BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Ţara care are 5 milioane de şomeri şi cu toate acestea duce lipsă de muncitori

    “Căutăm oameni de două luni de zile. Într-un final, am găsit pe cineva în Spania. Pentru celălalte posturi am mers în Argentina”, a declarat Samuel Pimentel, headhunter. Experienţa lui Pimentel este o trăsătură bizară a pieţei muncii spaniole, unde 5 milioane de oameni sunt şomeri, iar următorul prim-ministru se va confrunta cu lipsa forţei de muncă şi cu faptul că angajatorii se luptă pentru a găsi personalul de care au nevoie, potrivit Bloomberg.

    “Este un paradox. Rata somajului este prea mare. Cu toate acestea vedem o tensiune în piaţă deoarece şomerii nu au competenţele pe care angajatorii le cer”, a spus şi Valentin Bote, şeful Randstad, agenţie de recrutare. Rata şomajului din Spania este de 20.4%, a doua cea mai mare din Europa (media în UE este de 8,6%),  iar Randstad estimează că firmele spaniole se vor chinui să găsească oamenii pentru cele 2 milioane de posturi vacante.

    Mariano Rajoy, favoritul pentru a conduce următorul guvern al Spaniei, a promis să creeze jumătate de milion de slujbe în fiecare an, dar campania sa se concentrează în a crea locuri de muncă pentru legiunile de şomeri şi nu pe producerea de muncitori bine antrenaţi care ar putea să impulsioneze economia ţării, scrie Bloomberg. De asemenea, Rajoy a promis să pună mai mult accent pe predarea tehnologiei în şcoli şi să convingă mai mulţi studenţi să înveţe limba engleză.

    Opozanţii lui Rajoy spun că iniţiativele acestuia fac ca salariile să scadă şi că impulsionează crearea de slujbe care nu necesită abilităţi complexe şi care sunt plătite prost.

    Astfel companiile moderne din Spania nu găsesc oamenii potriviţi pentru locurile vacante. Lipsa competenţelor este o piedică în calea productivităţii, se întârzie investiţiile străine şi atârnă greu asupra sistemului de pensii care depinde de noi angajaţi cu salarii bune pentru a plăti pentru populaţia în curs de îmbătrânire, potrivit  lui Sandalio Gomez, profesor la IESE Business School din Madrid.

    “Forţa de muncă nu are competenţele pe care piaţa le cere. Este o adevărată problemă”, a mai spus Gomez pentru publicaţia americană.

    Astfel companiile spaniole trebuie să se mulţumească cu angajaţii de un calibru mai mic decât concurenţii lor din alte ţări europene, ceea ce le afectează profitabilitatea şi capacitatea de rezistenţă, potrivit raportului anual din 2015 al Băncii centrale spaniole.

    În plus, executivii spanioli sunt mai slabi calificaţi decât directorii din Germania, Franţa sau Italia, potrivit unui studiu din 11 ţări europene. Numai în Grecia situaţia este mai rea. 

  • Aţi fi dispuşi să plecaţi în vacanţă fără să ştiţi unde veţi ajunge?

    O companie din Statele Unite s-a gândit că oamenii vor răspunde “da” la întrebarea din titlu, aşa că oferă vacanţe de 3 zile de-a lungul şi de-a latul ţării.

    Pack Up + Go a fost înfiinţată acum 6 luni de Lillian Rafson, o tânără de 23 de ani care a înţeles potenţialul unui astfel de business. În funcţie de buget (care poate varia între 350 şi 2.000 de dolari) şi preferinţe, ea pregăteşte vacanţe de 3 zile dar nu oferă niciun detaliu turiştilor; astfel, ei află unde îşi vor petrece vacanţa atunci când ajung la aeroport.

    “Vacanţele mele preferate au fost cele spontane, pline de recomandări pe care nu le-aş fi găsit în vreun ghid”, a povestit Rafson celor de la Tech Insider.

    Fondatoarea Pack Up + Go a explicat că toate vacanţele sunt gândite astfel încât distanţa de parcurs să fie cât mai mică. “Dacă cineva din New York apelează la serviciile noastre nu îl vom trimite la San Diego, pentru că ar pierde jumătate din timp pe avion”, a mai spus Rafson.

