Tag: Traian Basescu

  • Zgonea: Băsescu dezinformează cu privire la Codul Penal pentru a distrage atenţia de la Comisia Călăraşi

     “Traian Băsescu este furios că Parlamentul a votat înfiinţarea Comisiei de anchetă privind achiziţia terenului de către fata preşedintelui. Şi atunci minte şi dezinformează cu privire la consecinţele modificărilor aduse Codului Penal. Preşedintele coordonează o adevărată campanie de dezinformare, o campanie care face rău României, la fel cum a făcut şi în vara anului trecut”, susţine Valeriu Zgonea, într-o declaraţie remisă joi agenţiei MEDIAFAX.

    Zgonea declară că şeful statului are mijloace instituţionale pentru a-şi exprima poziţia cu privire la modificările aduse Codului Penal, dar a ales în schimb să lanseze o “campanie cu minciuni şi dezinformări şi să inventeze lovituri de stat”.

    “Lucrările Parlamentului s-au desfăşurat în confomitate cu normele şi reglementările legale. Ordinea de zi a fost hotărâtă de către Biroul Permanent la propunerea liderilor tuturor grupurilor parlamentare. Toate partidele au fost de acord cu rapoartele acestor propuneri legislative. Iar acolo unde rapoartele aveau vicii de procedură, eu am fost acela care a refuzat introducerea lor pe ordinea de zi, cum s-a întâmplat la legea parteneriatului public-privat, legea aministierii sau legea lobby-ului”, susţine Valeriu Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Ar trebui un al doilea Mandela pentru concilierea între religii, riscul e să fie irepetabil

     “Mandela este un simbol, despre el nu putem spune «a fost un simbol». A avut capacitatea ca după 27 de ani de puşcărie să fie bun, să concilieze albii cu negrii în Africa de Sud şi să dea ţării o perspectivă democratică. Cred că ceea ce Mandela a făcut în Africa de Sud este irepetabil. Aşa ceva nu s-a întâmplat în istoria lumii, ca un om hăituit să poată să aducă pacea fără violenţă şi într-un sistem democratic”, a spus şeful statului după semnarea în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Africii de Sud, în memoria lui Nelson Mandela.

    Preşedintele a arătat că ar trebui să existe un al doilea Mandela, pentru concilierea între religii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spun analiştii despre consecinţele amânării semnării memorandului cu FMI

    Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit ieri cu premierul Victor Ponta pentru a  discuta despre memorandumul cu FMI şi despre buget, dar discuţia a fost fără rezultat. Premierul ţine în continuare cu dinţii de suprataxarea benzinei şi nu vrea să taie cheltuielile, iar preşedintele va respinge bugetul.

    Preşedintele Traian Băsescu nu va semna memorandumul cu FMI şi va respinge Legea bugetului, urmând să sesizeze Curtea Constitu­ţională, procedu­ră care nu a mai fost folosită niciodată de un preşe­dinte în ultimii 23 de ani, a declarat premierul Victor Ponta după întâlnir

    Analiştii apre­ciază că amâ­narea apro­bării primei evaluări a acordului cu FMI va avea consecinţe limitate pe termen scurt, dar percepţia investitorilor, precum şi efectele asupra cursului de schimb şi a costurilor de finanţare depind de cât de mult va dura această situaţie de incertitudine.

     

    Ce spun analiştii despre consecinţele amânării semnării memorandului cu FMI

     

    Ionuţ Dumitru, Raiffeisen:

     

    Investitorii nu se sperie atât de uşor. În general lucrurile sunt incerte în România. Investitorii străini sunt interesaţi mai degrabă de continuarea reformelor structurale din România, iar neaprobarea memorandumului cu FMI nu îi va influenţa semnificativ, consideră Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen. „În mod firesc percepţia investitorilor este influenţată în mod negativ, însă nu trebuie să exagerăm. Impactul este limitat, nesemnificativ aş spune. În general lucrurile sunt incerte în România, iar investitorii nu se sperie atât de uşor. Ei urmăresc mai degrabă ca reformele structurale să continue. Este o situaţie dificilă, însă poate fi depăşită.“ În ceea ce priveşte creşterea dobânzilor la care România ar putea să se împrumute, Dumitru spune că este prematur pentru a se pronunţa.

     

    Vlad Muscalu, ING:

    Memorandumul cu FMI este doar un strat al încrederii investitorilor străini. Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank, spune că nesemnarea memorandumului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu are o influenţă negativă asupra încrederii investitorilor pe termen lung şi chiar dacă s-ar îndepărta acest strat care alcătuieşte încrederea investitorilor, mai sunt şi altele, precum agenţiile de rating. „Sunt destule mecanisme prin care să îndrepţi politica fiscală pe o traiectorie pozitivă. Nu se poate spune că aşteptările privind politica fiscală se pot deteriora“, a declarat Muscalu. El spune însă că în această dimineaţă s-a văzut o influenţă a anunţului preşedintelui Traian Băsescu că nu va aproba memorandumul cu FMI. Cursul a urcat astăzi la peste 4,46 lei/euro pentru prima dată în ultimele două luni.

     

    Dragoş Cabat, analist:

    Respingerea memorandumului cu FMI nu influenţează percepţia investitorilor. Ei ştiu că este luptă internă. Refuzul preşedintelui de a semna memorandumul cu FMI nu va avea niciun impact asupra percepţiei investitorilor străini, pentru că aceştia ştiu că este vorba de o bătălie politică internă. „O influenţă negativă ar putea exista numai în cazul în care acordul nu se mai semnează. Ceea ce se întâmplă acum este o presiune din partea preşedintelui care încearcă să obţină ceva pe care îl consideră necesar (eliminarea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi- n.red.). Este clar că niciuna din părţi nu vrea să cedeze“, comentează analistul financiar Dragoş Cabat.

     

    Dan Bucşa, economist UniCredit Research la Londra

    Există două opţiuni. O variantă ar fi ca Guvernul să decidă să transmită scrisoarea de intenţie semnată de guvernatorul BNR, ministrul finanţelor şi ministrul bugetului, fără avizul preşedintelui. A doua variantă ar fi renegocierea în luna ianuarie a accizei disputate, situaţie în care boardul FMI va vota asupra scrisorii de intenţie trimisă de România în ianuarie, şi nu în decembrie. Această întârziere nu este importantă, având în vedere că începând din ianuarie 2011 România nu a accesat nicio tranşă pusă la dispoziţie de FMI după ce boardul a aprobat scrisorile de intenţie.

    Totodată, ruperea celui de-al treilea acord stand-by are o probabilitate scăzută. Pe de o parte, politicienii români apreciază ancora de credibilitate oferită de FMI, iar pe de altă parte Fondul ar prefera să continue colaborarea cu singurul stat din Europa Centrală şi de Est care a finalizat două acorduri stand-by de când a început criza financiară mondială.

    Pe termen scurt, consecinţa negativă a deciziei preşedintelui ar putea fi ca România să intre în anul 2014 fără un buget aprobat, încălcând astfel una dintre prevederile acordului cu FMI. Pe termen lung, există riscul unei devieri de la disciplina fiscală, însă probabilitatea este mică în prezent. Dacă România nu va reuşi să se pună de acord cu FMI în ceea ce priveşte problemele de natură fiscală, statul ar putea pierde sprijinul Fondului la începutul unui an foarte delicat din perspectiva finanţelor publice.

     

    Florentina Cozmâncă, senior economist RBS Bank:

    Important este faptul că acordul rămâne învigoare. Percepţia investitorilor, precum şi efectele asupra cursului de schimb şi a costurilor de finanţare depind de cât de mult va dura această situaţie de incertitudine. Cu cât amânăm mai mult luarea unei decizii, cu atât mai mult impactul va fi mai negativ. Deja s-au făcut resimţite efectele asupra pieţelor financiare: pe piaţa valutară cursul leu/euro a crescut de la nivelul de 4,4310 şi a atins un vârf de 4,4780, randamentele la titlurile de stat tranzacţionate pe piaţa secundară au crescut cu aproximativ 10-15 puncte de bază, iar dobânzile pe termen scurt de pe piaţa monetară au crescut uşor, în jur de 10 puncte de bază. Actualul acord cu instituţiile financiare internaţionale are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte percepţia investitorilor faţă de România, oferind o anumită asigurare investitorilor că România va menţine stabilitatea macroeconomică.

     

  • Băsescu respinge Memorandumul cu FMI, din cauza accizei la carburanţi

     Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

    “Este doar o declaraţie de presă. Subiectul, legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare, de către Guvern, care abordează două teme: aprobarea discuţiilor cu FMI, CE şi BM, şi, cea de-a doua, aprobarea semnării memorandumului de către miniştrii Chiţoiu şi Voinea, pentru aprobarea negocierilor purtate de Guvern cu Fondul şi Banca Mondială şi semnarea scrisorii Guvernului către FMI, care ar trebui să intre în board-ul FMI în decembrie”, a anunţat, preşedintele Băsescu, în debutul declaraţiei de presă de la Cotroceni.

    El a anunţat că a decis să nu aprobe acest memorandum.

    “Am decis să nu aprob acest memorandum, pentru că pe pagina a treia este făcută menţiunea, la obligaţiile pe care le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanţi”, a afirmat Traian Băsescu.

    Preşedintele a precizat că nu îşi va asuma această măsură pe care o consideră “antieconomică, împotriva intereselor României şi a şanselor de relansare economică”.

    “Nu voi semna memorandumul şi vreau să avertize şi Guvernul şi parlamentul să renunţe la minciună, pentru că neaplicarea acestei taxe se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde de lei la Ministerul lui Dragnea şi am mai văzut eu un excendent de resursă pus la plata excedentului datoriei. Ar însemna 2,1 miliarde dintr-o singură privire”, a susţinut Băsescu.

    El a menţionat că, legal, documentul nu poate fi înaintat, pentru că este un acord internaţional şi este obligatorie aprobarea de către preşedinte.

    În memorandumul convenit cu FMI şi prezentat de MEDIAFAX ka jumătatea lunii noiembrie, se afirmă : “Pentru a atinge ţinta de deficit, vom implementa măsuri adiţionale. Începând din 2014, inflaţia va fi adăugată ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanţi vor fi de asemenea majorate cu 7 euro cenţi pe litru”.

    În luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma că Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenţi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI şi CE, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat “acordul” cu aceste instituţii deşi putea să nu semneze.

    Premierul se referea însă atunci la noul acord cu FMI, nu la memorandumul care survine primei misiuni de evaluare din noul acord.

     

    DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI:

    – Voi vorbi despre memorandumul trimis de Guvern, care are două subiecte: aprobarea rezultatele discuţiilor cu FMI şi Banca Mondială şi aprobarea semnării memorandumului de către Chiţoiu şi Voinea, potrivit Mediafax.ro

    – Nu voi semna acest memorandum pentru că una dintre condiţiile asumate de Guvern este majorarea accizei la carburanţi.

    – Nu doresc măsuri care să frâneze lansarea economică. Guvernul nu are nevoie de această măsură. Această măsură va afecta pensiile mai mult decât creşterea de 3 la sută.

    – Consider că Guvernul trebuie să renunţe la creşterea accizei. Preţul combustibului nu este afectat doar de această acciză, ci şi de creşterea taxei pe construcţii speciale.

    – Vreau să avertizez şi Guvernul şi Parlamentul: să renunţe la minciuni. Bugetul mai cuprinde o minciună. Taxa pe construcţii este evaluată ca venit, la 480 de milioane. Aşa cum este introdusă ordonanţă poate produce orice sumă între 500 de milioane şi 15 miliarde, dar eu cred că o aplicare rezonabilă a acestei taxe aduce circa 2 miliarde de RON la buget. Deci, aici este o altă rezervă pe care Ponta o ascunde.

    – Legal, nu poate fi înaintat pentru că este un acord internaţional şi este obligatoriu semnarea de către preşedinte. Ei pot modifica şi legea, dar nu cred că pot da OUG pentru constituţie. I-am avertiat de mutl să reia negocierile cu Guvernul. Nu semnez acest memorandum. Pentru că, de fapt, este fără precedent.

    – Au fost guverne în dificultate şi au trebuit să mărească fiscalitatea, dar acest guvern nu este în dificultate. Ei vor doar să-şi creeze resurse pentru alegerile din 2014 şi nu este corect să facă asta pe spatele celor săraci.

  • Ponta: Demersul AMR de a-l da în judecată pe Băsescu pentru numirea lui Morar la CC este lăudabil

     “În anii în care a fost la DNA a fost în mod sigur, din punctul meu de vedere, şi îmi asum acest lucru, un executant al ordinelor politice ale preşedintelui Băsescu. În special în 2012 mi s-a părut cel mai grav lucru, cel mai clar dosar politic instrumentat în România după anii ’50, împotriva oamenilor care au votat la referendum, şi, da, din aceste motive, domnia sa nu îndeplinea criteriul prevăzut de Constituţie privind calfiicarea profesională pentru a fi judecător la Curtea Constituţională”, a spus Ponta la Antena 3.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Chirtoacă merge împreună cu Băsescu la Vilnius: Aşa a potrivit lucrurile Sofia, nepoata preşedintelui

     Chirtoacă a declarat că Summit-ul de la Vilnius reprezintă intrarea pe sens unic pentru Republica Moldova, spre Bruxelles, ducând spre o viaţă mai bună şi standarde europene, aşa cum a făcut şi România în ultimii 15 ani.

    Întrebat de ce merge la Bruxelles cu Traian Băsescu, el a arătat că “aşa s-au potrivit lucrurile” şi că “aşa le-a potrivit Sofia, nepoata preşedintelui”.

    “Deja la două luni face lucruri frumoase”, a mai spus Chirtoacă şi a explicat că îi era mai greu să meargă de la Chişinău la Vilnius şi apoi înapoi la Chişinău, în condiţiile în care va participa la ceremoniile de la Alba Iulia de Ziua Naţională a României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Din cauza accizei, preţul combustibilului creşte cu 8%. Îl vom găsi şi în laptele copiilor

     “Îmi dau seama cât rău face această creştere a accizei la combustibil. Gândiţi-vă, preţul combustibilului creşte cu opt la sută. Îl vom găsi şi în laptele pe care îl beau copiii dimineaţa sau în mâncare, în transport, în preţul la legume şi fruncte, la orice, în preţurile din agricultură, în general”, a spus Băsescu, la RRA.

    Întrebat de moderator de ce, atunci când a vorbit despre produse şi creşterea accizei, s-a gândit imediat la laptele pe care îl beau copiii, Traian Băsescu a răspuns râzând: “Pentru că am un copil foarte mic în familie”.

    “Dar care cred că nu cumpără…”, a spus moderatorul.

    “Nu. Deocamdată se alimentează direct de la mamă….”, a replicat Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Să fie armonie, să se înţeleagă Băsescu cu Antonescu, iar Antonescu cu Ponta şi Constantin

     Solicitat să comenteze amânarea unei decizii în ceea ce priveşte înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă referitoare la “cazul Călăraşi”, precum şi declaraţiile tensionate pe această temă dintre co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, Dragnea a precizat că nu mai vrea să mai comenteze nimic.

    “Nu mai vreau să mai comentez nimic. Important e să fie armonie, se înţeleagă Băsescu cu Antonescu, Antonescu cu Ponta, Antonescu – Constantin. Nu mai vreau să comentez nimic”, a spus Dargnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Menţinem acciza de 7 cenţi la carburant. Băsescu putea să nu semneze acordul FMI, dar a semnat

     “Este negociat cu partenerii noştri internaţionali tot ceea ce este prevăzut în buget şi, da, tot ceea ce am negociat cu partenerii noştri internaţionali ţinem. Dacă preşedintele Băsescu este împotriva acordurilor noastre cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, avrea dreptul să nu semneze acordul. A semnat. Acum, dacă din motive strict populiste se opune…dar, sincer, eu nu cred că se va opune, că nu l-am văzut să mai spună lucruri serioase în ultimul timp”, a spus Ponta.

    Premierul a arătat că preşedintele nu are dreptul de a lucra la proiectul de buget pe anul viitor, domeniu în care propunerea aparţine Guvernului, iar decizia finală revine Parlamentului, şi a explicat că în buget sunt asigurate sumele aferente cofinanţării proiectelor cu finanţare comunitară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, despre datoria Rompetrol: Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane dolari

     “Domnul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane de dolari. Datoria era de 580 de milioane de dolari, iar domnul Ponta, ca să fie primit de preşedintele Kazahstanului, s-a grăbit să facă un memorandum, prin care este de acord ca partea kazahă să plătească doar 200 milioane de dolari în contul datoriei istorice a Rompetrolului, iar 380 de milioane de dolari îi anulează”, a comentat Traian Băsescu, la B1TV.

    El a menţionat că aceştia sunt bani publici care ar fi trebuit să intre în bugetul statului, şi a criticat faptul că nu era prevăzută nicio sancţiune în acel memorandum, de partea Rompetrol, dacă nu se respectau obligaţiile.

    Preşedintele a spus că a trimis la CC această lege, dar nu punând în evidenţă neapărat diferenţa datorată statului român, ci punând în faţa Curţii acţiunea Guvernului care vrea să adopte prin lege o măsură care ţine strict de Extecutiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro