Tag: retragere

  • Pachetele de ţigări care vor dispărea de pe piaţă de mâine

    Anul trecut, la 20 mai, trebuia să intre în aplicare o lege prin care România să se conformeze Directivei tutunului, dar pe de-o parte s-a obţinut o derogare pe un an, iar de cealaltă parte Legea de transpunere a Directivei a intrat în vigoare doar de la 10 decembrie.

    Aşa se face că, în prezent, o bună parte din ţigările aflate pe piaţă sunt din cele vechi, stocurile neavând timp suficient să se epuizeze, iar comercianţii trebuie să le retragă de pe piaţă cu toate că le-au achiziţionat în condiţii legale, iar la buget au fost virate taxele şi accizele aferente.

    „Conform Directivei, 20 mai 2017 este termenul limită pentru comercializarea pachetelor fabricate potrivit legislaţiei anterioare. Aşadar, Directiva, care trebuia transpusă în legislaţia naţională până la 20 mai 2016, prevedea un termen rezonabil, de un an de zile, pentru epuizarea stocurilor. Numai că, la noi, transpunerea a fost întârziată, noua lege intrând în vigoare abia pe 10 decembrie 2016. Prin urmare, termenul de comercializare a produselor fabricate şi eliberate pentru consum potrivit legislaţiei anterioare a fost scurtat la şase luni”, a explicat Gilda Lazăr, Corporate Affair la JTI România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bolnavii de cancer, în pericol. 11 medicamente vitale, retrase din România

    Aceştia invocă motive comerciale. În urmă cu două zile, Ministrul Sănătăţii Florian Bodog nu vedea nicio problemă. Astăzi, însă, presat de jurnalişti, ministrul recunoaşte criza şi spune că va căuta soluţii pentru ca bolnavii de cancer să aibă acces la tratament şi după epuizarea stocurilor. Situaţia e similară şi pentru alte câteva sute de mii de pacienţi români. În replică, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, în exclusivitate la Realitatea Tv, că Guvernul “este total angajat în a rezolva politica pacienţilor români”. 
     
    Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului apare negru pe alb anunţul îngrijorător al producătorilor de medicamente: se retrag de pe piaţa românească. Decizia este pusă pe seama măsurii PSD de a reduce cu 35% preţul medicamentelor inovative care au ieşit de sub protecţia patentului.
     
    Vorbim despre medicamente vitale pentru cei care suferă de cancer de colon, pulmonar, ovarian, mamar, leucemii sau chiar despre un calmant al durerilor destinat pacienţilor în fază terminală. Medicii susţin că impactul va fi devastator pentru bolnavi, scrie realitatea.net
     
  • BREAKING NEWS! Decizie şoc, la numai o zi după primul tur al alegerilor controversate de ieri din Franţa. Marine Le Pen se RETRAGE din funcţie

    Candidatul de centru, Emmanuel Macron, a obţinut 23,75% din voturi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, fiind urmat de reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen, care a primit 21,53 %, conform rezultatelor finale comunicat de Ministerul francez de Interne, potrivit Reuters. 

    Totuşi, în ciuda rezultatului incredibil pentru Le Pen, ea a luat o decizie absolut şocantă. 

    ”În această seară am decis să părăsesc funcţia”, a spus ea la canalul de televiziune France 2. Nu este clar dacă decizia ei va fi permanentă. 

    BREAKING NEWS! Decizie şoc, la numai o zi după primul tur al alegerilor controversate de ieri din Franţa. Marine Le Pen se RETRAGE din funcţie

     

  • Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să amendeze NN cu 750.000 lei şi să retragă autorizaţia de director general a Ralucăi Ţintoiu. Ea a primit amendă de 100.000 de lei

    “Înainte să apară această declaraţie a lui Liviu Dragnea eu convocasem consiliul de administraţie al NN Pensii. Este o greşelă impardonabilă din partea NN Pensii. Au recunoscut greşeala. Nu i-a îndemnat nimeni să facă aşa ceva”, spune Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF.

    ASF a chemat la audieri trei persoane din consiliul NN Pensii: Marius Popescu, Mihaela Dunca şi Raluca Ţintoiu.

  • Samsung estimează în primul trimestru din 2017 cel mai bun profit din ultimii trei ani

    Liderul global în materie de chipuri de memorie estimează că profitul operaţional este de 8,8 miliarde de dolari. Profitul a crescut cu 0,4%, întrecând aşteptările analiştilor.

    Analiştii şi investitorii se aşteaptă ca Samsung să ajungă la cel mai bun profit trimestrial în perioada aprilie-iunie, după ce modelul Galaxy S8 va intra pe piaţă pe 21 aprilie, prima lansarea a unui dispozitiv premium de la retragerea modelului Note 7, în octombrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu: 9 din 10 antreprenori cred că eşecul este „o sentinţă pe viaţă” şi se retrag din business

    „Aproape jumătate dintre companiile româneşti cu impact real în economie se confruntă cu o stare de dificultate, tendinţă menţinută în ultimii patru ani”, arată studiul, care a fost realizat luând în calcul 640.000 societăţi. Dintre acestea, doar 3% au active totale de peste un milion de euro şi nu se află în insolvenţă.

