BusinessMagazin

Tag: oameni

  • 10 insule de care nu aţi auzit, dar care vă vor tăia respiraţia

    Juist, Germania

    Juist este una dintre cele şapte insule orientale din Marea Nordului şi aparţine de landul Saxonia Inferioară. Insula are o lungime de 17 km şi o lăţime de numai 500 m.

    Formentera, Spania

    Este cea mai mică din arhipelagul Baleare, şi  împreună cu Ibiza, fac parte din insulele Pituitare. Nudismul este permis în majoritatea ştrandurilor de pe insulă.

    Colonsay, Scoţia

    Colonsay este o insulă din Hebridele interioare. Insula este un loc liniştitit în care te poţi relaxa la plajă sau poţi face drumeţii prin pădure.

    Saaremaa, Estonia

    Cea mai mare insulă a Estoniei, Saaremaa, reuşeşte să-şi ducă vizitatorii înapoi în timp, atunci când existau piraţi şi vikingi. Pe insulă se găsesc păduri dese de pini, case cu acoperiş din stuf şi mici sate de basm.

    Hydra, Grecia

    Hydra este o insulă situată foarte aproape de Atena. Maşinile şi bicicletele sunt interzise pe insulă, astfel încât măgarii transportă bagajele turiştilor. Dincolo de plaje superbe pline de pietriş, baruri şi restaurante, Hydra se mândreşte şi cu numeroase muzee nautice.

    Mljet, Croaţia

    Insula are doar  1.100 de locuitori,  iar 90 % din suprafaţă este acoperită de păduri. Aici puteţi găsi şi un parc naţional care oferă trasee pitoreşti pe care le puteţi parcurge pe jos.

    Graciosa, Spania  

    Insula reprezintă un refugiu pentru cea mai mare parte a pescarilor, un loc mult mai liniştit faţă de vecinul său plin de viaţă, Lanzarote. Caleta del Sebo este singurul sat al insulei, unde casele şi drumurile de nisip sunt vopsite în alb şi par a fi neatinse de viaţa modernă .

    Fayal, Portugalia

    Insula luxuriantă Fayal este cel mai vestic punct din Europa. Această insulă are origini vulcanice, iar terenul este plin de dealuri şi cratere, existând multe oportunităţi pentru drumeţii, ciclism  şi echitaţie.

    Gozo, Malta

    Gozo se găseşte chiar lângă insula Malta. Templele antice sunt unele dintre cele mai vechi din lume, iar locul este, de asemenea, considerat a fi unul dintre cele mai bune locuri de scufundări din Marea Mediterană.

    Stromboli, Italia

    Stromboli este o insulă de origine vulcanică, situată în nordul Siciliei. Vulcanul Stromboli a erupt aproape continuu timp de peste 2.000 de ani, ceea ce a făcut să fie supranumit ,, Farul Mediteranei”.

  • Curcubeul ajunge în casele oamenilor

    Accesoriile şi decoraţiunile casnice nu trebuie să fie terne, consideră designerii, care nu se sfiesc să coboare culorile curcubeului în casă, scrie The Telegraph.

    Pe lângă curcubeu, se mai poartă degradeuri şi sclipiri iridescente discrete, inspirate de diverse vietăţi din natură, după cum afirmă designerii. Britanicul Tom Dixon a lansat o gamă de corpuri de iluminat, vaze şi sfeşnice, „Oil“ iridescente, având ca exemplu păunii, diverse minereuri sau chiar petele de petrol. Creatoarea spaniolă Patricia Urquiola s-a jucat şi ea cu multe din culorile curcubeului şi modul în care obiectele îşi schimbă culoarea după cum cade lumina în gama sa Shimmer, care i-a fost comandată de către casa italiană Glas Italia. Din această colaborare a rezultat o colecţie de piese de mobilier de sticlă care imită aspectul curcubeului. Culoarea pieselor variază în funcţie de lumina existentă în diferite momente ale zilei şi ele strălucesc, proiectând la rândul lor lumina asupra altor obiecte.

    Aceeaşi tendinţă se remarcă în colecţia de accesorii pentru casă lansată de Swarovski sub denumirea de Atelier Swarovski Home. Printre cele mai remarcabile piese ale acesteia se află unele semnate de către designerul londonez de origine spaniolă Tomas Alonso, o serie de vaze şi tăvi confecţionate din prisme de cristal astfel tăiate şi lipite încât să creeze un joc al refracţiei, păcălind ochiul că vede culori sau elemente transparente în funcţie de unghiul din care priveşte.

  • Acest sunet misterios îi înnebuneşte pe oameni. Peste 10.000 de oameni îl aud

    Fenomenul a reunit un grup de persoane, care au încercat să descifreze misterul.

    Oamenii au început să audă un zumzet, la început considerând că este sunetul scos de avioane. Sunetul era prezent în general noaptea între orele 22:00 şi 23:00.

    Chiar dacă oamenii îşi opresc orice dispozitiv electronic din casă, sunetul nu dispărea. Zumzetul nu se auzea în afara casei sau a maşinii. Fenomenul a reunit un grup de persoane, care au încercat să descifreze misterul.

    Vezi aici ce se ascunde în spatele sunetului misterios care îi înnebuneşte pe oameni. Peste 10.000 de oameni îl aud

  • Care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară dureroasă

    În ciuda intenţiilor oamenilor de a îşi proteja pielea cu ajutorul cremei de protecţie solară, de multe ori se întâmplă să sufere, totuşi, de arsuri solare. La fel ca celelalte tipuri de arsuri, cele solare pot fi extrem de dureroase.

    De asemenea, ele pot provoca apariţia febrei şi pot face ca stratul exterior al pielii să se cojească, lăsând în urmă pielea roşie sau pestriţă. Pe lângă aspectul fizic neplăcut, arsurile solare pot duce şi la creşterea riscului de cancer de piele.

     Vezi aici care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară durero asă

  • Care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară dureroasă

    În ciuda intenţiilor oamenilor de a îşi proteja pielea cu ajutorul cremei de protecţie solară, de multe ori se întâmplă să sufere, totuşi, de arsuri solare. La fel ca celelalte tipuri de arsuri, cele solare pot fi extrem de dureroase.

    De asemenea, ele pot provoca apariţia febrei şi pot face ca stratul exterior al pielii să se cojească, lăsând în urmă pielea roşie sau pestriţă. Pe lângă aspectul fizic neplăcut, arsurile solare pot duce şi la creşterea riscului de cancer de piele.

    Vezi aici care sunt cele mai bune metode prin care putem linişti o arsură solară dureroasă

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Oraşul care are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni

    O localitate mică din Noua Zeelandă are o problemă mai puţin întâlnită….are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni, scrie The Guardian.

    Aşadar, mica localitate numită Kaitangata, din South Island, a lansat o campanie pentru a atrage noi rezidenţi. Cum încearcă să convingă ca oamenii să vină acolo? Simplu. Oamenii care se hotărăsc să se mute în Kaitangata vor primii o casă şi pământ la un preţ foarte atractiv, 122.000 de lire sterline, scrie The Guardian. Bryan Cadogan, primarul al districtului Clutha din care face parte şi Kaitangata, estimează că sunt cam 1000 de locuri de muncă vacante. Marele angajator din zonă este o fabrică de procesare a laptelului.

    Un fermier pe nume Evan Dick susţine iniţiativa autorităţilor şi le oferă ajutor oamenilor care vor să se relocheze în Kaitangata. “Sunt o comunitate de modă veche. Nu ne încuiem casele, ne lăsăm copii să se joace liberi. Avem slujbe, avem case, dar nu avem oameni. Vrem ca acest oraş să devină unul viu din nou, îşi aşteptăm pe oameni cu braţele deschise”, a spus el.

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“