări în lumea antreprenoriatului a decis să încerce şi postura de angajat. Mai întâi, a lucrat ca merchandiser pentru Coca-Cola, iar ulterior a fost angajat al unui producător de bomboane şi ciocolată, care importa şi renumitele săpunuri Duru. Abia la această firmă a avut loc primul contact real cu industria vânzărilor.

    Anul 1998 a marcat intrarea sa în lumea multinaţionalelor, mai întâi în cadrul Indesit, unde a fost director regional pe zona Moldova, iar la începutul anilor 2000 a început „aventura berii”. „Am fost angajat ca director regional pe Moldova în cadrul Interbrew România, iar ulterior m-am mutat în Bucureşti, ca brand manager pentru mărcile Beck’s şi Löwenbräu„, îşi aminteşte Stoleriu, care spune că atunci au venit şi cele mai mari satisfacţii din carieră. Astfel, el a contribuit la lansarea mărcii de bere Löwenbräu pe piaţa locală şi, la doar 5 luni după ce aceasta apărea în rafturile magazinelor şi în baruri, cota de piaţă ajunsese la 4%.

    ANUL 2009 A ÎNSEMNAT PENTRU MANAGERUL ROMÂN SCHIMBAREA LA 180 DE GRADE A INDUSTRIEI ÎN CARE ACTIVA, plecând din lumea berii în cea a vopselelor, la Fabryo, unul dintre cei mai mari producători de lacuri şi vopsele din România, tot ca director de vânzări. „Cel mai greu moment din carieră a fost cel în care am decis să schimb industria, după 8-9 ani în FMCG (bunuri de larg consum – n.red.)”, spune Stoleriu, care însă, după mai puţin de doi ani, s-a întors la prima dragoste, berea, ca director de vânzări pentru InBev.

    „La finalul lui 2011, am plecat din firmă, mi-am luat o pauză de 4 luni. Am decis să plec pentru că nu sunt un manager liniştit: dacă lucrurile sunt mult prea aşezate, contribuţia personală poate fi destul de mică„, afirmă Stoleriu. La scurt timp după ce a părăsit lumea multinaţionalelor, el a decis să îşi mai încerce încă o dată norocul în antreprenoriat, înfiinţând o firmă care oferea consultanţă în managementul vânzărilor şi leadership, printre clienţii acesteia numărându-se Ursus sau Carpatina.

    LA FINALUL ANULUI TRECUT ÎNSĂ, A HOTĂRÂT SĂ ÎNCHIDĂ TOATE PROIECTELE PE CARE LE AVEA FIRMA SA DE CONSULTANŢĂ ŞI A ACCEPTAT POSTUL DE DIRECTOR COMERCIAL AL DIVIZIEI ARHITECTURAL DIN CADRUL POLICOLOR. „Lumea spune că eşti mai liber în antreprenoriat, dar eu contrazic acest lucru. În antreprenoriat eşti implicat 24 din 24 de ore. Plus că una e să ai un contract de consultanţă cu un fee (comision – n.red.) lunar sau pe proiect şi alta este să stai conectat 12-14 ore pe zi la o companie şi chiar să faci lucrurile să se mişte”, explică Stoleriu.

  • A devenit antreprenoare după 16 ani petrecuţi în corporaţii: acum identifică abilităţile copiiilor încă de mici şi face bani din asta

    Mihaela Feodorof este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman în Power” .(19 martie 2014)

    “A venit la noi un tânăr, olimpic internaţional la informatică, însoţit de mama sa, medic. M-a surprins tristeţea lui şi, deşi de evaluările tinerilor se ocupă colegele mele, cu calificare de psiholog, l-am întrebat de ce e atât de trist. Am aflat că informatica, în care făcea de fapt performanţă, nu îi aducea satisfacţii şi nici nu ştia ce altceva ar putea face”, povesteşte Mihaela Feodorof.

    După ce tânărul a fost evaluat, s-a dovedit că are înclinaţii antreprenoriale; deşi era invitat să se înscrie la universităţi cu profil de informatică fără examen, el a ales să urmeze cursurile unei facultăţi de afaceri. Cu exemple de acest fel îşi descrie Mihaela Feodorof firma sa, numită iniţial Yourway, în care a investit în primă fază, pentru instrumente şi certificări, în jur de 10.000 de euro.

