Tag: pacienti

  • Locul de muncă unde salariul este de 240.000 de euro şi ai şi trei luni de concediu pe care nimeni nu îl vrea

    Un salariu anual de peste 240.000 de euro (190.000 de lire sterline), trei luni de vacanţă şi nicio noapte nedormită sunt câteva dintre caracteristicile unui loc de muncă oferit într-o zonă idilică din Noua Zeelandă. Totuşi, postul nu a atras niciun angajat, scriu jurnaliştii de la The Independent.

    Postul despre care scrie publicaţia este de medic în Insula de Nord a Noii Zeelande. Medicul ce activează în prezent în zonă, Alan Kennym a declarat că serviciile sale au explodat în ultimul an, dar nu a găsit pe nimeni care să îl ajute.

    ”Pot să le ofer un salariu cu adevărat bun, este incredibil. Am din ce în ce mai mulţi pacienţi şi câştig din ce în ce mai mulţi bani. La sfârşitul zilei, ajung la concluzia că sunt totuşi prea mulţi pacienţi pentru mine”, a declarat publicaţiei New Zealand Herald Kennym. Medicul spune că pe listele sale are până acum 6.000 de pacienţi.

    ”Îmi iubesc munca şi aş vrea să mi-o desfăşor în continuare aici, dar nu fac faţă fără ajutorul unui alt medic; mă lovesc de un zid în încercarea de a atrage aici alţi doctori”, a spus el.

    În mod normal, un medic generalist din Noua Zeelandă câştigă între 60.000 şi 95.000 de lire sterline; totuşi, în pofida ofertei generoase pe care a făcut-o, dr. Kenny a declarat că nu a primit nicio aplicaţie în ultimele patru luni.

    Izolarea, lipsa şcolilor şi serviciile de Internet slab dezvoltate sunt câteva din motivele pentru care medicii evită zona rurală a Noii Zeelande, potrivit The Guardian.

     



    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO



    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

     

     

     

     

  • Spitalul Monza investeşte 1 milion de euro in al doilea RMN

    RMN-ul reprezintă o nouă achiziţie performantă a spitalului, aparatul fiind un model de ultimă generaţie SIGNA Voyager 1.5Tesla XT, destinat stabilirii unui diagnostic cât mai corect pentru pacienţii cu patologii din arii precum: cardiologie şi aritmologie, chirurgie cardiacă, pediatrie, neurologie şi neurochirurgie, oncologie,  ortopedie şi traumatologie etc.   

    “Achiziţionarea celui de-al doilea aparat de rezonanţă magnetică a fost o necesitate pentru Spitalul Monza, întrucât solicitările pacienţilor depăşeau numărul programărilor posibile. Astfel, putem asigura tuturor pacienţilor un acces facil pentru examinările RMN, cu un timp de aşteptare mult mai scăzut.”, explică Luca Militello, directorul general al Spitalului Monza. 

    RMN-ul Signa Voyager 1.5T XT are în dotare antene dedicate pentru toate regiunile corpului uman şi oferă o rezoluţie sporită, inclusiv pentru cord. 

    În perioada 16 octombrie – 16 noiembrie 2017, Spitalul Monza oferă pacienţilor un discount de -20% la toate investigaţiile RMN efectuate în această perioadă. 

    Pentru diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor, Spitalul Monza are la dispoziţie toate dotările necesare parcurgerii unui proces complet. Investigaţiile de radiologie şi imagistică medicală disponibile pentru pacienţi sunt: tomografia computerizată (CT), rezonanţa magnetică (RMN), radiologia digitală, mamografia, radiografia dentară panoramică (ortopantomogramă).  

  • Bani pentru leacurile viitorului

    Christian Rodseth, aflat la conducerea filialei locale, prezintă scopul şi direcţiile bugetului de investiţii, planurile companiei pe plan local şi internaţional, dar şi perspectivele industriei în care activează.

