BusinessMagazin

Tag: tata

  • 9 lucruri pe care cofondatorul Apple le-a povestit unei eleve de 14 ani

    Când Steve Wozniak era copil, îşi dorea să devină profesor pentru clasa a cincea, potrivit unui interviu pe care i l-a acordat lui Sarina Khemchandani, o elevă în vârstă de 14 ani. Ideea îi surâde în continuare, scrie entrepreneur.com.

    ”Să fiu mentor este principalul lucru pe care vreau să îl fac în lume, mentorii au fost importanţi în fiecare pas al vieţii mele”, a declarat el. Acesta este unul dintre motivele pentru care a decis să o întâlnească pe elevă şi să îi acorde un interviu pe care ea să îl publice pe webiste-ul ei, ReachAStudent. Eleva i-a trimis o solicitare de interviu cofondatorului Apple după ce a citit cartea sa, iWoz. El nu i-a răspuns, dar a acceptat să discute cu ea în momentul în care a participat la un eveniment din Orlando, Florida. 

    ”Eram destul de şocat când mi-a scris spunându-mi că îmi va acorda un interviu. Am avut la dispoziţie câteva minute pentru a scrie câteva întrebări şi nu aveam idee referitor la ce să mă aştept. Ne-am întâlnit pe un hol la hotelul Hilton şi i-am luat interviul chiar acolo. Eram înconjuraţi de foarte mulţi oameni şi ne distrăgeau atenţia cu poze. Mă gândesc în continuare la câteva dintre lucrurile pe care mi le-a spus”, a declarat adolescenta. 

    Entrepreneur.com a realizat un top al celor mai importante lucruri pe care le-a declarat în cadrul interviului acordat adolescentei:

    1. A descris cum faptul că era un ”tocilar” în liceu l-a transformat într-un outsider.

    2. A construit prima maşinărie care reprezenta o tentativă de computer în clasa a opta, în cadrul unui concurs de ştiinţă.

    3. A devenit bun la ingineria de hardware de calculator în timp ce studia matematică, electronică şi design de computere pe cont propriu în timpul liceului.

    4. A povestit faimoasa întâmplare în care l-a cunoscut pe Steve Jobs, pe care i l-a prezentat prietenul lui, Bill Fernandez (devenit ulterior primul angajat al Apple) ”Avea doar 16 ani. I-am arătat câteva cântece, cum ar fi cele ale lui Bob Dylan. Am devenit foarte buni prietenei, iar cinci ani mai târziu am fondat împreună Apple.”

    5. A oferit elevilor şi studenţilor următorul sfat: ”faceţi teme suplimentare pentru disciplinele voastre preferate.”

    ”Nu vă aşteptaţi să obţineţi educaţia de care aveţi nevoie în şcoală, nici măcar în  facultate- şcolile te învaţă deseori să faci acelaşi lucru ca şi restul.”

    6. A oferit un sfat şi viitorilor ingineri: ”Munca voastră nu va face nimănui un bine dacă nu devine un produs vandabil.”

    7. A oferit şi sfaturi despre cum să transformi un produs într-unul excepţional: ”Faceţi lucrurile pe care aţi vrea voi înşivă să le folosiţi şi încercaţi să le îmbunătăţiţi.”

    8. A vorbit şi despre alegerea universităţii perfecte.

    Wozniack era un geniu cu rezultate care ar fi putut să îl înscrie cu uşurinţă în cadrul Massachusetts Institute of Technology, dar, după ce a vizitat Universitatea Colorado din Boulder şi a văzut zăpădă pentru prima dată, a decis să rămână acolo.

    9. A făcut atâtea farse în şcoală încât are 100 de favorite. Totuşi, a povestit despre una dintre ele: a strecurat un anunţ referitoar la un viitor discurs al şefului de administraţie de la Stanford pe tema învăţământului superior privativ de libertate. Elevii au înţeles gluma şi au râs, dar profesorii au crezut că este vorba despre un anunţ real.

     

  • 9 lucruri pe care cofondatorul Apple le-a povestit unei eleve de 14 ani

    Când Steve Wozniak era copil, îşi dorea să devină profesor pentru clasa a cincea, potrivit unui interviu pe care i l-a acordat lui Sarina Khemchandani, o elevă în vârstă de 14 ani. Ideea îi surâde în continuare, scrie entrepreneur.com.

    ”Să fiu mentor este principalul lucru pe care vreau să îl fac în lume, mentorii au fost importanţi în fiecare pas al vieţii mele”, a declarat el. Acesta este unul dintre motivele pentru care a decis să o întâlnească pe elevă şi să îi acorde un interviu pe care ea să îl publice pe webiste-ul ei, ReachAStudent. Eleva i-a trimis o solicitare de interviu cofondatorului Apple după ce a citit cartea sa, iWoz. El nu i-a răspuns, dar a acceptat să discute cu ea în momentul în care a participat la un eveniment din Orlando, Florida. 

    ”Eram destul de şocat când mi-a scris spunându-mi că îmi va acorda un interviu. Am avut la dispoziţie câteva minute pentru a scrie câteva întrebări şi nu aveam idee referitor la ce să mă aştept. Ne-am întâlnit pe un hol la hotelul Hilton şi i-am luat interviul chiar acolo. Eram înconjuraţi de foarte mulţi oameni şi ne distrăgeau atenţia cu poze. Mă gândesc în continuare la câteva dintre lucrurile pe care mi le-a spus”, a declarat adolescenta. 

    Entrepreneur.com a realizat un top al celor mai importante lucruri pe care le-a declarat în cadrul interviului acordat adolescentei:

    1. A descris cum faptul că era un ”tocilar” în liceu l-a transformat într-un outsider.

    2. A construit prima maşinărie care reprezenta o tentativă de computer în clasa a opta, în cadrul unui concurs de ştiinţă.

    3. A devenit bun la ingineria de hardware de calculator în timp ce studia matematică, electronică şi design de computere pe cont propriu în timpul liceului.

    4. A povestit faimoasa întâmplare în care l-a cunoscut pe Steve Jobs, pe care i l-a prezentat prietenul lui, Bill Fernandez (devenit ulterior primul angajat al Apple) ”Avea doar 16 ani. I-am arătat câteva cântece, cum ar fi cele ale lui Bob Dylan. Am devenit foarte buni prietenei, iar cinci ani mai târziu am fondat împreună Apple.”

    5. A oferit elevilor şi studenţilor următorul sfat: ”faceţi teme suplimentare pentru disciplinele voastre preferate.”

    ”Nu vă aşteptaţi să obţineţi educaţia de care aveţi nevoie în şcoală, nici măcar în  facultate- şcolile te învaţă deseori să faci acelaşi lucru ca şi restul.”

    6. A oferit un sfat şi viitorilor ingineri: ”Munca voastră nu va face nimănui un bine dacă nu devine un produs vandabil.”

    7. A oferit şi sfaturi despre cum să transformi un produs într-unul excepţional: ”Faceţi lucrurile pe care aţi vrea voi înşivă să le folosiţi şi încercaţi să le îmbunătăţiţi.”

    8. A vorbit şi despre alegerea universităţii perfecte.

    Wozniack era un geniu cu rezultate care ar fi putut să îl înscrie cu uşurinţă în cadrul Massachusetts Institute of Technology, dar, după ce a vizitat Universitatea Colorado din Boulder şi a văzut zăpădă pentru prima dată, a decis să rămână acolo.

    9. A făcut atâtea farse în şcoală încât are 100 de favorite. Totuşi, a povestit despre una dintre ele: a strecurat un anunţ referitoar la un viitor discurs al şefului de administraţie de la Stanford pe tema învăţământului superior privativ de libertate. Elevii au înţeles gluma şi au râs, dar profesorii au crezut că este vorba despre un anunţ real.

     

  • O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

  • 10 poveşti de reconversie a fostelor fabrici. Au devenit locuri de petrecere a timpului liber sau proiecte imobiliare

    10 poveşti de reconversie a fostelor platforme industriale reprezintă linia de start pentru un potenţial imobiliar de sute de hectare în centrul oraşelor, pe care noul val de creştere economică are de gând să îl folosească pe deplin.

    Vechile utilaje folosite acum ca obiecte decorative sunt răspândite prin curtea complexului, fără plăcuţe cu denumiri, pentru că nimeni nu mai ştie ce sunt.

    Terasa exterioară denumită „Glucoza“ sau domnul Bălăianu, de profesie lăcătuş mecanic şi „un fel de om bun la toate“ care a avut aniversarea de 80 de ani anul trecut şi care în continuare este angajat pe terenul fostei fabrici Glucoza, unde a lucrat în tinereţe, aduc în continuare aminte de uzina de pe bulevardul Barbu Văcărescu din nordul Capitalei. Pereţii roşii de cărămidă amintesc tot de istoria şi de stilul locului.

    Caro Club este unul din exemplele de reconversie de succes date de consultanţii din domeniul imobiliar: este o afacere profitabilă, cu venituri de peste 4 milioane de euro şi profit de aproximativ un milion (potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe), unde patina clasică a locului se îmbină cu complexul hotelier ocupat mai ales de turiştii de business ori de firmele de IT venite aici în căutarea unui spaţiu de birouri nonconformist şi în care să îşi pună obiectele de relaxare atipice pe care le folosesc, de la saci de box şi până la motociclete.

    Octavian Lazăr, directorul general al afacerii, este un fel de enciclopedie a poveştii cărămizilor roşii; a fost martor sau i-au fost povestite etapele proiectelor derulate de tatăl său, Ion Lazăr: dorinţa dictatorului comunist de a muta fabrica de alcool ce a funcţionat aici până în 1987, fabrica de glucoză ce funcţiona într-un pod al incintelor înainte de 1990 şi despre care vecinii spuneau că face ca la robinet să curgă glucoză, folosirea depozitelor de către arabi, un laborator cu cobai albi, pe care voia să îi ia acasă când era copil, plimbările cu frică printre aburii industriali ce încă mai funcţionau când lucra ca paznic al proprietăţii, cât şi prima dinamitare controlată din ţară, a unui siloz ce nu putea fi folosit, care a avut loc pe proprietatea lor.

    Îşi aminteşte şi despre frustrările legate de faptul că, la vremea când au început să dezvolte proiectul, nimeni nu paria pe zona de nord, pe clădirile inutilizabile ale fostei fabrici de glucoză, şi nimeni nu credea în planurile tatălui său. „Nici eu nu îmi aduc aminte când a fost de stat şi când s-a petrecut în mod concret privatizarea“, spune Lazăr. El povesteşte că mai întâi întreprinderea de stat a fost cumpărată de întreprinderea, tot de stat, condusă de tatăl său, Editura Adevărul, iar privatizarea propriu-zisă a avut loc prin metoda MEBO, în 1994, an în care Ion Lazăr a început să îşi deruleze şi proiectele.

    Istoria Caro coincide, până la un anumit punct, cu cea a majorităţii fabricilor comuniste şi este plasată cu câteva decenii în urmă. Profesorul doctor Cezar Mereuţă, cercetător asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române, îşi aminteşte că România „a îngheţat modernizarea tehnologică“ începând cu anul 1978.

    Hotărârea de a plăti integral datoria externă a condus la reducerea masivă a importurilor între 1978 şi 1989, ceea ce a determinat ţara să rămână semnificativ în urmă ca dezvoltare tehnologică. „După 1989, s-a considerat în mod eronat că pentru un număr de întreprinderi mari şi foarte mari (circa 400), considerate strategice, vor exista resurse interne de retehnologizare, capabile să le transforme în entităţi concurenţiale. Or, în realitate s-a dovedit că resursele alocabile nu erau suficiente şi că, în mare măsură, nici calitatea managementului nu era satisfăcătoare.“

    Consecinţa acestor stări de fapt a fost că strategia de privatizare a fost centrată în perioada 1993 – 1997 cu precădere pe societăţile comerciale mici şi, într-o măsură redusă, pe societăţile comerciale mijlocii. În anul 1997, când a început privatizarea marilor societăţi comerciale (cu peste 500 de salariaţi), s-a constatat că cele mai multe erau deja de facto în stare de faliment sau în pierdere irecuperabilă. Potrivit prof. dr. Mereuţă, cele mai mari eşecuri în domeniul privatizării au fost ale marilor întreprinderi constructoare de mijloace de transport, datorită efectelor de atragere a industriilor de componente din amonte ale acestora: Roman Braşov, Rocar Bucureşti, Aro Câmpulung sau Tractorul Braşov.

    „Dacă aceste companii ar fi fost privatizate la timp şi cu succes în perioada 1993 – 1995, Produsul Intern Brut al României ar fi avut o valoare cu cel puţin 12% mai mare, iar exportul de bunuri anual al României ar fi depăşit azi clar 60 de miliarde de euro. Din cauza întârzierii privatizării, niciuna dintre aceste întreprinderi nu a putut fi salvată.“ Prof. dr. Cezar Mereuţă aminteşte totuşi şi de privatizări realizate cu „relativ succes“: consideră că cea mai reuşită privatizare este cea a SC Automobile Dacia, care se datorează managerului Constantin Stroe şi care, împreună cu filialele marilor multinaţionale producătoare de componente, au o contribuţie la PIB de 10%. Menţionează însă şi succesul privatizării Petrom, succesele parţiale ale entităţilor privatizate de grupul Mittal, dar şi unele privatizări din sistemul bancar. „În ansamblu, referindu‑ne la companiile româneşti, care defineau performanţa economică a industriei prelucrătoare (companii cu peste 500 de salariaţi), bilanţul privatizării este clar negativ“, concluzionează profesorul Mereuţă.

  • S-a decis să renunţe la o meserie bănoasă pentru pasiunea sa. Ce face pentru a nu renunţa la stilul de viaţă

    Ovidiu Drugan spune în glumă că vinovat de pasiunea sa pentru navigaţie e că tatăl său, care s-a înscris la un curs de navigaţie în vremea studenţiei şi a făcut yachting sportiv pe lacul Tei din Capitală. Ulterior, după ce şi-a întemeiat familia, a continuat să practice acest sport, având prieteni cu acelaşi hobby. „M-a luat şi pe mine pe barcă pe la 3-4 ani, a fost foarte frumos”; a urmat o pauză de câţiva ani, după revoluţie, când s-au produs multe schimbări iar tatăl său a făcut trecerea către sectorul privat, în domeniul calculatoarelor. Vreo 6-7 ani nu au mai reuşit să ajungă pe luciul apei, dar tatăl său, Sorin Drugan s-a împritenit cu proprietari de bărci şi a început să iasă pe mare.

    Era vestit, spune fiul său, pentru că nu stătea în port la bere, cum făceau 99% din oameni, ci pentru că trăgea de ei să iasă pe mare şi au mers, cu bărci cu vele făcute de proprietari cu mâna lor, până în Grecia. Pasul următor, în 2000, a fost să-şi cumpere o barcă. „A fost o conjunctură, pentru că a văzut o barcă cu vele pe mal, cu un anunţ <de vânzare> pe ea. Un grec de origine română venise cu ea pe litoralul românesc, şi Marea Neagră i-a pus capac, pentru că a prins valuri periculoase şi a spus că el nu se mai întoarce cu barca în Grecia.

    Tata a apreciat liniile bărcii şi a cumpărat-o”, spune avocatul. Au început să iasă cu barca des, au ajuns la câteva zeci de ieşiri pe an şi fiind avocat, lumea glumea spunându-i că este yachtmen şi practică avocatura în timpul liber. „În timpul crizei s-a adeverit acest lucru, pentru că am lăsat-o mai uşor cu avocatura,” iar hobby-ul său a trecut la nivelul următor, pentru că a înfiinţat o şcoală de yachting, apoi de la şcoală pasul natural a fost să cumpere bărci pentru a fi închiriate. SetSail a şcolit din 2009 până acum aproape 1.000 de absolvenţi, conform estimărilor lui Drugan, care precizează că preţul unui curs este de 500 de euro, dar sunt acordate şi reduceri.

    Numărul de cursanţi se menţine constant an de an, iar SetSail are două tipuri de cursuri, o serie la Bucureşti, iar alta la malul mării. În Capitală se ţin cursuri de teorie vreme de o lună, patru zile pe săptămână, de la 6 la 9 seara; practica se face la Marea Neagră, printr-o expediţie de 24 de ore. Cursanţii ajung la 6 seara în port, se urcă pe barcă şi revin în a doua seară la aceeaşi oră, astfel încât pot vedea apusul şi răsăritul pe mare, mănâncă şi dorm pe barcă, fac carturi; dacă au noroc văd şi delfinii. „A doua practică, pentru că am constatat că şi navigatorii, la fel ca şi şoferii începători au cea mai mare frică de parcări, facem cursuri speciale vreme de două zile pentru aşa ceva.

    Majoritatea cursanţilor spun <acum ştim să mergem cu barca dar atunci când intrăm în port ne tremură mâinile>”. După specializările în parcări, cursanţii merg în Croaţia, în Grecia, unde sunt aplaudaţi, pentru că fac parcări foarte bune, de alţi amatori care apreciază îndemânarea.

  • Cum trăiesc copiii celui mai căutat infractor din lume: maşini de lux şi mitraliere, selfie-uri cu Paris Hilton şi lei drept animale de companie

    Traficantul de droguri miliardar “El Chapo” Guzman este, la ora actuală, cel mai căutat infractor din lume. El a evadat săptămâna trecută dintr-o închisoare de maximă securitate, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe cei patru copii săi să ironizeze forţele de ordine.

    “Poliţia s-a apucat să caute vaca, dar tata aproape a ajuns acasă cu caşcavalul”, a scris pe Twitter fiul cel mare al lui El Chapo.

    Şocante sunt însă pozele postate de cei patru copii pe reţelele de socializare. Spre exemplu, Ivan Guzman a postat o fotografie cu interiorul unui Ferrari, unde se poate observa clar o mitralieră AK-47. O altă poză, de această dată pe contul lui Joaquin Guzman, îl arată pe acesta alături de Paris Hilton şi se află în albumul “fetele lui Joaquin”.

    Pe acelaşi cont se găseşte o poză cu un pistol personalizat, având mai multe diamante şi pietre preţioase lipite pe mâner.

    Cel de-al treilea fiu, Alfredo, are mai multe poze alături de un leu pe care îl numeşte “animalul său de casă”. O altă poză prezintă o găleată plină de iPhone-uri, înconjurată de pahare de votcă.

    Fiica lui El Chapo, Gisselle, a postat de curând următorul comentariu: “Sunt frumoasă datorită mamei mele, inteligentă datorită tatălui meu şi criminală datorită mie”.

    Autorităţile mexicane vor oferi o recompensă în valoare de 3,8 milioane de dolari oricărei persoane care poate furniza informaţii despre Joaquin “El Chapo” Guzman, liderul cartelui drogurilor Sinaloa, care a evadat din închisoare sâmbătă, relatează site-ul postului Deutsche Welle.

    Evadarea din închisoarea federală Altiplano, aflată la periferia oraşului Santa Juana, situat în partea centrală a Mexicului, a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, când Joaquin “El Chapo” Guzman a reuşit să părăsească clădirea de maximă securitate printr-un tunel cu o lungime de 1,5 kilometri care pornea chiar din camera sa.

     

    Potrivit ministrului de Interne Miguel Angel Osorio Chong, se pare că “El Chapo” a avut complici printre angajaţii închisorii. Guzman era încarcerat la Altiplano de 17 luni.

    “Acest criminal nu va avea parte de linişte”, a declarat Osorio Chong. El a adăugat că Guvernul “nu va înceta” operaţiunile de căutare până când nu îl vor prinde. În plus, ministrul de Interne a anunţat că directorul închisorii Altiplano, responsabilul cu privire la coordonarea penitenciarului şi coordonatorul general al închisorii au fost concediaţi în scopul “facilitării” investigaţiei.

  • Opinie Nawaf Salameh: Povara cazanelor anonime

    NAWAF SALAMEH, fondator şi preşedinte Alexandrion Grup România

    Nu mă înţelegeţi greşit – îndeletnicirile casnice de acest tip sunt mai mult decât lăudabile, iar eu, ca producător local, respect şi susţin fără preget strădania de a produce şi a consuma tot ce poartă eticheta made in Romania.

    Dar acest lucru este valabil până în punctul în care made in Romania începe să însemne periculos pentru sănătate, neloial faţă principiile economice şi legislative din această ţară, incorect faţă de cei care se supun rigorilor infinite ale unei pieţe cu permisivitate limitată sau necinstit faţă de cei care îşi pun încrederea într-un produs doar pentru că este „fabricat în România”. Urmăresc îndeaproape, de mulţi ani, ce se întâmplă cu producătorii domestici de băuturi spirtoase distilate din fructe şi încerc să înţeleg unde s-a produs fisura care a permis o asemenea degenerare a situaţiei. Ce se întâmplă acum, din acest punct de vedere, este o haiducie de nedescris. Practic, oricine vrea şi are fructe devine un mic şi incorect producător de alcool.

    Un mic şi incorect producător de alcool produce şi vinde o băutură pe care nicio autoritate sau organism de control şi reglementare nu ar accepta-o pe piaţa liberă. Pentru că nu întruneşte standardele de calitate, pentru că nu respectă norme foarte clare de igienă şi pentru că nu există niciun mecanism care să îl oblige să producă şi să vândă aşa cum trebuie. Deşi în aproape orice gospodărie din mediul rural există un bărbat specializat în ţuica de casă, puţini sunt cei care o fac ca la carte.

    Este şi aceasta o îndeletnicire care are în spate multe-multe reguli şi raţiuni care îmbină chimia alimentară cu agronomia şi ingineria. Este aproape imposibil ca un om să distileze corect în spatele curţii, în cazane cumpărate de la hipermarket, cu câteva sute de lei. Pentru că acele cazane nu sunt mereu din cupru alimentar, pentru că procedura de distilare nu este întotdeauna respectată (unii poate nici măcar nu o cunosc), pentru că fructele nu sunt mereu în starea în care ar trebui să fie atunci când sunt introduse în tot acest proces, oamenii ajung, de multe ori, să bea mai degrabă metanol decât ţuică sau palincă sau rachiu.

    Un mic şi incorect producător de alcool este un mare, dar la fel de incorect, evazionist fiscal. Ei sunt o bună parte din acea pătură uriaşă care reprezintă piaţa neagră. Adică 90% din consumul total de spirtoase din România. Adică sute de milioane de litri de alcool în fiecare an. Înţelegeţi dimensiunea fenomenului? Începe să nu mai aibă margini…
    Fiecare litru în plus peste cei 50 de litri/an pentru care legea permite o acciză preferenţială înseamnă mai mult alcool ieftin în paharele celor care oricum abuzează şi consumă necontrolat orice le pică în mână şi mai înseamnă mai puţini bani la buget, atât la cel central, cât şi la cel local. Statul pierde, anual, aproxatimativ două miliarde de euro din piaţa neagră. Adică aproximativ 1,3% din PIB.

    Primăriile ar trebui să fie primele care să se sesizeze şi să ia măsuri. O astfel de măsură ar putea fi înfiinţarea unui cazan comunal, unde să poată fi distilate fructele oricui doreşte să producă băuturi alcoolice. Acest cazan comunal ar urma să fie gestionat de primărie, sub forma unui antrepozit, iar băutura să beneficieze de toate caracteristicile pieţei albe: să fie timbrată, autorizată, controlată şi, bineînţeles, accizată. Toată lumea iese în câştig – primăria îşi păstrează o cotă parte din acciză, statul creşte nivelul colectărilor, producătorii câştigă credibilitate pentru că vând băuturi conforme cu toate normele de producţie, iar consumatorii pot sta liniştiţi că beau ce trebuie, nu metanol.

    La fel de indicată, însă destul de greu implementabilă ar fi introducerea unor modalităţi practice de supraveghere efectivă a producţiei micilor producători, atât la nivelul cantităţii produse, cât şi la nivelul calităţii acestora. Această supraveghere ar impune şi obligaţia de banderolare a producţiei micilor distilerii şi a producătorilor casnici ce depăşesc acea cantitate limită, de 50 de litri anual. Aşa cum stau lucrurile acum, în contextul reglementării actuale, în care fiecare gospodărie poate opera un cazan individual, se poate ajunge la situaţia în care în România ar exista un număr de aproximativ şapte milioane de producători individuali neautorizaţi, nefiscalizaţi şi cu o producţie total necontrolată.

    Este un drum lung până vom ajunge în punctul în care nu vom mai vorbi de dimensiuni aberante ale pieţei negre şi în care nu vom mai privi cu atât de multă toleranţă producţia necontrolată, neautorizată, nereglementată şi nefiscalizată. Însă la capătul acestui drum se află un munte de bani despre care nimeni nu ştie de unde vin şi unde se duc (dar care ar trebui să ajungă la bugetul de stat) şi mulţi oameni care ar trebui să iasă la lumină şi să se transforme din evazionişti în oameni de afaceri cinstiţi.

  • Cum ajungi de la două calculatoare la 4 milioane de euro?

    Compania CIT Grup din Timişoara, specializată în comercializarea echipamentelor IT second-hand sau recertificate (refurbished), şi-a crescut afacerile în ultimii ani, pe fondul crizei financiare care a determinat companiile să îşi reducă cheltuielile, inclusiv cele legate de achiziţiile de echipamente IT.

    Dan Iliescu povesteşte că a primit două calculatoare de la tatăl său – „nu ştiu nici azi de ce a cumpărat două“ – şi s-a gândit că ar putea să facă bani lăsându-i şi pe alţii să le folosească. „M-am gândit să le închiriez, să dau şi altora acces la calculator. Şi aşa, de la două calculatoare am ajuns la zece. Am pus apoi bazele unui club de PC şi am reuşit să fac o înţelegere cu o firmă mare de IT din Timişoara. Ei apelau la mine pentru testarea produselor în cadrul acelui club.“

    A petrecut un an în Statele Unite, în cadrul unui program de student exchange, şi s-a întors decis să urmeze calea antreprenoriatului. „Când m-am întors în ţară am reuşit să vând calculatoarele cu un preţ apropiat de cel cu care le cumpărasem. Am înţeles că era o oportunitate acolo, şi acela a fost practic momentul zero al companiei“, povesteşte Iliescu. Au urmat apoi o serie de contracte cu mai multe firme din Timişoara, CIT Grup devenind practic distribuitor. Timp de cinci ani au vândut numai monitoare, ulterior dezvoltând şi partea de calculatoare, servere şi alte echipamente.

    „O poveste interesantă s-a petrecut la Düsseldorf, unde plecasem să cumpăr monitoare, dar firmele cu care luasem legătura nu mai existau când am ajuns acolo. După o săptămână de căutări ne plimbam aiurea prin Düsseldorf, cheltuisem aproape toţi banii, şi am văzut un magazin de produse second-hand. Am aşteptat până luni şi am cumpărat un tir de marfă“, îşi aminteşte antreprenorul.

    Dan Iliescu spune că firma pe care o conduce, înfiinţată în 2002, a trecut prin mai multe etape până să ajungă un jucător important pe piaţa de IT. „La început am vrut să fim cei mai ieftini, dar am înţeles cu timpul că acest lucru nu se poate. Aşa că am decis să fim cei mai buni din punct de vedere calitativ, să încercăm permanent să inovăm în branşă. Avem în continuare şi produse ieftine, pentru cei care le doresc, dar ne concentrăm pe alte aspecte“, spune el.

    „Am adus în România conceptul de Microsoft refurbished cu doi ani înainte să apară în Europa, este un produs testat de trei ori şi care are patru ani garanţie. Este dublă faţă de garanţia primită pentru un produs nou cumpărat. Când am înţeles că e mai importantă calitatea decât preţul am reuşit să ne dublăm cifra de afaceri în doi ani.“
    CIT Grup comercializează două categorii de produse, pentru persoane fizice şi pentru companii. „Produsele pentru companii au altă calitate decât cele pentru persoane fizice, este normal să fie aşa“, subliniază Iliescu. Clienţii CIT Grup sunt în principal persoane juridice, atât consumatori finali – companii cu parcuri IT mari care aleg produsele refurbished pentru faptul că au garanţie de până la trei ani şi au la dispoziţie şi servicii de post vânzare la fel ca în cazul echipamentelor noi -, cât şi redistribuitori de echipamente IT de dimensiuni mici şi medii. „90% din produse le vindem către companii, iar acestea economisesc în jur de 40-50% faţă de costul pe care l-ar avea cu produse noi.“
    Compania a crescut chiar şi în perioada de criză, atunci când mulţi comercianţi au avut probleme în a-şi vinde produsele.

    „Pe noi criza ne-a ajutat, pentru că oamenii au început să fie mai atenţi şi să cumpere lucruri care să merite banii. Erau mult mai atenţi, iar pe noi acea atenţie ne-a ajutat. Am avut creşteri în acea perioadă şi avem creştere şi acum, de 30-40% pe an. Anul acesta am crescut veniturile cu 25% faţă de perioada similară a anului 2014“, spune Iliescu.

  • Indienii de la TATA au venit să facă o fabrică Jaguar la Braşov. După au văzut ŞOSELELE româneşti, le-au comunicat autorităţilor locale următorul lucru

    Grupul britanic Jaguar Land Rover, deţinut de indienii de la Tata, a testat piaţa românească în vederea construirii unei fabrici, având discuţii în acest sens şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Braşov.

    Deschiderea fabricii Jaguar înseamnă o investiţie de sute de milioane de euro şi aproximativ 8.000 de locuri de muncă.
     
    Investitorii grupului Land Rover Jaguar aveau o strânsă colaborare cu industria braşoveană. Indienii au venit acum în inima Ardealului dornici să investească, însă socoteala lor s-a lovit de o mică descoperire locală. Cum reacţionează un investitor „strategic” când dă în prima groapă românească, vedeţi în continuare.
     

  • După 26 de ani, un antreprenor român lasă afacerea fiicelor sale. Pe lângă business, ele vor primi cadou şi câte un castel

    Claudiu Necşulescu, producătorul vinurilor Jidvei, plănuieşte să se retragă de la conducerea afacerii iar Ana şi Maria Necşulescu, cele două fiice ale sale, se pregătesc să preia afacerea de familie. Ele vor primi cadou nu numai businessul, ci şi câte un castel.

    Sunt puţini antreprenori români care vorbesc deschis despre planul de se retrage din business, despre cum îşi pregătesc copiii pentru a intra în afacere sau despre compania pe care au clădit-o în ideea de a rămâne în familie. Mulţi dintre oamenii de afaceri care au decis să se retragă au preferat să-şi vândă companiile sau au angajat management profesionist până la maturizarea urmaşilor, astfel că numărul businessurilor care au fost deja transmise de la o generaţie la alta este încă redus în România.

    Claudiu Necşulescu, proprietarul producătorului de vin Jidvei, face parte însă dintre cei care vorbesc detaşat despre planul de a se retrage din companie. El vorbeşte despre cum plănuieşte să lase conducerea companiei cu afaceri de 115 milioane de lei celor două fiice, Ana şi Maria.

    Necşulescu a terminat în 1987 Facultatea de Autovehicule Rutiere din cadrul Universităţii din Braşov, iar înainte de Revoluţie a lucrat la o staţie de utilaje din Constanţa. În zona Constanţa locuieşte şi astăzi, de unde merge săptămânal la Alba. Până în 1991 a lucrat la stat, de unde a plecat pentru a face mai multe businessuri de comerţ împreună cu tatăl său, care atunci se pensionase. Astfel, faptul că el a preluat afacerile de la nea Liviu (cum îi spun apropiaţii tatălui său, care mai este încă implicat în business) face deja predarea ştafetei către următoarea generaţie o obişnuinţă în familia Necşulescu.

    Afacerile familiei au început în anii ‘90 cu export de animale şi au continuat tot în exporturi, cu cereale, utilaje agricole, mobilă sau containere. De fapt, după cum povesteşte omul de afaceri, a făcut împreună cu tatăl său comerţ cu „aproape orice”, mai puţin tutun şi spirtoase.

    De 17 ani a intrat în industria vinului, într-un context neaşteptat. În 1998, întreprinderea pe structura căreia avea să clădească businessul Jidvei se confrunta cu probleme mari, iar Necşulescu era unul dintre clienţi, după ce achiziţionase volume mari de marfă. Pentru a putea continua afacerile cu producătorul de vin, a socotit că cea mai bună variantă ar fi să îl cumpere.

    Firma se numea Perla Târnavei Jidvei şi au fost suficiente ”câteva milioane de dolari” pentru a cumpăra mare parte din active, pentru ca apoi să înceapă retehnologizarea şi înlocuirea culturilor de viţă-de-vie şi pomi, aflate în declin. Podgoria era situată pe Valea Târnavei Mici (judeţul Alba), la jumătatea drumului dintre Blaj şi Târnaveni, în arealul Podgoriei Târnave, cea mai întinsă din Transilvania. A luat de la FPS Jidvei 650 de hectare, iar acum a ajuns la 2.500 de hectare, suprafaţă pe care o consideră optimă, de aceea nu mai are în vedere să facă noi achiziţii.

    Jidvei este unul dintre marii producători de vin de pe piaţa locală, cu afaceri concentrate pe piaţa internă şi cu game precum Castel, Tezaur, Nec, Grigorescu, dar şi Owner’s Choice şi Mysterium. Aproximativ 8% din afaceri vin de la exporturi, însă focusul lui Necşulescu va fi tot pe piaţa internă, unde „un producător de vin are sincope doar dacă face ceva greşit”.

    Producătorul de vin din Alba are două crame: prima şi cea mai mare a fost retehnologizată înainte de criză, iar în cea de-a doua, mai mică, a început producţia anul trecut în urma unor investiţii de 6 milioane de euro (din care 2 milioane de euro au fost fonduri europene).

    „Prin tot ceea ce am făcut în cei 17 ani de activitate din sector am dovedit că într-adevăr iubesc sectorul. Nu există parcelă, utilaj, amenajare care să fi fost făcută fără să treacă prin filtrul meu. Singura opţiune pe care o iau în calcul este ca fetele să ajungă să gestioneze businessul. Sub nicio formă nu m-am gândit să vând afacerea. Toată construcţia Jidvei a fost gândită ca o afacere pe termen lung, care să reprezinte familia”, explică omul de afaceri. De altfel, două dintre vinurile lansate de Jidvei în 2012 poartă chiar numele fetelor lui Claudiu Necşulescu, Ana şi Maria. Fiica cea mare are 25 de ani şi a studiat Matematică şi Management la UCL Londra, astfel că a ajuns deja să se implice în business, iar fiica cea mică are 21 de ani şi studiază Marketing la Citi University tot la Londra. „Şi-au împărţit domeniile astfel încât să se completeze”, explică Claudiu Necşulescu.