    Au urmat apoi sumele investite în formarea sa şi a celor trei angajaţi, în sediu şi în alte instrumente adăugate portofoliului, suma depăşind astfel 100.000 de euro. Iar Mihaela Feodorof a ales să separe cele două activităţi distincte, în platforme diferite: Performance way (destinată companiilor) şi Yourway (pentru tineri, adolescenţi şi copii). Firma are acum patru angajaţi, doi colaboratori, o cifră de afaceri de 100.000 de euro, iar antreprenoarea spune că „nu mi-am propus să duc acasă mai mulţi bani decât pe vremea când eram angajată, pentru că nu mâncăm cu mai multe guri”.

    În 2009, când împlinea 40 de ani, Mihaela Feodorof a ales să părăsească mediul corporatist, un fotoliu de director în domeniul resurselor umane şi siguranţa unei slujbe la BRD. „Plecarea a fost un exerciţiu care mi-a luat mai bine de un an, pentru a-mi fi limpede ce şi cum vreau să fac”, povesteşte ea. În cadrul BRD a lucrat 16 ani şi „din afară arăta ca un traseu profesional stagnat„, însă în realitate, spune ea, au fost două companii şi două trasee distincte. Pentru că în primii ani, până în 2000, BRD a fost prima bancă privată din România crescută sub cultură americană şi canadiană, iar la întoarcerea sa din concediul de maternitate instituţia financiară fusese deja preluată de francezii de la Société Générale.

    După încă şapte ani în cadrul băncii, ajunsese în punctul în care simţea nevoia unei schimbări. „A fost incredibil de greu să înţeleg că trebuie să ies din spaţiul de confort pentru a fi mulţumită”, povesteşte ea. A urmat un an de întrebări şi căutări. Îşi propusese să-şi dea demisia la finalul anului 2008, când deja se declanşase criza, dar efectele acesteia nu se făceau încă simţite în România. Cei foarte apropiaţi o îndemnau să se mai gândească, iar un nou termen impus a fost primăvara lui 2009; în primele luni din an s-a hotărât că nu-şi mai doreşte statutul de angajată şi că vrea, în continuare, să lucreze cu oamenii.

    În BRD, povesteşte ea, avea instrumentele necesare, bugete, libertate de acţiune, spre deosebire de multe alte companii din alte industrii, pentru că n-ar fi schimbat banca franceză pe o altă instituţie financiară. Şi apoi i-a devenit clar că nu vrea să mai fie niciodată angajată. „Privind în urmă, îmi dau seama că n-a fost deloc uşor. Dar îmi recăpătasem energia şi bucuria de a lucra„, povesteşte ea.
     

  • Un antreprenor român care exportă în Orientul Mijlociu: În România nu prea mai există industrie

    “DACĂ NU AI FIRME LOCALE PUTERNICE, NU CONTEZI”, spune Ion Andronache, acţionarul majoritar şi directorul general al firmei Syscom 18, cu activităţi în domeniul automatizărilor industriale şi al sistemelor de măsurare. Ion Andronache vorbeşte despre cum ar trebui să arate filosofia de business a unei ţări şi practic cât de importantă este experienţa antreprenorială în dezvoltarea unei economii. Din biroul său de pe Calea Plevnei din Bucureşti, plin de diplome şi de distincţii câştigate în ultimele două decenii, Andronache vede economia prin ochii unui antreprenor care a trăit şi euforia de după Revoluţie, şi hiperinflaţia din anii ’90, şi boomul economic, dar şi criza financiară din ultimii ani.

    COMPANIA PE CARE O CONDUCE ŞI CARE REALIZEAZĂ APLICAŢII ATÂT PENTRU INDUSTRIA PETROLULUI ŞI GAZELOR, cât şi pentru domeniile alimentar, al apei, cimentului, ceramicii, medicamentelor sau metalurgiei, importă din Statele Unite sau din Europa de Vest componentele produselor, iar în România se ocupă de partea de proiectare, asamblare, software şi testare metrologică. „În România nu prea mai există industrie, în afară de petrol şi gaze„, spune Andronache cu vizibile urme de regret, arătând că înainte de Revoluţie România producea inclusiv astfel de componente pentru sisteme de măsurare sau automatizări.

    Syscom 18 a fost înfiinţată chiar imediat după Revoluţie, în 1991, având 18 asociaţi, toţi angajaţi ai Institutului de Proiectări şi Automatizări (IPA) care lucrau într-o secţie de calculatoare de proces. Fiecare dintre angajaţi a venit cu salariul pe o lună ca aport la înfiinţarea firmei, iar capitalul cu care au pornit a fost unul mic, aproape de minimul obligatoriu din acea perioadă pentru deschiderea unui business. „Prima problemă când am deschis firma a fost că nu ştiam ce să facem. Fiecare dintre noi a venit cu câte o idee, ne-am gândit inclusiv să vindem cămăşi, dar până la urmă am decis să mergem în direcţia în care şi lucrasem până atunci„, îşi aminteşte Andronache.

    ASTFEL, AU ÎNCEPUT CU DISTRIBUŢIA DE COMPONENTE ELECTRONICE, iar ulterior au făcut proiectare şi dezvoltare de software de proces. Primele contracte, încheiate cu institutele de proiectare sau cu micile fabrici din ţară, erau de ordinul miilor de dolari, dar în perioada ’94-’95, asociaţii firmei Syscom 18 au început să înţeleagă mai bine businessul şi să crească. Deja la finalul anilor ’90 lucrau cu clienţi mai mari, precum Petrom sau fabricile de ciment din România, iar în 2000 au semnat primul contract cu Romgaz.

    Tot în 2000 compania a făcut şi primul export în Siria, livrare despre care Andronache spune acum că fost „accidentală„. „Prin 2005-2007 am început să fim mult mai activi pe pieţele externe, să mergem la expoziţii, să facem vizite în străinătate şi să purtăm discuţii cu potenţiali parteneri din exterior„, afirmă Andronache, adăugând că i s-a părut un pas normal ieşirea în străinătate. Primele pieţe pe care Syscom 18 a intrat au fost ţările arabe, cu resurse importante de petrol şi de gaze.

    Firmele româneşti sunt privite diferit de arabi, remarcă antreprenorul: dacă în Arabia Saudită sau în Emiratele Arabe Unite e relativ greu să pătrunzi ca şi companie din Europa Centrală şi de Est, având în vedere că sunt preferate companiile din Europa de Vest sau din Statele Unite, pe pieţe precum Siria, Iordania, Iran sau Irak, românii au un renume foarte bun. Până acum, Syscom 18 a livrat produse pe pieţe precum Congo, Arabia Saudită, Irak, Bahrein sau Emiratele Arabe Unite.

  • Un român a dezvoltat o reţea socială care te lasă să comunici cu lumea de dincolo: în patru zile are 50.000 de utilizatori

    Platforma, dezvoltată sub numele de eterni.me, a fost accesată în patru zile de la lansare de peste 50.000 de utilizatori. Prima versiune complet funcţională va fi lansată în anul 2015 în Statele Unite, iar conturile se vor putea crea doar pe bază de invitaţie.

    Alături de Marius Ursache, la partea de programare a contribuit şi grup de softişti de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

    Informaţiile postate de utilizator, atât pe platformă cât şi pe site-uri, sunt agregate şi din ele se crează un avatar care, folosind algoritmi de inteligenţă artificială, va putea transmite informaţii şi după moartea utilizatorului. În cazul în care ideea nu li se pare înspăimântătoare, cei apropiaţi vor putea accesa site-ul pentru a pune întrebări sau a cere sfaturi.

    Marius Ursache este unul din fondatorii Grapefruit, agenţie de digital product development înfiinţată în anul 1999.

  • Prima ediţie BM Storytellers: patru poveşti pentru zece ani – GALERIE FOTO

    Criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, Bogdan Enoiu, directorul general al grupului McCann Erickson România, proprietarul City Grill, Dragoş Petrescu şi partenerul fondator al casei de avocatură Biriş Goran, Gabriel Biriş au fost vorbitorii primei ediţii, dedicată primului an de aparţie a revistei. Startul discuţiilor a fost dat de criticul literar Dan C. Mihăilescu, care a povestit despre transformarea societăţii româneaşti în ultimii zece ani şi despre impactul transformării asupra propriei persoane, şi a percepţiei sale asupra lumii de afaceri. “Eu fiind născut în anul în care a murit Stalin, în 1953, în decembrie, am fost educat în dictatură, iar totul era foarte simplu: stăteam ca o găină sub capac în timp ce Partidul decidea pentru noi.