    Compania avea ca target, în primul an, organizarea a 100 de vacanţe. Până acum, în doar 6 luni, Pack Up + Go a “pus la cale” peste 250 de călătorii.

  • Cât investesc companiile în lobby la Bruxelles şi ce sectoare româneşti sunt cel mai bine reprezentate în capitala Europei?

    Bugetul anual pentru public affairs/ comunicare  (excluzând costurile cu personalul) al celor 3.000 de federaţii ce reprezintă industriile din cadrul UE la Bruxelles a ajuns la 191 de milioane de euro în 2016, în creştere cu 21% faţă de 2009, când această valoare se plasa la 158 de milioane de euro, potrivit unui studiu  al Institutului EurActiv din Bruxelles. În acelaşi timp, corporaţiile cheltuiesc pe comunicare la Bruxelles circa 73 de milioane de euro, în creştere cu 3% faţă de anul 2009, potrivit aceleiaşi surse.

    Dan Luca, directorul institutului EurActiv spune că în aceste bugete intră activităţi de monitorizare şi reprezentare a iniţiativelor  legislative, comunicare şi lobby. Din studiul derulat de EurActiv reiese că peste jumătate dintre cele 400 de corporaţii analizate cheltuiesc peste 100.000 de euro pentru activităţi de comunicare/public affairs la Bruxelles, excluzând costurile cu personalul: peste 33% dintre companiile chestionate au declarat că investesc în această direcţie mai mult de 250.000 de euro, între 101.000 şi 250.000 de euro (17%), între 51.000 şi 100.000 de euro (10%), 26.000-50.000 de euro (17%), mai puţin de 25.000 de euro (23%).

    În acelaşi timp, peste jumătate dintre federaţii au un buget alocat activităţilor de comunicare de circa 25.000 de euro: 10-25.000 de euro  – 27%, mai puţin de 10.000 de euro – 18%, 25.000 – 50.000 de euro – 17%, 50.000-100.000 de euro – 13%, mai mult de 100.000 de euro – 20%.

    Aproape jumătate dintre corporaţii sunt reprezentate în birourile de la Bruxelles de doi – cinci angajaţi cu normă întreagă (43%), 23% au peste 10 astfel de angajaţi, 13% au între 6 şi 10 angajaţi full time la Bruxelles, iar  13% dintre cele 400 de companii analizate au câte un angajat full time, în timp ce 9% nu sunt reprezentate la Bruxelles prin astfel de angajaţi.

    Aproape jumătate dintre federaţiile de la Bruxelles au mai mult de 10 oameni în birourile lor de la Bruxelles (43%), între 6 şi 10  (22%), între 2 şi 5 angajaţi (25%), un angajat full time (5%), mai puţin de un angajat (5%), niciun angajat (mai puţin de 5%). 

    Astfel, corporaţiile au un buget semnificativ mai mare alocat comunicării la Bruxelles pentru echipe formate din mai puţini oameni decât federaţiile, observă Dan Luca.

    Potrivit directorului institutului EurActiv, cele mai puternice tipuri de lobby de la Bruxelles sunt: lobbyul ţărilor membre, apoi lobbyul industriilor, apoi cel al ONG-urilor (spre exemplu, Green Peace, WWF), al regiunilor şi al universităţilor.

    ”Sunt în jur de 3.000 de federaţii care au un secretariat aici la Bruxelles, multe au în jur de 10 persoane în staff –  acest lucru  nu înseamnă că fac toţi lobby la Bruxelles. Dintre acestea, aproximativ 300 au şi membri români”, descrie Dan Luca situaţia reprezentării româneşti din capitala Uniunii Europene.

    Potrivit lui Dan Luca, sectoarele româneşti bine reprezentate la Bruxelles sunt: energia (prin Centrul Român al Energiei, de pildă);  notarii publici din România; UNCJR – Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene – din 2003; IT-ul românesc (Romanian Office of Science and Technology – activitate a agenţiei române de cercetare – Ministerul Cercetării, mai multe universităţi axate pe cercetare, companii din domeniul tehnologiei precum Siveco şi Teamnet).

    Potrivit informaţiior disponibile oferite de Registrul Transparenţei, o platformă ce are drept misiune transparentizarea lobby-ului dintre Parlamentul European şi organizaţiile care fac lobby, Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare în Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei este instituţia cel mai implicată în astfel de acţiuni, dacă ne uităm la valoarea costurilor de lobby declarată, de peste 10 milioane de euro, urmată de Academia Navală Mircea cel Bătrân (7,75 – 7,99 milioane de euro), Academia Aeriană Henri Coandă (2 – 2,4 milioane de euro) şi Viticola Corcova (1,5 milioane de euro). Celelalte organizaţii înscrise în registru au declarat valori mai mici de 1 milion de euro şi, în majoritatea cazurilor, 0.

    ”Trebuie să fii pe piaţă, să monitorizezi, abia apoi să ai un rezultat – nu se prea întâmplă în cazul României, unde este nevoie de construirea unei culturi a comunicării. Ţara noastră este un stat membru nou – trebuie să ne batem pentru noi, cel mai puternic lobby din Bruxelles este cel din ţările membre, iar noi nu avem unul coagulat, aceasta e o problemă şi ar trebui să ne gândim să o rezolvăm  pentru a ne apăra interesele şi a fi luaţi în discuţie”, explică Dan Luca, directorul institutului EurActiv din Bruxelles necesitatea reprezentării României la Bruxelles prin structuri de comunicare.

     

  • Locul din România unde poţi lua o pâine gratis în fiecare zi

    Ca orice om care nu are conturile doldora de bani, avem momente în viaţă când probabil nu ne permitem o pâine. La acest lucru s-au gândit nişte oameni care fac un lucru măreţ pentru cei care dau peste o zi mai proastă în care banii lipsesc din buzunar.
     
    Astfel, în zona ICIL din Constanţa, mai exact pe strada 1 Decembrie 1918 numărul 2, a fost zărit în mai multe rânduri de trecători un coş aparent părăsit. În coş erau puse mai multe pâini, ia pe el era ataşat o foaie cu un mesaj pe cât se poate de sincer:
     
    „Dacă azi nu îţi poţi permite o pâine, poţi lua una de aici gratuity. Indiferent de situaţia material, oricui i se poate întâmpla să nu îşi permit măcar odată o pâine!”, este mesajul ataşat de coşul plin cu pâine.
     
    De exemplu, în această seară coşul a fost plin cu acest aliment, însă acum câteva minte în coş se mai aflau doar două pâini, lucru care demonstrează trei lucruri: în primul rând campania funcţionează, în al doilea rând că există oameni care astăzi nu şi-au permis o pâine, iar în al treilea rând că nimeni nu a fost atât de lacom încât să ia toate pâinile.
     
    O astfel de campanile a fost zărită şi în Năvodari şi alte zone ale Constanţei, lucru care denotă că aceste acte de nobleţe încep să prindă contur în rândul românilor.

  • Oraşul care are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni

    O localitate mică din Noua Zeelandă are o problemă mai puţin întâlnită….are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni, scrie The Guardian.

    Aşadar, mica localitate numită Kaitangata, din South Island, a lansat o campanie pentru a atrage noi rezidenţi. Cum încearcă să convingă ca oamenii să vină acolo? Simplu. Oamenii care se hotărăsc să se mute în Kaitangata vor primii o casă şi pământ la un preţ foarte atractiv, 122.000 de lire sterline, scrie The Guardian. Bryan Cadogan, primarul al districtului Clutha din care face parte şi Kaitangata, estimează că sunt cam 1000 de locuri de muncă vacante. Marele angajator din zonă este o fabrică de procesare a laptelului.

    Un fermier pe nume Evan Dick susţine iniţiativa autorităţilor şi le oferă ajutor oamenilor care vor să se relocheze în Kaitangata. “Sunt o comunitate de modă veche. Nu ne încuiem casele, ne lăsăm copii să se joace liberi. Avem slujbe, avem case, dar nu avem oameni. Vrem ca acest oraş să devină unul viu din nou, îşi aşteptăm pe oameni cu braţele deschise”, a spus el.

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“

  • “Fiul meu de cinci ani mi-a cerut să-l omor pentru că nu mai suporta înfometarea”: povestea cutremurătoare a unei refugiate din Irak

    Forţele irakiene au eliberat oraşul Fallujah din Irak de sub controlul ISIS, dar în ciuda acestui fapt, localnicii care au fugit se tem că întoarcerea acasă le-ar putea fi fatală. Mulţi oameni încă se află în taberele de refugiaţi, luptându-se zilnic pentru hrană şi apă.

    Zilele petrecute de aceşti oameni în taberele de refugiaţi sunt bătălii continue pentru supravieţuire. Aici, oamenii sunt conduşi de o singură idee: cel mai puternic supravieţuieşte.

    Una dintre cele mai tulburătoare poveşti este cea a unei refugiate pe nume Umm Issam. Când fiul ei în vârstă de cinci ani i-a cerut să-l omoare pentru că îi era prea foame, femeia a înţeles că nu se va mai întoarce niciodată acasă. ,E cald şi plin de praf aici, nu există suficientă apă sau mâncare, dar putem supravieţui”, a spus ea, referindu-se la taberele amenajate. “Nu vreau să merg înapoi. Am trecut prin atât de multe: americanii, Al-Qaeda, ISIS, foame. Nu ştiu ce urmează, dar Fallujah este blestemat, eu nu mă întorc”.

    Guvernul a declarat că distrugerile provocate de luptă au fost limitate şi a promis să facă tot posibilul pentru a permite zecilor de mii de civili strămutaţi să se întoarcă la casele lor. Oraşul Fallujah a fost timp de doi ani sub conducerea tiranică a Statului Islamic şi multe alte luni sub asediul, timp în care populaţia a fost înfometată. Umm Issam le-a spus celor de la Daily Mail că nu ar mai putea niciodată să fie fericită în oraşul din care vine.

    Sursă foto: Daily Mail

  • Şase creaţii umane impresionante, văzute din spaţiu – GALERIE FOTO

    Pământul este un loc imens, dar văzut din spaţiu, lucrurile se schimbă. Cu multe milenii în urmă oamenii au reuşit să construiască nişte lucruri incredibile cum ar fi piramidele, ziduri gigantice, oraşele uriaşe şi multe altele .
    Câteva dintre structurile impresionante create de om, cum ar fi piramidele se pot vedea chiar din spaţiu, de la Staţia Spaţială Internaţională, ce se află la aprox. 250 de mile deasupra Pământului

    Marea piramidă din Giza

    În fotografie se pot observa 3 umbre uriaşe, create chiar de piramidele egiptene. Cea mai mare dintre cele trei are peste 150 de metri înălţime, dar din spaţiu ea arată ca o pată mică în deşertul egiptean .

    Luminile oraşelor noaptea

    De jos vedem constenaţiile impresioanante de stele, dar de la Staţia Spaţială Internaţională se poate observa un altfel de constenşaţie, creată de luminile artificiale ale oraşelor.

    Mina de cupru Kennecott

    Această mină se găseşte în Utah şi este una dintre cele mai mari cariere deschise din lume . Acesta măsoară aproximativ 4 km şi este de aproximativ şi are o adâncime de peste 1200 de metri.

    Podurile

    Oamenii construiesc poduri de foarte mult timp şi le fac din ce în ce mai rezistente, capabile să susţină milioane de maşini pe an şi se întind pe zeci de kilometrii deasupra apei. În imagine se văd podurie din zona Bay Area (San Francisco).

    Insulele Palm “Palmierii” din Dubai

    Insulele Palm sunt o colecţie de insule artificiale, create de om de-a lungul coastei Dubai. 

    Serele din Almeria

    În provincia Almería din sud-estul Spaniei, există o zonă uriaşă cu sere care pot fi văzute din spaţiu. Serele se întind pe mai mult de 64.000 (2589 de hectare) de acrii de pământ. Milioane de tone de fructe şi legume sunt exportate în jurul lumii din serele din Almeria.
     

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Vrei să pleci in vacanţă şi nu şti unde ? Vezi aici 50 dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ unde ai putea să-ţi petreci un concendiu de vis

    Pământul este un loc frumos, plin cu peisaje uimitoare şi este de datoria noastră, a oamenilor, de-al străbate din loc în loc şi de a ne pierde puţin în această frumuseţe. În galeria foto veţi vedea locuri care mai de care mai impresionante, locuri de pe toate continentele.