    “Cred că în industria farmaceutică inovaţia este o responsabilitate, miza fiind reprezentată de vieţi omeneşti”, declară Rodseth, managing director al Janssen România şi administrator al Johnson & Johnson România. El îşi argumentează ideile prin cifre şi statistici: speranţa la viaţă a crescut cu 1,74 ani în perioada 2000-2009, iar în proporţie de 73% acest lucru se datorează terapiilor inovatoare. Astfel, între anii 2009 şi 2014, Janssen, compania farmaceutică a grupului Johnson & Johnson, a lansat la nivel global 14 medicamente noi, 11 fiind incluse pe Lista de Medicamente Esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Pe de altă parte, Janssen este compania cu cel mai mare buget investit în cercetare şi dezvoltare farmaceutică: circa 20,8% din veniturile totale ale grupului pe anul trecut, ceea ce se traduce în 9,1 miliarde de dolari, fapt ce o plasează, din acest punct de vedere, în topul primelor 10 companii la nivel mondial, indiferent de industrie.

    Tot printre planurile de investiţii se numără şi lansarea a 10 noi terapii şi vaccinuri în întreaga lume până în anul 2019. „Toate acestea într-o industrie în care procesul de cercetare şi dezvoltare a unui tratament nou durează aproximativ 12 ani, iar costurile pot depăşi pragul de 1,25 de miliarde de dolari pentru o terapie”, ţine să precizeze managing directorul diviziei locale.

    Compania Janssen este prezentă de 24 de ani pe piaţa din România sub entitatea legală Johnson & Johnson şi, potrivit raportărilor anuale interne ale grupului, cele mai mari investiţii în inovaţie au fost realizate de Janssen, spun reprezentanţii companiei. Anul trecut, 86% din investiţiile, în inovaţie declarate la nivelul grupului Johnson & Johnson Romania, respectiv 7,2 milioane de euro, reprezintă sponsorizările de medicamente. Cea mai mare parte din această sumă a fost investită în finanţarea unui unui program de acces timpuriu la tratament în beneficiul a 100 de pacienţi care suferă de leucemie limfocitară cronică şi limfom cu celule de manta; practic, compania a facilitat accesul gratuit al pacienţilor la un tratament inovator care a reprezentat cea mai bună şansă de supravieţuire a acestora după ce alte tratamente nu i-au ajutat.

    În general, investiţiile în inovaţie se duc către educaţia medicală, finanţarea programelor de cercetare şi dezvoltare, programele de acces timpuriu la tratament (name patient program – NPP), prin intermediul cărora compania acoperă costurile medicamentelor pentru ca pacienţii să beneficieze cât mai curând de tratamente inovatoare care încă nu sunt compensate sau programele de susţinere a pacienţilor (patient support program – PSP), datorită cărora persoanele înscrise au şanse mai bune în parcursul lor terapeutic. În 2016, Janssen a investit peste 1 milion de euro în cercetare şi dezvoltare pe plan local, buget ce s-a îndreptat, în principiu, către profesionişti şi organizaţii, în scopul planificării sau desfăşurării studiilor nonclinice, studiilor clinice sau studiilor nonintervenţionale care au caracter prospectiv. În viitorul apropiat Janssen intenţionează să aducă noi produse şi pe piaţa din România, concentrându-se asupra acelor afecţiuni în care nevoia de tratament este ridicată şi în continuare neacoperită, cum ar fi HIV, onco-hematologia şi imunologia.

    Janssen activează pe plan local în arii terapeutice precum neuroştiinţe, oncologie, hematologie, boli infecţioase, imunologie, cardiovascular şi boli metabolice, iar portofoliul companiei este format din 30 de medicamente pe bază de prescripţie medicală (Rx) şi din 6 medicamente Rx ale companiei Biogen, pentru care Janssen este distribuitor oficial în România. De la intrarea pe piaţa locală, compania a lansat medicamente în mai multe arii terapeutice, în funcţie de context, de nevoia imediată şi de oportunităţile pe care le-a avut la nivelul portofoliului, spune directorul firmei Janssen. De asemenea, începând cu acest an, compania pune pe piaţa locală şi tratamente noi pentru cancerul de prostată şi schizofrenie. „Deşi pe piaţa farmaceutică locală au fost aplicate numeroase modificări legislative, Janssen nu a retras niciun medicament de pe piaţa din România şi nici nu avem această intenţie. În prezent, avem cel puţin două medicamente care nu returnează niciun profit, însă le menţinem pe piaţă deoarece acei pacienţi cu ADHD şi schizofrenie nu au alternative terapeutice”, ţine să preciezeze acesta.

    Din perspectiva accesului la medicamente inovatoare, piaţa din România nu este acoperită uniform, spune Rodseth. Astfel, deşi există un progres înregistrat în ultimii ani, în anumite arii terapeutice nevoia de actualizare a standardelor de tratament este urgentă sau, mai grav, nu există încă tratamente disponibile pentru anumite afecţiuni. Potrivit statisticilor interne ale companiei, Janssen este lider pe piaţa locală în mai multe segmente în care activează, precum HIV/SIDA, unde asigură o mai bună aderenţă la tratament a pacienţilor; compania este lider în tratamentul cancerului de prostată, al cărui standard terapeutic nu mai fusese actualizat de peste 20 de ani, dar şi în tratamentul schizofreniei.

    De asemenea, este prima companie care a lansat un medicament pentru tuberculoza rezistentă la multidrog produsul fiind disponibil pe piaţa locală după o perioadă de mai bine de 50 de ani în care nu a existat o opţiune terapeutică pentru această boală.

    „45% dintre români consideră că un diagnostic de cancer este urmat, din nefericire, de deces într-un timp foarte scurt, deşi pentru multe tipuri ale acestei afecţiuni pacienţii au rate de supravieţuire extinse”, ţine să precizeze Rodseth. Astfel, Janssen se concentrează pe acele nevoi neacoperite din sănătate, în special ariile terapeutice pentru care opţiunile de tratament sunt limitate sau inexistente, cum este cazul onco-hematologiei, al bolilor rare sau al acelor afecţiuni care afectează sistemul imunitar, precizează directorul companiei farmaceutice.

    Însă în procesul accesului la inovaţie sunt întotdeauna implicaţi doi parteneri – companiile farmaceutice, care pun la dispoziţie medicamentele inovatoare din portofoliul pe care îl au, şi autorităţile, care, la rândul lor, trebuie să facă toate demersurile necesare pentru accelerarea accesului pacienţilor la aceste terapii. În acest scop, pe lângă produsele aduse pe piaţa locală, Janssen oferă şi activităţi de educaţie medicală destinate profesioniştilor ori organizaţiilor din domeniul sănătăţii şi pune la dispoziţia pacienţilor informaţii aprofundate despre ariile terapeutice în care compania are cea mai bună expertiză.

     

  • Investiţie de 5 milioane de euro în cel mai mare spital privat din vestul României

    În total, în anul 2017 valoarea investiţiilor în Spitalul Premiere a ajuns la cinci milioane de euro, urmând ca până la sfârşitul anului 2018, planul de investiţii să fie completat cu încă trei milioane de euro.

    „Noi am demarat procedurile de a dezvolta acest spital de la unul de obstetrică-ginecologie la un spital general, care să poată deservi şi alte specialităţi medicale şi chirurgicale necesare tratamentului pacienţilor din zona de vest a ţării. Avem un ambulator cu peste 16 cabinete medicale, care poate deservi un număr de peste 200 de pacienţi pe zi”, a declarat, joi, directorul medical al Spitalului Premiere, Radu Prejbeanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţeaua de Farmacii DONA aniversează 25 de ani de prezenţă pe piaţa de retail farmaceutic

    Pe parcursul celor 25 de ani, reţeaua farmaceutică s-a extins în mod constant şi sănătos, ajungând în acest an la peste 300 de unităţi. În fiecare lună, peste 2,7 milioane de pacienţi au acces la servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel de calitate, o gamă variată de produse şi servicii, şi consiliere de specialitate oferite de o echipă de 2.500 de profesionişti în sănătate.

    „Am început cu o farmacie şi astăzi lanţul de Farmacii DONA reuneşte peste 300 de unităţi. Prezenţi timp de 25 de ani pe o piaţă marcată de incertitudini şi plină de provocări, am demonstrat că DONA este o construcţie de business solidă, bine organizată, optimizată din punct de vedere operaţional, cu know how consistent, instrumente şi proceduri de lucru eficiente, care asigură baza pentru o dezvoltare sănătoasă şi susţinută, pe termen lung”, a declarat Eugen Banciu, Preşedintele Grupului DONA.

    DONA este una dintre cele mai vechi companii de pe piaţa locală de retail farmaceutic din România, cu o contribuţie importantă la maturizarea şi modernizarea acesteia. În 2014, a demarat un proces amplu de redecorare şi reamenajare a unităţilor sale cu un concept de retail modern şi original, special conceput pentru a îmbunătăţi experienţa pacienţilor în farmacii. Noul concept de design DONA pune în prim plan pacientul, facilitează o comunicare mai apropiată cu farmaciştii şi oferă mai mult confort şi intimitate prin reorganizarea spaţiilor de expunere şi a punctelor de interacţiune.

    O altă schimbare strategică majoră a avut loc anul trecut atunci când lanţul farmaceutic a anunţat că va continua planurile de extindere prin intermediul unui sistem de franciză, devenind un model de business deschis către antreprenorii locali din domeniu care vor să se alăture şi să îşi consolideze afacerea sub un brand puternic şi cu un sistem eficient, integrat pe verticală. În prezent, 16 farmacii partenere în sistemul de franciză îşi desfăşoară activitatea sub umbrela DONA. Compania va continua să se dezvolte, atât în mod organic, cât şi prin dezvoltarea parteneriatelor în sistem de franciză.

    Prin consolidarea reţelei de farmacii, prin programul non-stop sau prelungit în tot mai multe unităţi, dar şi prin numeroasele campanii de prevenţie, informare şi monitorizare derulate de-a lungul timpului, Farmacia DONA îşi propune să îmbunătăţească starea de sănătate a pacienţilor care îi trec pragul.

    Cu ocazia aniversării, Farmacia DONA  îi invită pe pacienţi să sărbătorească alături de companie acest moment de referinţă. Campania se va derula până pe 26 noiembrie, în toate Farmaciile DONA, iar pacienţii care achiziţionează produse vor putea câştiga zeci de mii de premii acordate pe loc sau prin tragere la sorţi.

    „Brandul DONA este astăzi sinonim cu un serviciu farmaceutic de cea mai înaltă calitate. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără implicarea şi pasiunea întregii echipe de profesionişti DONA, cărora le mulţumesc. Fiecare dintre ei este mândru şi conştient de responsabilitatea profesiei de farmacist. Împreună, ne străduim să oferim pacienţilor noştri cea mai bună experienţă şi să devenim primul lor sprijin în întreţinerea sănătăţii, frumuseţii şi în managementul tratamentului medical. Nu în ultimul rând, vrem să le adresăm mulţumiri tuturor pacienţilor care ne-au acordat încrederea lor şi ne-au susţinut în misiunea pe care ne-am asumat-o în urmă cu 25 de ani şi care a rămas neschimbată – aceea de a îmbunătăţi starea de sănătate a românilor”, a declarat Eugen Banciu, Preşedintele Grupului DONA.

    „Farmacia DONA” este unul dintre cele mai apreciate nume în comerţul farmaceutic din România, cu o reputaţie solidă construită în cei 25 de ani de activitate

    Marca “Farmacia DONA” reuneşte 300 de farmacii deţinute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016, şi peste 2.500 de profesionişti în domeniul sănătăţii devotaţi unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

    Peste 2,7 milioane de oameni trec lunar pragul Farmaciilor DONA, răspândite în toate judeţele ţării

  • Aproximativ 40 de pacienţi oncologici români se adresează lunar spitalului Wiener Privatklinik din Viena

    “Tratamentele oncologice inovatoare de care dispunem sunt unul dintre principalele motive pentru care pacienţii români apelează la serviciile noastre. Din această categorie fac parte terapia ţintită personalizată, bazată pe diagnosticul genetic al tumorii şi imunoterapia, un tratament revoluţionar şi extrem de promiţător, care salvează anual sute de pacienţi din întreaga  lume. WPK este unul dintre puţinele centre medicale private din Europa care asigură  acest tratament, deţinând toate tipurile de imunoterapie înregistrate la nivel mondial. Un alt aspect extrem de important este suportul pe care îl oferim pacienţilor, astfel încât aceştia să poată începe tratamentul în cadrul centrului nostru în cel mai scurt timp.” a declarat dna Ema Diea, Directorul Departamentului Internaţional al spitalului Wiener Privatklinik.

    Utilizată în mod singular sau împreună cu tratamentele oncologice “clasice” (chimioterapia, radioterapia şi chirurgia), imunoterapia este în prezent utilizată cu succes în tratarea mai multor tipuri de cancer, îndeosebi cancerele pulmonare, melanomul malign cu metastaze, unele tipuri de leucemie, cancerul de ficat şi cancerul de vezică urinară. Domeniul imunoterapiei este în continuare cercetat în întreaga lume pentru a putea extinde aria sa de acţiune către mai multe tipuri de cancer. 

    În Centrul de Excelenţă în Oncologie al WPK îşi reunesc competenţele legate de diagnosticarea şi tratarea cancerului peste 30 de experţi de elită în domeniu, incluzând oncologi, hematologi, chirurgi, specialişti în medicină nucleară şi geneticieni. Activitatea medicală este coordonată de către profesorul universitar Christoph Zielinski, unul dintre cei mai apreciaţi experţi la nivel european în oncologie, imunoterapie şi tratamentul personalizat al cancerului, care a consultat şi tratat peste 900 de pacienţi români în în ultimii ani, atât la Viena cât şi în Bucureşti.

    Tot în cadrul centrului, pacienţii cu istoric familial de cancer au posibilitatea de a depista posibile predispoziţii pentru boli oncologice, prin efectuarea unei analize genomice. Astfel se poate identifica din timp riscul dezvoltării unui tip de cancer şi se pot lua măsurile preventive necesare.

    Wiener Privatklinik atrage anual un număr semnificativ de pacienţi internaţionali, în special din Estul Europei, Rusia, Ukraina dar şi din ţările din Orientul Apropiat. Pacienţii români reprezintă 20% din totalul pacienţilor străini trataţi în cadrul spitalului, fiind a doua naţionalitate că pondere, după cei din Federaţia Rusă.

     

  • Sanador a investit 1 milion de euro în dotarea unui nou bloc operator

    Angiograful este instalat într-una din cele două săli hibride, având grad de asepsie 3, ceea ce permite efectuarea intervenţiilor de chirurgie cardiovasculare în aceleaşi condiţii de sterilitate ca în blocul operator, combinând tehnicile intervenţionale cu cele chirurgicale şi reunind ambele echipe de medici, cardiologi intervenţionişti şi chirurgi cardiovasculari. Dotările sălii hibride sporesc confortul medicului şi al pacientului, reduc timpul operator şi perioada de spitalizare.

    Lansat în luna februarie a acestui an, echipamentul face parte din aparatura de ultimă generaţie de platformă terapeutică ghidată imagistic, asigurând o reducere a dozei de iradiere cu 50% în domeniul cardiologiei şi 70% în domeniul vascular şi o înaltă calitate a imaginii. Excelenţa clinică se îmbină cu inovaţia fluxurilor de lucru, generând o eficientă operaţională crescută şi permiţând o vizibilitate excelentă din toate unghiurile, cu doze extrem de mici de radiaţii.

    „Dincolo de tehnologia de ultimă generaţie care permite un act medical de cea mai mare precizie într-un timp mai scurt, suntem singurul spital privat din Europa de Sud Est având o sală hibridă cu acest nou tip de angiograf Philips Azurion 7, care reduce doza de iradiere şi pentru pacient şi pentru medic, comparativ cu alte angiografe. Datorită calităţii imaginii şi a preciziei cu care se poate desfăşura actul interventional, echipamentul deschide noi posibilităţi de tratament minim-invaziv pacienţilor care suferă de o gamă complexă de afecţiuni, atât din sfera cardiologică, vasculară, cât şi cea neurologică sau oncologică. În prezent, suntem singurul spital din Europa de Sud-Est dotat cu acest angiograf de ultimă generaţie, într-o sală hibridă” menţionează d-na Dr. Rodica Niculescu, Şef Departament Cardiologie Intervenţională, Spitalul Clinic SANADOR.

    Prin soluţiile de ghidare utilizate, Azurion 7 oferă medicului posibilitatea stabilirii diagnosticului şi abordării soluţiilor terapeutice minim-invazive de înaltă complexitate în domeniul cardiologiei interventionale, electrofiziologiei, chirurgiei vasculare, neurochirurgiei şi oncologiei. Printre afecţiunile evaluate şi tratate se numără: aritmii maligne (fibrilaţie atrială, flutter atrial), boli vasculare severe la nivelul sistemului circulator cerebral (accidente vasculare cerebrale, malformaţii arteriovenoase, anevrisme cerebrale), boli vasculare cardiace (angină pectorală, infarcte miocardice), valvulopatii (stenoza aortia,regurgitare mitrală), suferinţe vasculare aortice (anevrism de aortă; disecţie de aortă) şi arteriopatii periferice.

    Alte grupe de pacienţi care pot beneficia de avantajele unui astfel de angiograf ultraperformant sunt reprezentate de pacienţii cu formaţiuni tumorale care se pretează la embolizări şi chemoembolizări şi cea a pacienţilor cu angiodisplazie, ce necesită embolizări arteriale digestive în vederea opririi hemoragiilor digestive.

    Angiograful Azurion 7 deţine toate utilităţile software de ghidare imagistică 3D, capacităţi care sporesc confortul medicului şi al pacientului, cresc siguranţa procedurii şi reduc timpul operator, fie că este vorba despre endoproteză de aortă, implantare de vâlvă cardiacă sau tratament intervenţional la nivelul vaselor cerebrale.

    Angiograful Azurion 7 conferă o claritate înaltă a imaginii pe parcursul procedurilor vasculare de fineţe, pentru care nevoia de vizibilitate e maximă, în acelaşi timp utilizând doze de iradiere reduse cu circa 50-70% în funcţie de domeniul de utilizare, atât pentru pacient cât şi pentru personalul din sală.

  • Janssen, compania farmaceutică a Johnson&Johnson Romania, investeşte local peste 1 milion de euro în cercetare şi dezvoltare

    Janssen activează în peste 100 de ţări din întreaga lume. Compania are 21 de centre de cercetare şi dezvoltare la nivel global, 8 dintre acestea fiind situate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) alături de 9 unităţi de producţie.

    La nivel global, în perioada 2009-2014, compania a lansat 14 medicamente noi, iar 11 dintre terapiile din portofoliul său sunt incluse pe Lista de Medicamente Esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Totodată, planurile globale ale companiei Janssen vizează lansarea a 10 noi tratamente şi vaccinuri până în anul 2019. Toate aceste repere demonstrează angajamentul consistent al companiei pentru inovaţie, într-o industrie în care procesul de cercetare şi dezvoltare al unui tratament nou durează aproximativ 12 ani, iar costurile pot depăşi pragul de 1,25 de miliarde de dolari pentru o terapie.

    „Susţinem eforturile făcute de autorităţile din România în ultimii ani pentru a creşte accesul pacienţilor la terapii inovatoare şi ne-am exprimat disponibilitatea de a identifica împreună cu acestea soluţii sustenabile pentru a face posibilă actualizarea constantă a listei de medicamente compensate. Pe termen lung, ne propunem să continuăm investiţiile în aria onco-hematologiei pentru că dorim să aducem inovaţii pentru acele afecţiuni care afectează populaţii reduse de pacienţi şi pentru care, în acest moment, nevoia de tratament încă nu este acoperită. Ne dorim ca pacienţii români să beneficieze de aceleaşi oportunităţi în ceea ce priveşte accesul la medicamente precum orice alt cetăţean din Uniunea Europeană”, a declarat Christian Rodseth, Managing Director al Janssen România.

     Janssen susţine implementarea registrelor electronice de pacienţi, în special în domeniul oncologiei,  şi colaborează îndeaproape cu experţi şi lideri din domeniul sănătăţii. Aceste eforturi s-au concretizat în proiecte de succes în ţări precum Italia şi ar putea fi aplicate şi în România.

    Compania Janssen are o tradiţie de peste 60 de ani în domeniul neuroştiinţelor în care a schimbat paradigma terapeutică a schizofreniei datorită tratamentelor inovatoare orale şi injectabile cu eliberare prelungită cu ajutorul cărora pacienţii pot avea vieţi normale şi se pot reintegra în societate. La nivel local, potrivit datelor IMS- iulie 20174, Janssen este lider de piaţă în terapiile dedicate HIV/SIDA prin care este asigurată o mai bună aderenţă la medicaţie, tratamentul cancerului de prostată pentru care standardele terapeutice au fost actualizate după 20 de ani şi în tratamentul schizofreniei. De asemenea, Janssen este compania care a lansat primul medicament pentru tratarea tuberculozei multidrog-rezistente, în România fiind înregistrată cea mai mare rată de prevalenţă de la nivelul Uniunii Europene5.

     

  • eMAG a angajat 20 de studenţi şi absolvenţi în urma programului Talent Internship 2017

    Fiecare dintre cei 25 de interni a fost ghidat de către un mentor pe toată perioada activităţii, iar 20 dintre aceştia vor lucra în continuare în cadrul companiei, pe poziţii full-time şi part-time. Dintre cei 20 de studenţi, 11 au ocupat poziţii în echipele de Software Development din Bucureşti, Craiova şi Iaşi, 3 au fost angajaţi în departamentul de Web&Mobile Platform şi câte unul în echipele de Commercial, Marketplace Platform, Finance, Marketing, International Development şi Legal.

    “Şi cel de-al patrulea an de eMAG Talent Internship ne-a dat marea şansă de a ne (re)conecta la generaţii noi de studenţi şi absolvenţi, încă din primele etape ale procesului nostru de recrutare. Am urmărit să construim o echipă de 25 de interni, cu potenţial de creştere, nativi digital, capabili încă din acest moment de start al carierei lor să înţeleagă complexitatea business-ului nostru. Timp de două luni, au beneficiat de un program de învăţare accelerată care le-a oferit o viziune de ansamblu asupra principalelor procese din spatele platformei eMAG sub îndrumarea mentorilor implicaţi din fiecare echipă. La finalul programului, 20 dintre ei au rămas să lucreze în continuare cu noi”, spune Cristina Şolea, manager de recrutare în cadrul eMAG.

    Internii au participat la un program intensiv de dezvoltare prin întâlniri dedicate cu specialişti din cadrul companiei pe subiecte tehnice, workshop-uri aplicate pregătite de echipa People cu rolul de a-i ajuta să înţeleagă ce înseamnă un proces de dezvoltare şi cum monitorizează un obiectiv de învăţare,  precum şi o sesiune dedicată cu Iulian Stanciu, CEO eMAG, de la care au aflat mai multe despre provocările business-ului.

    A patra ediţie a programului eMAG Talent Internship s-a încheiat cu o prezentare în care internii au răspuns unor întrebări gândite cu scopul de a-i ajuta să conştientizeze ce a însemnat experienţa celor două luni de Internship (Cine sunt eu după cele 2 luni de eMAG Talent Internship? Ce am învăţat în rolul pe care l-am avut? Cum mă văd eu în viitor?).

     

  • Medicii din Capitală, epuizaţi din cauza birocraţiei şi a numărului mare de consultaţii

    Burnout-ul este principalul duşman al medicilor din Bucureşti, care apare, potrivit unui chestionar realizat de către reprezentanţii Colegiului Medicilor din Capitală, în urma mai multor factori cu care specialiştii se confruntă: prea multe sarcini birocratice, lipsa unui salariu motivant, numărul mare de consultaţii zilnice, interacţiunea cu pacienţi dificili, dar şi cu aparţinătorii acestora.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro