Tag: victorie

  • „Vor trece zeci de ani până când un computer va învinge omul la acest joc”. Cât este scorul în meciul dintre un program creat de Google şi campionul mondial la Go

    Este AlphaGo de neoprit? Cu siguranţă aşa pare, după ce inteligenţa artificială creată de Google l-a ”zdrobit” pe cel mai bun jucător pe care îl poate oferi omenirea la cel mai complex board game creat vreodată de om: Go. Omul nu a fost nici măcar aproape de a învinge calculatorul, scrie revista de ştiinţă New Scientist.

    După înfrângerea istorică de ieri, când campionul mondial la Go a fost învins de un program de calculator creat de Google, în meciul doi lucrurile păreau să meargă în favoarea jucătorului Lee Sedol. În scurt timp însă, totul s-a întors împotriva sa. AlphaGo a preluat cu o ”mână de fier” controlul asupra jocului printr-o serie de mutări incisive şi total neortodoxe, pe care Lee nici nu a putut să le anticipeze.

    Spre finalul jocului doi, software-ul a părut că şi-a abandonat pentru o secundă natura rece şi calculată şi că ar fi comis o greşeală, care i-a permis lui Lee să cucerească câteva puncte. Totuşi, speranţa era falsă: AlphaGo nu era interesat de pierderile suferite, ci mai degrabă de mutările care îi maximizau şansele de câştig, indiferent cât de scump l-ar fi costat. Scorul a ajuns la 2-0 pentru inteligenţa artificială, într-un joc ce va avea cinci runde.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Reparaţii târzii

    Un cuplu umilit în epoca victoriană primeşte respectul meritat printr-o expoziţie organizată în casa în care ar fi trebuit să locuiască, scrie The Guardian.

    Atunci când George Harry Grey, al şaptelea conte de Stamford şi Warrington, s-a căsătorit cu o acrobată de circ, Catherine Cox,  nimeni din înalta societate nu l-a privit cu ochi buni, cei doi fiind umiliţi în public până şi de regina Victoria, care a refuzat să stea la operă în loja de lângă cea în care se aflau aceştia şi nefiind bine primiţi nici de vecinii lor din Dunham Massey unde ar fi trebuit să locuiască, fapt care i-a făcut să plece luând cu sine aproape toate obiectele şi mobila din impozanta reşedinţă.

    Astăzi însă, în casa în care cei doi nu au mai apucat să stea se organizează o expoziţie în cinstea lor, pentru care s-a reuşit recuperarea unor tablouri şi obiecte care le-au aparţinut şi în care vizitatorii pot afla povestea neobişnuitului cuplu.

  • Soluţia australienilor pentru a scăpa oraşul invadat de buruieni: aspiratoare uriaşe – FOTO, VIDEO

    Locuinţele oamenilor din oraşul Wangaratta din statul australian Victoria au fost invadate de buruieni uriaşe. Plantele, care arată nişte căpiţe de fân, cresc cu repeziciune, iar dacă oamenii reuşesc să le înlăture, a doua zi ele sunt din nou la fel de mari. Locuitorii oraşului sunt frustraţi că petrec ore în şir pentru a face curăţenie, iar a doua zi apar din nou.

    Fenomenul este explicat prin condiţiile extreme secetoase din această regiune a Australiei.

    Soluţia propusă de consiliul oraşului este echiparea oamenilor care curăţă străzile cu asipiratoare uriaşe

    Foto, Video: BBC

  • Ţiriac pune pe „hold” clădirea de birouri din Piaţa Victoriei. “Dorim să optimizăm proiectul”

    Ion Ţiriac amână lansarea proiectului de birouri pe care avea în plan să-l ridice pe strada Buzeşti, aproape de Piaţa Victoriei, proiectul fiind în curs de „optimizare”.

    „Ţiriac Imobiliare se află înr-un proces de optimizare a proiectului clădirii de birouri de pe bulevardul Buzeşti, din apropierea Pieţei Victoriei. Obiectivul pe care ni l-am propus este să dezvoltăm o clădire de clasă A modernă şi sigură, cu o suprafaţă construită de aproximativ 30.000 mp şi care să reprezintă o referinţă în peisajul urbanistic al oraşului”, a spus Dragoş Dinu, CEO Ţiriac Holdings.

    Ţiriac Imobiliare, divizia de real estate a omului de afaceri Ion ţiriac, avea în plan o investiţie de circa 30 de milioane de euro într-o clădire de birouri de pe strada Buzeşti, lângă Piaţa Victoriei din Capitală. Surse din piaţă spun că momentan proiectul este în aşteptare.

    Ţiriac a obţinut în 2014 auto­rizaţia de construire pentru o clădire de 11 etaje şi o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 18.000 de metri pătraţi ce va fi situată la intrarea pe strada Buzeşti dinspre Piaţa Victoriei.

    Tomas Manjon, directorul operaţional al Ţiriac Imo­biliare, declara pentru ZF la finalul anului 2014 că proiectul va fi livrat în 2016 sau cel târziu la începutul anului 2017.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Scandal fără precedent între ANPC şi Metrorex! Staţia de metrou Piaţa Victoriei s-ar putea închide

    Inspectorii au decis să interzică Metrorex să folosească staţia Piaţa Victoriei, după ce o femeie s-a plâns că şi-a prins piciorul între peron şi garnitura de tren, informează Antena 3.

    Potrivit sursei citate, inspectorii s-au deplasat la faţa locului şi au aplicat o amendă contravenţională de 20.000 lei pentru prestarea de servicii care puteau pune în pericol siguranţa consumatorilor. În plus, s-a dispus măsura de oprire temporară a prestarii serviciului până la remedierea deficienţelor. 

    ANPC susţine că este obligatoriu să nu se mai folosească staţia de metrou Victoriei până când nu se rezolvă problema.

     

     

     

  • Cum să îţi transformi pasiunea într-o afacere profitabilă

    Londonezul Michael Zee, 30 de ani, obişnuia să prepare micul dejun în fiecare dimineaţă pentru iubitul său. Mândru de preparatele sale, Zee a început să fotografieze mâncarea preparată şi să împărtăşească fotografiile pe Instagram. Trei ani mai târziu, această activitate s-a transformat într-o carieră. Contul de Instagram al acestuia, Symmetry Breakfast, are în prezent peste 500.000 de fani, informează Daily Mail.

    “Obişnuiesc să mă trezesc devreme şi pregătesc micul dejun pentru amândoi”, spune el. Prima fotografie publicată de aceasta a fost bine primită de prietenii acestuia, iar Zee, încurajat, a început să posteze fotografii în fiecare dimineaţă. Odată cu creşterea numărului de fani a început să crească şi presiunea de a crea ceva nou în fiecare dimineaţă. “La început cheltuiam undeva între 70 şi 100 de lire în fiecare săptămână pe ingrediente. Mă trezeam la 4 dimineaţa în unele zile pentru a pregăti ceva elaborat, să nu-mi dezamăgesc fanii”, a spus el.

    În primi doi ani, Michael nu a câştigat niciun ban din asta şi lucra în continuare la muzeul Victoria&Albert. Însă în octombrie anul trecut a semnat un contract de editare cu editura Transworld, în urma căruia a primit mai mulţi bani decât făcea într-un an la slujba de la muzeu.

    Cartea sa “SymmetryBreakfast: Cook-Love-Share” este programată să fie lansată în august 2016 şi va conţine 80 de reţete pentru micul dejun.

    “Cartea ar putea fi un bestseller sau s-ar putea să fie un eşec. Îmi pun sufletul în această carte şi sper că oamenii să aprecieze asta”, a mai spus el. 

  • Şansă uriaşă pentru Halep: Williams, Şarapova, Kvitova şi Radwanska se află toate pe cealaltă jumătate a tabloului de simplu de la Australian Open

    Favoritele de pe partea Simonei Halep sunt Ana Ivanovici (Serbia), locul 22 WTA, Victoria Azarenka (Belarus), locul 16 WTA, Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 13 WTA, Karolina Pliskova (Cehia), locul 11 WTA, Venus Williams (SUA), locul 10 WTA, Angelique Kerber (Germania), locul 7 WTA.

    Pe partea superioară a tabloului vor evolua, printre altele, Serena Williams (SUA), locul 1 WTA, Agnieszka Radwanska (Polonia), locul 4 WTA, Maria Şarapova (Rusia), locul 5 WTA, şi Petra Kvitova (Cehia), locul 6 WTA. Cu aceastea, Halep se poate întâlni doar în finală.

    Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe sportiva chineză Shuai Zhang, locul 132 mondial, venită din calificări, în runda inaugurală la Australian Open, primul Grand Slam al anului.

    Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2012, la Indian Wells, în primul tur, când românca s-a impus, scor 6-1, 6-1.

    Daca va trece din turul I, Halep o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre franţuzoiaca Alize Cornet, locul 42 WTA şi Bojana Jovanovski din Serbia, locul 82 WTA.

     

  • A câştigat X Factor la 17 ani, devenind cel mai tânăr câştigător din istoria concursului – VIDEO

    Louisa Johnson a devenit cea mai tânără câstigatoare a concursului X Factor din Marea Britanie, informează Daily Mail. Tânăra de 17 ani a învins duetul Reggie N Bollie în finala live difuzată ieri seară.

    Louisa era favorită la câştigarea concursului încă de la început, conform caselor de pariuri. Melodia lui Bob Dylan, Forever Young, cântată de Louisa Johnson este pregătită de lansare şi se pregonizează ca Johnson să câştige 6 milioane de lire numai în 2016.

    “Louisa este pachetul complet, are o voce bună, este frumoasă, tânără şi va avea o carieră de succes”, a spus o sursă apropiată show-ului.

     

     

  • Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heide Klumm sau Jennifer Lopez şi despre ce sume fabuloase este vorba

    Vedete sunt, de obicei, capricioase şi excentrice şi sunt apreciate fie pentru un talent anume, fie pentru frumuseţea lor. Aşa că nu este ieşit din comun ca aceştia să-şi asigure obiectul pentru care au devenit faimoşi.

    Gene Simmons, solistul formaţiei rock Kiss, a devenit faimos datorită cântecelor rock, dar şi pentru limba sa uriaşă. Aşa că el şi-a asigurat limba pentru 1 milion de dolari.

    Keith Richards, alt rocker, chitaristul Rolling Stones, şi-a asigurat degetul mijlociu. Iar asta nu pentru i-ar fi frică că şi-ar rupe degetul în timp ce l-ar flutura prin aer, ci datorită faptului că Richards are un still diferit de cântat şi-şi foloseşte degetul mijlociu pentru a scoate acele sunete delicioase din melodiiile Rolling Stones

    Madonna, regina pop, a ales să-şi asigure sânii pentru nu mai puţin de 2 milioane de dolari.

    Heide Klumm, fostul model Victoria Secret, are picioare foarte valoroase. Unul mai valoros decât celalalt, se pare. Aceasta şi-a asigurat picioarele pentru suma de 2.2 milioane de dolari. Dreptul valorează 1.2 milioane, iar stângul 1 milion deoarece fostul model are o cicatrice.

    Deşi are 75 de ani, Tina Turner are picioare foarte valoroase, cântăreaţa şi le-a asigurat pentru suma de 3.2 milioane de dolari.

    The Boss, legendarul cântăreţ, Bruce Springsteen cântă de zeci de ani şi-şi câştigă existenţa datorită corzilor vocale. Astfel era normal ca Springsteen să-şi asigure corzile vocale pentru suma de 6 milioane de dolari.

    James Bond este un bărbat foarte special, dar Daniel Craig, actorul care interpretează rolul agentului 007, s-ar putea să fie şi mai preţios. Craig şi-a asigurat întregul corp pentru 9.5 milioane de dolari. Astfel e asigurat dacă se răneşte la filmări.

    America Ferrera, cunoscută pentru rolul din serialul „Ugly Betty”, are un zâmbet atât de strălucitor, încât trebuia asigurat. Suma? 10 milioane de dolari. Chiar şi Aqua Fresh a fost impresionat de zâmbetul actriţei şi au investit în asigurare.

    Jennifer Lopez cunoscută în întreaga lume, cântăreaţă, actriţă şi dansatoare. J.Lo a simţit nevoia să-şi asigure posteriorul faimos pentru suma incredibilă de 27 de milioane de dolari.

    Pretty Woman sau Mona Lisa Smile nu ar fi la fel fără zâmbetul uriaş al Juliei Roberts. Dacă ceva necurat se întâmplă cu zâmbetul actriţei, Roberts primeşte 30 de milioane de dolari.

    Nu poţi să loveşti mingea ca Beckham şi să nu-ţi asiguri piciorul. Celebrul picior stâng, care a lovit de zeci de mii de ori mingea peste zid, a fost asigurat pentru suma de 70 de milioane de dolari.

    Rămânem în zona picioarelui pentru cea mai mare asigurare. Una în valoare de 1 miliard de dolari! Cântâreaţa Mariah Carey primeşte această sumă fabuloasă dacă are cumva un accident pe scenă.

  • Outletul Fashion House a a atras anul acesta zece noi chiriaşi

    Fashion House Outlet Centre Bucureşti se apropie de gradul de ocupare de 90% a primei faze din proiect, după ce zece noi chiriaşi au decis să deschidă magazine în primele zece luni ale anului 2015, potrivit unui comunicat trimis de reprezentanţii companiei. Printre acestea se numără branduri precum Guess, Mustang Jeans, Spanish Kids, Kiddie Rides, Format Lady, Faith by MD, Nissa, Napoleoni, TED’s, Lacoste & Gant. Trei noi chiriaşi au decis recent să închirieze un spaţiu în outlet şi urmează să fie anunţaţi în curând, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Fashion House Outlet Centre face parte din Fashion House Group, parte a parcului de retail West Park Retail, cel mai mare dezvoltator şi operator de outlet-uri din Europa Centrală şi de Est, precum şi Rusia, parte a grupului Liebrecht & wood, din care face parte şi parcul de retail West Park Retail din zona Militari din Capitală. Valoarea medie a cumpărăturilor efectuate de un client s-a majorat cu 22,4%, în timp ce rata de conversie, în creştere cu 24% comparativ cu anul trecut, rămâne cea mai ridicată din piaţă, potrivit informaţiilor transmise de companie.

    La rândul său, West Park Retail, având o suprafaţă închiriabilă totală de 74.500 m.p cuprinsă în trei unităţi de tip big-box şi proiectul Fashion House Outlet Centre, a atras noi chiriaşi şi în acest an, printre care se numără primul magazin sub brandul Casa Convenienza din România (1,050 m.p. GLA), inaugurat în luna mai – una dintre cele mai mari tranzacţii de închiriere din piaţa locală de retail.

    Inaugurat în 2008, Fashion House Outlet Centre Bucureşti este primul centru de tip outlet din România. Fiind situat strategic în apropiere de centura Bucureştiului şi cu acces direct din autostrada A1, proiectul deserveşte o populaţie de 2,77 milioane de locuitori pe o distanţă de 90 minute de mers cu maşina. Cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 20.000 m2 dispuşi în trei faze, Fashion House Outlet Centre Bucureşti găzduieşte în prezent peste 60 magazine, un food court şi o parcare generoasă cu 2.150 locuri.

    De peste 20 de ani, Grupul Liebrecht & wooD operează pe pieţele comerciale imobiliare din Polonia, România şi Rusia unde a dezvoltat proiecte de birouri, retail şi industriale cu o suprafaţă totală de aproape jumătate de milion de metri pătraţi. Grupul cuprinde mai multe entităţi, incluzând dezvoltatorul Liebrecht & wooD, Grupul Fashion House responsabil de implementarea şi gestionarea conceptului de outlet center pe pieţele emergente, precum şi compania de property management  WeCARE ce operează în Polonia. Toate procesele de investiţii din cadrul grupului Liebrecht & wooD sunt supervizate de Liebrecht & wooD Development Company.

    Portofoliul de proiecte al Grupului include clădiri de birouri, parcuri de birouri şi ansambluri mixte în Varşovia (Kopernik Office Buildings, Jerozolimskie Business Park, Flanders Business Park, Batory Office Buildings, Plac Unii) şi Bucureşti (Victoria Park), depozite în Varşovia şi Poznań (Manhattan Business & Distribution Center, Poznań Distribution Centre), precum şi unele dintre primele centre de tip outlet din Polonia, România şi Rusia, sub marca FASHION HOUSE Outlet Centre.

    Liebrecht & wooD a intrat pe piaţa românească în anul 2001, începând cu dezvoltarea centrului comercial Militari din Bucureşti. În 2007, compania a inaugurat un complex de birouri modern intitulat Victoria Park din Bucureşti, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 20.500 m.p. Până în prezent, compania a investit circa 200 de milioane de euro în România.