După ce foarte mulţi români din diaspora au fost împiedicaţi să voteze la alegerile prezidenţiale, DNA a început o anchetă. Autoritatea Electorală Permanentă, Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe au trimis la DNA mai multe documente, iar în cauză au fost audiate mai multe persoane. În luna august, ancheta se afla tot în stadiul cercetării penale „in rem”, cu privire la fapte, la fel ca şi în decembrie 2014. La vremea respectivă, nu fuseseră audiate persoanele aflate la vârful lanţului de decizie în timpul alegerilor din 2014, precum miniştrii de Externe Titus Corlăţean sau Teodor Meleşcanu sau premierul Victor Ponta. Asta în condiţiile în care pe numele lui Corlăţean şi Ponta doar europarlamentarul Monica Macovei a depus două plângeri penale pentru obstrucţionarea votului românilor din străinătate. Cu puţin timp în urmă, însă, lucrurile s-au schimbat.
Tag: strainatate
-
Locuri de muncă în străinătate, salarii de 1400 – 2100 de euro pe perioadă nedeterminată
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 85 de posturi pentru muncitorii calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sighişoara în luna octombrie 2015.
Angajatorii sunt reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH şi oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: operator stivuitor (15 posturi), comisionar (15 posturi), hamal (10 posturi), muncitor în metalurgie (9 posturi), electrician (6 posturi), mecanic auto (5 posturi), sudor MIG-MAG (5 posturi), mecanic instalaţii (5 posturi), operator CNC (3 posturi), instalator/montator instalaţii de gaz (3 posturi), lucrător în depozit (3 posturi), mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului (2 posturi), sculer (2 posturi), zugrav – vopsitor (2 posturi).
Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba germană.
Salariul oferit este de 8,80 – 12,80 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Angajatorii oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în Bucureşti care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.
Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
-
Locuri de muncă în străinătate, salarii de 1400 – 2100 de euro pe perioadă nedeterminată
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 85 de posturi pentru muncitorii calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sighişoara în luna octombrie 2015.
Angajatorii sunt reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH şi oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: operator stivuitor (15 posturi), comisionar (15 posturi), hamal (10 posturi), muncitor în metalurgie (9 posturi), electrician (6 posturi), mecanic auto (5 posturi), sudor MIG-MAG (5 posturi), mecanic instalaţii (5 posturi), operator CNC (3 posturi), instalator/montator instalaţii de gaz (3 posturi), lucrător în depozit (3 posturi), mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului (2 posturi), sculer (2 posturi), zugrav – vopsitor (2 posturi).
Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba germană.
Salariul oferit este de 8,80 – 12,80 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Angajatorii oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în Bucureşti care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.
Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
-
Locuri de muncă în străinătate cu salarii între 1500 şi 2400 de euro. În ce domenii se fac angajări
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti oferă, prin intermediul Reţelei EURES, 50 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Bucureşti în luna octombrie 2015. Angajatori germani reprezentaţi de Serviciile de Plasare Internaţionala din cadrul Centralei de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă pentru următoarele ocupaţii: bucătar/bucătar şef/bucătar specialist (15 posturi), ospătar (15 posturi), barman (5 posturi) şi personal în industria gastronomiei de sistem (15 posturi).
Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba germană, cel puţin nivel A2.
Angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 2200 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar şi barman, 1700 2400 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist şi de 1450 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem.
Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în Bucureşti care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea Clinic sănătos/Apt pentru muncă.
-
5 oraşe din România care sunt mai frumoase decât te aşteptai
După ce ţi-am dezvăluit care sunt cele 7 minuni ale României, spectaculoase şi necunoscute, îţi propunem să descoperi 5 oraşe condimentate bine cu istorie, cultură şi tradiţii şi care sunt mult mai frumoase decât te aşteptai!
De câte ori vorbeşti despre frumuseţile patriei, mai ales atunci când trebuie să faci câteva recomandări unor prieteni din străinătate, primele locuri din România care îţi vin în minte sunt Sibiu, Sighişoara şi Timişoara. Însă există şi alte oraşe mioritice mult mai frumoase decât te aşteptai.
Descoperă în Galeria Foto care sunt aceste oraşe şi locurile pe care le poţi vizita acolo!
-
SURPRIZĂ de proporţii la opt luni de la alegeri. DNA tocmai a făcut ANUNŢUL care îl vizează direct pe Ponta
La secţiile de vot din străinătate s-au creat cozi imense, mii de români neputând să aibă acces la urne pentru a vota, din cauza condiţiilor organizatorice precare.
Imagini cu miile de români care au stat la cozi de sute de metri în faţa secţiilor de votare din străinătate au făcut înconjurul lumii, însă una dintre cele mai violente situaţii a avut loc la Torino, unde locuieşte una dintre cele mai mari comunităţi de români din Italia. În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, câteva sute de români rămaşi în afara secţiei de votare, înainte de ora 21.00, fără a mai putea să voteze, au declanşat revolta, iar forţele speciale de intervenţie ale poliţiei italiene (DIGOS) au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene şi cu fumigene, pentru a dezamorsa situaţia.
-
Un tânăr de 37 de ani câştigă 700.000 de euro din amenajări interioare
Din 2013 până în prezent, compania a fost aleasă să livreze proiecte de amenajări interioare pentru Nepi, Monsson Pay Point, United Bank Libia, Honda Trading, Generali, Piperea şi Asociaţii, Floreasca Tower, Tenaris, Marsh, Ubi France, Ferrero Rocher, Levi’s, Huawei etc. Cezar Gămulescu are în subordine, în momentul de faţă, în jur de 20 de angajaţi, iar compania sa a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro.
A absolvit ASE în 2001 şi Romanian-Canadian MBA în 2007. Înainte de a-şi porni propria afacere a lucrat pentru Cascade Group şi pentru Corporate Office Solutions, în domeniul amenajărilor interioare, arhitecturale şi de construcţii.
Spune că se ghidează după câteva principii, printre care cel că că nu există probleme, există numai rezolvări, că este bine să fii consecvent şi că este bine ca atunci când toată lumea aleargă într-o direcţie tu să te întorci şi să alergi în sensul opus.Nu se poate detaşa de problemele de la birou: „Nu poţi face chestia asta în momentul în care ai businessul tău. Am fost şi angajat şi acum sunt şi manager. Nu te vei putea detaşa niciodată, nici când ieşi din businessul tău. Este crucea pe care o porţi în permanenţă cu tine“.
Şi îi sfătuieşte pe ceilalţi să renunţe la lucrurile şi activităţile care nu aduc beneficii: „Personal am îndepărtat din viaţa mea tutunul, dulciurile, mâncarea chinezească, junkfood-ul, bicicleta, baschetul, litoralul românesc, televizorul. Faptul că le-am îndepărtat nu înseamnă că nu le mai accesez, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar. Nu aş putea să renunţ niciodată la familie, care te propulsează enorm, şi la pescuit. Pescuitul este ceva ce reuşeşte să mă detaşeze, pentru o scurtă vreme, de probleme şi de toată presiunea din jur“.
-
STUDIU MasterCard: Plăţile la comercianţi în străinătate sunt mai ieftine decât schimburile valutare
Cea mai costisitoare metodă de plată este, în majoritatea cazurilor, conversia la casele de schimb valutar din aeroporturile-destinaţie, pe când cea mai ieftină, în 65% dintre situaţiile analizate, o reprezintă tranzacţiile cu cardul în cazul locuitorilor din Europa Centrală şi de Est în timpul călătoriilor internaţionale, se arată într-un comunicat al operatorului MasterCard.
În cazul românilor care călătoresc în Marea Britanie, costurile cu achiziţionarea lirelor sterline în aeroporturile britanice sunt cu 9% mai mari decât cele generate de tranzacţiile cu cardul la comercianţi.
De asemenea, tranzacţiile cu cardul la comercianţii din Cehia au costuri cu până la 31,5% mai mici, fiind, de altfel, cea mai ieftină modalitate de plată pentru călătoriile în cele mai populare destinaţii.
Schimburile valutare în aeroporturile din străinătate sunt printre cele mai costisitoare, pentru cehii care călătoresc în Austria, spre exemplu, ele fiind cu aproape 27% mai scumpe decât retragerile de pe cardurile de debit de la bancomatele de la destinaţie.
“Cei care călătoresc vor modalităţi de plată cât mai facile, sigure, dar sunt în continuare atenţi la costuri. Acest studiu arată că plăţile cu cardul direct la comercianţi în călătoriile în afara ţării nu sunt doar o metodă convenabilă, ci pot aduce şi economii”, a declarat în comunicat direcotorul general al MasterCard pentru România, Cosmin Vladimirescu.
Studiul mai relevă că, în general, conversiile realizate la birourile de schimb din ţară presupun costuri cu până la 6% mai mari decât plăţile cu cardul, iar această opţiune nu este întotdeauna valabilă, întrucât casele de schimb nu oferă tranzacţii decât cu principalele monede de circulaţie internaţională.
“Achiziţionarea de euro sau dolari pentru un schimb valutar ulterior în moneda dorită presupune costuri mai ridicate decât utilizarea cardului, fie ca metoda de plată, fie pentru retragerea de numerar de la ATM-urile de la destinaţie, întrucât cardul realizează în mod automat conversia în orice monedă dorită”, se mai spune în comunicat.
Per ansamblu, cea mai costisitoare variantă de gestionare a banilor în străinătate o reprezintă schimbul valutar la aeroportul-destinaţie. Acesta generează costuri suplimentare mai ales atunci când necesită şi schimburi indirecte, în ţara de origine într-o monedă de circulaţie internaţională (precum euro sau dolari) şi la destinaţie în valuta ţării respective.
Studiul a fost realizat analizând principalele destinaţii de călătorie pentru şapte state din Europa Centrală şi de Est şi Israel, respectiv pentru 28 de rute.
Au fost luate în calcul toate costurile plăţii într-o monedă străină, comparând cheltuielile generate de plata cu cardul la comercianţi internaţionali, în raport cu costurile pe care le implică schimburile valutare realizate la case de schimb din ţară/destinaţie sau de la sucursalele băncilor locale, precum şi retragerile de la ATM. Studiul a analizat toate tipurile de costuri şi taxe, precum comisioanele de tranzacţie sau retragere de la ATM, respectiv comisioanele sau ratele de schimb valutar.
-
Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: România nu poate fi guvernată de un premier care se ascunde de Jan Uncheşelu
Primul va conduce partidul şi Guvernul prin telefon, cu autoritatea unui ins care se ascunde în Turcia de procurori şi despre care nu se ştie dacă se mai întoarce în ţară sau câte zile mai rămâne în funcţie. Ca să creeze sentimentul că ţine situaţia sub control, premierul în exil aruncă noi măsuri populiste, fără nici o fundamentare financiară: TVA-ul se va reduce, de la 1 ianuarie 2016, la 19%, nu la 20%, cum se anunţase iniţial. Celălalt premier este liderul unui partid de 1%, fără control asupra PSD şi asupra Parlamentului şi fără nicio pregătire economică, exceptând faptul că a fost ofiţer de intendenţă.
Adăugaţi la această situaţie faptul că, în anul cel mai sensibil pentru absorbţia fondurilor europene, un ministru (incompetent) al Transporturilor a fost obligat să demisioneze, iar PSD vrea să aducă la acest minister un personaj a cărui unică experienţă managerială a fost la conducerea Muzeului Olteniei. Este reţeta perfectă a unui dezastru cu explozie întârziată.
Sunt câteva lucruri simple, banale în orice regim democratic, pe care Victor Ponta trebuia să le facă. În primul rând, cu toată empatia faţă de un om suferind, ar fi trebuit să se opereze în ţară. La acest nivel de responsabilitate, pleci în străinătate doar pentru o intervenţie care nu poate fi efectuată de către medicii din România. Atunci când primul-ministru fuge de spitalele din România, îşi arată dispreţul şi neîncrederea în cadrele medicale şi în sistemul pe care-l gestionează. Un efect economic: notele de plată către CNAS pentru intervenţii efectuate de spitale din străinătate pentru pacienţii români se vor înmulţi. În septembrie 2014 (ultimele date publice), doar datoriile CNAS către spitalele din spaţiul UE, pentru intervenţiile asupra unor pacienţi români, depăşeau 200 de milioane de euro.
În al doilea rând, premierul Victor Ponta era dator să furnizeze publicului informaţii clare despre situaţia sa şi să respecte Hotărârea CSAT 5/ 2009 privind asistenţa medicală pentru demnitarii români. CSAT, unde premierul deţine poziţia de vicepreşedinte, a stabilit că doar o comisie medicală a celor de la Spitalul Militar Central putea decide că premierul nu poate să se opereze în România, trebuie să plece în Turcia sau în altă ţară şi nu are posibilitatea să-şi exercite atribuţiile. În ultimul deceniu, doar în India şi în Etiopia s-a mai întâmplat ca premierul, respectiv preşedintele, să plece în străinătate pentru tratament medical fără să informeze opinia publică asupra situaţiei exacte. În absenţa unei evaluări oficiale, suntem perfect îndreptăţiţi să credem că, de fapt, Victor Ponta fuge de urmărirea penală.
Această situaţie dă naştere unui sentiment de stat eşuat. Nimeni nu-şi poate aminti de vreo ţară civilizată în care primul-ministru dă ordine din străinătate, prin intermediul televiziunilor şi a site-urilor de socializare, timp de aproape cinci săptămâni. Asta se întâmplă în timp ce: în Parlament există un grup majoritar, transpartinic, hotărât să dea drumul la o legislaţie anti-Justiţie, în timp ce negocierile cu FMI şi Comisia Europeană sunt în aer, în timp ce absorbţia fondurilor europene s-a blocat. Sunt câteva ministere care, de la ultima remaniere, par să fi dispărut. Doar un exemplu: ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu – ministerul cu cea mai slabă rată de absorbţie, responsabil pentru cele mai multe cazuri de infringment – a apărut în peisaj doar pentru a-l acuza pe preşedintele Iohannis că îi favorizează pe austriecii de la compania Schweighofer, după care a dispărut.
Ceea ce se întâmplă acum este că Victor Ponta încearcă să tragă de timp, până în toamnă, pentru a face uitată situaţia sa de urmărit penal, care a scăpat de un dosar doar punându-se sub protecţia parlamentară. Alegătorii pleacă în vacanţă, sunt fericiţi, iar liderul PSD speră ca, atunci când vor reveni la slujbe, să fie resemnaţi cu întoarcerea sa la Palatul Victoria. Poate că unii vor accepta sau vor uita. Dar sunt destul de sigur că Jan Uncheşelu şi colegii săi din DNA au o memorie foarte bună şi-l aşteaptă…
Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.
