BusinessMagazin

Tag: miliarde

  • România a exportat anul trecut în Italia bunuri în valoare de peste 6 miliarde de euro, în creştere cu 9,29% faţă de anul anterior

    La 31.12.2014, Italia a ocupat locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, locul 6 în topul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi locul 1 în topul investitorilor străini, în funcţie de numărul de firme.

    Ponderea schimburilor comerciale româno-italiene este de 11,34% din totalul comerţului extern al României. Conform datelor Unioncamere Italia comunicate de reprezentanţii Ambasadei României în Italia, numarul societatilor cu capital romanesc active pe piata italiana este de 46.215, in crestere de la 44.817 existente la sfarsitul anului 2013.

    Numărul societăţilor comerciale cu capital italian înregistrate în România în perioada 1990–2014 de 39.556, reprezentând 20,32% din societăţile cu participare straina şi însumând o valoare totală a capitalului social în echivalent valută de 1,75 miliarde euro (4,65% din totalul capitalului strain subscris).

    Italia se afla pe locul şapte în clasamentul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi pe primul loc în functie de numărul de investitori. Întreprinzatorii italieni manifesta un interes in crestere fata de sectorul energetic, in special energia din surse regenerabile, al productiei industriale si agricole, servicii si sectorul bancar, potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Italia.

     

  • România a exportat anul trecut în Italia bunuri în valoare de peste 6 miliarde de euro, în creştere cu 9,29% faţă de anul anterior

    La 31.12.2014, Italia a ocupat locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, locul 6 în topul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi locul 1 în topul investitorilor străini, în funcţie de numărul de firme.

    Ponderea schimburilor comerciale româno-italiene este de 11,34% din totalul comerţului extern al României. Conform datelor Unioncamere Italia comunicate de reprezentanţii Ambasadei României în Italia, numarul societatilor cu capital romanesc active pe piata italiana este de 46.215, in crestere de la 44.817 existente la sfarsitul anului 2013.

    Numărul societăţilor comerciale cu capital italian înregistrate în România în perioada 1990–2014 de 39.556, reprezentând 20,32% din societăţile cu participare straina şi însumând o valoare totală a capitalului social în echivalent valută de 1,75 miliarde euro (4,65% din totalul capitalului strain subscris).

    Italia se afla pe locul şapte în clasamentul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi pe primul loc în functie de numărul de investitori. Întreprinzatorii italieni manifesta un interes in crestere fata de sectorul energetic, in special energia din surse regenerabile, al productiei industriale si agricole, servicii si sectorul bancar, potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Italia.

     

  • Grupul Hornbach a ajuns la afaceri de 3,57 miliarde euro

    Hornbach-Baumarkt-AG (segmentul de magazine de materiale de construcţii şi grădinărit) opera, la data de 28 februarie 2015, 146 magazine de bricolaj în nouă ţări.

    Cele mai puternice impulsuri pentru creşterea economică au venit, şi de această dată, din Germania. Astfel, cele 97 magazine de bricolaj din această ţară au raportat o creştere a cifrei de afaceri la nivel naţional a subconcernului Hornbach-Baumarkt-AG cu 7,6%, ajungând la 1,966 miliarde de euro. Aici sunt incluse şi cifrele de afaceri aferente celor şapte magazine nou inaugurate şi unei extinderi de locaţie. Raportat la suprafaţă, cifrele de afaceri au crescut în Germania cu 5,5%. În acelaşi timp, cota de piaţă a grupului Hornbach a crescut în Germania, în anul financiar încheiat, de la 10% la 11%, notează un comunicat al companiei.

    Şi în cele opt ţări din afara Germaniei magazinele Hornbach au avut o creştere îmbucurătoare în exerciţiul financiar 2014/2015. Astfel, cifra de afaceri a magazinelor DIY, incluzând un magazin nou inaugurat, a crescut în restul Europei cu 5% (faţă de 3,5% în anul anterior), ajungând la 1,390 miliarde de euro.