    Prin urmare, din ‘90 şi până prin 2004, am avut şi eu, ca toată generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, supranumit în mod peiorativ “afaceristul”, cunoscut pe vremuri drept “chiaburul” era rău.”, a mărturisit Dan C. Mihăilescu  prejudecată pe care a avut-o până prin anii despre mediul de afaceri. “De vreo şase-şapte ani, nu le mai spun <afacerişti> în sensul peiorativ de altădată şi observ nişarea extrardinară a acestui mediu”. Sfatul lui Dan C. Mihăilescu a fost, ca în pofida diverselor domenilor de activitate, oamenii de afaceri să îşi găsească un teren comun, at`t la propriu, c`t şi la figurat: pasiunile. Astfel, s-ar realiza un transfer între lumea de afaceri, cultură şi spiritualitate.

    Dealtfel, pentru următorul invitat, Bogdan Enoiu, pionierul publicităţii în România,  “Tenisul este mult mai frumos decât cu publicitatea cu siguranţă”. Cei zece ani au fost pentru compania pe care o conduce ghidaţi de încercerea de a fi cei mai buni:  “Din punct de vedere al creaţiei, cred că am reuşit”. Exemplifică prin campania pentru cicolata cu rom, inspirată de gusturile copilăriei: “dacă a fost bine pentru noi atunci, cu surprindere am constatat că sunt valorizate şi acum”. Principala problemă identificată de Enoiu este lipsa educaţiei corespunzătoare din şcoli: “Pentru un PIB mai mare, e nevoie de oameni mai educaţi”.

    Educaţia a fost unul dintre argumentele care i-au adus succes lui Gabriel Biriş: după ce a absolvit Facultea de Electronică din cadrul Universităţii Polithenice din Bucureşti, a fost  inginer, consultant, iar apoi avocat. Totuşi, a mărturisit în cadrul galei BM Storytellers că nu şi-a făcut un CV p`nă în anul 2008. 2004, anul lansării revistei, a fost un punct de cotitură pentru el: “Până prin 2004, când citeam vreo lege, aveam în minte un singur scop, cum să o evit, o golănie tipic românească, în condiţiile în care mi-am început cariera când impozitul profit era de 38%. |n ce priveşte Business Magazin, Biriş îşi aduce aminte de un material de opinie pe care l-a scris în publicaţie. Intitulat “Puţină matematică nu strică”, acesta a determinat o modificare a unei taxe care pirvea acciza pentru leasing. 2004 l-a găsit pe Dragoş Petrescu lucr`nd într-un restaurant McDonald’s din Milano, pentru a-şi îndeplini visul de deschide un magazin în franciză în Italia.

    Deşi obţinuse contractul, Ambasada Italiei în România nu i-a permis începerea unei afaceri în peninsulă, astfel, a deschis primul City Grill din România. În cariera lui, a ajuns  a ajuns la concluzia că “Există două specii de oameni: antreprenorii şi angajaţii, iar pentru a fi antreprenor trebuie să fii puternic, determinat şi să nu îţi imaginezi că vei avea piscină şi elicopter, la fel ca Lupul de pe Wall-Street. Ingredientele sunt cele 10.000 de ore de muncă pentru un lucru făcut cu adevărat bine, după cum spunea şi Malcolm Gladwell în <Excepţionalii>”

  • A furat meserie de la Steve Jobs şi a devenit antreprenoare. Acum câştigă 33 milioane de dolari din propria invenţie

    Tânăra de 34 ani pe nume Gauri Nanda vinde ceasuri “alergătoare” prin Nanda Home, compania iniţiată de ea. În 2006, Nanda a inventat ceasul cu roţi Clocky, urmat de modelele Tocky şi Ticky lansate în 2010. Gauri Nanda, designer şi antreprenor, a început afacerea cu ceasuri inspirată de propriile probleme cu somnul, potrivit unui interviu pe care l-a acordat publicaţiei e-junkie.info. Întârzia la cursuri şi a creat “Clocky” în cadrul unui proiect de facultate ce avea să îi aducă şi beneficiul trezirii la timp.

    În februarie 2005, pozele cu Clocky au fost publicate pe site-uri renumite de gadgeturi precum slahdot.com şi gizmodo.com, iar Nanda a realizat potenţialul de business al invenţiei sale.

    Primele ceasuri vândute sub brandul Nanda Home au fost livrate la uşile somnoroşilor în decembrie 2006, iar de atunci, compania a continuat să se extindă şi să perfecţioneze ceasurile. Nanda a lucrat ca inginer software la Apple până în 2002, la scurt timp după ce a absolvit Universitatea din Michigan.

    A părăsit Apple un an mai târziu şi s-a înscris la M.I.T.’s Media Lab pentru a-şi dezvolta propriile creaţii. “Nu inteţionam să aduc Clocky pe piaţă. Atenţia acordată de media a dus la această decizie. A fost un bun motiv pentru oportunitatea de a înfiinţa o companie”, a declarat Nanda.

    Vânzările sunt asigurate în mare parte prin comerţul online. “Vindem oriunde, începând de la retail, online şi prin cataloage. Ne promovăm aproape exclusiv prin intermediul presei şi prin <gura lumii>. Facem videoclipuri amuzante şi ne folosim de social media pentru a genera interes.” Preţurile pentru un ceas inventat de Nanda variază între opt şi 58 de dolari, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

    Până anul trecut, Nanda Home a vândut peste 600.000 de ceasuri. Dezvoltarea produsului şi marketingul acestuia a devenit chiar şi studiu de caz în cadrul Harvard Business School.

    Gauri Nanda nu s-a oprit însă aici. Cea mai nouă idee a ei, Toymail, s-a concretizat în cutii poştale miniaturale în formă de animale care citesc mesajele primite de pe telefoane. Invenţia este destinată copiilor, ei pot răspunde prin înregistrarea vocilor lor, printr-o simplă apăsare pe un buton. Produsele se vor vinde cu circa 55 de dolari şi vor avea şi o taxă minimă pentru mesajele transmise.

  • Cum te învaţă şcoala românească să fii antreprenor. Sau cum nu te învaţă

    “Ludovic al XVI-lea obişnuia să afirme că o ţară este bogată atunci când oamenii ei sunt bogaţi. Fireşte, afirmaţia este la fel de adevărată şi astăzi, aşa cum demonstrează realităţile din multe ţări. În condiţiile contemporane principalii artizani ai bogăţiei sunt întreprinzătorii. Deci, ţările care se vor bogate trebuie să acorde o atenţie deosebită întreprinzătorilor.“ Aşa începe lecţia „Calităţi şi competenţe ale întreprinzătorului de succes“ din manualul de educaţie antreprenorială, materie predată obligatoriu elevilor de clasa a X-a. Elevii află din acelaşi manual că Jack Welch, de la firma General Electric, spunea că, pentru a reuşi în lumea afacerilor în anii 1990, trebuie să te gândeşti tot timpul la cum poţi face fiecare persoană mai folositoare şi mai valoroasă.

    Mădălina are 19 ani şi a absovit liceul în vara anului trecut. A învăţat un an şcolar educaţie antreprenorială de la profesoara de economie, însă recunoaşte că nu ştie niciun antreprenor român de succes. Radu Georgescu, Florin Talpeş, Dragoş Pavăl, Dan Şucu sau Raul Ciurtin sunt doar nişte nume de care nu a auzit până să o întreb. „Nu prea am învăţat nimic. Stăteam degeaba, nu scriam nimic şi ne dădea note aşa (fără o evaluare – n.r). Din când în când aveam de făcut proiecte şi luam de pe net referate“, spune Mădălina. Deşi nu s-a înscris la facultate, tânăra spune că preferă să lucreze într-un depozit de haine pentru patru lei pe oră, primiţi pentru că „nu aş şti cum şi ce să fac exact dacă aş avea o afacere“.

    Alex are 25 de ani şi a ales să încerce totuşi pe cont propriu, după ce a renunţat la facultate şi a lucrat timp de doi ani într-o companie. Singurul model în antreprenoriat a fost tatăl lui, proprietar timp de 20 de ani al unui magazin alimentar undeva în judeţul Mureş. Din 2009, la presiunea băncilor creditoare, tatăl său a închis afacerea şi a devenit angajatul fiului. Alex a înfiinţat o firmă de livrare de butelii de aragaz la domiciliul clienţilor. Mizând pe faptul că buteliile sunt voluminoase şi necesită înlocuirea aproape lunar, tânărul s-a gândit să intre pe o piaţă în care nu avea concurenţă. „Am lucrat ca şofer de camion de butelii, dar patronul a avut probleme şi a trebuit să încep pe cont propriu“, spune Alex. Era ianuarie 2012 când s-a trezit şomer, după ce grupul olandez SHV, lider mondial în distribuţia de gaz petrolier lichefiat, a decis să se retragă din piaţa locală după doar trei ani de la intrarea în România. Şi-a investit ultimul salariu într-o maşină Dacia Pick-Up veche de 15 ani şi a început să testeze modelul de business pe la porţile locuitorilor. „Acum câştig cam 2.500 de lei lunar, mai mult în lunile de vară şi mai puţin iarna pentru că lumea găteşte şi la sobă“, povesteşte Alex despre proiectul său. Pentru a porni cu motoarele turate, a încercat să obţină un credit de la bancă, însă încercarea nu a dat roade pentru că nu avea un plan de afaceri cu care să îi convingă pe ofiţerii de credite.

    În Harghita, locul unde se desfăşoară activitatea firmei sale, doar alţi 1.148 de tineri cu vârsta sub 30 de ani deţin o firmă, însemnând 7,24% din totalul firmelor înregistrate în judeţ, cel mai scăzut procent din ţară. La nivel naţional, din cele peste 710.000 de firme active la finalul anului 2013, 130.000 erau înregistrate de persoane cu vârsta până la 29 de ani, reprezentând 11,5% din total, la jumătate faţă de antreprenorii cu vârsta între 50 şi 59 de ani, potrivit informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului. Giurgiu este liderul la capitolul afaceri deţinute de tineri, cu un procent de peste 15% din totalul firmelor din judeţ.

    Apetitul tinerilor pentru antreprenoriat este descurajat mai ales de lipsa de cunoştinţe de afaceri şi de capitalul de pornire redus. Consultantul Dragoş Pătroi clasifică trei cauze: materiale, educaţionale şi motivaţionale. Pătroi observă că, din punct de vedere material, un tânăr de 29 de ani nu poate dispune de resursele financiare necesare demarării şi consolidării unei afaceri pe termen lung. În plus, accesul la finanţare nu este – cel puţin în etapa actuală – unul facil, ci, dimpotrivă, unul birocratic şi destul de costisitor, sub aspectul costurilor pe care le implică, în special în cazul afacerilor de tip start-up. În multe dintre aceste situaţii, putem vorbi doar despre nişte businessuri punctuale, de nişă, care ţin mai mult de abilităţile şi de capacităţile personale ale celui care demarează o astfel de afacere. 

    „Din punct de vedere educaţional, tinerii nu sunt formaţi să aibă o mentalitate de antreprenori. Nu sunt promovate modele de oameni de afaceri care au reuşit prin puterea şi capacităţile lor, fără a intra în anumite conjuncturi sau compromisuri, indiferent de natura lor.“ Pe lângă activitatea de consultanţă fiscală, Pătroi predă în regim de colaborare şi în cadrul programelor de masterat în domeniul fiscal, organizate de Academia de Studii Economice din Bucureşti. Îi întreabă des pe studenţi de ce fac masteratul şi ce vor să facă după ce îl termină; cei mai mulţi îi spun că speră să îşi găsească un job în domeniul bancar sau în cadrul firmelor de contabilitate şi de consultanţă fiscală. Pătroi invocă şi factorul motivaţional – „în momentul în care ştirile de la TV prezintă oameni de afaceri care dau faliment sau care reuşesc doar cu o anumită susţinere (de cele mai multe ori politică), tinerilor le este substituită motivaţia de a începe o afacere pe cont propriu cu aceea de a-şi găsi un loc de muncă stabil şi plătit cât mai bine. Aceasta devine oportunitatea cea mai bună care se conturează în mintea lor“.

  • Antreprenorul care face trei milioane de euro din afaceri cu statul vorbeşte despre valori

    AŞA S-A PREZENTAT ANTREPRENORUL LA ÎNCEPUTUL INTERVENŢIEI SALE DE LA CONFERINŢELE UMANAGER, un proiect de susţinere a eticii în afaceri dezvoltat de Steven van Groningen, Wargha Enayati, Silviu Hotăran şi Septimiu Postelnicu. „Silviu (Hotăran – n.r.) a insistat mult să merg să vorbesc la acest eveniment, pentru că folosirea eticii în raport cu statul pare că nu cadrează în România.” Marcel Foca, acţionar majoritar şi director general al Intergraph Computer Services, insistă însă că se poate.

    Discursul său pare desprins dintr-un manual de bună purtare. Vorbeşte despre valori, dar şi despre creşterea calităţii vieţii românilor prin servicii publice mai bune, despre nevoile reale ale societăţii, despre voluntariat social. Mediul de afaceri îl recomandă ca fiind o specie rară, un antreprenor care face afaceri cu statul fără a cunoaşte culoarea foloaselor necuvenite.
    „Am de urcat doi munţi în viaţa asta: primul se numeşte «Jean Monnet», amândoi băieţii mei învaţă acolo, iar al doilea se numeşte administraţia publică; peste 90% dintre proiectele mele sunt cu statul”, spune Marcel Foca, din 1997 acţionarul şi managerul general al companiei Intergraph Computer Services (ICS), partenerul local al corporaţiei americane Intergraph Corp. (SUA), lider de piaţă de peste 30 de ani în domeniul cartografierii şi al tehnologiei geospaţiale.

    DOMENIUL PENTRU CARE LUCREAZĂ INGINERII DE LA INTERGRAPH PREDISPUNE LA BUSINESS CU STATUL, cele mai importante proiecte dezvoltate de companie fiind în relaţie directă cu instituţii din administraţia publică.

    Printre proiectele livrate de Intergraph începând cu 1995 se numără lansarea primului oraş digital din România (Constanţa, proiect făcut de Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului pe baza echipamentelor, software-ului şi asistenţei tehnice livrate de Intergraph – 1995), un sistem informatic de gestionare a cadastrului minier pentru Compania Naţională a Lignitului Oltenia – 1998, prima versiune a soluţiei de gestiune a drumurilor judeţene, în cadrul proiectului realizat la CJ Mureş – 2002, Map2Net – proiect geospaţial pentru administraţia publică locală, Primăria Bucureşti – 2003, TEGIS pentru Transelectrica – 2004, „Maparea criminalităţii„ dezvoltat pentru Poliţia Română – 2006 sau proiectul prin care Poliţia Comunitară din Sibiu devine prima poliţie comunitară „geospaţială„ prin utilizarea unei soluţii geospaţiale de planificare, dispecerizare şi monitorizare a echipajelor de intervenţie realizate de ICS.

    CAPETELE DE AFIŞ DIN PORTOFOLIUL COMPANIEI SUNT ÎNSĂ SISTEMUL NAŢIONAL DE RAPORTARE A INCIDENTELOR, proiectul de sectorizare geospaţială pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2011 şi R.E.L.U.A.T., un proiect care a fost nedrept de puţin mediatizat, dar care a schimbat modul de funcţionare a sistemului. „Legea 2 din 1968 dădea o listă a localităţilor din fiecare judeţ din România, fără a menţiona însă delimitarea lor teritorială, adică de unde până unde ţine localitatea respectivă; până în 2011, delimitarea era la mica înţelegere între primării”, povesteşte Marcel Foca de unde a început munca pentru registrul electronic al limitelor unităţilor administrativ-teritoriale (R.E.L.U.A.T.). Cu alte cuvinte, spune antreprenorul, ceea ce am învăţat noi la geografie ca fiind limitele oraşelor din ţară erau date „scoase din burtă„; atunci când manualele vor lua în calcul datele R.E.L.U.A.T., „copiii vor învăţa lucruri corecte„. Deşi a fost un proiect enorm ca volum de lucru, Marcel Foca spune că au alocat toate resursele necesare, indiferent de valoarea acestora, „deoarece este un proiect care va face istorie”.