Tag: pornire

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.

  • Cel mai mare startup pornit în România a fost închis de Facebook la nici doi ani de la achiziţia lui cu 500 de milioane de dolari

    Facebook va închide LiveRail, cel mai mare startup pornit în România, cumpărat în urmă cu mai puţin de doi ani pentru 500 de mil. de dolari, scrie Business Insider.  

    LiveRail este un serviciu care conectează advertiserii cu conţinutul video printr-un proces automatizat, ajutând la monetizarea video-urilor prin reclame.

    Povestea LiveRail: totul a pornit de la un contract de externalizare

    Facebook a cumpărat LiveRail cu aproximativ 500 de mil de dolari în iulie 2014 pentru a face ”reclamele video mai bune pentru toată lumea”. Achiziţia însă nu a avut rezultatul aşteptat.

    Vedeţi AICI de ce închide Facebook un startup pe care l-a cumpărat cu 500 mil. dolari

  • Cel mai mare startup pornit în România a fost închis de Facebook la nici doi ani de la achiziţia lui cu 500 de milioane de dolari

     LiveRail este un serviciu care conectează advertiserii cu conţinutul video printr-un proces automatizat, ajutând la monetizarea video-urilor prin reclame.

    Povestea LiveRail: totul a pornit de la un contract de externalizare

    Facebook a cumpărat LiveRail cu aproximativ 500 de mil de dolari în iulie 2014 pentru a face ”reclamele video mai bune pentru toată lumea”. Achiziţia însă nu a avut rezultatul aşteptat.

    În aprilie, şeful Facebook pe partea de reclame, Brian Boland, a admis că integrarea tehnologiei LiveRail ”durează mai mult decât spera”.

    El a spus că frauda în sectorul reclamelor şi problemele de compatibilitate au făcut LiveRail să îşi schimbe traseul.
    În ultimele luni, CEO-ul companiei a părăsit Facebook şi a concediat zeci de angajaţi de la LiveRail.

    ”Închidem LiveRail pentru a ne concentra pe metode mai bune pentru a ajuta publisherii să îşi vândă reclamele direct către advertiser, precum şi pentru expansiunea ofertei noastre de reclame video prin Reţeaua de Audienţă. Acestea este cee ace mai mulţi parteneri ne-au spus că vor să facem, iar noi credem că mişcarea va face reclamele video mai relevante pentru persoanele care le urmăresc”, a anunţat Facebook.

    La începutul lunii mai, 40 de oameni din echipa de contabilitate şi vânzări a Liverail au primit ordin de la Facebook să îşi găsească alte roluri în companie, sau altfel vor fi concediaţi.

    Divizia nou formată a lucrat la mai multe produse Facebook, inclusiv Facebook Audience Network, care permite brandurilor să îşi extindă campaniile publicitare de pe Facebook şi pe site-uri care nu aparţin reţelei de socializare.

    Povestea LiveRail, compania online cumpărată la începutul acestei luni de Facebook cu 500 mil. dolari, are ca punct de start un proiect de externalizare semnat între un start-up britanic care a oferit unei mici firme din Cluj-Napoca, găsită după căutări pe internet, un contract de dezvoltare a unei pagini web.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie Rareş Măcinică, Lagermax: Eşti o companie populară?

    Să fii popular este de multe ori mai interesant decât să fii cel mai bun. Cu toţii ne amintim de şcoala unde în cele mai multe cazuri în clasă aveam un coleg admirat, nu neapărat avea cele mai bune note, nu era premiantul clasei, dar avea un şarm aparte, avea un comportament distinct, se diferenţia, era o individualitate. Era tipul popular. Mai mult, era şi cel mai “vânat” de fetele din clasa lui.

    Dar dacă fetele din jur ar fi de fapt clienţii tăi?

    Cu toţii ne amintim că în şcoală aveam câte un profesor îndrăgit şi aşteptat cu mult interes la clase. Nu era neapărat cel mai bun la materia lui, dar avea o gândire pozitivă, mult umor şi învăţai parcă mai mult şi mai bine la orele lui, doar să nu îl dezamăgeşti. Pe scurt, ţi-a câştigat admiraţia şi respectul, iar deciziile pe care le-ai luat nu erau influenţate de ceva exterior, ci provin din convingeri interioare. Şi ştiţi care sunt trăsăturile principale ale unei convingeri? Sunt direcţii interioare ale minţii subconştiente, despre care nu avem nici un dubiu că sunt adevărate. Nu punem la îndoială veridicitatea lor.

    Dar dacă tipul din clasă sau profesorul ar fi de fapt o companie?

    Păi dacă ne uităm la efectele acestei imagini derivate din popularitate şi ce obţinem şi transmitem de pe urma acestei etichete (admiraţie, respect, stimă, încredere, convingere, credinţă…), eu zic că merită ca această valoare să fie parte integrantă din strategia pe termen lung a oricărei companii.  

    Impactul practic în business al trasăturii de a fi popular, are trei mari direcţii: prima şi cea mai importantă, îţi câştigă adepţi, deci loialitatea. Adepţii au un comportament de cumpărare adesea iraţional, bazat pe convingeri şi emoţii, o emoţie “contagioasă” dacă vreţi, o reprezentare mentală puternică şi dependentă. Recomand lectura unor specialişti în problema reprezentărilor sociale, J. Piaget, Serge Moscovici, Emile Durkheim. A doua mare direcţie se traduce în costuri extreme de redus pentru promovare. Popularitatea creează acel efect de word-of-mouth, extraordinar de eficient şi de puţin costisitor. Nu mai este necesar să descriu power of referrals, puterea recomandărilor, cel mai de succes tool utilizat în achiziţia de clienţi. Al treilea efect derivat cumva din cele două se traduce în creşterea numărului de clienţi, creşterea gradului de loialitate şi, implicit, creşterea vânzărilor. Iar ca un corolar, toate acestea înseamnă un lucru esenţial în mediu de business de astăzi, popularitatea ca sursă pentru avantaj competitiv.

    Să reţinem: popularitatea este o şansă pentru companiile medii şi mici să devină cunoscute, îndrăgite şi le dă oportunitatea să câştige clienţi şi cotă de piaţă în  faţa companiilor mari, dar fară o politică în acest sens. Şi mă refer aici să fii popular nu numai în faţa clienţilor, dar şi a furnizorilor şi angajaţilor tăi. La fel ca mediul extern al companiei, şi cel intern are nevoie să se identifice cu o companie admirată, populară. Stima de sine sau o imagine de sine bună îţi dă optimismul şi forţa interioară necesare pentru a depăşi obstacole, de a trece peste perioadele dificile, duc la o evaluare corectă a realităţii şi determină decizii pertinente şi realiste. Când faci o analiză SWOT, poţi să treci la Strengths atributul de a fi Popular? 

    Atenţie însă că popularitatea poate devenii şi periculoasă. Cu cât eşti mai popular, cu atât trebuie să faci eforturi să te menţii aşa. Orice greşeală are o rezonanţă mult mai puternică, efectele negative sunt mult mai intense, iar “căderea” este mult mai rapidă. Cum poţi să previi asta? Cel care transmite către mediul extern mesaje şi proiectează imaginea companiei este, în cele mai multe cazuri, leader-ul ei. Importanţa comportamentului, atitudinii şi modului în care comunică este deosebit de important şi de aici vine întrebarea dacă există o corelaţie între nivelul de leadership şi cel de popularitate? Răspunsul este unul tranşant. Da, există o corelaţie directă, iar în procesul de selecţie a leader-ilor trebuie să existe în lista de criterii şi acest indicator.

    Să devii popular, ai nevoie să fii tu însuţi. Henry David Thoreau spunea aşa frumos “be yourself- not your idea of what you think somebody else’s idea of yourself should be” J. Să devii popular ai nevoie să încerci să te autodefineşti, să îţi autoevaluezi valorile, să nu fii actor, să nu joci un rol. Te păcăleşti şi pe tine şi pe cei din jur, iar manipularea asta se va întoarce mai târziu împotriva ta. Noi am ajuns cea mai populară companie de transport din România pentru că lumea ne-a “văzut” diferiţi, rebeli, inovatori, creativi şi sinceri. Şi suntem aşa pentru că ne identificăm zilnic cu astfel de calităţi, vin din interiorul nostru şi le trăim ca idealuri, ca parte din noi. Suntem aşa pentru că zâmbim în fiecare zi, pentru că mulţumim de fiecare dată, pentru că visăm mereu, pentru că avem convingeri în minte şi în inimă, locuri pe care nu le poate lua nimeni niciodată.

  • Absolventa de ASE care vinde prăjituri de 200.000 de euro

    Probabil că Alina Sudriu este pe cale să devină un antreprenor în serie, deşi nu se defineşte astfel. Este absolventă de ASE şi are un master în marketing şi strategii tot acolo. Şcoala i-a folosit pentru experienţă, dar nu în business, ci ca experienţă de viaţă.

    Cu trei ani în urmă, după concediul de maternitate, inima n-a mai tras-o spre imobiliare, unde lucrase înainte, aşa că s-a mobilizat şi în câteva luni a obţinut toate autorizaţiile, avizele şi aprobările necesare şi a pornit un laborator de cofetărie micuţ, cu un singur angajat. Ideea era de a oferi torturi de bună calitate şi arătoase, pentru evenimente speciale, fără să facă rabat de la calitatea ingredientelor folosite.

    Era undeva la finele anului 2012. „Am început prin a trimite mostre din produsele noastre pentru că nu ştia nimeni de existenţa noastră şi am zis: cum o să ne facem cunoscuţi? Nu avem bani pentru campanii de PR, nu avem bani de reclame în reviste, aşa că hai să ne facem cunoscuţi altfel, să trimitem mostre, oamenii să ne spună cum li se pare şi în timp să ajungă să comande de la noi, ceea ce chiar s-a întâmplat“.

    În primăvara lui 2013 numărul comenzilor crescuse şi a trebuit să aducă încă doi angajaţi. Anul trecut cifra de afaceri a fost în jur de 200.000 de euro şi lucrau 10 oameni. „Acum suntem 15 şi până în iunie cifra de afaceri este la circa 150.000 de euro. Cred că suntem îndreptăţiţi să estimăm undeva la 300.000 de euro la sfârşitul anului“.

    Important este să o priviţi pe Alina Sudriu ca pe o antreprenoare şi nu ca pe o pasionată de domeniu. Reţineţi că în echipa Grace Coutures sunt doi artişti plastici, responsabili cu partea vizuală, dar şi o echipă de vânzări, trei fete care răspund la mailuri şi asigură consultanţă pentru clienţi.

    A fost o pasiune sau e mai degrabă business nişat? „Este într-adevăr un business nişat. N-aş putea spune că am fost toată viaţa pasionată de cofetărie, dar am simţit în piaţă nevoia de a face altceva, de a oferi un produs personalizat pentru orice fel de eveniment.“

    Am vorbit despre Alina Sudriu ca despre un „serial entrepreneur“ pentru că îşi alege cu grijă nişele şi, după cum aţi putut constata, îşi organizează afacerile după reguli precise – cofetărie cu trei oameni de vânzări! Recent, împreună cu cea mai bună prietenă, tot mămică tânără, a lansat un serviciu de livrare de mâncare proaspătă pentru bebeluşi, livrată la precomandă a doua zi, la mămici acasă. „Sunt multe mămici care muncesc şi sunt foarte ocupate, dar care vor totuşi să ofere copilului un preparat bio şi poate nu au timp să alerge prin toate pieţele după produsele bio, poate nu au timp să studieze toate reţetele. Cumva ne-am gândit ca businessul nostru să ofere ceva în plus, ceva ce nu există şi aşa am început şi Baby fresh food.“

    Pentru moment spune că se concentrează pe Grace Couture şi pe lansarea Baby Fresh Food, „dar la anul sigur mai coacem noi ceva. Devine cumva o adicţie. Vrei şi îţi vin idei şi crezi atât de mult în ele încât, prin asocierea cu oamenii potriviţi, în timp putem să dezvoltăm şi alte concepte. Dar să fie ceva de calitate“.

  • Tânărul de 28 de ani care deschide o afacere în fiecare săptămână şi are sediul într-un autobuz

    Colin Grussing, cunoscut pentru participarea la emisiunea “Shark Tank”, este fondator şi preşedinte al “52 Businesses”, proiectat pe care l-a demarat alături de patru prieteni, relatează Business Insider. Conceptul este aparent simplu, şi anume lansarea unui startup în fiecare săptămână. Prima afacere pornită a fost chiar “52 businesses”, iar tinerii antreprenori se află deja în săptămâna cu numărul patru.

    Sediul se află într-un autobuz denumit Bob (“Business Operations Bus”), iar Grussing a mai apelat la câţiva studenţi voluntari pentru a întregi echipa. Antreprenorii vor documenta întreaga experienţă şi vor comunica în permanenţă rezultatele prin social media.

    Reacţia publicului a fost una imediată, iar echipa de la “52 businesses” a apărut în articole şi interviuri din întreaga lume. Întrebat care a fost scopul acestui proiect, Grussing a răspuns că lumea are o impresie greşită despre pornirea unei afaceri. “Vrem să încurajăm lumea să îşi urmeze ideile, pentru ca în final să poată contribui la o economie mai puternică”, a declarat Grussing.

  • O echipă de români dezvoltă robotul care vrea să devină cel mai bun prieten al copiilor

    Îşi spune Woogie şi vine de pe o altă planetă, este prietenos, dornic să înveţe, vorbeşte şi ascultă şi este dezvoltat de o echipă de români. În termeni ceva mai ştiinţifici, Woogie este un asistent personal pentru copii. „Un fel de Amazon Echo pentru copii, dotat cu algoritmi de machine learning şi inteligenţă artificială“, spune Bogdan Coman, creatorul lui Woogie.

    Confruntat cu dificultatea de a îşi învăţa copiii tabla înmulţirii, Bogdan s-a gândit că trebuie să existe o metodă mai bună, un mod mai distractiv prin care copiii pot să înveţe. „Am ajuns şi eu în postura de a-mi învăţa copiii tabla înmulţirii şi a fost o provocare. Am încercat diferite metode, am găsit şi o aplicaţie, dar nici pe aia nu o foloseau. Aşa că mi‑am zis, hai să inventez ceva care să fie cool, distractiv. Prin Woogie am decis să oferim o metodă de educaţie într-un ambalaj de ciocolată.“

    Iar ambalajul de ciocolată de care vorbeşte este un extraterestru care a ajuns pe Pământ. Ideea acestei personalităţi a venit, spune Coman, în special de la fiica lui Daria, care atunci când avea 9 ani povestea că a venit de pe altă planetă şi că vrea să cucerească Pământul. Chiar şi compania care produce robotul se numeşte Aliens by Daria.

    CE ESTE WOOGIE?

    Este un dispozitiv, un robot, cu care se poate vorbi, acesta poate răspunde şi care se adresează copiilor, dar pe care-l pot utiliza şi părinţii şi care, pe deasupra, mai şi învaţă. Dacă în urmă cu câţiva ani asistenţii personali precum Siri de la Apple înţelegeau şi făceau doar lucruri simple, acum un produs ca Echo de la Amazon poate controla cam tot ce este „smart“ într-o casă doar la o simplă comandă vocală. „Există un val de asistenţi personali hardware care se vede în depărtare. Amazon Echo este un deschizător de drumuri pentru noi. A devenit cel mai vândut produs Amazon în State, ceea ce este foarte bine pentru businessul nostru, deoarece o companie ca Amazon are puterea de a deschide o nişă.“

    Forma lui Woogie încă nu este definitivată, urmând să primească un corp în vară, însă, chiar şi aşa, poate să răspundă la orice întrebare dintre domeniile permise – fiind un produs destinat copiilor -, poate pune muzică, poate controla  dispozitive „smart“, să stingă luminile sau să controleze volumul televizorului. Însă în principal Woogie activează ca un companion al copilului, pe care-l ajută la lecţii, jucând diferite jocuri, interacţionând cu acesta şi alegând ştiri din domeniile de interes ale copilului – comic books, maşini, desene animate. Dispozitivul nu este mobil, trebuind să fie tot timpul în priză. „Vrem ca Woogie să facă parte din ecosistemul camerei, să fie un gardian al camerei, ce-l aşteaptă pe copil să vină de la şcoală. Vrem să fie ca un birou, ca o noptieră“, afirmă Coman.

    Marele avantaj al produsului este că are algoritmi de învăţare şi inteligenţă artificială. Ce înseamnă asta? Înseamnă că produsul învaţă, reţine preferinţele copilului. „Dacă o să-i spun lui Woogie «play some Metallica» de vreo 10 ori, a 11-ea oară pot să-i zic „play some music“ şi el o să-mi pună melodii de la Metallica, apoi alţi artişti din categoria rock“, spune fondatorul Woogie. Mai mult, dacă trupa a produs o nouă melodie, Woogie are grijă să-şi informeze prietenul că formaţia preferată a mai lansat un cântec.

    Deoarece este un produs pentru copii, şi maniera în care răspunde este una adecvată, una jucăuşă. „De interacţiune, de modul în care răspunde s-a ocupat o scriitoare de cărţi de copii. Woogie răspunde adaptat la nivelul copilului“, explică Coman.

    De asemenea, pentru a-l face mai atractiv pentru copii robotul vine cu mai multe sunete preînregistrate. „Vocea de robot sună destul de plat, deoarece în momentul de faţă este imposibil să dai intonaţii, nu ştie să accentueze. I-am implementat sunete preînregistrate şi Woogie ştie să facă ca maşina de poliţie, ca Salvarea, aspiratorul, şi imită animale de la el de pe planetă. Vrem să fie mai funny“, adaugă el.

    Şi ce se întâmplă dacă un copil spune ceva ce nu ar trebui? „Atunci când copilul spune ceva necuvenit, Woogie nu tace, nu-i spune că a spus ceva rău, nu spune că nu a înţeles. Răspunde în limba sa extraterestră, apoi spune că a fost dat peste cap. «Te rog frumos să repeţi ce ai zis». Dacă copilul spune în continuare lucruri necuvenite, Woogie se opreşte, apoi trimite un email părinţilor. Woogie este pârâcios“, spune Bogdan Coman.

    Un pârâcios care pe lângă faptul că îl distrează pe copil şi îi dă tot felul de informaţii, îl poate ajuta la lecţii. „Îi poate pune întrebări despre materia şcolară. Când vine de la şcoală îi spune ştirile zilei, în funcţie de interesele copilului. Preferinţele sunt setate în funcţie de vârstă (6-12) şi de sex. Am stabilit 12 paliere de interes ce au rezultat dintr-o discuţie cu un psiholog, dar şi din datele obţinute de la de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii despre ariile de interes ale copiilor“, adaugă el. Însă Woogie nu este ca un fel de al doilea profesor, ci vrea să fie mai degrabă un partener de învăţare al copilului. Se face că nu ştie anumite lucruri şi-l roagă pe copil să i le spună, să aleagă varianta corectă.

    Fotografii: -The-Bucharet’s

  • Acest CEO şi-a obligat angajaţii să se mute la mai puţin de 15 minute de birou

    “Alibaba: The house that Jack Ma built” este o carte semnată de Duncan Clark care povesteşte începuturile companiei de 200 de miliarde de dolari.
     
    Afacerea Alibaba a pornit în 1999 ca un start-up în apartamentul lui Jack Ma din Huangzhou, China. “Primii angajaţi câştigau 50 de dolari pe lună”, notează Clark. “Lucrau 7 zile pe săptămâna, iar programul zilnic ajungea şi la 16 ore. Jack Ma le-a cerut să îşi găsească un apartament care să nu fie la mai mult de 10 minute de birou, astfel încât să nu piardă timp cu drumul până la muncă.”
     
    Acest pasaj, precum şi multe altele din carte, evidenţiază sacrificiile pe care angajaţii unui start-up trebuie să le facă.
     
    “Start-up-ul este o cursă contra cronometru”, explică Anil Gupta, profesor de antreprenoriat în cadrul Universităţii din Maryland. “Pe fiecare segment de piaţă o să găseşti mai multe afaceri la început de drum, care ţintesc aceiaşi clienţi, finanţate probabil de fonduri de investiţii concurente. Dacă nu te mişti repede, rişti să fii depăşit de ceilalţi.”
     
    Un oficial Alibaba a confirmat cerinţa lui Jack Ma referitoare la distanţa dintre casă şi birou, dar a menţionat că unul dintre motive era siguranţa angajaţilor; aceştia lucrau până târziu, iar drumul spre casă nu era considerat unul sigur. Pe de altă parte, mulţi dintre primii angajaţi lucrau în regim on-call, astfel încât puteau fi chemaţi la orice oră la birou dacă un client întâmpina dificultăţi.
     
    Alibaba este astăzi una dintre cele mai mari companii de comerţ electronic din lume, valoarea companiei fiind estimată la peste 200 de miliarde de dolari.
     
    Jack Ma, CEO şi fondator al companiei, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.
     
    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”
  • Antreprenoarea care îşi lasă angajaţii să vină şi să plece de la muncă la ce ore vor ei

    Diana Nedea are 32 de ani, a renunţat în urmă cu patru ani la statutul de angajată în corporaţie şi a pornit o afacere cu pantofi pentru femei. Acum are 17 angajaţi care produc 1.000 de perechi de încălţări pe lună, iar vânzările din 2015 au înregistrat un avans de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Antreprenoarea povesteşte ce a făcut-o să renunţe la multinaţională, cum a ajuns Diane Marie, firma care îi poartă numele, la vânzări de 1,5 milioane de lei pe an şi ce planuri are.
     

    Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5.30, iar la 7 îşi începe programul la atelier (şi nu e prima care ajunge, sunt doi angajaţi care preferă să înceapă lucrul înainte de ora 6), nu pentru că ar avea vreo constrângere anume, ci pentru că este o persoană matinală, povesteşte Diana Nedea, care din când în când însoţeşte cuvintele de gesturi enegice, pentru a sublinia parcă ideile. Spune că îi place să poarte cel mai mult sandale şi cizme  (dovadă că a potrivit la blugi şi cămaşă albă sandale argintii), că nu are multe perechi de încălţări, „doar vreo 40“, şi ştie asta pentru că le-a numărat recent, a mai întrebat-o cineva.

    Nici n-ar avea unde să ţină mai multe perechi, pentru că spaţiul este limitat; locuieşte într-o garsonieră şi nu păstrează încălţările mai mult de doi ani. Are câteva perechi preferate pentru fiecare anotimp, iar cel mai adesea alege încălţări fără toc, deşi e minionă, pentru că merge foarte mult pe jos. „Am un telefon nou şi am instalat o aplicaţie care spune că merg pe jos, doar în fabrică, 8 km pe zi. Poate nu este foarte precisă măsurătoarea, dar 5 or fi!“ În primele luni ca antreprenoare, mergea la atelier pe pantofi cu toc şi îmbrăcată în deux pieces, până când a alunecat pe scări şi a decis că e mai bine să îşi adapteze ţinuta la mediu. În fond, nu mai era într-o corporaţie.

    Aşezată la terasa din Centrul Vechi al Capitalei, la doar o aruncătură de băţ de magazinul Diane Marie pe care l-a deschis în 2012, pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care la patru ani de la înfiinţarea afacerii a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei. Urmăreşte din priviri trecătorii şi identifică lejer un grup de englezi care, în mod surprinzător, pentru că era o zi însorită, nu aveau şlapi, ci încălţăminte sport. Pesemne este efectul mediului, pentru că a fost înconjurată mai mereu de încălţări; părinţii ei, ingineri de profesie, au absolvit o facultate cu profil de prelucrare a pielăriei, lucrează în domeniu „de o viaţă“ şi au o fabrică pentru export, în sistem lohn, cu 60 de angajaţi.

    Diana Nedea nu are diplomă de inginer, ci este absolventă de ASE şi spune că a lucrat înainte de a înfiinţa atelierul de producţie în ceea ce numeşte „joburile standard de absolvent de ASE, în multinaţionale, în vânzări“, mai întâi la Vodafone şi apoi la LG. S-a hotărât să meargă pe alt drum în 2011, după un concediu de două săptămâni, pentru că s-a implicat în acest proiect, care iniţial ar fi fost o divizie a afacerii părinţilor săi, antreprenori din 1996. În momentul de apogeu al afacerii fabrica părinţilor avea 400 de angajaţi. „Cochetau cu ideea de a face ceva pentru piaţa internă, însă sunt foarte încărcaţi, ca volum de muncă, şi au renunţat la idee.“

    Povesteşte că la întoarcerea din concediu s-a aşezat la birou şi nu şi-a mai găsit locul, a fost un moment în care şi-a dat seama că nu mai rezonează cu multinaţionala. Se implicase mult în proiectul afacerii, avea multe idei – a studiat şi pictura ani de zile, pentru că „părinţii au investit în mine şi sora mea destul de mult“; spune că în întreaga familie se regăseşte un pic de spirit artistic, dar ea se pricepe şi la cifre, statistici şi matematici. Îşi aminteşte că în vacanţele de vară mergea în fabrica părinţilor şi împreună cu sora sa căutau resturi de piele din producţie ca să facă botoşei pentru păpuşi. Începutul afacerii n-a fost însă o joacă de copil, chiar dacăa avut o întreagă serie de avantaje.
    Unul dintre avantaje a fost sprijinul părinţilor, care i-au împrumutat utilajele cu care a pornit producţia şi i-au pus la dispoziţie şi un spaţiu. Aşa că investiţia de pornire, în 2011, a fost de 8.000 de euro, bani proprii.

    Ulterior, a schimbat utilajele, iar bugetul de investiţii a ajuns până la 20.000 de euro în 2012, când a deschis şi primul magazin, la o aruncătură de băţ de Lipscani. Un alt avantaj au fost toate informaţiile la care a avut acces de-a lungul vieţii, pentru că fabricarea pantofilor are dichisul său; pielea, de pildă, se întinde pe o direcţie, motiv pentru care este dublată la interior cu o pânză care contracarează acest efect, altminteri încălţările „se fac bărcuţă“. De mare folos a fost şi girul pe care l-a avut în faţa furnizorilor, care lucrau de ani buni cu părinţii săi. „Au fost probleme financiare, inclusiv cu sume neîncasate pe mărfuri pe care le-am livrat la magazine, pe care le-am depăşit tot mulţumită furnizorilor. Istoria familiei m-a ajutat mult, ar fi fost mult mai greu şi la început, şi pe parcurs.“ Un moment hotărâtor în existenţa firmei a fost cel în care a marcat o pierdere de 80.000 de lei de la un singur client, care pur şi simplu nu a plătit marfa. „Cadrul legislativ este groaznic, este foarte greu să recuperezi banii din piaţă.