Tag: proteste

  • Democraţia celor 8%: Primarul Craiovei a fost ales de doar 8% dintre locuitorii oraşului

    ”Este inadmisibil ca noul primar Craiovei să fie ales de 8% dintre locuitorii oraşului. Partidul Uniunea Salvaţi România trage un semnal de alarmă cu privire la rata mare de absenteism la alegerile locale parţiale, ce a permis partidelor tradiţionale să îşi impună candidaţii, deşi au fost votaţi de sub 10% din membrii comunităţilor”, transmite USR.

    Astfel, susţine USR, noii primari din Craiova sau Târgu Jiu, oraşe importante din România, au fost aleşi de 8,14% şi respectiv 8,64% dintre cetăţeni. Din acest motiv, USR anunţă că susţine revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin.

    ”USR susţine ferm schimbarea legii de organizare a alegerilor locale într-un singur tur şi revenirea la două tururi de scrutin, astfel încât primarii să fie cu adevărat reprezentativi pentru localităţile pe care le administrează”, mai precizează USR.

    Candidatul Partidului Social Democrat, Mihail Genoiu, este noul primar al municipiului Craiova, el fiind votat, conform rezultatelor finale ale alegerilor locale parţiale de duminică, de 42,8 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Democraţia celor 8%: Primarul Craiovei a fost ales de doar 8% dintre locuitorii oraşului

    ”Este inadmisibil ca noul primar Craiovei să fie ales de 8% dintre locuitorii oraşului. Partidul Uniunea Salvaţi România trage un semnal de alarmă cu privire la rata mare de absenteism la alegerile locale parţiale, ce a permis partidelor tradiţionale să îşi impună candidaţii, deşi au fost votaţi de sub 10% din membrii comunităţilor”, transmite USR.

    Astfel, susţine USR, noii primari din Craiova sau Târgu Jiu, oraşe importante din România, au fost aleşi de 8,14% şi respectiv 8,64% dintre cetăţeni. Din acest motiv, USR anunţă că susţine revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin.

    ”USR susţine ferm schimbarea legii de organizare a alegerilor locale într-un singur tur şi revenirea la două tururi de scrutin, astfel încât primarii să fie cu adevărat reprezentativi pentru localităţile pe care le administrează”, mai precizează USR.

    Candidatul Partidului Social Democrat, Mihail Genoiu, este noul primar al municipiului Craiova, el fiind votat, conform rezultatelor finale ale alegerilor locale parţiale de duminică, de 42,8 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Câteva sute de angajaţi din administraţia publică protestează în faţa Parlamentului

    “Funcţionarii publici trebuie să fie independenţi. În acest moment se încearcă nu o lege a salărizării unitare, cu o grilă, ci o politizare a tuturor funcţionarilor primăriei. El trebuie să fie independent. Nici eu, nici altcineva nu trebuie să putem decide salariul funcţionarului public. Nu poţi să îl ţii slugă, are o facultate, a făcut pregătire, iar presiunea asta crează şi problemele cu DNA-ul, care sunt peste tot. E clar că 30% din funcţionari pleacă acasa, acolo unde bugetele primăriilor sunt mici. Protestez pentru că sunt primar din 2000, iar ei sunt colegii mei, nu poţi ca primar să accepţi asemenea lege. E ca un părinte care îşi ucide copilul. Toata lumea încearcă, în momentul de faţă, să aduca marionete. Primarul, cel mult ar trebui să duca salariul cu 15% mai sus sau mai jos, nu aşa, cu totul. Astfel o să ajungă să îi spună funcţionarului <<fă aşa, scrie aşa, că depinzi de mine>>”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Dumitrache, primar al localităţii Poiana Lacului, judeţul Argeş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicaliştii din Administraţia Publică anunţă că de miercuri vor începe protestele

    Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici anunţă că la protestul de miercuri vor participa peste 120.000 de oameni. Sindicaliştii susţin că săptămâna următoare, în funcţie de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional, va fi organizat un miting.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTE masive în Venezuela: Peste 200.000 de persoane au ieşit pe străzi, în cea de-a 50-a zi, împotriva preşedintelui Nicolas Maduro

    Ca şi în cazul multora dintre marşurile anterioare, poliţia a folosit gaze lacrimogene asupra protestatarilor. Pe măsură ce protestele au devenit violente, au fost raportate un număr tot mai mare de răni prin împuşcare. Protestatarii au aruncat cu pietre şi cocktailuri Molotov.

    Cel puţin 46 de persoane au fost rănite în districtul estic Chacao, au anunţat autorităţile, inclusiv o femeie care a fost lovită de un vehicul.

    Procurorii federali au anunţat că investighează rolul poliţiei şi armatei în incidente. Unele dintre împuşcături au avut loc în statul Tachira, în apropiere de graniţa cu Columbia, unde preşedintele Maduro a dislocat mai mulţi militari care să facă faţă revoltelor şi furturilor.

    În Caracas, aproximativ 160.000 de persoane au ieşit pe străzi, încercând să ajungă în centrul oraşului, unde se află Palatul prezidenţial, Curtea Supremă, autoritatea electorală şi sediul Ministerului de Interne. Armata a blocat accesul către centrul capitalei şi a închis cel puţin 10 staţii de metrou. Masele de protestatari care aveau tricouri albe, măşti de gaze şi steaguri au închis un drum principal din capitala Venezuelei.

    Protestatarii îl învinovăţesc pe Nicolas Maduro pentru lipsa de hrană, medicamente şi alte lucruri de bază, cum ar fi săpunul şi hârtie igienică. Ei mai spun că preşedintele apelează la manevre politice pentru a evita declanşarea de alegeri anticipate.

    “Au trecut 50 de zile de proteste, sunt aici cu cei doi copii ai mei, nu am de unde să cumpăr lapte, nu avem mâncare”, a spus Mariangel, o femeie în vârstă de 24 de ani care a participat la proteste.

    Prezenţa masivă la demonstraţiile de sâmbătă a însemnat unul dintre cele mai mari proteste din istoria Venezuelei, iar pe 19 aprilie au ieşit tot câteva sute de mii de oameni. Confruntările violente cu poliţia au provocat 47 de morţi şi sute de răniţi, iar 161 de persoane au fost condamnate la închisoare de către tribunale militare.

     

  • Răspuns DUR al ministrului muncii după protestul masiv de zeci de mii de angajaţi la Finanţe: Salariile de la minister sunt deja destul de mari

    “Ministerul Muncii a precizat, de la bun început, că vor creşte foarte mult salariile mici, mai puţin cele mari şi deloc cele deja foarte mari. Astfel, în contextul grevei angajaţilor din Finanţe, precizăm că salariile personalului de conducere din această zonă sunt, în prezent, foarte mari, raportat la cele similare din alte ministere. Spre exemplu, un director din Ministerul de Finanţe are în prezent 14.129 lei, dublă faţă de un director din alte ministere.

    Răspuns DUR al ministrului muncii după protestul masiv de zeci de mii de angajaţi la Finanţe: Salariile de la minister sunt deja destul de mari 

  • Ministerul Muncii răspunde dur după protestele spontane de astăzi: Salariile personalului de conducere din Finanţe sunt foarte mari

    “Ministerul Muncii a precizat, de la bun început, că vor creşte foarte mult salariile mici, mai puţin cele mari şi deloc cele deja foarte mari. Astfel, în contextul grevei angajaţilor din Finanţe, precizăm că salariile personalului de conducere din această zonă sunt, în prezent, foarte mari, raportat la cele similare din alte ministere. Spre exemplu, un director din Ministerul de Finanţe are în prezent 14.129 lei, dublă faţă de un director din alte ministere. Conform noi legi, va avea 12.459 de lei. Salariile nu scad, însă, în ceea ce priveşte personalul de execuţie, în condiţiile în care în agenţiile judeţene ale ANAF există deja salarii mari, între 4.300 şi 6.300 de lei. În agenţii judeţene ale altor ministere există, în prezent, şi salarii mult mai mici, chiar şi de 1.100 de lei. Ori principiul legii salarizării unitare este tocmai acela de a-i aduce la nivel similar pe angajaţii care prestează aceeaşi muncă în instituţii diferite ale statului. Dar, Parlamentul României este cel care are ultimul cuvânt de spus în privinţa Legii salarizării unitare”, se arată în comunicatul transmis MEDIAFAX de biroul de presă al Ministerului Muncii.

    Reacţia ministerului vine ca urmare a grevei spontane, declanşată luni dimineaţa, de angajaţii de la finanţe. Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi banii pe care ar urma să îi primească prin noua lege a salarizării unitare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Protestele din România nu mai sunt suficiente. Avem nevoie de acţiuni concrete

    Sunt de acord cu mişcările de stradă, atât timp cât ele sunt paşnice, dar în cazul nostru rezultatele par a se lăsa prea mult aşteptate. Sigur, protestele au reuşit să împiedice trecerea sau intrarea în vigoare a unor acte normative importante, dar părea evident că e doar o problemă de timp până când acestea îşi vor găsi o altă formă într-un alt act.

    Răspunsul nu e protestul, ci oferirea unor alte soluţii. În mod democratic, evident, pentru că sistemul reprezentativităţii este singurul care ne mai ţine la suprafaţă.

    Corupţia, mita şi toate problemele care macină România au o singură sursă: banii. Un stat sănătos e un stat care produce bani. Şi cei mai potriviţi să conducă economia unui asemenea stat sunt oamenii din business.

    Franţa oferă un exemplu bun prin Emmanuel Macron: deşi nu e un candidat plăcut de prea multă lume – ca dovadă şi rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor, de doar 24% – este totuşi candidatul preferat de toată lumea. De unde vine Macron? Din mediul privat, fiind un fost bancher. Este un cvasipolitician de 39 de ani care nu a mai participat niciodată la alegeri. Şi nu e vorba de alegeri prezidenţiale, ci de alegeri de orice fel; Macron a deţinut un portofoliu în guvern, dar e o funcţie pe care a fost numit. Acestea fiind spuse, Macron are prima şansă de a deveni preşedintele Franţei.

    Vorbind de o republică prezidenţială, şi nu parlamentară, aşa cum e cazul României, Macron va deţine întrega putere în Hexagon.

    Spun că e un exemplu bun pentru că şi România ar avea nevoie de oameni veniţi din mediul privat. Nu de tehnocraţi, adică politicieni neafiliaţi unui partid, ci de oameni de afaceri care să îşi asume posturi cheie în sistemul administrativ.

    Sigur, e riscant să laşi un salariu bun pe unul de la stat, dar până la urmă cred că s-ar găsi oameni dispuşi să participe la ridicarea României.

    Problema devine, evident, cum ar putea ajunge aceşti oameni să fie numiţi în funcţii decizionale.

    Şi mă întorc astfel la Macron şi la mişcarea sa politică, En Marche!, fondată în aprilie 2016. În 12 luni, partidul de centru-stânga a reuşit să dea principalul candidat la alegerile prezidenţiale. Ca o scurtă paranteză, numele oficial al partidului e mai mult decât elocvent: Asociaţia pentru Reînnoirea Vieţii Politice.

    Se poate, aşadar, ca un partid oarecum conservator, născut din aceeaşi mişcare antisistem care bântuie Europa şi lumea întreagă de vreo doi ani, să se impună pe scena politică a uneia dintre cele mai performante ţări.

    De ce nu se poate replica acest sistem şi la noi? De ce singurul partid care s-a putut organiza este condus de oameni care nu au putut trasa o agendă economică logică, apelând la fostul guvern condus de Dacian Cioloş?

    De ce nu îşi poate nimeni asuma, în mod deschis, ideea de a implica oamenii de afaceri în conducerea de zi cu zi a ţării?

    Un răspuns e evident: pentru că oamenii din business nu sunt extrem de populari, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business nu sunt dispuşi să intre în dezbateri aprinse, în scandaluri, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business evită iresponsabilitatea şi promisiunile care nu pot fi acoperite, iar asta înseamnă şi mai multe voturi în minus.

    Îşi mai găseşte loc şi eternul argument că oamenii de afaceri nu au experienţă politică. E adevărat, dar mă îndoiesc sincer că cineva are nevoie de o diplomă în ştiinţe politice ca să conducă un minister. E mult mai important să îţi alegi echipa potrivită, iar asta e o condiţie pe care orice om de succes în afaceri o poate bifa.

    E timpul, poate, ca lucrurile să se schimbe; e timpul ca oamenii care au reuşit să ridice o afacere să ajute la readucerea României pe traiectoria corectă. 

    În cele din urmă, protestele sunt doar o reacţie, nu şi o soluţie.

  • Sindicatele din administraţie cer discuţii cu Guvernul pe legea salarizării şi ameninţă cu proteste

    “Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă pentru sectorul ,«Administraţie Publică. Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale» prin Sentinţa Civilă nr. 245/S din 15.12.2016 a Tribunalului Braşov – în urma analizei Proiectului legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ( termenul ,,UNITARĂ” a dispărut din denumire), îşi exprimă pe această cale revolta faţă de încercarea clasei politice de a feudaliza administraţia publică locală din România, prin crearea unei categorii de vasali ai aleşilor locali, care din momentul intrării în vigoare a Proiectului de lege în forma actuală vor putea stabili după bunul plac salarizarea angajaţilor din primării şi consilii judeţene de pe întreg teritoriul ţării, fără avizul organizaţiilor sindicale, având un prag minim (salariul minim pe economie) şi un prag maxim (salariul viceprimarului). Nu este greu de anticipat care categorie de salariaţi va beneficia de salarizare maximă şi care va fi pe cea minimă”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, remis miercuri MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patronatele din transporturi ameninţă cu proteste dacă plafonarea tarifelor RCA nu va fi prelungită

    „Cele mai importante prevederi ale OUG 54/2016, precum stabilirea unui tarif de referinţă sau decontarea directă nu sunt aplicate de nicio firmă de asigurări, iar noua lege RCA se află încă pe traseul de aprobare şi nu va intra în vigoare până la data de 19 mai 2017, atunci când va expira perioada celor 6 luni de plafonare a tarifelor RCA”, argumentează transportatorii.

    Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), piaţa asigurărilor auto obligatorii a crescut şi în trimestrul patru al anului 2016, în condiţiile în care tarifele RCA au fost plafonate, continuând trendul ascendent din ultimii 5 ani. Astfel, volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul RCA a atins în anul 2016 un total de 4,03 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de anul precedent.

    „În lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului, Parlamentului, ASF şi Consiliului Concurenţei, după data de 19 mai 2017, firmele de asigurare vor reveni la tarifele practicate înainte de plafonare, tarife netransparente în care erau incluse toate costurile de operare ale firmelor de asigurări, deşi aceste firme au mai multe linii de business”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro