Tag: tanara

  • A câştigat 40 de milioane de dolari de la firma care a dat-o afară. Motivul concedierii a fost unul ridicol

    Alexis Berger, fost director de marketing într-o companie din New York a fost concediată pentru că ”se purta ca un bărbat”, potrivit unui articol publicat de Daily Mail. Ea şi-a dat în judecată angajatorul într-un proces de discriminare sexuală, pe care l-a şi câştigat. Suma primită? 40 de milioane de dolari.
     
    Berger are 32 de ani şi, potrivit Daily Mail, a transformat compania Kargo Global într-o forţă internaţională  cu venituri anuale de 100 de milioane de dolari. Salariul ei depăşea 1 milion de dolari anual; la acesta se adăugau comisioanele. Tânăra avea şi acţiuni de 9 milioane de dolari în companie.

    Firma a pretins că Berger era nepoliticoasă cu angajaţii şi nu avea rezultate foarte bune la muncă, iar în cele din urmă a concediat-o pentru încălcarea unei clauze de necompetitivitate. Judecătorul Billie Colombaro a văzut însă lucrurile diferit şi a citat discriminarea sexuală drept un factor care a dus la concedierea tinerei. ”A fost o orchestraţie rău-intenţionată, umilitoare, cu efectul privării sale de comisionale câştigate, de bonusul de retenţie, de acţiunile sale, de poziţie, de salariu, precum şi de demnitatea ei.”

    Berger a dezvoltat atât relaţii profesionale, cât şi personale cu CEO-ul Kargo, Harry Kargman, care, de asemenea, nu au fost pe placul celorlalţi executivi, potrivit judecătorului.  

    Potrivit Law Newz, noul vicepreşedinte de resurse umane al companiei a avertizat-o că stilul ei de management avea nevoie de schimbare din cauza unor plângeri anonime; acestea au venit după ce ea a fost anunţată că va primi un bonus pentru munca sa. A fost plasată apoi într-un Plan de îmbunătăţire a performanţei din cauza ”comportamentului neprofesional”, chiar dacă nu i s-au dat exemple specifice.

    Berger a fost acuzată apoi că este prea ”supusă emoţiilor”, ”sensibilă”, ”dură” şi ”bătăuşă”. Ea pretindea însă că acesta este un dublu standard: Kargman, CEO-ul companiei, afişa un comportament similar; astfel a observat angajaţii bărbaţi puteau fi agresivi, în timp ce femeile nu.

    Kargman a folosit şi el un limbaj necorespunzător în companie, potrivit înregistrărilor existente. Judecătorul Colombaro a scris că vicepreşedintele de HR a ignorat numeroase plângeri împotriva celuilalt angajat ”doar pentru că era bărbat”. Într-o declaraţie pentru AdWeek, reprezentanţii companiei au răspuns: ”Timp de 14 ani, compania noastră a oferit oportunităţi depline şi egale tuturor angajaţilor noştri, iar acest lucru stă la baza culturii noastre”.

  • Cea mai tânără femeie primar din România: „Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă. Vrei să se schimbe ceva în ţara asta? Ia atitudine!”

    Pe Facebook, Irina Onescu a scris: „Atenţie, postare kilometrică! Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult şi colorat şi nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt şi mitică (bucureşteancă). Şi da, cu toate astea, de un an de zile sunt Primarul comunei Petriş din judeţul Arad.

    Un Primar tânăr, independent şi idealist, care crede în oameni şi în potenţialul lor de a face lucruri măreţe. Ce să mai, o naivă…
    Neînregimentarea mea politică este o opţiune personală, deşi, ca tot omul, am şi eu propriile afinităţi în acest sens. Sunt liberală în gândire, un liberalism ideologic care însă nu mă face atât de fanatico-absurdă încât să cred că orice altă doctrină este greşită ori să critic opţiunile altora. Am zis-o şi o voi mai spune, în parcursul meu administrativ încă nu am întâlnit oameni care să mă forţeze să îi privesc prin prisma culorii politice. Asta pentru că nu îmi stă în fire să fiu neprietenoasă şi nici să am prejudecăţi.

    Nu am nimic de împărţit cu nimeni şi nu port pică celor care nu mă plac, nu mă susţin sau nu sunt de acord cu mine. Şi nu spun lucrurile astea doar pentru că sună bine, ci pentru că sunt adevărate şi mă caracterizează.

    Mi-am asumat un job care îmi cere să reprezint echidistant interesele unei mase neomogene de indivizi, care în ansamblul ei se numeşte “comunitate”. Cum aş putea face asta dacă m-aş poziţiona solidar cu doar o parte din ei şi i-aş marginaliza pe ceilalţi?
    Îmi cer scuze dacă în idealismul meu refuz să mă conformez sau să mă adaptez sistemului administrativ tradiţional, slugarnic, parvenit şi avid de putere. Oamenii sunt sătui de circ şi hoţie. Iar eu sunt înainte de toate om.

    M-am implicat în administraţia publică pentru a încerca să schimb ceva în bine, nu pentru a îngroşa rândurile celor servili. Ştiu, nu încălzeşte pe nimeni integritatea mea, dar vă întreb: cum poate un om care nu se respectă pe sine să îi respecte pe alţii?
    Dacă erai roşie… Dacă erai albastră… Dacă erai mov… NU, fraţilor!

    Alternanţa la putere e firească. Azi roşu, mâine albastru, poimâine mov… Singura constantă a curcubeului politic trebuie să fie responsabilitatea actului de guvernare. Asta trebuie să primeze. Asta trebuie să conteze. Alternanţa trebuie să fie dictată doar de un eşec în a reprezenta interesele sociale şi economice ale ţării. Şi NU, nu trebuie să fim pasivi, să plecăm capul ori să ne resemnăm într-o auto-indusă neputinţă. Vrei să se schimbe ceva în ţara asta? Ia atitudine!

    Într-o Românie în care până şi banii au un preţ, singurul lucru pe care îl poţi vinde dar nu îl mai poţi răscumpăra este omenia.
    Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă!”

  • Cronică de film: Baby Driver, Grand Theft Entertainment

    Chiar aşa, aproape toate melodiile în limba engleză conţin cuvântul ”baby“. Aşa cum acest alint este foarte important pentru cultura muzicală americană este importantă muzica pentru personajul Baby, respectiv pentru filmul ”Baby Driver“, regizat de Edgar Wright. Baby se asemănă cu eroul mitologic Samson, numai că în acest caz nu părul reprezintă sursa puterii lui, ci muzica.

    Pe la mijlocul filmului este o scenă cât se poate de edificatoare: Baby, aflat într-o maşină pe care tocmai o furase, trece de la un post de radio la altul pentru a găsi melodia potrivită, deşi era în mare criză de timp. Aşadar muzica joacă un rol central în această peliculă. Multe filme au pus muzica la loc de cinste, excluzând musical-urile, însă ce a făcut Edgar Wright diferit este faptul că filmul a pornit de la muzică şi nu invers. Aici nu s-a pus muzică peste imagini, ci imaginile au fost construite de la melodii. Ce înseamnă asta? |nseamnă că aproape toate scenele sunt coregrafiate pe muzică: personajele trag cu armele pe ritmul muzicii, Baby conduce după linia melodică şi parcă întreg universul este sincronizat la muzica din căştile protagonistului. Iar asta se întâmplă în mai toate scenele, nu doar în cele de acţiune. Este absolut impresionantă atenţia la detalii a regizorului, a editorului de imagine şi a celui de sunet. De fapt, parcă regizorul a făcut un clip pentru o melodie destinată MTV-ului.

    Este un film unic din acest aspect, deşi scenariul nu este unul incredibil de original. ”Baby Driver„ spune povestea lui Baby, un puşti incredibil de talentat la condus, care este implicat în jafuri armate (el fiind şoferul) împotriva voinţei lui. Treptat aflăm care este povestea lui şi de ce face ce face. Filmul nu o să câştige un Oscar pentru scriitură, dar are replici memorabile şi mi-a plăcut că acţiunea şi povestea personajului principal sunt dezvăluite treptat, oferindu-ţi puţin câte puţin, în aşa fel încât să completezi puzzle-ul până la final.

    Filmul are parte de o echipă de actori foarte bună, începând cu Kevin Spacey (mafiotul), Ansel Elgort (Baby), Jon Hamm (Buddy) sau Jamie Foxx (Bats). Jocul actoricesc este la un nivel ridicat, poate mai puţin din partea lui Foxx, care nu a portretizat credibil un criminal sărit de pe fix. Nu a reuşit să-l vândă foarte bine, îţi dădeai seama că joacă un rol, pe când ceilalţi au interiorizat foarte bine personajele. Ansel Elgort joacă foarte bine rolul principal şi are o chimie bună cu Lily James (Deborah – interesul romantic al lui Baby). Totuşi, în opinia mea, Jon Hamm (Don Draper din ”Mad Men„) a fost vedeta filmului, interpretând excelent rolul lui Buddy. La nivel de imagine şi editare este ceea ce se aşteaptă de la un regizor precum Edgar Wright (”Shaun of the Dead„, ”Scott Pilgrim vs the World„ sau ”Hot Fuzz„). Imaginile sunt compuse excelent, colorate şi îmbinate cu o editare rapidă, pe ritmul muzicii de data asta; toate acestea fac filmul foarte dinamic, rapid şi nu-ţi lasă timp să te plictiseşti.

    Cei care aţi văzut trailerul filmului probabil că v-aţi dus cu gândul la ”Fast and Furious“, însă filmul este mai inteligent decât cel menţionat, iar cursele de maşini au rămas pe tărâmul realităţii. |n ”Baby Driver“ nu vorbim despre maşini care sar dintr-o clădire în alta, nu zboară şi nu fac lucruri exagerate. Cursele sunt impresionante, te ţin în priză, dar fără a fi neverosimile.

    ”Baby Driver“ pare a fi varianta mai comică a lui ”Drive“, regizat de Nicolas Winding Refn, cu Ryan Gosling în rolul şoferului. |n filmul acesta nu se analizează natura răului sau sursa comportamentelor antisociale, dar ”Baby Driver“ este o cursă excelentă de weekend când vrei doar să ”iei o maşină pe care nu ţi-o permiţi şi să conduci fără niciun plan ascultând ce muzică îţi place“.

    Nota 8/10

  • Tânăra care vinde produse româneşti corporatiştilor – VIDEO

    Povestea magazinului de cadouri online InaBox.ro a început în luna aprilie a anului 2016, când Ina Natu, o tânără de 29 de ani, a decis să pornească o afacere pe cont propriu. Investiţia iniţială a fost de circa 2.500 euro, iar antreprenoarea mizează pe nişa de piaţă a cadourilor personalizate formate din produse 100% româneşti, potrivit unui interviu anterior acordat ZF.

    „Am început la sfârşitul lunii aprilie. Am investit aproximativ 2.500 de euro în achiziţia produselor până în prezent, având în vedere că pentru partea de programare m-a ajutat un apropiat, fără bani. Ca să ajungem la un nivel confortabil ar trebui să ajungem cam la 50 de comenzi pe lună. O comandă medie ar trebui să aibă preţul de 170 de lei pentru ca afacerea să fie profitabilă, ţinând cont de caracterul sezonier al acestui tip de business, care are anumite perioade de vârf în care cresc vânzările“, a spus  Ina Natu, fondatoarea InaBox.ro, la ZF Live. Absolventă a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti, Ina Natu a lucrat anterior în echipa de marketing a unei companii din domeniul brokerajului de asigurări.

    Afacerea InaBox.ro va aduce încasări de circa 25.000 – 30.000 euro pe an în primii ani, previzionează antre­prenoarea.

  • Tot internetul o APLAUDĂ: reacţia unei femei, când s-a întâlnit cu cel care i-a furat bicicleta

    Tânăra de 30 de ani, Jenni Morton-Humphreys, era extrem de mândră de bicicleta sa germană albastră, iar când i-a fost furată a fost disperată. Fata a anunţat comunitatea de ciclişti şi, prin intermediul unui prieten, a aflat că bicicleta sa a fost scoasă la vânzare pe internet.

    Fără să stea pe gânduri, Jenni a aranjat o întâlnire cu vânzătorul, pretinzând că vrea să cumpere bicicleta şi a făcut în aşa fel încât să i se permită să urce pe ea ca să ajusteze şeaua. Cum s-a urcat pe bicicletă, fata a început să pedaleze rapid, reuşind să îl lase în urmă pe cel care îi furase bicicleta. Cel care a ajutat-o şi a negociat cu hoţul, un prieten ciclist, i-a spus hoţului că e adevărata proprietară a bicicletei şi că ar fi bine să nu mai încerce să fure de la ciclişti. 

  • Sclavia din secolul XXI | Povestea acestei tinere a avut un final nefericit, însă reprezintă o lecţie de viaţă pentru tot mai multe familii

    Tânăra s-a sinucis, ca urmare a faptului că soţul ei, un bărbat de 40 de ani, a respins rezultatele testelor de virginitate pe care a fost obligată să le facă. Acesta a cerut ca fata să fie supusă altor două examinări suplimentare faţă de cele pe care statul le cere, iar apoi a cerut să-şi ia o a doua soţie, susţinând că nu crede în rezultatele analizelor. 
     
    Familia fetei a declarat pentru Radio Europa Liberă, citat de The Independent, că fiica lor le-a spus pe patul de moarte că a fost supusă la o „presiune enormă” din partea soţului şi că „n-a mai rezistat”. Mama ei, Fazila Mirzoeva, a descris-o pe fiica sa ca pe o victimă a „sclaviei şi violenţei”. 
     
  • Impresionant! Elevă din România cu deficiente de vedere a luat 10 la bacalaureat

    Deficienţa de vedere nu a împiedicat-o pe Livia să ia note mari la examen. Aceasta a luat 10 la limba si literatura romana, 9,80 la istorie si 9,10 la filosofie.

    „Subiectele au fost accesibile si corect formulate. Pentru mine, au fost de un nivel mediu, intrucat am participat si la Olimpiada Nationala si am avut contact cu modele diferite de abordare. De fapt, Bacalaureatul trebuie sa fie pentru toti elevii, eu nu cred ca nu poti trece peste proba maturitatii, chiar cu un efort minim…”, a declarat tanara pentru vremeanoua.ro, preluat de stirilekanald.ro

    Ea a precizat ca va da admitere la Facultatea de Litere, dar si la Psihologie si stiintele educatiei, specializarea Pedagogia invatamantului primar si prescolar, din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, intrucat isi doreste sa devina dascal.