    De asemenea, o analiză de piaţă comandată de CITR arată că 69 din 100 de manageri pun dificultatea activităţii companiei pe seama conducerii defectuoase, neperformante, mai degrabă decât pe contextul economic (scăderea comenzilor, diminuarea numărului de clienţi, contractarea pieţelor).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Centrala electrică care foloseşte bancnote în loc de cărbune

    Un oraş din China foloseşte bancnote în loc de cărbune la o centrală electrică locală, notează BBC.

    Centrala din Luoyand, provincia Henan, arde bancnote vechi sau uzate pentru a produce energie. Reprezentanţii spun că o tonă de bancnote poate genera până la 600 Kwh de electricitate, iar reziduurile sunt mai puţin nocive decât în cazul cărbunelui.

    Banca Populară din China, organul central de reglementare a circulaţiei banilor, şi-a dat acordul pentru această operaţiune, lăudând “această metodă eficientă de a produce energie”. “Folosind toate rezervele din provincie, centrala poate produce 1,32 milioane Kwh pe an, echivalentul arderii a 4.000 de tone de cărbune”, a precizat un oficial al băncii.

    În mod uzual, bancnotele retrase de pe piaţă sunt reciclate pentru a realiza alte produse din hârtie.

  • Simona Halep: Mai am timp să câştig un turneu de Mare Şlem. Plănuiesc să mă retrag la 32 de ani

    Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, o va întâlni pe japoneza Naomi Osaka (locul 49 WTA) în turul secund al turneului de la Miami, dotat cu premii totale în valoare de 6.993.450 dolari, şi se pregăteşte intens pentru a-şi îmbunătăţi performanţele din 2017.

    “Ieri am fost pe banda de alergare pentru prima dată în ultimele două luni, aşa că sunt foarte fericită. Pot să mă antrenez la intensitate maximă. Azi (n.a. – marţi) am stat pe teren două ore şi n-am resimţit nicio durere. Sunt încântată şi simt că sunt la un nivel mai ridicat decât săptămâna trecută. În ultimii ani, am învăţat că trebuie să-mi protejez corpul pentru a preveni accidentările şi să fac anumite exerciţii pentru asta. Am intrat într-o rutină, sunt sătulă de aceste exerciţii pentru condiţia fizică, dar conştientizez că sunt necesare pentru a mă menţine la nivel înalt şi nu mă voi opri”, a declarat Halep pentru site-ul WTA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roger Federer susţine că a vrut să se retragă din activitate, după ce a câştigat Australian Open

    “Pentru moment, m-am gândit: «Acum e cel mai potrivit moment să mă retrag». Dar bucuria a fost atât de mare după ce am câştigat Australian Open, iar reacţia echipei mele m-a impresionat atât de tare… Au fost nişte stări de bucurie care m-au făcut să iau decizia de a continua în circuitul profesionist”, a declarat Roger Federer, într-un interviu pentru The New York Times.

    Federer a explicat cât de special a fost titlul cucerit la Melbourne în 2017: “Obiectivul, atunci când am luat pauza de şase luni în sezonul trecut, a fost să mă pregătesc pentru o aventură pe termen lung, nu doar pentru un turneu. Îi înţeleg pe oamenii care spun că e perfect să te retragi în glorie, dar simt că am depus o muncă prea mare şi iubesc prea mult tenisul, aşa că mai am multe de demonstrat. Trofeul câştigat anul acesta mi-a creat, poate, cea mai intensă emoţie dintre toate titlurile de Grand Slam. Acum mi-am luat o pauză mai lungă decât de obicei între turnee, mă simt în al nouălea cer”.

    Roger Federer, aflat în prezent pe locul 9 ATP, a cucerit, la sfârşitul lunii ianuarie, al cincilea titlu al său la Australian Open, după cele câştigate în 2004, 2006, 2007 şi 2010, şi al 18-lea în total la turneele de Grand Slam.

  • O nouă agenţie de turism rămâne fără licenţă

    “Reprezentanţii Direcţiei Generale Autorizare şi Control Turism din cadrul Ministerului Turismului au efectuat în data de 01.02.2017 un control la sediul Agenţiei de turism Funtrip.World, în strada Maiorului, nr.16, sector 2, Bucureşti. La controlul efectuat, s-a constatat ca agenţia de turism nu mai funcţionează la sediul pentru care s-a emis licenţa de turism, drept urmare a fost întocmită Nota de constatare nr.1565/01.02.2017. După 15 zile de la data primirii notificării prin scrisoare recomandată, licenţa de turism se retrage din oficiu. Notificarea a fost transmisă către S.C. Funtrip S.R.L în data de 03.02.2017. Menţionăm, de asemenea, că termenul de 15 zile amintit curge de la data de livrare a poştei (ex: livrat, destinatar negăsit la adresă, refuz primire etc.), care, în acest caz a fost 6 februarie a.c”, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.

    Până în prezent au fost primite la Ministerul Turismului un număr de 31 sesizări din partea turiştilor cu privire la neprestarea serviciilor turistice de către agenţie.

    De asemenea, compania Omniasig, asiguratorul agenţiei de turism Fun Trip, a precizat, pentru MEDIAFAX, că a primit până vineri 88 de cereri de despăgubire.