BusinessMagazin

Tag: taxa

  • Mutare surpriză la Wizz Air: Călătorii scapă de una dintre cele mai ‘urâte’ taxe

     Pasagerii vor putea transporta din octombrie, fără să fie taxaţi, un bagaj mare de mână cu dimensiunile 55x40x23cm (maximum 10 kilograme). În prezent, pasagerii pot transporta gratuit la bordul avionului doar un bagaj mic de mână de dimensiunile 42 x 32 x 25 de cm, în timp ce fiecare bagaj cu dimensiune mai mare  (56 x 45 x 25) este taxat cu 84 de lei pe cursă. Pentru bagajul de cală de 23 de kilograme pasagerii plătesc 145 de lei iar pentru cel de  32 de kilograme pasagerii scot din buzunare 173 de lei, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Taxele din bagaje cresc considerabil preţul biletului de avion şi reprezintă o sursă importantă de venituri pentru companie.
     
     „ (…) Depunem eforturi pentru a ne asigura că experienţa Wizz de călătorie este cât mai uşoară şi lipsită de griji posibil, aşadar faptul că nu vor mai exista taxe pentru bagajul mare de mână pe toate zborurile companiei din 29 octombrie nu face decât să întărească angajamentul nostru faţă de această misiune”, a spus József Váradi, Wizz Air Chief Executive Officer.
     

  • NOUA TAXĂ pe care Guvernul vrea să o introducă de luna viitoare. 1,2 milioane de angajaţi, vizaţi de măsură

    Potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul de Finanţe, din analiza evoluţiei numărului contractelor de muncă cu timp parţial, s-a constatat faptul că, în perioada 2012-2016, numărul contractelor de muncă cu timp parţial înregistrate la Inspecţia muncii a avut o evoluţie ascendentă. La 31 decembrie 2016 numărul lor a ajuns la 1.129.663 contracte cu timp parţial, în creştere cu 3,7 % faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar ponderea contractelor cu timp parţial în totalul contractelor de muncă active s-a majorat de la 15,8% în anul 2012 la 18,1% în anul 2016.

    Potrivit datelor Ministerul de Finanţe, în România există circa 1,1-1,2 milioane contracte de muncă cu timp parţial, 370 mii salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial, aproximativ 710 mii asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016), 70 mii salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial, iar circa 282 mii persoane, deşi aveau contract de muncă cu normă întreagă erau înregistraţi la Casa de Pensii cu un venit mediu brut de 753 lei, adică la 60,2 % din salariul de baza minim brut de 1.250 lei.

    „Prin urmare, se constată necesitatea implementării unor măsuri fiscale care să asigurare plata de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei cu timp parţial de lucru şi cei cu plata în acord, în scopul protejării şi acestor categorii de salariaţi prin prisma drepturilor de pensii şi de ocrotire a sănătăţii”, se arată în expunerea de motive a Ministerului de Finanţe.

  • O NOUĂ taxă pentru români. Vezi cine trebuie să o plătească

    “S-a gândit această taxă pentru cei care au venituri ce depăşesc zece salarii minime pe economie. Banii vor ajunge la bugetul pentru Sănătate”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Pe site-ul PSD a fost postat recent un noul program de guvernare depus în Parlament de guvernul Tudose. Documentul prevede introducerea unor noi taxe şi impozite: contribuţia de solidaritate, taxa pe produsele nocive, impozitul suplimentar pe resurse naturale. În acelaşi timp dispare impozitul pe dividende, începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

    Pe de altă parte, pentru a colecta mai mulţi bani la buget, cabinetul Tudose doreşte să majoreze cu minimum 20% impozitul pe profitul obţinut din extracţia de resurse naturale care nu sunt prelucrate în România, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, până cel târziu la sfârşitul anului 2017.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bomba a EXPLODAT după cea mai controversată decizie a PSD: Nimeni nu s-ar fi gândit că românii vor avea de acum de plătit ASTA

    Cei care au salarii mai mari de zece salarii minime pe economie vor plăti o „contribuţie de solidaritate”, cel mai probabil începănd cu 2018. „Vom introduce contribuţia de solidaritate începând cu 1 ianuarie 2018, dar şi o taxă suplimentară pe produsele al căror consum are un impact negativ major asupra sănătăţii populaţiei”, anunţă noul program de guvernare al guvernului Mihai Tudose.

    Programul nu dă detalii, dar Ionuţ Mişa, proaspătul ministru al finanţelor a anunţat ieri că că taxa de solidaritate va fi introdusă cel mai probabil din 2018 şi îi vizează pe cei cu venituri excepţionale.

