Tag: premiera

  • A apărut primul trailer pentru cel mai aşteptat film al anului 2015 – GALERIE FOTO, VIDEO

    Filmul este regizat de Joss Whedon şi îi are în distribuţie, printre alţii, pe Robert Downey jr. (“Iron Man”, “Sherlock Holmes”), Scarlett Johansson (“Lucy”), Chris Hemsworth (“Thor”, “Rush”), Jeremy Renner (“American Hustle”), Chris Evans (“Captain America”), Samuel L. Jackson (“Pulp Fiction”).

    Bugetul superproducţiei Marvel a fost de 250 de milioane de dolari, cu 30 de milioane de dolari mai mult decât “The Avengers”. Primul film, lansat în 2012, a avut încasări cumulate de peste 1,5 miliarde de dolari.
     

  • Premieră: Embolizare prostatică, realizată pentru prima dată într-un spital public din România, în Mureş

    Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de SCJU Târgu Mureş, embolizarea prostatică făcută marţi constituie prima intervenţie de acest fel realizată într-un spital public din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Operaţia, făcută unui pacient în vârstă de 58 de ani, din Târgu Mureş, care suferea de adenom de prostată de mai bine de un an, constă în cateterizarea vaselor de sânge care irigă prostata, astfel că aceasta, nemaifiind irigată, îşi reduce dimensiunile în câteva săptămâni.

    “Intervenţia, care a durat aproximativ o oră, este o metodă minim invazivă şi a constat în identificarea şi cateterizarea vaselor de sânge arteriale care irigă prostata, folosind catetere şi microcatetere, sub control radioscopic, urmată de injectarea de microparticule neresorbabile (de ordinul micronilor), care duc la blocarea acestor vase şi, implicit, suprimarea alimentării cu sânge a prostatei bolnave. Astfel, prostata, care este mărită în volum, în două-trei săptămâni îşi reduce semnificativ dimensiunile cu ameliorarea şi dispariţia simptomelor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului”, se arată în comunicat.

    Coordonatorul Compartimentului de Radiologie Intervenţională din cadrul SCJU Târgu Mureş, Lucian Mărginean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acest fel de intervenţie s-a mai făcut în România, la spitale private din Bucureşti şi Târgu Mureş – chiar el realizând cinci astfel de tehnici în ultimul an – însă pentru un spital public constituie o noutate.

    “Este o tehnică nouă, s-a făcut acum trei ani pentru prima dată în lume. În spitalele private din România s-a mai făcut, în cele publice, până acum, nu. Nu se face, pentru că nu avem personal pregătit – aplicarea tehnicii necesită abilităţi şi cunoştinţe sporite în tehnicile de radiologie intervenţională, dar şi pentru că necesită aparatură de înaltă performanţă, angiografe. Centrele de Radiologie Intervenţională sunt oarecum limitate în ţară, sunt doar la Târgu Mureş, Iaşi şi Bucureşti”, a spus Mărginean.

    El a adăugat că şi costurile materialelor necesare sunt relativ ridicate, la SCJU Târgu Mureş fiind acoperite şi din fonduri ale Programului de Radiologie Intervenţională, însă nu a putut preciza la cât se ridică acestea.

    Potrivit medicului, embolizarea prostatică este o alternativă la intervenţiile chirurgicale mai puţin traumatizantă, pentru că pentru această tehnică modernă nu este necesară anestezia generală, iar spitalizarea pacientului este scurtă, cu recuperare imediată şi reintegrarea lui în societate în 24-48 de ore.

  • Ce vedem la cinema: “Furia: Eroi anonimi” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Depăşiţi numeric şi cu muniţie insuficientă, Wardaddy şi oamenii lui, printre care şi un soldat începător care a ajuns cu forţa în acest pluton, au slabe şanse de izbândă în eroicele lor încercări de a da lovitura de graţie trupelor naziste.

    Din 24 octombrie vine pe marile ecrane “Furia: Eroi anonimi”, un film cu Brad Pitt, Shia LaBeouf şi Logan Lerman în rolurile principale, distribuit în cinematografele din România de Freeman Entertainment.

  • Primul încărcător universal dezvoltat de o firmă din România

    Pornind de la idea unui încărcător universal autohton designeri timişoreni au creat zeci de schiţe şi simulări 3D pentru a concepe un design unic. Adorian Demeter, manager general, a declarat: “Dorinţa de a creea propriile produse a fost unul din motivele pentru care am pus baza acestei compani.”

    nJoy este singura companie de IT&C de pe piaţa românească care deţine în portofoliul său un produs conceput în România, iar UKKO se adresează unei game largi de producători, fiind compatibil cu orice model de laptop realizat sub brandul Asus, Acer, Toshiba, IBM, HP, Lenovo, Sony, Fujitsu, Compaq, Samsung sau Dell. Pentru vânzare, cei de la nJoy recomandă un preţ de 200 de lei.

    nJoy este un brand românesc deţinut de compania DAI-TECH S.R.L., care în acest scurt timp de la lansare a reuşit să se impună pe pieţele din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Macedonia. De la înfiinţare şi până în prezent, compania a realizat peste 20 de categorii de produse (începând de la periferice şi până la componente hardware PC), însumând peste 100 de modele şi a vândut peste 1 milion de unităţi.

  • Ce vedem la cinema: “Nume de cod: Spionul de Noiembrie” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Cunoscut drept “Nume de cod: Spionul de Noiembrie”, Peter Devereaux (Pierce Brosnan) este un fost agent CIA, extrem de periculos şi bine antrenat, care în loc să îşi pregătească retragerea discretă din activitate, acceptă o ultimă misiune.

    Trebuie să o protejeze pe Alice Fournier (Olga Kurylenko), un martor cheie capabil să divulge adevărul din spatele unei conspiraţii, care timp de câteva decenii a distrus numeroase vieţi.

    Ceea ce Peter nu ştie însă este că tocmai această misiune îl transformă într-o ţintă pentru cel care până nu demult îi era cel mai bun prieten, David Mason (Luke Bracey), unul dintre cei mai valoroşi oameni ai CIA.

    Atunci când toţi încep să suspecteze existenţa unei scurgeri de informaţii în interiorul agenţiei, pentru Devereaux nu mai există nicio regulă şi nicio persoană în care să mai poată avea încredere.

    Cu un scenariu care are la bază bestsellerul internaţional “There Are No Spies”, semnat de Bill Granger, “Nume de cod: Spionul de Noiembrie” este un film despre elita spionajului internaţional, în care provocările constante şi jocurile de culise sunt ridicate la rang de artă.

    De la regizorul filmelor “The Bank Job” şi “The Recruit” vine, din 10 octombrie, “Nume de cod: Spionul de Noiembrie”, care va putea fi urmărit în premieră în următoarele cinematografe: Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa,  Cityplex (Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Patria (Craiova), Cinema Colors (Alba Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Sergiu Nicolaescu (Targu Jiu),  Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Cinema Capitol (Onesti), Patria (Bucuresti), Grand Mall (Satu-Mare), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Line Cinema (Râmnicu Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan) şi Cinema Arta (Sibiu).

  • Dragoş Dinu, noul şef al afacerilor lui Ţiriac: Copiii aceştia, născuţi cu tableta în mână, vor fi cu totul altfel

    “Este interesant să schimbi industriile şi să foloseşti modelele specifice uneia în cea în care tocmai ai intrat; diferenţele sunt doar aparente, substanţa este aceeaşi. Când ai businessuri care sunt la interfaţa cu clientul, totul se aseamănă“, spune Dragoş Dinu, numit de aproximativ o lună CEO al Ţiriac Holdings, cu afaceri anuale cumulate de circa 500 de milioane de euro. Anterior, poziţia a fost ocupată vreme de circa un an de Leonard Leca.

    „Clienţii sunt aceiaşi, doar ocaziile de cumpărare sunt diferite. Uneori sunt doar ocazii de prospectare, nu de cumpărare şi «jocul» este să-ţi aduci clientul din zona de prospectare la cumpărare.“ Dinu spune că vede în piaţă o uşoară creştere a apetitului de consum iar în presă apare tot mai rar cuvântul „criză“. Este de părere că în nicio piaţă nu poate exista creştere exponenţială la nesfârşit, dar nici scădere continuă, cum nu există nici perpetuum mobile. Pe de altă parte, completează el, încrederea consumatorilor nu se restabileşte peste noapte, probabil că e nevoie de ani buni. Însă mediul economic nu-l poate ignora pe cel politic, completează CEO-ul Ţiriac Holdings. „Deopotrivă la nivel local şi global vedem influenţe. Când se bucură industria de armament celelalte stau şi se uită.“

    Dincolo de asemănările dintre experienţele lui Dragoş Dinu (cele mai importante fiind 14 ani la conducerea A&D Pharma şi circa un an la Domo) şi grupul de firme pe care îl conduce acum, există şi diferenţe. Anterior a lucrat ani de zile să crească o marcă, „iar aici am venit pe un teren unde brandul există deja şi este foarte puternic“. Sentimentul este diferit, povesteşte el: „A te ridica la nivelul reputaţiei este o provocare şi acesta a fost primul sentiment, de la prima întâlnire“, referindu-se la prima întrevedere cu Ion Ţiriac, despre care spune că nu-l cunoscuse anterior. Iar despre recrutare nu are nicio poveste, „pentru că nici eu şi nici domnul Ţiriac nu suntem oameni care să întârzie în luarea deciziilor, suntem destul de direcţi. Ca întotdeauna, totul începe cu un telefon. N-a fost un proces lung, ci unul normal, cu o serie de discuţii“.

    Dinu spune că îşi doreşte ca grupul să crească mai repede decât piaţa. Îşi doreşte ca afacerile să fie proiectate pe termen lung, iar despre planuri şi „new business“ poate povesti mai multe după procesul de bugetare din această toamnă, care va începe în curând. „Pentru mine, un manager, când se trezeşte dimineaţa, trebuie să uite ziua de azi, să se gândească la cea de mâine şi la ce urmează. Ăsta e rolul şi ăsta e mersul lucrurilor. Trebuie să proiectezi mereu businessul peste un an, doi, şapte.“ Acelaşi manager trebuie să se gândească şi la ce vrea consumatorul, iar Dinu face referire la revoluţia Apple, companie care a ştiut înaintea altora ce aşteaptă consumatorul. „De la asta trebuie să plecăm şi aici: ce vrea consumatorul de la orice companie sau serviciu din Ţiriac Holdings, în 2016, 2017, 2020. Şi totul pleacă de la profilul consumatorilor, iar copiii aceştia născuţi cu tableta în mână vor fi cu totul altfel.“ Pentru că viitorii consumatori sunt mult mai informaţi, iar accesul la informaţie schimbă totul; a schimbat lumea arabă, tot nordul Africii, exemplifică Dinu, într-o jumătate de an.

    „Este un business foarte divers şi cele mai mari divizii sunt cele de auto şi de imobiliare. Scopul este să performăm mai bine decât piaţa. Nu mă aştept ca vreo linie de business să nu crească în 2015, fără să spun vorbe mari, dacă nu se întâmplă ceva în zona politică.“ Pentru anul în curs se aşteaptă la o creştere marginală, cel mai probabil single digit, faţă de rezultatele anului trecut, când volumul total al afacerilor s-a plasat la 500 de milioane de euro, conform informaţiilor anterioare. „Diversitatea de firme din grup înseamnă foarte mult timp alocat. I-am cunoscut pe cei din managementul companiilor şi sper să ajungem să ne înţelegem foarte repede, dacă se poate din priviri.“ În prima sa zi în birourile din Şoseaua Nordului, lângă parcul Herăstrău, a făcut un tur complet; „evident că nu i-am reţinut pe toţi şi i-am rugat apoi să-mi amintească cine sunt“.
    Dinu lucrează în mod direct cu circa 30 de oameni din cele peste 15 firme active din grup şi spune că mai are încă multe de asimilat despre organizaţie şi oameni. Anterior, Dinu a fost până spre sfârşitul anului trecut CEO al retailerului electro-IT Domo, cu afaceri de 132 de milioane de euro în 2013. În perioada 1994 – 2008 a lucrat în cadrul A&D Pharma, ultimii şase ani în poziţia de CEO.  Aproape întreaga sa carieră a fost construită în companii antreprenoriale. „Culmea este că eu mă simt cel mai bine într-un mediu antreprenorial şi de-a lungul vieţii cele mai multe propuneri au venit dinspre multinaţionale.“ Soţia sa este antreprenoare, iar despre încercările de afaceri ale familiei Dinu spune că unele au reuşit, altele nu. Nu s-a gândit niciodată să renunţe la carieră, „în primul rând pentru că soţia mea este cea care se ocupă şi am convenit că nu are sens să ne călcăm pe picioare; este bine să venim acasă cu subiecte de discuţie diferite“.

  • Premieră medicală: prima vertebră obţinută cu ajutorul unei imprimate 3D, implantată unui pacient


    Minghao, un băieţel din China în vârstă de 12 ani, a fost diagnosticat în urmă cu câteva luni cu sarcomul Ewing, o formă de cancer osos specific care apare mai ales în rândul copiilor, iar medicii acestuia au optat pentru un tratament alternativ.

    Medicii au descoperit o tumoare în a doua vertebră a coloanei şi, în loc să apeleze la înlocuirea acesteia cu una clasică, realizată din titan, au decis să folosească tehnica imprimării 3D.

    Echipa de specialişti de la Peking University Third Hospital din Beijing a creat o replică perfectă a vertebrei afectate, care nu a necesitat adeziv chirurgical şi nici şuruburi pentru implantarea în coloană. Simplificând procedura astfel, Minghao va putea să se refacă mai repede şi va beneficia în continuare de o mobilitate crescută a gâtului.

    Vertebra a fost creată din praf de titan şi are mici pori pentru ca ţesutul osos care se va dezolta în jur să se ataşeze dispozitivului în mod optim.

    Procedura de transplant a fost realizată în luna august, a durat cinci ore, iar în prezent băieţelul este în recuperare, potrivit CCTV News.
    Tehnologia imprimării în 3D este considerată foarte eficientă de lumea medicală şi numără mai multe reuşite notabile.

    În 2013, medicii americani au reuşit să salveze viaţa unui copil implantându-i o proteză pe căile respiratorii – afectate de o maladie genetică rară – obţinută prin aceeaşi tehnică.

  • Filmul “Dacă aş rămâne” va avea premiera, pe 12 septembrie, în cinematografele din România – VIDEO

    “Dacă aş rămâne” prezintă povestea unei tinere care credea că decizia cea mai grea pe care ar avea-o de luat este dacă să îşi urmeze visul de deveni muzician sau dacă să plece cu iubitul său şi să îşi schimbe viaţa radical. Dar în urma unui accident de maşină, aceasta intră în comă şi îşi pierde familia.

    În timpul unei “experienţe în afara corpului”, fata trebuie să se hotărască dacă ar trebui să se trezească şi să îşi continue viaţa care i se schimbă în mod radical.

    Actriţa Chloë Grace Moretz, care interpretează rolul principal în film, a devenit cunoscută după apariţia în pelicula “The Amityville Horror” din 2005, în regia lui Andrew Douglas, o reecranizare a filmului de groază cu acelaşi nume din 1979.

    R.J. Cutler este un cineast american, documentarist, producător de televiziune şi regizor de teatru. A realizat documentare precum “The War Room”, “The Perfect Candidate” şi “The World According to Dick Cheney”. Prima sa peliculă, “The War Room” a primit o nominalizare la Oscar. Totodată, R.J. Cutler a fost premiat cu un Emmy şi un Peabody.

  • Ce vedem la cinema: “Eroi de sacrificiu 3” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Stonebanks a devenit treptat un mercenar lipsit de scrupule şi implicit un personaj pe care Barney a fost forţat să-l ucidă…sau cel puţin aşa a crezut. Chiar dacă nu e prima dată când păcăleşte moartea, Stonebanks şi-a făcut o prioritate acum din distrugerea grupării Eroi de sacrificiu, însă Barney pare să nu fie de acord cu el, pentru că are cu totul alte planuri.

    Ce vedem la cinema: “Eroi de sacrificiu 3” (GALERIE FOTO)

    Strategia lui Barney este de a aduce în ring sânge proaspăt pentru nimicirea adversarului şi implică în luptă membrii din noua eră Expendables, recrutând luptători mai tineri, mai rapizi şi experţi în gadgeturi. Acum noua misiune se transformă într-o bătălie epică între clasicul old-school versus expertiza tehnologică, în cea mai personală rafuială din “Eroi de sacrificiu” de până acum.
     
    Ce vedem la cinema: “Eroi de sacrificiu 3” (GALERIE VIDEO)

    Lionsgate şi Millenium Films prezintă o producţie Nu Image, un film distribuit în cinematografele din România de MediaPro Distribution.

    “The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” rulează din 29 august, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa,  Cityplex (Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Patria (Craiova), Cinema Colors (Alba-Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Sergiu Nicolaescu (Targu Jiu),  Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onesti), Patria (Craiova), Grand Mall (Satu-Mare) Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan), Cinema Arta (Sibiu).

  • Ce vedem la cinema: “Dansul Dragostei 5: Bătălia Starurilor” (GALERIE FOTO, GALERIE VIDEO)

    În cel mai recent capitol al celebrei francize, protagoniştii care au făcut furori în părţile precedente se vor reuni pe aceeaşi scenă din strălucitorul Las Vegas pentru a-şi demonstra supremaţia. Cu figuri de dans îndrăzneţe, coregrafii uimitoare şi muzică antrenantă, fiecare dintre ei va lupta să obţină victoria şi să atingă visul unei cariere de succes.

    Ce vedem la cinema: “Dansul Dragostei 5: Bătălia Starurilor” (GALERIE FOTO)

    Filmul este produs de Summit – A Lionsgate Company, este regizat de Trish Sie şi îi are în distribuţie pe Adam G. Sevani, Alyson Stoner, Briana Evigan, Izabella Miko, Ryan Guzman.

    Ce vedem la cinema: “Dansul Dragostei 5: Bătălia Starurilor” (GALERIE VIDEO)

    “Dansul Dragostei 5: Bătălia Starurilor” va avea premiera pe 22 august, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa,  Cityplex (Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Patria (Craiova), Cinema Colors (Alba-Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Sergiu Nicolaescu (Targu Jiu),  Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onesti), Patria (Craiova), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan), Cinema Arta (Sibiu).