Tag: Rusi

  • Rusia avertizează în legătură cu încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi din Transnistria

     “Pe fondul crizei din Ucraina, orice tentativă de îngrădire a comunicării dintre regiunea transnistreană şi restul lumii ar fi o ameninţare directă la securitatea şi libertăţile constituţionale ale celor 200.000 de cetăţeni ruşi cu domiciliul permanent în regiunea transnistreană. Rusia nu va uita niciodată că este garantul drepturilor constituţionale ale cetăţenilor săi”, a afirmat Dmitri Rogozin, într-o postare pe Twitter, potrivit agenţiei Interfax.

    Declaraţia oficialului rus intervine în condiţiile în care există temeri privind tensionarea conflictului transnistrean, în contextul crizei din Ucraina. De altfel, mai mulţi oficiali au atras atenţia că Rusia are în vedere să crească presiunile asupra Republicii Moldova, în condiţiile în care Chişinăul urmează să semneze în următoarele luni Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

    Pe de altă parte, reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova au participat vineri la audieri în Parlament şi au declarat că autorităţile de la Chişinău se aşteaptă la provocări în stânga Nistrului, în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, relatează IPN, în pagina electronică. Oficialii au dat asigurări că instituţiile de la Chişinău sunt pregătite să reacţioneze la posibile provocări atât din partea Transnistriei, cât şi a altor regiuni ale Republicii Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata ucraineană a respins un ATAC RUS. Soldaţii ruşi din Transnistria se află în “ALERTĂ DE RĂZBOI”

    Armata ucraineană anunţă că a respins marţi, fără schimburi de focuri, un atac al Forţelor Navale ruse asupra unei nave militare ucrainene, în Portul Sevastopol din Crimeea.

    “Indivizi înarmaţi au abordat cu un remorcher nava militară ucraineană Slavutici, au încercat să urce la bord, să captureze echipajul şi să le ia armele”, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP. “Agresorii purtau uniforme ale Forţelor navele ruse şi au venit de pe o navă militară rusă”, a precizat Ministerul Apărării.

    Atacul a fost respins fără schimburi de focuri, iar militarii ruşi nu au reuşit să urce la bord.

    Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

    Nave ale Flotei ruse de la Marea Neagră continuă să blocheze ambarcaţiuni militare ucrainene în largul Portului Sevastopol, în Crimeea.

    Conform unor surse din cadrul serviciilor de spionaj citate de CNN, două nave militare ruse şi o navă militară ucraineană au intrat marţi în Marea Neagră, venind din Marea Mediterană, şi se îndreaptă spre sudul Ucrainei. Forţele Navale ucrainene intenţionează să evite orice confruntare cu nave militare ruse.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Londra, recalcitrantă faţă de aplicarea unor sancţiuni economice Moscovei, în criza din Ucraina

     Fotograful, aflat în faţa sediului Guvernului, a făcut o fotografie acestui document pe care îl ţinea în mână un consilier al lui David Cameron.

    “Marea Britanie nu va susţine, pentru moment, sancţiuni comerciale (…) şi nu va închide centrul financiar din Londra pentru ruşi”, se poate citi în acest document publicat de către BBC şi mai multe ziare.

    Numeroase societăţi ruseşti au ales să fie cotate pe Bursa de la Londra, iar numeroşi oligarhi ruşi deţin locuinţe somptuoase în capitala britanică.

    Potrivit presei, documentul respectiv sugerează că Marea Britanie nu va susţine pregătiri militare NATO şi că ONU, ci nu UE, este necesar să se afle în prima linie în încercarea de soluţionare politică a crizei din Ucraina.

    În schimb, “Guvernul ia în considerare o abordare mai prudentă, inclusiv în privinţa restricţionării vizelor”, cu privire la personalităţi ruse, potrivit The Daily Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficiali ruşi: Tratatul cu Ucraina permite Rusiei să aibă până 25.000 de militari în Crimeea

     Viaceslav Nikonov, parlamentar din partea Partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin a apărat prezenţa rusă în Crimeea afirmând că aceasta respectă tratatul dintre Moscova şi Kiev.

