BusinessMagazin

Tag: romani

  • Când ne lăudăm cu ce nu avem

    Ministrul pentru IMM Florin Jianu nu a ratat, nici el, momentul şi a început să transmită „mesaje extrem de puternice“ investitorilor români şi străini. Şi premierul Ponta, şi subordonatul său au ignorat, nu ştiu dacă voit sau nu, precizarea instituţiei financiare internaţionale, care anunţa că a schimbat metodologia şi că nu trebuie făcute corelări între raportul din acest an şi cel de anul trecut. Ministrul Jianu a fost întrebat de presă despre acest lucru, iar replica a fost că trebuie privit la „ansamblul măsurătorii“. O să o facem, îndată.

    Înainte însă, câteva precizări. Mediul de afaceri din România este mai puţin primitor decât cel din ţările baltice, din Macedonia, Polonia, Muntenegru, Bulgaria, Cehia şi chiar Rwanda, dar devansăm Slovenia, Ungaria, Turcia, Italia, Grecia şi Rusia. Ne situăm pe poziţia 171 din 189 de ţări în ceea ce priveşte conectarea la electricitate, pentru care sunt necesare 7 proceduri şi 223 de zile. Ocupăm penultimul loc din UE la costul importurilor – 1.495 dolari pe container, puţin peste Slovacia, cu 1.500 dolari pe container. Ocupăm una dintre ultimele poziţii la avizele necesare pentru construcţii: o companie trebuie să îndeplinească 14 proceduri şi are nevoie de 255 de zile. Punctăm bine la îmbunătăţirea sistemului de plată a taxelor, accesul la credite, înfiinţarea unei firme şi rezolvarea insolvenţelor.

    Să privim acum nu chiar tot „ansamblul măsurătorii“, pentru că nu avem nici viziunea, nici putinţele membrilor guvernului, ci doar câteva aspecte. Un aspect al atractivităţii mediului de afaceri este numărul de companii nou înfiinţate. În perioada ianuarie-septembrie 2014 totalul înmatriculărilor de noi companii a scăzut cu 21,5%, de la 100.685 la 79.000. Ilfovul este singurul judeţ în care înmatriculările au crescut, cu 1,56%, în rest scăderile sunt de doi digiţi sănătoşi. Pe domenii de activitate, numărul noilor companii a scăzut mai peste tot, cu excepţia a trei categorii. În agricultură şi în producţia de energie scăderile sunt de peste 80% (de la 20.000 de noi companii în nouă luni din 2013 la doar 3.000 în 2014 în cazul agriculturii). Dinamica noilor companii este mai scăzută chiar faţă de 2009 şi 2010, ani grei, de criză economică serioasă pe plan mondial. Investiţiile străine băltesc în zona de 2 miliarde pe an de ceva vreme, de ani buni, undeva la o cincime din nivelurile atrase înainte de declanşarea crizei.

    În 1989 PIB per capita era acelaşi şi în România, şi în Slovacia, de circa 1.400 euro. În 25 de ani respectivul indicator a ajuns în România la 7.400 de euro, dar la 13.000 de euro în Slovacia.

    La ora când scriu aceste rânduri mai suntem în campania electorală aferentă primului tur al alegerilor şi o să pun entuziasmul ministeriabililor români pe seama acesteia. Şi, sincer, dacă aş şti toate cele de mai sus, cu bune şi rele, cu creşteri de 25 sau doar de 2 locuri, dar cu multitudinea problemelor, de la încasări bugetare la infrastructură, mai că i-aş cere şi eu, asemenea premierului, de băut ministrului Jianu. Dar de necaz.

    Pe la 1500 un ins pe nume Hieronymus Bosch picta o alegorie, „Corabia nebunilor“ pe numele ei, cu care ilustrez.

  • Românii consumă analgezice şi inflamatoare în valoare de 170 de milioane de lei

    Segmentul de analgezice şi antiinflamatoare, forme solide se ridică la un nivel de peste 170 milioane de RON (conform IMS MAT Iulie 2014). Sanofi deţine poziţia de lider, cu o cotă de piaţă de 26% în valoare şi 23% în volum, rezultate obţinute în special prin performanţa brandurilor Antinevralgic şi Ibalgin.

    Antinevralgic deţine, în prezent, o cotă de piaţă în valoare de 20%, conform IMS MAT Iulie 2014, şi 16% cotă de piaţă în volume (cutii), fiind în trend crescător faţă de anii anteriori. Produsul Antinevralgic Forte lansat în 2013 a avut o evoluţie pozitivă, ajungând ca în farmaciii să se vândă circa 60.000 de cutii pe lună din acest produs, iar cererea să fie în continuă creştere, potrivit unui comunicat remis de companie. 

     

     

  • Românul de 35 de ani care a dezvoltat BMW Seria 1, maşina cu vânzări anuale de 5 miliarde de euro

    Thomas Ebner lucrează de aproape un deceniu pentru BMW şi are biroul la sediul central din München.  Vorbeşte limba română cursiv şi spune că revine în ţară de cel puţin trei-patru ori pe an. „Este vorba de familie, de prieteni, de legături care s-au păstrat. Contactul cu România nu s-a rupt.” Thomas Ebner s-a născut la Timişoara în 1978 şi a plecat din ţară împreună cu familia în 1994, cu puţin înainte de a termina liceul. A terminat şcoala în Germania, iar ulterior s-a angajat la unul dintre cei mai cunoscuţi constructori auto germani, BMW. Acum are dublă cetăţenie, română şi germană.

    „Am plecat cu un an şi jumătate înainte să termin liceul în România, iar studiile le-am terminat în Germania. După liceu am urmat Facultatea de Economie şi Tehnologie din Reutlingen, în apropiere de Stuttgart”, povesteşte Thomas Ebner. În cadrul BMW AG, la München, timi-şoreanul a început să lucreze permanent în 2003, la aproape zece ani de când a ajuns în Germania. De ce a ales BMW? „Am ales BMW dintre ceilalţi constructori auto deoarece este cu adevărat o companie care este fan al automobilelor, este mai multă pasiune aici decât la alţii şi asta m-a atras încă de la primul contact cu firma. Toţi colegii cu care am lucrat încă la început, chiar şi cei de la logistică, erau pasionaţi de produsul final şi de performanţele acestuia”, povesteşte Thomas Ebner. Ascensiunea sa în companie a venit pas cu pas, iar din 2008 a preluat o poziţie de management cu responsabilitate foarte mare – funcţia de product manager pentru Seria 1. Managerul de origine română este acum product manager pentru Seria 2 în cadrul BMW AG şi a preluat dezvoltarea noului model, Seria 2, de anul trecut. Constructorul german a decis lărgirea gamei de modele, iar trecerea de la Seria 1 Coupé la o nouă generaţie s-a realizat prin lansarea noii Serii 2.

    „Atunci când am început să lucrăm la o nouă generaţie a Seriei 1 Coupé nici nu ne-am gândit că se va schimba numele şi din Seria 1 Coupé va deveni Seria 2. Pe parcursul dezvoltării am observat (alături de o echipă bine motivată) şi am vrut să arătăm că putem construi o maşină sport compactă şi dinamică. Plecând de la această idee toată echipa a fost motivată nu doar să îndeplinească cererile, ci şi să le depăşească”, explică Ebner.

    Seria 1, proiect coordonat de Thomas Ebner, a înregistrat anul trecut vânzări de aproape 214.000 de maşini, fiind al treilea cel mai bine vândut model al gamei BMW după Seria 3 şi Seria 5, iar acum Seria 2 vine să completeze aceste vânzări. „La început ne-am propus să lansăm a doua generaţie şi să îmbunătăţim produsul din punct de vedere economic, pentru a reduce consumul de combustibil, să-l facem mai matur şi puţin mai mare. Plecând de aici, produsul a crescut şi din punct de vedere sportiv şi totul a fost îmbunătăţit, de la design la modul cum se conduce şi se simte maşina. Pe parcursul dezvoltării ne-am depăşit în tot ce ne-am propus. Faptul că se numeşte Seria 2 nu a fost o provocare mai mare în sine, deoarece noi am pornit de la aceeaşi idee. De la început s-a evidenţiat ca un model separat deoarece vine cu un design diferit”, a spus Thomas Ebner.

    Urmând cursurile unei facultăţi tehnice, aproape de sediile centrale ale Porsche şi Mercedes-Benz din Stuttgart, a avut încă din primii ani primele contacte cu industria auto. În timpul studiilor a lucrat inclusiv la câţiva furnizori, dar şi la Porsche. În 2001, a plecat în Statele Unite, unde a fost implicat într-un proiect logistic, tot în legătură cu BMW. A stat în Statele Unite aproape opt luni şi a lucrat pe partea de logistică de piese şi after-sales.

  • Românul care optimizează facebook pentru Android: Limbajele de programare vor deveni la fel de uzuale ca orele de matematică

    “No one checks-in and checks-out as a programmer. Meseria de programator îţi mănâncă tot timpul.” Vorbele spuse cu un accent american perfect din gura lui Alexandru Petrescu nu trădează un discurs motivaŢional dobândit la vreo Şcoală de leadership. În 1992, la vârsta de 8 ani, emigra alături de familia sa în SUA, iar în toamna anului 2014 se întorcea pentru prima dată la Bucureşti, în postura de Software Engineer Lead la Facebook.

    Într-o sală cu peste 200 de tineri programatori din mai multe ţări prezenţi în luna octombrie la Droidcon Bucureşti, unul dintre cele mai importante evenimente pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru platforma mobilă Android, Petrescu împărtăşeşte câteva dintre ideile care l-au ajutat să ajungă să lucreze la cea mai mare reţea socială din lume.

    „Lumea are nevoie acum de «problem-solveri». Şcoala e importantă, dar trebuie să faci mai mult de atât. Dacă ai învăţat la Stanford ai şanse mai mari să fii chemat la un interviu, dar nu ai garanţia că vei fi angajat“, spune românul într-un interviu acordat la finalul prezentării.

    Alexandru Petrescu a copilărit cu sora sa în apropierea Bucureştiului până la vârsta de 8 ani. Tatăl său, inginer agronom, a decis în 1990 să emigreze, sătul de „politica de rotire de cadre“ a vechiului regim. Ajuns în Arizona alături de soţia sa şi cei doi copii, tatăl lui Alexandru a încercat să se angajeze. „A intrat în primul restaurant mai dichisit şi a început să vorbească cu unul dintre bucătari în limba franceză. L-au angajat imediat“, povesteşte Alexandru.

    Trei ani şi câteva joburi mai târziu, tatăl lui Alexandru a cheltuit 300 de dolari pentru un calculator pe care i l-a făcut cadou fiului său. „A fost primul contact pe care l-am avut cu un calculator şi atunci am început să învăţ programare pe cont propriu. Mai târziu, tatăl meu a cumpărat pe credit un calculator de 2.000 de dolari. Era o sumă uriaşă chiar şi pentru Statele Unite. I-a luat ani să plătească ratele, dar a fost cel mai de preţ cadou pe care l-am primit în viaţa mea“, îşi aminteşte Alexandru.

    Ce a urmat pentru românul devenit adolescent între timp pare desprins din capitolul de poveşti clasice din Silicon Valley: a intrat la facultate, din care s-a retras înainte de a o termina (la fel ca şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook) şi a început să dezvolte proiecte proprii, înfiinţând diverse start-up-uri. Între timp a lucrat pe poziţia de consultant în publicitate pentru a se întreţine.

    Una dintre firmele pe care le-a înfiinţat a fost Urban Pixels, un start-up din New York care a realizat „Can i Stream It?“, o aplicaţie de căutare a filmelor şi clipurilor care sunt disponibile pentru vizualizarea online contra cost. Aplicaţia a fost folosită de peste 4 milioane de utilizatori de platforme mobile, atât pe Android, cât şi pe iOS, conform lui Alexandru Petrescu.Cel mai important pas din cariera lui Alexandru a venit în 2013, când s-a programat pentru un interviu la Facebook.

    „Oamenii de acolo pun foarte mare accent pe ceea ce ştii să faci. De aceea, faptul că nu am terminat facultatea nu a contat foarte mult. Oamenii obişnuiţi cu programarea încă de mici au un avantaj foarte mare, pentru că sunt obişnuiţi să găsească soluţii acolo unde alţii abandonează“, spune românul.

    La Facebook, Petrescu lucrează la îmbunătăţirea performanţelor şi eficienţei traficului de date ale aplicaţiei reţelei sociale pentru Android.Pe Zuckerberg, Alexandru l-a întâlnit la un hackathon, genul de evenimente pe care Facebook le organizează pe o perioadă de câteva zile, în cadrul cărora se încearcă dezvoltarea unor aplicaţii noi, indiferent de aria de utilizare. „L-am văzut o singură dată acolo, este în general o persoană foarte ocupată. El lucrează în Menlo Park, eu în birourile din Seattle“, spune Petrescu, fără să dea prea multe detalii despre şeful său.

    Partea care i-a plăcut cel mai mult lui Alexandru la noul loc de muncă a fost că nu există şefi. „Toată lumea lucrează după un proiect, există câţiva coordonatori pentru programe mai complexe, dar în principiu toată lumea ştie ce are de făcut. Nu există un şef care să te preseze să-ţi termini sarcinile de serviciu. Acesta este stilul pe care l-a impus Mark Zuckerberg“, spune Petrescu.

    Găsirea oamenilor potriviţi pentru jobul potrivit pare să fie marea problemă a dezvoltatorilor din IT în ultimii ani. La nivel european, spune Danny Gooris, senior regional manager la Oracle Academy în Bruxelles, există un deficit de 300.000 de joburi neacoperite, care ar putea urca la 500.000 până la finalul lui 2015, iar antreprenorii din SUA par să se confrunte cu aceeaşi problemă. „Există multe joburi neacoperite care au nevoie de specialişti“, susţine Petrescu. Cât despre colegii români de la Facebook, Alexandru estimează că sunt „câteva sute“, dar nu poate spune foarte precis pentru că sunt împrăştiaţi în toate birourile companiei. „Am întâlnit foarte mulţi colegi români în birourile din Seattle sau Londra“.

    Care este cea mai mare provocare când lucrezi la o companie cu aproape un miliard şi jumătate de utilizatori? Interconectarea, spune Petrescu. Dezvoltatorul român se alătură ideii conform căreia limbajele de programare vor deveni în viitorul apropiat la fel de uzuale ca orele de matematică, însă ceea ce vor fi nevoiţi să facă programatorii viitorului e să-i aducă şi mai aproape unii de alţii pe utilizatorii de aplicaţii.

    Ce sfaturi ar putea da studenţilor români? În primul rând oamenii care lucrează la Facebook fac lucruri în afara şcolii, iar programatorii cu adevărat pasionaţi încep să înveţe limbaje de codare cu mult timp înainte de a merge la facultate. „Dacă te concentrezi timp de patru ani doar pe programa şcolară o să pierzi foarte multe lucruri care se schimbă în jurul tău, mai ales în această industrie extrem de dinamică. Acum 5 ani făceam programe în Flash. După aceea, a apărut iPhone şi Flash-ul a dispărut. Este foarte important să ţii pasul cu schimbările din piaţă“, argumentează Petrescu.
    Cum sunt dezvoltatorii

    români şi ce le lipseşte să dezvolte o aplicaţie care să fie folosită cel puţin la nivel regional? „Acum zece ani nu ştiam că sunt programatori buni în România, dar acum a devenit un stereotip“, spune Petrescu, remarcând totdată că spiritul antreprenorial local nu se dovedeşte foarte pragmatic. „Probabil cea mai mare problemă este că există prea mulţi antreprenori de un dolar, fiecare încearcă să facă ceva de unul singur, în loc să se asocieze şi să-şi delimiteze fiecare sarcinile. Cred că există totuşi potenţial foarte mare pentru programatorii români, nu doar ca locuri de muncă  în marile companii, dar şi ca dezvoltare de firme proprii“.

  • Cincisprezece români acuzaţi de activităţi mafiote, condamnaţi la închisoare în Italia

    Potrivit site-ului de ştiri, este prima dată când membri ai unui clan mafiot român sunt condamnaţi în Italia.

    Judecătorul Luisa Ferracane, de la Tribunalul din Torino, a decis luni condamnarea la pedepse cuprinse între cinci şi 15 ani de închisoare a 15 români găsiţi vinovaţi de extorsiune.

    Alţi trei inculpaţi au ajuns la înţelegeri cu procurorii, iar doi sunt judecaţi într-un alt proces.

    Ancheta în cazul “Brigăzii Oarză” a fost coordonată de procurorii italieni Paolo Toso şi Monica Abbatecola.

    Cei 20 de români au fost arestaţi în iunie 2013, la Torino, fiind acuzaţi că fac parte din clanul condus de Costel Corduneanu. La Torino, liderul grupului mafiot era Viorel Oarză.

  • Istoria banilor: dezvoltarea sistemului financiar mondial

    Pe măsură ce timpul a trecut, sistemul financiar mondial, pentru că putem vorbi deja de aşa ceva, se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii se confruntă, în timpul celui de-al doilea război punic, dintre Roma şi Cartagina, cu inflaţia generată de enorma cerere de bani pentru plata trupelor iar insula greacă Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă şi el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.

    Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monedă, dar au adoptat, pe lângă aur şi argint, şi metalele mai puţin preţioase, cum ar fi arama. Împăratul Augustuts a reformat atât sistemul monetar cât şi pe cel al taxelor, impozitând tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile.

    În toată această perioadă, cele mai folosite unităţi monetare de către greci erau halcousul (din aramă, echivala cu o treime de obol), obolul (o şesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivala cu 4 drahme) şi talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra şi uncia, din aramă, denarii din argint şi aureusii din aur.

    Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Isus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemului monetar, cu bunele şi relele sale: în anul 250 conţinutul de argint al monedelor romane scade la 40% iar în 270 la numai 4%, consecinţe ale inflaţiei accelerate. Aurelian încearcă să combată acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le ridică valoarea de două ori şi jumătate. Fără prea mare succes, pentru că inflaţia rămâne o problemă şi pentru Diocleţian. Acesta este învins de forţele pieţei, chiar dacă a introdus controlul preţurilor şi al dobânzilor, şi abdică. Pe de altă parte, Diocleţian este cel ce a introdus primul sistem de buget anual, cu succes.

    Inflaţia nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creştinism a Imperiului Roman, chiar dacă, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare a confiscat enormele comori acumulate în templele “păgâne”.

    Mai trebuie remarcat şi faptul că împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, în anul 306, care a fost produsă, fără a i se schimba greutatea sau puritatea timp de 700 de ani. O măsură a inflaţiei acelori timpuri este evoluţia valorii aurului: în anul 307 preţul era dublu faţă de cel stabilit de Diocleţian cu şase ani mai devreme iar în 324 preţul era de şase ori mai mare. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari ajunge să coste 2.120.000.000 de denari.

    Invaziile barbare au frânat evoluţiile monetare, activităţile bancare sunt abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus în Londra sunt folosite mai mult drept bijuterii decât pentru scopuri comerciale.

  • Istoria banilor românilor

    În secolul II înainte de Hristos cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul XIV. După anul 1000 încep să apară şi monede locale – dinari, ducaţi şi taleri de argint şi şilingi de bronz în ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova şi ducaţi de aur, taleri şi dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania. În ţările române au circulat şi monede străine: dinar de argint, aspru de argint, gros de argint, ducat de aur, ducat-florin de aur, dinar unguresc de argint, altân-zlot turcesc de aur, taler leu olandez de argint, ducat olandez de aur, taleri olandezi de argint, teston de argint, piastru turcesc de argint, mahmudea de aur, icosar de aur, ducat unguresc de aur, ducat austriac de aur.

    Leul devine monedă naţională o dată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835 din 1.000 argint fin şi 165 din 1.000 aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani, fabricate din aramă, 50 de bani (argint), 1, 2 lei de argint, 20 de lei de aur. Între anii 1877 şi 1900, statul român a pus în circulaţie monede atât de aramă, argint şi aur, cât şi de nichel.

    La data de 27 februarie 1880, Guvernul IC Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naţionale a României, după modelul Băncii din Belgia – 1850. Prin legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur, de argint şi ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877 s-au introdus temporar în circulaţie banii de hârtie.

    La 27 octombrie 1890, sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia. Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei şi de 1000 de lei din 1881, bani de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnote de 20, 100 şi 1 000 de lei, între 1904-1906, 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910, 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917, bancnote de 1, 2 şi 5 lei (1917). După primul război mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare prin înlocuirea acestora cu leii emişi de BNR s-a decis retragerea din circulaţie a coroanelor şi a rublelor.

    În 1935 a fost emisă şi o monedă de 250 de lei de argint, de 50 de lei de nichel în 1937 şi 100 de lei de nichel în 1938. Între anii 1920-1931 au fost puse în circulaţie bancnote între 1 şi 5 000 de lei, iar în perioada 1939-1944, statul român a emis noi monede de argint, de zinc şi fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînfiinţarea Monetăriei Naţionale.

    În 1941 au apărut şi bancnotele de 500 şi 2000 de lei, iar între anii 1944-1948, monedele de 500 de lei de argint, 2000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani şi 1 leu de alamă, 2 lei tombac şi 5 lei de aluminiu. După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1948 procesul culminând cu dizolvarea şi trecerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945-1947 au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor în 1950.

    O altă bancnotă de 1.000 de lei este pusă în circulaţie în 1950 de Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar Ministerul Finanţelor va emite bancnotele de la unu până la 100 de lei (1952). În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România emitea bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.

  • Puncte de (dez)interes turistic în judeţul Constanţa

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro)

    Călătorul ce se abate de la ruta Seimeni-Vlad Ţepeş şi urmează drumul ondulat, ajunge la cetate pe neaşteptate, coborându-şi ochii spre zidurile ei uimit de coexistenţa bicicletelor sprijinite de gardul gospodăriilor de peste drum.

    Merită să tragi maşina undeva lângă un gard şi să te plimbi singur printre ziduri. Nu există ghid, doar o tablă tipărită la intrare. Miroase a fân şi iarbă coaptă de soare, fire scurte îţi gâdilă degetele printre sandale, şi paşii bâiguie tăcuţi prin ziduri. Dunărea îşi vede de treabă curgând obosită sub tăpşanul strategic pe care a fost cocoţat castrul. Prin 2011 o măicuţă blândă de la biserica din apropiere spunea că pe insula dintre ape mergeau studenţi în tabără. La sfârşitul acesta de vară peisajul era tăcut, moleşit de un soare ploios.

    Nu îţi dai seama de mare lucru şi nici imaginaţia nu te ajută. Spaţiile îngrădite de ziduri sunt destul de mari pentru a le putea identifica drept locuinţe, dar destul de mici pentru a te putea gândi la spaţii publice tipice castrelor romane menite să protejeze graniţa danubiană a imperiului.

    Înţelegi însă repede că stai în faţa unei victorii duble: romanii au reuşit să construiască ceva durabil, românii să ignore la fel de durabil. Între vizitele din 2011 şi 2014 nimic nu pare să se fi schimbat pe acolo în afară de anotimpuri.

    Dacă şerpuieşti pe drum înainte, printre sălcii pitice şi stupi de albine, lăsând pe stânga dava căzută şi dizgraţia ministerului de resort, la vreo şase kilometri înspre Hârşova te opreşti în comuna Topalu, poate cea mai bogată din România, căci acolo Dinu şi nevasta lui Sevasta, nişte învăţători inimoşi, au deschis prima şcoală din sat, fără să ştie unde va duce dragostea lor pentru educaţie şi cultură. În 1960, fiul lor Gheorghe, medic în Bucureşti, a ales să doneze statului român colecţia sa de artă, cu condiţia creării unui muzeu în Topalu, purtând numele părinţilor lui.

    Colecţia Dinu şi Sevastiţa Vintilă numără circa 228 de piese, în mare parte picturi, semnate de Grigorescu, Tonitza, Francisc Şirato, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Constatin Piliuţă şi alţii. Sculpturile sunt de mică dimensiune, ieşite din mângâierile unui Paciurea, Ion Jalea şi Oscar Han, cel care a realizat şi bustul ce străjuie mormântul donatorului, plasat în curtea casei părinteşti devenite şcoală şi apoi muzeu.

    Pentru vizitator colecţia poate fi copleşitoare. Carele cu boi ale lui Grigorescu, copiii lui Tonitza, peticarul şi evreul lui Băncilă, himera apelor lui Paciurea – toate acestea puse împreună, în săli ce aliniază sacadat nume grele ale artei româneşti, ar trebui să sufoce vizitatorul şi aşa nepregătit de intrarea modestă în muzeu; cumva însă peste operă se imprimă linişte şi doar ochii şi respiraţia trădează încărcătura din aer. Privirea e rapid marcată de pereţii unei săli de 8 x 2 metri pătraţi tapetate cu lucrările lui Grigorescu, nelăsată să îşi revină din surpriză, căci Tonitza priveşte cu ochi rotunzi în camera următoare. Mirarea se ţine lanţ şi deşi ar trebui să te fi obişnuit deja, te miri încontinuu cu fiecare nou perete, cu fiecare nou nume de artist român de calibru.

    Lucrările sunt atent alese şi devine rapid evident faptul că multe au în comun zona de sud a ţării, Dobrogea, aşa cum era timpul vieţii pictorilor ce au imortalizat-o: Mangalia, Balcicul şi portrete de turci şi tătăroaice, geamii şi copii cu bostani, sate dobrogene şi naturi moarte cu flori, peşti şi fructe solare, promontorii. E o sărbătorire a sufletului oriental de la malul mării, a exotismului caselor văruite în alb şi albăstriu, a liniei bine definite din sprânceana unei tinere tătăroaice, a luminii mai presus de toate, aşa cum se reflectă şi transcende prin arhitectura clădirilor şi a sufletelor.

    Observând perioada în care au trăit artiştii expuşi la Topalu te gândeşti că acela a fost fără doar şi poate timpul de aur al picturii româneşti, sfârşit de secol nouăsprezece până uşor după jumătatea secolului douăzeci. Gândul că acest medic plămădit de doi învăţători de ţară a putut pune laolaltă lucrări ale celor mai bine cotaţi pictori români apasă greu. Colecţionar şi prieten al acestora, medicul Gheorghe Vintilă a avut probabil o viaţă bogată în frumuseţe; istoria precizează doar că nu a fost căsătorit, iar doamna muzeograf (custode al muzeului încă din 1968) ne spune blând că medicul pensionat, devenit director al muzeului de artă din Constanţa, a murit singur şi sărac, nouăsprezece ani după donarea colecţiei, iar înmormântarea a fost suportată financiar de colectivul muzeului.

    Emoţia pe care reuşesc să o transmită unele lucrări este adusă cu picioarele pe pământ instant la un calcul sumar al valorii de piaţă a exponatelor. Un muzeu cât o şcoală sătească, o comoară artistică imposibil de evaluat, încasări de nici o sută de lei pe zi. O excursie de şase ore pentru zile mai întunecate sau turişti pentru care plaja nu e suficientă. Un obiectiv turistic absent din circuitele turistice şi ele inexistente pentru Dobrogea. La fel ca vechiul castru roman.

  • Jumătate dintre români plătesc în rate vacanţele de vară în străinătate

    “Peste 60% dintre turiştii care merg în vacanţe vara în străinătate cumpără pachete cu reducere, early booking. Unii dintre ei plătesc integral, atunci când rezervă, dar cei mai mulţi preferă să achite în rate. Cei care rezervă încă din octombrie vacanţa pentru vara anului viitor au reduceri de până la 50%, iar cei care achiziţionează în mai pentru vara acelui an beneficiază de un discount de 10%”, a declarat miercuri într-o conferinţă Marius Pandel, directorul general al agenţiei Christian Tour.

    El a adăugat că 20% dintre români cumpără pachete standard, iar restul de 20% aşteaptă ofertele last-minute.

    Agenţia a lansat deja, la 1 octombrie, ofertele pentru anul viitor, care pot fi rezervate cu un avans de 25 de euro, restul putând fi plătit în mai multe rate până în vară. Printre acestea se numără mai multe destinaţii din Grecia, Turcia şi Spania.

    În acest an, Christian Tour a operat 27 de zboruri charter pe săptămână din mai multe oraşe din ţară, iar în topul preferinţelor turiştilor s-a aflat insula Corfu, urmată de Zakynthos şi Creta. Au fost căutate şi staţiunile de pe litoralul turc.

    “Pentru perioada sărbătorilor de iarnă ne aşteptăm ca românii să aleagă circuite sau vacanţe în zonele montane, dar şi destinaţii exotice. Dubai şi Emiratele Arabe, Republica Dominicană, Mexic, Cuba, circuite în Europa şi programe de ski în România, Bulgaria şi Austria se află în topul preferinţelor turiştilor pentru acest sfârşit de an”, a mai spus Marius Pandel.

    În sezonul 2014, pe lângă sejururi, circuitele către destinaţii din Turcia, Cehia, Italia, Anglia, Elveţia, Israel, Croaţia, Spania, Franţa sau ţările nordice (Scandinavia) au fost căutate.

    Agenţia a relansat în această toamnă programul Senior Voyage, prin care estimează că peste 15.000 de persoane vor călători în intervalul septembrie 2014 – mai 2015 în Italia, Spania, Cipru, Grecia, Turcia, Franţa, Portugalia, dar şi în Israel sau Dubai. Lansat în 2010, Senior Voyage este conceptul prin care persoanele de peste 55 de ani pot beneficia de programe cu reduceri în mai multe destinaţii europene.

    “Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ne aşteptăm ca românii să aleagă programe pentru destinaţii exotice, circuite sau vacanţe în zonele montane. Dubai şi Emiratele Arabe Unite, Caraibe (Rep. Dominicană, Mexic, Cuba), circuite în Europa, circuite exotice, Pieţe de Crăciun şi programe la schi (în România, Bulgaria sau Austria), acestea sunt cele mai cerute programe pentru sfârşitul de an”, a mai spus Pandel.

    Christian Tour este a doua agenţie de turism din România după Perfect Tour, din punct de vedere al cifrei de afaceri, cu vânzări de 45 de milioane de euro anul trecut, şi concurează cu Paralela 45, Eximtur, Happy Tour şi Mareea.

    Agenţia este deţinută de Cristian Pandel (38 de ani), care controlează şi Europa Travel.

  • Gala Din Inimă pentru Viitor, evenimentul care le-ar putea da şansa la tratament românilor cu venituri mici

    Banii strânşi în cadrul Galei, care se desfăşoară pe 11 octombrie, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură, vor fi direcţionaţi către construirea în Bucureşti a unei noi policlinici sociale de care să beneficieze românii cu venituri mici, care nu au şansa de a fi asiguraţi medical şi care nu îşi permit să acceseze servicii medicale integrate.

    Va fi un proiect mult mai amplu, care să ofere servicii unui număr ridicat de beneficiari având în vedere experienţa primei policlinici sociale din Bucureşti, cea din zona Baba Novac, creată în 2011, spun organizatorii.

    De la deschiderea acesteia, peste 1500 de pacienţi au beneficiat de 15.000 de servicii medicale gratuite şi integrate, respectiv consultaţii, tratamente, medicamente, proteze dentare şi ochelari, oferite de 27 de cadre medicale voluntare şi de peste 100 de voluntari.

    A doua ediţie a Galei Fundaţiei Regina Maria aduce împreună, în premieră pentru susţinerea unei cauze sociale, Fundaţia Vodafone România şi Telekom România, “pentru a oferi prin Policlinicile Sociale servicii medicale cu suflet celor aflaţi în nevoie”.

    “Această deschidere de a fi împreună în sprijinul unei cauze sociale va contribui cu siguranţă la clădirea unei lumi mai bune. Suntem onoraţi să avem alături parteneri de încredere mici şi mari şi invităm pe oricine să ni se alăture pentru a dărui resurse şi timp. Astfel îi ajutăm pe cei aflaţi în mare nevoie, dintr-un motiv sau altul, independent sau dependent de voinţa lor, în afara sistemului public de asistenţă”, afirmă dr.Wargha Enayati, Preşedintele Fundaţiei Regina Maria.

    Gazdele evenimentului, ce va avea loc pe 11 octombrie, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură, sunt dr. Wargha Enayati şi Melania Medeleanu. Alături de aceştia se vor afla E.S. Adam Sambrook, Vice-ambasador Regatului Unit al Marii Britanii, E.S. Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Bucureşti, Prinţesa Marina Sturdza. Potrivit organizatorilor, Fundaţia Regina Maria, oricine poate fi parte a acestui proiect – policlinicile sociale, fie printr-o donaţie (http://united.fundatiareginamaria.ro/), fie prin implicarea în programele de voluntariat dezvoltate de fundaţie.

    Biletele la eveniment pot fi achiziţionate prin email la andreea.tudose@fundatiareginamaria.ro sau sorina.ciotirca@fundatiareginamaria.ro.