    „Taxa de solidaritate încercăm să o implementăm în 2017. Probabil ea va fi în 2018. După ce primesc datele centralizate, vom stabili procentul. Numărul persoanelor este destul de mic. Se situează până în zece procente, cei care au venituri de peste zece salarii minime pe economie. Luăm în calcul un singur procent şi nu mai multe trepte de impozitare.”

    Acesta a spus că această taxă îi vizează pe cei cu venituri excepţionale, care depăşesc 14.500 de lei net şi că se încearcă să nu fie afectată clasa de mijloc. O astfel de taxă este rară. Ea funcţionează însă în Franţa („impozitul de solidaritate pe avere”) din 1982, fiind introdusă în timpul preşedinţiei lui François Mitterrand şi este valabilă pentru averile ce depăşesc 1,3 mil. euro.

    Această taxă însemna, la nivelul lui 2015, 2% din bugetul consolidat al Franţei. Taxa este în trepte: dacă ai o avere de peste 1,3 mil. euro, eşti taxat cu 0,5% pentru tot ceea ce depăşeşte 800.000 de euro. La o avere de peste 10 mil. euro, impozitul ajunge la 1,5% – maximul posibil.

  • O NOUĂ taxă pentru români. Vezi cine trebuie să o plătească

    “S-a gândit această taxă pentru cei care au venituri ce depăşesc zece salarii minime pe economie. Banii vor ajunge la bugetul pentru Sănătate”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Pe site-ul PSD a fost postat recent un noul program de guvernare depus în Parlament de guvernul Tudose. Documentul prevede introducerea unor noi taxe şi impozite: contribuţia de solidaritate, taxa pe produsele nocive, impozitul suplimentar pe resurse naturale. În acelaşi timp dispare impozitul pe dividende, începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

    Pe de altă parte, pentru a colecta mai mulţi bani la buget, cabinetul Tudose doreşte să majoreze cu minimum 20% impozitul pe profitul obţinut din extracţia de resurse naturale care nu sunt prelucrate în România, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, până cel târziu la sfârşitul anului 2017.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O NOUĂ taxă pentru români. Vezi cine trebuie să o plătească

    “S-a gândit această taxă pentru cei care au venituri ce depăşesc zece salarii minime pe economie. Banii vor ajunge la bugetul pentru Sănătate”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Pe site-ul PSD a fost postat recent un noul program de guvernare depus în Parlament de guvernul Tudose. Documentul prevede introducerea unor noi taxe şi impozite: contribuţia de solidaritate, taxa pe produsele nocive, impozitul suplimentar pe resurse naturale. În acelaşi timp dispare impozitul pe dividende, începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

    Pe de altă parte, pentru a colecta mai mulţi bani la buget, cabinetul Tudose doreşte să majoreze cu minimum 20% impozitul pe profitul obţinut din extracţia de resurse naturale care nu sunt prelucrate în România, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, până cel târziu la sfârşitul anului 2017.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Drumurile de vacanţă, test de rezistenţă psihică

    ”Fix azi au început lucrările pe A1. La intrarea în Bucureşti era coadă de la Bolintin“ (cam 20 km. Relatarea îî aparţine colegului George, editorul foto al revistei. El face zilnic drumul Bolintin – Nerva Traian – Bolintin. Pentru el, cozile la intrarea în oraş înseamnă mult timp pierdut. La fel şi pentru alte zeci de mii de oameni).

    ”Aminteşte-ţi că anul trecut au început lucrările la podul de pe A3 în plină vară“, continuă Bogdan, un alt coleg din redacţie.

    În aceeaşi zi a săptămânii trecute, Centrul Infotrafic anunţa efectuarea de lucrări pe A1 Deva – Nădlac, pe sensul de mers Timişoara către Arad, pe A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrii 98-104, şi pe A2, sensul către Bucureşti.

    Cumva, indiferent de perioadele în care sunt programate reparaţiile la străzi, aceste momente sunt traumatizante pentru călători, şoferi, locatarii din zonele învecinate cu zonele de reparaţii. Care, după cum precis ştiţi, tind să dureze la infinit, căci odată plombată o stradă, mai trebuie realizat cine ştie ce proiect la ţevi, linii de electricitate, sau, pur şi simplu, s-au uzat bordurile. Şi, aşa cum merită o capitală europeană de secol XXI, trebuie musai schimbate. Sau, după caz, vopsite, după ce în prealabil au fost lustruite bine cu o freză.

    Dar parcă momentul cel mai satisfăcător dintre toate este atunci când trebuie să suport întârzierile de călătorie când plec sau mă întorc din concediu. Reparaţii la podul de la Giurgiu, strada dinspre Cluj spre Deva, orice autostradă din numărul mare cu care ne mândrim, poate ceva lucrări la aeroport?