    Grupul Hornbach, fondat în 1877, este o afacere de familie şi se numără printre liderii de pe piaţa magazinelor de materiale de construcţii şi grădinărit din Europa.

    Cotată la Bursa din Frankfurt încă din 1987, compania activează în 9 ţări europene (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), operând 147 de magazine, notează aceeaşi sursă.

    În România, Hornbach a deschis primul magazin în 2007, iar în acest moment deţine trei magazine în Bucureşti (Berceni, Militari şi Baloteşti), unul în Braşov şi unul în Timişoara.

  • Cel mai puternic manager român din lume are pe mână 4 miliarde de euro

    Aflat la conducerea unei afaceri de 
4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi în ţara Soarelui-Răsare, Călin Drăgan este cel mai puternic executiv român din lume. În urmă cu zece ani era director general al Coca-Cola HBC România, fiind primul şi, până acum, singurul român care a deţinut funcţia de conducere a îmbuteliatorului pe piaţa românească. El este unul din pariurile câştigătoare ale Business Magazin din 2005, an în care apărea prima ediţie a catalogului „100 de manageri de top“.

    Călin Drăgan a fost numit în urmă cu aproape doi ani representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o compa-nie formată după unirea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei, Coca-Cola Central Japan, Mikuni Coca-Cola Bottling, Tokyo Coca-Cola Bottling şi Tone Coca-Cola Bottling. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul trecut se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume.

    În opinia lui, leadershipul, respectiv capacitatea de a conduce, este educabil, cu toate că literatura de specialitate abundă în teorii conform cărora leadershipul este o calitate înnăscută. Activitatea unui lider sau manager acoperă o largă arie de re-sponsabilităţi, însă în principal se ocupă de procese, tehnologie şi oameni. ”Cred că este relativ uşor să dobândim reale cali-tăţi în zona coordonării proceselor şi respectiv a tehnologiei. Din experienţa mea, capitolul la care foarte mulţi manageri eş-uează este coordonarea şi dezvoltarea resurselor umane„, spunea anterior Călin Drăgan pentru Business Magazin. Aşa-zisa ”inteligenţă emoţională„ este cea care ajută un lider să înţeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său, îi permite să se adapteze în diferite medii şi culturi şi implicit să livreze rezultate în afacere.

    Pe de altă parte, Călin Drăgan nu crede că mangerii români sunt foarte diferiţi de cei de alte naţionalităţi. ”Suntem tot atât de buni pe cât de mult decidem să investim în propria dezvoltare şi nu sunt puţini cei care fac asta.„ O dovadă, subliniază el, este faptul că există mulţi români în poziţii importante peste tot în lume. ”Am observat însă că persoanele care provin din ţări în curs de dezvoltare (de exemplu Europa Centrală şi de Est, sud-estul Asiei) sunt mult mai determinate în orice întreprind. Probabil din cauza faptului că oportunităţile de creştere sunt mult mai mari comparativ cu cele din ţările dezvoltate şi implicit disponibilitatea pentru efort este semnificativ crescută.„ Or, piaţa forţei de muncă a sesizat această tendinţă şi ”cu siguranţă, dacă veţi călători în marile centre financiare şi de afaceri din lume (New York, Londra, Hong Kong, Singapore sau Tokio), veţi fi impresionaţi de numărul relativ mare de manageri provenind din aceste zone„.

    În experienţa sa din Ţara Soarelui-Răsare, a fost foarte plăcut surprins să constate, încă de la sosire, că marea majoritate a japonezilor ştiu cu precizie unde se află România pe hartă ”şi de asemenea câteva lucruri despre noi, majoritatea neutre„. Şi-a dat seama ulterior că acest lucru se datorează sistemului de educaţie intens, dar excepţional din Japonia: ”Toată lumea ştie aici cine este Nadia Comăneci şi cine este Dracula. Imaginea despre România şi naţie este probabil puternic influenţată de comportamentul nostru„.

    De fapt, Călin Drăgan s-a considerat întotdeauna ”ambasador„ sau ”reprezentant„ al ţării oriunde a muncit sau călătorit. ”Însă vreau să fiu foarte explicit şi să spun că nu am făcut şi nu o să fac asta prin prisma poziţiei în ierarhia de business, ci pur şi simplu prin comportament. Cred cu fermitate că «cei şapte ani de acasă» aplicaţi de fiecare dintre noi atunci când călătorim în străinătate sunt cea mai bună dovadă de patriotism şi cel mai elegant lobby pe care îl putem face pentru ţara noastră.„

    Au trecut peste 20 de ani de când mangerul a început să lucreze în sistemul Coca-Cola. Proaspăt ieşit de pe băncile facul-tăţii, îşi aminteşte Călin Drăgan, ţara abia intrase în era postcomunistă, ”nici nu visam pe-atunci pe unde mă va duce viaţa„. Nu trecuse mult timp de când preluase conducerea depozitului Coca-Cola din Timişoara şi brusc şi-a dat seama că trebuie să vorbească limba engleză, pe care, la acea vreme, nu o ştia – ”de vorbit aş fi vorbit eu, dar problema era că nu ştiam o boabă din limba lui Shakespeare„, spune Drăgan, care are acum îşi începe ziua de lucru cu un meditator de japoneză.

    Primul său job, pe lângă faptul că era diferit de ceea ce ”mă pregătisem eu să fiu când o să cresc mare„ (absolvise cur-surile Universităţii Politehnica din Timişoara, 1992), i-a cerut şi să înveţe o limbă străină, faţă de româna de toate zilele. Aşa a început, povesteşte managerul, epopeea sa multiculturală.

    Primii străini cu care a colaborat au fost irlandezi şi americani. În vremurile de pionierat ale capitalismului în România, ”ei au fost primii care au venit să ne înveţe cum să ne mişcăm în lumea de business„, îşi aminteşte Drăgan. Tot el completează că au urmat apoi greci, francezi, nemţi, elveţieni, spanioli sau italieni. Altfel spus, cei mai mulţi erau din Europa sau măcar cunoşteau deja cultura europeană.

    Astfel, Japonia a fost pentru el, după propriile spuse, o provocare nu doar din punctul de vedere al businessului, ci şi al re-sursei umane. Dacă până la momentul ajungerii sale în Japonia a reuşit să se bazeze ”cu succes pe intuiţie şi puncte comune evidente„, nefiind foarte greu de găsit un numitor comun între italieni, spanioli, greci şi români, ”cu japonezii a fost complet diferit„. Mai ales că tot ce ştia despre ei era doar din auzite, iar până în 2012 nu a avut niciun contact direct cu Ţara Soarelui-Răsare.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Realitatea virtuală şi dispozitivele sale promit să schimbe modul în care oamenii socializează

    Nu aţi fi citit acest articol dacă în lumea realităţii virtuale nu ar fi apărut numele lui John Carmack, un ins care nu este chiar Dumnezeul gamerilor, dar unul din cei patru apostoli sigur este, pentru că a fost principalul programator pentru Wolfenstein, Doom sau Quake, unele dintre cele mai importante jocuri ever. În august 2013 Carmack, un tip serios care nu se joacă cu proiectele şi care este cumva departe de presiunile la care sunt supuşi corporatiştii, a devenit CTO la proiectul Oculus, compania de realitate virtuală fondată de Palmer Luckey şi Brandan Iribe, preluată de Facebook în urmă cu un an pentru 2 miliarde de dolari cash.

    Prezent, cu câteva zile în urmă, la Game Developers Conference, Carmack a vorbit, spune lumea, nu cu determinarea unui specialist în marketing care încearcă să îţi vândă ceva, ci cu entuziasmul unui programator, despre viitorul dispozitivelor de realitate virtuală; concret, Oculus va intra pe piaţă cu un produs comercial undeva la sfârşitul acestui an, împreună cu următoarea generaţie de produse mobile de la Samsung. Carmack spune că pentru a merge în realitatea virtuală oamenii trebuie să înveţe să păşească, asemeni unui copil. Iar echipamentele Oculus şi mobilele Samsung vor permite oamenilor să înveţe să meargă în VR, şi crede că acţiunea va avea succes. „Este un clişeu să spui că produsul tău se adresează miliardelor de oameni. Dar eu chiar cred într-o lume în care miliarde de oameni folosesc ochelari VR”, a spus el.

    Aceeaşi viziune pare să o aibă un alt arhanghel al jocurilor, Gabe Newell, şeful Valve Corporation, răspunzător pentru seria Half-Life şi pentru platforma de distribuţie Steam şi care s-a îngrijorat pentru disconfortul utilizării ochelarilor VR, pe care îi numeşte „cei mai buni generatori de greaţă”. Drept urmare Valve lucrează la propriul proiect de ochelari, care îşi propune să reducă la zero procentul celor care suferă din cauza VR; o componentă a soluţiei este un sistem de control al mişcării care utilizează lasere pentru a reproduce într-un mod cât mai realist mişcările reale ale unei persoane. Newell a precizat că sistemul, numit Lighthouse, va fi oferit gratuit producătorilor de hardware.  Pe lângă aceasta Valve colaborează cu HTC la un proiect de ochelari numit Vive care ar putea apărea pe piaţă înainte de finele anului.

    Şi cei de la Sony par determinaţi să intre în plutonul fruntaş al tehnologiilor VR, deoarece că au anunţat că vor lansa în a doua jumătate a anului propriul sistem de ochelari, Project Morpheus, pentru consola PlayStation 4.

    Cea mai de impact integrare a realităţii virtuale cu actuala tehnologie o face Facebook, care plănuieşte introducerea acesteia în newsfeed. Chris Cox, chief product officer, a prezentat luna trecută versiuni demo ale respectivei integrări: într-una userul zbura cu echipa Blue Angels într-un F-18 Hornet peste ţinuturile din Colorado, iar în alta erai invitat într-o iurtă din Mongolia, alături de o femeie care pregătea mâncarea la foc. „Nu am fost niciodată în Mongolia şi nu sunt prea mulţi cei ce au fost”, a spus Cox. „Dar aşa poţi privi în jur. Este frumos. Şi imediat înţelegi că este ceva magic, că priveşti spre viitor.“ Oamenii vor putea împărtăşi astfel de experienţe pe Facebook, adăugând o altă dimensiune fotografiilor, filmelor, textelor şi ideilor de acum. Şi este o concretizare a ideilor lui Mark Zuckerberg făcute publice la preluarea Oculus – jocuri, un mediu realist, săli de clasă sau cabinete medicale virtuale. 

    Până acum implicarea Google în lumea realităţii virtuale însemna un dispozitiv rudimentar, numit Cardboard, realizat în principal din carton, care poate îngloba un telefon mobil şi permite vizualizarea de imagini în relief. Dar relatări din presă vorbesc de un proiect major, secret, de realitate virtuală, la care lucrează un număr de ingineri ce se concentrează pe dezvoltarea unei soluţii pentru ca Android să ruleze aplicaţii VR. Trecerea de la dispozitive din carton, pe care le poţi construi singur, la realitate virtuală integrată în Android înseamnă o presiune pentru industrie în ansamblu, ştiută fiind dedicaţia şi rapiditatea şi inteligenţa cu care Google se implică în astfel de proiecte.

    Aşadar, avem pe piaţă o efervescenţă asemănătoare celei de după lansarea iPhone, când cineva a trasat o direcţie şi toată lumea s-a lansat în cursă. Dar, dincolo de jocuri, de demo-uri, de dispozitive mobile, de integrări sau de aplicaţii, rămân întrebările: „va fi realitatea virtuală un hit? La ce sunt buni, până la urmă, ochelarii VR?”. „Este o întrebare de un milion de dolari”, a răspuns Levi Miller, inginer la Valve, atunci când a fost chestionat asupra celei mai bune, plăcute şi folositoare experienţe din realitatea virtuală. Iar un jurnalist de la New York Times a adăugat că pentru Mark Zuckerberg este o întrebare nu de un milion, ci de 2 miliarde de dolari.

  • Peste două treimi dintre americani nu sunt interesaţi să cumpere Apple Watch. Proiectul pare a fi un eşec răsunător

    69% dintre americani nu sunt interesaţi să cumpere primul dispozitiv nou lansat de Apple în ultimii cinci ani, respectiv ceasul inteligent Apple Watch.
     
    Potrivit unei cercetări de piaţă realizate de Reuters şi firma Ipsos la scurt timp dupa conferinţa de presă organizată pe 1 martie, unde s-au dat mai multe detalii legate de ceasul inteligent, marea majoritate a celor intervievaţi au spus că nu au intenţia de a cumpăra produsul lansat de companie.
     
    Doar 13% dintre cei care nu au iPhone s-au arătat interesaţi să cumpere atât smartphone-ul, cât şi ceasul inteligent, iar jumătate dintre participanţi au precizat că nici măcar nu au auzit de Apple Watch.

    Preţurile pentru acest dispozitiv pornesc de la 349 de dolari pentru varianta de bază (Sport Edition) şi ajung până la 17.000 de dolari pentru modelele Apple Watch Edition, realizate din aur. Ceasul are o faţă care poate fi personalizată şi o baterie cu o durată de functionare de 18 ore, în condiţii normale de utilizare, a declarat directorul general al Apple, Tim Cook, la evenimentul de prezentare organizat la San Francisco.

    Pentru a putea functiona pe deplin, Apple Watch, care este prev-zut cu un ecran tactil color, trebuie sa fie conectat cu un iPhone. Ceasul afişează mesaje text si e-mailuri şi oferă functii numite “digital touch”, care permit comunicarea intre ceasuri de acest fel. De asemenea, Apple Watch poate monitoriza informatii legate de sanatate s fitness si sa trimita mesaje de reamintire.

  • Povestea fondatorului Sony. A lăsat afacerea familiei cu sake şi sos de soia pentru electronice

    A urmat cursurile Universităţii Imperiale din Osaka, pe care a absolvit-o cu o diplomă în fizică. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost locotenent în marina japoneză şi l-a cunoscut astfel pe inginerul electrician pe nume Masaru Ibuka, care urma să aibă un rol important în viaţa sa. După război, i s-a oferit un post de profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo, dar, după ce a citit un articol despre Ibuka, care încerca să deschidă un laborator de cercetare, a hotărât să îl viziteze.

    Vizita s-a încheiat cu un parteneriat, iar în 1946 cei doi au pus bazele afacerii Tokyo Telecommunications Engineering în ruinele postbelice ale unui magazin din Tokyo. Ibuka s-a concentrat pe inginerie şi pe designul produselor, în timp ce Morita s-a ocupat de marketing, angajaţi şi finanţare. Primul lor produs a fost un aparat automatic de gătit orez, dar acesta nu a avut foarte mult succes, cei doi reuşind să vândă doar 100 de astfel de aparate. Ulterior, şi-au propus să lanseze un casetofon, iar ideea lor s-a concretizat în 1950. Au avut parte de un succes modest, datorat marketingului agresiv al lui Morita. Până în 1955, Morita a încercat să conceapă designul pentru un radio portabil destinat pieţei americane, dar cel mai mic radio pe care au reuşit să îl facă era în continuare prea mare. Antreprenorul japonez a rezolvat această problemă îmbrăcându-şi oamenii de vânzări în haine cu buzunare foarte mari, astfel încât să strecoare radioul cu uşurinţă în acestea în timpul demonstraţiilor.

    Morita a început să conştientizeze faptul că numele brandului este la fel de important precum produsele realizate pentru succesul companiei. Tokyo Telecommunications Engineering era destul de greu de pronunţat, iar Morita voia un nume uşor de pronunţat şi memorabil. Toată lumea a crezut că este nebun că voia să schimbe numele unei companii care avea deja un oarecare succes, dar în 1958 şi-a atins obiectivul şi a schimbat numele companiei. Era inspirat atât de cuvântul latin ”sonus„, care însemna ”sunet„, cât şi de optimismul dat de asemănarea cu ”sunny„ (însorit). 

    În 1963, Morita a pus bazele subsidiarei americane Sony Corporation of America, iar în 1961 compania sa a devenit prima companie japoneză listată la Bursa din New York. Morita s-a mutat împreună cu familia în New York City în 1963. Voia să înveţe tot ce putea despre americani şi despre cultura lor, astfel încât Sony să creeze produsele ideale pentru piaţa americană. Petrecea totodată foarte mult timp în compania elitelor sociale americane, formate din oameni puternici şi bogaţi, atât politicieni, cât şi oameni de afaceri. În anii ’70, casetofoanele portabile au devenit populare în America, dar erau totuşi mari şi grele. Morita a avut ideea unui mic casetofon alimentat cu baterii şi dotat cu căşti care să permită o libertate mare de mişcare. A creat astfel walkmanul, unul dintre cele mai de succes produse electronice lansate vreodată, cu 250 de milioane de unităţi vândute de la debutul său din 1979.

    Sony a devenit şi prima companie japoneză care şi-a creat o unitate de producţie în Statele Unite ale Americii, iar de-a lungul timpului Morita a creat mai multe facilităţi de producţie, cercetare şi dezvoltare şi centre de design în America de Nord, Europa şi Asia.

    Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Morita au spus despre el că era foarte carismatic şi atrăgea atenţia tuturor celor cu care interacţiona. Abilităţile lui excelente de comunicare şi farmecul său i-au permis să treacă peste diferenţele culturale dintre Japonia şi Statele Unite ale Americii. Era un workaholic, dar practica şi sporturi precum schi, scuba diving şi wind surfing, chiar şi după ce a împlinit 60 de ani. Pasiunea lui Morita era însă inovaţia. Sony a dezvoltat primul televizor portabil cu baterie, tubul de imagine Trinitron, care a stabilit un nou standard pentru televizoarele color, cât şi VCR-ul.

    Morita era interesat şi de diversificarea portofoliului companiei, astfel că a creat CBS/Sony Group, axată pe producţia de muzică, iar în 1979 a intrat şi în zona serviciilor financiare prin compania Sony Prudential Life Insurance. A cumpărat şi companiile CBS Records şi Columbia Pictures Entertainment. A renunţat la fotoliul de preşedinte al companiei în 1994 şi a murit cinci ani mai târziu.

  • Un videoclip a reuşit să dea peste cap platforma Youtube

    Nu pare un lucru ieşit din comun, însă acesta este numărul maxim ce poate fi afişat pe o pagină de Youtube, aceasta fiind codată pe un sistem de 32 de biţi. Psy, autorul videoclipului, a reuşit astfel să dea peste cap platforma de rulare a conţinutului media, obligându-i pe cei de la Google să reprogrameze sistemul de afişare pe un sistem de 64 de biţi, scriu cei de la Business Insider.

    Cei de la Google nu au bănuit că un videoclip ar putea ajunge la peste 2 miliarde de afişări, acest lucru fiind justificat şi de numărul de afişări atins de celelalte filme ce se regăsesc în topul celor mai populare.

    Estimările arată că la sfârşitul anului trecut 3 miliarde de oameni, sau 40% din populaţia lumii, erau conectaţi la internet. Gangnam Style a adunat aproape acelaşi număr de vizualizări, făcându-l cel mai popular videoclip din istorie.

    Luând în calcul succesul platformei Youtube, este de aşteptat ca tot mai multe materiale video să depăşească un miliard de afişări. Clipul lui Psy va rămâne însă primul care a reuşit să “doboare” site-ul celor de la Google.

  • Deficitul de cont curent ajunge la un minim record al 
ultimilor 25 de ani

    Deficitul de cont curent a coborât anul trecut sub 1% din PIB, nivel minim istoric pentru perioada post-decembristă. Pentru 2015 unii analişti anticipează revenirea deficitului extern peste 1% din PIB, odată cu ascensiunea cererii interne şi creşterea investiţiilor productive.

    Tendinţa în ultimii ani a fost de corecţie puternică a deficitului de cont curent. Nivelul redus al deficitului extern reflectă îmbunătăţirea exporturilor de bunuri şi servicii, dar şi declinul consumului şi nivelul redus al investiţiilor.
    Înainte de criză România înregistra deficite de cont curent record de peste 10% din PIB. Până în 2008 deficitul de cont curent mare a fost una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale României – penalizată de pieţele externe şi de agenţiile de rating. Dacă în 2008 – anul cu cea mai mare creştere economică, de 8,5% – România avea un deficit de cont curent de aproape 12% din PIB, în 2012 deficitul de cont curent a scăzut sub 4% din PIB, pentru prima oară în ultimii 10 ani.

    În perioada 2009-2012 România a înregistrat, în medie, un deficit de cont curent de 4,3% din PIB, pentru ca anul trecut să coboare sub 1% din PIB. Contul curent evidenţiază relaţia economiei României cu exteriorul, incluzând intrările şi ieşirile de bunuri şi servicii, de venituri şi transferurile curente (banii trimişi de românii care lucrează în străinătate şi fondurile euro-pene).

    Deficitul de 696 de milioane de euro din 2014 a fost în scădere cu 40,5% comparativ cu nivelul de 1,17 miliarde de euro înregistrat în 2013. Evoluţia a fost influenţată în principal de majorarea excedentului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1,17 miliarde de euro) şi reducerea deficitului balanţei veniturilor primare (cu 242 milioane de euro). Componenta bunuri şi servicii a trecut de la un deficit de 743 milioane de euro în 2013 la un excedent de 352 milioane de euro în 2014. Deficitul compo-nentei venituri primare s-a diminuat cu 7,8% an/an, la 2,9 miliarde de euro.

    Unii analişti au spus că ajustarea deficitului de cont curent a fost determinată în ultimii ani mai degrabă de factori conjunc-turali decât de o reechilibrare fundamentală a economiei.

    Înainte de criză, consumul a crescut accelerat, cu impact asupra importurilor şi, implicit, asupra deficitului de cont curent. Iar finanţarea dezechilibrelor externe a fost asigurată până în 2008 în principal de investiţiile străine directe şi liniile de credit din sistemul bancar. Însă în anii de criză au scăzut puternic aceste surse de finanţare. Redresarea economiei a fost susţinută în ultimii ani de accelerarea exporturilor, în timp ce importurile au rămas constrânse de dinamica salariilor şi cere-rea internă redusă.

    Aspectul pozitiv legat de ajustarea deficitului extern este dat de finanţarea mai uşoară, reflectând diminuarea dependenţei de fluxurile externe de capital. Contul curent a fost pe deficit în ultimii 15 ani, iar investiţiile străine directe au reuşit să finanţeze integral acest deficit doar în trei ani, respectiv în 2004, 2013 şi 2014. După ce în 2010-2012 investiţiile străine directe au reuşit să acopere mai puţin de jumătate din deficitul de cont curent, în 2013 şi 2014 nivelul ISD a fost dublu, respectiv triplu faţă de soldul contului curent.

    Anul trecut România nu a fost foarte atractivă pentru nerezidenţi, investiţiile străine directe (ISD) înregistrând un declin de aproape 11% la 2,4 miliarde de euro. Cele mai multe investiţii străine, de 531 milioane de euro, au fost atrase în noiembrie, iar în decembrie au intrat doar 304 milioane de euro. La polul opus, cele mai reduse niveluri ale investiţiilor au fost în lunile februarie – 36 milioane de euro – şi octombrie – 80 milioane de euro. Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât şi percepţia investitorilor străini, evoluţia economiei fiind unul dintre indicatorii analizaţi. Participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au fost anul trecut de aproape 2,6 miliarde de euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 milioane de euro (net), potrivit datelor BNR. În 2013, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,7 miliarde de euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a înregistrat prima creştere de la începutul crizei.

    Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de ve-dere al orientării pe ramuri economice. Dacă ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în anii de criză în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR.