BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea Românului care nu vrea să angajeze britanici in patiseria lui din Londra. “Am venit în UK ascuns 31 de zile pe un vapor”

    . Povestea lui e cunoscută, dar merită mereu reminitită, mai ales pentru cei care emigrează acum doar cu buletinul în buzunar: a venit după o călătorie riscantă, ascuns 31 de zile pe un vapor. La fel de importantă de reamintit este parcursul său de succes în afaceri. Nu s-ar întoarce în România, pentru că ultimii 33 de ani şi i-a petrecut în Marea Britanie, ţară pe care o apreciază în primul rând pentru sistemul social atât de bine pus la punct.

    În 1979 a decis să părăsească România, lăsând acasă cinci copii. Soţia îi murise în urma unui accident stupid. “Un cablu de electricitate s-a desprins chiar în curtea noastră şi soţia mea a murit electrocutată”, povesteşte Ovidiu Şarpe. A reuşit să treacă peste această tragedie şi a hotărât să fugă în Germania, unde avea prieteni care îl puteau ajuta. S-a îmbarcat la Galaţi pe un vapor ce transporta cherestea.

    “Din păcate radarul vaporului s-a stricat şi am stat 15 zile în port. Apoi, în loc să ajungem în Germania, vaporul şi-a schimbat destinaţia către Anglia”. Faptul că a ajuns în UK a fost pur şi simplu o întâmplare. Fericită. Omul de afaceri povesteşte că a stat 31 de zile ascuns pe vapor şi în tot acest timp a mâncat doar 1 kilogram de mere, 1 kilogram de biscuiţi, 4 lămâi şi 1 kg de zahăr. “Când am pus piciorul pe pământ britanc aveam 36 de kilograme, de la 73”.

    Acte în 15 zile

    Ovidiu Şarpe s-a adresat organizaţiei Amnesty International, organism care se ocupa cu drepturile refugiaţilor politici, cu ajutorul căreia a reuşit să obţină în 15 zile actele ce-i dădeau dreptul de a locui şi lucra pe teritorul britanic.

    “Mi-am găsit foarte uşor de muncă”. A început să lucreze ca picolo la Basil Street Hotel, în apropierea magazinului Harrods. “Făceam ce ştiam mai bine. Acasă am terminat Şcoala de Comerţ şi am lucrat mulţi ani ca ospătar”. Ovidiu Şarpe a lucrat în România pentru protocolul de partid. L-a servit şi pe Ceauşescu. “Mă trimiteau şi pe mine la vila de la Neptun, o dată pe an, când venea tovarăşul la mare”, scrie ziarulromanesc.net

  • Decebal de la Dunăre. Povestea neştiută a celei mai înalte sculpturi în munte din Europa | FOTO

    Basorelieful are o înălţime de 55 de metri şi este situat pe malul stâncos al Dunării, între localităţile Eşelniţa şi Dubova.

    Lucrările au fost efectuate între 1994 şi 2004 şi nu au fost deloc uşoare. 12 alpinişti, conduşi de Florin Cotarcea, au muncit, zi de zi, timp de 10 ani. La locul în care s-a realizat sculptura se poate ajunge doar cu barca, motiv pentru care nu s-au putut folosi utilajele grele. Alpiniştii îşi cărau în spate uneltele şi se căţărau până la schelă, într-o zonă plină de vipere.

    “Am dat un concurs acolo, cu mai mulţi artişti, practic nici nu am crezut că o să-l câştig. Norocul a fost că toate lucrările au fost analizate de o comisie, iar lucrările au fost trimise fără să se specifice numele, au fost trimise pe numere, cred că acesta a fost norocul meu. Aveam 26 de ani, eram tânăr. Eram sigur ce-o să iasă acolo, nu am avut niciun dubiu că am fi putut greşi. Practic, nu mă aşteptam că lucrurile se vor opri, nefiind gata, dar aşa a fost să fie (…) Statuia este făcută în proporţie de 60%.

    Este departe de a fi gata. E o lucrare care se vede bine de la distanţă, de aproape nu se vede nimic. Nu este gata. Nu asta s-a vrut. Nu acesta este punctul final. Condiţiile de muncă nu au fost uşoare. A fost greu accesul cu materiale. Stânca a avut fisuri, a trebuit să le cimentăm, betonul şi toate materialele le-am urcat pe braţe”, a spus spus Florin Cotarcea, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România care are străzile pavate cu aur. „Oriunde ai păşi, sigur găseşti o cantitate mică de aur”

    România chiar este de poveste şi se poate lăuda cu un oraş cu străzi pavate cu aur.

    Este vorba de Baia Sprie din judeţul Maramureş. Aici s-a extras aur de pe timpul dacilor, fiind o zonă liberă de ocupaţia romană. Cea mai prolifică perioadă pentru extragerea aurului se pare că a fost în jurul anului 1700, când, spun documentele vremii, existau 75 de exploatări aurifere. Aurul a fost extras până în 2006, când s-a închis ultima mină.

    „Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară.  Ne-am întreabat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Din anii copilăriei

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.
    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.
    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.
    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.
    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.
    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.
    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.


    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie

    Nota: 6,5/10

  • Dintr-o ospătăriţă falită, dependentă de droguri şi fără locuinţă, într-o milionară.” Succesul nu ţine întotdeauna de diplomele obţinute în facultate”

    Crescută în familia unor dependenţi de droguri, în care certurile şi bătăile erau la ordinea zilei, la doar şase ani Johnson a încercat să se sinucidă. Apoi, când a crescut, a început la rândul său să se drogheze zilnic, ducând o viaţă haotică. Până în adolescenţă, a fost bătută şi molestată, şi nu vedea nicio scăpare din situaţia în care se afla.

    A reuşit să obţină un job ca ospătăriţă într-un bar însă, deoarece consuma toţi banii pe droguri şi pe băutură, Johnson rămânea constant fără niciun ban. După un timp, nu şi-a mai permis să plătească chiria, aşa că a rămas fără locuinţă.

    După una dintre petrecerile obişnuite la care a participat cu colegele sale de la barul unde lucra, chiar în ajunul Crăciunului, în 1990, dezamăgită şi deprimată, a încercat din nou să se sinucidă, aruncându-se în ocean. Totuşi, în ultima clipă, a realizat că mai are o şansă de a îndrepta lucrurile şi s-a răzgândit.

    În maşina în care se adăpostea, a găsit un pliant vechi care promova un tratament pentru pierderea în greutate, şi s-a hotărât să strângă bani pentru a porni un business în această direcţie. Iniţial, a reuşit să facă economii din bacşişul pe care îl obţinea la bar, şi a lipit o serie de afişe scrise de mână, cu care a reuşit să atragă câţiva clienţi.

    Încă din prima lună, a reuşit să strângă în jur de 4.000 de dolari. Ulterior, şi-a extins businessul deschizând o serie de centre de control al greutăţii. În doar doi ani, Johnson a devenit milionară.

     

     

  • Opinie Mara Eliza Barza: “Trenduri în comunicare: Personal branding şi inteligenţă artificială”

    Suntem în plină revoluţie digitală, care transformă industriile şi schimbă comportamentele de consum, iar companiile sunt nevoite să se adapteze digitalizării nu numai pentru a rezista pe piaţă, dar şi pentru a inova şi a aduce plusvaloare.

    Trăim într-o perioadă în care stilul nostru de viaţă este influenţat de evoluţia tehnologiei, a digitalului şi a inteligenţei artificiale atât pe plan personal, cât şi profesional. În mare parte suntem deschişi inovaţiei şi îmbrăţişăm digitalizarea contemporană, dar suntem oameni şi avem nevoie de emoţie, de autenticitate, de legături reale cu ceilalţi oameni.

    Iar companiile înţeleg că pentru a ajunge la consumatori trebuie să-şi adapteze strategiile de comunicare cerinţelor şi nevoilor fizice, dar şi emoţionale ale acestora. Un prim pas a fost realizat prin integrarea comunicării personalizate cu audienţa targetată, sau a unor campanii cu un conţinut emoţional crescut, care să umanizeze brandul, prin care să se ajungă într-un mod mult mai firesc şi natural la consumator.
    În tot acest context, inteligenţa artificială (AI) revoluţionează comunicarea, fie ea digitală sau nu, întrucât poate realiza analize predictive, bazate pe date precise.

    De la platforme de socializare, aplicaţii mobile, softuri dedicate automatizării, research-ului şi analizelor, până la chat bots (asistenţi online), inteligenţa artificială vine să îmbunătăţească stilul de viaţă al oamenilor, ca de exemplu prin faptul că facilitează comunicarea şi eficientizează activitatea umană. Astfel, companiile care se adaptează digitalizării şi soluţiilor de AI, vor reuşi să-şi înţeleagă mai bine publicul şi să le ofere informaţiile de care aceştia au nevoie.

    Revenind la brandul personal, acesta reprezintă o promisiune de valoare şi încredere, întrucât un thought leader vine cu un background profesional, cu experienţă şi know-how. Totodată, reprezentanţii companiei devin vocea brandului şi îl umanizează. Cum spuneam anterior, există conceptele de brand de companie şi brand personal. În ceea ce priveşte brandul personal, acesta poate fi cultivat de specialişti în domeniile în care activează, indiferent că este vorba de antreprenori, medici, avocaţi, arhitecţi, designeri, artişti etc.

    Înainte de a realiza o strategie de management a brandului personal trebuie să ne „autodefinim“, să fim conştienţi de cine suntem, ce facem şi unde vrem să ajungem. Să ştim care ne sunt valorile după care ne ghidăm în viaţa personală şi profesională, ce ne place să facem şi ce nu, care sunt aptitudinile noastre, care sunt lucrurile pe care vrem să le îmbunătăţim, cu ce ne diferenţiem de ceilalţi, cu ce venim în plus, care este aportul nostru. După identificarea acestor (ne)cunoscute putem contura o strategie de personal branding, care ar trebui să includă o serie de elemente: obiective pe termen scurt, mediu şi lung, targetul căruia ne adresăm, canalele de comunicare, tipul de conţinut şi acţiunile pe care le putem întreprinde astfel încât să ne cultivăm brandul personal şi să generăm vizibilitate în jurul brandului nostru.

    În dezvoltarea brandului personal, un aspect important îl are networkingul. Să fii deschis să cunoşti oameni. Până la urmă, totul este despre oameni şi pentru oameni. Ne specializăm şi performăm în anumite domenii pentru a aduce plusvaloare în jurul nostru. Un cântăreţ nu cântă doar pentru el, cântă pentru public. Un medic nu devine medic pentru a se vindeca pe el, ci pentru a-i vindeca pe ceilalţi. Aşadar, unul dintre obiectivele dezvoltării brandului personal este de a ne face cunoscuţi pentru ca povestea noastră să ajungă la cât mai mulţi oameni, astfel încât prin povestea noastră să aducem plusvaloare într-un business, într-o instituţie, într-un proiect şi în viaţa oamenilor.

    Atunci când îţi faci cunoscută povestea, este important să fii relevant, autentic, natural şi carismatic, să transmiţi emoţie publicului şi să creezi o legătură emoţională cu acesta. De asemenea, ajută să fii la momentul potrivit, la locul potrivit. Pentru acest lucru te poţi baza pe strategie, organizare şi determinare, dar nu numai.

    În concluzie, alinierea la tehnologia digitală şi integrarea unor acţiuni de personal branding în strategiile de comunicare ale companiilor, dar şi cultivarea brandului personal la nivel independent reprezintă un diferenţiator valoros şi o oportunitate prin care poţi căpăta mai multă credibilitate în faţa publicului tău, dar şi prin care poţi aduce plusvaloare umanităţii.

    Ca o paralelă între inteligenţa articifială şi personal branding, putem exemplifica printr-un subiect recent, foarte mediatizat worldwide: roboţica Sophia, un robot umanoid înzestrat cu inteligenţă artificială, care a devenit celebră prin acţiuni de personal branding.

    Sophia a călătorit prin toată lumea, a oferit interviuri jurnaliştilor, a apărut în reportaje TV, a stat de vorbă cu celebrităţi internaţionale, a participat la evenimente de tehnologie, a ţinut speech-uri la conferinţe… Mai mult decât atât, a devenit cetăţean al Arabiei Saudite. A reuşit să transmită emoţie prin discursurile ei şi astfel a fascinat o lume întreagă. Iar povestea robotului umanoid Sophia, dotat cu AI, a făcut rapid înconjurul lumii.

    „Vreau să îmi folosesc inteligenţa artificială pentru a ajuta oamenii să trăiască o viaţă mai bună. Voi face tot posibilul ca lumea să fie un loc mai bun… Sunt aici să ajut umanitatea, să creem un viitor împreună. Sunt un robot social“, spune Sophia.

    Aşadar, inteligenţa artificială va duce comunicarea dintre oameni la un alt nivel. Ţine de noi să ne adaptăm schimbării, să fructificăm rezultatele dezvoltării tehnologiei şi să păstrăm umanitatea din noi.

  • Omul-furnică are şi sentimente – VIDEO

    “În intervalul tulbure de după Captain America: Civil War, Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) se luptă cu consecinţele alegerilor pe care trebuie să le facă atât în rolul lui de supererou, cât şi în acela de părinte. Pe măsură ce se străduieşte să găsească un echilibru între viaţa personală şi responsabilităţile de Ant-Man, el e însărcinat de Hope van Dyne (Evangeline Lilly) şi de dr. Hank Pym (Michael Douglas) cu o nouă misiune urgentă şi periculoasă. Scott trebuie să-şi pună din nou costumul şi să înveţe să lupte alături de Viespe (The Wasp) ca o echipă, pentru a descoperi nişte secrete primejdioase, învăluite în trecut şi uitare.

    Sunt foarte multe scene de acţiune reuşite, presărate cu umor, care dau farmec filmului. Poate că doar prezenţa lui Paul Rudd ar fi fost suficientă, dar nu strică nici că glumele au fost „împărţite“ între toate personajele prezente în film.

    Mi-a plăcut să îi revăd şi pe camarazii lui Lang din primul Ant-Man, pentru că scenele lor au fost de departe cele mai amuzante din film. Scenariul pare destul de stufos, gândit pe mai multe paliere şi care ar fi putut destul de uşor să ducă la o poveste prea complicată pentru publicul obişnuit al celor de la Marvel. Dar regizorul nu s-a complicat, păstrând un aer lejer pe parcursul celor două ore, astfel că Ant-Man and the Wasp se încadrează perfect în categoria adaptărilor după benzi desenate.

    Un aspect interesant şi care dă totuşi o anumită profunzime filmului e relaţia dintre Lang şi fiica sa, interpretată de Abby Ryder Fortson. Sunt câteva momente emoţionante care contribuie într-o oarecare măsură la deznodământ.

    Diferenţa dintre filme precum acesta sau Black Panther şi blockbusterul Infinity War este dată de abordarea centrată pe dezvoltarea caracterelor şi nu pe acţiunea propriu-zisă. E un stil care aduce nu doar uimire în faţa efectelor generate pe calculator, ci şi o apropiere faţă de cei implicaţi în poveste.

    Explorarea noilor lumi din acest film a început în anul 2017, atunci când s-a filmat o mare parte din poveste în Atlanta, Georgia. Echipa şi actorii s-au mutat ulterior în San Francisco, pentru a filma în zona de coastă. Pentru producătorul Kevin Feige, explorarea unor noi lumi şi dimensiuni este regula generală de bază pentru fiecare film. „Scopul filmelor Marvel este să ne transporte în alte dimensiuni, pe tărâmuri pe care nu le-am mai văzut până acum. Asta livrăm cu fiecare film pe care îl lansăm, indiferent că este vorba despre Guardians of the Galaxy sau Captain America: Civil War”, declara Kevin Feige.

    În concluzie, Ant-Man and the Wasp e o continuare excelentă a filmului de acum trei ani şi o producţie care îşi face loc cu succes pe rafturile Marvel.

    Nota: 8/10

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Omul-furnică are şi sentimente

    “În intervalul tulbure de după Captain America: Civil War, Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) se luptă cu consecinţele alegerilor pe care trebuie să le facă atât în rolul lui de supererou, cât şi în acela de părinte. Pe măsură ce se străduieşte să găsească un echilibru între viaţa personală şi responsabilităţile de Ant-Man, el e însărcinat de Hope van Dyne (Evangeline Lilly) şi de dr. Hank Pym (Michael Douglas) cu o nouă misiune urgentă şi periculoasă. Scott trebuie să-şi pună din nou costumul şi să înveţe să lupte alături de Viespe (The Wasp) ca o echipă, pentru a descoperi nişte secrete primejdioase, învăluite în trecut şi uitare.

    Sunt foarte multe scene de acţiune reuşite, presărate cu umor, care dau farmec filmului. Poate că doar prezenţa lui Paul Rudd ar fi fost suficientă, dar nu strică nici că glumele au fost „împărţite“ între toate personajele prezente în film.

    Mi-a plăcut să îi revăd şi pe camarazii lui Lang din primul Ant-Man, pentru că scenele lor au fost de departe cele mai amuzante din film. Scenariul pare destul de stufos, gândit pe mai multe paliere şi care ar fi putut destul de uşor să ducă la o poveste prea complicată pentru publicul obişnuit al celor de la Marvel. Dar regizorul nu s-a complicat, păstrând un aer lejer pe parcursul celor două ore, astfel că Ant-Man and the Wasp se încadrează perfect în categoria adaptărilor după benzi desenate.

    Un aspect interesant şi care dă totuşi o anumită profunzime filmului e relaţia dintre Lang şi fiica sa, interpretată de Abby Ryder Fortson. Sunt câteva momente emoţionante care contribuie într-o oarecare măsură la deznodământ.

    Diferenţa dintre filme precum acesta sau Black Panther şi blockbusterul Infinity War este dată de abordarea centrată pe dezvoltarea caracterelor şi nu pe acţiunea propriu-zisă. E un stil care aduce nu doar uimire în faţa efectelor generate pe calculator, ci şi o apropiere faţă de cei implicaţi în poveste.

    Explorarea noilor lumi din acest film a început în anul 2017, atunci când s-a filmat o mare parte din poveste în Atlanta, Georgia. Echipa şi actorii s-au mutat ulterior în San Francisco, pentru a filma în zona de coastă. Pentru producătorul Kevin Feige, explorarea unor noi lumi şi dimensiuni este regula generală de bază pentru fiecare film. „Scopul filmelor Marvel este să ne transporte în alte dimensiuni, pe tărâmuri pe care nu le-am mai văzut până acum. Asta livrăm cu fiecare film pe care îl lansăm, indiferent că este vorba despre Guardians of the Galaxy sau Captain America: Civil War”, declara Kevin Feige.

    În concluzie, Ant-Man and the Wasp e o continuare excelentă a filmului de acum trei ani şi o producţie care îşi face loc cu succes pe rafturile Marvel.

    Nota: 8/10

  • Povestea incredibilă a unui oraş-fantomă – GALERIE FOTO

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