    Ar fi folositor, pentru sănătatea psihică a tuturor, dacă am putea cumva să ştim din timp, cam de când plănuim vacanţele, care sunt porţiunile de drum, podurile, terasamentele sau uliţele care vor intra în reparaţii. Poate schimbăm destinaţia de vacanţă? Sau mijlocul de transport, pentru că uneori şi Google Maps şi Waze sunt neputincioase în faţa provocărilor de pe drumurile patriei. Pentru o călătorie mai puţin plină de surprize, trenul se poate dovedi o soluţie.

    De pildă, pe ruta Bucureşti – Constanţa circulă un tren privat dotat cu aer condiţionat şi internet Wi-Fi. Trenul operat de compania privată parcurge distanţa până la mare în două ore şi 15 minute, iar un bilet costă 40 de lei, potrivit Mangalia News, citat de Mediafax. Sigur, alternativa este binevenită în cazul drumurilor spre mare, dar dacă am planifica un drum de la Bucureşti spre Maramureş, datele se schimbă drastic. O călătorie cu trenul între Baia Mare şi Bucureşti (site-ul CFR nu a afişat niciun rezultat pentru un drum spre sau dinspre Sighetu Marmaţiei) durează 14 ore. În linie dreaptă, până la Sighetu Marmaţiei sunt 428 km. Pe şosea, o variantă de traseu reuneşte 579 km, cu un timp estimat de parcurs de 13 ore. Fără opriri. Timp care poate varia, desigur, în funcţie de evenimentele ce pot să intervină.

    Până la toamnă, străzile, traficul, starea de spirit din oraşe se schimbă. Oficial sau informal, jobul de Părinte de Şcolar sau Preşcolar îşi reduce din încărcătura nervoasă. Asta dacă nu cumva eşti Părinte de Elev în Clasa a VIII-a sau a XII-a. În cazul Părinţilor cu Examene, vacanţa nu e nici pe departe vacanţă. Sunt norocoşi dacă scapă de focurile examenelor fără tratamente de tensiune, gastrită, ulcer sau cine mai ştie ce. Conform Institutului Naţional de Statistică, în anul şcolar / universitar 2014-2015, în România erau 3,73 milioane de copii, elevi, studenţi, cursanţi. Cei mai mulţi erau în învăţământul primar şi gimnazial (46,4%), învăţământul liceal (19,5%) şi cel anteşcolar şi preşcolar (15,5%).

    Pentru cei care respiră uşuraţi că nu trebuie să mai facă slalom prin trafic ca să livreze urmaşii la ore înainte ”să se sune“, vacanţa de vară este o veritabilă gură de oxigen. Firesc, de altfel, pentru că dispar deadline-urile legate de şcoală – fie ele teze, teste, evaluări naţionale sau regionale, proiecte de toate soiurile, interacţiunea cu cadrele didactice, cu ceilalţi părinţi, şedinţele, planurile şi planificările. Starea de zen are o bază mai fermă. Desigur, acest lucru nu înseamnă deloc că ne dăm de trei ori peste cap şi grijile legate de copii dispar, dar peisajul se curăţă de o sumedenie de chichiţe sau elemente importante. Pentru o vreme. Trei luni. Bucuraţi-vă de ele!

    Şi înarmaţi-vă cu mult calm când plecaţi în vacanţă; s-ar putea să aveţi nevoie.

  • Cât costă să escaladezi Everestul şi cât câştigă guvernul nepalez din expediţii

    Economia Nepalului este construită în jurul expediţiilor de pe Everest, notează Economic Times.

    Guvernul din Nepal câştigă în jur de 3,25 milioane de dolari de la alpinişti în fiecare sezon deoarece taxează fiecare persoană cu 11,000 de dolari pentru a-i permite să escaladeze celebrul munte.

    Pe lângă asta, un alpinist trebuie să cheltuiască mult mai mulţi bani pentru a putea să-şi îndeplinească visul. “Mi-am cheltuit majoritatea economiilor din ultimii 13 ani pe visul de a escalada muntele Everest”, recunoaşte Kuntal Joisher, un inginer software din Mumbai.

    Înainte de escaladare, un alpinist se antrenează cu 12-18 luni înainte, iar antrenamentul costă în jur de 8000 de dolari.

    Următoarea investiţie este în echipament – ce poate fi şi închiriat. Agenţiile care fac expediţii pe munte s trebuie să plătească între 25,000 şi 75,000 de dolari şi chiar 100,000 de dolari de persoană, în funcţie de confortul dorit. “De obicei, atunci când escaladezi cu o agenţie, costul este de peste 45,000 de dolari, iar un operator local te costă între 25,000 şi 40,000 de dolari”, spune Joisher. Aici intră şi taxa de 11,000 de dolari.

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!