Tag: litoral

  • Sosirile în structuri turistice au scăzut cu 1,6% în iulie

     Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna iulie 2013 80,6% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,4% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna iulie 2012.

    În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,4% din total turişti străini), iar din aceştia 85,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

    Sosirile în hoteluri deţin în luna iulie 2013 o pondere de 73,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna iulie 2012, sosirile în hoteluri în luna iulie 2013 sunt în scădere cu 1,5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul Poliţiei pe litoral: sancţiuni în valoare de aproape 1,6 mil. lei

    Deşi numărul poliţiştilor delegaţi pe litoralul Mării Negre s-a redus la jumătate faţă de anul 2012, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, care să afecteze viaţa şi integritatea persoanei, patrimoniul acesteia sau fapte grave de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

    Astfel, în perioada 1 iulie – 25 august, nu au fost comise infracţiuni de omor sau tentativă de omor şi s-au înregistrat scăderi la infracţiunile de vătămare corporală, furturi de auto, furturi din societăţi comerciale şi furturi din buzunare ori genţi.

    Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, sub coordonarea Direcţiilor de linie din cadrul I.G.P.R., s-au desfăşurat 1.056 de acţiuni şi controale pe linia combaterii comerţului stradal neautorizat şi a faptelor cu violenţă, fiind aplicate 13.242 sancţiuni contravenţionale.

    De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru aplanarea a 334 de stări conflictuale, au efectuat 1.305 de controale la locurile de cazare pentru turişti şi au intervenit la 7.217 apeluri directe sau primite prin SNUAU 112.

    Pe linie de investigaţii criminale, au fost soluţionate 114 dosare, au fost prinşi 27 de suspecţi de infracţiuni, depistate 5 persoane urmărite în temeiul legii, puse în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei cu închisoare şi găsite 4 persoane dispărute. În perioada de referinţă, specialiştii criminalişti, prin exploatarea dactiloscopică a urmelor papilare au identificat 13 suspecţi de infracţiuni.

    Poliţiştii de investigare a fraudelor au verificat 68 de societăţi comerciale şi au efectuat 4 percheziţii domiciliare la locuri de cazare. Astfel, au constatat 63 de infracţiuni şi au aplicat 139 de contravenţii, în valoare de 194.000 lei. De asemenea, Direcţia de Investigare a Fraudelor a organizat 3 acţiuni, pe raza judeţului Constanţa, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, cu sprijinul Gărzii Financiare Constanţa şi I.T.M. Constanţa, în urma cărora au fost verificate 62 de societăţi comerciale, fiind constatate 26 de infracţiuni şi aplicate 42 de contravenţii, în valoare de 1.374.500 de lei.

    Numărul accidentelor rutiere produse în judeţ, în această perioadă, a scăzut faţă de perioada similară a anului 2012, principalele cauze generatoare de accidente rutiere fiind indisciplina pietonală, neacordarea priorităţii de trecere autovehiculelor şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.

    În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au depistat 111 de infracţiuni la regimul rutier şi au aplicat peste 18.400 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic, fiind reţinute 679 de permise de conducere şi 303 de certificate de înmatriculare.

    Ofiţerii Direcţiei de profil din cadrul I.G.P.R. au iniţiat 5 planuri de acţiuni pe magistrala de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate, din statistica înregistrată în sezonul estival 2013 rezultă o scădere a furturilor de la infrastructura feroviară cu 20% faţă de perioada similară a anului 2012.

    Pentru monitorizarea percepţiei turiştilor asupra activităţii poliţiştilor de pe litoralul românesc, I.P.J. Constanţa a derulat, în perioada 12-18 august a.c., o cercetare sociologică privind „Percepţia turiştilor aflaţi pe litoral asupra nivelului de siguranţă şi a activităţii poliţiei de pe litoralul Mării Negre”.

    Concluzia sondajului a reliefat faptul că, majoritatea turiştilor intervievaţi în anul 2013, respectiv 79% dintre aceştia, au precizat că se simt în siguranţă, în timp ce doar 21% dintre respondenţi consideră că nu se simt în siguranţă pe litoralul Mării Negre.

  • Steag roşu pe plajele de pe litoral: Un bărbat s-a înecat la Jupiter, iar doi salvamari au avut nevoie de îngrijiri medicale

     Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, mai mulţi salvamari au observat că un bărbat care intrase în mare a dispărut la un moment dat în valurile puternice, astfel că aceştia au intrat după el în apă, reuşind să îl aducă la mal.

    Ulterior, salvamarii au început procedurile de resuscitare, care au fost continuate apoi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

    În pofida eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ACCIDENTE ÎN LANŢ pe Autostrada Soarelui. Cum se desfăşoară traficul spre litoral

     Primele date ale poliţiştilor rutieri arată că primul accident a avut loc la kilometrul 95 al autostrăzii, pe sensul Bucureşti-Constanţa, fiind implicate patru autoturisme. În urma accidentului, o persoană a fost rănită uşor.

    Cel de-al doilea accident s-a produs la kilometrul 93 al autostrăzii, pe acelaşi sens, fiind implicate alte trei autovehicule.

    “Ambele incidente rutiere au provocate de frânări bruşte, de nepăstrarea distanţei faţă de autoturismul din faţă şi de viteza excesivă. Persoana rănită uşor a primit îngrijiri medicale şi nu necesită internarea, fiind în stare stabilă. Valorile de trafic sunt foarte ridicate, iar unii dintre şoferi nu respectă regulile de circulaţie, dovada fiind aceste două accidente soldate cu şapte maşini avariate şi o victimă”, a declarat comisar Ion Ilinca, şeful Biroului de Poliţie A2.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Harta hotelurilor de pe litoral: cum se împart „stelele“ între Mamaia şi restul plutonului

    Doar unu din zece hoteluri de pe litoralul românesc al Mării Negre este clasificat la patru sau cinci stele, iar staţiuni precum Jupiter, Olimp sau Eforie Sud au fost ignorate complet de investitorii interesaţi să deschidă o unitate de lux.  Mai mult, ZF a surprins recent într-un reportaj starea avansată de degradare a hotelurilor din Eforie Sud sau Olimp, staţiuni în care investitori precum fraţii Micula, Joseph Goschy sau SIF Transilvania (acţio­narul majoritar al THR Marea Neagră) au lăsat în paragină unităţi cumpărate de la stat la începutul anilor ’90.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

     

  • Primul weekend „sold out“ pe litoral. Hotelierii vor avea în conturi 3,5 mil. euro pentru două nopţi de cazare

    Cele peste 300 de hoteluri de pe litoralul Mării Negre vor încasa 3,5 mil. euro din cel mai bun sfârşit de săptămână pentru turismul românesc din acest sezon, arată o analiză ZF pe baza datelor de la hotelieri şi agenţiile touroperatoare.
     
    „Din punctul nostru de vedere, se poate spune că este sold-out. Practic mai avem foarte puţine camere disponibile şi se mai fac vânzări de pe o zi pe alta“, a declarat Radu Morariu, director general adjunct al agenţiei touroperatoare Eximtur. Compania a vândut aproape toate cele 3.000 de ca­me­re din cele peste 140 de hoteluri din portofoliu în perioada 9-11 august, cu 10% mai mult faţă de în weekendul trecut.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Preşedintele Traian Băsescu a petrecut prima seară de vacanţă la restaurantul Cireşica, din Olimp

     Traian şi Maria Băsescu au sosit, miercuri, la vila de protocol de la Neptun, iar în cursul zilei au profitat de vremea frumoasă şi s-au plimbat pe plajă, dar şi pe mare cu o şalupă.

    Seara, în jurul orei 21.00, au mers la restaurantul preferat al preşedintelui, din staţiunea Olimp, Cireşica, unde au petrecut până aproape de miezul nopţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Traian Băsescu se află în vacanţă la Neptun

     Şeful statului a ajuns cu elicopterul la vila de protocol din staţiunea Neptun, unde va rămâne pentru câteva zile de vacanţă, susţin surse locale.

    În 11 iulie, Traian Băsescu declara că va merge în vacanţă la Neptun, la vila de protocol, adăugând că în cursul verii ar urma să ajungă şi la Covasna.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai nou hotel de pe litoral. S-au investit 3,6 milioane de euro

    “Am observat că în acest an, din cauza situaţiei economice precare, cel mai important element în alegerea vacanţei este, pentru o pondere importantă a populaţiei, preţul. Ofertele de early booking, promoţii, reduceri sau oferte last minute sunt tot mai căutate de turiştii români” a declarat Luchi Georgescu referindu-se la afacerile de pe malul mării. Georgescu deţine hotelul de două stele Favorit şi complexul hotelier Melodia de patru stele, cel din urmă fiind obiectul celei mai recente investiţii.

    Până în acest moment, hotelul este rezervat în proporţie de 60%, cele mai căutate sejururi sunt cele de 5-7 zile, hotelul fiind destinat, în principal, petrecerii vacanţei estivale, potrivit reprezentanţilor companiei. Costul mediu al unui sejur de cinci nopţi cazare, cu mic dejun, pentru vârful de sezon este de 840 lei/persoana, iar tariful pentru demipensiune este de 1090lei/persoana. Melodia estimează un grad mediu de ocupare de 85%, la final de sezon.

    Vezi aici cum arată hotelul Melodia:

    Odată cu noua poziţionare a complexului, s-a schimbat şi profilul clienţilor Melodia care sunt, în principal, cupluri cu vârste cuprinse între 25-50 ani şi tinere familii cu copii, antreprenori sau angajaţi în companii private, cu venituri peste medie.

    În afară de Venus Holiday, Luchi Georgescu deţine şi procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, podgoriile şi cramele Vincon precum şi firma de contrucţii Medcons Instal.

     

  • Cum să vă feriţi de hoţi şi să nu vă pierdeţi copiii când plecaţi în vacanţă

    La Mamaia, poliţiştii au împărţit 500 de brăţări şi 2.000 de flyere cu informaţii referitoare la ceea ce au părinţii de făcut pentru a preveni pierderea copiilor, precum şi modalităţi de acţiune în cazul dispariţiei unui copil, astfel încât, în situaţia în care minorii se rătăcesc în locurile aglomerate de pe litoral, să poată fi ajutaţi să ajungă, în cel mai scurt timp, alături de părinţii lor.

    Brăţările se pot ridica gratuit din următoarele hoteluri:

        Staţiunea Mamaia:
        Bueno
        Complex Dorna
        Marea Neagră

        Staţiunea Eforie Nord
        Complex Flamingo
        Mirage Medspa
        Petrolul
        Tabăra Luminiţa

    Poliţia Română formulează, de asemenea, următoarele recomandări pentru petrecerea vacanţei de vară în siguranţă:

    PENTRU PĂRINŢI

    Discutaţi liber cu fiul/fiica dumneavoastră despre ce are voie şi ce nu are voie să facă în această perioadă.

    Asiguraţi-vă că ştiu numele complet al părinţilor, numerele de telefon, adresa, pe care le pot divulga doar în situaţia în care s-au rătăcit. Învăţaţi-i cum să reacţioneze în cazul în care se pierd.

    Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în zonele aglomerate.

    Învăţaţi-i să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil.

    Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, apelaţi serviciul unic de urgenţă 112 sau sunaţi la 116000 – Numărul european pentru copii dispăruţi.

    PROTEJAŢI-VĂ BUNURILE PERSONALE ATUNCI CÂND VĂ RECREAŢI

    Poliţia Română vă recomandă să acordaţi o atenţie sporită lucrurilor personale, atunci când mergeţi să vă relaxaţi, în timpul ieşirilor la iarbă verde, la piscine, ştranduri sau la pescuit.

    Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale! Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv.

    Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă!

    Cu un plus de vigilenţă însă, vă puteţi bucura de vacanţă, feriţi de evenimente neplăcute!

    ÎN STAŢIUNE

    Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină.Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!

    Manifestaţi grijă faţă de bunurile dumneavoastră! Este indicat să aveţi în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.

    Păstraţi portofelul/geanta în faţa dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior!

    Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.

    Nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.). Câteva momente de neatenţie sunt de ajuns pentru ca infractorii să le sustragă.

    Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente!

    Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!

    Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!

    În cazul în care aţi fost victima unei infracţiuni de furt din locuinţă/cameră de hotel, încercaţi pe cât posibil să nu pătrundeţi în locul faptei, întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor.

    CÂND PLECAŢI DE ACASĂ

    Încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

    Rugaţi un vecin să vă supravegheze locuinţa. Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în casă.

    Nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteţi departe de casă, întrucât poate constitui o invitaţie pentru hoţi!

    SIGURANŢA AUTOTURISMULUI

    Stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii.

    Dacă doriţi să vă odihniţi puţin, nu opriţi în locuri necunoscute şi mai ales izolate. Căutaţi popasurile special amenajate în acest sens. Parcaţi autoturismul într-un spaţiu bine iluminat sau păzit, închideţi geamurile şi asiguraţi-vă că l-aţi încuiat.

    Atunci când opriţi, fie şi pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptopuri, camere video, bagaje) pot fi tentante pentru hoţi.

    Indiferent de perioada pentru care părăsiţi autovehiculul, nu uitaţi să conectaţi sistemul de alarmă.

    Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

    Dacă traseul este mai lung, e bine să vă căutaţi cel puţin încă un partener de drum pentru a vă ajuta le nevoie.

    Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul. Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii.

    DACĂ EFECTUAŢI UN SEJUR ÎN AFARA ŢĂRII

    Dacă decideţi să vă petreceţi concediul în altă ţară, interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia statului respectiv, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor/consulatelor României, informaţii puse la dispoziţie pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

    Informaţi-vă cu privire la moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi realiza schimbul valutar în euro sau dolari.

    Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon.

    Alegeţi cu atenţie agenţia de turism de la care urmează să achiziţionaţi biletele pentru sejurul dorit. Căutaţi referinţe despre aceasta întrucât au fost situaţii în care ofertele “generoase” erau, de fapt, înşelătorii!

    Mai multe informaţii pe aceste teme găsiţi în broşura “Vacanţă în siguranţă”, realizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.