    “Rusia poate avea până la 25.000 de militari aici (dar) nu cred că sunt mai mult de 15.000”, a declarat el pentru BBC. “După aşa-numita sa revoluţie, Guvernul nelegitim de la Kiev a trimis miliţii înarmate pentru a ocupa clădirile guvernamentale din Crimeea, cred că era destul de naiv să te aştepţi ca Rusia să stea deoparte”, a afirmat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin le-a ordonat militarilor mobilizaţi în exerciţii să se întoarcă în unităţi. Ultimatumul dat forţelor ucrainene, infirmat. SUA au suspendat cooperarea militară cu Rusia

     

    UPDATE 08:15 Putin le cere militarilor mobilizaţi în exerciţii în vestul Rusiei să se întoarcă în unităţi

    Putin a ordonat întoarcerea lor după un raport al Ministerului Apărării care afirmă că exerciţiile s-au desfăşurat cu succes, a declarat Peskov.

    Exerciţiile militare surpriză din centrul şi vestul Rusiei au fost lansate miercuri. Acestea au implicat 150.000 de millitari, 90 de avioane, 880 de blindate, 80 de nave de război şi alte echipamente grele.

    Putin, care a vizitat luni baza militari Kirillovsk din regiunea Leningrad, în nord-vestul Rusiei, a asistat la ultima fază a exerciţiilor.

    Manevrele, decise pe fondul crizei politice din Ucraina, au fost considerate drept un semn al unei posibile incursiuni militare masive de căre unii observatori din Occident.

    UPDATE 03:30 SUA au suspendat cooperarea militară cu Rusia

    Statele Unite au “suspendat toate legăturile militare” dintre Washington şi Moscova în urma intervenţiei ruse în Crimeea, a anunţat luni Pentagonul, citat de AFP.

    UPDATE 19:30 – Flota rusă la Marea Neagră dă ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi

    “Dacă până mâine (marţi) dimineaţa la ora (locală) 5.00 nu se predau, un asalt va fi lansat asupra unităţilor şi secţiunilor forţelor armate ucrainene din Crimeea”, sunt citaţi afirmând oficiali de la minister.

    Până în acest moment nu există alte confirmări din alte surse ale acestui ultimatum, precizează BBC.

    Potrivit unui corespondent BBC la Moscova, Richard Galpin, purtători de cuvânt militari ruşi nu oferă, în prezent, nicio informaţie despre acest ultimatum. “Nu este surprinzător. Dacă ameninţarea a fost adresată, militarii (ruşi) nu sunt susceptibili să spună ceva în acest stadiu”, potrivit corespondentului.

    Însă Biroul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea a confirmat pentru BBC ultimatumul adresat de către Flota rusă la Marea Neagră.

    Pe de altă parte, postul de televiziune BBC a primit o imagine în care preşedintele rus Vladimir apare coborând dintr-o aeronavă pe aerodromul de la Kirilovski, în vestul Rusiei, pentru a asista la exerciţii militare în desfăşurare în regiune.

    De asemenea, un expert în domeniul securităţii internaţionale, Ian Brzezinski, afirmă că o mobilizare a forţei de intervenţie rapidă a NATO se află printre patru opţiuni pe care Alianţa Nord-Atlantică este necesar să le ia în considerare în vederea consolidării securităţii ucrainene, într-un material adresat Consiliului Nord-Atlantic, organul de conducere al Alianţei. O asemenea evoluţie implică trimiterea de nave NATO la Marea Neagră.

    Potrivit unei postări pe blogul Atlantic Council, un think-tank cu sediul la Washington, cele patru propuneri ale lui Brzezinski, sunt o “asistenţă în domeniul securităţii”- incluzând armament antitanc, rachete sol-aer, muniţie, în contextul interacţiunilor armatei ucrainene cu NATO în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, găzduirii unor exerciţii ale Alianţei Nord-Atlantice şi participării la exerciţiul Steadfast Jazz în Polonia; “mobilizarea unor capabilităţi de supraveghere NATO în Ucraina” – senzori şi sisteme pasive care nu ameninţă Rusia, ci oferă informaţii despre prezenţa şi mişcarea forţelor ruse pe teritoriul ţării.

    A treia propunere este “activarea Forţei de Reacţie NATO” (NRF) – în baza angajamentului preşedintelui american barack Obama faţă de o contribuţie americană la această forţă, care poate mobiliza imediat o componentă terestră a unei brigăzi, susţinute de elemente aeriene de luptă şi susţinere, dar şi forţe speciale, între alte capabilităţi. NRF poate fi activată sub pretextul unui exerciţiu la baza comună de antrenament din Polonia, la fel cum Rusia a iniţiat un exerciţiu major în paralel cu lansarea unei incursiuni în crimeea, sugerează expertul în postarea sa.

    Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe. *Militari ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea, încălcând acorduri internaţionale*, au anunţat luni grăniceri ucraineni. Nave militare ruse şi echipaje ale Pazei de coastă au efectuat exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică, în largul coastelor enclavei Kaliningrad, în apropiere de Polonia, de ţările baltice, de Germania şi Suedia, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti.

    UPDATE 14:10 – Nave militare ruse, inclusiv submarine, efectuează exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică

    Nave militare ruse şi echipaje ale Pazei de coastă au efectuat, luni, exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică, în largul coastelor enclavei Kaliningrad, în apropiere de Polonia, de ţările baltice, de Germania şi Suedia, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti.

    Manevrele navele intervin în contextul în care armata rusă a declanşat o intervenţie în Peninsula Crimeea, în sudul Ucrainei.

    La exerciţiile din Marea Baltică participă militari, tancuri, nave militare, inclusiv submarine, şi sisteme de artilerie.

    Enclava rusă Kaliningrad este situată pe litoralul Mării Baltice, la frontiera cu Polonia şi Lituania, în apropiere de Germania, Suedia şi celelalte două ţări baltice.

    UPDATE 13:35 – Militari ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea

    Militari ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea, încălcând acorduri internaţionale, au anunţat luni grăniceri ucraineni, relatează AFP.

    În ultimele 24 de ore, zece elicoptere de luptă şi opt avioane de transport ruseşti au aterizat în Crimeea, fără ca Ucraina să fie informată, contrar acordurilor între cele două ţări cu privire la statutul Flotei ruse la Marea Neagră, staţionate în Crimeea, care prevăd ca Kievul să fie informat cu 72 de ore înaintea unor asemenea mişcări de trupe.

    De la 1 martie, patru nave de război ruse din cadrul Flotei la Marea Baltică au pătruns în portul Sevastopol, potrivit aceleiaşi surse.

    Militari neidentificaţi acţionează în contul autorităţilor locale proruse şi au preluat controlul asupa unei părţi a Crimeei, asediind militari ucraineni în cazărmi.

    UPDATE 10:40 – Parlamentul de la Kiev îi cere lui Vladimir Putin să nu mobilizeze forţele ruse în Ucraina

    “Verhovna Rada anunţă apelul său către preşedintele rus Vladimir Putin de a preveni mobilizarea forţelor militare ruse pe teritoriul Ucrainei”, a anunţat Parlamentul într-o declaraţie aprobată în sesiunea de duminică. Verhovna Rada a cerut, de asemenea, Rusiei să îşi retragă la baze militarii din cadrul flotei sale la Marea Neagră.

    “Verhovna Rada cere îndeplinirea strictă a acordurilor de bază privind prezenţa Flotei ruse a Mării Negre pe teritoriul ucrainean, respectiv revenirea imediată a forţelor la bazele lor. Orice mişcare a militarilor, echipamentului greu şi armamentului trebuie făcută strict cu acordul organismelor ucrainene competente”, afirmă declaraţia.

    UPDATE 10:05 – Rusia nu vrea război cu Ucraina, susţine un oficial rus

    Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe.

    “Rusia nu vrea război cu Ucraina”, a declarat duminică seara Grigori Karasin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul public de televiziune Rossia 1.

    “Sunt convins că nimeni din Rusia nu vrea război”, a adăugat el. 

    “Suntem împotriva folosirii unei astfel de terminologii pentru a discuta despre relaţiile cu Ucraine care ne este aproape”, a insistat el. 

    El a criticat statele occidentale care au ameninţat cu excluderea Rusiei din G8.

    “Vom susţine toate forţele favorabile consolidării relaţiilor noastre bilaterale, cu atât mai mult cu cât de aceste relaţii depinde stabilitatea în Europa. Oamenii politici occidentali (…) trebuie să înţeleagă acest lucru”, a declarat Karasin.

    În ceea ce priveşte decizia Consiliului Federaţiei (Senatul) de a autoriza forţele ruse să intervină în Ucraina, “noi credem că această decizie (…) va demonstra intenţiile serioase ale Federaţiei Ruse”, a subliniat el.

    Valentina Matvienko, preşedintele Senatului rus, care a aprobat sâmbătă recursul la forţele armate ruse în Ucraina, a respins, de asemenea, ideea unui război.

    “Nu va avea loc niciodată un război între noi. Suntem popoare înfrăţite”, a declarat ea în aceeaşi emisiune.

    UPDATE 09:10 – Dmitri Medvedev: Viktor Ianukovici este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei

    Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este “nesemnificativă”, a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.

    UPDATE 00:45 John Kerry va reafirma la Kiev sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a Ucrainei

    Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.

    Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.

    “Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

    În Ucraina, şeful diplomaţiei americane “va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit comunicatului.

    Pe de altă parte, oficiali ai administraţiei preşedintelui Barack Obama au afirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei unde staţionează flota rusă la Marea Neagră.

    “Nu există nicio îndoială asupra faptului că ei ocupă Crimeea. Ei îşi sporesc prezenţa militară şi se stabilesc” pe peninsula ucraineană, a spus un diplomat american.

    Pe teren, mai multe obiective strategice din Crimeea, între care baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale, au fost blocate de către persoane înarmate, pe care observatorii le asimilează militarilor ruşi.

    Duminică dimineaţă, Kerry a denunţat “agresiunea” şi “invazia” rusă în Ucraina.

    De asemenea, Kerry a ameninţat Rusia că ar putea să-şi piardă locul în cadrul G8.

    În acest context, Washingtonul a luat măsuri de retorsiune.

    Reuniuni cu caracter economic şi o vizită a unei delegaţii ruse la Washington au fost deja anulate, a subliniat un oficial de rang înalt american.

    Rusia urmează să organizeze în iunie, în staţiunea Soci, un summit al G8. Ca măsuri de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, Franţa şi Marea Britanie au anunţat la rândul lor că nu mai participă la reuniunile pregătitoare organizate în perspectiva summitului de pe litoralul Mării Negre.

    Duminică, Kievul a declarat că se află “pe marginea dezastrului” în urma “declaraţiei de război” a Rusiei şi că pierde rapid controlul asupra Crimeei, în timp ce Occidentul caută o soluţionare paşnică la criza ucraineană.

    NATO a solicitat trimiterea unor observatori internaţionali în Ucraina şi a îndemnat Rusia să îşi retragă trupele. În opinia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, “ceea ce face Rusia în Ucraina (…) ameninţă pacea şi securitatea în Europa”.

    Kerry a admis că Rusia comite o “eroare enormă”, însă a dat asigurări că “opţiunea militară este ultimul lucru care se vrea într-o situaţie de acest gen”.

    Duminică, preşedintele Obama a purtat conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, potrivit unor oficiali ai administraţiei americane.

  • Barack Obama: Asigurarea securităţii la Jocurile Olimpice, o provocare uriaşă pentru Rusia

     “Ruşii vor face faţă provocării uriaşe de a preveni orice fel de act terorist sau de violenţă (…). Ei au investit multe resurse în acest scop”, a subliniat Obama într-un interviu pentru NBC.

    “Comunicăm constant cu ei, la nivelurile forţelor de ordine, armatei şi serviciilor de informaţii”, a precizat liderul american.

    “Lucrăm în permanenţă cu ei pentru a ne asigura că, atât atleţii noştri, cât şi persoanele care doresc să asiste la Jocuri sunt în siguranţă”, a insistat el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai mult circ decât Olimpiadă. Cum au fost primiţi oaspeţii la Soci

    Vladimir Putin şi-a dorit o competiţie extravagantă, care să iasă cu orice preţ în evidenţă, astfel că a cheltuit fără limită pentru a arăta lumii întregi de ce este în stare Rusia. În ciuda investiţiilor masive, la Soci încă nu sunt toate lucrurile puse la punct, în special cele legate de logistică. Preşedintele CIO, Thomas Bach, a dat însă garanţii că totul va fi în regulă vineri, când este programată deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice, relatează Prosport.ro.

    Un lucru care a atras imediat atenţia sportivilor cazaţi la Soci a fost calitatea apei. Calitate e mult spus, pentru că nişte poze postate pe Twitter de un participant arată un lichid galben, care nu inspiră în nici un caz apă potabilă. Ruşii i-au avertizat pe sportivi că apa de la robinete nu trebuie băută şi este recomandat să nu fie folosită nici la alte activităţi, precum un duş fierbinte.

    Reguli foarte interesante au fost găsite de sportivi în camerele din satele olimpice. Canadianul Sebastien Toutant, competitor la snowboard, a postat pe twitter o fotografie cu lucrurile acceptate şi interzise în baie. Printre altele, sportivii nu au voie să pescuiască în closet sau să se urce cu picioarele pe acesta.

    Ruşii au anunţat investiţii de 55 de miliarde de dolari în Jocurile Olimpice de la Soci, promiţând că vor organiza cea mai fastuoasă ediţie a competiţiei olimpice, chiar dacă numărul probelor şi al sportivilor care vor lua parte la JO este cu mult mai mic faţă de cele de vară, organizate la Beijing sau de la Londra.

    Însă cu doar trei zile înainte de ceremonia de deschidere a competiţiei, lucrurile sunt departe de a fi puse la punct. În primul rând, câteva hoteluri dintre cele destinate pentru jurnaliştii care vor fi prezenţi la Soci nu sunt gata. Spre exemplu, jurnaliştii de la CNN au fost mutaţi din hotel în hotel, întrucât cel în care trebuiau să stea nu este încă gata.

    Iar hotelurile nu sunt nici pe departe cea mai mică problemă a gazdelor JO. Drumurile de acces către satul olimpic, parcul pe care Putin l-a dorit special în Soci sau alte clădiri care ar fi trebuit terminate încă de acum câteva luni sunt încă în construcţie. Adăugând aici mormanele de gunoi şi moloz care s-au strâns în jurul construcţiilor, dezastrul e complet E deja o luptă contracronometru, iar gazdele se tem deja că Jocurile Olimpice ar putea deveni un adevărat fiasco.

    Un jurnalist de la Yahoo! Sports a postat pe Twitter o poză cu trei becuri, cerând la schimb o clanţă pentru uşă. “Dacă e nevoie, mai adaug şi un câine vagabond”, a glumit jurnalistul.

    Stacy St. Claire, de la Chicago Tribune, a sunat la recepţia hotelului pentru jurnalişti să întrebe de ce nu are apă în toaletă. Răspunsul primit a fost ca dacă presiunea apei revine la normal, este mai bine să nu fie folosită pentru că are în componenţă “ceva periculos”.

    Un jurnalist a avut ceva probleme şi cu meniul de la restaurant, după cum se observă în imaginea de mai jos postată pe Twitter.

  • Mai mult circ decât Olimpiadă. Cum au fost primiţi oaspeţii la Soci

    Vladimir Putin şi-a dorit o competiţie extravagantă, care să iasă cu orice preţ în evidenţă, astfel că a cheltuit fără limită pentru a arăta lumii întregi de ce este în stare Rusia. În ciuda investiţiilor masive, la Soci încă nu sunt toate lucrurile puse la punct, în special cele legate de logistică. Preşedintele CIO, Thomas Bach, a dat însă garanţii că totul va fi în regulă vineri, când este programată deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice, relatează Prosport.ro.

    Un lucru care a atras imediat atenţia sportivilor cazaţi la Soci a fost calitatea apei. Calitate e mult spus, pentru că nişte poze postate pe Twitter de un participant arată un lichid galben, care nu inspiră în nici un caz apă potabilă. Ruşii i-au avertizat pe sportivi că apa de la robinete nu trebuie băută şi este recomandat să nu fie folosită nici la alte activităţi, precum un duş fierbinte.

    Reguli foarte interesante au fost găsite de sportivi în camerele din satele olimpice. Canadianul Sebastien Toutant, competitor la snowboard, a postat pe twitter o fotografie cu lucrurile acceptate şi interzise în baie. Printre altele, sportivii nu au voie să pescuiască în closet sau să se urce cu picioarele pe acesta.

    Ruşii au anunţat investiţii de 55 de miliarde de dolari în Jocurile Olimpice de la Soci, promiţând că vor organiza cea mai fastuoasă ediţie a competiţiei olimpice, chiar dacă numărul probelor şi al sportivilor care vor lua parte la JO este cu mult mai mic faţă de cele de vară, organizate la Beijing sau de la Londra.

    Însă cu doar trei zile înainte de ceremonia de deschidere a competiţiei, lucrurile sunt departe de a fi puse la punct. În primul rând, câteva hoteluri dintre cele destinate pentru jurnaliştii care vor fi prezenţi la Soci nu sunt gata. Spre exemplu, jurnaliştii de la CNN au fost mutaţi din hotel în hotel, întrucât cel în care trebuiau să stea nu este încă gata.

    Iar hotelurile nu sunt nici pe departe cea mai mică problemă a gazdelor JO. Drumurile de acces către satul olimpic, parcul pe care Putin l-a dorit special în Soci sau alte clădiri care ar fi trebuit terminate încă de acum câteva luni sunt încă în construcţie. Adăugând aici mormanele de gunoi şi moloz care s-au strâns în jurul construcţiilor, dezastrul e complet E deja o luptă contracronometru, iar gazdele se tem deja că Jocurile Olimpice ar putea deveni un adevărat fiasco.

    Un jurnalist de la Yahoo! Sports a postat pe Twitter o poză cu trei becuri, cerând la schimb o clanţă pentru uşă. “Dacă e nevoie, mai adaug şi un câine vagabond”, a glumit jurnalistul.

    Stacy St. Claire, de la Chicago Tribune, a sunat la recepţia hotelului pentru jurnalişti să întrebe de ce nu are apă în toaletă. Răspunsul primit a fost ca dacă presiunea apei revine la normal, este mai bine să nu fie folosită pentru că are în componenţă “ceva periculos”.

    Un jurnalist a avut ceva probleme şi cu meniul de la restaurant, după cum se observă în imaginea de mai jos postată pe Twitter.

  • Experţii ruşi exclud ipoteza otrăvirii lui Yasser Arafat: A murit din cauze naturale. Ambasadorul palestinian: Investigaţia continuă

     “Yasser Arafat a murit din cauze naturale, nu ca rezultat al iradierii”, a declarat Vladimir Uiba, directorul Agenţiei federale ruse pentru analize biologice. La aceeaşi concluzie au ajuns şi specialiştii francezi.

    Investigaţia în cazul morţii lui Yasser Arafat continuă

    Ancheta în cazul morţii fostului lider palestinian Yasser Arafat continuă, afirmă ambasadorul palestinian la Moscova, Faed Mustafa, citat de agenţia RIA Novosti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moscova vrea suprimarea vizelor pentru turiştii ruşi în Uniunea Europeană

     “Apreciem în mod deosebit determinarea Greciei de a promova relaţiile între Rusia şi Uniunea Europeană (…) iar problema cea mai importantă este cea a vizelor”, a declarat pentru presă liderul diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, aflat în vizită la Atena.

    “Problema este reprezentată în primul rând de acordarea vizelor de intrare”, şi în “reluarea negocierilor, a căror întrerupere nu a fost din cauza noastră, pentru un nou acord de cooperare între Rusia şi Uniunea Europeană”, a adăugat el în urma unei întâlniri cu omologul său grec Evangelos Venizelos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro