Pe Ana şi pe Dănuţ i-am cunoscut la München, în noul sediu al Google. Ne-am dat întâlnire într-una dintre cafenelele pentru angajaţi, unde am văzut cum mai mulţi barista experimentaţi se ocupă de spuma pentru latte-ul fiecărui angajat. Ana Oprea are 27 de ani şi lucrează la Google de un an. Dănuţ Enochioiu are 31 de ani şi lucrează de patru ani pentru compania americană.
I-am întrebat pe Ana şi pe Dănuţ cum au ajuns să lucreze pentru una dintre cele mai mari companii din lume. „Am făcut calculatoare la Politehnică, iar la jumătatea studiilor am decis să mă specializez în infrastructură şi securitate. Am lucrat doi ani în consultanţă, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, dar am vrut să lucrez mai mult pe partea de infrastructură, aşa că am ajuns la Google, unde lucrez pe developer infrastructure, infrastructura care permite tuturor inginerilor de aici să scaleze codul atât pentru zece utilizatori, cât şi pentru zece milioane de utilizatori“, povesteşte Ana: „La Google mi-a plăcut că am proiecte interesante, colegi de la care am foarte multe de învăţat şi mediul; e un mediu care îţi dă probleme complexe să rezolvi, care te face să te gândeşti din alte perspective, la metode noi de a găsi soluţii.“
„Eu am fost întotdeauna pasionat de calculatoare, la 4-5 ani mi-au luat ai mei un HC, unul din alea făcute în România. Ai fi crezut că dacă am fost de mic pasionat şi am fost la concursuri, o să mă duc direct la facultatea de calculatoare, o să ştiu ce vreau să fac şi aşa mai departe. Ei bine, nu. Când am terminat liceul, nu prea ştiam ce vreau să fac, îmi plăceau calculatoarele, dar îmi plăcea şi dreptul, aşa că în final am decis să fac trei facultăţi: calculatoare, drept şi pshihologie. Ştiu, se potrivesc ca nuca-n perete“, spune Daniel Enăchioiu râzând. „La examene era mai greu, pentru că trebuia să evaluez strategic la ce examene pot să ajung măcar. În orice caz, am terminat două dintre cele trei facultăţi şi m-am gândit că îmi plac calculatoarele atât de mult încât n-aş vrea să fac un job din asta, am zis că aş prefera să păstrez programarea ca un hobby şi să am o altă activitate, aşa că am decis să devin judecător.“
Nu a devenit magistrat, deoarece a greşit un singur răspuns la examen. Aşa că a decis să termine şi cea de-a treia facultate, cea de la Politehnică. Între timp a fost invitat de Microsoft la un interviu şi a decis să accepte oferta americanilor. „M-am uitat, comparativ, cam ce oferte aş putea să iau şi din România. Era diferenţă mare“, povesteşte Dănuţ, căruia Microsoft i-a oferit un job pentru Vancouver şi apoi pentru Redmond şi a lucrat trei ani la ei. Ulterior, a fost contactat de către Google şi i s-a oferit un job în Europa. „Am spus de ce nu, hai să încerc şi altceva, nu eram decis neapărat pe München, am zis că merg unde se nimereşte. Şi aşa am ajuns aici.“
L-am întrebat pe Dănuţ dacă ar putea avea din nou sentimentul pe care l-a avut în Statele Unite, şi anume că e timpul să schimbe ceva. „Păi cine zice că nu-l am?“, mi-a răspuns râzând. „Dar la Google sunt atât de multe oportunităţi diferite, atât de multe alte lucruri pe care pot să le faci; în general, nu te aştepţi ca acelaşi om să lucreze la acelaşi proiect ani de zile. Eu am schimbat, în patru ani, cam 5 sau 6 proiecte complet diferite. Cinci limbaje de programare diferite, de la super frontend la super backend, e greu să te plictiseşti.“
Ana pare să fie de aceeaşi părere: „După ce afli tot ce e de aflat despre proiectul la care lucrezi eşti încurajat să schimbi, să te apuci de ceva cu totul nou. Poate să fie chiar ceva în acelaşi departament sau o cu totul altă tehnologie. Ştiu persoane care au schimbat proiecte, chiar birouri sau continente şi lucrează de zece ani la Google, fiind în continuare fericiţi.“
Cât de repede au reuşit cei doi să se adapteze la cultura Google? Ei bine, explică cei doi, lucrurile sunt puţin mai complicate. „Când vii aici, volumul de cunoştinţe care se îndreaptă spre tine e uriaş, simţi că ai enorm de mult de învăţat, că totul este o provocare. Pe de altă parte, toată lumea ştie că asta este situaţia, aşa că nu se pune presiune pe tine. Durează un timp să îţi formezi relaţiile cu o echipă, dar la Google suntem oarecum tot timpul în starea asta, pentru că echipele se schimbă tot timpul, proiectele se schimbă tot timpul. Anul trecut lucram cu alţi oameni, acum doi ani cu alţii, la unele proiecte echipa era de 20 de oameni, la altele eram doar doi oameni care lucram unul lângă altul“, spune Dănuţ. Iar tânăra sa colegă ţine să îl completeze: „În plus, ai un sentiment de umilinţă când începi, ai impresia că toată lumea e de 100 de ori mai deşteaptă decât tine; e un sentiment care mie, sincer, îmi place. Pentru că apoi o să vină următoarea persoană nouă în echipă şi o să-ţi dai seama că ştii deja răspunsul la anumite întrebări. Tot timpul ai aceste două poziţii: cineva îţi este mentor şi tu eşti mentor, la rândul tău, pentru altcineva.“
